UNIVERSITATEA GALAȚI

FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE ȘI TEOLOGIE

SECȚIA SPIRITUALITATE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE SEMINAR
ASCETICĂ ȘI MISTICĂ
SFÂNTUL IOAN SCĂRARUL

Coordonator științific:

Pr. Lector univ. dr. Costel Toma

Susținător:
Erghelan Dragoș Alin

Galați

2022
Viața Sfântului Ioan Scărarul (579-649)

Viața sa a fost scrisă de monahul Daniil Raiteanul (din mănăstirea Rait, la 30 de km

distanță de mănăstirea Sinai)). Contemporan cu Sf. Maxim Mărturisitorul. De
origine, se pare să fi fost din Palestina. La 16 ani a intrat în Mănăstirea Sinai sub
îndrumarea monahului Martirie, unde a viețuit timp de 19 ani. După moartea
îndrumătorului său spititual s-a retras în pustia Tholei, la 8 km de Sinai, unde a
petrecut 40 de ani. Aici a făcut experiența plânsului, a rugăciunii neîncetate și a
convorbirii cu îngerii. Sâmbăta și duminica mergea la mănăstire la Sf. Liturghie și
se împărtășea, iar mai apoi se întoarce ajunge ales egumen al mănăstirii Sinai
pentru o perioadă de 4 ani.

Ioan de Raith l-a rugat pe Sfântul Ioan să ofere monahilor sinaiți o scriere care să
cuprindă vasta sa experiență duhovnicească, ca unul care se înverdnicise de cele
dumnezeiști, asemenea lui Moise odinioară, care a văzut pe Dumnezeu în acel
munte.

Astfel, cele ce urmau a fi scrise de Sfântul Ioan Scărarul trebuiau : „să fie ca o
scară rezemată pe porțile cerului, care să-i urce pe cei ce voiesc, nevătămați și fără
păgubire, ajutându-i să treacă neîmpiedicați peste duhurile răului și peste
stăpânitorii lumești ai întunericului și peste căpeteniile văzduhului. Căci dacă
Iacob, păstor de oi fiind, a avut o astfel de vedere în chip de scară, cu cât mai mult
înâti-stătătorul oilor cuvântătoare nu ar putea arăta tuturor nu numai într-o vedere,
ci și în adevăr, un urcuș nerătăcitor spre Dumnezeu.” 1 Sfântul Ioan răspunde tot cu
e epistolă, în care arată în chip smerit că nu vrednic să scrie despre „cuvintele

1 SFÂNTUL IOAN SCĂRARUL, Scara dumnezeiscului urcuș, în Filocalia, 9, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980, p. 39.
vieți”, fiind încă pe ”treapta celor ce învață de la alții” , totuși din ascultare va face
ceea ce i se cere, fiind încredințat : că tu ți-ai curățit ochiul înțelegerii de toată ceața
pământească și întunecoasă și privești neîmpiedicatr la lumina dumnezeiască și ești
luminat de ea” (p. 40).

Așa a apărut lucrarea principală al Sf. Ioan numită Scara (Climax).

Opera

„Scara Dumnezeiescului Urcuș” ne înfățișează o scară întărită de la cele pământești

la Sfintele Sfintelor și ni-l arată pe Dumnezeul iubirii rezemat pe vârful ei”. Tema
lucrării este acea urcușului și a coborâșului.

Să începem cu râvnă și cu credință acest urcuș înțelegător și suitor la cer, al cărui

început e lepădarea de cele pământești, iar sfârșit, e Dumnezeul iubirii.

Expune în ordine crescândă cele 30 de virtuți (trepte) care conduc pe om la

desăvârșire. Reprezintă urcușul duhovnicesc al omului. O călăuză spre viața
duhvnicească.

Se adresează deodată monahilor și mirenilor. Sf. Ioan este un subtil cunoscător al

complicatelor stări sufletești ale oamenilor. Un subtil și profund analist al
psihologiei umane, al sufletului angajat pe anevoioasa cale a îndreptării și
desăvârșirii .

Treptele principale ale urcușului duhovnicesc: făptuirea(curățirea de patimi și

dobândirea virtuților); contemplarea (vederea duhovnicească); și desăvârșirea
(unirea cu Dumnezeu în lumină).
Doctrina

Cunoașterea lui Dumnezeu se realizează în afara limitelor raționalului. Sf. Ioan

Scărarul crede că cea mai bună cale spre cunoașterea lui Dumnezeu este calea
mistagogică / primirea luminii dumnezeiești / a energilor divine. Telosul/ ținta
ultimă a omului este îndumnezeirea. Răul este o consecință a păcatului originar
care deformează ființa. De aici necesitatea intervenției lui Dumnezeu care ajuta
sfințește pe om și îi facilitează calea spre îndumnezeire.

Patimile sunt manifestări ale răului. Virtuțile sunt roadele sfințeniei. Pentru Sf. Ioan
Scărarul scopul urcușului duhovnicesc nu este omul bun și nici chiar omul virtuos
ci omul sfânt.

Monahismul este pentru Scărarul calea îndumnezeirii, care înseamnă separarea de

lume și predarea totală lui Dumnezeu. Ioan Scărarul este prin rugăciunea lui Iisus
temeiul practicii isihaste viitoare.
Concluzie

Sfântul Ioan Scărarul ne îndeamnă ca soluţionarea crizelor existente poate fi

rezolvată de creştinism, însă nu de unul teoretic, ci de un creştinism autentic, trăit
în Duhul Sfânt, în Duhul Adevărului şi al Înţelepciunii, în Duhul iubirii desăvârşite,
în Duhul lui Hristos. Nu teorie despre Dumnezeu şi despre Iisus Hristos; e plină
lumea de sisteme filosofice şi teosofice, de mântuitori de serviciu ai istoriei; omul
de azi, obosit, stresat, dezorientat are nevoie de întâlnire vie cu Dumnezeu, de trăire
cu Hristos şi în Hristos, căci omul este o fiinţă înfometată, dar el este, în primul
rând, înfometat de Dumnezeu. Dincolo de orice foame a vieţii, este Dumnezeu.
Toată dorinţa este o dorire a Lui. Sigur, omul nu e singura fiinţă flămândă, tot ce
există trăieşte mâncând, întreaga creaţie depinde de hrană, însă poziţia unică a
omului în univers este dată de faptul că el singur slăveşte pe Dumnezeu pentru
hrana şi viaţa pe care le primeşte de la El. Doar omul răspunde binecuvântării lui
Dumnezeu cu propria binecuvântare. În Sfânta Scriptură a-L binecuvânta, a-L slăvi
pe Dumnezeu nu este un act religios sau cultic, ci chiar un mod de viaţă. În această
perioadă a Postului Mare, cuvintele Sfântului Ioan Scărarul pot fi un îndreptar
spiritual, pot aduce limpezimea minții și deșteptarea sufletului, iar îndemnul
următor poate fi purtat în cuget pentru toată perioada postului pentru o bună
raportare față de Mântuitorul Hristos: ‘Șezând la masa cu bucate, adu-ți
aminte de moarte și de judecată. De abia așa vei împiedeca puțin patima. Bând
băutura nu înceta să-ți aduci aminte de oțetul și de fierea Stăpânului. Și,
negreșit, sau te vei înfrâna, sau, suspinând, îți vei face cugetul mai smerit.
„Ca tot cel ce crede în El să nu piară,ci să aibă viaţă veşnică.”( In 3, 15).