Relieful Americii de Nord și de Sud

America este formată din două mari subcontinente care despart oceanele Atlantic și Pacific:
America de Nord și America de Sud, cea din urmă fiind numită și America Latină. Cele două se
leagă printr-un istm, numit America Istmică. Acestea împreună cu insulele din răsăritul său
formeaza America Centrală.

Cele două subcontinente prezintă mai multe caracteristici comune din punctul de vedere al
reliefului. Se aseamănă prin:

- prezenţa reliefului muntos ca elemet de bază al peisajului geografic;

- vulcanismul accentuat;
- asimetrie generală a reliefului determinată de înălţarea pronunţată a faţadei pacifice
- varietatea formelor de detaliu (ca o consecinţă a diversităţii litologice şi varietăţii factorilor
modelatori).

America de Nord

Relieful său are ca rincipale trăsături:

- dispunerea reliefului pe direcţia meridianelor (spre deodesire de celelalte continente ale

 Laurasiei);
- concentrarea ariei montane în extremitatea vestică (Munţii Appalachi nereuşind să
contrabalanseze, prin extensiune şi poziţia lor această evidentă asimetrie);
- altitudinea medie este de 720m;
- altitudinea maximă – Mckinley (Munţii Alaska – 6194m);

Din punct de vedere morfologic America de Nord se împarte în mai multe regiuni:

1. Groenlanda este cea mai mare insulă de pe Glob (cu o suprafaţă de peste 2 milioane
km2). Se dezvoltă mai ales dincolo de Cercul Polar de Nord. Tărmurile insulei sunt extrem
de crestate, cu numeroase fiorduri atât în est cât şi în vest.

Relieful Groenlandei este reprezentat de un imens podiş cu altitudine medie de 400-600m

ce se înclină dinspre margini spre interior, acoperit în cea mai mare parte de o calotă de gheaţă ce
maschează detaliile reliefului platformic. Teritoriile lipsite de gheaţă reprezintă 19% din suprafaţa
insulei, limitându-se de fapt la o fâşie litorală de 60-150km lăţime.

Teritoriile acoperite cu gheaţă (inlandsis) ocupă 81% din suprafaţa insulei, calota glaciară
prezentând două boltiri largi (una în sud şi alta în partea central estică). Grosimea medie a gheţii
este de 1500-1600m, iar grosimea maximă este de peste 3400m (în partea centrală a insulei).

Mulţi gheţari îşi preling limbile până pe ţărmul vestic, de unde numeroase iceberguri se
desprind şi sunt preluate de curenţii marini şi transportaţi în Oceanul Atlantic prin Golful Baffin şi
Marea Labrador.

2. Arhipelagul Arctic are o suprafaţă de peste 1,4 mil.kmp, cele mai mari insule din
componenţa acestuia fiind: Baffin, Ellesmere, Victoria, Devon, Mellville. Apele dintre ele sunt
îngheţate în cea mai mare parte a anului (chiar şi vara circulaţia este dificilă din cauza sloiurilor
plutitoare). Ţărmurile acestor insule sunt festonate de fiorduri, iar terasele de abraziune de mare
înălţime indică şi aici o redresare izostatică postglaciară de amploare.

Se pot distinge două grupuri de insule, despărţite de strâmtorile MacClure, Melville,

Barrow, Lancaster:

Insulele din Sud, constituite în principal din roci precambriene, aparţin structural unităţii de
scut cristalin (Banks, Victoria, Pr.de Wales, Somerset, Baffin). Aici glaciaţia pleistocenă a fost
mult mai extinsă ca cea actuală (formând un bloc compact ce acoperea insulele).

Insulele din Nord sunt constituite din roci paleozoice şi mezozoice, aparţinând unităţii de
platformă bietajată. Sedimentarul este în general necutat, cu excepţia nordului insulei Ellesmere,
afectată de cutări parţiale caledoniene. Glaciaţia pleistocenă nu a fost mai extinsă ca cea de azi,
ceea ce face ca formele de acumulare şi eroziune glaciară să lipsească din aceste regiuni.
3. Câmpiile şi Podişurile Americane (limitate de Arhipelagul Arctic în nord, de Câmpia litorală a
Golfului Mexic în sud, Munţii Applachi în est, Cordilierii în vest) ocupă cea mai mare parte a
Americii de Nord.

a. Podişurile Canadiene (P.Labrador, P.Mackenyie, P.Peace Athabaska);

b. Câmpia Nord Canadiană;
c. Regiunea Marilor Lacuri;
d. Câmpiile şi Podişurile Centrale (P.Ohio, P.Minnesota, P.Missouri, P.Preriilor, C.Mississippi);
e. Masivele Hercinice izolate;

4. Munţii Appalachi se desfăşoară pe direcţia NV-SE, paralel cu ţărmul Atlantic, pe o lugime de

cca.2000km. Doar în nord, culmile cad perpendicular pe ţărm. Din punct de vedere geologic,
această mare unitate de relief este alcătuită din depozite vechi (paleozoice), peste care s-au depus
formaţiuni mezozoice. În sens longitudinal Appalachii se subdivid în două compartimente
despărţite prin linia tectonică Mohawk-Hudson (Appalachii Nordici şi Appalachii Sudici).

5. Câmpiile Litorale (Coastal Plains) sunt o serie de câmpii joase care înclină spre platforma
continentală care ocupă flancul răsăritean al flancului hercinic (scufundat şi îngropat sub sedimente
marine). Aşadar, fundamentul acestor câmpii litorale este de natură hercinică.

Subdiviziuni :

a. Câmpia litorală atlantică (între Capul Cod şi Peninsula Florida) ;

b. Peninsula Florida (o unitate de tranziţie între Câmpia litorală Atlantică şi Golful Mexic) ;

c. Câmpia Golfului Mexic (între Peninsula Florida şi Peninsula Yukatan).

6. Cordilierii nord-americani se desfăşoară pe o lungime de 8000km, având o lăţime de

cca.1600km. Deşi funcţionează ca geosinclinal încă din paleozoic, cutările principale s-au produs
în mezozoic şi terţiar (orogeneza nevadiană).

Subdiviziuni:

1.Arh. Aleutinelor;

2. Munții Coastelor;

3. Cordiliera mediană;

4. Podișurile intramontane nord-americane;

5. Cordiliera inferioară (Munții Stâncoși);

 Groenlanda

Munții Appalachi

Pen. Florida
Relieful Americii de Sud

În cazul Americii de Sud se păstrează majoritatea caracteristicilor reliefului întâlnite și pe teritoriul

Americii de Nord.

Unitățile de relief majore sunt:

Câmpiile joase (0-200m) ocupă 55% din suprafaţa continentului.

1. Câmpia Orinoco este o câmpie aluvionară limitată de Anzii Venezuelei (în nord), de
Cordiliera Orientală a Anzilor (în vest), iar în sud de Podişul Guyanelor.. În partea nordică, la
contactul cu munţii, se găseşte o zonă piemontană largă, mai înaltă. Partea estică e reprezentată de
o câmpie joasă, în timp ce în vest se găseşte o câmpie înaltă (300-400m)

2. Câmpia Amazonului este cea mai mare câmpie aluvionară de pe glob. Este limitată de
Anzi, Pod. Guyanelor, Pod. Braziliei ,C. Orinoco, Depr. Parana şi larg deschisă spre Atlantic, fiind
străbătută de ecuator şi drenată de Amazon şi afluenţii săi. Relieful se prezintă în cea mai mare
parte ca un vast platou foarte coborât, cu altitudini de 25-100m, în care văile au cursuri abia
schiţate, cu interfluvii plane şi joase, ceea ce favorizează adesea producerea de remanieri ale reţelei
hidrografice.

3. Câmpia Argentinei se suprapune pe bazinul Parana şi este adesea numită şi Câmpia La

Plata. Fundamentul cristalin aparţine scutului brazilian scufundat, ce a fost apoi acoperit cu
sedimente, la suprafaţă fiind cele neogene şi cuaternare. Câmpia are are aspecte diferenţiate
morfologic şi anume prezintă o slabă fragmentare în partea centrală (în lungul fluviului Parana), în
timp ce regiunile periferice sunt mai fragmentate.

4. Podişul Guyanelor este situat în partea de NE a continentului, între C. Orinoco şi C.

Amazonului. Între Pod. Guyanelor şi ţărmul atlantic se întinde o câmpie litorală (cu lăţimi pe
alocuri de 200-300km, în mare parte aluvială), care prezintă numeroşi martori de înecare la
contactul cu podişul, iar în zona de ţărm este înmlăştinită.

5. Podişul Braziliei , situat între C. Amazonului şi C. Argentinei, are aspectul general al

unei platforme înclinată spre N şi NV. Între tipurile de forme de relief prezente aici, frecvente sunt:
suprafeţele cristaline (intens nivelate şi fragmentate de văi), platformele structurale (sculptate în
depozite sedimentare, cu largă desfăşurare în partea centrală şi sudică), cuverturile de lave (în NV),
sierrele înalte, înălţate în terţiar, la periferia E a podişului.

Principalele subunităţi teritoriale sunt:

a. Podişul Braziliei de NE ;

b. Podişul Braziliei de Nord ;

c. Podişul Braziliei Centrale ;

 d. Podişul Braziliei de Sud Est ;

e. Podişul Braziliei de Sud.

6. Podişul Patagoniei,situat între r. Colorado (N) şi str.Magellan (S), este cel mai mic
dintre podişurile sud-americane.

II. Regiunile de orogen sunt reprezentate de ANZI. Aceştia ocupă partea de vest a
continentului, desfăşurându-se pe o lungime de peste 9000km pe direcţia N-S. Cu excepţia Anzilor
de Sud, altitudinile de peste 5000m se menţin pe toată lungimea lanţului montan, multe vârfuri
vulcanice atingând 6000-7000m. În general pasurile sunt relativ înalte (în nord ele au în medie
3000-4000m altitudine). Anzii concentrează aproximativ 30% din vulcanii activi ai planetei.

1. Codrilierii occidentali sunt cei mai fragmentaţi datorită situării în imediata vecinătate a
liniei de subducţie..

2. Codrilierii centrali se interconectează cu masivele din Anzii Venezuelei prin intermediul

grabenului Maracaibo.

În Anzii Centrali, începând de la Cerro de Pasco, între Cordiliera Occidentală şi Cordiliera

Orientală se interpun podişuri înalte:

a. PODIŞUL BOLIVIEI (Altiplano) ;

b. PUNA DE ATACAMA, format dintr-o serie de podişuri cu altitudini de 3400-4000m,

3.Cordilierii orientali îşi au punctul de plecare în Anzii Venezuelei, cu principala culme:

Cordiliera MERIDA, cu orientare NE-SV.

Harta fizica a Americii de Sud

 Câmpia Amazonului

Anzii Cordilieri