Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Geografie

GEOGRAFIA CONTINENTELOR
(ASIA, AUSTRALIA – OCEANIA şi ANTARCTICA)

I. ASIA
 Aşezarea geografică, limitele, întinderea
Denumirea: ASU (răsărit), EREB (apus) dată de asirieni şi EREB (Europa), ASIR
(Asia) de la poziţia faţă de Fenicia (denumire dată de fenicieni); vechii greci înţelegeau prin
Asia o parte restrânsă a Asiei Mici – denumirea extinzându-se ulterior până la Oceanul
Pacific. Hecateu – geograf din Grecia Antică, în secolul VI î.H., introduce denumirile de
Europa şi Asia şi stabileşte hotarul dintre aceste continente pe râul Fasi, astăzi Rion
(Georgia). Se mărgineşte cu celelalte continente (exceptând Antarctica şi America de Sud); în
SE, legătura cu Australia, în SV cu Africa, în NE cu America de Nord, (98 km, Strâmtoarea
Bhering), în V cu Europa. Asia, Europa şi Africa – „continentele lumii vechi”. În longitudine:
26o long. E, Capul Baba – 170o long. V, Capul Dejnev; în latitudine: 1o lat. N Capul Romania
şi Buru …10o lat. S, Insula Roti, 77o lat. N., Capul Celiuskin …82o lat. N, Severnaia Zemlea.
Ţărmul de nord este dantelat puternic: între Obi şi Enisei – estuare, între Peninsula
Samoezilor şi Ghidranschi – gheţuri, la est de Enisei – ţărm înalt, de la Capul Celiuskin şi
Delta fluviului Lena – ţărmul scade ca altitudine, de la delta Lena până în Peninsula Ciukotsk
– ţărm puţin articulat; mări mărginaşe: Kara, Laptev, Siberiei de Est. Ţărmul de est este
dublu: linia estică a continentului şi ghirlandele de insule – între acestea se află marile
interioare; caracteristică este asimetria ţărmurilor insulelor şi arhipelagurilor; spre E – ţărmuri
înalte, spre V – ţărmuri joase însoţite de vulcanism şi seismicitate (curbele batimetrice
indicând asimetria). Mările: Japoniei (1 mil. km2) – mare tectonică, Ohotsk, Galbenă, Chinei
de Est, peninsulele: Ciukotsk, Camceatka, Coreea, Liaodong, Yantai, Santung, insulele:
Sahalin, Kurile, Japoneze, Hainan, arh. Indoneziei. Ţărmul de sud: în vest este mai scurt (Pen.
Anatolia), delte, peninsule: Arabia, India, Indochina. Suprafaţa Asiei: 44 mil. km2 (33,25%
din suprafaţa uscatului, de 4,5 ori mai mare decât Europa, de 7 ori mai mare decât Australia,
iar Africa reprezintă ¾ din Asia).
 Particularităţile geografice ale Asiei: deţine un record de particularităţi: ca
suprafaţă, altitudinea vârfurilor muntoase, cele mai mari abisuri, cel mai apropiat uscat de
Polul Nord, cea mai mare peninsulă, cea mai adâncă depresiune terestră, cel mai adânc lac cu
apă dulce, cel mai înalt podiş din lume, insula cu cel mai accentuat vulcanism (Jawa), cea mai
seismică regiune (Japonia), polul frigului, polul precipitaţiilor, cel mai lung gheţar de vale
(Fedcenko, 77 km), cel mai sărat lac (Tuzghiol), cel mai întins ţinut endoreic (Asia Centrală),
cea mai întinsă pădure (taigaua siberiană), statul cu cea mai numeroasă populaţie, cea mai
mare densitate a populaţiei.
 Evoluţia continentului şi caracteristicile principale ale reliefului. Relieful este
alcătuit din: lanţurile muntoase şi podişurile înalte în partea centrală a continentului, două
podişuri de tip african (Arabiei, Deccan), câmpii care înconjură lanţurile muntoase centrale,
grupe de insule dispuse în ghirlande şi arcuri, două noduri orografice: în Armenia şi în Pamir
(de unde pleacă culmi montane în Asia Mică, Iran şi Asia Centrală), o serie de cuvete
orientate E-V (Djungaria, Turfan) înconjurate de lanţuri muntoase, câmpiile cuprind: Marea
Câmpie din NV Asiei, denumită Câmpia Siberiei Occidentale şi în E. şi S. continentului –
Marea Câmpie Chineză şi Câmpia Indo-Gangetică.
 Geneza continentului: unele vechi zone continentale au constituit regiuni
rezistente, altele sunt sensibile; în paleozoic: 4 întinse mase primare care corespund: Indiei,
Arabiei, Scutului Angara, Scutului Sinic. Între aceste scuturi, din paleozoic şi până în terţiarul
mediu se afla un mare bazin oceanic care se întindea de la Pacific la Marea Mediterană, un
golf al Pacificului se deschidea larg dinspre zona Golfului Persic spre Marea Kara, alt golf
pătrundea pe locul unde se află astăzi Marea Japoniei. Din mezozoic până în prima parte a
neozoicului geosinclinalul s-a umplut cu depuneri provenite din masele continentale,
geosinclinalul s-a micşorat continuu datorită presiunii laterale a soclurilor vechi, precum şi
prin presiuni verticale. Se produc mişcări epirogenetice, transgresiuni marine, partea centrală
a Asiei era submersă, iar un golf unea oceanul circular şi separa Europa de Asia, vulcanismul
şi depozitele continentale groase au condiţionat în mare măsură morfologia Asiei. În jurasicul
inferior se fragmentează Gondwana, are loc izolarea Arabiei şi Australiei, Deccanul rămâne
cu Madagascarul printr-o punte care ulterior s-a fragmentat. Tot în mezozoic are loc o
puternică erodare a scuturilor paleozoice şi o colmatare a bazinelor interne, la sfârşitul
mezozoicului şi în eocen începe o nouă fază orogenică care culminează în paleogen şi chiar în
neogen (se cutează zona dintre Asia şi Indonezia, se extinde aria vulcanismului şi a
cutremurelor de pământ, se schiţează arcurile muntoase din lungul Oceanului Pacific). În
terţiar arhitectura continentului era deja conturată.
 Clima. Asia prezintă o mare varietate de tipuri climatice predominante fiind tipurile
de climă continentală. Cauzele: marea desfăşurare în latitudine şi relieful foarte variat,
trecerea de la o regiune la alta se face fără tranziţie. Spre nord Asia este deschisă vârfurilor
reci şi uscate, se ating aproape toate maximele termice terestre; (pentru repartiţia ariilor barice, a izotermelor
medii anuale, a lunilor ianuarie şi iulie, a precipitaţiilor şi vânturilor vor fi cercetate hărţile din atlasul geografic general; acelaşi atlas va fi
folosit pentru cercetarea repartiţiei şi caracterizarea fiecărui climat).
Hidrografia. Reţeaua hidrografică reflectă regimul precipitaţiilor şi o serie de
caracteristici morfologice: Asia Centrală (înaltă) corespunde cu zona endoreică (13 mil. km2).
Râurile sunt colectate de Oceanul Arctic (aprox. 27%), Oceanul Pacific (23%), Oceanul
Indian (18%) şi de Marea Mediterană; numeroase fluvii gemene: Obi cu Irtâş, Enisei cu
Angara, Lena cu Aldan, Amur cu Sungari, Gange şi Intzî, Irrawadi şi Salwen, Gange şi Ind,
Tigru şi Eufrat (aceste râuri au izvoarele relativ apropiate, lungimi aproape egale, direcţii
paralele, străbat condiţii geografico-fizice asemănătoare). Debitele sunt variabile în funcţie de
anotimp şi de cantitatea de precipitaţii. Lacurile – numeroase şi mari (Marea Caspică, Aral,
Baikal). În Arhipelagul Indonezian – lacuri vulcanice şi lagune. În Iran şi în Asia Centrală –
lacuri terminale (Lop Nur, Hamun), Issîkul, Lop Nur – au apă dulce, şi numeroase lacuri
sărate.
 Vegetaţia. Asia este locul de provenienţă al angiospermelor; vegetaţia aparţine la
două regiuni floristice: holarctică şi paleotropicală: biomul de tundră (tundra pură, cu licheni,
cu muşchi, cu arbuşti, cu subarbuşti), silvotundra – arbuşti, cu subarbuşti (la fiecare biom:
specii de plante, de animale, repartiţia teritorială, solurile, valoarea economică), biomul de
pădure (pădurea de conifere – taigaua, pădurea de foioase şi pin, pădurea umedă, pădurea
xerofilă, pădurile tropicale şi ecuatoriale); biomul de pădure, biomul de stepă şi tufişuri (stepa
cu graminee şi compozite, stepa deşertică şi semideşertică), biomul de deşert şi semideşert
(deşerturi reci, deşerturi calde).

Regiunile geografico-fizice ale Asiei

A. ASIA NORDICĂ cuprinde:

a) Câmpia Siberiei de Vest (arie acumulativă, altitudine 150-300 m, fundament
paleozoic, cuvertură mezo-neozoică, văi largi, interfluvii plate, în jumătatea nordică

2
predomină câmpia glaciară, iar în cea sudică – câmpia aluvionară, climat continental cu ierni
reci, îngheţ persistent, pătrund mase de aer arctic, ierni lungi, sistemele hidrografice: Obi,
Enisei, lacuri relicte, glaciare, de luncă, tundra arctică, silvotundra, taigaua, pădurea de
foioase, silvostepa, stepa, fauna: lemingi, popândăi, antilope saiga, soluri: de tundră,
podzoluri, cernoziomuri).
b) Podişul Siberiei Centrale şi Câmpia Iakuţiei
b1) Podişul Siberiei Centrale ( între Enisei şi Lena, prezintă o structură
precambriană care nu apare la zi în nucleele Aldan şi Anabar, iniţial a existat Scutul
Angara, peneplenă veche cu sectoare mai înalte: Aldan, Anabar şi Colinele Enisei,
relieful vulcanic în Munţii Putorana din Peninsula Taimâr, clima aspră, inversiuni
termice; sistemele hidrografice: Enisei, Lena, Hatanga, Anabar, Tunguscele, parcuri
glaciare şi termocarstice).
b2) Câmpia Iakuţiei ( relief uşor vălurit, climat aspru).
c) Munţii din sudul Câmpiei şi Pod. Siberiei Centrale. Munţii Altai – culmi, alitudini,
climă continental montană, inversiuni termice în depresiuni, zăpezi persistente, râurile,
lacurile glaciare, tectonice, gheţari de circ şi de vale, stepă montană, păduri de conifere pe
versantul vestic. Munţii Şaria, Alataul Kuzneţk şi Salair (aparţin cutărilor paleozoice, culmi
paralele, depăşesc 2000m altitudine, glaciaţiune pleistocenă, înălţimi cu aspect de păduri
(tacsile), include şi depresiunea tectonică Kuzneţk, clima cu nuanţe de uscăciune, stepă
montană, păduri de conifere până la 1300m). Munţii Saiani ( cutări paleozoice antrenate de
mişcările alpine; depresiunea Minusinsk, depresiunea Tuva, climă cu nuanţe siberiene, păduri,
păşuni alpine, podzoluri). Munţii Tanu – Ola (caracteristici alpine, suprafeţe de nivelare,
culmi impunătoare, zăpezi persistente, păduri cu elemente siberiene). Pribaikalia şi
Zabaikalia ( Munţii Hamar-Daban, Ulan-Burgasî, Hentei, Iablonovîi, Stanovoi, Pod. Nord-
Baikalian, Patom, Juia, Aldan, Olekma-Ceara, Vitim). Munţii aparţin cutărilor baikaliene şi
caledonice, iar podişurile au un caracter piemontan, depresiunile sunt situate în lungul râurilor
şi se înscriu în arii de grabene şi sinclinale. Reţeaua hidrografică este formată din: Amur,
Olekma, iar dintre lacuri: Baikalul (tectonic); pădurile de conifere şi de mesteacăn, elemente
endemice. Nord-Estul Siberian (masivul paleozoic Kolîma, ceilalţi munţi aparţin erei
mezozoice, depresiuni colinare largi pe văile râurilor Iana, Indighirka şi Kolîma, fracturi,
peisaj glaciar, mişcări alpine, altitudinile cele mai mari în munţii Verhoiansk, Cerski peste
3000m). Clima continentală, tundră montană, păduri, tufişuri. Orientul Îndepărtat (munţii ce
aparţin cutărilor alpine, cu versanţii estici puternic fragmentaţi: Anadîr, Ciukotka, Koreaci,
Djugdju, climă umedă, temperaturi atenuate pe versanţii estici, precipitaţii între 1000-2000
mm, păduri de molid, zadă, brad alb). Regiunea Amur-Primorie (relief vulcanic, principalele
grupe montane: Sihote-Alin, Djagdî, Bureia, depresiunile şi câmpiile Amur-Ussuri, Sungari-
Hanka, câmpie litorală). Păduri de molid şi brad, soluri podzolice, cenuşii de pădure.
Regiunea Kamceatka-Kuri (relief predominant montan, o creastă mediană, două creste
periferice şi depresiunea tectonică Kamceatka, vulcanul Kliucev şi peste 150 de vulcani din
care 20 activi); influenţele anticiclonului siberian, musonilor, ciclonului din Oceanul Pacific,
a curenţilor reci şi calzi, păduri de molid, zadă, mesteacăn, tufişuri, păşune, etajarea
vegetaţiei, animale cu blănuri scumpe: hermelină, zibelină; Arhipelagul Kurile cuprinde două
arcuri muntoase cu 35 de vulcani activi, zonă seismică, climat temperat-oceanic, păduri, soluri
podzolice, faună: urs brun, vidră.

B. ASIA CENTRALĂ ŞI ESTICĂ CONTINENTALĂ

Podişul Armeniei şi Munţii Kopet-Dag. Podişul Armeniei (situat în S şi SE
Caucazului Mic, peste platourile vulcanice se înalţă conuri vulcanice, vârful Ararat 4059m, un
mare nod orografic); climă montană, râuri: Kura, Arax, lacuri de baraj vulcanic, vegetaţie

3
etajată. Munţii Kopet-Dag (vârfuri rotunjite, asociere de creste, spre N, piemonturi largi,
puternice influenţe ale deşerturilor din N, asociaţii de stepă montană).
Munţii Tian-Şan, Pamir, Alataul-Djungar, valea Fergana. Munţii Tian-Şan
(aparţin cutărilor caledonice, au altitudinea maximă în vârful Pobeda, 7439m, pasuri de
altitudine, modelare torenţială accentuată, relief glaciar, depresiunea Fergana). Climat
continental uscat, iar la poalele munţilor – nuanţe deşertice, în depresiuni – inversiuni termice.
Principalele râuri: Amudaria, Sîrdaria, Ciu şi Murgab; lacurile tectonice (Issîkul), glaciare, de
baraj natural (Iskander), stepa montană, tufişuri alpine, deşerturi înalte. Podişul Pamir
formează un nod orografic cu altitudinea maximă 7495m, pasuri la peste 6000m, o puternică
fragmentare a reliefului, iar în sectorul accidentat o pronunţată seismicitate, creste semeţe,
relief glaciar. Specificitate climatică pe compartimente (de vest şi de est), gheţari (Vitkovski
şi Fedcenko), păduri, stepe. Munţi, coline, podişuri şi câmpii cu peisaje de stepă,
semideşertic şi deşertic (localizare între Câmpia Siberiei de Vest în nord şi Munţii Kopet-
Dag în sud) formând o arie depresionară cu văi uscate (Uzboi), vânturi de est şi de nord,
precipitaţii medii anuale între 70-220mm; lacurile: Aral, Balhaş, plante xerofile, specific fiind
saxaulul şi pelinul. Colinele Mangâşlak se prezintă sub formă de culmi sub 600m altitudine
înconjurate de câmpii mlăştinoase şi nisipoase (în partea centrală – Munţii Kara-Tau, în est
pustiurile: Muiumkum şi Semirecie, clima temperat continentală, 400mm precipitaţii, plante
xerofile şi halofile, soluri nisipoase, sărăturate, mari resurse de hidrocarburi şi săruri). Munţii
Balhanul Mare şi Balhanul Mic sunt situaţi la sud de golful Kara-Bugaz, au altitudinea
maximă de 1511m, predomină modelarea torenţială şi eoliană, clima temperat continentală,
plante xerofile (saxaul şi pelin). Podişul Ustiurt se caracterizează prin mare uniformitate,
relief modelat eolian, cuprinde şi depresiuni mlăştinoase, precipitaţii 200mm anual, stepă
semideşertică, deşert. Deşerturile Kara Kum şi Kâzâl Kum sunt câmpii cu dune, văi uscate,
podişuri pietroase cu martori insulari. Deşertul Muiumkum (situat între râul Ciu şi Sîrdaria, pe
teritoriul Kazahstanului); relieful este format din depozite cuaternare, regiune endoreică, stepă
deşertică şi semideşertică, lacuri sărate, mlaştini. Depresiunea Batîr, ca altitudine se află sub
nivelul mării (-132m), mlaştini, sărături, vulcani noroioşi. Pod. Kazahstan are altitudini de
400-600m, puternică peneplenizare, vulcani noroioşi, dezagregare, climă semideşertică,
vegetaţie semideşertică, soluri castanii, solonceacuri, resurse de hidrocarburi, bauxită,
fosforite, mangan, cărbuni, sare. Munţii Altai, Altaiul Mongol, Hangai, Hentei (altitudini de
peste 4000m, aparţin orogenezei hercinice, climă continentală aridă, etajată, râuri: Irtîşul
Negru, Obi, Selenga, Orhon, lacuri: Hirghis Nur, Hara Us Nur, o întinsă regiune lacustră cu
depresiuni endoreice, păduri – Pinus, Larix, stepă montană). Podişul Selenga prezintă un
relief carstic, climă continentală, păduri, păşuni. Podişul Gobi are un fundament paleozoic,
cutări hercinice şi caledonice (N), se află sub dominaţia anticiclonului asiatic, un grad mare de
continentalism (deşert), nu are o reţea hidrografică permanentă, numeroase lacuri sărate, stepă
deşertică.
Regiuni cu influenţe musonice (China).
a) Regiunile aluviale şi deltele includ: Marea Câmpie Chineză (între 40o lat.N şi
fluviul Iantzî, cea mai mare densitate hidrografică din China, circulaţie musonică, râuri:
Huanghe, Tai, lacuri: Hu, Wapu, Honze, Tai, numeroase canale, însoţite de diguri, vegetaţia
naturală înlocuită de culturi agricole, este un imens con de dejecţie format în locul unei fose,
în a doua jumătate a erei terţiare, altitudini în jur de 150m, pe un fundament aparţinând
Platformei Sinice). Câmpia Lacurilor este situată pe Iantzî, reprezintă un bazin lacustru, scurs
în holocen. Câmpia Sungari are o formă tentaculară cu numeroase suprafeţe lacustre, mari
suprafeţe agricole.
b) Regiunile loessoide şi nisipoase (Pod. de Loess şi Pod. Ordos), cuprind culmi înalte,
platouri deluroase, culoarele de vale largă (Wei, He, Fen, Ciu), cuvertura loessoidă groasă

4
(2000m), nisipoasă, câmpuri cu dune, văi uscate (în lungimea vestică), inselberguri,
solonceacuri.
c) Regiunile calcaroase (Pod. Yunan, Pod. Guizhou) aparţin cutărilor mezozoice,
forme de relief carstic, altitudini peste 1500m, păduri subtropicale umede.
d) Depresiuni interioare – Bazinul Roşu, depresiune tectonică cu altitudini peste
1000m, umplută cu depozite (de culoare roşiatică), bioclimă subtropicală.
e) Regiuni muntoase, colinare şi de podiş (includ Munţii Nan Ling, Wuyi Shan - Nan
Shan, culmile sudice ale Chinei; regiunea cuprinde următoarele compartimente: înălţimile
Dayao-Jiulian Shan de Sud, înălţimile Nan Ling-Wuyi Shan, înălţimile din zona Shan, peisaj
subtropical şi tropical, soluri roşii. Acestei regiuni îi aparţin Munţii Hinganul Mare şi
Hinganul Mic şi Blocul Muntos Central (cutări paleozoice, înălţimi de peste 1900m, văi cu
defilee, clima mai rece, păduri de foioase şi conifere, iar în sud, păduri şi vegetaţie
subtropicală). Munţii Ţin-Ling sunt limită bioclimatică între regiunile temperate din N şi cea
subtropicală din S.
f) Regiunea cu climă temperat-continentală, include: semideşerturile şi deşerturile
Taklimakan, Djunggar, Gobi, Alashan şi Tibet cu climă continental-excesivă, depresiuni
tectono-erozive, peisaj deşertic, barcane, depresiuni de deflaţie, lacuri, solonceacuri. Pod.
Tibet cuprinde 3 compartimente: Tibetul Occidental (uscat, lacuri sărate, văi seci, tufişuri
xerofile), Tibetul Oriental (umed, împădurit), Tibetul Sudic (lacuri glaciare, creste). Sisteme
montane: Tian Shan, Qilian Shan, Altun Shan, Kun Lun, Himalaya, Alpii Sîchuan, altitudini
de peste 8000m, relief glaciar, gheţari stepă montană, etajare bioclimatică pe versantul sudic a
Munţilor Himalaya. Depresiunea Ţaidam, altitudine medie 1800m, sărături, climă
continentală, stepă, deşert. Podişul şi Munţii regiunii Kaima cuprinde masive eruptive,
cristaline, lacul de crater Chan, vulcani stinşi, păduri de foioase, de conifere, pajişti alpine;
câmpia litorală (E) este umedă, cu terase de abraziune, iar câmpia din V,S şi SV climă
temperată cu influenţe musonice, taifunuri, culturi agricole.
C. REGIUNEA GEOGRAFICĂ ASIA DE SUD-VEST include ţările de la Marea
Mediterană: Turcia, Cipru, Siria, Liban, Israel şi Iordania care formează Orientul Apropiat,
ţările din Peninsula Arabia: Arabia Saudită, Yemen, ţările de la Golful Persic şi Golful Oman:
Emiratele Arabe Unite, Oman, Qatar, Bahrain, Kuwait, Irak, Iran.
Relieful şi peisajele caracteristice
1. Câmpiile şi depresiunile.
a) Peisaj mediteranean şi subtropical mai umed (câmpiile Israelului, Libanului, Siriei,
depresiunile: El Ghor, Ghab, Biqa – tectono-erozive, lacuri: Tiberiada, Marea Moartă,
depresiuni străbătute de râuri: Litani, Iordan).
b) Peisaj subtropical semideşertic şi deşertic (Câmpia Mesopotamiei cuprinde:
subunitatea nordică, subunitatea sudică, Câmpia Egeei cu numeroase insule, Câmpia Caspicei
din nordul Iranului, cu numeroase lacuri, unitate joasă).
c) Peisajul tropical semideşertic (Câmpia de la Marea Roşie cu climă uscată, musonul
aduce ploaie, Câmpia El Ahsa, sub 200m altitudine, lagune, cordoane litorale, climă uscată).
2. Podişurile
a) Peisaj mediteraneean semideşertic şi deşertic (Pod. Siriei, Iordaniei, Irakului şi
Anatoliei, situate la limita platformei arabe, calcaroase, vulcanice; Pod. Iran – o regiune
endoreică, deşertul sărat Kevir, deşertul argilos Lut, precipitaţii sub 100mm anual; Pod.
Anatoliei – format pe nucleu paleozoic, regiune de stepă şi semideşert, lacuri numeroase:
tectonice, vulcanice, carstice).
b) Peisaj tropical-uscat (Pod. Arabiei Saudite, precipitaţii sub 100mm/an, erguri,
hamade, munţi reziduali, relief structural, oaze, ueduri, soluri castanii şi cenuşii).
3. Munţii

5
 a) Peisaj mediteranean în Munţii Liban, Antiliban, Anasaria, Es Zavy (horsturi şi
grabene pe o cuvertură mezozoică, serii de anticlinale şi sinclinale, peneplenizare, carst în
calcare jurasice şi cretacice, păduri şi tufişuri semperviriscente. Munţii Anatoliei în N, Taurus,
în S şi SE (altitudinile depăşesc 3900m, culmi paralele, văi longitudinale, sectoare
transversale pe cursul inferior al râurilor, glaciaţiune pleistocenă şi actuală, carst, munţi
împăduriţi). Munţii bloc (pe marginea vestică a Pen. Arabe, Hijaz, Asir, Yemen, Handramaut
– munţi de ruptură, compartimentaţi), podişuri vulcanice. Munţii Oman aparţin cutărilor
alpine, forme carstice.
Aspecte geografico-umane
Ţări diferite ca mărime demografică (Iran 80 mil. loc., Turcia 75 mil. loc., Kuwait 2
mil. loc., Liban 3,5 mil. loc.), natalitate de 38‰ în Iordania, 37‰ în Irak şi 20‰ în Israel,
16‰ în Cipru, mortalitatea cea mai mică – Kuweit 2‰, sold natural pozitiv, cu valori mari,
specific lumii arabe (Oman 34‰, Iordania 33‰), durata medie a vieţii diferenţiată (Israel 77
ani masculin, 80 ani feminin, în Irak 57 ani maculin şi 60 ani feminin), religia: în Cipru 80%
ortodocşi, în Liban 40% ortodocşi, în rest, cu excepţia Israelului şi Turciei, predomină religia
islamică; predominant (cu excepţia Ciprului, Israelului, Turciei) limba arabă, oraşe: Nicosia,
Limasol (Cipru), Ankara, Istanbul, Izmir, Adana, Bursa (Turcia), Damasc, Alep, Homs
(Siria), Beirut, Saida (Liban), Tel-Aviv, Haifa, Ierusalim (Israel), Amman (Iordania), Ryad,
Jeddah, Mecca, Medina – locuri sfinte (în Arabia Saudită), Bagdad, Kirkuk, Mosul (Irak),
Teheran, Mashad, Isphahan (Iran).
Economia se bazează pe creşterea animalelor (ovine, caprine), cultura cerealelor,
citricelor, pe resurse de petrol şi gaze naturale, fosfaţi (Iordania), plante tehnice (Irak),
industria tradiţională a covoarelor (Iran), înaltă tehnologie (Israel).
Au dezvoltat turismul, flota comercială (Turcia). Relaţii comerciale cu Germania,
S.U.A., Franţa (Turcia), forţă de muncă străină în Israel. Focare de conflicte în Orientul
Apropiat şi Mijlociu.

D. REGIUNEA ASIA DE SUD

Include : India, Pakistan, Afgnistan, Bangladesh, Sri Lanka.
1. Aspecte geografico-fizice. În ansamblu: platforma precolumbiană alcătuită din
gnaise şi roci eruptive, ridicări pe margini (Gaţii de Vest şi Gaţii de Est), culoare tectonice
(Narbada), câmpiile litorale Malabar şi Coromandel, peneplene, pediplene, horsturi şi
grabene, delte (Mahandi, Godawari, Indului şi Gange-Brahmaputra), câmpii, munţi, podişuri;
precipitaţii, savane, etajarea vegetaţiei; Pod. Kandahar (relief în trepte la limitele sale se află
Deşertul Registan şi depresiunea endoreică Seistan), solonceacuri, mlaştini, nisipuri; Câmpia
şi Delta Gange-Brahmaputra (regiuni cu depuneri aluviale şi marine, lacuri, bălţi, delta – un
mare con de dejecţie, cordoane, terase, mangrove); Câmpia Indusului (200m altitudine, takîre
în Deşertul Thar, solonceacuri, delta Indusului, păşuni); Câmpia Pundjab (înaltă, uscată,
drenată de Indus şi de afluenţii acestuia); Munţii Karakorum, Hinducuş, Himalaya (cu 10
vârfuri peste 8000m), aparţin sistemului alpin, depresiuni intramontane (Katmandu), culmi
longitudinale, cutare puternică la începutul miocenului; nodul de divergenţă a culmilor (Koh-
I-Baba), relief glaciar, gheţari, mare energie de relief; subunităţi: Subhimalaya – Siwalik,
Himalaya Mică, Himalaya Mijlocie, Himalaya Mare. În Sri Lanka predomină peisajele
montane, depresiuni (Colombo), câmpii; Podişul Central cu suprafeţe de denudaţie, bogată
reţea hidrografică, climat musonic, vegetaţie cu endemisme, palmieri, degradată. În India:
Câmpia Pudjab în partea de NV de la Kanpur la Delhi, clima secetoasă, vegetaţie xerofilă,
agricultura are nevoie de irigaţii; câmpia din jurul oraşului Delhi face trecerea între estul
umed şi vestul uscat, în NV – relief deluros, în Kaşmir – eroziune torenţială. Câmpia Indului
Inferior (Sind): relief complex, include şi Deşertul Thar, mlaştini dealuri de eroziune, este
ocolită de muson; Tharul – sector deşertic între Pundjab, Munţii Aravalli şi Valea Indusului

6
(lipsit de ape permanente). Câmpia Gange-Brahmaputra: râuri numeroase, puternic
alimentate din Himalaya, două creşteri (de primăvară şi toamnă), deltă cu peisaj specific
(vegetaţie luxuriantă, faună variată), climă tropical-musonică cu două sezoane, marcată de
cicloni. Pod. Deccan: o zonă rigidă, cu relief de peneplenă veche, dezvoltat în condiţii de
climă subecuatorială, cu altitudini de 400-1000m, aparţine unităţii de platformă – rest al
străvechiului scut Gondwana (alcătuit din şisturi, granite, gnaisuri, bazalte cretacice şi
terţiare), cuvertura paleozoică – erodată selectiv formează Depresiunea Nagpur-Raipur; munţi
răzleţi pe margini (Gaţii de Est cu aspect de masive şi Gaţii de Vest cu culmi continui), în N
se află Munţii Satpura, în Pod. Deccan clima subecuatorială, muson de vară, ploi în averse,
râuri scurte, repezi, traversează Gaţii prin defilee (în Golful Bengal se varsă: Mahandi,
Godawari, Kristna, Raveri, spre Marea Arabiei Narbada şi Tapti), râurile Kristna şi Godawari
sunt navigabile; Pod. Deccan cuprinde două subregiuni (în partea de nord, de la Kathiawar –
Delta Gange-Brahmaputra, mărginită de depresiunea de eroziune diferenţiată Nagpur-Raipur,
iar în partea centrală şi de sud de la Masivul Nilgiri, Gaţii de Vest şi Gaţii de Est; câmpia
litorală este îngustă.
2. Aspecte de geografic umană
 Populaţia. India (1,25 mld.loc.), Pakistan 182 mil. loc., Bangladesh 160 mil. loc;
natalitatea în India este de 26,6‰, iar în Bangladesh de 25‰; în toate statele din Asia de Sud,
mortalitatea este sub 10‰, iar soldul natural de circa 17‰, speranţa de viaţă depăşeşte 60 ani,
iar mortalitatea infantilă are valori mari. Populaţia urbană nu depăşeşte 30‰, iar în structura
pe grupe de vârstă, cei sub 15 ani au o pondere de circa 35%, iar peste 65 de ani doar 5%;
limba oficială în India este hindi (deşi se vorbesc 14 limbi considerate oficiale), în Bangladesh
– bengali. Populaţia în India este de religie hindusă (80%), islamică (11%), creştină (2,5%) şi
sikh (1,1%), în Bangladesh, 88% islamică, 10,5% hindusă, în Pakistan, predominant islamică;
densitatea populaţiei depăşeşte 300loc./km2 în regiunile de câmpie, pe văile râurilor principale
şi pe ţărmuri, un grad ridicat de analfabetism (în India 62%, feminină);
 Aşezările urbane: Mumbai, Delhi, Calcutta, Madras, Bangalore, Bombay,
Ahmedabad, Kãnpur, Nagpur (India), Chittagong, Khulua, Rangpur (Bangladesh), Kabul,
Galalabad, Peshawar (Afganistan), Islamabad, Rawalpindi, Lahore, Hyderabad, Karachi,
Multãn (Pachistan), Colombo, Kandy, Jaffna (Sri Lanka).
 Economia acestor state este grevată de o puternică datorie externă, o ridicată rată a
inflaţiei, iar 2/3 din populaţie lucrează în agricultură şi industria extractivă.
În India culturile agricole ocupă ½ din suprafaţa ţării, iar în unele locuri se obţin şi
două culturi anual, dar randamentul este redus (slabă dotare tehnică, climat – situaţie
frecventă şi în celelalte state; în Sri Lanka, o parte însemnată a populaţiei rurale a migrat).
India este a treia producătoare de cereale (1/3 din populaţia mondială, orez pe locul 2, grâu
locul 3, mei locul 1, porumb, soia, leguminoase ¼ din producţia mondială, ceai locul 1, iută
l1, bumbac locul 4, tutun locul 4, deţine 15% din şeptelul de bovine, locul 3 în producţia
mondială de lapte).
În Afganistan, creşterea ovinelor şi caprinelor, în Pakistan, cultura grâului, creşterea
ovinelor. În Bangladesh 60% din populaţia activă lucrează în agricultură (orez, iută locul 3,
ceai, grâu, trestia de zahăr pe 40% din suprafaţa cultivată).
India, Pakistanul şi Afganistanul au resurse minerale variate. India locul 5 la rezervele
de minereu de fier, bauxită locul 6 în producţia minerală, cărbuni de pământ locul 3 la
rezerve, petrol, uraniu, zinc. Dezvoltate sunt în aceste ţări: industria textilă, industria
cimentului, siderurgia.
 Reţeaua de transport este deficitară.
 Turism: cultural, istoric, vânătoresc.
 Conflicte în Afganistan, Kaşmir, Sri Lanka.

7
 E. REGIUNEA ASIA DE SUD-EST
1. Compartimentul continental cuprinde Peninsula Indochina, arhipelagul
indonezian şi filipinez – respectiv statele: Myanmar, Thailanda, Malaysia, Cambodgia, Laos,
Vietnam şi Singapore, Indonezia, Sabah, Brunei, Sarawak, Filipine.
a) Cadrul geografico-fizic
 Relieful:
- Munţii aparţin cutărilor mezozoice şi neozoice (alpine) cu relief dezvoltat pe material
grezos, cutele sunt străpunse de eruptivul sarmaţian; sistem montan de tip cordilieră format
din munţii Arakan (Myanmar), vârful Sarramati 3826m, lungime 1500km, văi longitudinale,
în N sectoare cu văi transversale, abrupturi de falie (principalele culmi: Patkai, Letha, Chin);
în partea centrală pe conglomerate, gresii – a luat naştere relieful structural, văile sunt situate
în sinclinale, iar pe litoral, spre Golful Bengal se află culmea Mayu. Munţii Kuntan (cordiliera
thailandeză), fac corp comun cu cordiliera Myanmar (în N culmile au o dispunere digitată,
apoi continuă şi în insulele de pe platforma continentală, iar pe ţărm – construcţii coraligene,
vârfurile sunt grefate pe granite, alcătuite din calcare şi conglomerate). În Malaysia – o culme
montană centrală şi grupe de munţi marginali separate de culmea centrală prin depresiuni
alungite N-S; regiunea montană estică a devenit un mare parc. Munţii Kardamon
(Cambodgia), au culmi separate prin depresiuni tectono-erozive, o intensă peneplenizare,
fracturare şi compartimentare.
- Podişurile: Shan (Myanmar), Tran-Minh (Laos), Bolovens (Laos), Mondalkiri şi
Ratanakiri (Cambodgia), iar pe teritoriul Vietnamului se găsesc: podişuri bazaltice, cristaline
şi sedimentare; la sud de Hué se află podişurile Kong Tum, Dac Lat cu altitudini de peste
1000m.
- Câmpiile: în Myanmar (câmpia litorală şi câmpia deltaică a fluviului Irrawady), în
Thailanda – Câmpia Menam (alungită, mai înaltă în nord, deltaică în sud), Câmpia Mekong
ocupă 90% din suprafaţa Cambodgiei, reprezentând o regiune de subsidenţă activă, cu lacuri,
mlaştini, canale, văi separate prin coline grezoase; câmpiile litorale din est (Hanoi şi
Hai.Phong).
 Clima – tropicală în jumătatea vestică, de pădure în est, subtropicală şi ecuatorială
în jumătatea sudică a Peninsulei Malacca.
 Apele – Râurile aparţin bazinelor hidrografice: Irrawady, Sittang, Menam, Mekong,
Fluviului Roşu (debit mare, constant). Lacurile: Pansak, Kam.
 Vegetaţia – la altitudine păduri de zonă temperată; predomină pădurile musonice şi
savana.
 Fauna – tapir asiatic, rinocer.
 Solurile – lateritice.
 Resursele subsolului – cărbuni, wolfram, plumb, cositor, mangan, fier, fosfaţi,
minereuri complexe.
2. Compartimentul insular cuprinde: Indonezia, Filipine, Sabah, Sarawak, Brunei.
 Relieful.
- Arhipelagul Indonezian: Sondele Mari (Sumatera, Jawa, Kalimantan), Sondele Mici
(Nusa, Tenggara din Bali la Timor, Maluku sau Insulele Mirodeniilor şi Irianul de Vest):
predomină relieful muntos, platourile vulcanice (în Kalimantan – axul muntos Kroker-
Müller), în Indonezia sunt peste 100 de vulcani activi şi renumiţii Krakatau, Semeru.
- Arhipelagul Filipinez: 7000 de insule, cele mai mari fiind Luzon, Mindanao, Negros,
Mindoro, Cebu (munţi de vârstă terţiară, ţărmurile coraligene, câmpii joase: Ilgan-Alkala,
Dagupan, Agusan, Mindanao, relief vulcanic).
 Clima: ecuatorial-maritimă în Indonezia, ecuatorială şi subecuatorială în Filipine,
etajată.

8
  Hidrografia: râuri scurte (Rocan, Kampar, Rejang), debit mare, constant, lacuri:
Toba, tectonice, vulcanice.
 Vegetaţia: în Indonezia – păduri tropicale şi subtropicale, păduri umede veşnic
verzi, savane, mangrove; în Filipine – păduri umede.
 Fauna: tapir asiatic, rinocer.
 Soluri: lateritice.
 Resursele subsolului: în Indonezia – hidrocarburi, nichel, staniu, aur, bauxită,
wolfram; în Filipine – cupru, fier, magneziu, aur.
c) Aspecte geografico-umane. Populaţia. Indonezia are 240 mil. loc, iar Filipine 94
mil. loc (în ambele state natalitatea depăşeşte 22‰, mortalitatea fiind de 7-8‰, soldul natural
în Indonezia de aprox. 15‰ şi în Filipine de 23‰, speranţa de viaţă în Indonezia este de 63
de ani la masculin şi 66 de ani la feminin, iar în Filipine cu 3 ani mai mare la ambele genuri;
în Indonezia, populaţia urbană este de 37%, iar în Filipine de 56%; în Filipine structura
populaţiei cuprinde malaiezi, polinezieni, indonezieni, negritos, chinezi 10%, indieni 5%; ½
din populaţie locuind în jumătatea sudică a arhipelagului, iar Indonezia este cel mai populat
arhipelag de pe glob. În Indonezia 87% din populaţie aparţine cultului islamic, iar în Filipine
84% – catolicismului.
Oraşele principale sunt: Jakarta, Surabaya, Bandung, Medan, Palembang, Semarang
(Indonezia), Manila, Quezón City, Caloocan, Davao (Filipine).
Economia Indoneziei este cea mai dinamică din Asia de Sud-Est, având următoarele
atuuri: o populaţie numeroasă, resurse ale solului, o agricultură diversificată, relaţii
economice, iar în Filipine, agricultura este ramura principală în care lucrează 40% din
populaţia activă.
Indonezia deţine locul 3 în producţia mondială de nichel, şi în această ţară investiţiile
„tigrilor asiatici” au crescut; 40% din populaţia activă lucrează în agricultură (în producţia de
orez deţine locul 3, de cafea locul 3, locul 1 în producţia de nuci de cocos şi coprah, locul 2 în
producţia de cauciuc natural, acelaşi loc în producţia de ulei de palmier), creşterea animalelor
ocupă un loc secundar, iar pescuitul un loc principal. În Filipine ¼ din suprafaţa arabilă este
cultivată cu orez, în producţia de coprah deţine locul 1 mondial, se cultivă manioc, bananieri,
trestie de zahăr, tutun, arbustul de cafea, iar pescuitul ocupă un loc principal; industriile mai
dezvoltate sunt: alimentară, textilă, petrochimică, cimentului, electronică, lemnului. În
Indonezia funcţionează circa 300 de porturi, iar în Filipine transporturile sunt insuficiente. În
ambele ţări sunt importante încasări din turism.

F. REGIUNEA ASIA ESTICĂ INSULARĂ – JAPONIA

1. Cadrul geografico-fizic. Este formată din numeroase insule (Honshũ, Hokkaido,
Shikoku, Kyũshũ, Ryũkyũ), relieful 85% muntos şi colinar, relativ tânăr, cutări terţiar-
cuaternare, masive vechi, dislocaţii longitudinale şi transversale, vulcanism vechi şi actual,
trepte de relief (regiuni muntoase, peste 3000m altitudine, culmi paralele, 3 noduri orografice;
Gifu, Asahi, Chugoku, regiuni deluroase şi montane – 500-3000m, câmpii litorale şi
interioare, piemontane şi fluviatile), Frecvent apare relieful vulcanic (7 lanţuri de munţi
vulcanici, vulcani activi: Fuji Yama, Asama Yama, Kirishima, Aso San, Bandai San, Azuma
San), la Gifu – 516 seisme anual, câmpii litorale: Kantõ, Sendai, Ishikari. Clima este
influenţată de dispunerea reliefului, masa oceanică, musoni şi latitudine (două tipuri climatice:
în N – temperat-musonic, în S – subtropical umed cu caracter musonic, în S – taifunuri cu
efecte dezastruoase, pe regiunile litorale. Hidrografia: râurile sunt scurte, debitul mare, relativ
constant, mare potenţial hidroenergetic (Shimano, Tone, Kitakami), lacurile: Biwa (tectonic),
Akan, Towata, Kasumi-ga-ura, Saroma, Hamaha. Vegetaţia naturală: păduri de zonă
temperată umedă, pădurile subtropicale (magnolii, bambuşi, liane, chiparoşi, arborele de
camfor). Fauna este variată: urs japonez, maimuţa japoneză, cocoşul japonez (numeroase

9
parcuri naţionale). Soluri: roşii şi galbene tipice. Tipuri de peisaje: a) peisajul ţărmurilor şi
insulelor pacifice; b) peisajul ţărmurilor şi insulelor dinspre Marea Japoniei; c) peisajul
câmpiilor litorale; d) peisajul regiunilor colinare şi montane, predominant vulcanice din zona
temperată; e) peisajul regiunilor colinare şi montane din zona subtropicală; f) peisajul
depresiunilor interioare.
2. Aspecte geografico-umane
Populaţia: 128 mil. loc., N = 10,5‰, M = 8,3‰, mortalitatea infantilă 4‰, sold
natural 2,2‰; în Japonia speranţa de viaţă este de peste 76 ani pentru bărbaţi şi 83 de ani
pentru femei, 60% din populaţia activă lucrează în sectorul terţiar, şomeri şi inactivi 3,3%,
scriere cu ideograme, populaţia urbană 78%, o accentuată mobilitate, densitatea medie 334,5
loc/km2, dar sunt şi areale cu peste 4000 loc/km2, cultele: shintoism 51%, budism 38%.
Aşezările umane: o densă reţea urbană (oraşe vechi, Nara, Kyõtõ, Kobe, Fukuoka,
Kawasaki, Hiroshima, Kitakyushũ. Aşezările urbane se clasifică după: poziţia geografică în
lungul ţărmului (Osaka, Tokyo); la contactul câmpiilor cu celelalte forme de relief (Kanto,
Nobi), în zona înaltă, în arii depresionare, în bazinele carbonifere şi după numărul locuitorilor.
Satele (mura): vechi (Jôri), textură ordonată, shiden – cu caracter liniar cu loturi de gospodării
în fâşii, tonden – hei – liniar sau compact.
Economia: o ţară superdezvoltată, a doua putere economică a lumii, înalt nivel
tehnologic, industria complexă: siderurgie, echipamente industriale, strategii excelent
aplicate, export de capital, tehnologie, mari concerne: Toyota, Nyssan, Toyo-Kogyo,
Mitsubishi, Honda, Suzuki, Mazda, Iszu, Fuji, Daihatsu, Subaru; regiunile urban-industriale:
Keihin (Tokyo-Yokohama, Chiba, Kawasaki), Hanshin (Osaka-Kobe, Wakayama), Chuko
(Nagoya-Yokaki, Toyohashi).
Agricultura intensivă, protejată de preţurile oferite agricultorilor de 2-3 ori mai mare
ca media mondială (randament dublu faţă de media mondială), se cultivă: orez, arbuşti de
ceai, trestie şi sfeclă de zahăr, legume, batate, pomi fructiferi, floricultură, pescuit locul 1 în
lume, creşterea stridiilor, cultura perlelor.
Căile de comunicaţie şi transporturile: o reţea complexă în continuă modernizare,
trenuri rapide Shinkansen, poduri, tunele (Seikan, 54 km, cel mai lung din lume), 1100 de
poduri, reţea rutieră, autovehicule, tancuri petroliere, metaniere, portcontainere, aeroporturi:
Henda, Narita.
Turism: parcuri naţionale, pelerinaj, castele, vechi capitale.
Comerţ: locul 3 mondial, exportă echipamente, autoturisme, aparatură pentru birouri,
nave maritime şi importă materii prime.
China
1. Aspecte geografico-fizice.
Relieful: câmpii 12%, dealuri 10%, munţi 33%, podişuri şi depresiuni 45%; China de
Vest (masivă, înaltă, lanţuri muntoase, podişuri vaste, sectoare semideşertice), China de SV –
prima treaptă: Pod. Qinghai-Tibet, Munţii Karakorum, Kunlun, Transhimalaya, Himalaya;
treapta a doua: 3 podişuri (Yuunan-Guizhou, Pod. de Loess, Pod. Mongoliei Interioare), 3
depresiuni (Djungaria, Tarim, Sîchuan), treapta a treia este marcată aliniamentul Munţilor
Hinggan-Wushan şi Pod. Yunnan-Guizhou – până la ţărm, a patra treaptă cu adâncimi medii
de 18m spre Golful Bohai (de 44m spre Marea Galbenă, de 370m spre Marea Chinei de Est,
de 1212m spre China Meridională).
Întrucât celelalte particularităţi geografico-fizice au fost analizate la „Regiunile cu
influenţe musonice”, trecem la:
2. Aspecte geografico-umane.
Populaţia depăşeşte 1,3 mild.loc., N = 17,3‰, M = 7,1‰, Sn = 10,2 ‰, speranţa de
viaţă este de 68 ani (M) şi 72 ani (F), densitatea populaţiei este de 129 loc/km2, 50% fiind
concentrată în jumătatea estică (în Marea Câmpie Chineză densitatea depăşeşte 1000 loc/km 2,

10
iar în Tibet ajunge la 2 loc/km2), este formată din: chinezi (han) 92%, şi ale 55 de naţionalităţi
(hui, miao, uiguri, mongoli), populaţia activă ocupată este de 60,2% în sectorul primar şi
18,2% în cel terţiar, culte: confucianism, budism, daoism, islamism, limba oficială –
putonghua.
Oraşele principale: Shanghai, Beijing, Tianjin, Shenyang, Wuhan, Guangzhou,
Harbin, Chongqing, Xi’an, Chengdu. Oraşele frontaliere sunt deschise. Shanghai este centru
economic, financiar şi comercial internaţional, exceptat de taxe vamale, cel mai mare centru
economic, Chinei.
Economia. După 1978 s-a trecut la reajustarea politicii agrare şi a sistemului
economic, s-a modificat treptat comuna populară prin separarea gestiunii economice de
conducere, de la autarhie s-a trecut la economia de piaţă. Astăzi, agricultura chineză satisface
cerinţele populaţiei, au crescut veniturile. Cultura cerealelor (orez, grâu, porumb, soia,
batatele dulci), culturi industriale (bumbac, arahide, rapiţă, susan, trestie de zahăr, arbustul de
ceai, tutun, pomi fructiferi, duzi). Creşterea vitelor, porcinelor (locul 1), ovinelor, cabalinelor,
cămilelor, păsărilor, acvacultura.
Industria are 5 sectoare de bază: mecanică, electronică, petrochimică, a automobilelor
şi construcţiilor; se fabrică din 1956 calculatoare, aeronautică, tehnică de telemetrie şi
teleghidare pentru astronautică. Deschiderea spre exterior, crearea zonelor speciale şi costiere
deschise, deschiderea tuturor reşedinţelor de provincii şi a regiunilor autohtone a favorizat
accesul la noile tehnologii, oferă condiţii privilegiate investitorilor străini.
Transporturile au fost modernizate.
Turismul a primit un nou impuls, fiind favorizat de palate subterane grandioase, de
valea cu mii de statui budiste, grotele celor 1000 de Budha, mormintele imperiale, marele zid,
capitalele străvechi, armata de lut, Marele Canal, Munţii de Foc, Munţii şi altarele sfinte etc.

II. AUSTRALIA ŞI OCEANIA

A. AUSTRALIA
 Aşezarea geografică, dimensiunile şi ţărmurile
În sens larg Oceania cuprinde şi Australia, iar convenţional – Australia (continent) şi
puzderia de insule. Denumirea derivă de la termenul latin „australis”, adică sudic. Este cea
mai mare insulă a Terrei. În partea centrală este străbătută de Tropicul Capricornului. Ca
poziţie geografică Australia este situată între SE Asiei, Oceanul Pacific şi Oceanul Indian,
între capul York (10o39’ lat.S), pe circa 3200 km (între Golful Carpentaria şi Golful Spencer
sunt 1750 km); în longitudine se întinde pe aprox. 40o, între Capul de Vest şi Capul Byron
(119o09’ long E şi 153o39’ long E, aprox. 3850 km). Lungimea ţărmurilor este de 36 835 km,
prezentând convexităţi şi concavităţi, puţine insule, unele insule sunt coraligene. Ţărmul de
est este crestat cu articulaţii nesemnificative, serveşte amplasării unor porturi, golfurile sunt
puţine şi larg deschise.
 Cunoaşterea continentului. Mercator explica existenţa existenţa continentului din
raţiuni de simetrie şi stabilitate, în 1605 Torres a zărit coastele nordice ale Peninsulei
Arnhem, în 1606 olandezul Willem Jansz pătrunde în Golful Carpentaria, iar ulterior Van
Diemen – guvernatorul Companiei Indiilor Olandeze – iniţiază o explorare metodică
(Carstenz cartează Golful Carpentaria), în 1642 Abel Tasman descoperă Tasmania). În 1769,
căpitanul James Cook atestă insularitatea Noii Zeelande, explorează coasta estică a
Australiei, debarcă şi face prima descriere optimistă a Australiei (numind-o Noua Galie de
Sud). Coastele Australiei au fost explorate de francezul Baudin, englezii Vancouver, Bass şi
Flinders.
În 60 de ani, Noua Galie de Sud a devenit o colonie penitenciar, iar primii coloni liberi
debarcă în 1793; ulterior au loc represalii faţă de aborigeni. Tasmania a fost ocupată în anul

11
1803, în 1826 devine colonie autonomă, iar în 1876 moare ultimul băştinaş. Explorarea
interiorului Australiei se încheie în 1930.
 Cadrul natural
Evoluţia paleogeografică este legată de derularea proceselor din Oceanul Pacific şi
din supercontinentul Gondwana. Australia a făcut parte din Gondwana. Teritoriul Australiei
este alcătuit din două unităţi structurale: scutul australian şi geosinclinalul Tasmaniei. Scutul
australian se află în sudul şi vestul continentului; originea se regăseşte în proterozoic şi se află
sub sedimente de vârstă diferită, până în cuaternar. Scutul este străbătut de lanţuri montane
vechi de vârstă precambriană. În paleozoic în estul acestuia au loc cutări caledoniene (Munţii
Macddonell), se formează câmpiile centrale, iar în silurian-devonian, marea ocupa zonele
centrale ale continentului (în geosinclinalul Adelaide), apoi s-a retras în geosinclinalul
tasmanian. Cutările hercinice, prin fazele Kanimbla (carbonifer superior şi permian superior,
Hunter-Bowen) au definitivat Cordiliera Australiană. În mezozoic s-a produs dezmembrarea
Gondwanei, iar Australia a migrat spre est (din continent făceau parte Noua Guinee şi
Tasmania). În terţiar se produce o puternică nivelare şi o scufundare a părţii centrale.
Exondarea continentului se produce în neogen. În cuaternar se definitivează conturul
continentului şi se instalează o reţea hidrografică permanentă în perioadele pluviale.
 Relieful crează impresia unui pământ uzat (predomină platourile şi câmpiile), pare
lipsit de energie şi prezintă trei entităţi geologice: Platoul Occidental, Depresiunea Central-
Estică şi Cordiliera.
A. Platoul Occidental este o veche suprafaţă de nivelare, puţin modificată după era
primară, liniile morfologice sunt orizontale. Munţii Musgrave sunt o succesiune de culmi
reziduale, îndelung peneplenizaţi, înconjuraţi de o bordură deluroasă. Munţii Macdonnell sunt
alcătuiţi din anticlinale lungi şi sunt puternic erodaţi.
- Marele Deşert de Nisip are dune longitudinale, în partea de răsărit este o întinsă hamadă.
- Deşertul Gibson este un şes structural, cu inselberguri şi bolovani uriaşi.
- Marele Deşert Victoria se caracterizează prin dune care se succed pe direcţia meridianelor.
- Câmpia Nullarbor este netedă, monotonă, fără drenaj de suprafaţă, cu polii şi doline, cu
endocarst şi o faleză înaltă de 70-80 m.
- În sud-vestul Platoului Continental (peneplenă cristalină ridicată uşor în pliocen), altitudinea
medie este de 400 m.
- Spre nord (predomină rocile cristaline precambriene) se desfăşoară: Podişul Australiei de
Vest, Munţii Hammersley, Platoul Kimberley, Ţara lui Arnhem.
B. Depresiunea Central-Estică
Se află pe un imens graben şi a fost îndelung sedimentată.
- Marele Bazin Artezian are mari cantităţi de apă subterană, la suprafaţă crustele lateritice
separă văile râurilor intermitente. Deşertul Simpson prezintă dune roşii orientate nord-sud
care izolează spre nord Lacul Erie; acest lac are o suprafaţă variabilă, este acoperit cu o crustă
de sare şi ghips.
- Câmpiile sudice sunt drenate de râurile Murray şi Darling.
C. Cordiliera australiană este mai mult un platou, iar denumirea de Alpii Australiei
se aplică părţii sudice.
- În nord se află Munţii Marii Cumpene de Apă alcătuiţi din şisturi cristaline, sedimentar
paleozoic şi pe alocuri bazalte. Blocurile montane au fost înălţate în terţiar. Văile sunt
frecvent tectonice, spre litoral se întind platouri structurale (1000-1500 m), iar munţii
formează un lanţ spre vest şi un lanţ litoral.
- Spre sud se desfăşoară Munţii Albaştri formaţi din platouri gresoase, văile sunt adevărate
canioane.
- Alpii Australiei formează extremitatea sudică a Cordilierei, sunt cei mai înalţi (2230m
altitudine maximă în Munţii Kosciusko), puternic marcaţi de eroziune. Munţii Victoria se află

12
spre ţărmul sudic, sunt alcătuiţi din granite, şisturi cristaline şi calcare, versanţii au pante
abrupte spre litoral.
În Tasmania, relieful este vechi, masiv.
● Clima – notă specifică, factorii, climatul cald, diferenţele climatice, ariile barice,
circulaţia de tip musonic, valorile termice, precipitaţiile, alizeele; zonele de climă (3 regiuni
climatice: musonică, tropicală şi subtropicală), zona climatului tropical (temperatura,
precipitaţiile, subzona tropical continentală, subzona tropical oceanică), zona climatului
subtropical (subzona climatului subtropical indian, subzona climatului subtropical continental
de nuanţă semideşertică, subzona climatului subtropical pacific). Tasmania – climatul
temperat oceanic moderat (caracterizarea repartiţiei temperaturii aerului, precipitaţiilor).
● Hidrografia: reţea hidrografică foarte săracă datorită climei, 2/3 din reţea prezintă
scurgere permanentă spre mare, imense regiuni areice, deşerturi în care astăzi nu mai există
râuri, din munţi, râurile coboară prin defilee largi, albii seci colmatate cu depozite aluviale,
ţara creek-urilor. Râuri permanente: Murray şi Darling (principale); râuri scurte cu debit
bogat din Munţii Victoria se varsă în Strâmtoarea Bass, alte râuri: Brisban, Mary, chei
pitoreşti, din Alpii Australiei izvorăsc râuri cu potenţial hidroenergetic, râul Fitzroy se varsă
în Oc. Pacific, în N, râurile: Flinders, Roper, Mitchel, Victoria, în V, râurile: Ashburton,
Murchinson, Australia este drenată spre margini. Lacuri – frecvent mlaştini acoperite cu
cruste saline; Eyre, salinitate 38-209‰, lacuri sărate (zona sudică, zona centrală – Amadeus,
MacKay, zona Sud-Vestică), în zona montană – lacuri artificiale. Apele subterane – pe 40%
din teritoriu ( Marele Bazin Artezian, pe cursul mijlociu şi inferior al fluviului Murray, pe
litoralul vestic, peste 10 000 de foraje pentru apă de calitate).
● Vegetaţia: originalitatea botanică, floră săracă (13 000 de specii, ¾ endemice), două
specii preponderente: Eucalyptus (600 specii), Acacia (600 specii din cele 1200 pe Terra); în
S şi în Tasmania sunt elemente comune cu cele din America de Sud, zona Cap şi Noua
Zeelandă (Notophagus, Podocarpus, Drymis, Libocedrus, Araucaria); distribuţia spaţială:
zona pădurilor tropical-umede cu două areale distincte: a) pădurea semperviriscentă (pe
litoralul NE, arbori de talie mare, predomină speciile de eucalipt), b) pădurea tropical-
musonică (pe litoralul de nord cu Cedrella, Flindersia, palmieri, liane, acacii), c) pe litoralul
de N şi SE – mangrove; zona pădurilor australe mezoterme (70 de specii de Eucalyptus,
acacii, Rododendron, Notophagus), pădurile mediteraneene (în Munţii Victoria, colţul SV al
Australiei), pădurea de zonă temperată (în părţile înalte ale Tasmaniei); vegetaţia savanelor (E
şi N continentului), stepele, scrubul, deşertul australian.
● Fauna: izolarea a influenţat evoluţia faunei, număr mare de endemisme curioase,
unele comune cu cele din America de Sud (Opossum), „azilul” marsupialelor, canguri,
echidne, ornitorinci, koala, varanul, iguana, dragonul zburător, 140 de specii de şerpi, 650 de
specii de păsări (75% endemice).
● Solurile: mediocre, suprafeţe nesolificate, repartiţia: pe platourile vestice şi centrale:
arenosoluri, yermosoluri, regosoluri, xerosoluri; în zonele joase interne: regosoluri districe,
vertisoluri cromice, soloneţuri ortice; Cordilera australiană: cambisoluri, planosoluri.
3. Aspecte geografico-umane
● Populaţia: continent slab populat, aprox. 20 mil. loc., inospitalier, descoperit târziu,
natalitatea 13,7‰, mortalitatea 7‰, speranţa de viaţă 75 ani bărbaţii, 81 de ani femeile, s-a
accentuat îmbătrânirea populaţiei (>65 ani = 12%), densitatea medie 2,5 loc/km2, 95% din
teritoriu fiind sub media ţării, 86% din populaţie în SE şi pe litoralul de E, 71,6% lucrează în
sectorul terţiar, albii (95%) sunt urmaşii emigranţilor britanici şi irlandezi, aborigenii deţin
2% şi mai sunt prezenţi asiaticii.
● Aşezările urbane: Sydney, Melbourne, Canbera, în total 516 centre urbane, domină
oraşele mici (443 au sub 10 000 loc.), trama stradală – radiar-concentrică, date privind oraşele
(localizare, fizionomie, funcţii principale).

13
 ● Aspecte de geografie socială, culturală – elemente semnificative: standard ridicat
de viaţă, legislaţia socială foarte avansată, puţine furturi, crime, şi-au creat o cultură şi o artă
proprie, învăţământ obligatoriu până la 15 ani, nu există analfabeţi, veneraţie pentru mediu,
cuvântul de ordine: „fiecare se străduieşte să deranjeze cât mai puţin şi să treacă neobservat”,
urbanizare 85%, putere mare de cumpărare.
● Resurse naturale: minereu de fier, mangan, wolfram, nichel, molibden, neferoase,
diamante, sare, uraniu, cărbuni, hidrocarburi.
● Economia: ţară cu mari perspective, o expansiune economică remarcabilă (locul 1
în producţia de bauxită, locul 2 în cea de zinc şi 3 la minereu de fier).
- Industria: siderurgie, industria neferoaselor, industria de echipamente (maşini agricole,
construcţii navale, automobile, material feroviar, electronică), industria chimică, alimentară,
textilă.
- Agricultura: balanţa agricolă excedentară, ferme de peste 4000 ha, irigaţii, cultura grâului,
pomilor fructiferi, viţei de vie, trestiei de zahăr, bumbacului, tutunului, zootehnia (ovine
merinos, porcine, păsări), pescuit.
- Serviciile: Transporturile – s-au impus căile ferate (41 000 km), căi rutiere 900 000 km,
transporturi aeriene. Turismul: variate resurse (arhitectură, plaje, faună, Marea Barieră de
Corali, observator submarin ş.a.).
3.Particularităţile regionale. Criteriile: particularităţi geografico-fizice, istorie, legi,
rivalităţi, populare, climat ş.a.
a) Noua Galie de Sud – stat fondator, reţea urbană, spaţii rurale, cea mai mare putere
economică, specializarea în metalurgie.
b) Victoria – urbanizare 88%, industria textilă, electronică, mijloace de transport,
agricultură.
c) Qeensland – stat însorit, teritoriu imens, a atras emigranţi europenei, locul de creştere
intensivă a bovinelor, „ţara zahărului”, primul loc în producţia minieră şi în şeptelul de
bovine.
d) Australia de Vest – stat minier.
e) Canbera – stat-oraş.
f) Tasmania – insula verde, tinde să se specializeze în cultura cartofului, merilor şi
macului.
g) Australia de Sud – statul fermierilor, cultura grâului, agricultură oportunistă, producţie
de lână.
h) Teritoriul de Nord – statul aborigenilor.

B. OCEANIA
Cuprinde: Melanezia, Micronezia şi Polinezia.
- Oceania Marginală: Noua Guinee Orientală, Arhipelagul Bismark, Ins. Solomon, Noile
Hebride, Fiji, Tonga, Noua Caledonie, Noua Zeelandă.
- Oceania Centrală: arhipelagurile: Marshall, Caroline, Samoa, Cook, Insulele Societăţii,
Touamotou, insule, atoli.
- Insulele continentale: Noua Guinee, Noua Zeelandă.
- Insulele vulcanice: Hawaii, Societăţii, Samoa.
- Insulele coraligene: atolii grupaţi în arhipelagurile Caroline, Marshall, Touamotou.
● Vegetaţia: luxuriantă, păduri tropicale umede.
● Fauna: marsupiale (Noua Guinee), varani, crocodili, pasărea paradisului.
● Populaţia: melanezieni, polinezieni, micronezieni.
● Economia: agricultură, pescuit.
● Servicii: turism.

14
 III. ANTARCTICA
● Cercetări: Belligshausen, Lazarev, Emil Racoviţă, Roald Amundsen, Robert Scot,
Gh. Neamu.
● Suprafaţa: 24 mil. km2.
● Insule şi peninsule, mări.
● Subdiviziuni:
A. Subantarctica:
- Insulele: Shetland de Sud, Orcade de Sud, Sandwich de Sud, Georgia de Sud, Kerguelen,
Campbell.
- domeniul vânturilor de vest, furtuni puternice, iarna predomină masele de aer antarctic;
- vegetaţie bogată în plancton.
- fauna: păsări, foci, balene.
B. Banchiza antarctică – reprezintă trecerea de la apele libere la cele îngheţate continentale:
vântul bate de la E-V, grosimea banchizei – câteva sute de metri, fauna: foca, pescăruşul,
albatrosul polar, pescăruşul gigant.
C. Antarctida – continentul propriu-zis (13 mil. km2), acoperită de gheaţă, situată dincolo de
Cercul Polar de Sud, altitudinea medie 2500m din care 550-600m grosimea gheţii, tectonic
este formată din unitatea de platformă, unitatea de orogen mezozoic de tip andin (între ele –
Depresiunea Ross-Wedell).
● Resurse: fier, uraniu, plumb, zinc, aur, nichel, cobalt.
● Clima: uragane, vânt de vest, ianuarie cu temperaturi de – 25oC, iulie –65oC, cele
mai scăzute –88,3oC;
● Hidrografia: doar torenţi subglaciari, pe marginea continentului – „oaze” (lacuri cu
apă sărată sau dulce).
● Vegetaţie: rozacee, umbelifere, scrofulacee, alge, licheni.
● Fauna: 17 specii de pinguini, albatroşi, pescăruşi.
● Statutul Antarcticii. În Antarctica, arealele pretinse de diferite state sunt delimitate
de frontiere şi nu de graniţe precise, împărţirea acestuia făcându-se după principiul sectorului.

Bibliografie minimală

Aur I.N., Gherasim C.C., Andrei Mădălina, Eremia D. (2007), Asia. Geografie fizică,
umană şi regională, EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE, Bucureşti, 292 p., 50
fig., I.S.B.N. 978-973-725-880-9
Nicu I. Aur, Gherasim C.C., Mădălina Andrei (2008), Oceania, EDITURA FUNDAŢIEI
ROMÂNIA DE MÂINE, Bucureşti, 119 p., 49 fig., I.S.B.N. 978-973-163-261-2
Gherasim C.C. (2007), Continentele. Regiuni geoeconomice, EDITURA FUNDAŢIEI
ROMÂNIA DE MÂINE, Bucureşti, 163 p., 39 fig., I.S.B.N. 978-973-725-835-9

15