Magreb

(studiu de caz)

Realizat de Banyai Rafael

Busuioc Gigel
Chirilă Daniel
București 2019
Chirilă Ciprian
 Cuprins:

I. Poziția și așezarea geografică

II. Geologia(evoluția paleogeografică,litologia)și importanța acestora asupra reliefului
III. Unități și tipuri majore de relief(caracteristici)
IV. Clima
V. Biogeografie
VI. Hidrografie
VII. Soluri
VIII. Demografie(scurt istoric,
IX. Economie
X. Turismul
XI. Biblografie
 Introducere
• Africa de Nord reprezintă o treime din continentul african și se extinde de la țărmurile Mării
Mediterane la nord,până la marginea sudică a Saharei la sud și de la Oceanul Atlantic la vest până
la Marea Roșie la est.Această regiune este cunoscută și sub denumirea de Magreb.
• Prin Magreb se înțeleg în primul rând cele trei țări nord africane Tunisia, Algeria și Maroc, Egiptul, parțial și Libia și
Mauritania, care, pe baza istoriei lor, au multe trăsături comune. În arabă prin Maghreb de regulă se ințelege Marocul,
pentru că este cea mai vestica țară arabă.
• O zicală arabă spune: Maghreb este o pasăre sfântă. Trupul ei este Algeria, aripa sa dreaptă Tunisia, iar cea stângă,
Marocul.
• Opusul Maghreb-ului este Mashriq-ul, „Est“, „Răsărit”, derivat din verbul arab sharaqa: „a răsări” (Soare).
 I.Poziția geografică

• Magrebul , cunoscut și sub denumirea

de Africa de Nord-Vest este o regiune
majoră a Africii de Nord, care constă în
principal din țările Algeria, Maroc,
Tunisia, Libia și Mauritania. În plus,
include teritoriile disputate din Sahara
Occidentală (controlate în mare parte
de Maroc) și orașele Melilla și Ceuta
(ambele controlate de Spania și
revendicate de Maroc).

Figura 1.Poziția geografică a Magrebului

 I.Așezare geografică

Magrebul se întinde pe aproximativ 2.000 de kilometri de o

parte și de alta a meridianului Greenwich (-13 ° vest de Cabo
Jubi și 11,08 ° Est până la Kelibia) și este situat pe aceeași
longitudine cu Europa. Deși Magrebul formează o singură
unitate climatologică și geografică, este un peisaj divers al
munților, al zonelor fertile și al stepelor. Cu toate acestea,
similitudinea climei, geografiei și culturii din Magreb oferă o
bază solidă pentru dezvoltarea unei strategii comune de mediu.
Figura 2.Așezarea geografică a Magrebului
 II.Geologia (evoluția paleogeografică,litologia) și importanța acestora asupra reliefului

• Teritoriul Africii de Nord corespunde unor mari unități naturale, ale căror limite geomorfologice și
bioclimatice sunt foarte bine individualizate: Regiunea Atlas și Sahara.
• Regiunea Atlas (Berberia) se întinde pe o suprafaţă de circa 925.000 km2, fiind limitată la vest de
Oceanul Atlantic, la nord de Marea Mediterană, iar la est de Golful Sirta Mică (Golful Gabés). Limita
sudică (faţă de Sahara) se trasează la marginea sudică a Munţilor Atlas, de la Oceanul Atlantic în
lungul uedului Dra'a, la poalele Atlasului Saharian şi apoi prin regiunea chotturilor Melrhir şi Djerid
(Tunisia), până la Golful Gabés. Structura geologică şi caracterele fizico-geografice o apropie mai
mult de Europa decât de Africa. Sistemul orografic al Atlasului se diferenţiază net de masa tabulară
africană din sud, corespunzătoare unităţii scutului african. Dar, sub raport climatic şi al întregului
peisaj determinat de aceasta, Regiunea Atlas poate fi înfăţişată ca o zonă de tranziţie, uneori mai
bruscă, alteori gradată, în funcţie de relief, de la zona tipic mediteraneană din partea de nord, la
deşert. Structurile alpine (caracteristice Europei de Sud) sunt strâns îmbinate cu cele de tip african:
blocuri cristaline reprezentând vechi structuri hercinice sau precambriene au fost integrate masei
depozitelor sedimentare mai recente, supuse ulterior cutărilor şi mişcărilor verticale. Unele, datorită
durităţii lor (fragmentele înălţate) conferă masivelor muntoase altitudinile cele mai mari(peste 3500-
4000m),iar altele constituie platouri înclinate cuprinse între șirurile de munți cutați.
III.Unități și tipuri majore de relief(caracteristici)

 Lanțurile muntoase au o direcţie VSV-ENE și însumează o

lungime de peste 2000 km. Sunt dispuse pe două şiruri
principale paralele, unul nordic şi altul sudic:
 -Catenele nordice se desfăşoară în lungul litoralului
mediteranean, începând din dreptul Strâmtorii Gibraltar cu
Munţii Rif, continuând cu Atlasul Tellian până la Capul Blanc;
 -Catenele sudice formează un sistem mai complicat, datorită
amalgamului muntos din vest, care se înalţă în partea sudică
a Marocului, format din trei şiruri paralele: Atlasul Mijlociu,
Atlasul Înalt şi Antiatlasul, continuând apoi către est cu
Atlasul Saharian.
Figura 3.Harta unităților majore de relief
 Atlasul Tellian și Atlasul Saharian se unesc în partea
estică, pe teritoriul Tunisiei, formând un singur lanţ muntos
cu altitudini medii și joase (1000- 1500 m): Tellul Tunisian.
Figura 4.Unitățile de relief ale Regiunii Atlas
• Platourile interioare sunt vechi structuri hercinice cuprinse în cutările alpine. Ele s-au păstrat ca blocuri rigide
mai coborâte decât unitățile montane limitrofe (Gârbacea, 1964). Sunt denumite mesete: Meseta Marocană și
Meseta Algeriană (Oraneză) sau Podişul Chotturilor. În Tunisia, chotturile ocupă șirul depresiunilor tectonice
formate la contactul dintre Tell și Sahara: Melrhir și El Djerid.
• Tranziția către Sahara se realizează prin intermediul Regiunii Presahariene, formată din Munții Antiatlas și
Provincia oazelor. Aliniamentul oazelor subliniază regiunea piemontană în care este cantonată pânza freatică,
având o importanță vitală pentru comunitățile umane locale (Figuig, Laghouat, Biskra, Douz, Tozeur).
Sahara este cel mai mare deșert tropical de pe Glob (peste 9,4 mil. km2). Scutul african constituie
fundamentul geostructural, fiind acoperit de formaţiuni în cea mai mare parte continentale acumulate
pe grosimi mari (Shaw, 1997). Calcarele cretacice și terțiare formate în mediu marin în perioada în
care Sahara a funcționat ca platformă ocupă suprafețe întinse în Egipt, Tunisia și Algeria, mai puțin în
Libia.
 Unităţile de relief ale Saharei:
• Masive muntoase formate din cristalin şi intruziuni
granitice: Ahaggar, Tibesti, Adrar des Iforas, Aïr;
soclul ridicat apare şi în Dorsala Regueibat
(Mauritană), care se termină spre est cu masivul El
Eglab;
• Podişuri structurale cu relief monoclinal formate din
sedimentar paleozoic, caracteristice mai ales Saharei
Centrale (Ahenet, Mouydir, Ennedi, Tummo), dar şi
celei Occidentale (Tassili des Ajjer, Tassili des
Ahaggar, Tassili tan Adrar – care sunt dispuse Figura 5.Harta geologică a Magrebului
circular în jurul masivelor cristaline); sunt denumite
hamade (lb. arabă) sau tassili (lb. berberă).
• Podişuri vulcanice (Harrudj şi Gebel Soda) în nordul
Libiei;
• Podişuri monoclinale formate pe calcare mezozoice:
Tademaït, Hamada de Tinrhert, Hamada el Homra;
• Podişuri terţiare calcaroase (Cirenaica – sub 500 m altitudine);
• Depresiuni largi în care s-au acumulat mari cantităţi de nisip
(ergurile): Iguidi, Chech, Ourane, Marele Erg Occidental, Marele Erg
Oriental, Erg Issaouan, Erg Murzuch;
• Depresiuni joase, sub nivelul mării (Depresiunea Qattara la -133 m,
în nordul Libiei şi al Egiptului; Depresiunea Kharga). Sunt frecvente
izvoarele care au favorizat stabilirea aşezărilor permanente.
• În ansamblu, în Africa de Nord altitudinea reliefului este mai joasă
decât în Africa Subsahariană. Aici predomină marile bazine de
sedimentare și câmpurile de dune, iar regiunile înalte au aspect
insular (Munții Ahaggar și Tibesti, Platourile Air și Darfur).

Figura.6.Depresiuni largi și joase

 IV.Clima

Tipurile de climă dominante:

Climat subtropical, mediteranean în Regiunea Atlas (Csa);
Climat tropical arid în Sahara (BWh).
Izohietele de 125 mm și 250 mm delimitează teritoriul Saharei la nord față de Regiunea Atlas,
respectiv la sud față de Sahel.
Africa este continentul cu clima cea mai caldă de pe Glob, cu o zonă de climă ecuatorială ( cu
temperaturi medii anuale având variații sezoniere reduse și cantități mari de precipitații), 2 zone de
climă subecuatorială, 2 zone de climă tropicală cu precipitații extrem de reduse ( între 50-150 mm
anual) și 2 zone subtropicale ( cu 2 sezoane opuse umed și secetos). Temperatura cea mai ridicată +
58 C s-a înregistrat la Azizizah (Libia) la 13 sept. 1922. Valorile termice de peste 40 C sunt frecvente
în întreaga Sahara. În partea de nord se gasește cel mai întins deșert al lumii, Sahara, cu 8,8 milioane
km2. Caracteristica acestui climat este dată de diferențele termice mari între zi și noapte, dar mai ales
de absența îndelungată și neregularitatea ploilor. Clima mediteraneană ocupă extremitățile
continentului care stau sub influența periodică a maselor de aer temperat. Se caracterizează prin veri
aride și ierni ploioase, când bat vânturile de vest.
Temperaturi
 Variațiile mari de temperatură de la zi la noapte care
au atins în unele cazuri 45 °C(noaptea 5 °C -
ziua 50 °C) au determinat formarea deșertului.Iarna, pe
timpul nopții temperatura scade până la -10 grade, pe
când vara atinge în timpul zilei 58 de grade Celsius.
Precipitații
Precipitațiile sunt reduse (20–200 mm/an) și
amplitudini termice diurne foarte mari (30 °C în aer și 70 °C  pe
sol).

• Africa de Nord are un climat arid de deșert, cu temperaturi Figura 7.Regiunile climatice
ridicate și precipitații foarte mici (deși temperaturile în munți
și Sahara noaptea pot scădea sub îngheț).
• În multe părți din Africa de Nord , au în principal un climat de
deșert fierbinte sau un climat semi-arid cald pentru locațiile
mai umede. Deșertul Sahara din Africa de Nord este cel mai
mare deșert fierbinte din lume și este unul dintre cele mai
calde, mai uscate și mai însorite locuri de pe Pământ.
 V. Biogeografie

• Vegetația caracteristică a Regiunii Atlas este

formată din: păduri subtropicale de stejar
semperviriscent (Quercus ilex, Q. suber), pin
(Pinus halepensis) și cedru (Cedrus libani);
asociații arbustive secundare (garriga), dezvoltate
pe locul pădurilor defrișate; asociații de stepă
subtropicală cu iarba alfa (Stipa tenacissima) și
gigifa (Ziziphus lotus). În Sahara vegetația este
extrem de săracă. Predomină specii de Acacia,
Salicornia și Aristida, iar pe nisipuri crește
Cornulaca monocantha. Se remarcă endemitele
din regiunea platourilor centrale: chiparosul
saharian (Cupressus dupreziana) și măslinul
saharian (Olea laperrini).
Figura 8. Uedul Dra'a  
• Fauna este reprezentată de feneci (Vulpes
zerda), dromaderi (Camelus dromedarius),
antilope addax (Addax nasomaculatus), ghepardul
saharian (Acinonyx jubatus hecki). Ultimele două
specii se află pe lista roșie a IUCN, fiind
considerate ca fiind amenințate critic cu dispariția.
 Lumea animală

Horned Viper Houbara Fennec Fox

Jeroba Desert Hedgehog Sand Cat

 Componența floristică

Cactuși Curmali
 VI.Hidrografie

Regimul hidrologic reprezintă variaţia în timp a unei cantităţi de apă care trece printr-o secţiune a unui râu.

Rețeaua hidrografică a Africii de Nord este sumară, formată din

râuri puține și scurte care se găsesc doar în Regiunea Atlas.
Evaporaţia puternică şi absența ploilor în timpul verii au dus
la transformarea văilor râurilor în ueduri, seci în cea mai
mare parte a anului, având un regim tipic torenţial. Uedul
Dra'a, care delimitează la sud Antiatlasul, este cel mai mare
ued din Africa de Nord (are o lungime de peste 1000 km).
Dintre râurile cu ape permanente, mai mari sunt Moulouya,
Chélif, Sebou și Oum er R’bia. În bazinele endoreice s-au
format chotturi - depresiuni extrem de plate acoperite cu
cruste groase de săruri, care în timpul sezonului ploios se
transformă în lacuri cu adâncimi reduse.

Figura.9.Harta bazinului hidrografic al râului Tafna

Figura 10.Harta rețelelor de apă subterană
VII.Soluri

Solurile din regiunea Magreb (Maroc, Tunisia, Libia și Algeria) se încadrează în trei mari diviziuni:
(I) De-a lungul coastelor Mediteranei și Atlanticului, respectiv Kastanoziomuri (Xerolls) și Luvisoluri (Alfisoluri)
(II) Leptosoluri (subgrupuri litice) și Cambisoluri.
(III) Inceptisolurile se găsesc în Munții Atlas, departe de coastă și Calcisolii (calcidele), gipsisolii (țigani), leptosolii și
cambisolii se găsesc în partea sudică.
Degradarea resurselor naturale, în special acolo unde se practică agricultura, reprezintă o amenințare reală în toate țările
din regiune și rămâne o limitare majoră la aprovizionarea cu încredere a alimentelor. În majoritatea țărilor, salinizarea, apa
și eroziunea vântului, pierderea acoperirii vegetației, degradarea fizică a solului (inclusiv compactarea și crustarea
suprafeței) sunt principalele amenințări la capacitatea solului de a furniza servicii ecosistemice. Extinderea agriculturii în
terenurile marginale au agravat foarte mult eroziunea apei și, prin urmare, degradarea solului. În aproape toate țările din
regiune, condițiile climatice extreme, supraîncărcarea, modele de cultură improprii și acumularea de săruri au generat
suprafețe mari de teren neproductive (Abahussain și colab., 2002).
Figura 11. Propietățiile regionale ale solului

Figura 12.Domeniile climatice majore ale solului

Figura 13. Solurile roșii din Munții Atlas
 VIII.Demografie

Scurt istoric

Statele maghrebiene au o populație totală de

92.517.056 locuitori (estimare 2013). Densitatea
variază de la 73,1 loc./km2 în cazul Marocului la 3,2
loc./km2 în Libia. Cele mai importante grupuri etnice
native ale Marocului şi Algeriei sunt berberii şi
tuaregii, cărora li s-au suprapus în decursul istoriei
elementele civilizaţiei islamice şi ale colonialismului
francez. În mileniul I î.H., fenicienii au întemeiat pe
coastele Africii de Nord câteva colonii comerciale:
Cartagina, Utica, Hadrumetum, Kerkouane. Dintre
acestea s-a remarcat Cartagina, care a supus triburile
libiene înconjurătoare. Odată cu prăbuşirea
Cartaginei (în anul 146 î.H.) şi cucerirea posesiunilor
ei de către romani, ambele regate libiene şi-au
pierdut independenţa. Treptat, în izvoarele latine
menţiunile despre libieni şi numidieni devin tot mai
rare; populaţia băştinaşă din Africa de Nord capătă
numele de mauri, iar după apariţia arabilor, de
Figura.14. Distribuția berberilor în Africa de
berberi. Nord
Figura 15.Triburile berbere din Africa de Nord
 Așezările urbane

Așezările urbane sunt concentrate în

regiunea litorală, însă există și câteva
orașe interioare cu funcție industrială,
bazată pe extracția minereurilor de
subsol. În Sahara, așezările s-au format în
jurul oazelor și au ajuns să fie identificate
cu acestea. Există numeroase centre care
și-au reorientat economia către turism, o
sursă de venituri consistente, dar nesigură
în condițiile instabilității ideologice și
insecurității persoanei din statele islamice Figura 16.Populația statelor și capitalelor maghrebiene
maghrebiene.
Casablanca este cel mai mare oraș și totodată
port al Maghrebului (3,5 milioane locuitori).
Este dominat de arhitectura colonială
franceză și de cea islamică veche, cu
numeroase geamii din secolele XIV-XV. În
nordul orașului se conturează zona modernă,
construcțiile multietajate fiind proprietatea
marilor concerne americane și franceze.
Rabat este capitala Marocului. Orașe
importante, cu tradiții, cultură și economie
vibrantă, sunt Marrakech și Fes. Agadâr şi
Tanger sunt două porturi importante pentru
cabotaj (transport de coastă) şi centre de
construcţie a navelor; în rest cele mai multe
centre sunt mici şi se bazează pe exploatarea
resurselor de subsol şi centre ale industriei
alimentare. În zona algeriană, oraşul care
polarizează litoralul de la Marea Mediterană
este capitala Alger, cu aproape 5 milioane
locuitori. Este o veche aşezare feniciană,
denumită în antichitate Icosium. Arhitectura
are un stil eclectic, de amestec între cea
europeană de tip colonial, tradiţională maură
şi cea modernă de-a lungul litoralului.
Atracţia o reprezintă piaţa de bazaruri,
cetatea romană, portul antic, Marea
Moschee şi muzeele numeroase de artă
islamică. Figura 17.Orașul Casablanca
Oran este un oraş industrializat (“oraş-
dormitor” pentru centrul industrial de la
Arzew), înconjurat de staţiuni balneare
folosite la 50% din capacitate. De
remarcat sunt Mostaganem, Sidi’bel
sau Tlemencen.

Figura 18.Orașul Oran

În Tunisia se individualizează trei regiuni:
Tellul, Regiunea centrală a chotturilor și
Sahara. Nordul este dominat de capitala
Tunis, centrul polarizator al populației și
economiei. Anticul oraș Cartagina formează
acum cea mai mare și modernă suburbie a
Tunisului, fiind o zonă cu funcții
rezidențiale, recreative și cultural-științifice
(campus universitar). La sud, Kairouan este
considerat cel mai mare centru de pelerinaj
musulman din Africa de Nord și al doilea
din lumea islamică după Mecca. În centru,
oazele presahariene Douz, Tozeur și Gabes
sunt cele mai importante așezări. Spre sud,
teritoriul Saharei este dominat de satele
berbere (Matmata, Chenini, Tataouine,
Ouled Soltane).

Figura 19.Regionarea complexă a Tunisiei (Tîrlă, 2009)

Libia are un cadru natural defavorizant sub aspectul
utilizării terenurilor, deșertul fiind dominant. Cele trei
mari regiuni care îi compun teritoriul sunt: Tripolitania,
Cyrenaica și Fezzan. Populația se concentrează în orașele
litorale, dintre care cele mai mari sunt capitala Tripoli (în
Tripolitania occidentală) și Benghazi (în Cyrenaica
orientală).

Figura 20.Regionarea complexă a Libiei

Teritoriul Mauritaniei este deșertic în proporție de
90%; prin urmare așezările mai importante se
concentrează în sud, unde precipitațiile sunt mai
ridicate. Capitala Nouakchott, situată pe litoralul
atlantic, este orașul cel mai important (peste 2
milioane locuitori).

Figura 21.Regionarea complexă a Mauritaniei

IX.Economie

Economia Africii de Nord este subordonată condițiilor naturale care au impus diferențierea a două mari regiuni: Atlasul și Sahara.
Elementul comun îl constituie dominarea sectorului agricol în ponderea economiei regionale. În Regiunea Atlas, predominant
muntoasă, agricultura este dualistă, axată în parte pe producția de export, iar pe de altă parte pe agricultura de subzistență.
Industria s-a dezvoltat în ultimele decenii ca urmare a exploatării resurselor de subsol și a deschiderii unor puncte de lucru
importante de către mari concerne internaționale. În Sahara se diferențiază două tipuri de economie: sedentară a oazelor și
nomadă (caravanieră).
Agricultura statelor Maghrebului nu poate fi susținută fără implementarea unor sisteme eficiente de management al apei. Climatul
arid din majoritatea subregiunilor și cel semiarid din nord constituie bariere care nu pot fi depășite fără intervenții tehnologice și
financiare. Doar litoralul atlantic și cel mediteranean vestic beneficiază de un climat mai blând, cu precipitații suficiente pentru
agricultura subtropicală. Predomină anumite tipuri de sisteme agricole, care nu implică neapărat amplasarea unor instalații pentru
irigare, ci construirea unor sisteme tradiționale complexe menite să capteze și să dirijeze apa către terenurile cultivate. În Algeria
este destul de întâlnit sistemul foggara, care presupune captarea apei freatice și dirijarea prin canale subterane sau deschise către
terenurile agricole. În Tunisia, amenajările se realizează în funcție de pretabilitatea terenului și se disting trei tipuri principale: 1)
meskatmankaa; 2) jessour; 3) canale de tip seguias.
• Meskat – mankaa reprezintă sisteme de terase pentru captarea apei meteorice – implică amenajarea versanţilor;
• Jessour reprezintă amenajări pe văile montane şi colinare;
• Captarea apei freatice se face în oaze şi în câmpiile litorale.

Figura 22.Meskat Figurile 23 și 24.Jessour

În statele Maghrebului, agricultura urmează două direcții de dezvoltare: agricultura tradițională de subzistență (Rusu, 2007) și
plantațiile specializate pentru export. În Maroc se cultivă citrice, curmali, orz, floarea soarelui, viţă-de-vie, migdali și piersici. În
Algeria agricultura se practică mai mult în oaze şi pe coasta mediteraneeană: viţă-de-vie, migdali, rodii, caişi, legume şi zarzavaturi;
în zona Kabyliei se cultivă cereale şi se practică zootehnia. Alte culturi: orz, grâu, sfeclă de zahăr, măslini, cartof, etc. Tunisia
are ca principale produse agricole de export cerealele (grâu), măslinele și lâna de ovine. Deține locul I în Africa de Nord la
exportul de măsline, înaintea Marocului, Algeriei și Egiptului.Plantațiile de măslini și viță-de-vie sunt concentrate în
regiunea de nord (Tellul Tunisian). Alte produse: curmale, citrice, vin, tomate, migdale.

Figura 25.Producția de măsline în țările Maghrebului

Creșterea animalelor este o activitate care și-a păstrat tradițiile ancestrale, frecvent cu caracter rudimentar. Se cresc mai ales ovine și
caprine, în condiții de subzistență și transhumanță. Agricultura oazelor este condiționată aproape exclusiv de existența curmalului
(Phoenix dactylifera), care furnizează cantități însemnate de fructe. Pe lângă aceasta, în oaze este caracteristică etajarea culturilor
agricole. Plantațiile de curmal realizează adevărate umbrare care susțin pomicultura, legumicultura și cerealicultura. Totuși,
eficiența producției în oaze nu poate fi susținută fără implementarea unor tehnici de irigare rațională a culturilor (Omrani &
Ouessar, 2009). Triburile nomade care desfășoară comerțul tradițional transsaharian (în special tuaregii) realizează în prezent
schimburi între comunitățile sudice (ex.: Agadez-Bilma). Principalul produs comercial este sarea.
Industria marocană este concentrată în marile porturi, mai ales în oraşul Casablanca, care concentrează circa 50% din potenţialul
industrial al ţării: construcţii de maşini (şantier naval), textile, metalurgie pe baza materiei prime din sudul ţării, industrie
alimentară, chimică, electrotehnică etc. Alte centre importante ale industriei chimice şi montaj autovehicule se găsesc la Fes,
Kenitra și Mohammedia. În Rabat se remarcă o puternică industrie tradiţională din produse de marochinărie şi pielărie.
În Algeria, domeniul prioritar îl constituie cel petrolier, principalele exploatări aflându-se în special în sudul ţării (Hassi Messaoud,
Zarzaitine, In Amenas, Tindouf, etc.). De asemenea se exploatează şi minereuri de fier, plumb şi zinc, recent descoperite. Se
conturează trei areale industriale importante: 1) regiunea Constantine-Annaba–Skikda cu petrochimie, siderurgie textilă, industrie
alimentară; 2) Alger, capitala ţării, cu o intensă activitate portuară; 3) Regiunea Oran-Arzew cu petrochimie, materiale de
construcţii, porţelan, pielărie.
Industria Tunisiei se bazează pe confecționarea de textile și pielărie, producția de componente auto și utilaje electrice. Turismul
contribuie cu 7% din PIB. Extracția și prelucrarea minereurilor (mai ales fosfați, la Gafsa și săruri în Chottul El Djerid) constituie de
asemenea o ramură importantă, alături de rafinarea petrolului. Principalul partener comercial al Tunisiei este Uniunea Europeană.
Întrucât agricultura este aproape imposibil de practicat într-un sistem centralizat național, din cauza lipsei apei și investițiilor,
economia Libiei se bazează aproape exclusiv pe extracția și distribuția hidrocarburilor, care se găsesc din belșug în subsolul său.
Câmpul petrolier imens care se extinde la sud de Benghazi este conectat printr-o rețea impresionantă de conducte de terminalele
din regiunea de coastă. Legătura cu districtul Fezzan (SV) și oaza Kufra (SE) se realizează prin intermediul unei căi rutiere
importante (De Blij & Muller, 2005a).
Resursele Mauritaniei sunt variate și consistente: minereuri de fier, cupru, aur, diamante, fosfați, gips, petrol, pește. Cu toate acestea,
PIB-ul pe cap de locuitor este unul dintre cele mai scăzute din Africa. Un procent însemnat din populație depinde dramatic de
agricultura de subzistență, mai ales creșterea animalelor (nomazi și seminomazi). Descoperirea petrolului în anul 2001 în largul
coastei atlantice a inclus Mauritania pe lista noilor veniți în domeniul exploatării hidrocarburilor. Deșertificarea este una dintre
problemele care afectează direct țara, iar gestionarea defectuoasă a fondurilor financiare a cauzat creșterea datoriei externe. În
Africa de Nord se individualizează câteva axe urban-economice majore. Cea mai importantă este axa sublitorală, care unește toate
marile centre de pe litoralul mediteranean și vest-atlantic: Cairo, Benghazi, Tripoli, Gabes, Sfax, Tunis, Oran, Alger, Rabat,
Nouakchott și Dakar.
În ansamblu, economia Africii de Nord și în special a statelor Maghrebului aparține tipului aflat în curs de dezvoltare, trasând
particularitățile majore ale acestei regiuni:
• uniformitate etnică mare comparativ cu Africa Subsahariană, rezultată în urma fuziunii arabo-berbere;
• dominarea ideologiei religioase islamice;
• suprapopularea centrelor urbane și slaba populare a Saharei;
• concentrarea economiei pe agricultură (extensivă și de subzistență);
• rolul important al hidrocarburilor în economia regională și competiția pentru monopolul asupra acestora;
• orientarea unei părți a industriei către construcții de mașini (asamblări) și ramurile ușoare (textile, pielărie, alimentară);
• turismul constituie o alternativă viabilă, exploatată pe scară mai largă în Tunisia, Egipt și Maroc; persistă însă pericolul atentatelor
organizate de grupări rebele extremiste (ex. în Egipt), care inhibă frecvent dezvoltarea acestei ramuri economice.
 X.Turismul

Oraşul Alger, capitala ţării, se află în partea nordică a ţării, la Marea Mediterană şi este al doilea oraş ca mărime al
Africii.  Numit „oraşul alb” de către localnici, istoria şi-a pus amprenta asupra oraşului. A fost pe rând oraş fenician,
roman, berber, spaniol, otoman şi francez. Se regăsesc aici atât moschei dar şi o arhitectură tipic franceză colonială
evidentă. 

Figura 26.Oraşul Alger, privire de ansamblu

Partea modernă a oraşului, dezvoltată de curând, se află în zona maritimă, majoritatea magazinelor şi restaurantelor
găsindu-se în această zonă. Numit chiar oraş cosmopolitan, Algerul are o serie de cartiere bogate: Hydra, Ben Aknoun,
El-Biar şi Bouzareahm, cu o abundenţă de restaurante şi cafenele dar şi un cartier vechi, Casbah, descris ca un oraş în
sine.
Casbah este un fel de cetate, un obiectiv istoric ce are un aer specific. Este cel mai vizitat obiectiv turistic al Algerului iar
din 1992 este protejat de UNESCO. Casbah atrage prin străzile sale înguste, asemănătoare cu un labirint. Adăposteşte o
serie de moschei şi palate din perioada otomană şi ruinele unei vechi cetăţi.

Figura 27.Stradă din cartierul Casbah

Amfiteatrul El Djem
Impozantul amfiteatru roman El Djem (El Jem) este atracția principală a orașului cu același nume, oraș cândva faimos
în Africa de Nord. Această relicvă romană incredibil de bine conservată este una dintre cele mai bune exemple de
amfiteatre, din punct de vedere arhitectural, existente în ziua de azi, amintind de influența romanilor asupra Africii de
Nord. Dacă vizitezi acest obiectiv turistic, vei putea sa te plimbi pe coridoarele din arenă, așa cum și gladiatorii
obișnuiau să o facă în vremurile de odinioară. De asemenea, poți să urci până la cele mai înalte niveluri și să admiri
întreaga arenă, imaginându-ți luptele ce obișnuiau să fie date pe vremea gladiatorilor romani.

Figura 28.Amfiteatrul El Djem

Djerba
Dacă ești în căutarea unei evadări într-o plajă exotică cu peisaje perfecte, atunci ar trebui să vizitezi superba insulă
Djerba. Principalul oraș al insulei, Houmt Souk, are un cartier vechi ce atrage atenția tuturor turiștilor, datorită caselor sale
albe incredibile. Acest cartier este o atracție în sine, oferind o mulțime de oportunități de cumpărături pentru cei care
doresc sa coboare la plajă. Cu toate acestea, acele benzi de nisip din afara orașului sunt cele mai populare zone pentru
turiștii insulei, acestea fiind extrem de curate și frumos împodobite cu palmieri, fiind astfel locuri ideale pentru zilele în
care dorești să te relaxezi și să meditezi.

Figura 29.Djerba
 Concluzie
Ţările Magrebului reprezintă principala arie receptoare de turişti din Africa (peste 70 % din volumul sosirilor turistice),
aceasta datorându-se în bună parte plajelor însorite iarna, deşertului şi vestigiilor antice. Pentru turismul litoral,
importantă este Coasta de Cristal din Tunisia, cu staţiuni turistice ca: Jebel Oust, Zaghouan sau Sidi Bou Said.
Potenţialului natural din această zonă i se adaugă cel antropic, respectiv numeroase monumente islamice, ruine feniciene
şi romane la Cartagina şi Tunis. În Maroc, coasta mediteraneană este mai puţin valorificată decât cea atlantică
(cunoscute fiind aici staţiunile maritime: Agadir, Dar Bonazza, Bon Knadel ş.a.), amenajări turistice pentru turismul litoral
dezvoltându-se în împrejurimile oraşului Tanger.
Biblografie

• Geografia turismului – Aurel Gheorghilaș

• Geografia continentelor – Laura Tîrlă
• https://ro.gefco.net/ro/newsroom/detail/news/regiunea-magreb-o-regiune-in-curs-de-dezvoltare-cu-p
otential-promitator/
• http://commons.wikimedia.org/wiki/File%3ADraa_near_Zagora.jpg)
• https://www.scribd.com/presentation/138654333/Africa-de-Nord-Muntii-Atlas
• https://www.academia.edu/20142899/New_Microsoft_Office_Power_Point_Presentation
• https://www.slideserve.com/carson/africa
• Google imagini
Vă mulțumim!!