Pr. Conf. Univ. Dr.

Adrian IVAN
Masterand: Mihăiţă-Samir DĂOGARU
Anul II. Teologie şi Cultură

SFÂNTUL VASILE CEL MARE - OMILIA XXII-A CĂTRE TINERI

I. 1. Sfântul Vasile cel Mare – model de învăţătură pentru tineri

Printre cei mai de seamă păstori ai Bisericii dreptmăritoare, care s-a distins atât printr-o
viaţă curată, îmbrăcată în haina smereniei şi încununată cu virtutea, se numără şi Sfântul
Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei.
Întreaga sa viaţă şi-a dedicat-o slujirii la altarul Bisericii lui Hristos, dragostea faţă de
Acesta fiindu-i insuflată de către mama sa Emilia, dar şi de către bunica sa Macrina (cea
bătrână).
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut undeva aproape de jumătatea secolului al IV-lea
(330), în Cezareea Capadociei, dintr-o familie înstărită, dar şi cu frică de Dumnezeu. Tatăl
sfântului era originar din Neocezareea din Pont şi se numea tot Vasile. Acesta era un om
învăţat, dar şi un retor distins. Mama sfântului se numea Emilia, fiind din Capadocia, şi era
fiica unor martiri. Era însă o femeie evlavioasă. Familia Sfântului Vasile era una numeroasă,
având 10 copii. Dintre aceştia, 3 au ajuns episcopi: Vasile în Cezareea Capadociei, Grigorie în
Nyssa şi Petru în Sevastia.1
Cel care a scris un panegiric în cinstea Marelui Vasilie a fost bunul său prieten şi coleg
de studii, Sfântul Grigorie de Nazianz – Teologul. Vorbind despre acesta, mărturiseşte că
Sfântul Vasile a fost „un fel de lege a virtuţii”.
Preţuirea valorilor spirituale a fost grija de căpătâi pentru familia Sfântului Vasile cel
Mare. Iniţierea pe drumul virtuţilor a fost o încercare ce s-a dovedit uşor de realizat pentru
Sfântul Părinte capadocian. Pe temelia educaţiei primite încă din familie, şi-a clădit Sfântul
Vasile cel Mare personalitatea.2

1
Arhid. Prof. Dr. Constantin VOICU, Patrologie, vol. II, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2009,
p. 176.
2
Prof. Constantin C. PAVEL, Atitudinea Sfântului Vasile cel Mare faţă de cultura şi filosofia antică, în volumul
Sfântul Vasile cel Mare, închinare la 1600 de ani de la săvârşirea sa, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române (E.I.B.M.B.O.R), Bucureşti 1980, pg. 313.

1
 Sufletul tănărului Vasile, încă din copilărie a fost format de Macrina, bunica lui, şi de
Emilia, mama sa. Apoi a urmat pe tatăl său, profesorul de retorică „profesorul obştesc al
virtuţii”, care i-a predat întreg ciclul ştiinţelor şi a fost exercitat în evlavie.3
Studiile elementare le-a făcut la şcolile din provincia sa, apoi pentru aprofundare a
urmat vestitele şcoli din Cezareea Capadociei, Constantinopol şi Atena. În şcoala din
Cezareea l-a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazianz, cu care a legat o prietenie ce a dăinuit
până la moarte. Viaţa lor studenţească rămâne pentru teologii de totdeauna drept un model.4
Printre profesorii care l-au format, îi putem enumera pe Libaniu (care i-a fost dascăl şi
Sfântului Ioan Hrisostom), Proheresiu şi Himeriu.
A fost pentru puţin timp profesor de retorică, însă nu îl atrăgea într-atât de mult cât să o
practice întreaga viaţă. Un rol important privind ascensiunea sa ca viitor preot, l-a avut sora sa
Macrina (cea tânără), cea care l-a făcut pe Sfântul Vasile cel Mare să urmeze vocaţia
preoţească. În anul 357, primeşte haina Botezului. După intrarea în monahism, el a împărţit
averea sa, urmând votul monahal privind sărăcia de bunăvoie.5 Pentru a înţelege şi mai bine
monahismul, Sfântul Părinte face o călătorie în Egipt, Siria, Palestina şi Mesopotamia.
După ce revine din călătoria sa, hotărăşte să înfiinţeze chiar el o mănăstire pe malul
râului Iris, din Pont. Aici el îmbina rugăciunea cu munca manuală (ora et labora), dar şi cu
scrisul. Aici a redactat Regulile vieţii monahale (Mari şi Mici), şi a pus bazele Filocaliei,
împreună cu Sfântul Grigorie Teologul.6
Sfântul Vasile cel Mare ne-a lăsat 22 de omilii şi 24 de cuvântări diferite: dogmatice,
morale, panegirice, pedagogice. În lucrarea sa „Învăţături morale”, oferă reguli pentru
predicatori.7 Pe lângă aceste omilii şi cuvântări, Sfântul Ierarh capadocian a mai redactat 9
omilii la Hexaimeron şi 13 la Psalmi.
Interpretarea acestuia este literală, autorul punând în contribuţie ştiinţa antichităţii şi a
timpului său, în domeniul literaturii, filozofiei, medicinii etc. Omiliile la Hexaimeron, la
Psalmi şi alte 24 de cuvântări diferite sunt traduse relativ recent de către Părintele Profesor
Dumitru Fecioru, în cunoscuta colecţie Părinţi şi Scriitori Bisericeşti.8
Sfântul Vasile cel Mare primeşte Sfânta Taină a Preoţiei din mâinile episcopului
Eusebiu, undeva în jurul anului 370.

3
Sfântul VASILE CEL MARE, Scrieri partea I, Omilii la Hexameron, Omilii la Psalmi, Omilii şi Cuvântări,
traducere, introducere, note şi indici de Pr. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1986, p. 10.
4
Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN, Patrologie, Editura Sfânta Mânăstire Dervent, Constanţa, 1999, p. 111.
5
IBIDEM.
6
IBIDEM.
7
Pr. Lect. Dr. Vasile GORDON, Introducere în Omiletică, Editura Universităţii din Bucureşti, 2001, p. 55.
8
IBIDEM.

2
 Alegerea Sfântului Vasile cel Mare în scaunul Cezareei Capadociei n-a fost o
formalitate şi, fără sprijinul puternic şi autoritar al episcopului Grigorie de Nazianz, tatăl
Sfâtului Grigorie de Nazianz, poate că sorţii ar fi fost îndoielnici în acest sens.9
Faima sa cunoscuse o ascensiune încă de dinaintea hirotonirii întru arhiereu. Întreaga
lume creştină cunoscând reputaţia Sfântului Părinte, precum şi dragostea sa faţă de Biserica
lui Hristos.
Epoca în care Sfântul Vasile cel Mare şi-a desfăşurat activitatea învăţătoarească, a fost
una foarte dificilă, tocmai datorită reminiscenţelor păgâne, încă înfipte în pământul cel roditor
al creştinismului.
Pe lângă faptul că uneltirile ariene aduceau grave atingeri învăţăturii dogmatice a
Bisericii, provocau un rău nemăsurat şi celor care, în mod deschis, mărturiseau credinţa
ortodoxă.10
Atitudinea Sfântului Vasile cel Mare a fost una îmbrăcată cu totul în haina milosteniei.
Pe lângă faptul că şi-a împărţit întreaga avere săracilor, el a pus bazele acelor Vasiliade, care
se ocupau cu îngrijirea celor nevoiaşi.
Putem afirma cu tărie ca Sfântul Părinte capadocian a avut în obiectiv toate aspectele
vieții contemporane: atât fillosofia timpului, cât și religiile vremii, bogații și bogăția, săracii și
sărăcia, sclavii și sclavia, drepturile și datoriile etc.11 Viaţa pământească nu a fost una lungă
pentru acest vrednic ierarh. Însă pentru că acesta a ales să şi-o petreacă în curăţie şi s-a aplecat
cu multă dragoste şi dăruire faţă de cei năpăstuiţi, Biserica noastră i-a închinat Sfântului
Vasile o zi de prăznuire: 1 ianuarie, dar şi 30 ianuarie, unde sunt prăznuiţi bunul său prieten
Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Ioan Gură de Aur. Sfântul Vasile a adormit întru
Domnul, în anul 379, la vârsta de numai 49 de ani.
Într-una dintre stihirile stihoavnei, de la Vecernia Sfântului Vasile cel Mare, este
cuprinsă întreaga caracterizare a ierarhului capadocian: „O, sfântă şi dumnezeiască albină a
Bisericii lui Hristos, Vasile preafericite! Că tu, întrarmându-te cu acul dumnezeiescului dor, ai
rănit hulele eresurilor celor urâte de Dumnezeu şi ai adunat sufletele credincioşilor, cu
dulceaţa dreptei cinstiri de Dumnezeu şi acum umblând prin pajiştea cea nestricată a
dumnezeieştilor livezi şi stând înaintea Treimii celei de o fiinţă, adu-ţi aminte de noi”.12

9
Pr. Dr. Neculai DORNEANU, Viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare – inspiraţia pentru lucrarea preoţilor,
în Revista „Teologie şi Viaţă”, nr. 3/2018, p. 26.
10
Pr. Dr. Mircea CRICOVEAN, Sfinţii Trei Ierarhi – mărturisitori ai dreptei credinţe, în Revista „Altarul
Banatului”, nr. 1-3/2010, p. 66.
11
Pr. Dr. Laurențiu NISTOR, Probleme sociale oglindite în opera Sfântului Vasile cel Mare, Editura Agnos,
Sibiu, 2018, p. 14.
12
MINEIUL PE LUNA IANUARIE, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, p. 11.

3
2. Cultura păgână – întrebuinţarea ei în scop creştin

Prin pilda vieţii sale, Sfântul Părinte capadocian a rămas în memoria cea veşnică a
Bisericii, drept unul dintre păstorii de suflete care s-a aplecat cu multă dăruire în ceea ce
priveşte creşterea duhovnicească a tinerelor vlăstare din ogorul încredinţat lui spre ocrotire.
Cu toţii cunoaştem faptul că secolul al IV-lea, denumit şi veacul de aur, a dăruit
creştinismului, pe unii dintre cei mai pregătiţi ierarhi, care au pus bazele terminologiei
teologice.
Odată cu apariţia pe scena creştinsmului a numeroaselor erezii, Biserica a trebuit să ia
atitudine faţă de acestea. Prin numeroasele minţi luminate de harul Sfântului Duh şi având
purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfinţii Părinţi au oferit lumii o învăţătură de credinţă curată,
vrednică, care ni s-a transmis şi păstrat până în zilele noastre.
Istoria creştinismului a înregistrat două atitudini faţă de cultura păgână. Este mai întâi
cea a rigoriştilor (ca de exemplu Tertulian, Taţian Asirianul), dar şi cea a moderaţilor, sau
chiar a entuziaştilor (ca Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Clement Alexandrinul, sau
Origen), care au văzut în aceasta un „pedagog” spre Hristos.13
Cultura păgână ne ajută şi prin aceea că de aici putem extrage unele lucruri necesare
pentru studiul Sfintei Scripturi şi contemplare, respingând ceea ce duce la eroare. Uneori se
poate trage folos pentru evlavie chiar dintr-o situaţie rea. Elementul decisiv îl constituie
puterea de selecţie a celor bune şi folositoare.
Referindu-se la criteriul de selecţie a ceea ce este bun, Părintele Profesor Ioan G.
Coman spune că „acesta nu se aplică, evident, la întregul patrimoniu păgân, pentru că unele
capitole ale acestuia nici nu intră în discuţie, ele fiind totalmente repudiate de conştiinţa şi
norma creştină, ca: idolatria, arta statuară în legătură cu idolatria etc”.14
Atitudinea şi gândirea Sfântului Vasile cel Mare faţă de relaţia culturii profane cu
învăţătura creştină reprezintă temeiuri semnificative în conturarea unei poziţii echilibrate şi
înţelepte în această problematică deosebit de complexă. În acest domeniu, Sfântul Vasile cel
Mare s-a remarcat prin poziţia sa de mijloc, evitând poziţiile extreme şi reducţioniste.15
Sfântul Ierarh depăşeşte atitudinea unor autori creştini care polarizau într-o manieră
categorică relaţia dintre creştinism şi cultura profană, opunându-le categoric. Totodată,

13
Pr. Dr. Constantin I. BĂJĂU, Trăirea virtuoasă după Sfântul Vasile cel Mare, în Revista „Mitropolia
Olteniei”, nr. 1-2/2000, p. 120.
14
Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN, Studiile Universitare ale Părinţilor Capadocieni, în Revista „Studii
Teologice”, nr. 9-10/1955, p. 50.
15
Drd. Stelian GOMBOŞ, Omilia a XXII-a către tineri a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul
Cezareei Capadociei, introducere şi comentariu, în Revista „Altarul Banatului”, p. 79.

4
Sfântul Vasile cel Mare nu încearcă nicio formulă de acomodare sau justificare a Revelaţiei
prin învăţătura exclusiv omenească.16
Sfântul Vasile cel Mare, în scrierea sa, „Omile către tineri” îndeamnă pe tinerii
creştini din vremea lui să nu dispreţuiască scrierile profane, dar să le utilizeze cu
discernământ, aşa cum face albina: se aşează pe toate florile, dar nu de la toate culege
substanţele pentru miere, ci numai de la cele neotrăvitoare.17
Exemplul Marelui Ierarh ar trebui îmbrăţişat şi de predicatorul creştin: să cerceteze şi
scrierile laice, alături de cele bisericeşti, mai ales cele cu privire la tehnica redactării şi
prezentării predicii, respectiv Retoricile.18
De altfel, mare parte din regulile retoricii antice au fost însuşite, cu mare folos, de către
predicatorii creştini. Să nu uităm că Sfinţii Părinţi, în marea lor majoritate, au studiat şi
retorica la şcolile înalte ale vremii, alături de alte discipline în uz atunci. Nu numai că au
studiat-o dar au fost, unii dintre ei, retori, sau au practicat avocatura, până în
momentul în care s-au dedicat exclusiv misiunii creştine.19
II. Sfântul Vasile cel Mare - Omilia a XXII-a către tineri

Sfântul Vasile cel Mare rămâne în conştiinţa Bisericii, drept unul dintre ierarhii, care a
pus multă dragoste în operele pe care le-a redactat. Acestea reprezintă astăzi adevărate izvoare
de cunoştinţe, din care noi ne potolim setea duhovnicească.
Sfântul Vasile cel Mare scrie limpede, într-o frază alcătuită cu eleganţă şi bogăţia
imaginaţiei sale se oglindeşte pe măsură. Stilul său este curgător, caracterizat prin multe
figuri oratorice, vădind cultura asimilată în anii de studiu petrecuţi mai ales la Atena.20
Se spune că limbajul Sfântului Părinte este deopotrivă natural şi savant, elegant, dar
simplu, dovedind teologul, dar şi oratorul creştin. Forţa convingerii sale vine din argumentele
pe care le aduce, din care cele mai puternice provin din Sfânta Scriptură. Întâlnim la el
comparaţii, îndemnuri, exemple reale, pornite din inima sa iubitoare.
Sfântul Vasile cel Mare, printre numeroasele sale omilii, îşi îndreaptă atenţia sa spre
cele mai plăpânde dintre mlădiţele lui Hristos, spre tineri. În acest sens, Sfântul Ierarh a
alcătuit vestita omilie, intitulată „Omilia a XXII-a către tineri sau Către tineri, cum pot

16
IBIDEM.
17
Alexandru ŢICLEA, Retorica, curs universitar, 2007, p. 13.
18
IBIDEM.
19
IBIDEM.
20
Pr. Dr. Florin CAREBIA, Principii şi metode de educaţie religioasă în opera Sfinţilor Trei Ierarhi, în Revista
„Altarul Banatului”, nr. 7-9/2015, p. 62.

5
întrebuinţa cu folos literatura scriitorilor elini”.21 Lucrarea Sfântului Părinte stabileşte
atitudinea corectă a creştinului în general şi a teologului creştin în special faţă de cultura
profană.22
Omilia Sfântului Ierarh este împărţită în opt capitole. În această omilie cu caracter
moral, le oferă tinerilor, asemenea unui părinte, sfaturi practice pentru dobândirea calităţilor şi
virtuţilor , care trebuie să împodobească chipul creştinilor.
Formula de introducere este una mai puţin întâlnită în scrierile Sfinţilor Părinţi, întrucât
lucrarea este adresată unor tineri. Pentru el aceştia sunt precum nişte copii:23 „Multe sunt,
copiilor, pricinile care mă îndeamnă să vorbesc...”24. Formula aceasta se repetă în mai multe
rânduri în cuprinsul lucrării.
Adresându-se la persoana I, iar nu la a II-a, Sfântul Vasile cel Mare arată apropierea
faţă de ascultătorii săi, considerându-se părtaş acestei învăţături, pe care el o practica de mult
timp. De aceea spune: „vom lăuda”, „vom da”, „să lăsăm” etc.
Stilul gramatical folosit de Sfântul Părinte în omilie este unul corect. Se remarcă prin
corectitudine, dar mai ales prin claritatea ideilor înlănţuite, şi prin precizia stilistică de care a
ţinut cont atunci când a pus condeiul pe hârtie. O altă calitate a stilului gramatical este
naturaleţea, dar şi fineţea stilistică.
Sfântul Vasile cel Mare ştie să întărească încrederea ascultătorilor săi, subliniind că
toate pe care le va spune se bazează pe experienţa sa de viaţă, respectiv pe încercările prin
care el a trecut.
Optimismul este nota dominantă a învăţământului pe care îl propune. Numai cel care a
trăit un eveniment poată să împărtăşească din plin celorlalţi exprerienţa sa. Aceasta pentru că
ne aflăm în sfera religios-morală, a vieţii sociale, care presupune mai mult decât lecturarea şi
memorarea unor formule teoretice.
Dincolo de dorinţa de a împărtăşi celorlalţi experienţa şi cunoştinţele dobândite, Sfântul
Părinte atrage atenţia că adevăratul dascăl trebuie să aibă o calitate definitorie: iubirea pentru
cei pe care îi învaţă.
Capitolul I. Acest prim capitol al omiliei este unul ce are numai trei paragrafe, însă nu
întinderea este importantă, ci esenţa este cea care ne trezeşte interesul. Sfântul Vasile,
descoperă tinerilor, „pricinile”, care l-au determinat să le scrie această omilie. Referindu-se la

21
Sfântul VASILE CEL MARE, Scrieri partea I, p. 566-582.
22
Diac. Prof. Emilian VASILESCU, Sfinţii Trei Ierarhi şi cultura vremii lor, în Revista „Studii Teologice”, nr.
1- 2/1961, p. 56.
23
Pr. Dr. Ioan L. BĂJĂU, Curs de Omiletică, Craiova, 1997, p. 81.
24
Sfântul VASILE CEL MARE, Op. cit., p. 566.

6
ele, spune: „Vârsta pe care o am, multele încercări prin care am trecut şi participarea din
destul şi la bucuriile şi la neplăcerile vieţii”.25 Pe toate acestea el le consideră „dascăli în
multe privinţe”.26
Tot în acest capitol, observăm că este folosită comparaţia: „Prin înrudirea de sânge
sunt pentru voi îndată după cei ce v-au născut şi vă iubesc tot atât de mult ca şi părinţii
voştri”.27 Iar mai departe prezintă câteva rânduri dintr-un poet grec, Hesiod.
Sfântul Părinte capadocian apelează în câteva rânduri şi la metoda captării bunăvoinţei
ascultătorilor: „dacă veţi primi cu plăcere cele ce vă voi spune, veţi face parte din ceata a
doua a celor lăudaţi de Hesiod, iar dacă nu, n-am să spun ceva neplăcut...”.28
Capitolul al II-lea. Începând cu acest capitol, Sfântul Ierarh pătrunde în subiectul temei
abordate. Le spune tinerilor că se pot folosi de scrierile celebre din vechime, însă îi sfătuieşte
să nu dea cu totul „cârma vieţii lor”.29
Sfântul Părinte arată superioritatea învăţăturii creştine, pe care o propune tinerilor, faţă
de cea păgână. Un element psihologic al metodei sale este acela că nu încearcă să impună
metoda şi învăţătura sa, în detrimentul celei păgâne, ci el numai sfătuieşte:30 „pentru aceasta
vin să vă sfătuiesc...”.31
Metoda învăţământului propus de Sfântul Ierarh este deosebit de avansată pentru
timpurile când el a rostit această cuvântare. Căci acesta urmăreşte ca tinerii săi să
dobândească cunoştinţele descoperindu-le ei înşişi, trecând dincolo de clasicul proces
educaţional, care se reducea numai la asimilarea de informaţii.
Necesitatea studiului operelor „bărbaţilor celebri din vechime” este subliniată de către
Sfântul Vasile. El ajută la formarea profilului moral şi intelectual al tânărului.
O idee importantă ce se desprinde din prima parte a acestui capitol o reprezintă aceea că
„noi gândim că viaţa aceasta omenească n-are absolut nici o valoare”, cea viitoare
reprezintă scopul vieţuirii noastre pe pământ.
O figură de stil întâlnită aici este anafora: „nici slava strămoşilor, nici puterea
trupului, nici frumuseţea, nici măreţia...nimic din cele numite mari de oameni nu le socotim

25
IBIDEM, p. 566.
26
IBIDEM.
27
IBIDEM.
28
IBIDEM.
29
IBIDEM, p. 567.
30
Pr. Dumitru CĂLUGĂR, Catehetica, Manual pentru Institutele Teologice, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1976, p.
168.
31
Sfântul VASILE CEL MARE, Op. cit, p. 567.

7
vrednice de dorit”.32 Sfântul Părinte le vorbeşte şi despre importanţa Sfintelor Scripturi, unde
arată că „acestea ne conduc spre viaţa veşnică, prin cuvintele lor pline de taină”.33
Însă în vizorul Ierarhului erau scrierile păgâne, şi extragerea învăţăturilor sănătoase din
acestea, iar nu adâncimea Scripturilor, pe care le considera greu de înţeles pentru vlăstarele
fragede ale lui Hristos, tinerii.
O altă metodă de care Sfântul Vasile cel Mare ţine cont este metoda adaptării gradului
de dificultate al cunoştinţelor predate cu puterea de înţelegere, de receptare a tinerilor cărora
el le vorbeşte, combinată cu cea a învăţământului gradat. În acest sens el zice: „Pentru că nu-i
cu putinţă, din pricina vârstei voastre, să înţelegeţi adâncimea cuvintelor Sfintei Scripturi,
deocamdată să ne exercităm mai dinainte ochiul sufletului...cu alte învăţături”.34
Sfatul părintesc pe care îl împărtăşeşte blândul ierarh, tinerilor este acela că ei pot sta de
vorbă cu toţi oamenii, de la care pot avea vreun „folos pentru cultivarea sufletului”.35 Iar
îndemnul pe care li-l adresează acestora este „să asculte învăţăturile sfinte şi de taină după ce
au fost mai întâi iniţiaţi în literatura profană”. Oferind acestora, spre exemplificare o imagine
plastică deosebită: „După ce ne-am obişnuit să privim soarele în apă, putem să ne îndreptăm
privirile şi spre lumina lui”.36
Pentru a fi convingător în cele afirmate, Sfântul Vasile întrebuinţează mai multe
exemple concrete. Astfel el aseamănă înţelepciunea profană cu frunzele unui pom, spunând că
acestea au rolul de a-i oferi pomului o oarecare podoabă. Însă, revenind la suflet, spune că
„fructul acestuia este adevărul, dar nu-i lipsit de frumuseţe dacă-i împodobit cu înţelepciunea
profană, aşa cum fructele oferă fructului înveliş şi înfăţişare frumoasă”.37
Mai departe le oferă tinerilor ca exemple, oameni care au cules din înţelepciunea
păgână: Moise şi Daniil, figuri emblematice ale Vechiului Testament.
În continuare, gândul Sfântului Părinte capadocian se îndreaptă spre felul cum tinerii
trebuie să folosească literatura profană. Şi începe cu poeţii, despre care spune că trebuie
ascultaţi doar atunci când vorbesc despre faptele sau cuvintele bărbaţilor buni. Iar când aceştia
vorbesc despre oameni răi, Sfântul Ierarh le spune să-şi astupe urechile, aşa cum a făcut Ulise
în faţa cântecelor sirenelor.38 Mai departe întrebuinţează şi enumeraţia, ca figură de stil.

32
IBIDEM.
33
IBIDEM.
34
IBIDEM.
35
IBIDEM, p. 568.
36
IBIDEM.
37
IBIDEM.
38
IBIDEM, p. 569.

8
 Capitolul al III-lea. Sfântul Părinte face referire la scriitori şi la oratori, îndemnându-i
pe tineri să primească „acele scrieri ale lor în care au lăudat virtutea sau au osândit viciul”.
Învăţământul prin exemple este adesea folosit, căci pildele de oameni celebri constituie
modele de urmat.
Un alt principiu pe care Sfântul Părinte îl foloseşte este cel al selecţiei, în alegerea
materialului didactic. Mergând mai departe pe firul omiliei, ne atrage atenţia un exemplu plin
de claritate pe care îl întrebuinţează Sfântul Vasile cel Mare, al albinei: „trebuie, deci şi voi să
citiţi scrierile autorilor profani, aşa cum fac albinele, acelea nici nu se duc fără nici o alegere
la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se aşează, ci iau
cât la trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere”.39 Tot aici le oferă tinerilor şi un
proverb doric: „potrivind piatra după fir”.
Nici hiperbola nu este uitată de Marele Ierarh, în interiorul omiliei sale. Astfel,
referindu-se la virtute el spune despre aceasta că „este mult lăudată de poeţi, mult lăudată de
scriitori, dar mai mult încă de filosofi”.40
Mai departe, regăsim o altă figură de stil, foarte des întrebuinţată în omilii, antifora:
„Ce oare altceva să presupunem că a avut în vedere Hesiod, când a compus poemele sale,
cântate de toţi, dacă nu să îndemne pe tineri la virtute”.41 Şi mai departe, observăm că
Sfântul Ierarh laudă poetul grec, pentru faptul că şi acela aprecia această nestemată, care este
virtutea.
Sfântul Vasile cel Mare ţine deopotrivă cont şi de principiul formării sufleteşti a
tinerilor şi al cultivării virtuţii în sufletele lor, ca obiectiv principal.42
Capitolul al IV-lea. Marele Ierarh aminteşte de cuvintele unui bun interpret al scrierilor
poeţilor (retorul Libaniu), care vorbeşte în câteva cuvinte despre opera lui Homer, un alt poet
grec, spunând că „întreaga lui operă (a lui Homer) este o laudă a virtuţii şi că toată poezia
lui, în afară de ce este secundar, duce la virtute...”.43 Sfântul Ierarh prezintă şi interogaţia,
atunci când redă cuvintele poetului grec.
Procesul educativ dă un randament mult mai mare dacă începe la o vârstă fragedă. Acest
fapt este întărit şi de cuvintele Părintelui capadocian: „din pricina frăgezimii vârstei,
învăţăturile unor astfel de oameni se înfig adânc şi rămân pentru totdeauna”.44

39
IBIDEM, pp. 569-570.
40
IBIDEM, p. 570.
41
IBIDEM.
42
Pr. Dumitru CĂLUGĂR, Op. cit., p. 171.
43
Sfântul VASILE CEL MARE, Op. cit., p. 570.
44
IBIDEM, p. 570

9
 Mai departe le oferă tinerilor, mai multe exemple din înţelepciunea profană, amintind
mai mulţi filosofi şi poeţi, care au pledat pentru cultivarea virtuţii. Printre aceştia se numără
Solon şi Teognis. Însă trebuie reţinut faptul că „singurul bun care nu se pierde este
virtutea”.45
Când Sfântul Părinte nu poate reproduce citatele din operele autorilor păgâni, el atrage
atenţia asupra acestui fapt, dovedind exactitate şi spirit critic, cum rezultă şi din exemplul
următor: „Cuvinetele lui sunt cam acestea, pe cât mi-aduc aminte de ideile lui, că nu ştiu
exact cuvintele...”.46
Pe lângă aceşti poeţi şi filosofi, Sfântul Părinte vorbeşte şi de eroii din mitologia greacă,
de pildă Heracle, care a fost încercat de către două femei: virtutea şi viciul. În cele din urmă el
a ales-o pe cea ale răsplătiri erau mai mari: virtutea.
Vorbind despre înţelepţi, după opinia ierarhului capadician, „acela-i înţelept, la care
înţelepciunea este întărită de fapte, care nu se mărgineşte la cuvinte”.47
Glasul Sfântului Părinte se îndreaptă apoi spre cei care se mânie şi le oferă câteva
exemple de personaje din cultura profană, care au luat atitudinte şi au pus stavilă acestei
mânii: „să nu dăm deloc prilej mâniei să se nască, iar dacă e greu, atunci, cu ajutorul
raţiunii, să punem frâu mâniei”.48
Capitolul al V-lea. Sfântul Ierarh pentru a prezenta ceea ce era valoros din literatura
profană le oferă tinerilor, un filosof antic, pe Socrate. Acesta a primit din partea unui beţiv,
numeroase lovituri, însă el nu a încercat să-l înlăture, ci şi-a scris pe frunte numele celui care
i-a făcut răul.49 Acest fapt se poate asemănă cu cuvintele Mântuitorului Hristos, Care
îndeamnă: „Celui care te loveşte peste obraz trebuie să-i întinzi şi pe celălalt” (Matei V, 39).
Astfel, Sfântul Vasile cel Mare prezintă tinerilor exemplele cele mai concludente din cultura
păgână.
Sunt lăudate de Marele Ierarh mai multe persoane din Antichitate, care prin caracterul
lor puternic, s-au dovedit prieteni ai virtuţilor. Printre aceştia sunt amintiţi Alexandru cel
Mare, care a evitat adulterul, şi Clinias, ucenicul lui Pitagora, cel care a considerat să
plătească talanţii drept amendă, decât să se jure. Pentru a dobândi virtuţile este nevoie de
exerciţiu.

45
IBIDEM, p. 571.
46
IBIDEM.
47
IBIDEM, p. 572.
48
IBIDEM, p. 573.
49
IBIDEM, p. 574.

10
 Sfatul Părintelui Capadocian rămâne însă cel pe care l-a afirmat de la început: „Nu
trebuie să primim fără deosebire toate învăţăturile scriitorilor, ci numai pe acelea care sunt
folositoare”.50
Capitolul al VI-lea. Acest capitol, şi-l începe Marele Ierah cu laude, la adresa atleţilor.
Cei care prin multă trudă încearcă să câştige cununa. În acesta se distinge, de la prima vedere
enumeraţia. Vorbind despre aceştia el afirmă că ei „transpiră tare din pricina greutăţilor
exerciţiilor gimnastice, capătă multe răni în locurile de exerciţii, ţin dietă...”.51
Însă cuvântul Ierarhului ţinteşte ceva înalt: „premiile vieţii veşnice”, care nu pot fi
dobândite, decât după osteneli. Dacă această trudă a noastră nu ar conta, zice Sfântul Vasile,
„atunci lenevia ar avea mare trecere în viaţă”. Aminteşte pe unul dintre regii Asiriei,
Sardanapal, care şi-a cheltuit întreaga sa existenţă cu plăcerile lumeşti.52
Adesea apelează şi la interogaţia retorică, după cum urmează: „Ce vom face deci? Ar
putea să mă întrebe cineva: Ce altceva, decât să ne îngrijim de suflet...”.53 Şi se ajunge la
ceea ce trebuie păstrat curat şi îngrijit: sufletul.
Capitolul al VI-lea. Se insistă pe hrana ce trebuie oferită trupului, dar şi sufletului.
Astfel, observăm că sufletul este cel privilegiat, dar nici trupul nu este neglijat: „să slujim
trupului numai în cele necesare, sufletului, însă, să-i dăm ce-i mai bun...”.54
O altă figură de stil este întâlnită şi anume interogaţia retorică: „Este oare vreo
deosebire pentru un om cu mintea sănătoasă dacă îmbracă o haină scumpă sau una ieftină,
atâta vreme cât şi una şi alta îl apără iarna de frig şi vara de căldură ?”.55
Făcând un rezumat la cele adresate lor până acum, Marele Ierarh le spune: „curăţirea
sufletului se face prin dispreţuirea plăcerilor simţurilor”.56
Nici exclamaţia nu este neglijată de către Sfântul Părinte. Referindu-se la cântece, el
afirmă că „atât de mult poate să schimbe sufletul un cântec sănătos, sau un cântec
desfrânat!”.57
Mai departe, vedem că sunt oferite mai multe îndemnuri pentru a trezi în sufletele
tinerilor dorul după câştigarea bunurilor viitoare. Unul dintre acestea face referire la cuvintele
lui Platon, pe care le pune în legătură cu spusele Marelui Pavel, ce ne îndeamnă să nu ne
îngrijim de trup, ca să nu-i dăm prilej să aibă poftă.
50
IBIDEM, p. 575.
51
IBIDEM, p. 576.
52
IBIDEM, p. 577.
53
IBIDEM.
54
IBIDEM.
55
IBIDEM, p. 578
56
IBIDEM.
57
IBIDEM, p. 579.

11
 Capitolul al VIII-lea. Reprezintă ultimul capitol din scurta omilie a Părintelui
capadocian. În aceasta ne relatează că dacă grija noastră faţă de trup este prea mare, devine
vătămătoare. La fel discută şi despre folosul averilor. Şi aici dispreţuieşte bogăţiile lumeşti.
Aduce în adeverirea spuselor sale, un cuvânt din Exicestid, care spunea: „Oamenii nu au o
margine în pofta lor după averi”.58
Laudă şi pe Diogene, care este de aceeşi părere privind averile. Aduce exclamaţie şi la
adresa lui Socrate: „Frumos este şi cuvântul lui Socrate!”.59 Nici interogaţia retorică nu este
uitată din capitolul acesta, atunci când vorbeşte de cele negative, care trebuiesc evitate: „Vom
urmări, însă, linguşeala şi slugărnicia şi vom imita viclenia şi făţărnicia vulpii lui Arhiloh?
Nu!”.60
Sfântul Ierarh cere realizarea unui învăţământ fundamentat în timp, singurul care poate
aduce mulţimea de cunoştinţe necesare tânărului: „Cei care strâng cu grijă folosul din fiecare
lucru, adaugă ca fluviile cele mai mari, din toate părţile multe la cele ce au”.61
Aşadar cuvântul Sfântului Vasile cel Mare se încheie într-o notă optimistă, unde le
explică tinerilor că cele spuse în această omilie reprezintă „numai o schiţă a virtuţii”,62 o
mică pregătire a lor pentru a primi învăţăturile adevărate ale dreptei credinţe.
CONCLUZII. Întreaga lucrare a Sfântului Vasile cel Mare – Omilie către tineri, este
înţesată cu diverse metode şi princiipii educative, de care autorul face uz pentru a înlesni
astfel înţelegerea micilor vlăstare ale lui Hristos. Se poate deduce foarte uşor că Sfântul Vasile
este un fin pedagog. Toate acestea întărindu-ne convingerea că în persoana sa, pedagogia
creştină găseşte un punct de reper de maximă importanţă.
Sfântul Vasile cel Mare se bazează pe elemente educative, cunoscute deja de receptorii
săi, ce sunt stabile şi pe baza cărora ei pot asimila noi elemente, pe care la rândul lor le pot
sintetiza într-o idee principală.
Un alt lucru esenţial de care Sfântul Părinte ţine seama atunci când le vorbeşte tinerilor,
este acela al realităţii psihologice a ascultătorilor săi. Prin aceasta vedem că lucrarea sa se
desfăşoară cursiv, fără intervenţii, care ar putea deranja.
Ideile sunt bine definite, textul este ales cu grijă, contribuind la atmosfera generală,
dublată de puritatea limbajului, de claritatea, precizia sau naturaleţea stilului, care este
proaspăt şi în care ideile acestea curg.63

58
IBIDEM, p. 580.
59
IBIDEM.
60
IBIDEM, p. 581.
61
IBIDEM.
62
IBIDEM.

12
 În toată lucrarea sa, adresată tinerilor, Sfântul Ierarh dă dovadă de tact pedagogic, una
dintre calităţile esenţiale ale unui dascăl.
Atenţia ascultătorilor săi, observăm că este în permanenţă trează. Fie că face apel la o
imagine sugestivă, fie la un exemplu din Scriptură, ori din autorii profani, Sfântul Vasile nu le
produce plictiseală ascultătorilor săi. Ci mereu caută să-i ţină trezi. În această lucrare se
apelează şi la naraţiune şi expoziţiune, ca forme de desfăşurare a discursului.
Pe lângă acestea, Sfântul Părinte apelează la asociere, la un paralelism între atitudinea
unor persoane din lumea păgână şi cea creştină. Pe primele le ştiau din lecturile cărţilor şi
scrierilor antice, iar pe celelalte le cunoşteau din viaţa cotidiană. Generalizarea este prezentă,
în aceasta el rezumă sâmburele învăţăturii sale.
În final, putem afirma că Sfântul Vasile cel Mare avertizează că aplicarea în practică a
învăţăturii sale nu se face dintr-o dată, ci în timp. Aşadar Omilia către tineri este bogată în
exemple de modalităţi pentru traducerea în faptă a celor învăţate.
BIBLIOGRAFIE.
I. IZVOARE BIBLICE ŞI PATRISTICE.
1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte
Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2015.
2. MINEIUL PE LUNA IANUARIE, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005.
3. Sfântul VASILE CEL MARE, Scrieri partea I, Omilii la Hexameron, Omilii la
Psalmi, Omilii şi Cuvântări, traducere, introducere, note şi indici de Pr. Dumitru Fecioru,
E.I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1986.
II. CĂRŢI, ARTICOLE, STUDII.

1. BĂJĂU, Pr. Dr. Ioan L., Curs de Omiletică, Craiova, 1997.

2. BĂJĂU, Pr. Dr. Constantin I., Trăirea virtuoasă după Sfântul Vasile cel Mare, în
Revista „Mitropolia Olteniei”, nr. 1-2/2000.
3. CAREBIA, Pr. Dr. Florin, Principii şi metode de educaţie religioasă în opera
Sfinţilor Trei Ierarhi, în Revista „Altarul Banatului”, nr. 7-9/2015.
4. CĂLUGĂR, Pr. Dumitru, Catehetica, Manual pentru Institutele Teologice,
E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1976

63
Pr. Dumitru CĂLUGĂR, Op. cit., p. 191.

13
 5. COMAN, Pr. Prof. Dr. Ioan G., Patrologie, Editura Sfânta Mânăstire Dervent,
Constanţa, 1999.
6. COMAN, Pr. Prof. Dr. Ioan G., Studiile Universitare ale Părinţilor Capadocieni, în
Revista „Studii Teologice”, nr. 9-10/1955.
7. CRICOVEAN, Pr. Dr. Mircea, Sfinţii Trei Ierarhi – mărturisitori ai dreptei credinţe,
în Revista „Altarul Banatului”, nr. 1-3/2010.
8. DORNEANU Pr. Dr. Neculai, Viaţa şi opera Sfântului Vasile cel Mare – inspiraţia
pentru lucrarea preoţilor, în Revista „Teologie şi Viaţă”, nr. 3/2018.
9. GORDON, Pr. Lect. Dr. Vasile, Introducere în Omiletică, Editura Universităţii din
Bucureşti, 2001.
10. GOMBOŞ, Drd. Stelian, Omilia a XXII-a către tineri a Sfântului Ierarh Vasile cel
Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, introducere şi comentariu, în Revista „Altarul
Banatului”.
11. NISTOR, Pr. Dr. Laurențiu, Probleme sociale oglindite în opera Sfântului Vasile cel
Mare, Editura Agnos, Sibiu, 2018.
12. PAVEL, Prof. Constantin C., Atitudinea Sfântului Vasile cel Mare faţă de cultura şi
filosofia antică, în volumul Sfântul Vasile cel Mare, închinare la 1600 de ani de la săvârşirea
sa, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (E.I.B.M.B.O.R),
Bucureşti 1980.
13. ŢICLEA, Alexandru, Retorica, curs universitar, 2007.
14. VASILESCU, Diac. Prof. Emilian, Sfinţii Trei Ierarhi şi cultura vremii lor, în
Revista „Studii Teologice”, nr. 1- 2/1961.
15. VOICU, Arhid. Prof. Dr. Constantin, Patrologie, vol. II, Editura Basilica a
Patriarhiei Române, Bucureşti, 2009.

14