UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

REFERAT
ISTORIA
FILOSOFIEI
Întocmit,
Bogdan Chitacu
Anul I, Grupa I
 CONCEPTUL DE
RESTAURARE A LUMII ÎN
VIZIUNEA LUI ORIGEN

”Cel care ia din pâinea cea spre ființă își întărește inima și se face fiu
al lui Dumnezeu.”

Arhid.Prof.Dr.Constantin Voicu – Patrologie, Vol.I, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2009

Peri Arhon „Despre principii” – Studiu introductiv, traducere, note – Pr.Prof.Teodor Bodogae
Drd.Adrian Roman – „Mântuirea demonilor și apocatastaza în gândirea lui Origen”
 Misterul vieţii de apoi a frământat adeseori minţile oamenilor, care
nu s-au oprit să scruteze această taină prin interogaţii şi ipoteze. În acest
context, problema apocatastazei, sub diversele ei forme, a constituit un
subiect de dezbatere de mai bine de două mii de ani, de la filozofia antică
şi până în contemporaneitate.
În creştinism, acest termen apare pentru prima dată în Sfânta
Scriptură, în predica ţinută de Sfântul Apostol Petru în pridvorul lui
Solomon (Fapte 3, 19-21), iar citatul scripturistic aflat la baza
apocatastazei origeniene este I Corinteni 15, 23-28 cu referire la învierea
morţilor.
Conceptul de apocatastază, adică restaurarea finală a întregii creaţii,
este înţeles astăzi în sens absolut, ca mântuire a tuturor, inclusiv a
păcătoşilor şi a diavolilor.
Noţiunea de restaurare a însemnat în filosofia stoică şi neopitagoreică
o reaşezare a astrelor într-o anumită formă şi îmbinare şi o revenire a
omenirii la vȃrsta de aur, urmȃnd ca universul, cuprins în flăcări, să
înceapă un nou ciclu.
Promotorul oficial al acestei teorii a fost Origen, cu toate că unele
idei au fost semănate, cu puţin timp înainte, de Clement Alexandrinul, care
afirma caracterul pedagogic şi vindicativ al chinurilor iadului, în
defavoarea celui punitiv: ,,Mila şi certarea au ca scop mântuirea celor pe
care îi ceartă” şi ,,pedeapsa este răsplătire a răului, trimisă spre folosul
celui pedepsit”. Din această perspectivă, pentru Clement Alexandrinul
eternitatea iadului depinde de libertatea creaţiei.
Origen, „neobositul” predicator, „neînfricat” în faţa oricăror
provocări ale lumii (exterioare şi interioare) a rămas secole de-a rândul
fundamentatorul teologiei exegetice şi punctul de plecare al teologiei
dogmatice. Izvor în cercetare şi cercetător el însuşi, „pionier”, „deschizător
de drumuri” în consolidarea şi păstrarea tezaurului ortodoxiei, Origen a
stârnit la scurtă vreme după moartea sa valuri imense de controverse şi
dispute interminabile.

Arhid.Prof.Dr.Constantin Voicu – Patrologie, Vol.I, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2009

Peri Arhon „Despre principii” – Studiu introductiv, traducere, note – Pr.Prof.Teodor Bodogae
Drd.Adrian Roman – „Mântuirea demonilor și apocatastaza în gândirea lui Origen”
 Viața

S-a născut în Alexandria, în jurul anului 185. Tatăl său a fost un

creștin plin de râvnă pentru Iisus Hristos. El a căutat să-și crească copilul
într-un mediu creștin, oferindu-i o educație temeinică despre gândirea și
viața creștină, obligându-l să învețe zilnic din Sfânta Scriptură. Origen nu
se mulțumea doar cu memorizarea textului, ci punea tatălui său întrebări
despre înțelesul lucrurilor mai grele.
Pe lângă Sfânta Scriptură, Origen studia și literatura profană.
La vârsta de 25 de ani a fost elevul neoplatonicului Ammonius Sacca,
învățând de la acesta interpretarea alegorică, apoi a studiat și limba ebraică.
Origen își dobândește o știință teologică deplină și traiește o viață
plină de înfrânare. Ducea o viață ascetică, postea, nu bea nici vin, nici nu
consuma alimente alese, nu dormea decât foarte puțin și pe pământ, umbla
desculț și nu avea decât o singură haină.
A mers cu această abstinență și mai departe încercând să împlinească
literar ceea ce Mântuitorul a spus” Și sunt fameni care s-au făcut fameni pe
sine pentru Împărăția cerurilor” astfel încât s-a castrat, fapt care l-a costat
integritatea sa corporală și pentru care s-a căit mai târziu.
El pleacă în multe călătorii să cerceteze, cu ajutorul Tradiției,
învățătura adevărată a Bisericii. Într-una din aceste călătorii îl întâlnește pe
Ambrozie, un om foarte bogat, pe care îl covertește la ortodoxie și care îl
va susține material pe Origen să-și continue scrierile.
Activitatea sa bogată de la catedră, precum şi renumele câştigat
datorită vastei sale pregătiri i-au determinat pe unii dintre episcopii vremii,
cum ar fi Teoctist al Cezareei și Alexandru al Ierusalimului, să-i poarte
cinste şi să-l cheme în rezolvarea unor cauze mai grele ale credinţei şi chiar
să predice în biserică, încă laic fiind.
Predicarea în Biserică a unui laic era împotriva canoanelor astfel că
episcopul Demetrius al Alexandriei a fost foarte supărat.
Câțiva ani mai târziu, Origen primește la Cezareea hirotonia întru
preot, prin punerea mâinilor, din partea celor doi prieteni ai săi, Teoctist și
Alexandru, cu toate că nu avea integritatea corporală, fapt care îl
deranjează din nou pe episcopul Demetrius al Alexandriei. Acesta
convoacă mai multe sinoade care au decretat nulă hirotonia lui Origen
Arhid.Prof.Dr.Constantin Voicu – Patrologie, Vol.I, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2009
Peri Arhon „Despre principii” – Studiu introductiv, traducere, note – Pr.Prof.Teodor Bodogae
Drd.Adrian Roman – „Mântuirea demonilor și apocatastaza în gândirea lui Origen”
pentru că, cei care au săvârșit-o nu erau competenți să o facă, Origen
nefiind din eparhia lor și pentru că Origen nu era îndreptățit să o primească
deoarece nu avea integritatea corporală. Totodată Origen este excomunicat
din Biserica Alexandriei.
În urma acestei decizii Origen părăsește Alexandria și se stabilește la
Cezareea Palestinei unde va înființa o nouă școală. Aici îi ajută pe cei care
doreau să rezolve probleme doctrinare, îi combate pe eretici și formulează
argumente împotriva episcopilor care se îndepărtau de la dreapta credință.
Origen moare la vârsta de 70 de ani, după ce, în timpul persecuției lui
Deciu, este arestat și chinuit.

Opera

Opera lui Origen poate fi grupată în: exegetică, apologetică,

dogmatică și morală.
Opera exegetică este ilustrată în lucrarea ”Hexapla” o traducere a
Vechiului Testament. La această lucrare se adaugă și mai multe explicări
scripturistice cum ar fi scholii – scurte explicări ale unor cuvinte sau
expresii mai greu de înțeles din Sfânta Scriptură, omilii – convorbiri
instructive asupra Sfintei Scripturi și comentarii – opere care explică
științific Sfânta Scriptură.
Opera apologetică
Cea mai bună apologie, scrisă la îndemnul prietenului său, Ambrozie,
este ”Contra lui Cels” în care Origen combate opera lui Cels. Cels a fost
unul din polemiștii păgâni, care a scris o lucrare ce constituie un atac
sistematic și primejdios împotriva creștinismului.
În combaterea lui Cels, Origen recunoaște meritele filosofilor, dar
constată că ei nu pot converti decât oamnei de elită, pe când religia creștină
se impune și maselor.
Opera dogmatică principală este ”Despre principii” în care Origen
sistematizează, combină, lamurește și completează elementele credinței
creștine.
Origen declară că , atunci când a fost vorba să se pronunțe în așa
numitele ”probleme deschise”, pentru care nu se găsesc nici în Scriptură și
nici în tradiție Bisericii hotărâri precise, el schițează doar unele ipoteze sau
Arhid.Prof.Dr.Constantin Voicu – Patrologie, Vol.I, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2009
Peri Arhon „Despre principii” – Studiu introductiv, traducere, note – Pr.Prof.Teodor Bodogae
Drd.Adrian Roman – „Mântuirea demonilor și apocatastaza în gândirea lui Origen”
încercări, oferind ”bănuieli mari curând decât afirmații”, ”păreri expuse
sub formă de discuții sau de întrebări”.
În această lucrare expune marea majoritate a adevărurilor de credință
creștine: credința despre spiritualitatea lui Dumnezeu, cea despre existența
sufletului omenesc, despre libertatea voinței, despre judecată, despre
înviere, despre îngerii buni și răi, despre crearea lumii în timp, despre
inspirația Sfintei Scripturi și depre modurile interpretării ei. Câteva dintre
problemele ridicate de Origen sunt: Duhul Sfânt este oare născut ori
nenăscut? Sufeltul omenesc îți are originea într-o sămânță transmisă ori are
alt început? E creat ori necreat? Tradiția Bisericii nu ne spune :ce a fost
înainte de facerea lumii și ce va fi după ce ea se va termina! Când au fost
creați îngerii, care a fost numărul și condiția lor? Sau ” ca să cunoaștem
tainele privitoare la sufletele care nu-și pot dobândi desăvârșirea pe altă
cale decțt dacă se împărtășesc de marea bogăție și de adevărul înțelepciunii
cea după Dumnezeu, a fost statornicită în chip necesar învățătura despre
Dumnezeu și despre Fiul Său ce Unul născut și anume: de ce natură eși în
ce fel este El Fiu al lui Dumnezeu? Care sunt cauzele pogorârii Sale până
la luarea unui trup omenesc și cum s-a făcut El întru toate asemenea
omului ? în ce a constat lucrarea Lui? Cui i-a folosit ea și când a avut loc?
de unde provine răutatea de pe pământ, de ce e ea atăt de mare și de lățită?
Dacă ea e numai pe pământ ori și in alt loc?”
El susține că Dumnezeu Tatăl este mai presus de orice definiție, iar
Fiul este imaginea Lui. În afară de Fiul, totul a fost creat de Dumnezeu.
Sfântul Duh nu acționează decât asupra sfinților, cei păcătoși nu Îi sunt
accesibili. Alături de ei există, tot din veci, lumea spirituală sau rațională,
cumva de aceeași natură cu Dumnezeu.
Origen afirmă existența unui singur Dumnezeu Care este cauza
tuturor lucrurilor și treimea în persoane. Despre Fiul învață că este născut
din veci și e asemenea Tatălui. Iisus Hristos a venit în lume să mântuiască
lumea de păcat. Mântuirea omului depinde de libertatea lui, adică de a voi
să profite de această mântuire, pe care Iisus ne-a adus-o. Credința vine de
la Dumnezeu, însă nu poate fi concepută decât acompaniată de fapte bune
și de practicarea virtuților pe care ea le inspiră.
El susține că toate spiritele au fost create egale și libere, însă nu au
fost toate în mod egal credincioase lui Dumnezeu și de aici provin
Arhid.Prof.Dr.Constantin Voicu – Patrologie, Vol.I, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2009
Peri Arhon „Despre principii” – Studiu introductiv, traducere, note – Pr.Prof.Teodor Bodogae
Drd.Adrian Roman – „Mântuirea demonilor și apocatastaza în gândirea lui Origen”
diferențele între ființele inteligente. Dintre aceste spirite, unele au devenit
îngeri, altele au devenit soarele, luna, stelele, insă altele, rătăcite prin
îndepărtarea de Dumnezeu au devenit sufletele oamenilor, iar altele au
devenit demoni. Spiritele pot, făcând bine sau rău, să-și ridice sufletele,
prin virtutea lor, în starea de spirit pe care au pierdut-o și o nouă lume
poate începe, după terminarea acesteia.
Răul a fost introdus în lume prin crearea libertății, iar păcatele sunt
greșelile comise de suflete înaintea coborârii lor pe pământ, atunci când
erau spirite. Orice suflet care se unește cu trupul contactează o greșeală în
însăși această unire astfel că orice copil care se naște aduce cu sine această
greșeală. De aceea copiii trebuie botezați.
Origen face distincție între păcatele obișnuite care pot fi iertate de
mai multe ori și păcatele ”ad mortem” care nu pot fi iertate de Biserică
decât o singură dată. Dacă cel botezat recade în păcat trebuie să meargă să
mărturisească păcatele, mai întâi în secret, apoi la preoți și să primească un
remediu pentru mântuirea sa. În raport de gravitatea păcatelor, Origen
stabilește șase remedii pentru mântuirea celor păcătoși: martirajul,
milostenia, iertarea chinurilor pe care le-a suferit, zelul pentru convertirea
păcătoșilor, dragostea lui Dumnezeu și penitența.
Materialele ce sunt combustibile semnifică patimile şi fărădelegile
omului: „Hrana acestui foc, materia care îl alimentează, sunt păcatele
noastre, numite de către apostol lemn, fân şi paie”. Cele care sunt figurate
prin lemn sunt cele mai grave, prin fân mai puţin grave, prin paie cele mai
puţin grave.
Lemnele, fânul şi paiele sunt cele care aduc stricăciune sufletului şi
purităţii mărturisirii credinţei adevărate. Focul arde materia păcatului în
funcţie de natura ei, după calitate şi după cantitate, consumând-o prin
pedepse.
Origen, care a adunat în jurul său atât admiratori, cât şi acuzatori, a
susţinut, fie şi numai sub forma unor ipoteze, o reaşezare a tuturor
făpturilor în starea de fericire, prin suprimarea definitivă a
iadului: ,,Sfârşitul lumii şi săvârşirea tuturor vor veni când cei păcătoşi vor
fi ispăşit până la capăt osânda proporţională cu fărădelegile lor. Vremea
aceasta Dumnezeu singur o cunoaşte. Dar noi socotim că bunătatea lui

Arhid.Prof.Dr.Constantin Voicu – Patrologie, Vol.I, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2009

Peri Arhon „Despre principii” – Studiu introductiv, traducere, note – Pr.Prof.Teodor Bodogae
Drd.Adrian Roman – „Mântuirea demonilor și apocatastaza în gândirea lui Origen”
Dumnezeu, prin mijlocirea lui Hristos, va readuce toate creaturile la un
sfârşit obştesc, după ce va învinge şi supune pe toţi duşmanii”.
Origen susține că, drepții, după moarte, nu merg direct în cer, ci ei
merg întâi în paradis, adică într-un loc subteran unde li se face o purificare
completă, printr-un botez de foc. La acest botez de foc nu toți suferă în
mod egal. Cei botezați urcă din sferă în sferă, din ce în ce mai curați și mai
luminați până se unesc cu Hristos. Cei răi vor suferi chinurile focului care
îi va distinge după păcatele lor și le va naște în suflet remușcări.
Origen vorbeşte despre acest foc: „...sufletul, care posedă o substanţă şi o
viaţă care îi sunt proprii, când va părăsi această lume, va primi o soartă
conformă meritelor sale: ori el va obţine moştenirea vieţii eterne şi a
fericirii, ..., sau el va fi abandonat în focul etern şi chinurilor, ..., dar va
veni timpul învierii morţilor, când aceste trupuri, astăzi «semănate întru
stricăciune, vor învia întru nestricăciune», astăzi «semănate întru necinste,
vor învia întru slavă»”.Focul arde materia păcatului în funcţie de natura ei,
după calitate şi după cantitate, consumând-o prin pedepse. Focul este
identificat de Origen cu Dumnezeu care este „«foc mistuitor», «râuri de foc
curgând înaintea Lui», ...şi noi răspundem că Dumnezeu mistuie precum
un foc răutatea şi toate faptele inspirate de aceasta...”.
Origen susține că toți păcătoșii vor fi mântuiți, inclusiv demonii și
Satana, iar după aceasă ultimă purificare va avea loc cea de a doua venire a
lui Hristos și învierea tututor oamenilor în trupuri spirituale.
Satana având sufletul ca şi al celorlalte creaturi înzestrate de Dumnezeu cu
raţiune, înseamnă că are aceeaşi abilitate de a dori, dar şi de a-şi direcţiona
dorinţa spre ceva anume. Omul poate deveni fiul al diavolului, chip al
cestuia sau după asemănarea sa, o stare temporară în care se regăsesc mulţi
dintre oameni. Satana este însă diferit de om în ce priveşte modul de
înfăptuire al păcatului ori al răului. Origen ne spune, că diavolul şi-a întors
mintea cu totul spre rău ca şi alte creaturi raţionale: Stăpânii, Puteri,
Conducători ai lumii întunericului, duhuri ale răutăţii, duhuri viclene ori
demoni impuri.
Supunerea tuturor lui Hristos este identificată de Origen cu mântuirea
universală: „Care este deci această supunere prin care toate lucrurile
trebuie să fie supuse lui Hristos? După părerea mea, este vorba chiar de
această supunere prin care noi dorim să îi fim supuşi, prin care îi sunt
Arhid.Prof.Dr.Constantin Voicu – Patrologie, Vol.I, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2009
Peri Arhon „Despre principii” – Studiu introductiv, traducere, note – Pr.Prof.Teodor Bodogae
Drd.Adrian Roman – „Mântuirea demonilor și apocatastaza în gândirea lui Origen”
supuşi apostolii şi toţi sfinţii care au urmat lui Hristos. Acest cuvânt de
supunere lui Hristos, exprimă pentru supuşi mântuirea care vine de la
Hristos... când acest ultim vrăjmaş, moartea, va fi distrus... Cum acest
sfârşit unic este unul a numeroase fiinţe, de asemenea plecând de la un
început unic, sunt multe diferenţe şi varietăţi care, din nou, prin bunătatea
lui Dumnezeu, supunerea lui Hristos şi unitatea Duhului Sfânt, sunt
adunate la un singur sfârşit asemănător începutului”
O altă chestiune legată de restabilirea finală ar fi cea a lipsei duhului
din constituţia sau existenţa omului după moarte. Din constituţia tripartită a
omului face parte şi duhul, care, în concepţia origeniană, este cel ce
dirijează şi influenţează sufletul spre bine, sfinţire, virtute, cunoaştere şi
rugăciune. Acesta nu poate fi întinat niciodată de păcat, dar poate fi adus în
stare de somnolenţă datorită stării de păcătoşenie. După moarte însă,
păcătosului i se ia duhul, acesta întorcându-se la Dumnezeu, Cel care l-a
dat, omul, după această logică a lui Origen, nemaiavând posibilitatea de
întoarcere din păcat.
Această restaurare finală nu va reprezenta sfârșitul lumii, ci trecerea
la o nouă fază de existență.

Arhid.Prof.Dr.Constantin Voicu – Patrologie, Vol.I, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2009

Peri Arhon „Despre principii” – Studiu introductiv, traducere, note – Pr.Prof.Teodor Bodogae
Drd.Adrian Roman – „Mântuirea demonilor și apocatastaza în gândirea lui Origen”