UNIVERISTATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ:

,, PR. PROF. DUMITRU STĂNILOAE”

Asceză și ascentism în viziunea lui Macarie Egipteanul

Lucrare de seminar la disciplina Patrologie

Coordonator:
Asis. Dr. Alexandru Prelipcean

Student:
Iordăchescu Cosmin -Daniel, anul II,gr. 3

IAȘI

2021
 Asceză și ascentism în viziunea lui Macarie Egipteanul

Lucrarea începe cu o simplă introducere în câteva cuvinte despre tema tratată, despre tema
folosită, asupra contextului cultural teologic și spiritual duhovnicesc în care se distinge și se
manifestă Sfântul Macarie Egipteanul ( N.300-D.-390), ca cel dintâi reprezentant al mistici creștine
cu tot ce aparține conceptului care formează întreaga spiritualitate răsăriteană ortodoxă și creștină.

Prima parte a lucrării este alocată descriei personalități Sfântului Macarie, mare părinte
stareț și monah desăvârșit din pustiul Egiptului (Sketis), el fiind numit și ,,Cel mare”, din a doua
jumătate a secolului IV-lea, care a cunoscut pe Sfântul Antonie cel Mare și a întâlnit în drumul său
în pustie pe starețul Pahomie cel Mare.

A doua parte a lucrării cuprinde descrierea modului spiritual al Starețului Macarie ca părinte
duhovnicesc al Sketis –ului, câteva cuvinte alocate mediului monahal în care crește și se afirmă și
tot o dată se impune la influența cuvântului pustnicesc al Sfântului Antonie cel Mare, Arhepiscopul
Alexandrei, simtul creator al Sfântului Grigorie de Nyssa, fratele cel mic al Sfântului Vasile cel
Mare și a întreg clerului monahal care provine din zona Capadochiei, în care Sfântul Macarie își
găsește coordonatele spirituale. Tot aici îi amintim pe Părinții Evagrie din Pont și Ioan Casian
(Romanul).

În această lucrare este scoasă în evidență gândirea ascetică a Sfântului Macarie Egipteanul,
cu întreg filonul său Dumnezeiesc, ancorată în antropologia duhovnicească de substanță teologică
și sacramentală. Prin ideile mistice Sfântul Macarie se încadrează în interiorul inimi, dorului nespus
după unirea contemplativă cu Dumnezeu ce izvorăște din adancul ființei umane. Acesta caută să
pătrundă în adâncurile tainice ale sufletului, unde se scoate în evidență prezența harului
Dumnezeiesc în suflet. Prisosința Duhului Sfânt dă sufletului gustul real al frumuseții spirituale,
slava cea adevărată și bogăția lui Dumnezeu. Însuși Duhul Sfânt transfigurându-se ,,odihnă ‘’
sufletelor vrednice de El,cu bucurie desfătarea și viața lor veșnică.

Principiile învățăturii Sfântului Macarie au la bază conținutul spiritual al textelor bibilice,pe

cele pauline, a Părinților Alexandrei, Clement și Origen, Sfinții capadocieni, Grigorie de Nyssa și
Vasile cel Mare, Avva Evagrie din Pont și gândirea siriană a Sfântului Efrem. Aici vorbim în cele
ce urmează despre gândirea ascetică a Sfântului Macarie Egipteanu în esența sa, despre Sfântul
Ascet care a înrădăcinat spiritualitatea răsăriteană. Acest Sfânt este patriarhul gândirii și practicii
ascetice răsăritene.

Spritul Ortodox urmărește făptuirea desăvârșirii omului în Hristos, ca mădular al Trupului

tainic, Biserica, prin participarea la viața divino-umană a lui Hristos. Mântuirea, viața lui
Dumnezeu și desăvârșirea omului în cele din urmă se poate face prin unirea intr-un totul cu Hristos,
asemenea Lui.

Spritualitatea ortodoxă exprimă procesul înaintării creștinismului pe drumul desăvârșirii în

Hristos călătorind prin nevoințele ascetice și are în vedere curătirea neincetată de patimi și unirea
în virtuți pentru a dobândii unirea pe viață cu Dumneze. Aici îl putem găsi, în acest cadru ascetic
și spiritual și pe părintele părinților, Sfântul Macarie.

Macarie Egipteanul este prăznuit de Biserica Ortodoxă la 19 ianuarie. El este asemuit cu o

personalitate complexă și trăiește la începtul epocii monahismului răsăritean, împreună cu
frânturile duhovnicești și dogmatico-bisericești. Măreția Sa o datorăm înțelepciunii duhovnicești
care izvorăsc din sfaturiile date monahiilor sketici și care sunt prezente și în ,,Omiliiile sale
Duhovnicești”, tot o dată și vieții sale pustnice trăită exemplar în pustiul Sketis, El asemănând
aceasta cu:,,Locuind mai mult în cer cu îngerii decât pe pământ. El impresiona prin convingere și
mărturii monahale din pustie și prin zelul pasionat pentru monahii săi cărora le mărturisea
împărtășindu-le din comorile tradiției spiritual monahale, experențiile personale duhovnicești în
,,Războiul nevăzut’’și năzuința omului pe calea virtuțiilor spre realizarea îndumnezeirii sale, în
unirea cu Dumnezeu.

Mediul în care s-a format, maturizat și desfășurat personalitatea duhovnicească a Sfântului

Macarie este una marcantă și scoate în evidență ideiile sale ascetice și ecleziastice duhovnicești.
Operele sale vizionate și propagate în lume sunt cu acele cu caracter ascetic –duhovnicesc, care
stau la baza formării unei spiritualițăți creștine pline de viață optimiste și solide.

Sfântul Macarie cel Mare sau Egipteanul reprezintă una dintre cele mai remarcabile figuri
ale primei generații de moanhi trăitori în pustia egipteană Sketis. Ucenicul Evagrie îl pune pe
Sfântul Macarie alături de Sfântul Grigorie Teologul, Episcopul din Nazianz numindu-i pe amândoi
învățătorii săi pentru că cu ajutorul lor l-au desoperit pe Dumnezeu.

La fel ca și Sfântul Ioan Cassian s-au Sfântul Dionise Areopagitul, nici Sfântul Macarie nu
dă date despre viața, cercetătorii din acea vreme spunând că Sfântul Macarie este un autor
necunoscut. Datorită mediului istoric al acestuia avem o discreție cu privire la propia lui viață.

Însă câteva date despre viața marelui Sfânt găsim în opera,,Istoria Laosiacă”, a lui Paladie
și din,,Istoria monahală ” a lui Rufin de Aquileea, ambii arătând o admirație pentru monahul
Macarie

Din Apoftegme, aflăm că Sfântul Macarie s-a născut în anul 300 d.Hristos.Unii cercetător
spun că părinții săi erau buni creștini și că aveau o situație materială bună, Sfântul Macarie studiind
la Alexandria Egiptului despre învățătura creștină în școala catehetică a lui Clement sau a lui
Origen. Alții spun că a fost căsărit dar soția i a murit imediat după căsătorie,a dus o viață evlavioasă,
păstrându-și casitatea în timpul căsătoriei.Imediat după moartea soției se dedică lui Hristos
ducându –și viața intr o chilie la marginea satului.La XX de ani își viinde toată averea,într-un cât
imediat după moartea soției ii mor și părinții,se retrage urmând o viată în post și rugăciune.Cetățenii
din acel ținut îl roagă pe episcop ca acesta să fie hirotonit diacon apoi preot pentru satul lor. 1

În anul 330 Sfântul Macarie se retrage din viața mănăstirilor din Egiptul de sus și se
stabilește în pustiul Sketic din partea de Nord,unde alege singurătatea. Aici în pustie Sfântul
Macarie trăește timp de 60 de ani și încearcă să își doboare patimile prin post și rugăciune contiună,
muncind din greu, apropiindu-se mai mult de Dumnezeu printr-o unire personlă cu Hristos în
mijlocul sufletului său .Sfântul Casian îl denumește:,,Cel dintâi locuitor al Sketisului’’,fiind alături
de Sfântul Antonie cel Mare, ,, deslușește tânguiriile ” , fiind că aici nu este timp liber, ci doar,
pentru a trăi și a înfăptui în nevoințe jertfitoare.

Sfântul Macarie arată una dintre Omili că monahii duc viață de singurătate și rugăciune;
viață care este :,,O pogorâre în adâncurile păcatului și ale inimii ’’. 2

1 Viața Sfântului Macarie, Serpion

2 Omilia 15, 51
 Paladie spune și despre existența unor frați mai vechi, 3ca descriere erau neobisnuiți de mari
la trup, o curățenie deosebită în viața lor și marea lor erudiție (Cf Evelyn-White și H.Gerard,
Monasteries,volumul 2 pagina 130). Un nr mare de monahi se stabilesc în vecinătate cu el,
numindu-l ,,Conducătorul lor spiritual”,datorită acestui lucru s-au ridicat locașuri de rugăciune,
rezultând o comunitate monahală. Se bănuiește că Macarie a fost hirotonit preot fiind îndrumător
spiritual al acestei comunități monahale.

Sfântul Cassian spune că :,,După moartea lui Macarie părinte al Sketis-ului, devine
Pafnutie, zis și Antilopă datorită iubirii sale nemărginite pentru sigurătate”. Se aproximează că
Sfântul Macarie a fost hirotonit preot la vârsta de 40 de ani.4

Monahii începători cât și cei consacrați veneau pentru a se ruga împreună și pentru a asculta
cuvântul de învățătură a lui Macarie. Sfântul Macarie lucra și pentru laici,nu numai pentru monahi.
Maturitatea sa duhovnicească, puterea de judecată remarcabilă, înaintarea în virtute,viața austeră
și aspră,tinderea în contemplarea mereu ascendentă a devinității l-au dus pe Macarie pe culmi
înalte. Pe toți i-a încurajat cu puterea sa, a cuvântului său și a vieții pe care si –a aleso. Era un
cărbune aprins în slujba lui Dumnezeu printre oameni având o putere imensă de a lupta cu sufletul
și o nemărginită dragoste față de semeni.

Din ,,Istoria Lausiacă “ a lui Paladie putem afla că Sfântul Macarie l-a întâlnit de mai multe
ori pe Sfântul Antonie ( Apoftegma 4,citată de Stiefen Hofer, citate pagina 7),tot Paladie spune că
Macarie a călcat la mănastirile unde se afla Pafomie,acesta prefăcându-se un laic străin ce se afla
la Mănastirea Sf Pahomie, aici Macarie dorea să se călugărească în încercarea de a afla viața
călugărilor ce se aflau sub îndrumarea lui Pahomie. Când Sf Pahomie a aflat acesta s-a bucurat
mult deoarece a auzit de faptele lui minunate. După o sfântă rugăciune,fiecare a mers la locurile
lor5

Sfântul Macarie își impunea un regim foarte stric în legătură cu hrana și cu băutura, facea
abstinență,,postind uneori săptămâni întregi”,6el folosea o jumătate de litru de ulei tot anu,ducea o
viață înbunățățită în rugăciune și tihnită rostea cam o sută de rugăciuni pe zi și dormea sprijinit de

3 J. Stofles, opera citate, pagina 4-5

4 Historia Eclesiastica, 3-4, Sozomen
5 Istoria Lausiaca,18; pagina 42-43, Paladie
6 Convorbiri duhovnicesti 5,12; Ioan Cassian
zid. Pentru a birui demonul desfrânării s-a torturat timp de șase luni în mlaștini. Din aceste rânduri
se poate observa până la ce grad asceza fizică este tributară în practicile asceze în care s-a format
Sfântul Macarie.

Paladie în scrierea Sa ,, Istoria Lausiacă” că Macarie a murit în 390.

Avva Evagrie spunea despre Macarie Egipteanul: ,,Bătrânul Egiptean, era pentru El un vas
al alegerii, învățătorul său, Sfânt și foarte practic marele său învățător și dascăl, care-l sădise și
udase cu învățăturile sale.

Din învățătura ascetică ce reiese din Omiliile lui Macarie, deducem abordarea antro-morfă
a părintelui Macarie, cercetarea stiințifică a gândirii teologice a acesteia, scot în evidență tema
lumini la Macarie are o proveniență neoplatonică7, golește Sfânta Euharistie de orce semnificație,
fiindcă transformă Trupul lui Hristos într-un trup de lumină8

Orientarea sa practică și abilitatea de a descrie toate locașurile interioare ale sufletului ce

năzuiește continu după unirea cu Dumnezeu, trecând prin toată viața sa monahală-asceză,
rugăciune, contemplație mistică, eshatologie și viața veșnică au incununat o valoroasă realizare a
întenței sale de Părinte spiritual, acesta devenind un adevărat etalon al ortodoxiei. Sfântul Macarie
este stimat de asceții sketici și pentru învățaturile psihologie și harismele duhovnicești. Viața aspră
din pustie, lupta importiva lenei și a somnului, cumpătarea, reculegera spirituală interioară au dus
la transformarea dintr –un monah simplu la un adevărat drept și sfânt, un model pentru ceilanți

Prin scrieriile sale Macarie scoate în evidență viața ascetică,mistică și comunitară care se
bazează pe lupta duhovnicească pusă în practică prin experența personală și conștientă a trăirii
relațiilor cu Dumnezeu. Prin modul său de a scrie el îmbină tonul o atmosferă caldă și plină de
speranță dar tot o dată aspră datorită experenței spirituale dobândit încă din tinerețe. El ne vorbește
prin operele sale despre lupta spirituală necontenită evidențiind că omul aflat pe pământ este într-
un continu pericol, atrăgând tot o dată atenția asupra exagerărilor, îngâfărilor spirituale

Opera Sfântului Macarie este reprezentată de patru colecții ale Omillior duhovnicești. 9

Colecția 1 cuprinde 64 de Omili și scrisori, colecția a 2 a este cunoscută sub numele de ,,Cinzeci

7 Intoxicadet whit God, pagina 8-11, George A. Malorey

8 Misagogia, experiența lui Dumnezeu în ortodoxie, pagina 192, Alex Golitzin
9 Opere citate, pagina 14-21, V. Desprez
de Omili Duhovnicești”și cuprinde 322 de pagini în edițile crtice, Colecția a treia cuprinde 3
manuscrise și colecția a patra nu a fost editată separat aceasta integrându-se În ceea ce privește
noțiunea de păcat Sfântul Macarie folosește, nu precum Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan o
definiție generală adică ,,călcarea legii’’(I In.3,4-6) și diferite denumiri pentru a exprima această
stare spre dispoziția de a păcătui, precum ,,chipuri,puteri naturale”.Pe Sfântul Macarie îl captivează
această problemă a păcatului deoarce omul pierde ceea ce are mai sfânt și anume:Harul. Prin ceea
ce afirmă Sfântul Macarie se evidențiază faptul că prin păcat omul a căzut de la asemănarea cu
Dumnezeu aceasta însemnând de fapt o scădere foarte mare a puterii chipului lui Dumnezeu din
om și a lucrării a harului divin asupra omului,omul intrând în ,,starea adamică’’ a păcatului, aceasta
din urmă fiind o stare nenaturală întrun cât așa cum trumul fără a fii îmbrăcat și hrănit nu poate
supravețui ,tot așa și sufletul nu poate să trăiască fără harul divin, adică Sf Macarie subliniază
faptul că atunci când Trupul și sufletul trăiesc din aceeași natură ele se deterioreză și mor 10

De multe ori Sfântul Macarie invocă motivul diavolului localizând existența acestuia în
interiorul sufletului uman: ,,După cum atunci când șarpele a vorbit Evei , și ea ascultându-l , acesta
a intrat în lăuntru iei , la fel și acum păcatul , care este în afară , intră în lăuntrul omului , din cauza
supunerii Lui față de el” (Omilia 15-13 ,pag 156) , subliinid cu aceasta că locuința sarpelui după
ce Adam a căzut în păcat este inima omului. Astfel prin exemplul său personal Sfântul Macarie
evidențiază că misiunea omului în această viață este aceea de a alunga șarpele din inima omului,
înlocuind-ul cu curăția cerească prin împărtășirea de Slava Dumnezeiască.

În ceea ce privește rugăciunea Sfântul Macarie o pune pe culmea cea mai înaltă a vieții
duhovnicești fiind pe primul loc în urcușul vieții spirituale, dar subliniază că pentru a dobândi
acest har omul să practice și :,,blândețea, smerenia și celelante porunci ale domnului ”11, spunând
că rugăciunea trebuie făcută neimprăștiat ,în liniște ,în pace și cu multă rânduială.

Prin viața sa Sfântul Macarie evindențiază că nu convingerea că Dumnezeu la curățaț pe el

de păcat ci doar încredera în Acesta face totul când trebuie și cum trebuie timp în care el are datoria
să Îl cerceteze pe el, aceasta este adevărata credință ,adică încredera în Dumnezeu în aproapele,
implicând tot o dată o detașare de toate lucrurile lumești și o dorință acerbă pentru lucrurile veșnice
dăruite de înuși Dumnezeu.

10 Omilia 1-10
11 Omilia 19,4
 În viața sa ascetică Sfântul Macarie tinde mereu spre urcușul unirii depline cu Dumnezeu,
având nevoie de credință, cu ajutorul acesteia sufletul său văzând cu ochii minții frumusețile
Duhovnicești, nădejde, care dă aripi sufletului și îl ține treaz neîncetat, și dragoste, cu ajutorul
căreia se desăvârșește. Dând dovadă tot o dată și de răbadare și blândețe, cum el îsuși spune:,,Prin
răbare și blândețe poate cineva să dobândească dreptatea, adică pe Domnul însuși.Aceste porunci
sunt în tocmai ca niște borne și indicatoare, așezate pe drumul împărătesc, care duc pe călători la
cetatea cea cerească”.12

Sfântul Macarie deține un echilibru între încurajarea perfecțiunii dar și necesitatea

experenției pe de o parte și atenția împotriva iluziei de a crede că suntem perfecți pe de altă parte.

Pentru Sfântul Macarie, să fii liber cu adevărat înseamnă să deții nepătimirea și

perfecțiunea, harul fiind dăruit pentru a nu mai fii robi patimilor.Mântuitorul Hristos dându –ne
exemplu de liberate deplină când a fost ispitit de diavol în ținutul Carantaniei, libertatea Lui s-a
indentificat atunci cu ,,Legea Domnului”. 13

În urcușul său ascetic spre dobandirea desăvârșirii Sfântul Macarie a simțit cum sufletul
său este atras de Dumnezeu într-un mod irezistibil ajungând la Dumnezeu din propia lui dorință,
el fiind conștient de această stare și mărturisește monahilor ,, Eu încă nu am văzut pe nimeni să fie
creștin desăvârșit și liber de păcat”14, astfel încât în explicațiile sale date acestora se întâlnește des
cuvintele ,,automulțumire și progres’’ ,într-un cât la el noțiunile nici o dată –egalarea stării de
desăvârsirii previn monahii ce caută desăvârșirea, sublinid faptul că marea ispitirea a diavolului
asupra oamenilor este siguranța spre îndreptare, prin care călugăru se imaginează de aja în a fii
drept: ,,Dacă cineva se bizuie doar pe dreptatea și izbăvirea ce singur o lucreză, în zadar și inutil se
ostenește, 15arătând categoric necesitatea ca și atunci când are loc săvârșirea faptelor bune iei să se
smerească si să se considere pe iei ca și cum nu ar fii facut nimik bun:,,Sufletul cu adevărat iubitor
de Hristos, chiar dacă ar săvârși mii de fapte bune, se poartă în așa fel ca și când nimik nu ar fii
făcut, din cauza dorului său nepotolit după Domnul16.

12 Omilia 27, 23; pagina 223

13 Romani 8,2
14 Omilia 8,5; pagina 28
15 Omilia 20,3; pagina 192
16 Omilia 10, 4; pagina 134
 Ca și sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Macarie este un împlinitor al poruncilor Domnului,
dar cu toate acestea el nu precizează în mod general aceste porunci, vorbind despre ele foarte vag
precum: ,,Răbdare ,bunăvoință ,suport al încrederilor, rezistență la păcat. Pentru El acțiunea harului
în sufletul omului este importantă,experența fiind sursa unei practici perfecte ce se acordă doar
celui care se luptă cu patimile.

În ceea ce îl privește pe Sfântul Macarie încercările și ispitele sunt lăsate cu voia Domnului
,,Ca să se arate cine iubeste cu adevărat pe Stăpânul”, iar cea mai rodnică modalitate de a rezista și
de a birui patimile este îndreptarea ochilor minții și a dorinței inimii la viața Domnului Iisus Hristos
și toate acestea până a ajunge :,,Să imită felul de a fii al Domnului, prin exersarea virtuții,
comportarea bună și frumoasă, prin bunătate, smerenie, blândețe și celelante virtuți.17

În concepția Sfântului Macarie creștinii sunt oamenii ce participă la o altă lume datorită
Duhului Sfânt pe care l-au primit. Pentru el experența Duhovnicească este viața omului nou, trăită
și manifestată în spațiul divin, așa cum fiecare vietate este adaptată mediului din care provine așa
și omul nu poate trăi decât în Dumnezeu:,,Copii care au fost zămisliți de către Duhul Sfânt nu –și
găsesc odihna și bucuria în nimik altceva decât în acest Cuvânt care i-a creat.18

După Sfântul Macarie experența Duhovnicească este rară într-un cât nu în multe rânduri
omul este liber față de păcat, și acest lucru pentru că omul nu depune prea mult efort pentru
libertatea sa. În lipsa acestui efort omul nu poate cere să dobândească sentimentele de certitudine
și plinătate care definesc experența duhovnicească:,,Sufletele, care iubesc cu atât înfoacare și nesaț
pe Domnul, sunt vrednice de viața cea veșnică”.19

Ceea ce s-a spus despre Sfântul Macarie, a rezultat mai ales din cercetări în care reflectă
la identitatea sau ortodoxia sa.

Din studiul făcut în baza unor teme care ne aduce mai aproape de personalitatea autorului,
putem sistematiza câteva idei câteva idei teologice din care să reiasă acest cadru.

Omiliile sale reprezintă,,experența sa duhovnicească, prin acestea continuând pe înaintașul

său Sfântul Diadoh al Foticeei, descriind print-un lirism deosebit sentimentele de certitudine și

17 Omilia 19,5; pagina 189

18 E. Hom XXVII, pgina 151
19 Omilia 8,5; pagina 128
plinătate al întâlnirii sale cu Dumnezeul cel viu, în care adaugă și expresii din Sfânta
Scriptură,,Dacă te-ai făcut tron a lui Dumnezeu, dacă te conduce Stăpânul cel ceresc, dacă sufletul
tău a devenit în întregime ochi duhovnicesc și lumină, dacă te ai hrănit cu acea hrană a Duhului,
dacă ai fost adăpat din acea apă vie, dacă ai îmbrăcat hainele lumini celei de negrăit, dacă omul
cel lăuntric le a dobândit pe toate din belșug, fiind ta interioară bucurându-se de experența și
plinătatea tuturor lucrurilor, iată ai dobândit viața cea veșnică.20

Despre experența spirituală putem spune că este rară și trecătoare pentru el, dar este mult
peste orce mod de cunoaștere. Prin harul primit de la Dumnezeu această experență diferă de altele,
aceasta este mereu în creștere împotriva greutăților care le întâmpinat,el făcând-o valabilă de
la:,,întrupare încoace”, vorbim despre o împăcare a omului cu Dumnezeu și reciproc, a lui
Dumnezeu cu omul însuși prin Hristos.

Despre experența sa mai putem spune că pentru Sfântul Macarie, nu este dor o cunoaștere
incertă, doar un simplu sentiment religios, la care apelează doar din neștiința unei cunoașteri mai
riguroase. Această experiență reprezintă viața omului nou, este trăirea și modul în care se comportă
în spațiul divin.

Sfântul Macarie prin textele sale formează o legătură pe care o marchează intre
perfecțiune,libertate și experență, predă iluzia libertății și pe cea a perfecțiunii, care provine dintr-
o lipsă de experență, acest fapt se remarcă în Omilia 17 ,12, astfel pentru Sfântul Macarie progresul
reprezintă legea vieții duhovnicești, cu cât sufletul devine mai conștient de Dumnezeu cu atât este
mai sadisfăcut; dorința crește împreună cu realizarea ei.

Rolul și eficența ascezei la acest nivel (de trăire și experență duhovnicească ) de

perfecțiune, se poate realiza prin martiraj, când se realizează dăruirea totală de sine lui
Hristos(Omilia 10,4 pagina 134).

Sfântul Macarie spune cum Dumnezeu îngăduie celor ce întră în legătură cu el, de exemplu:
Avraam, Isaac, Iacov, Noe și Daniel, Moise, Ilie și Isaia, David și Solomon, care reprezintă tot
atâtea experențe religioase, dar Dumnezeu arată mereu aceeași dragoste și aceleași cuvânt.Prin
acțiunile divine variate crește revelația Dumnezeiască, acest progres reprezintă experența
duhovnicească comună din Istrael; această experență este simțită de om după întruparea Logosului

20 Omilia 1,12; pagina 93

Divin care s-a arătat în chipul lui Dumnezeu. Prin creearea omului, Mântuitorul își regăsea liniștea
în om, iar în om se regăsea pacea lui Dumnezeu, astfel prin întrupare se realizează comunicarea
omului cu Dumnezeu, întrucât la întrupare cel nevăzut devine văzut.

Viața ascetică reprezintă o anticipare a împlinirii depline eshatologice, o participare la

moartea lui Hristos ( o moarte spirituală).21

Sfântul Macarie spune că moartea adevărată se află în omul interior, acesta trebuie să moară
complet pentru a se arăta învierea sufletului, prin pocăință și viață ascetică, urmând ca în ziua cea
de pe urmă și trupurile să învieze la viața duhovnicească plină de Slavă 22.

Acesta a trăit viața experienței în rugăciune, a cunoscut în detaliu și a experimentat

ascentismul, contemplarea cu lupta duhovnicească, prin acestea înțelegând viața păcatului din
sufletul uman ce veneau din uneltiri de la cel rău, slăbiciunea sufletului în urcușul său spre unirea
și comuniunea cu Dumnezeu, însoțit de înșelători în lucrurile cele duhovnicești. Prin și cu aceste
lucruri încuraja și susținea pe cei din jur pe calea vieții ascetice, în vederea dobândirii desăvârșiri
îndumnezeitoare. El este una dintre marile figuri ale primei generați de mari trăitori în pustia
Egiptului, întemeitorul Sketis-ului. Acesta a lepădat cele lumești și trecătoare și a ales viața și
natura liniștită a dumnezeirii.

Maturitatea duhovnicească, puterea și progresul în virtute, viața aspră și austeră, dorința

spre contemplare mereu ascendentă a devinității au dus la renumele său pe buzele atâtor călugări
care i-au fost alături în pustie și prin puterea cuvântului și prin viața sa pe care a ales să o trăiască.
El avea o deosebită dragoste față de semeni și punea suflet tot ceea ce muncea atât cu logosul cât
și cu fapta,în tot ceea ce realiza în spre unirea sa cu Dumnezeu trecând peste pragurile vieții de
monah atât de dură, dar frumoasă care o considera el.

El era un adevărat dascăl, o unitate de măsură pentru cei din jurul său care doreau să îl
urmeze în viața monahală, era considerat un lider monahal care deținea o mare autoritate
duhovnicească. În rândul asceților avea locul său care mereu îi solicita sprijinul prin sfaturi și fapte,
avea harul duhovnicesc prin care deosebea amăgirile ce vin din partea lumii întunecate.

21 Omilia 10,4; pagina 134

22 Omilia 36, 1; pagina 244
 Viața aspră din pustie, lupta continuă împotriva delăsării și a lenei, cumpătarea, relaxarea
spirituală din suflet a dus la construcția sa spre un monah desăvârșit ce se remarcă prin curățenie,
prin a sluji cu dreptate și sfințenie, ceea ce a contribuit la atragerea multora care își dorea să îl
urmeze la această viață în pustie pentru a fii împreună la unirea mistico-contemplativă cu
Dumnezeu.

Prin acest fapt a dăruit pustiei mulți asceți pe care i-a pregătit și a aboslvit de multe și grele
păcate, iar scrierile sale stau la baza multor lucrări ce au o tematică ascetico- mistică care fac parte
din spiritualitatea creștinismului ce va urma.

Din discursurile ținute în pustie, acestea au contribuit la opera sa de mai târziu, fiind vorba
de ,,Omiliile duhovnicești”. Din cuprinsul acestor se poate observa după obiceiul fraților, era ca
niște discuții pe diferite teme în cadrul cărora se dezbăteau probleme și se dădeau răspunsuri la
acestea despre și întru viața ascetică, despre viața interioară a asceticului; acestea fiind așezate cu
mare cinste spre a lumina spiritualitatea creștină în care Sfântul Macarie a văzut lumina zilei și în
care a strălucit ca un luceafăr între astre, pe cuprinsul nemărginit al învățăturilor tradiționale.

Opera Sfântului Macarie se încadrează alături de Tradiția Bisericească a alexandrinilor și

capadocienilor, reprezentată de Origen, Clement Alexandrinul, Metodiul de Olimp sau Grigorie de
Nyssa și Vasile cel Mare, la baza căruia omul se eliberează prin orce mijloc duhovnicesc primit de
la Dumnezeu prin harul divin. Omul poate să fie îndumnezeit după multă stăruință în viața ascetică;
priin rugăciune necontenită se primește harul în vederea vieții și a sfințenie viitoare, prin asta se
regăsește locul asecezei cu o adevărată experență mistică în realizarea treptată înspre desăvârșirea
omului nou, prin virtuțile și contribuția noastră, în vederea unirii sufletului cu divinitatea,pri
lucrarea umană cu harul divin.
 BIBLIOGRAFIE

1. Viața Sfântului Macarie, Serpion.

2. Omilia 15,51.
3. Opere citate, pagina 4-5; J.Stofles
4. Historia Eclesiastică 3,14; Sozomen
5. Istoria Lausiacă 18,pagina 42-43, Paladie
6. Intoxcated with God, pagina 8-11, George A.Malorey
7. Mistagogia, experiența lui Dumnezeu în ortodxie , pagina 192 ; Alex Golitzin
8. Opere citate, pagina 14-21, V.Desprez
9. Omilia 1-10
10. Omilia 19,4
11. Omilie 27,23 pagina 223
12. Romanu 8,2
13. Omilie 8,5 pagina 28,
14. Omilie 20 ,3 pagina 192
15. Omilie 10 ,4 pagina 134
16. Omilia 19,5 pagina 189
17. E.Hom XXVII pagina 151.
18. Omilia 8,5 pagina 128
19. Omilia 1,12 pagina 93
20. Omilia 1,12 pagina 93
21. Omilia 36,1 pagina 244
22. Tâlcuire la canoanele monahale ale sfinților Antonie, Augustin și Macarie,
Arhim.Emilianos Simonopetritul,vol.5, traducere din limba graca Ierom.Agapie (Corbu)
23. Sfântul Macarie Egipteanul- Scrieri, PSB, vol.34, traducere pr.prof. Cornițescu C., Editura
Institutului Biblic și de Misiune a IBOR, București, anul 1992
24. Patericul Athonit,Editura Bunavesitre ,Bacău