UNIVERSITATEA ‘‘1 DECEMBRIE 1918”

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

ALBA IULIA

CUVIOSUL DIONISIE EXIGUL

Student: Cândea Ioan

Teologie Pastorală
Anul I

-2005-
 Creştinismul în Scythia Minor

Scythia Minor şi regiunile dunărene au primit Evanghelia destul de devreme,

faptul că pe la jumătatea secolului al IV-lea creştinismul era bine organizat în
Scythia Minor, arată că el apăruse acolo mai devreme, probabil în jurul anului 300
d.Hr. sau mai devreme. Ceea ce atestă începuturile creştinismului pe teritoriul
Scythiei Minor sunt numeroasele inscripţii funerare creştine. O inscripţie funerară
din jurul oraşului Tomis (Constanţa de azi), pare a aşeza începuturile creştinismului
din Dobrogea în a doua jumătate a secolului al III-lea.Inscripţiile creştine din
această provincie se întind, cronologic, de la sfârşitul secolului al III-lea până la
sfârşitul secolului al VI-lea.Marea persecuţie a lui Diocliţian din 303-304 a făcut
martiri creştini, ceea ce presupune prezenţa unor Biserici organizate mai devreme
în aceste regiuni.1
Creştinismul în Scythia Minor este atestat pentru secolul IV prin numeroase
morminte, mai ales în, sau aproape de marile centre ale acestei provincii.Începând
din secolul al IV-lea, dar mai ales din secolul al V-lea, se găsesc basilici uneori
impozante în marile centre ca: Tropaeum Traiani, Tomis, Callatis, Histria.2
Însă dovada cea mai importantă a unei activităţi creştine în Scythia Minor
sunt personalităţile bisericeşti marcante din această regiune care au pus în relief
ţinuta şi rolul creştinismului din epoca lor prin poziţia, activitatea şi relaţiile pe care
le-au avut. E vorba de un număr de episcopi şi de monahi care s-au făcut apreciaţi
în ţara lor şi în alte părţi în sânul Bisericii.
Tomis, singura episcopie a Scythiei Minor se bucura de oarecare autocefalie,
numără printre episcopii ei pe:Evanghelius sub Diocliţian, Titus sub Licinius,
Bretanion sau Vetranio sub Valens, Gerontius sub Teodosie I, Teotim I sub Teodosie
I şi Arcadius, Timotei sub Teodosie II, Ioan sub Teodosie II, Alexandru sub
Marcian, Teotim II sub Leon, Paternus sub Anastasie I şi Valentinian sub Iustinian.3
Printre monahi sunt adevărate personalităţi care au însemnat mai mult decât
simple nume înregistrate de istorie. Un nume de rezonanţă este Ioan Casian a cărui
origine este prezentată de către cel mai vechi biograf al său Ghenadie de Marsilia,
ca fiind de origine scită.4 Născut către anul 360 a primit o formaţie foarte îngrijită.
Se pare că tânărul Casian a cunoscut şi chiar a frecventat o comunitate monahală in
vecinătatea locului său de naştere întrucât el declară lui Castor că se stabilise din
copilărie printre călugări de la care asculta îndemnuri şi vedea exemple.5 După ce
1
Pr.Prof.I.G.Coman, Contribuţia scriitorilor patristici din Scythia Minor-Dobrogea- la patrimoniul ecumenismului
creştin, în secolele al IV-lea, al VI-lea, în „Ortodoxia” revista Patriarhiei Române, anul XX, nr.1, Ianuarie-Februarie
1968, pp. 3-4.
2
Ibidem, p.5.
3
Ibidem, p.5.
4
Pr.Prof.Dr.Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol.I, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului
Iustin Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1980, p.140.
5
Pr. Prof. I.G. Coman ,op.cit. p. 7.

2
s-a împrietenit cu Gherman pleacă in peregrinări în Plestina apoi în Egipt. Spre
anul 404 este la Constantinopol unde Ioan Gură de Aur îl hirotoneşte diacon.
Ajunge la Marsilia unde întemeiază două mănăstiri cărora le consacră tot restul
vieţii. Moare către anul 435.6
Alţi reprezentanţi ai creştinismului din Scythia Minor sunt „Călugării sciţi”:
Leonţiu rudă cu generalul Vitalian, Ioan Maxenţiu, ierodiaconul Petru. Despre
acesta din urmă se spune că ar fi tradus unele opere din părinţi greci şi ar fi redactat
un florilogiu, spre a veni în ajutorul teologiei acestor monahi. În orice caz, monahii
sciţi reprezentau un curent teologic care a atras atenţia la vremea sa.7
Unul dintre cei mai importanţi oameni care au influenţat în mod deosebit viaţa
creştină din Apus a fost Dionisie Exigul.

Viaţa Cuviosului Dionisie Exigul

Dionisie Exigul este prezentat de biograful şi prietenul său Casiodor ca fiind

„de neam scit dar de maniere întu totul romane, foarte priceput in ambele limbi,
cunoscător perfect al Sfintei Scripturi şi dogmaticii”.8 S-a născut probabil către
anul 470. Într-o Prefaţă la una din traducerile sale din Sfântul Chiril al Alexandriei
el adresează cuvinte de mulţumire călduroasă unui episcop Petru: „mi-aduc aminte
de binefacerile voastre venerate părinte şi podoabă aleasă a învăţătorilor lui
Hristos, şi am mereu înaintea ochilor minţii râvnea sfântă pentru hrana
duhovnicească pe care o cheltuiaţi cu mine când eram copil, râvnă pe care nici
spaţiul nici timpul nu o pot uita; vă rog să primiţi o mulţumire pe care ştiu că nu
pot să v-o dau la înălţimea cuvenită”.9 Probabil că Dionisie a primit educaţia de la
acest avvă într-o mănăstire sau într-o şcoală din Scythia Minor.
Puţin înainte de 21 noiembrie 496, data morţii Papei Ghelasie, pe care
mărturiseşte că nu l-a văzut personal. Dionisie Smeritul se afla negreşit la Roma,
mediu prielnic pentru valorificarea inteligenţei sale. Cuviosul Dionisie reflectă
recunoşinţă pentru acest episcop care l-a chemat în spaţiul Bisericii apusene.
Dionisie a stat şi a lucrat la Roma sub 10 papi de la Atanasie al II-lea până la
Virgiliu. El a fost chemat de papa Ghelasie la Roma într-un moment în care acesta
s-a hotărât să pună în ordine colecţiile canonice. Aici la Roma Dionisie a cunoscut
pe Casiodor şi ambii s-au legat printr-o strânsă legătură pentru toată viaţa. El a

6
Ibidem, p.8.
7
Pr. Prof. Mircea Păcurariu, op.cit., p. 142
8
Cassiodorus, De institutione divinarum litterarum, 23, P. L. Vol. 70, col.1137, apud Pr. Dr. Gheorghe I. Drăgulin,
Cuviosul Dionisie Exiguul, în „Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşţi”, lucrare alcătuită din încredinţarea
Sfântului Sinod sub purtarea de grijă a Înalt Prea Sfinţitului Nestor Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei,
tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987, p. 231.
9
Dionysius Exiguus, în Scriptores ,<Illyrici Minores>, Corpus Christianorum, Scries Latina
LXXXV,Thurnhalti;1972,p.59, apud Pr. Prof. Dr. I.G. Coman, Scriitori bisericeşt din epoca străromână, Tipărită cu
binecuvântarea Prea Fericitului Patriarh Iustin Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1979, p.264.

3
predat împreună cu Casiodor, dialectica în mănăstirea Vivarium a acestuia, era
bărbat înţeept , simplu, cu totul smerit.10
Casiodor fusese prim-ministru sub Teodoric, acesta precizează despre Dionisie
că era mare cunoscător al Sfintei Scripturi, neîntrecut în mânuirea limbilor greacă
şi latină, traducând fluent dintr-una în alta, era înţelept şi simplu, învăţat şi smerit,
cu vorbă puţină, feciorelnic, blând, plângând când auzea vorbe de veselie
nepotrivite, postitor fără să osândescă pe cei care mâncau, mânca rar şi atunci
lucruri obişnuite, ştia să se abţină în mijlocul plăcerilor, la mesele trupeşti ştia să
aducă totdeauna mâncări duhovniceşti dar participa şi la conversaţii nebisericeşti,
răspundea srălucit la orice întrebare i se punea.11 Aici Casiodor face un deosebit
portret spiritual al lui Dionisie, el continuă precizând că Dionisie „dovedea prin
faptele sale omenia şi era vrednic de societatea regilor”.
La Roma s-a stabilit în mănăstirea cu hramul Sfintei Anastasia, de la poalele
Palatinului, populată de egipteni.Curând i s-ar fi oferit şi titlul de stareţ şi deci
conducerea duhovnicească a acestui aşezământ.
Era de o smerenie desăvârşită din această cauză nu a primit Sfânta Taină a
Preoţiei decât la insistenţele superiorilor săi de la Roma. Ca o completare a
portretului său spiritual, Casiodor precizează în legătură cu taina Sfintei Spovedanii
că: „era de o rară castitate deşi vedea zilnic femeile altora”.
În afara ocupaţiilor zilnice din cancelaria papală, a codificării tradiţiilor
canonice şi a adâncirilor teologice, părintele erei creştine veghea şi la creşterea
omului ascuns al inimii sale. Pravila nevoinţelor călugăreşti cu înfrânare continuă,
cu tăcere, cu rugăciuni şi cu privegheri de noapte era nelipsită. Aşa cum deprinsese
din anii uceniciei sale ca frate în mănăstirea Dobrogei natale şi în alte lavre din
Răsărit, lectura Sfintei Scripturi şi învăţătura Sfinţilor Părinţi se bucurau de mare
cinste. Le cerceta cuvintele de fagure duhovnicesc în ceasuri rare de zăbavă deplină
şi de contemplaţie de mult râvnită. Dar şi mai vrednic este faptul că se îmbunătăţea
însuşi de dulceaţa lor, făcând părtaşi şi pe alţii la aceste desfătări.12
Pe parcursul întregii vieţi preocuparea principală a fost spiritualitatea. El
concepe spiritualitatea ca pe o dorinţă arzătoare de progres în deşăvârşire, ca pe o
luptă continuă contra păcatului, ca pe o vigilenţă neîncetată asupra simţurilor, ca pe
un efort de a trezi şi întări conştiinţacare procură adevărata independenţă în
libertate interioarămai presus de teama servilă şi de nădejdea mercenară.
Spiritualitate este dragostea de bine pentru binele însuşi. Lupta neobosită contra
celor opt păcate capitale trebuie să ducă la triumful asupra patimilor, la acea
10
Pr. Prof. I. G. Coman, Sciţii, Ioan Casian şi Dionisie cel Mic şi legăturile lor cu lumea mediteraniană, în „Studii
Teologice” Rev. Institutelor teologice din Patriarhia Română, seria a II-a,anul XXVII, nr.3-4, Martie-Aprilie,
Bucureşti, 1975, p.196.
11
Pr. Prof. Dr. I. G. Coman, Scritori bisericeşti din epoca străromână, Tipărită cu binecuvântarea P.F.P.Iustin
Partriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, 1979, pp.269-270.
12
Pr. Dr. Gheorghe I. Drăgulin, Cuviosul Dionisie Exigul, în „Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti”, lucrare
alcătuită din încredinţarea Sfântului Sinod sub purtarea de grijă a Înalt Prea Sfinţitului Nestor Arhiepiscopul
Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Biseriicii Ortodoxe Române, 1987, p.240.

4
apathia (nepătimire), care este starea sufletească pe care nimeni şi nimic nu o poate
tulbura, în care nedreptatea este suportată cu răbdare, unde schimbările şi
eventualitatea morţii nu o neliniştesc, unde voinţa este nezguduită, pentru că e
susţinută de Dumnezeu. Dragostea de muncă, ascultarea, răbdarea, smerenia,
bunătatea şi dragostea constituie temeliile deşăvârşirii. Fiara sălbatică care devoră
orice virtute este mândria.13
La mulţi ani după mutarea la Domnul, biograful său îşi aminteşte de el cu
admiraţie rânduindu-l în ceata oamenilor iluştri. Casiodor îi adresează următoarele
cuvinte de invocare, ca unui sfânt canonizat: „ Să mijlocească pentu noi, el care
obişnuia să se roage cu noi, ca să putem fi acum ajutaţi de virtuţile lui, cu ale cărui
rugăciuni eram întăriţi mai înainte pe pământ”.14
Cuviosul Dionisie – conchide un alt învăţat – „ a murit în mireasma sfinţeniei
pe la anul 540”.

Opera

În viaţa sa cărturărească Dionisie şi-a demonstrat o calitate: îşi crease o reţea

intensă de legături care-i aduceau informaţii şi adesea bogate materiale din spaţiul
patristic oriental, desigur, în primul rând prin fraţii săi duhovniceşti şi compatrioţi ”
călugării sciţi”, dar şi prin alţii romani sau orientali, delegaţi ai Patriarhiei
alexandrine. Avea un simţ precis al situaţiilor şi preţuia pe Sfântul Chiril al
Alexandriei, a cărui învăţătură apostolică e aşa de bine cunoscută de greci, dar nu şi
de latini, şi apoi şi de alţi părinţi ca Sfântul Grigorie de Nyssa, Proclus, dându-şi
seama cu un rar simţ istoric, că cultura creştină a Apusului trebuia complectată cu
aceea a Răsăritului. În anii bătrâneţii se plânge se plânge că e izolat de oamenii
învăţaţi.15 Solicitat de către compatrioţii săi, de călugării sciţi şi de către oameni ai
Bisericii, ca episcopii Ştefan de Salona şi Hormisdas al Romei şi preoţii Iulian,
Felician, Pastor şi Gaudentius, Dionisie a tradus în limba latină opere ale Sfinţilor
Grigorie de Nyssa, Chiril al Alexandriei şi Proclus, apoi Canoanele Sinoadelor
Ecumenice în două ediţii, a editat Decretele pontificale şi a tradus biografii ascetice
ca: Descoperirea capului Sfântului Ioan Botezătorul, Pocăinţa a Sfintei Thaisia,
Viaţa Sfântului Pahomie. A scris lucrări de cronologie: Cartea despre Paşti,
Argumentele Pascale şi două epistole De ratiune Paschae.16 I se atribuie culegerea
unui remarcabil număr de texte patristice scoase din Augustin, Sfinţii Ambrozie şi
Ilarie, Sfântul Ciprian, Sfântul Atanasie, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul
Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nyssa. Texte care ar fi fost puse la dispoziţia
„Călugărilor sciţi”. S-a zis că autorul acestui florilegiu n-ar fi fost Dionisie ci Ioan
Maxenţiu, deşi traducerea operelor greceşti este opera lui Dionisie cel Mic. Aceste

13
Pr. Prof. I. G. Coman, Sciţii Ioan Casian şi Dionisie cel Mic ........, p. 201
14
Pr. Dr. Gheorhge I. Drăgulin, op. cit., p.246
1515
Pr. Prof I. G. Coman, Scriitori bisericeşti din epoca străromână..., p. 272
16
Ibidem, p.273

5
texte sunt referitoare la diverse probleme teologice, în deosebi trinitare şi
hristologice.17
Dionisie, călăuzit de o nouă viziune istorică, întemeiază era creştină
propunând ca anii erei în care trăia lumea de atunci în cadrul Imperiului Roman să
nu mai fie socotiţi de la Diocleţian ci să fie numărati de la Întruparea Domnului
nostru Iisus Hristos, care e „începutul speranţei” şi „cauza reparării noastre” prin
Patima Sa, care se cuvine să strălucească şi mai tare. Propunerea erei celei noi a
fost adoptată încă din 527 în Italia, cu 100 de ani mai târziu în Franţa, în secolele
VIII – IX în Anglia, iar cu timpul de toate ţările lumii.
Orientarea doctrinară a lui Dionisie era întru totul ortodoxă, strâns legată de
tradiţia şi învăţătura corifeilor patristici ai timpului, ca Sfinţii Ioan Gură de Aur,
Grigore al Nyssei, Chiril al Alexandriei, precum şi hotărârile Sinoadelor
Ecumenice.
Dionisie a făcut toate aceste traduceri pentru o mai bună cunoaştere în Apus
a soluţiilor dogmatice la unele probleme nelămurite, Cuviosul Dionisie însoţeşte
aceste traduceri cu prefeţe lămuritoare, cu un scurt cuprins teologico-filosofic.18
Începutul îl face cu Epistola Sinodală a Sfântului Chiril al Alexandriei, unde spune
că „această operă cuprinde învăţătura apostolică a unui atât de mare învăţat, pe care
grecii o cunosc de mult foarte bine, nu însă şi latinii”. Se cuvine să o aprofundeze
şi pentru a putea fi combătută „boala nestoriană”.
În scopul reliefării adevăratei dogme despre Întruparea lui Hristos şi
cinstirea datorată Maicii Domnului, preia nu numai din Sfântul Chiril ci şi din alţi
scriitori. Astfel traduce în limba latină Epistola lui Proclu către armeni, o predică a
acestuia pentru cinstirea Maicii Domnului, precum şi tratatul Despre cearea omului
al Sfântului Grigorie de Nyssa.19
Dovada cunoaşterii în profunzime a Bibliei precum şi învăţăturile Sfinţilor
Părinţi o face şi Florilegiul care-i poartă numele. Această ontologie de texte
dogmatice a unit patru mari teologi din Răsărit şi tot atâţia din Apus: Sfinţii
Atanasie, Grigore de Nazianz, Vasile cel Mare, Grigorie al Nyssei, Ciprian, Ilarie,
Ambrozie şi Fericitul Augustin.
Însă agonisita cărturărească nu a constat numai în aceste traduceri din latină
a unor opere dogmatice din Răsărit, ci dreptul bisericesc i-a fost cunoscut în
amănunţime, creându-i faimosul nume de „părinte al ştiinţei canonului”. Dintre
cele trei ediţii pe care le-a cunoscut în timpul vieţii autorului prima cuprinde 50 de
canoane apostolice şi pe acelea ale sinoadelor locale şi ecumenice de până la el.
Prefeţele respective ale colecţiilor precizează conţinutul lor. După ce a adus în faţa
contemporanilor normele vieţii bisericeşti din vechime, a alcătuit prima colecţie de
decrete pontificale, adică epistole de mare autoritate, în număr de 3820. Importanţa
activităţii canonice a Cuviosului Dionisie reiese din faptul că a reuşit să

17
Ibidem, p.274
18
Pr. Dr. Gheorghe I. Drăgulin, op. cit., p. 327.
19
Ibidem, p. 239.
20
Ibidem. p. 239.

6
uniformizeze diferitele obiceiuri greco-latine prin reglementarea sinodală şi
ecumenică.
Cuviosul Dionisie a arătat o grijă deosebită pentru numărarea anilor şi a
calculelor pentru stabilirea serbării Paştilor.Într-o lucrare din 525, intitulată Cartea
despre Paşti, el face un pas mai departe pe calea adoptării de către apuseni a datinei
alexandrine. Cuviosul Dionisie completează chiar tabela pascală a Sf. Chiril cel
Mare, pentru perioada anilor 532-626. Aceste lucrări de calendaristică i-au trezit
ideea ca anii să fie număraţi de la întruparea Mântuitorului „cauza restaurării
noastre”. Până atunci ei se socoteau de la începutul domniei lui Diocleţian.Însă
evenimentul acesta trezeşte amintiri dureroase în inimile creştinilor din cauza
persecuţiilor. În epoca mai nouă s-a spus că „Era noastră”a fost stabilită cu o eroare
de aproximativ 4-7 ani. Apropierea dintre popoare şi progresul civilizaţiei umane a
sporit datorită utilizării aceluiaşi sistem de numărare a anilor. Iată de ce, în ciuda
opoziţiei unor tradiţionalişti, el a fost întrebuinţat imediat în Italia şi apoi, treptat,
restul lumii.
Răspunzând cererii abatelui Gaudenţiu, Cuviosul Dionisie Smeritul, traduce
istoria aflării capului Sf. Ioan Botezătorul. În prefaţă autorul socoteşte un act al
darului divin prilejul acesta de transpunere aghiografică în latină a vieţii unui sfânt
răsăritean21. Admirator sincer al monahismului egiptean, autorul nostru a adus la
cunoştinţa latinilor un model feminin al lui. Este vorba de „minunata pocăinţă a Sf.
Taisia”, odinioară o femeie de moravuri uşoare, pe care, printre alţi bărbaţi de
frumoase virtuţi ne-a dat-o Egiptul. Acţiunea este situată în a doua jumătate a
veacului al IV-lea, şi anume printre unii fraţi de ideal al Sf. Antonie cel Mare. În
intenţia tălmăcitorului, ea are un ţel moral şi de directă zidire sufletească.
Viaţa Sf. Pahomie, pe care Cuviosul Dionisie o pune în circulaţie latină,
lucrarea apare însoţită şi de o dedicaţie alinătoare a durerii unei creştine văduve din
înalta societate.
Limba lui Dionisie reprezintă un pas înainte faţă de aceea a celorlalţi
scriitori de la Dunărea de Jos, cu excepţia aceleia a Sf. Ioan Casian. E o limbă
cultă, ştiinţifică şi dăltuită cu grijă în versiunile făcute din lb. greacă; e mai
degajată şi mai uşoară în operele originale şi în prefeţe22. Cunoscând viaţa şi
ostenelile Cuviosului Dionisie, putem observa cu cîte daruri îl înzestrase
Dumnezeu. Ele l-au ajutat să se exprime în mai multe limbi de circulaţie ale
timpului şi să se dedice temelor culturale din genuri diferite, de la teologie şi
filosofie aghiografie, la astrtonomie şi la calcule calendaristice. Epoca în care a
trăit aştepta un astfel de învăţat, cu o gîndire profundă şi cu multiple preocupări.

Ecumenismul Cuviosului Dionisie.

Activitatea Cuviosului Dionisie în cetatea pontificală începe într-o epocă

destul de tulbure. De peste două decenii Roma şi Bizanţul erau despărţite
21
Ibidem. pp. 240-241.
22
Pr. Prof. Dr. I.G.Coman, Scriitori bisericeşti..... p. 279.

7
bisericeşte. Între ele se declarase schisma „acachiană” întru-cît unele spirite nu
reuşiseră să se lepede de greşita interpretare a învăţăturilor de credinţă statornicite
la sinodul Ecumenic de la Calcedon (451). Era în discuţie modul în care trebuie
înţeles adevărul că în persoana Mîntuitorului Hristos sunt unite două firi
dumnezeiască şi omenească.
Unele încercări de reunire a bisericilor din Răsărit şi din Apus se făcuseră încă
de la începutul veacului al VI-lea si în deosebi de la suirea pe tronul Bizanţului a
împăratului Iustin. Era ca strădaniile politice şi diplomatice să fie susţinute de o
teologie nouă, ortodoxă, care să valorifice rezultatele obţinute şi să răspundă la
obiecţiile ridicate pînă atunci. Cuviosul Dionisie, martor al acestor evenimente, a
fost înzestrat de Dumnezeu cu o minte binecuvîntată, cu un mare simţ de
discernămînt al relaţiilor momentului istoric, eruditul monah şi-a propus să
contribuie la statornicirea păcii, la reîntîlnirea frăţească a spiritelor. El sa gîndit mai
întîi la apropierea afirmaţiilor diferitelor şcoli teologice23.
Prin legătura pe care o face între Constantinopol şi Roma cu numeroasele sale
traduceri latineşti din unii părinţi şi sriitori bisericeşti ca: Grigorie de Nyssa, Chiril
al Alexandriei, Proclus şi a unor piese ascetice, prin transpunerea din limba greacă
în latină a colecţiilor de canoane a sfinţilor apostoli şi ale sinoadelor ecumenice de
până la el, Dionisie a consolidat cu elemente noi legăturile între Răsăritul şi Apusul
creştin, legături pe care le promovaseră deja în secolele IV-V oameni ca Ilarie de
Pictavion, Ieronim, Rufin şi mai ales Sfântul Ioan Cassian prin eforturi cunoscute
de a pune la îndemâna Apusului achiziţiile de seamă ale gândirii patirstice
răsăritene şi hotărârile sinoadelor ecumenice, elemente fundamentale pentru
menţinerea şi adâncirea unităţii Bisericii24.
Prin activitatea sa didactică şi stiinţifică Dionisie încununează cu cinste
fruntea patriei sale, Scythia Minor, creând un culoar spiritual şi romanic în această
provincie.
Plecat din Scythia Minor şi stând ani îndelungaţi în Răsărit unde a învăţat mult
din spiritualitatea şi din patristica răsăriteană şi unde a făcut experienţe hotărâtoare,
a fost chemat la Roma. El a fost în aceste părţi ale Apusului, ca pioner însărcinat de
Hristos cu misiuni multiple: să răsădească în inimile fraţilor din Apus conştiinţa
unităţii de viaţă, de gândire şi de aspiraţii pentru deşăvârşirea existenţei creştine
între Răsărit şi Apus.
Prin călătoriile, şederea şi activitatea lui în diferite regiuni ale mediteranei,
Dionisie a pus în contact romanitatea răsăriteană şi romanitatea apuseană25.
În lumina adevărului istoric se poate afirma că acest fiu că acest fiu al
Dobrogei a contribuit la temperarea conducătorilor bisericeşti care prea uşor
recurgeau la schismă. Tot aşa de repede făceau uz de anatematizări şi de ignorări
reciproce. Faţă de aceste stări dureroase din cele două părţi ale creştinătăţii,
Cuviosul Dionisie aminteşte Duhul lui Hristos din rânduielile apostolice.
23
Pr. Dr. Ghe. I. Drăgulin, op. cit. p. 236.
24
Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Sriitori Bisericeşti din epoca străromână, p. 275.
25
Pr. Prof. I. G. Coman, Sciţii Ioan Cassian şi Dionisie cel Mic..., p.202.

8
 În lumina acestor fapte istorice rezultă că Dionisie a mediat între cele două
Biserici pentru menţinerea unităţii doctinare şi spirituale, a promovat deci un
ecumenism la cel mai înalt nivel. Cu înţelepciunea, cu blândeţea şi cu echilibrul pe
care i-l dădeau duhul rugăciunii, cu iubirea sa pentru pacea Bisericii şi cu smerenia
recunoscută, cuviosul Dionisie avea acum cugetul împăcat. Contribuise, după
putere ca adevărata credinţă să fie restabilită pretutindeni în Biserică.

Concluzii

După cum îi spune şi numele, Smeritul, Cuviosul Dionisie a fost un exemplu

viu de adevărată smerenie, deşi a fost instruit pe deplin în limbile greacă şi latină,
cunoscător al adâncilor taine ale teologiei ecumenice, el a ştiut totuşi să rămână la
smerenia savantului creştin, care uneşte cunoaşterea cu moderaţia şi cu
înţelepciunea. Nepornind din orgoliu de autor, ci simplu, din preocuparea
clarificării lucrurilor şi a instruirii, scrierile sale au dobândit o reputaţie universală.
Dionisie a reuşit să aducă popoarele la înţelegere şi dedicarea lor la
dezvoltarea culturii europene prin adoptarea calculului său calendaristic, a reuşit
astfel să unească spiritual trei continente.
Opera de traducere a Sfinţilor Părinţi răsăriteni, de importanţa Sfântului Chiril
al Alexandriei sau Grigore de Nyssa, i-a cerut pătrundere intelectuală, o cultură
foarte variată şi mult har. De asemenea Traducerea canoanelor necesită cunoaşterea
exactă a izvoarelor ecumenice.
Dar Cuviosul Dionisie Exigul nu a fost numai un mare învăţat, cişi un călugăr
sfânt. Sfânta Scriptură îi era cunoscută în întregime. Proiectele de cultură pe care le
nutrea în minte se străduia necontenit să le convertească în fapte zilnice de viaţă.
Să facem voia lui Dumnezeu, „imitând pe Păstorul cel Mare şi Bun”, nu numai să o
cunoaştem, îndeamnă el în scrisoarea către preotul Iulian26.A preţuit în mod
deosebit învăţătura Sinoadelor Ecumenice şi pe Sfinţii Părinţi răsăriteni, iar dintre
apuseni pe Fericitul Augustin.
Pentru duhul rugăciunii şi al pocăinţei care i-a caracterizat viaţa, unit cu
sobrietate în vorbire şi cu contemplaţie zilnică, va trebui să fie rânduit printre
primii isihaşti ai spiritualităţii noastre bisericeşti.
Mulţi cercetători i-au făcut portrete deosebite şi am să închei cu un asemenea
portret: „Dacă mi s-ar cere părerea despre Dionisie Exigul, eu sunt convins că sub
numele şi haina lui modestă se ascundea un mare geniu, expert în aproape toate
ştiinţele; unul din acei oameni pe care obişnuim să-i numim «biblioteci vii», încât
nu fără temei a afirmat Casiodor despre el: «tot ce putea căuta cititorul la alţii, afla
în ştiinţa lui în mod strălucit». Căci în el admirăm pe omul foarte învăţat în ştiinţa
Sfintei Scripturi, pe cunoscătorul desăvârşit al Sfinţilor Părinţi, pe magistrul
veteran al catedrei de dialectică, egalul lui Casiodor însuşi, pe corifeul tuturor
dascălilor de drept canonic, pe preaînvăţatul bărbat în amândouă limbile, greacă şi
latină, pe cel atât de distins în ştiinţa calculelor astronomice, încât a devenit
26
Pr. Dr. Gheorghe I. Drăgulin, op. cit., p. 244.

9
 «părintele erei creştine» şi prin părerea sa inapelabilă a fixat pentru veacurile
viitoare modul sărbătoririi Paştilor, pe cel preapriceput în aghiografie. De aceea nu
e de mirare că Dionisie al nostru s-a bucurat de bunăvoinţa şi încrederea atâtor papi
şi de prietenia atâtor oameni învăţaţi, încât pe drpt cuvânt îl putem considera un alt
Ieronim al veacului său”27.

27
Dom Ambrosius Amelii, O.S.B., Dionysii Exigui nova collectio, Pro controversia „De Uno e Trinitate in carne
passo”, în „Specilegium Casinense”, tomus primus, 1893, p. XLVIII apud Pr. Dr. G .I. Drăgulin, op. cit., p. 247.

10
 BIBLIOGRAFIE

Pr. Prof. Coman, Ioan G., Contribuţia scriitorilor patristici din Scithia
Mynor-Dobrogea la patrimoniul ecumenismului creştin, în secolele al IV-lea, al V-
lea, în „Ortodoxia” revista Patriarhiei Române, anul XX, nr. 1, Ianuarie-Februarie,
1968.
Idem, Scritori bisericeşti din epoca străromână, Tipărită cu binecuvântare
P.F.P.Iustin Partriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1979.
Idem, Sciţii, Ioan Casian şi Dionisie cel Mic şi legăturile lor cu lumea
mediteraniană, în „Studii Teologice” Rev. Institutelor teologice din Patriarhia
Română, seria a II-a,anul XXVII, nr.3-4, Martie-Aprilie, Bucureşti, 1975.
Pr. Dr. Drăgulin, Gheorghe I., Cuviosul Dionisie Exigul, în „Sfinţi români şi
apărători ai legii strămoşeşti”, lucrare alcătuită din încredinţarea Sfântului Sinod
sub purtarea de grijă a Înalt Prea Sfinţitului Nestor Arhiepiscopul Craiovei şi
Mitropolitul Olteniei, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Biseriicii Ortodoxe Române, 1987.
Pr. Prof. Dr. Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol.I,
tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Iustin Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române,Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1980.

11