Curs 2

Filocalia – model de formare duhovnicească a omului

Generalităţi - Ce este Filocalia?

Filocalia este evanghelia unei rugăciuni, ciudată şi în acelaşi timp
familiară, naivă, şi apropiată sufletelor noastre 1 .
Potrivit mărturisirilor unor mari personalităţi contemporane,
Filocalia ni se descoperă a fi “partea experimentală a doctrinei ortodoxe
despre deosebirea între fiinţa inaccesibilă divină şi energiile divine
necreate” 2 . Ea “nu este o carte, Filocalia este trăire” 3 , nu este un text
simplu de studiu, nu este o carte de lectură şi nici o disciplină pentru
facultăţi sau universităţi, ci este “acel ceva care se cere trăit” 4 , este o carte
de trăire reală cu Dumnezeu 5 , e un nepreţuit şi inefabil “tratat de terapie
duhovnicească” 6 , este o carte “spre împărăţia dinăuntru şi împărăţia lumii
de apoi” 7 , “o analiză duhovnicească a etapelor prin care creştinismul
converteşte patimile în virtuţi, prin puterea energiilor necreate ale Duhului
lui Hristos” 8 într-un cuvânt, Filocalia este prin excelenţă “trăire şi se vrea
esenţialmente trăită” 9 .
Pentru cei care o cunosc şi o aprofundează, Filocalia este “un dar de
la Dumnezeu” 1 0 , o carte pentru “o elită a credincioşilor” 1 1 , nu este o carte
“pentru cei mulţi, ci pentru cei puţini, pentru cei care au vreme de ea,
pentru cei care au vreme să citească, pot să studieze, pot să
aprofundeze” , o carte care “se citeşte ca Scriptura, cu stăruinţă, insistând
12

şi repetând, revenind şi meditând” 1 3 .

Scrisă “pentru monah” 1 4 , deoarece textele filocalice izvorăsc din
viaţa pustnicească, dar şi pentru simplul credincios, Filocalia, constitue
“atât o punte de legătură între viaţa lui şi cea a Părinţilor, cât şi un
adevărat îndreptar şi călăuză spre viaţa desăvârşită” 1 5 , insistându-se
asupra curăţirii minţii, asupra curăţirii lăuntrice, asupra cunoaşterii naturii,
ca mijloc de cunoaştere al lui

1
Jean Gouillard, Mica filocalie a rugăciunii inimii, „Introducere”, Editura Herald, Bucureşti, p. 7.
2
*, Darurile filocaliei, texte culese de Ignatie Monahul, cap. „Filocalia”, Ed. Bunavestire, Bacău, 1996, p.
10-11, după Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, EIBMBOR, 1996, p. 260.
3
Idem , p. 17, după Acad. Vi rgi l C ândea.
4
Ibi dem , cap. “Fl ori l egu fil ocal i c”, p. 26-27, după Acad. Vi rgi l C ândea.
5
Ibi dem , p. 20-21.
6
Idem , p. 56, după Monahul Ignat i e.
7
Ibi dem , p. 78.
8
Ibi dem , p. 83.
9
Ibi dem , p. 26-27.
10
Ibi dem , cap. “F i l ocal i a pent ru t oţ i ”, p. 3-4, după Arhi m . Teofi l P ărăi an.
11
Ibi dem , p. 6- 7.
12
Ibi dem .
13
P r. Ioan C . Teşu, T eol ogi a necazuri l or , î n “C uvânt î nai nt e” de Arhi m . Teofi l P ărăi an,
Asoci aţ i a Fi l ant ropi că m edi cal ă- creşt i nă C hri st i ana, B ucureşt i . 1998, p. 6.
14
Ignat i e Monahul , op. ci t . , p. 25, după Arhi m . Teofi l P ărăi an.
15
Idem , p. 47, după P r. Vasi l e Gavri l ă.

1
 Dumnezeu, Care îşi reflectă în creaţia Sa puterea creatoare,
înţelepciunea, bunătatea şi iubirea” 1 6 .
Părintele Dumitru Stăniloae mărturiseşte că se simte atras de o
concepţie majoră a Filocaliei: ”eliberarea naturii umane – trup şi suflet –
de păcat pentru a o oferi lui Dumnezeu liberă şi neprihănită. Această
eliberare începe cu întoarcerea persoanei umane în ea însăşi pentru a afla
acolo pe Dumnezeu. În acest efort eroic de curăţire şi autocontrol, timpul
este dinamizat prin practicarea virtuţilor, devenind astfel un mijloc de
cunoaştere al lui Dumnezeu” 1 7 . Se ajunge astfel la o viaţă cu totul
“spiritualizată”, la o stare de familiaritate cu duhul lui Dumnezeu, la o
simţire palpabilă a Lui. Creştinismul a “desfiinţat într-un anumit sens
graniţa dintre sacru şi profan; dar aceasta, întrucât a dat posibilitatea
tuturor să devină sfinţi” 1 8 .
Filocalia, însemnând “iubirea de frumuseţe”, pune în centrul vieţii
duhovniceşti curăţirea inimii, prin practicarea “rugăciunii lui Iisus şi a
virtuţilor”. “Rugăciunea inimii” care va deveni disciplina centrală a
isihasmului, nu este altceva decât “cale de a ţine conştiinţa în stare de
priveghere, sau «trezvie». Numai în condiţia de păzire a minţii de orice
gând prin rugăciune pură, iubirea dumnezeiască se revarsă în inimă pentru
a o curăţi, ilumina şi desăvârşi” 1 9 . Scrierile cuprinse în Filocalie descriu
“un drum progresiv al vieţii duhovniceşti, cu recomandări din cele mai
concrete. Drumul acesta este cel al curăţirii omului de patimile ce-l închid
în egoismul satisfacţiilor trecătoare, închis orizontului vieţii spirituale,
mereu mai bogate şi mai veşnice” 2 0 . Şi el nu este un divin inventat de om,
ci este “calea înfăţişată de viaţa lui Iisus Hristos şi în care poate înainta
cel care crede în El” 2 0 . Hristos Iisus este personificarea acestei “căi”, sau
El Însuşi este “calea” 2 1 şi a înainta în ea e una cu a înainta în El spre ţinta
desăvârşirii la care a înălţat El umanitatea, asumată prin biciuirea cu
răbdare a slăbiciunilor şi patimilor noastre primite de bunăvoie, şi a
suportării cu iubire a adversităţilor până la răstignire, având ca rezultat
învingerea morţii şi veşnicia în Viaţa fericită a Lui, ca om şi a celor ce se
vor alipi Lui prin credinţă.
Între cele două opinii cu care se confruntă lumea creştină
contemporană: una care consideră timpul şi materia ca fiind rele, în sens
maniheic, şi alta care le consideră foarte bune, în sens materialist,
Filocalia optează pentru “transfigurarea omului şi a creaţiei în Hristos,
pentru transformarea egoismului în iubire faţă de Dumnezeu şi semeni în
Hristos” 2 2 . Filocalia ne prezintă “direcţia mistică pură, cu atitudine foarte
rezervată, dacă nu chiar de delăsare faţă de viziune, tinde spre rugăciunea

16
Ibi dem , cap. “F i l ocal i a pent ru t oţ i ”, p. 7, după Arhi m . Teofi l P ărăi an.
17
Ibi dem , p. 10- 11, după P r. P rof. Dum i t ru S t ănil oae, op. ci t . , p. 260.
18
Ibi dem , cap. “F i l ocal i a”, p. 10-11.
19
Ibi dem , p. 12, după “ Di cţ i onar de T eol ogi e Ort odoxă ”, EIB MB OR , B ucureşt i , 1994,
ed. a 2-a, p. 177-178.
20
Ibi dem , cap. “P ări nt el e St ăni l oae despre F il ocal i e”, p. 18.
21
Ibi dem , p. 18.
22
Ibi dem , p. 52, după P r. P rof. Dum it ru Popescu.

2
pură, la contemplaţie fără imagini, - ceea ce este experimentarea harului
hoptismal” 2 3 .
Cele doisprezece volume ale Filocaliei, “un splendid florilegiu
patristic” 2 4 , pot fi citite ca “tratate de dogmatică şi teologie morală, ca
geniale studii de filozofie şi psihologie, sau excelente scrieri filozofice –
gnoseologice, ontologice, axiologice – şi tocmai din acest motiv ele au
fost, de-a lungul vremurilor, şi sunt o călăuză cum nu se poate mai
concretă pentru cel care alege împărăţia cerurilor” 2 5 .
Filocalia nu se mulţumeşte să facă apel la teoria defulării pentru
vindecarea nevrozelor, ci năzuieşte spre ”transfigurarea patimilor în virtuţi
prin puterea Sfântului Duh , prin har, credinţă şi fapte bune pentru ca omul
să intre în comuniunea de iubire a sfintei treimi” 2 6 . Astfel, în timp ce
concepţia spiritualistă a mântuirii a înţeles să se ocupe de conştientul uman
şi să lase subconştientul pe seama ştiinţei sau psihanalizei, favorizând
trecerea abruptă de la reprimarea timpului la idolatrizarea lui, de la
puritanism la senzualism, spiritualitatea filocalică a avut în vedere ”nu
numai conştientul uman, ci şi subconştientul, fiind expresia unei autentice
psihanalize creştine, care tinde spre transfigurarea omului şi a creaţiei în
Duhul lui Hristos” 2 7 . Psihanaliza caută şi ea să scoată omul din închisoarea
egoistă şi individualistă care îl izolează de semeni, căutând să stabilească
punţi de comunicare între el şi medicul curant; dar rămâne neputincioasă în
faţa patimilor, socotind adesea că nevrozele sunt consecinţa nesatisfacerii
lor, de unde şi explozia erotismului în societatea contemporană. În fond,
aici este vorba de o justificare a patimilor care îl transformă pe om în
sclavul unor plăceri care îi pustiesc viaţa spirituală. Filocalia este şi ea o
psihanaliză, dar una care “pune în evidenţă înlănţuirea progresivă a
patimilor ce transformă omul în sclavul acestei lumi, dar şi analiza
virtuţilor care se înlănţuiesc unele după altele pentru a înălţa omul spre
frumuseţea de sus” 2 8 .
Opere filocalice – traduceri
Filocalia înseamnă “iubirea de frumuseţe” 2 9 , a cea frumuseţe care se
confundă cu binele. Cuvântul a fost folosit de Sfântul Vasile cel Mare şi de
prietenul său, Sfântul Grigore de Nazianz, la alcătuirea antologie lor
despre Origen.

23
Ni col ae Ml adi n, Prel egeri de mi st i că ort odoxă , Edi t ura Veri t as, Tg. Mureş, 1996, p.
71.
24
Ignat i e Monahul , op. ci t . , p. 57, după P et ru Horoi anu.
25
Ibi dem , p. 71- 72,după El ena Sol unca.
26
Ibi dem , p. 82, după Dari o R i canel l o.
27
Ibi dem , p. 83.
28
Ibi dem , p. 84.
29
P r. P rof. Ioan B ri a, Di cţ i onar de T eol ogi e Ort odoxă , EIB MB OR , B ucureşt i , 1994, p.
78.

3
 Colecţia de texte filocalice referitoare la viaţa ascetică şi
contemplativă, scrise înainte de secolul al IX-lea de către mari părinţi ai
spiritualităţii răsăritene, au fost adunate în veacul al XVIII-lea de către
Nicodim de la Muntele Athos (1794-1809) şi Macarie de Corint (Notaras)
(1731-1805) şi publicate pentru întâia oară la Veneţia (1782) sub titlul:
“Filocalia Sfinţilor Neptici culeasă de la Sfinţii Părinţi teofori, în care se
vede acum, prin filozofia vieţii active şi a contemplaţiei, mintea se curăţă,
se luminează şi devine desăvârşită… ” lucrare ce se prezenta în format in-
folio, de 16-1207 pagini, pe două coloane. Lucrarea a fost finanţată de un
bogătaş din Smirna, Ioan Mavrocordat. Editarea ei a fost făcută de
episcopul de Corint, Macarie şi de Nicodim Aghioritul. Primul a descoperit
culegerea în manuscris şi a adus îmbunătăţiri învăţăturilor ei, iar cel de-al
doilea s-a preocupat de prefaţă şi de note. La fel de cultivaţi şi de apolitici,
şi unul şi celălalt visau să atragă atenţia monarhilor şi credincioşilor
ortodocşi asupra marii tradiţii a rugăciunii, ilustrată de o serie neîntreruptă
de contemplativi începând de la părinţii pustiei şi până la restauratorii din
secolele XIII şi XIV, Nichifor, Grigorie. Cartea care apare, nu este nici
mai mult nici mai puţin decât “Comoară de trezire, apărare a inteligenţei
mistice îndrumătoare a rugăciunii minţii, modelul superior al vieţii active,
călăuza desăvârşită a contemplaţiei, paradisul Părinţilor şi lanţul virtuţilor.
O carte care ne aminteşte stăruitor de Iisus şi ni-L face apropiat” 3 0 .
Acest veritabil ciclu al “Părinţilor Neptici” îi adună laolaltă pe toţi
cei care reprezintă tradiţia, începând cu epoca pustiei, cu Antonie cu
Evagrie, până la Simeon din Tesalonic.(1410-1492). Sunt acolo mai mult
de trei-zeci: Antonie cel Mare, Isaia, Evagrie, Casian, Marcu, Isihie, Nil,
Diadoh, Ioan Carpatul, Teodor al desei, Maxim Mărturisitorul, Talasie,
Petru Damaschinul, Macarie Simeon Noul Teolog, Nichita Stithatul,
Teolipt, Nichifor Isihastul, Grigorie Sinaitul, Grigorie Palamie, Calist II,
Ignatie Xanthopol, Calist Catafigiotul, Simeon al Tesalonicului, Marcu al
Efesului, Maxim Cavsolcalvitul. Unele prezenţe sunt discrete: două pagini
pentru Teofan; altele copleşitoare – Petru Damaschinul umple peste 140 de
pagini. Aceste prezenţe nu au neapărat legătură cu importanţa autorilor.
Numele lor precum şi alte particularităţi care se definesc spun totul.
Autenticitatea nu ridică nici un fel de problemă pentru editorii
noştri. Antonie cel Mare deschide lucrările acestui “sinod” prin Îndemnuri
care par a reproduce în mic un breviar stoic; Tudor al Edesei, a cărui operă
nu este, poate, decât o “culegere de prelucrări şi confuzii” 3 1 , ne prezintă “o
antologie evagriană realizată cu ajutorul unui decupaj îndrăzneţ şi pueril,
ca şi a unui mic Contemplativum cu caracter net scolastic 3 2 . Calist Telicude
nu face decât să repete sau aproape, Centuria lui Calist şi Ignatie
Xanthopol” 3 3 . Apoi repetările abundă! “Fiecare Părinte, după ce i-a citit pe
toţi cei dinaintea lui, revine asupra aceloraşi idei pe care le repetă aproape
identic” 3 4 .
30
Jean Goui l l ard, Mi ca f i l ocali e a rugăci unii i ni mi i , î n “Int roduce re”, Edi t ura Heral d,
B ucureşt i , f.a., p. 8.
31
Ibi dem .
32
Ibi dem , p. 74.
33
Ibi dem , p. 9.
34
Ibi dem , p. 31.

4
 Desprinsă de funcţia ei, Filocalia n-ar fi decât ”o lucrare monotonă”.
Înserată însă în contextul său viu, ea capătă o mireasmă ciudată. Deschisă
la întâmplare, în orice loc, vom găsi întotdeauna “cuvântul care mântuie” 3 5 .
De astfel ea poate fi considerată mai puţin o carte cât mai degrabă un
“geam afumat”, după expresia pelvinului rus, prin care putem privi
strălucirea soarelui 3 2 .
Cu privire la soarta Filocaliei greceşti nu se poate spune prea multe
lucruri. O ediţie ceva mai amplă va apărea la Atena în anul 1893, urmată
de o a treia ediţie, îmbogăţită cu un index, în perioada 1957-1963.
În Occident, abatele Migre, sau mai precis cardinalul Pitra,
descoperă filocalia “după mai multe încercări zadarnice” 3 6 , în timp ce
Patrologia greacă tradusă şi îngrijită de el ajunsese la volumul 85. Marea
bibliotecă patristică “s-a îmbogăţit atunci, încetul cu încetul, cu textele lui
Macarie al Corintului. Dacă nu ar fi izbucnit incendiul care a distrus
volumul 161 când acesta ieşea de la tipar, am fi avut acum întreaga
filocalie la îndemână” 3 7 .
Filocalia avea să cunoască un succes extraordinar în Rusia, datorită
stareţului Paisie Velicikovski (1722-1794); animatorul unei adevărate
renaşteri spirituale atât în Rusia, cât şi în Moldova. El a făcut să apară, în
cel mai scurt timp, o traducere în slavonă a lucrării – Dobrotoliubie
(Sankt-Petersburg) 1793. Un exemplar din această ediţie, aflat într-o stare
deplorabilă, a fost cumpărat de pelerinul rus cu numai două ruble – toată
averea lui - de la un paracliser  . Cartea a fost în prima jumătate a
secolului al XIX-lea, împreună cu Biblia şi Marele Pateric al lui Dimitrie
de Rostov, “hrana spirituală preferată a călugărilor ruşi” 3 8 . În limba rusă a
fost tradusă de Ignatie Briancianinov(1807-1867), publicată în 1857, iar în
1877, Teofan Zăvorâtul a publicat o monumentală Dobrotoliubie (în limba
rusă). Întrucât Petru Damaschinul era pe cale să fi editat în limba rusă, el
este eliminat din ediţia lui Teofan Zăvorâtul . El scoate şi trece sub tăcere,
aşa cum însuşi explică referindu-se la metodele de respiraţie ale lui
Nichifor şi Simeon, “unele metode exterioare care numai corespund
timpurilor noastre sau care pot să-i rătăcească sau să-i îndepărteze pe
oameni, cu excepţia maeştrilor avizaţi care cunosc aceste riscuri. Acestea
nu sunt de altfel decât nişte accesorii ce pot fi omise. Însă ceea ce este
indispensabil este de a o face să coboare mintea în inimă şi de a o fixa
acolo sau, potrivit spuselor unui Părinte, de a o uni cu mintea” 3 9 . În
schimb, Teofan se inspiră din plin din operele lui Efrem, Varsanufie,
Climacos, Zosima, şi asimilează întru totul cel de-al patrulea volum al
Catehezelor lui Teodor Studitul, reprezentantul unui curent îndeajuns de
diferit pentru ca izbânda pustnicilor să-l împingă în urmă. Teodor a lăsat,
de altfel, în mod paradoxal, urmaşi foarte puţin asemănători lui, precum
Sfântul Simeon Noul Teolog.

35
Ibi dem .
36
Ibi dem .
37
Ibi dem .

Ibi dem , p. 80.
38
Ibi dem , p. 10.
39
Ibi dem , p. 11.

5
 În anul 1946, Pr. Prof. Dumitru Stăniloae traduce în limba română
Filocalia (cu note şi comentarii) la sugestia şi prin intermediul unui
student de-al său devenit monah (Arsenie Boca), care descoperă Filocalia
într-o călătorie la Muntele Athos 4 0 . La întoarcere, a împărtăşit descoperirea
profesorului său, care l-a rândul său ”s-a entuziasmat de ideea de a face
accesibilă românilor această comoară a spiritualităţii răsăritene. El a
prezentat acest proiect câtorva dintre colegii săi teologi şi profesori, cu
propunerea ca fiecare dintre ei să traducă o parte, dar la sfârşit a rămas
singur cu întregul proiect” 4 1 .
Părintele Stăniloae a publicat:
1. primul volum al Filocaliei încă din 1946 la Sibiu 4 2 . Cartea
cuprinde introducerea sa şi traducerea tuturor scrierilor Sfinţilor Antonie
cel Mare, Evagrie Ponticul, Ioan Cassian, Marcu Ascetul, Diadoh al
Foticeei şi Isaia Pustnicul. În general, el a urmat ordinea primului volum,
al Filocaliei greceşti dar nu a inclus introducerile Sfântului Nicodim
Aghioritul.
2. Volumul doi a fost publicat în 1947 la Sibiu 4 3 . El a fost dedicat în
întregime Sfântului Maxim Mărturisitorul. Deşi Părintele Stăniloae nu a
inclus toate operele maximiene aflate în Filocalia greacă, el a prezentat un
studiu amplu şi o foarte bună introducere în teologia acestui mare Părinte
al Bisericii.
3. În 1948, tot la Sibiu au apărut volumele trei şi patru 4 4 . Volumul
trei cuprinde traducerea integrală a faimoaselor Răspunsuri către Talasie
ale Sfântul Maxim;
4. Volumul patru a inclus autorii pe care i-a omis din primul volum
al Filocaliei greceşti, cum sunt Isihie din Sinai, Ioan Carpatinul, Teodor
din Edessa, Talasie Libianul, Ioan Damaschinul, Filotei Sinaitul, avva
Filimon, Teognost, Ilie Ecdicul şi Teofan Monahul. Pentru toţi aceşti
autori, Părintele Stăniloae a realizat traduceri şi note care uşurează lectura.
Teologul român a tradus şi publicat în patru volume conţinutul primului
din cele două volume ale Filocaliei greceşti, într-o ordine a autorilor puţin
diferită. Introducerile pe care le-a adăugat la fiecare din autori au devenit
studii de pionerat în cazul unora dintre aceştia.
5. În 1976, după anii grei de închisoare, i s-a permis să publice cel
de-al cincilea volum al Filocaliei cuprinzând scrierile duhovniceşti ale lui
Petru Damaschin şi Simeon Metafrastul, amândouă luate în ordine din
volumul II al Filocaliei greceşti originare 4 5 .
6. În anul următor (1977), Părintele Stăniloae a prezentat volumul
şase al Filocaliei sale, ce cuprinde scrierile filocalice ale Sfinţilor Simeon
Noul Teolog şi Nichita Stethatos.
7. Volumul şapte avea să fie publicat în acelaşi an. El cuprindea
scrierile lui Nichifor Monahul, Grigorie Sinaitul şi Grigorie Palama.

40
P r. Dum i t ru S t ănil oae, C uvi nt e spre zi di re , F răsi nei , 1995, p. 103- 106.
41
Ibi dem , p. 107.
42
Idem , Fi l ocal i a , Ti pografi a Arhi di ecez ană S i bi u, vol . 1, 1946, p. 31.
43
Idem , Fi l ocal i a , vol . 2, Si bi u, 1947.
44
Idem , Fi l ocal i a , vol . 3, Si bi u, 1948.
45
Idem , Fi l ocal i a , vol . 4, Bucureşt i , 1976.

6
 8. Volumul opt, conţinând în general traducerea autorilor din
Filocalia greacă originară a fost publicat doi ani mai târziu (1979). Cu
volumul opt părintele Stăniloae credea că va încheia proiectul iniţiat în
1946, când a început să traducă faimosul corpus de scrieri duhovniceşti.
Cu acest prilej a adăugat un apendice bogat incluzând mai mult de o sută
de pagini extrem de bogate şi instructive despre isihasmul şi tradiţia
filocalică românească 4 6 .
9. În 1980, face însă un pas neaşteptat, publicând vol. nouă al
Filocaliei . Prin aceasta el extindea şi dezvolta versiunea greacă cu un
volum incluzând operele altor doi foarte importanţi autori ai monahismului
Bisericii Vechi: Sfântul Ioan Scararul şi Dosoftei din Gaza.
10. Acest volum avea să fie urmat de încă trei: Filocalia zece (1981),
cuprinzând scrierile marelui ascet sirian Isaac din Ninive;
11. Filocalia unsprezece (1990), cuprinzând una din cele mai
frumoase şi importante corespondenţe monahice, cea a lui Varsfanufie şi
Ioan;
12. Şi, în fine, Filocalia doisprezece (1991) cuprinzând scrierile
duhοvniceşti ale lui Isaia Pustnicul.
Cu aceste volume finale Filocalia, “menită iniţial să fie o simplă
traducere a clasicei antologii greceşti de texte duhovniceşti, a devenit
“Filocalia Părintelui Stăniloae ”. În acest fel, Părintele Profesor a mers pe
urmele înaintaşului său rus, Sfântul Teofan Zăvorâtul, care şi el schimbase
planul originalului grecesc adăugând noi autori, ca de pildă Teodor
Suditul” 4 7 .
Prin acest efort de traducere a Filocaliei , Pr. Prof Dumitru Stăniloae
a devenit un “reprezentat al monahismului şi spiritualităţii româneşti” 4 8 ,
iar “numele Filocaliei editată la noi va rămâne totdeauna legată de numele
său” 4 9 .

46
Idem , Fi l ocal i a , vol . 8, Bucureşt i , EIB MB OR , 1979, p. 555- 587.
47
Maci ej B i el awski , Pări nt el e Dumi t ru St ăni l oae, O vi zi une fi l ocal i că despre l ume ,
cap. “Vi aţ a şi opera P r. St ăni l oae”, Edi t ura Dei si s, Si bi u, 1998, p. 63.
48
Idem , p. 64.
49
P r. Dum i t ru S t ănil oae, C uvi nt e spre zi di re , F răsi nei , 1995, p. 7.