UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ROMANO-CATOLICĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

Sf. Evagrie Ponticul

(345-399)

Lucrare la Patrologie
Student: Antonio BĂCĂOANU
Marius GHERGHEL
Coordonator: Pr. Drd. Vasile Petrișor

IAȘI – 2021
 1. Contextul

Evagrie a trăit într-o perioadă în care persoana lui Cristos nu era bine
conturată. Secolele IV-V au fost marcat de erezii trinitare și cristologice. La
începutul secolului V se spune că Origene (185-254) ar fi susținut ideea
preexistenței sufletului și a apocatastazei (mântuirea universală), conform unora
dintre ucenicii săi, cum ar fi Evagrie și sf. Sava (439-532). Din această cauză,
Origene era condamnat de monofiziți.
Împăratul Iustinian, înconjurat de anti-origeniști, emite un decret în 543 prin
care îl condamnă pe Origene. Profitând de conjunctură și sub pretextul
restaurării păcii, episcopul Teodor de Constantinopol îl convinge pe împărat să
publice și să condamne cele 3 capitole ale susținătorilor origenismului Ebas de
Edessa, Teodor de Mopsuestia și Teodoret din Cir în anul 544. Papa Vigiliu
(537-555), condiționat de împărat, ajuns la Constantinopol, emite un iudicatum
în 548 prin care condamnă cele 3 capitole, fapt pentru care primește contestații
din partea Occidentului, care îl fac să dezmintă iudicatum-ul.
Împăratul, convins de Teodor, îl arestează pe papa. Acesta se retrage la
Calcedon și îl excomunică pe Teodor. În cele din urmă, papa își exprimă poziția
dogmatică, determinându-l pe împărat să-l condamne pe Teodor.

2. Viața

Evagrie s-a născut în Iborna, aproape de Pont, în anul 346. Numele Ponticul
vine de la localitatea în care a fost născut. A fost ordinat lector de Vasile și
hirotonit diacon de Grigore din Nazians1. El a trăit multă vreme în Bizanț sub
Grigore Teologul și Nectarie. El l-a urmat pe Grigore în 379 la Constantinopol,
unde și-a câștigat numele de predicator2. În urma unor intrigi obscure de la
curtea împărătească este obligat să părăsească Constantinopolul în 381 şi să se
1
Albert Hamman, Părinții Bisericii, Ed. Sapeintia, Iași 2005, p. 274.
2
Ioan M. Bota, Patrologia, Ed. Viața creștină, Cluj-Napoca 1997, p. 116.
 3

îmbarce pentru Ierusalim ca să scape de o arestare iminentă. Aici este primit în

mănăstirea Sfintei Melania cea Bătrână şi a lui Rufin din Aquileea (345-410), pe
Muntele Măslinilor3.
La îndemnul Sfintei Melania pleacă, în 383, în Egipt, după ce primește haina
monahală de la Ruffin, şi devine călugăr la Nitria. Acolo el devine ucenicul și
prietenul Sfântului Macarie cel Mare4. Mai târziu se retrage în deșertul Sketis 5,
în așa numitele Chilii (Kellia), un loc şi mai singuratic, unde își duce viața de
monah, câștigându-și existența din copierea manuscriselor pentru călugări. Aici
îi întâlnește pe Macarie și pe Frații Lungi, cu ajutorul cărora a aprofundat
doctrina origenistă.
La Alexandria, unde venea uneori și discuta cu filosofii, Evagrie l-a întâlnit pe
Didim cel Orb, înflăcărat partizan al lui Origene. Se pare că întâlnirile cu acest
magistru l-au câștigat definitiv pentru origenism. În jurul anului 391 vine în
pustiu Palladius, care îi devine admirator și ucenic și, probabil, tot în această
perioadă îl vizitează și Sfântul Ioan Casian împreună cu prietenul său, Gherman,
care vin din Răsărit, și anume din Scythia Minor prin Palestina6.
Fiind implicat în mișcarea origenistă, scrierile lui, mai ales cele exegetice, au
fost împrăștiate și distruse. De la el, ne-au rămas doar texte monastice și colecții
de Sentințe. Ioan Cassian este cel care i-au făcut idele cunoscute în Occident.
Dat fiind că el este moștenitor al marilor alexandrini Clement și Origene, el a
pus în valoare sub forma nouă a centuriei spirituale principiile unei mistici
riguros intelectualiste. Moare în anul 399.

3. Opera

3
www. orthodoxwiki.org [accesat la data de 19.02.2021].
4
Albert Hamman, Părinții Bisericii, p. 274.
5
Ibidem
6
www.revistateologica.ro [accesat la data de 20.02.2021].
 4

În relativ scurtul răstimp al trăirii sale în Egipt, Evagrie a alcătuit o sumă de

scrieri care au întărit structural, teologic şi terminologic întreaga teologie şi
literatură filocalică de după el. In Egipt, câmpul cel bun - cum se traduce numele
de Evagrie —, semănat de iluştrii Părinţi capadocieni şi îngrijit de Părinţii
duhovniceşti de aici, „făgăduieşte spice îmbelşugate” 7, al căror rod se va coace
sub soarele dogoritor al pustiului din Egipt şi va însămânţa apoi toate ogoarele
Bisericii.
Evagrie împarte viaţa spirituală în activă şi contemplativă sau gnostică. Viaţa
activă este numai pregătirea pentru cea gnostică. Toată strădania omului trebuie
să ducă la cunoaştere sau la gnoză, a cărei încoronare este contemplarea Sfintei
Treimi. Rostul ascezei este să înlăture piedicile ce stau în calea cunoaşterii, prin
curăţirea sufletului de patimi.
-Tratatul practic, alcătuit din 100 de capitole despre învățătura practica, calea
prin care monahul dobândește nepătimirea8.
-Gnosticul, un opuscul format din cincizeci de capitole, care s-a păstrat
integral doar in siriacă si armeană. În el este vorba despre gnostic, adică despre
cel care, ajuns la nepătimire, se bucură de contemplația spirituală, fiind capabil
la rândul sau sa-i învețe si pe alții.
-Capete gnostice, formată din șase centurii incomplete (de câte nouăzeci de
sentințe), este marea lucrare doctrinală a lui Evagrie. Aceasta conține în
principal, într-o formă mai mult sau mai puțin ezoterica, marile teme origeniste
care au fost anatemizate la conciliul din Constantinopol în anul 553.
Două cărți ale lui Evagrie sunt special consacrate definirii noțiunilor
monastice fundamentale. E vorba de Bazele vieții monastice, numită adesea în
tradiție Schița despre nevoința și liniștire în viața monahală. Destinată
începătorilor, ea definește trăsăturile specifice vieții monastice și condițiile
cerute pentru a fi călugăr: celibatul, renunțarea la lume, sărăcia, singurătatea

7
Sf. Grigore Teologul, Epistola 228.
8
Nepătimirea, în înţelesul creştin, nu înseamnă a se dezbrăca de fiinţă, ci a se înveşmânta cu o viaţă nouă,
sfântă, veşnică, adică cu Dumnezeu.
 5

(mai ales), munca manuală. Cealaltă, intitulată Cuvânt către Evloghie, a circulat
în variante grecești si siriace.

4. Doctrina

4.1 Dumnezeu – Sfânta Treime

Deși nu a scris lucrări speciale de doctrină, de factură dogmatică, referiri la

marile teme dogmatice găsim presărate de la un capăt la altul al operei sale. El
scoate în evidență faptul că Dumnezeu este Unul și Unicul. El este simplu și
esență simplă; El este dragoste, monadă, nu ca număr, ci ca natură.
De asemenea este accentuată omniprezența lui Dumnezeu: Dumnezeu este în
tot locul și în tot ceea ce se petrece prin a Sa înțelepciune. Înainte de a crea
natura rațională, Dumnezeu a sălășluit în propria-I esență, dar după ce a creat
această natură (rațională) și-a făcut-o casă.
Dumnezeu lucrează în lume prin Puterea și Înțelepciunea Sa, adică prin Fiul și
prin Duhul Sfânt, Care sunt necreați. Fiul și Duhul Sfânt sunt semne ale măririi
prin care se concep iubirea Tatălui și chipul exact și strălucirea ființei Tatălui.
Așa cum mintea, prin intermediul sufletului, lucrează în trup, tot așa Dumnezeu,
prin sufletul Său, adică prin Logos și Sfântul Duh, lucrează în trupul Său –
mintea.
Dumnezeu-Tatăl e unic, simplu și izvor, și sfârșit a tot ce există. El este cauza
ființială a Fiului și a Duhului Sfânt. El e Tată prin har al creaturii raționale,
căreia i-a dat chipul Său. Fiul este Unul-Născut și Primul-Născut prin care vin
toate9.

4.2. Creație și antropologie

9
W. Frankenberg, „Evagrius Ponticus”, p. 387
 6

În legătură cu creația, Evagrie afirmă că Dumnezeu a creat lumea în timp, ca

„oglindă a bunătății divine”, a întregii Sfinte Treimi. El afirmă că lumea nu are
sfârșit, întrucât e unită cu Acela care nu are nici început, nici sfârșit. Totul e
opera înțelepciunii și voinței lui Dumnezeu, Care poartă de grijă de făpturile
Lui, organizând totul și bucurându-Se de toate. Lumea a fost creată desăvârșită
atât cât pot cuprinde făpturile raționale, fapt pentru care Evagrie denumește pe
cei raționali cu calificativul de „dumnezeiești” și „dumnezei 10.
Ca și la Origen, și în concepția lui Evagrie sufletele preexistă. El consideră că,
deși sufletul a fost creat de Dumnezeu, el a preexistat trupului, în care apoi a fost
pus ca într-o închisoare.
În privința răului, Evagrie consideră că acesta nu poate avea ipostasă, adică
subzistență proprie, cum are Dumnezeu esență proprie. Evagrie sugerează că
„tot ceea ce e capabil să cunoască pe Dumnezeu, dar preferă ignoranța în locul
cunoașterii, acesta se numește rău11. Această neglijență a adus lipsa darului
cunoașterii lui Dumnezeu sau pierderea semințelor naturale, care mențin în noi
cunoașterea lui Dumnezeu

4.2.1. Omul

Evagrie consideră că oamenii sunt ființele cele mai raționale intermediare

între îngeri și demoni. Situându-se între cei mai buni și cei mai răi, ei sunt
capabili și de bine, și de rău, întrucât după cădere, ei nu s-au atașat nici binelui,
nici răului12.
Sufletelor li s-au atașat trupurile carnale sau greutățile calităților celor patru
elemente ale materiei. Astfel, omul se compune din suflet și din trup, esențial
diferite unul de altul, sufletele fiind create la început ca inteligențe pure de către
Dumnezeu, iar trupurile provenind din părinții noștri.

10
Studiu introductiv la Evgrie Ponticul, Editura Institutului Biblic și de misiune ortodoxă, București 2017.
11
Epistola 30, la Justin Moisescu, p. 115.
12
Epistola 57, la Justin Moisescu, p. 121, n. 6.
 7

4.3. Îngerii și demonii

Îngerii sunt îndepărtați de cunoașterea Sfintei Treimi prin mișcare.

Tulburându-se, uneori, între ei, din cauza frământărilor și a neglijenței lor,
fiecare lucra după propriul liber arbitru. Îngerii fac binele din propria lor voință,
dar se deosebesc numai după treapta la care fiecare alege binele.
Demonii sunt opuși îngerilor. Ei sunt ființe raționale care au căzut din ceruri
și sunt inabordabile pentru Dumnezeu. Prin liberul arbitru, grație mișcării, ei nu
numai că au căzut din cunoașterea lui Dumnezeu, lepădând rangul îngeresc, dar
și-au însușit starea opusă. Demonii au ajuns la o răutate desăvârșită. Ei rostesc
cuvinte de evlavie, dar nu cunosc evlavia, întrucât ei nu se hrănesc cu
contemplarea celor ce sunt13.

4.4. Despre mânie

Putem vedea interesul lui Evagrie pentru această caracteristică violentă a

omului din aceste citate:
Toate gândurile demonice furișează în suflet chipurile lucrurilor sensibile
care, punându-și întipărirea în minte, o fac să poarte în ea formele acelor
lucruri. Deci chiar de la lucrul care se deapănă în minte poți cunoaște care
demon s-a apropiat de tine. De pildă, dacă în cugetul meu se înfățișează chipul
omului care m-a păgubit sau m-a necinstit, acesta dă pe față gândul ținerii de
minte a răului furișat în mine...
Pentru aceea, pe drept ne mustră Duhul Sfânt: <<Șezând ai vorbit
împotriva fratelui și împotriva fiului maicii tale ai adus sminteală>>; și ai
deschis ușa gândurilor care țin minte răul și ți-ai tulburat mintea în vremea
rugăciunii, năluncindu-ți pururea fața vrăjmașului tău și având-o pe ea drept
dumnezeu. Căci ceea ce vede mintea rugându-se, aceea e și potrivit a spune că
este dumnezeu14.

5. Actualitate
13
Justin Moisescu, p. 118-119.
14
Evagrie Ponticul, De diversis malignis cogitationibus , trad. rom. de prof. D. Stăniloae, Sibiu 1947, p. 80.
 8

A contempla spre Dumnezeu este o activitate care își găsește din ce în ce mai
puțin loc în lista zilnică a oamenilor, din diferite motive. Nu prea mai sunt
oameni care să aibă înclinații în a adopta un tip de viață monastică pentru a se
dedica contemplației realității divine. Evagrie Ponticul, un învățat origenist,
trebuie admirat pentru capacitatea sa de a se oferi contemplației. În acest sens el
poate oferi un exemplu societății moderne care a uitat ce înseamnă a oferi timp
lui Dumnezeu în contemplație.