Sunteți pe pagina 1din 3

ASIA

Bibliografie:
Caloianu N., Gârbacea V., Marin I, Rădulescu I. (1980) – Geografia continentelor. Asia, Australia,
Oceania, Antarctica, Edit. Did. şi Ped. Bucuresti
Popa N. (2004) – Geografia continentelori Asia. Caracterizare geografică generală, Editura
Universităţii de Vest, Timişoara
Popa N. (2004) – Asia. Perspective geografice regionale, Edit. Mirton, Timişoara

Asezare, limite si evolutie paleogeografica

Asia este, înainte de toate, continentul superlativelor geografice:


- este cea mai extinsa unitate geografica a Terrei/cel mai mare continent al Globului, cu o
suprafaţă de 44,3 mil. km2 = 30% din uscatul planetar;
- este cel mai populat continent: 3,9 miliarde loc. (2005, estimari ONU) = 61% din populatia
planetei;
- în cuprinsul său se află cea mai ridicată altitudine a reliefului de pe Terra: Vf.
Everest/Chomolungma - 8.848 m (8.850 m dupa ultimele masuratori din satelit);
- se află cel mai coborât punct de pe glob: ţărmul Mării Moarte (-402 m; -395 m dupa alte
surse)
- cel mai adânc lac al globului: L. Baikal (1.620 m adâncime, situat in Rusia)
- cea mai mare peninsula de pe glob: Pen. Arabia (2,7 mil. km2)
- unul din polii mondiali ai ploilor: Mawsynram (India) (11874 mm/an precipitaţii, media a
39 de ani de observaţii meteorologice); în apropiere se află Cherapunji, cu o medie anuală a
precipitaţiilor de 11.000 mm;
- include în limitele sale ţara cu cel mai mare număr de locuitori: China (1,3 miliarde loc. in
2005).

Pozitia geografica

Continentul asiatic se desfasoara intre Capul Celiuskin (77 o14’ lat. N) si Capul Buru din Pen.
Malacca (1o15’ lat. N). Considerat impreuna cu insulele aferente, limitele se afla aproximativ la 82 o
lat. N (extremitatea nordică a I-lor Severnaia Zemlea), respectiv la 11 o lat. S (I. Roti din Arhipelagul
Indonezian).
In longitudine, extremele sunt date de Capul Baba (Pen. Asia Mica) la 26 o long. E si Capul
Dejnev din Pen. Ciukotsk, la 169o40’ long. V.
Limitele Asiei si tarmurile sunt mai usor de urmarit in partea N, E si S, unde continentul se
invecineaza cu Oc. Arctic, Oc. Pacific si Oc. Indian. In schimb, limita vestica este mai sinuoasa si mai
complexa, datorita, pe de o parte, legaturilor stranse cu Europa, atat d.p.d.v. natural, cat si cultural sau
politic (Turcia, republicile caucaziene, Cipru se considera ca apartinand Europei), iar pe de altă parte
datorita raporturilor cu Africa (structurile geologice din Pen. Arabia si cele din Africa sunt
asemanatoare, iar Pen. Sinai apartine Egiptului, dar fizico-geografic este inclusa in Asia).

In linii mari, tarmurile sunt marcate de urmatoarele puncte:


- N: Str. Kara  Str. Bering
- E: Str. Bering  Str. Malacca (se includ Asiei Arh. Japonez, Filipinez, Indonezian)
- S: Str. Malacca  Canalul Suez
- V: Canalul Suez  Marea Mediterana → M. Egee  Str. Dardanele  Marea Marmara  Str.
Bosfor  Marea Neagra  M-tii Caucaz  Marea Caspica  fluviul Ural  M-tii Ural.
In stransa legatura cu aceste limite, dar si cu alte particularitati geografice, se obisnuieste o
regionare a Asiei in urmatoarele unitati:
- Asia de N (Rusia)
- Asia de E Asia de SE cu Pen. Indochina si Arh. Insulinda (Arh. Indonezian si Filipinez)
- Asia de S
- Asia de V Asia de SV incluzând Pod. Iranului, Pen. Arabia, Golful Persic
- (Asia de S)
- Asia Centrala (Mongolia, Kazahstan, Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan, Kârghistan)
si, in cadrul acesteia, Asia Centrala Inalta

Alte regiuni geografice:


Orientul Apropiat: ansamblul ţărilor riverane Mediteranei estice (Turcia, Siria, Liban, Israel,
Egipt)
Orientul Mijlociu: ansamblul format din Egipt şi ţările Asiei de Vest - Siria, Liban, Iordania,
Israel, ţările din Pen. Arabia (Arabia Saudită, Bahrain, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Oman, Qatar,
Yemen), Irak, Iran; termenul înglobează adesea şi Afganistanul.
Extremul Orient: ansamblul ţărilor Asiei de Est (China, Japonia, statele coreene, statele
Indochinei şi Insulindei, estremitatea estică a Rusiei)
Levant: nume dat ţărilor de pe coasta estică a Mediteranei.

Evolutia paleogeografica

Geneza continentului este rezultatul fenomenelor care s-au desfasurat odata cu divizarea
uscatului initial Pangea in 2 mari blocuri continentale: Laurasia si Gondwana. Asia este continentul
unde segmente independente, apartinand celor uscaturi continentale amintite, s-au sudat perfect,
rezultand un bloc continental unitar.
Potrivit teoriei tectonicii placilor, Asia se sprijina pe 2 placi majore:
- Placa Eurasiatica, suport al unei parti din vechiul continent Laurasia
- sectorul de nord al Placii Indo-australiene, ce a aparţinut Gondwanei,
la care se adauga unele placi medii: Placa Araba si cea Filipineza
De asemenea, la intregirea continentului asiatic a participat si Placa Pacifica.
Aceste plăci au suferit deplasări, ciocniri şi suprapuneri, procesul general fiind cel de subductie
a Placilor Pacifica si Indoaustraliana sub Placa Euroasiatica, proces însoţit de vulcanism si seismicitate
accentuata.

Cele mai vechi structuri ale continentului sunt cele precambriene, ce apar sub forma scuturilor
şi platformelor. Astfel, continentului nordic Laurasia i-au apartinut două scuturi: Angara si Sinic
(chinez), iar celui sudic, Godwana, i-au apartinut scuturile Arab si Indian.
Scutul Angara include partea central-nordica a continentului (Pod. Siberiei Centrale si zona
M-lor Iablonovîi si Stanovoi.
Scutul Sinic se dezvolta la S de Scutul Angara, rocile precambriene fiind acoperite de depozite
sedimentare groase, cum sunt cele din Deşertul Takla-Makan, Pod. Ordos, Pod. de Loess, Marea
Campie Chineza.
Scutul Indian apare la zi in Pen. India: in Pod. Deccan si in M-tii Gaţii de Vest si Gaţii de Est.
Scutul Arab se regaseste in structurile Pen. Arabia, îndeosebi sub forma catenelor muntoase
de pe litoral (M-tii Hijaz-Asir).

In Paleozoic, respectiv in orogeneza caledoniana, intre Scutul Angara si cel Chinez s-au
format, prin subductie, M-tii Saianul de E si Saianul de V, precum si Pod. Kazahstan.
In Carbonifer şi Permian are loc orogeneza hercinica, numita si altaida, prin care cele 2 scuturi
(Angara si Sinic) tind spre sudare completa, ca urmare a aparitiei M-lor Altai, Altaiul Mongol,
Hinganul Mare, Hinganul Mic, Tian Shan, la care se adauga sistemul muntos Kun Lun, cu M-tii Altân
Tag, Nan Shan si Qin Ling. Tot hercinic este si fundamentul Campiei Siberiei de Vest si sistemul M-
lor Ural.
In Mezozoic se adauga continentului muntii din NE continetului - Verhoiansk si Cerski, apoi
se formeaza M-tii Chinei de S si Cordiliera Vietnameza (M-tii Annam) şi cea Thailandeză. Tot acum
se individualizează cele două scuturi – Arab şi Indian – prin fragmentarea continentului sudic
Gondwana.
In Neozoic, fenomenele au loc cu preponderenta in sudul si estul continentului şi urmeaza 2
directii: V - E si N - S. Acum are loc alipirea la Asia existenta a celor 2 blocuri sudice din Gondwana:
Scutul Indian si Scutul Arab. Migrarea lor spre N si subductia sub placa continentala euroasiatică au
dus la aparitia unor orogenuri diversificate evolutiv, dar incadrate toate in sistemul muntos alpino-
himalayan.
Acest sistem se desfasoara in Asia din Pen. Asia Mica pana in Pen. Indochina, pe directia
generala V-E. Este vorba despre M-tii Pontici, Taurus, Antitaurus, Caucaz, Elburs, Kopet-Dag,
Zagros, Makran, Suleiman, Hindukush, Karakorum, Himalaya, Cordiliera Birmaneza. Orogenul alpin
a inclus in actiunea sa si unitati mai vechi, cum ar fi Pod. Iran si Pod. Tibet (acesta din urmă a fost
înăltat până la altitudine de 4.000 m).
In partea de E a continentului, subductia Placilor Pacifica, Filipineza si Indo-Australiana sub
cea Euroasiatică a generat constituirea structurilor orogenetice din arhipelagurile insulare (Kurile,
japonez si filipinez), cu orientare preponderent N-S, dar si din cel indonezian (E-V), precum si aparitia
pe continent a muntilor vulcanici (ex.: cei din Pen. Kamceatka).
Au luat naştere, de asemenea, depresiuni care, prin procese de sedimentare fluviatilă sau
fluvio-marină, au fost transformate în câmpii marginale sau interioare (Câmpia Indo-Gangetică,
Câmpia Mesopotamiei).