LUCRARE DE SEMINAR LA DISCIPLINA MORALĂ CREȘTINĂ

FEMEIA ȘI MÂNTUIREA LUMII DE PAUL EVDOKIMOV

Coordonator :

Pr. Lect. Dr. Georgian Păunoiu

Student : Bányai Rafael

Grupa 1
An III
Specializarea Teologie Pastorală
 București, 2023
I. INTRODUCERE

Paul Nicolaevici Evdokimov s-a născut la 2 august 1901, în sânul unei familii nobile din
Sankt Petersburg. Evdokimov rămane orfan de tată la doar 6 ani, fiind îngrijit numai de mama lui
care îi și insuflă dragostea pentru Teologie. Absolvă școala militară din Rusia și este înrolat în
Armata Albă, luptând 2 ani împotriva Revoluției bolșevice. Familia sa, se refugiază în Turcia,
pentru ca mai apoi să se retragă în Paris. În 1928, Evdokimov este licențiat în Teologie la
Institutul Saint Serge din Paris. Câțiva ani mai târziu, obține doctoratul în Litere cu Teza
“Dostoievski și problema răului”, la Facultatea de Litere din Aix-en-Provence. În urma morții
soției sale, Evdokimov se dedică exclusiv studiului teologic. În anul 1954 se recăsătorește, iar
din anul 1962 și până la sfârșitul vieții acesta predă ca profesor de Teologie la Institutul Saint
Serge din Paris. Paul Evdokimov a scris mai multe opere, printre care se află și cartea pe care o
voi prezenta în paginile următoare.1
Paul Evdokimov nu și-a denumit opera având ca punct de pornire celebrul citat
mesianic de la Facerea 3, 15: „Dușmănie voi pune între tine și între femeie, între sămânța ta și
sămânța ei; aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei înțepa călcâiul”, așa cum bine i s-ar potrivi
conținutului cărții, însă mesajul relevant este structurat în titlul “Femeia și mântuirea lumii” care
sintetizează acest scurt verset. Subiectul pe care ni-l propune autorul, vorbește exact despre
femeie și despre rolul ei în mântuirea lumii.
Lucrarea autorului rus este structurată în trei părți, precedată de o prefață semnată de
Olivier Clément și o introducere generală. În prima parte a cărții, autorul pune accent pe
Antropologia ființei umane, și chemarea la asemanarea cu Dumnezeu, în partea a doua a cărții
pune problema condiției feminine în Biblie și în istorie, unde prezintă reciprocitatea și
comuniunea dintre bărbat și femeie de la facerea lumii prin care, Satana produce o “schismă
ontologică”, separându-i în momentul în care se adresează femeii. În partea a treia a cărții
intitulată “Arhetipurile”, capitolul dedicat Maicii Domnului face referire la Arhetipul
Femininului prin faptul că, Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu este prima ființă
omenească și îndumnezeită. Este o femeie prin care se împlinește deja chemarea omenirii și a
universului. Evdokimov subliniază legătura tainică ce unește femeia si Duhul. Femeia este cea

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Evdokimov, accesat la data de 18.04.2023
care umanizează lumea prin calitatea ei de mamă, care veghează asupra oricărei ființe omenești
ca asupra propriului său copil.

II. ANTROPOLOGIA FEMEII

Vorbind despre femeie și rolul ei în mântuirea lumii, Evdokimov sintetizează întreaga ei

imagine în chipul Maicii Domnului și a rolului pe care l-a avut și îl are în mântuirea lumii:
„Întruparea este cea care definește locul și rolul femeii, care a fost făcută Maică a lui Dumnezeu
(Theotokos) și a Pruncului Mântuitor”2. Autorul pune în evidență „o greșeală metodologică, care
fiind dintre cele mai frecvente, pune problema femeii în mod practic pentru a o defini, plecând de
la poziția pe care o are de fapt în lume” 3. “Aceasta înseamnă să faci dintr-o ființă care trăiește pe
mai multe niveluri de adâncime, o categorie sociologică sau biologică, închizând viața în tipare
prefabricate: tânără necăsătorită, soție, văduvă, membră a unei parohii, femeie emancipată,
femeie fatală sau femeie care a renunțat la plăcerile lumii”4.
Pentru că autorul punctează această observație pe un ton înțepător ne ajută să
problematizăm serios acest aspect luându-l în considerație, în vederea depistării unor soluții
optime pentru criza prin care trece emanciparea femeii în zilele noastre.5
Mai departe, Paul Evdokimov explică de ce metoda empirică sau tradiția prototipurilor
feminine categorisite de istorie nu sunt tocmai binevenite sau corespunzătoare, deoarece
emanciparea feminină a schimbat traiectoria tradițională a femeii casnice, cuminți și ascultătoare,
supusă bărbatului în orice circumstanțe 6. Acum, femeia este independentă, cu atitudine, ceea ce
nu e rău, dar aspectul negativ al schimbării este acela că femeia nu mai are la cârma ființei pe
Hristos și urmează un accentuat parcurs al defeminizării, al masculinizării, al dezaxării de la firea
dăruită la creație, de la datul ontologic. Iar acest ultim aspect îl pune autorul ca vină în spinarea
Bisericii: „Deși Biserica poartă mesajul eliberării, alții sunt cei ce eliberează. Când oamenii de
bine abdică, apar alte forțe care preiau aceeași sarcină, dar cu un alt coeficient, străine prin natura
lor creștinismului. Femeia iese din sclavie, dar buzele ei pronunță alte nume decât pe cel al lui
Hristos, iar lumea e mai rapidă decât creștinătatea”7.
2
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 22
3
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 23
4
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 24
5
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 24
6
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 25
7
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 25
Totuși, autorul arată care sunt remarcile care fac referire la femeie în societatea teologică de
astăzi, spunând că: „Textele biblice referitoare la aceasta sunt de mult timp clasate, iar exegeza
lor bună sau rea, s-a făcut. Redusă la ea însăși, exegeza își atinge repede limita și se oprește,
întrucât aceste câteva texte nu sunt decât cuvinte spuse în treacăt care nu și-au propus niciodată
să constituie o teologie a femeii. A voi să o faci înseamnă a forța Sfânta Scriptură” 8. El invită
prin acest lucru, la o intrare în problematizarea femeii și a rolului ei în mântuirea lumii, dintr-o
perspectivă matură și gândită. Nu sugerează o forțare a Scripturii, prin tot felul de abordări, dar
nici repudierea pe motiv că femeia a căzut prima în păcatul neascultării, mai ales printr-o
condamnare istorică, din care se pare că nu mai iese și nici nu este încurajată să o facă: „O
simplificare, desigur stupidă, se poate inspira la infinit din faptul că femeia se trage din bărbat și
că ea a căzut prima; este o simplificare la care nu se poate răspunde decât printr-o ironie:
“Femeia a fost făcută din coasta bărbatului și pe această coastă omenirea a naufragiat de multe
ori!””9

Remarca foarte bună a autorului în sublinierea crizei feminine este aceea că, nu au existat
soluții pentru derapajul în care femeia a intrat. Totuși, multe cărți au fost scrise despre aceasta și
niciuna despre bărbat. Acest lucru se datorează prin faptul că, toți cei care au scris despre femei
au fost bărbați. Deci, bărbații și-au cam făcut singuri atmosferă, delectându-se cu trasarea
prototipurilor feminine, iar acum, când au dat nas în nas cu partea aplicată a inițiativei feminine,
s-au blocat pur și simplu.10 De aceea, Evdokimov remarcă: „Există o imensă literatură având ca
temă femeia, dar nici o scriere despre bărbat ca ființă masculină. Este suficient să se aplice
aceeași metodă bărbatului, pentru a vedea imediat tot ridicolul care ucide chiar principiul. Se
poate vorbi despre bărbat în termeni de virgin, soț, văduv sau membru al unei parohii? Or, chiar
dacă femeia este produsul civilizației masculine, bărbatul este și el în aceeași măsură; și, în
realitate, ființa masculină pune exact aceeași problemă”11.

“Însă, chiar dacă principiul patern este „primul” în ierarhia existenței, el nu dăinuie în
mod singular, fără complementaritatea principiului matern. Astfel că principiul matern devine tot
la fel de „primul” ca și cel patern, doar că este identificat în complementaritatea feminină.
Sublinierea finală este aceea a conlucrării, a complementarității celor două principii: patern și
8
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 26
9
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 26
10
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 27
11
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 30
matern, fiecare în ipostasul omenesc în care a fost dăruit în mod ontologic: „În structura sa, omul
este după chipul lui Dumnezeu; el este conform Celui ce este Tată în ființa Lui, și descoperirea
cea mai stranie la care ajungem este că bărbatul nu are instinct patern pentru același motiv pentru
care femeia are instinct matern”12.

Cuceritor, aventurier și constructor, bărbatul nu este patern în ființa lui, ceea ce este un
mare paradox. Înseamnă că bărbatul nu are în natura lui nimic nemijlocit care să răspundă
spontan categoriei religioase a paternității. Înseamnă că principiul religios în uman se exprimă
prin femeie, că sensibilitatea cu totul aparte față de ceea ce reprezintă spiritualul pur este în
anima, și nu în animus, și că sufletul feminin rămâne cel mai aproape de izvoarele Facerii”13.

Ideea complementarității celor două principii este subliniată foarte concret în paternitatea
Tatălui Ceresc și maternitatea Maicii Domnului. Aici se întrevede și colaborarea sau, mai bine
zis, împletirea divinului cu umanul, în perspectiva paternității și a maternității: „Theotokion-ul
(de la Glasul 3) scoate în relief analogia dintre paternitatea Tatălui și maternitatea Maicii
Domnului, Theotokos: «Ai născut fără de tată pe Fiul cu trup, pe Cel născut din Tatăl mai înainte
de veci, fără de mamă». Ideea este limpede în afirmația ei teologică: maternitatea Fecioarei este
chipul uman al Paternității divine”14.

III. NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU – ARHETIPUL

FEMININULUI

Între Sfinții cinstiți de Biserica Ortodoxă primul loc îl ocupă Sfânta Fecioară Maria,
Maica Domnului, așa după cum cel mai mare dintre prooroci a fost Sfântul Ioan Botezătorul.
Sfânta Fecioară Maria ocupă locul de frunte înaintea tuturor făpturilor văzute și nevăzute, fiind
12
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 193
13
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 193
14
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 194
mai presus decât toți sfinții și decât toți îngerii, deoarece prin nașterea după trup a Mântuitorului,
în jurul persoanei Sale gravitează și își află dezlegarea toată hristologia și soteriologia creștină. 15
O dată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioară Maria începe realizarea
Mântuirii, prin prisma faptului că persoana Sfintei Fecioare Maria stă ca piatră de hotar în planul
iconomiei divine de izbăvire și împăcare a omului cu Dumnezeu prin jertfa Mântuitorului Iisus
Hristos.16 Biserica a considerat-o întotdeauna pe Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu, căci
în aceasta se implică mărturisirea că Cel ce S-a născut din Ea nu e o persoană omenească
deosebită de cea dumnezeiască, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu, născut din Ea, după firea Sa
omenească. Niciodată nu se naște o fire, ci un ipostas, care în ordinea omenească este o persoană,
dacă firea nu vine la subzistență reală ca persoană. Că Sfânta Fecioară Maria este cu adevărat
“Născătoare de Dumnezeu - Theotokos”, rezultă în primul rând din mărturiile aghigrafilor
Noului Legământ. Astfel, Sfântul Evanghelist Matei ne relatează că în preajma plinirii vremii,
când Sfânta Fecioară Maria avea să nască pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, îngerul Domnului,
explicând bătrânului Iosif starea suprafirească a Sfintei Fecioare, îi spune că: “Ce s-a zămislit
într-însa este de la Duhul Sfânt” și că “Ea va naște Fiu și-I vei pune numele lui, Iisus, căci El va
mântui poporul Său de păcate” (Matei 1, 20-21) și “Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1,
34-35).

Sfântul Ioan Damaschin, pe baza textelor biblice și a mărturiilor patristice, ajunge la

concluzia că: “A rămâne și după naștere Fecioară, duce la necunoașterea firii bărbătești până la
moarte.”17 Cele două lucrări de zămislire și curățire sunt simultane, căci: “lucrarea Duhului de
curățire a Mariei și zămislirea Fiului lui Dumnezeu în Ea nu se pot despărți temporal una de
alta.”18 Sfânta Fecioară Maria este astfel Arhetipul feminin, iar „pentru Fecioară, slujirea sa de
femeie începe în momentul Bunei Vestiri, dar din punct de vedere arhetipal, aceasta urcă și
prinde rădăcini prin cruce”.19

Născută cu păcatul strămoșesc, totuși Sfânta Fecioară Maria a fost scutită de orice păcat
personal, întrucât de la naștere a fost plină de har. Prin colaborarea cu harul lui Dumnezeu,

15
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 216
16
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 217
17
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 217
18
Citat de Vladimir Losky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit.
19
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 218
Sfânta Fecioară a izbutit să se păstreze curată și neprihănită sufletește și trupește și astfel să poată
deveni vrednică de a zămisli și a naște, după trup, pe Iisus Hristos20.

După învățătura Bisericii Ortodoxe, Sfânta Fecioară Maria, este și mijlocitoare pentru
credincioși înaintea lui Dumnezeu, așa cum se vede acest lucru încă din timpul activității
pământești a Mântuitorului, la nunta din Cana Galileii (Ioan 2). De altfel, nici o altă ființă
omenească nu a fost atât de legată de persoana lui Iisus Hristos, ca Sfânta Fecioară Maria. De
aceea Biserica i se adresează cu rugăciunea: “Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-
ne pe noi.” Maica Domnului este prima fiinţă umană îndumnezeită care a atins plinătatea. Este
considerată „Cer” și „Biserică a lui Dumnezeu”, dar și “Rai dumnezeiesc”.21
Lumea a fost facută în vederea îndumnezeirii făpturii, iar în Fecioară acest destin
universal este dinainte împlinit. Acesta se împlineşte mai întâi în Ea, în trupul Ei dăruit lui
Hristos şi devine călăuză pe calea mântuirii, trecând prima prin moartea făcută neputincioasă şi
atingând omenescul desăvârşit: “Ea naște Calea și se face pe sine îndrumătoare și stâlp de foc,
călăuzind spre Noul lerusalim.”22
În termenii lui Evdokimov, Maica Domnului este „Arhetipul Preoţiei împărăteşti feminine”,
calitate simbolizată iconografic prin omofor, semnificând ocrotirea maternă, nu puterea solemnă.
Solemnitatea este o funcţie masculină, dar slujirea femeii nu se împlineşte prin funcţii, ci prin
firea ei.23

Bărbatul, ca Hristos, sfinţeşte elementele acestei lumi şi le transformă în Împărăţie, iar

femeia este Viaţă – Eva, dă viaţă, salvează, ocroteşte creaţia. Evdokimov subliniază faptul că
Maica Domnului întruchipează harul, iubirea dumnezeiască de oameni. Ontologic, femininul e
sânul făpturii, iar Fecioara zămisleşte Pruncul Sfânt în sânul său. Bărbatul are sacerdoţiul haric şi
funcţional, iar femeia ca arhetipul său „este chemată să-şi împlinească Preoţia împărătească prin
fiinţa ei, prin natura ei, conform stării ei harismatice”24. Edokimov spune că: “ Femininul se
exercită la nivelul structurii ontologice, el nu este cuvântul, verbul a fi, esse, ci sânul făpturii.

20
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 219
21
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 219-220
22
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 220
23
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 221
24
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 221-222
Născătoarea de Dumnezeu zămislește Pruncul Sfânt, dându-i trupul Său în care se manifestă
conținutul, cuvântul, puterea și lucrarea.”25

Maica Domnului se află într-o relaţie specială cu sfinţii. Într-o apariţie în faţa Sfântului
Serafim de Sarov, ea îl numeşte „de aceeaşi seminţie cu noi”, seminţia castităţii îngereşti. Femeia
poate exprima imediat puritatea imanentă și intuiția imediată a frumuseții, prin harul firii ei.26
Harisma specific feminină a curăţiei o au şi sfinţii, iar efectul este cel al apropierii
maxime de Dumnezeu, transformându-l pe om în rug aprins. Astfel, asceza bărbătească duce la
neprihănirea Fecioarei. Maica Domnului nu face minuni, dar le declanşează, ca la nunta din Cana
Galileii, unde apa, simbolizând patimile, se schimbă în vin nobil, reprezentând preludiul
euharistic. “Dumnezeu a venit nu ca Să I se slujească, ci ca să slujească El (Matei 20,28). El este
slujitorul venit pentru “diakonia”, iar Maica Domnului este roaba Domnului (Luca 1,38), chiar în
slujirea Ei de mijlocire. "Mai slavită decât heruvimii" și mai presus decât Îngerii (I Corinteni
6,3), dar împreună-slujitoare cu ei: Înțelepciunea și-a zidit casă rezemată pe șapte stâlpi..., a
pregătit vinul cu mirodenii (Pilde 9,1)”27
În viziunea autorului, fecioria depăşeşte fiziologicul, desemnând un suflet neprihănit,
care se asociază şi Tainei Căsătoriei. Evlavia specială a marilor mistici faţă de Maica Domnului
se axează pe starea de iubire faţă de toată făptura, trăită de ei sub inspiraţia Sfintei Fecioare. Prin
neprihănirea ei maternă, Ea rămâne cea mai puternică expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de
om. Evdokimov spune că paternității Tatălui în divin îi corespunde maternitatea Fecioarei în
uman.28 Fecioara luminează Taina Treimii, maternitatea Ei corespunde Paternităţii divine, și prin
Duhul Sfânt primeşte harisma maternităţii de unde legătura rară a femininului cu Duhul. El
lucrează asupra adâncului în care se va zămisli lumea, se pogoară peste pâine şi vin,
transformându-le în Trupul şi Sângele Domnului.29
Femininul este sub semnul Naşterii şi al Cincizecimii, pe când masculinul stă sub semnul
Învierii, al Schimbării la Faţă şi al Parusiei. Lumii divine însemnate cu pecetea Tatălui îi
corespunde lumea umană pecetluită cu semnul Maicii, ceea ce înseamnă că lumea omenească, în
structura ei virginală, este maternă.30 Femeii îi revine sarcina de a redresa zelul masculin care
25
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 222
26
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 224
27
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 225
28
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 227
29
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 227-228
30
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 228
alunecă prea adesea și din ce în ce mai mult către profanarea tainelor și pierderea valorilor
spirituale. Fecioara este numită într-o rugăciune mai marea oștilor cerești, nu luptătoare, ci aceea
care, prin natura sa însăși, este de neîndurat și ucigătoare pentru demoni, nebiruită prin curația ei.
Ea are putere prin însăși ființa ei, prin care biruie răul și are stăpânire nebiruită31.
Evdokimov subliniază că femeia are mai înainte de orice această harismă maternă de a-L
naște pe Hristos în sufletele bărbaților. Maica Domnului a recuperat fecioria pe care a pierdut-o
Eva. Fecioria s-a ridicat la ceruri, iar pe pământ a rămas feminitatea decăzută.32

IV. CONCLUZIE

Mântuirea nu va veni decât prin sfințenie, ori, aceasta este mai lăuntrică femeii. Maica
Domnului și orice femeie are o intimitate înnăscută, aproape o complicitate cu tradiția,
continuitatea vieții. În Dumnezeu, existența coincide cu ființa, iar femeia este mai aptă să

31
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 229
32
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 230
unească în sfințenie ființa și existența prin puterea smereniei, fiindcă smerenia este arta de a fi la
locul tău. „Duhul Sfânt este cel ce pregătește ființa feminină să fie mamă pentru oricare altă
ființă. Frumusețea va salva lumea, dar nu oricare frumusețe, ci cea a Duhului Sfânt, cea a Femeii
înveșmântate în soare.”33

V. BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii

Ortodoxe Române, Bucureşti, 2008
2. Evdokimov Paul, „Femeia și mântuirea lumii”, Editura Christiana, București, 2004

33
Evdokimov Paul, Femeia și mântuirea lumii, București, Ed. Christiana, 2004, p. 231
3. Vladimir Lossky, “Teologia mistică a Bisericii de Răsărit”, trad. de Pr. Vasile
Răducă, Editura Bonifaciu, 1998
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Evdokimov, accesat la data de 18.04.2023