UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

PROIECT DE SEMESTRU

GEOGRAFIE FIZICA GENERALA

MEDIUL SUBPOLAR

Student: Partin Alexandru Gabriel Grupa: 209 Specializarea: Geografia Turismului

IANUARIE 2012

MEDIUL SUBPOLAR
I.ASEZAREA GEOGRAFICA In acest mediu se diferentiaza mai multe submedii: a)mediul subpolar de tundra mlastinoasa b)mediul subpolar cu permafrost sezonier c)mediul subpolar fara permafrost in anotimpul cald. Ocupa 1% din emisfera nordica, fiind intalnit in nordul Canadei, Alaska, Siberia, tundrele euro-asiatice si cele ale muntilor inalti (Pamir,Himalaya,Anzi,Alpi), intre 60-7grade latitudine nordica,si intre 50-6grade latitudine sudica. Groenlanda este cea mai mare insul de pe Glob (cu o suprafa de peste 2 milioane km patrati). Se dezvolt mai ales dincolo de Cercul Polar de Nord (pe o distan de 2650km de la nord la sud, ntre Capul Morris Jesup, situat la 8340 i Capul Farvel situat la 5946 i pe o distan de 1280km de la est la vest). Trmurile insulei sunt extrem de crestate, cu numeroase fiorduri att n est (Complexul Scoresby, din care face parte i cel mai lung fiord din lume, Nordvestfjord, 313 km) ct i n vest (Sondre Strom). Din punct de vedere evolutiv i al particularitilor geografice naturale dar i etnice, Groenlanda aparine Americii de Nord, dar politic i istoric aparine Danemarcei. Groenlanda formeaz cel mai mare teritoriu dependent de pe Glob. Arhipelagul Arctic Canadian Cu o suprafa de peste 1,4 mil.km2, Arhipelagul Arctic Canadian este cel mai mare de pe Glob. Cele mai mari insule care intr n componena acestui arhipelag sunt: Baffin (peste 500.000km patrati), Ellesmere (peste 300.000km patrati), Victoria (peste 200.000km patrati), Devon, Mellville. Apele dintre ele sunt ngheate n cea mai mare parte a anului (chiar i vara circulaia este dificil din cauza sloiurilor plutitoare). Norvegia arctic Zona arctic norvegian include n principal insulele norvegiene Svalbard i Jan Mayen, i regiunea Finnmark, din nordul rii. Arhipelagul Svalbard, situat la jumtatea distanei dintre Norvegia i Polul Nord, este cel mai mare i cel mai nordic arhipelag norvegian, incluznd mai multe insule din care doar 3 sunt populate. Arhipelagul are o suprafa de peste 60.000 km2 i este acoperit de gheari i zpezi permanente n proporie de cca. 60%. Dei are o poziie latitudinal avansat (76 - 81 N), zona aceasta beneficiaz de un climat mbnzit de Curentul Cald al Golfului. Temperatura medie a verii este de cca. 5 C iar a iernii de cca 12C. Jan Mayen (373 km patrati), insul vulcanic din Atlanticul de Nord, parial acoperit de ghea, lipsit de resurse naturale. Insula aparine Norvegiei, este practic nepopulat, doar 14 persoane i desfoar aici activitile de cercetare (vara numrul lor este dublu). Vulcanul Beerenberg din insula Jan Mayen este considerat a fi cel mai nordic vulcan de pe Terra (a avut erupii n 1970,1973, 1985). Finnmark este cea mai nordic regiune continental a Europei i acoper o suprafa de cca. 50.000 km patrati. Tarmurile sunt foarte fragmentate, fiind scaldate de apele Marii Norvegiei si Marii Barents. Este o zon slab populat, cu densitate de sub 2 locuitori/km patrati.

Rusia arctica Pe continentul euroasiatic, zona rece este cea mai bine reprezentat n Rusia, incluznd o bordur nordic de uscat ce se extinde din Peninsula Kola pn la Strmtoarea Bering, precum i insulele din apropierea rmului nordic. Pe teritoriul asiatic, climatul aspru se extinde mult la sud, n Siberia, n limitele zonei climatice temperate, ca urmare a gradului ridicat de continentalism determinat de masivitatea continentului asiatic. Siberia ocup un vast teritoriu din Federaia Rus, cuprinznd aproape toat Asia de Nord, de la Ural la Oceanul Pacific. In nord limita e dat de Oceanul Arctic, iar n sud Siberia se extinde pn la dealuriledinpartea central-nordic a Kazahstanului i grania cu Mongolia i China.

II. GEOLOGIA Caracterizat printr-o structura geologica deosebit de complexa si de o remarcabila simetric,continentul America de Nord are ca unitate structurala centrala vechea platforma canadiana care reprezinta ,in acelasi timp,o marcanta corespondenta intre structura si relief. Cele mai vechi formatiuni dateaza din Precambrian si sunt reprezentate prin roci cristaline si vulcanice care afloreaza scutul Canadian in numeroase puncte,inclusiv in Groenlanda. Aceste formatiuni au fost puternic cutate si stapunse de intruziuni granitice si de roci metamorfizate. Vechea platforma nord Americana,mai precis scutul Canadian,este inconjurata de zone de cutare mai tinere ,formate in geosinclinale caledonic,hercinic si alpin. In partea centrala a Scutului Canadian se insereaza o intinsa arie sinclinala,ce se identifica cu Golful Hudson, iar in sud, ariile sinclinale corespund cuvetei Lacului Michigan, precum si ariei depresionare formata din campiile central-nord americane. Veche platforma nord Americana ,mai precis Scutul Canadian,este inconjurat de zone de cutare mai tinere, formate in geosinclinale caledonic,hercinic si alpin. La vestul Scutului Canadian se afla o imensa zona de cutari alpine reprezentata printr-o dubla cordiliera Pacifica si a Muntilor Stancosi,unde conditiile de geosinclinal, existente din primele timpuri geologice , au fost supuse cutarilor precambriene ,caledonice si hercinice. Structura geologica a Americii de Nord este strans legata de miscarile epirogenice,orogenice si chiar eustatice care s-au produs in decursul erelor si perioadelor geologice.I n Paleozoic au loc puternice miscari orogenice care duc la formarea caledonidelor ,situate pe laturile sudica si Nordica a Scutului Canadian. Inca din primele perioade ale paleozoicului se schiteaza si cele doua mari geosinclinale ,care evolueaza continuu. In mezozoic se produce o alta serie de modificari morfologice in spatial continentului nord American .In triasic America de Nord se extinde catre vest ca urmare a regresiunilor marine care au loc in vestul Scutului Canadian. In jurasic, puternicele transgresiuni marine separa din nou, in mai multe uscaturi, continentul nord-atlantic, dintre care cel mai extins ramane uscatul American. In tertiar au loc , de asemenea , o serie de evenimente care modeleaza configuratia continentului. Astfel miscarile orogenice din faza laramica , ultima orogeneza importanta din America de Nord in urma careia se formeaza Muntii Stancosi, care tine de sfarsitul Cretacicului Superior pana la Neocen, produc transgresiuni puternice,falii si intensa activitate vulcanica. In America de Nord singura calota glaciara , cea canadiana, de mare intindere datoritata situarii continentului intre cele doua oceane , ajungea pana la 40 grade latitudine Nordica,cuprinzand intreaga platform canadiana.

III. RELIEFUL Este reprezentat de lobi si terase de solifluxiune, inele de pietre.Pe versanti, inele de pietre se alungesc in jos formand fasii si care din avion au aspectul unor hasuri gigantice. Relieful : -roci mutonate,drumulinuri, avand in alcatuire nisipuri si argile; pe aceasta alcatuire au aparut: canale de scurgere, lacuri, mlastini, o retea hidrografica neorganizata -existenta permafrostului continuu si discontinuu -modelarea -gelifractie - carstificare -crioturbatie -transportul produselor prin vant,ape curgatoare -denutatie pe versanti -colmatarea regiunilor joase Relieful regiunii subpolare este precumpanitor cu altitudini reduse(campie si dealuri joase),dar cuprinde si munti nu prea inalti. Modelarea acestuia se integreaza spatiului preglaciar.Cuplul inghet-dezghet, nivatia si vantul creeaza numeroase forme de relief pe versanti(rauri de pietre, avalanse, mase de grohotis)si pe suprafetele slab inclinate(sunt specifice soluri poligonale,pingo si hidrolacoliti, campuri de pietre cu dispunere poligonala sau in cerc). In depozitele mai groase rezulta structuri tipice (pene,involutii). Retragerea periglaciara a versantilor duce la individualizarea de glacisuri de eroziune si a microreliefului rezidual (creste,varfuri etc.). Ea se face atat prin dezagregari intense,dar si prin solifluxiuni,avalanse etc. Unitatile majore ale reliefului au directia generala de desfasurare nord-sud; Contactul dintre regiunile muntoase si campii se realizeaza in multe cazuri prin treapta piemonturilor,actuale podisuri sau coline a caror altitudine depaseste 1000-1500m; Prezenta unor importante simetrii: mai intai a unitatilor morfologice centrale, de la latitudinea Marilor Lacurilor spre nord si sud astfel: prezenta campiilor si platformelor continentale in jurul fiecaruia din golfurile Hudson si Mexic; pozitia principalelor peninsule de-o parte si de alta a meridianului de9de grade(peninsulele Alaska si Labrador in nord,Florida,Yucatan si California in sud); Ambele sisteme montane se desfasoara sub forma unor culmi paralele nord-sud. Culmile inchid bazinele interioare cu relief de podisuri inalte ca in vestul Cordilier sau insotesc, in apropiere, podisuri cu care sunt legate genetic si morfologic ca in vestul muntilor Appalachi; Atat in Vestul Cordilier cat si in Estul Extracordilier se intalneste cel putin o depresiune cu caracter longitudinal (tectono-eroziva) ca depresiunea Californiei sau, numai eroziva cum este depresiune Grand Valley; Cordilierii insa nu sunt comparabili cu Alpii. Aici lipseste complexitatea structurii, marea variatie de inaltimi si modelajul bogat. Cordilierii se caracterizeaza mai mult prin altitudinea lor medie aproape egala, formele structurale larg dezvoltate, blocuri rigide si numeroase rupturi, falieri si basculari, poduri de lave. Toate aceste caractere specifice le apropie mai mult de tipul andin. Sistemul Cordilierelor reprezinta relieful celmai inalt,in America de Nord,cu altitudini medii de 4000m. Cele mai mari inaltimi se gasesc la nord,in Alaska.Varfurile semete, inzapezite, ghetarii si energia mare a reliefului dau peisajului un pitoresc alpin. In cuprinsul Cordilierelor se pot distinge urmatoarele zone de la vest la est: 1)Muntii Coastelor (CoastRange). Se compun din lanturi mai recente(neoalpine);prezinta altitudini mijlocii si joase ,culmi paralele,despartite de vai longitudinale,sau de golfuri de ingresiune. 2)Zona mezoaplina de vest se caracterizeaza prin pasivitatea si inaltimea apreciabila a muntilor, prin platforme nivelate si dominate de martori inalti,prin suprafete intinse,acoperite cu zapezi persistente, ghetari, ce coboara adesea pana spre poale si chiar pana in tarm.

3)Podisuri inalte dintre cele doua cordiliere lantul pacific si Muntii Stancosi poarta,de asemenea,diferite denumiri,de la nord la sud:podisul vulcanic al Columbiei de 1500m-1800m,Podisul Colorado,mai inalt(2000-3000m),ridicat epirogenic. 4)Zona muntoasa se incheie spre est prin lanturile laramice care incep la nord,in Alaska,cu Muntii Brooks(2 684m) si se continua prin Muntii Stancosi Canadieni,cu inaltimi de peste 4000m. Relieful Groenlandei este reprezentat de un imens podi cu altitudine medie de 400-600m ce se nclin dinspre margini spre interior, acoperit n cea mai mare parte de o calot de ghea ce mascheaz detaliile reliefului platformic. Teritoriile lipsite de ghea reprezint 19% din suprafaa insulei, limitndu-se de fapt la o fie litoral de 60-150km lime. n aceste zone sunt foarte evidente urmele glaciaiei pleistocene: morene, nunatakuri, spinari de berbec, depresiuni lacustre de origine glaciar. Teritoriile acoperite cu ghea (inlandsis) ocup 81% din suprafaa insulei, calota glaciar fiind a doua ca mrime dup cea antarctic. Aceast calot prezentnd dou boltiri largi (una n sud i alta n partea central estic). Grosimea medie a gheii este de 1500-1600m, iar grosimea maxim este de peste 3400m (n partea central a insulei). Muli gheari i preling limbile pn pe rmul vestic, de unde numeroase iceberguri se desprind i sunt preluate de curenii marini i transportai n Oceanul Atlantic prin Golful Baffin i Marea Labrador. Dac aceast calot glaciar groenlandez s-ar topi complet, nivelul oceanului planetar ar crete cu 7m, iar Groenlanda ar deveni probabil un arhipelag. n prezent, ca efect probabil al nclzirii globale, muli gheari de aici i-au redus suprafaa. Trei mari uniti naturale se pot distinge, de la vest la est, pe teritoriul Siberiei: 1. Cmpia Siberiei de Vest ocup o suprafa de cca. 3 milioane kmp, de la Munii Ural pn la fluviul Enisei. Este o zon joas, cu altitudini ce scad de la sud la nord (de la cca. 300m la 0m), caracterizat printr-o mare uniformitate. Aspectele de suprafa ale reliefului au fost sculptate n principal de aciunea glaciaiei cuaternare. 2. Podiul Siberiei Centrale, situat ntre fluviul Enisei i fluviul Lena, se extinde pe un areal de peste 3,5 milioane kmp, fiind o vast platform nlat (include i strate cutate precum i curgeri bazaltice17). Altitudinea maxim n Podiul Central Siberian este de cca. 1700m. Foarte importante sunt resursele minerale de aici: crbuni, aur, diamante18, gaze naturale. 3. Siberia de Est este reprezentat de un teritoriu predominant muntos, extins de la fluviul Lena la Oceanul Pacific. Lanurile muntoase de aici, de vrste diferite, sunt orientate de la nord la sud, altitudinea ajungnd n general pn la 3000m.

IV.CLIMA Clima subpolara este de tranzitie spre regiunile polare si se extinde in nordul Canadei, nord-estul Europei si in nordul Asiei, in extremitatile polare de convergenta. Condiiile climatice din zona de tundr se caracterizeaz prin temperaturi medii anuale cuprinse ntre 17C i 0C. Iernile sunt extrem de reci, cu temperaturi de aproximativ - 28C, dar sunt situaii cnd minimele absolute se pot apropia de -70C. Temperaturile de var urc pn la 12C, dar n mod frecvent coboar pn la 3 C, astfel, luna cea mai cald din an are de regul temperaturi medii sub 10C. Precipitaiile sunt reduse cantitativ, fiind cuprinse ntre 150-250mm pe an, n cea mai mare parte ninsori. Vnturile sunt puternice tot timpul anului, avnd viteze de 50-100km/h. Aici, solul este inghetat in adanc (permafrost), dezghetul atingand vara numai o patura superficiala, favorizand formarea mlastinilor, la care contribuie si revarsarea cursurilor de apa.

V.FACTORI

ACTIVI SI PASIVI

1.Radiatia solara si circulatia maselor de aer. 2.Temperatura. Mediul subpolar prezent in extremitatile continentelor nordice, se caracterizeaza printr-un climat cu sezon de iarna foarte rece (temperaturi sub 30C, zapada, vanturi intense) si unul de vara, cand temperaturile se pot ridica la 10C, producandu-se topirea partiala a zapezii; precipitatii reduse (sub 40mm) cad frecvent la schimbarea anotimpurilor. 3.Precipitatiile. Precipitatiile mai abundente ca in mediul polar (200-50mm/an), dar tot sub forma de ninsoare. 4.Vantul. Circulatia atmosferica permanent descendenta, dezvoltata in cadrul puternicilor anticicloni polari care determina precipitatii reduse (sub 10mm/an) si sub forma solida , precum si prezenta unor vanturi puternice si permanente (vanturile polare); 5.Nebulozitatea. In regiunile cu clima polara predomina timpul caracteristic anticiclonilor. Timpul este senin numai iarna,vara cerul este acoperit de nori Stratus cu inaltimi mici; apar frecvent ceturi. 6.Umiditatea. Principalul proces constitutiv al climei din regiunile polare consta in racirea constanta a aerului deasupra zapezilor,care duce la formarea unor mase de aer uscat (desi cu o umiditate relativ ridicata)si rece.

VI.HIDROGRAFIE Scurgerea apei raurilor este conditionata nu numai de caderea precipitatiilor,dar si de regimul temperaturilor. Alimentarea este dependent de topirea zapezilor si de ploile de vara. Se pot separa cateva situatii.Prima este specifica raurilor mici care au apa de la sfarsitul lunii mai pana in septembrie, pe cand in restul anului sunt seci sau complet inghetate (mai ales in Siberia). A doua este intalnita la raurile cu obarsii la latitudinimici (in taiga) si care se varsa in Oceanul Arctic. Ca urmare,in lungul lor apar evidente sectoare in care atat scurgerea, cat si regimul de inghet sunt diferite. In sud dezghetul este mai timpuriu (aprilie-mai) si catre final se imbina cu ploi. Volumul de apa se dirijeaza spre nord unde se pastreaza podul de gheata, iar solul este inca inghetat: ca urmare aici se produc inundatii inseminate. Topirea zapezii in regiunile subpolare se face mai lent (mai-iunie) si se continua cu caderea ploilor din iulie-august, de unde un interval de 5-6 luni cu debite ridicate dupa care scurgerea va cadea treptat catre iarna cand se va reface podul de gheata. Regiunile subpolare sunt strabatute de fluvii mari care pe de o parte, au debite medii insemnate (de 200m3/s la peste 10.00m3/s, ceea ce le confera un potential hidroenergetic ridicat), iar pe de alta parte, prin diferente foarte mari intre debitele din lunile din sezonul de iarna (cateva sute de m3) si acela din cele de vara (cateva mii de m3). Patul albiei si versantii fiind in mare masura inghetate nu permit antrenarea de catre apa a unor cantitati mari de material solid si mai ales ca dimensiuni. De aceea multe fluvii si-au dezvoltat delte in structura carora imbina blocuri de gheata cu maluri si nisip partial inghetate.

VII.BIOGEOGRAFIA 1.Vegetatia Vegetatia reprezentata prin taiga este dominata de paduri de rasinoase (molid, pin, brad), caracteristica emisferei boreale (Europa, Asia, America de Nord), cuprinsa intre padurea de foioase, in sud, si tundra, in nord. Constituie cel mai mare fond forestier al planetei. Biodiversitatea tundrei este redus, aici distingndu-se 1700 specii floristice i doar 48 specii de mamifere terestre, dar mii de psri i insecte migreaz aici n fiecare an. Vegetaia include n principal formaiuni de muchi i de licheni (predominante), la care se adaug formaiunile ierboase. Temperaturile sczute i sezonul vegetativ scurt (6-10 sptmni) nu permit dezvoltarea arborilor, care sunt de asemenea mpiedicai s creasc i din cauza permafrostului. Muchii sunt adaptai de regul locurilor umede, turboase, iar lichenii se ntlnesc mai cu seam n locurile uscate i bine drenate. Plantele au necesitat adaptri att la temperaturile sczute ct i la vnturile puternice, predominnd plantele pitice care iau forme trtoare. Perioada de vegetaie a plantelor este foarte scurt, nflorirea avnd loc foarte timpuriu. Creterea plantelor din tundr este foarte nceat (lichenul renului Cladonia rangiferina, C.gracilis, C.alpestris - crete, de exemplu, cca.1-5mm/an, iar salcia polar Salix arctica - adaug doar 2-3 frunze pe an). 2.Fauna Fauna este in general saraca in ceea ce consta numarul de specii si familii. Se cunosc cateva zeci de familii de vertebrate,dintre care numeroase mamifere , multe familii de pasari , reptile siamfibieni. Unele din speciile cele mai cunoscute prezinta afinitatea cu fauna regiunilor nordice ale Europei si Asiei . Fauna poarta amprenta mediului natural al formatiunilor vegetale carora le apartine. In taiga traiesc mamifere cu blanuri scumpe vulpea rosie, neagra si argintie, alaturi de hermelina, ursul negru, cenusiu si brun, lupul, rasul si jderul canadian, sconcsul, castorul, iepurele, veverita etc.Acestora li se alatura elanul american, cerbul de munte si cunoscutul ren canadian sau caribul. Taigaua e bogata inanimale cu blana ca samurul,veverita, vulpea, hermina. Ea mai e si casa ursului, sobolanului cu miros de mosc si a lupului.,renul, lemingul, vulpea polara, iepurele alb, boul moscat (in America de Nord) si diferite pasari, ca bufnita de zapada, ciuful de zapada etc. Fauna tundrei este reprezentat fie de vieuitoare care i petrec aici doar vara arctic, retrgndu-se spre sud n timpul iernii (renul) dar i vieuitoare care ierneaz aici (lemingul). Turmele de reni (Rangifer arcticus, R.tarandus) sunt de regul nsoite i de lupi (Canis lupus), dumanii numrul unu ai renilor. Dintre animalele mari, menionm ursul polar (Ursus maritimus) (doar n extremitatea nordic a tundrei) i boul moscat (Ovibos moscatus). Roztoarele sunt reprezentate de lemingi (Lemmus obonsis, Lemmus lemmus), popndul de tundr (Citellus undulatus), iepurele alb (Lepus timidus), marmota cu capul negru (Marmota camtschatica), dihorul polar (Putorius nivalis). Psrile sunt numeroase n timpul verii, ele sosind de regul cnd ncepe perioada de vegetaie la plante. Se apreciaz c nveliul vegetal al tundrei este distrus de psri n procent de 50-80%. Cele mai cunoscute psri din tundr sunt: gtele slbatice, raele roii, lebedele, psri rpitoare (oim cltor, orecar nclat). Reptilele lipsesc din tundr, iar amfibienii sunt foarte slab reprezentai. ntre insecte se pot aminti: bondarii, narii.

VIII.SOLURI Solurile sunt reprezentate de cele poligonale de tundra, scheletice, cu profil ingust, acide, lipsite de fertilitate si care se afla mai mult in stare inghetata. Procesele geomorfologice sunt dominate de eolizatie, crioturbatie, gelifractie. Si in acest mediu se diferentiaza mai multe submedii: a)mediul subpolar de tundra mlastinoasa; b)mediul subpolar cu permafrost sezonier; c)mediul subpolar fara permafrost in anotimpul cald. Permafrostul poate avea grosimi de la sub un metru la peste 1400m10. Pe glob permafrostul reprezint cca. 20% din suprafaa uscatului, iar distribuia acestuia nu se limiteaz numai la zona de tundr ci se extinde uneori, n cadrul emisferei nordice, mult la sud de paralele de 60 latitudine N. Permafrostul este bine reprezentat n Siberia, Alaska (peste 80%), Canada (peste 50%), Groenlanda.

Concluzii: Materialul expus in aceste pagini ne permite sa tragem concluzia categorica,ca in procesele de formare a climelor se intrevede foarte clar tendinta spre zonalitate.In aceasta concluzie nu este nimic neasteptat,intrucat analiza diverselor elemente ale climei,facuta mai inainte,a scos la iveala aceeasi tendinta. In anasamblu,mediile de viata reci se caracterizeaza prin:-veri scurte si ierni lungi si aspre;-termicitate si luminozitate,care conditioneaza in comunitatile umane variate stari de depresie, neurastenie, tulburari phisice;-procesele glaciare si cele periglaciare domina morfogeneza si pedogeneza;-adaptarea vietuitoarelor la mediul aspru si auster este reflectata de numarul indivizilor si speciilor, dimensiuni,morfologie, functiile si comportamentul acestora;-cresterea surprinzatoare a numarului de insecte si mamifere la latitudini inalteAceste conditii se reflecta si la nivelul componentei umane prin migrari sezoniere. Populatia este restransa ca numar si reprezentata de comunitati de eskimosi (cca 250.000),laponi (cca 350.00),iakuti (cca 100.000-125.00).

Bibliografie: Ielenicz,M.,1996,Geografie Fizica Generala,Editura Stiintifica Kolensnik,S.V.,1959,Bazele Geografiei Fizice Generale,EdituraStiintifica,Bucuresti Loghin,V.,2000,Elemente de Geografie Fizica,Editura Sfinx Strahler,A.N.,1973,Geografie Fizica,Editura Stiintifica,Bucuresti Popovici,I.,Letea,I.,Radulescu,I.,Rusenescu,C.,1977,Geografia Americii de Nord si Centrale,Editura Stiintifica si Enciclopedica ,Bucuresti