Ridicarea României la rangul de Patriarhie

Introducere
Patriarhia este o organizație administrativ bisericească superioară, autonomă condusă
de un Patriarh, având în componență mai multe mitropolii, arhiepiscopii și episcopii.

Prima menționare a instituției patriarhale îi aparține lui Socrate care o atribuie

Sinodului Ecumenic de la Constantinopol din anul 381, iar titlul de patriarh va fi
utilizat prima data la Sinodul Ecumenic de la Calcedon din anul 451.

În perioada împăratului roman Iustinian titlul de patriarh este folosit doar pentru
scaunele apostolice de la Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim ce
vor funcționa până la Schisma din anul 1054, adăugându-se mai apoi Cartagina și
Cipru.

În al doilea mileniu se mai adaugă alte cinci patriarhii: cea Rusă în 1593, cea Sârbă în
1920, cea Românească în 1920, cea Georgiană în 1943 precum și Patriarhia Bulgară
din 1953.

Începând cu secolul al XV-lea crește importanța Țărilor Române în lupta pentru

libertate devenind o adevărată fortăreață în apărarea creștinătății în Europa. Biserica
Ortodoxă Română a arătat mai multe semne privind obținerea autocefaliei 1 dintre care
amintim:

- Suportul asigurat întregii ortodoxii împotriva atacurilor otomane;

- Toți superiorii ierarhici erau aleși în țară;
- Studierea învățăturilor ortodoxe din care amintim Mărturisirea de credință a
mitropolitului Petru Movilă în cadrul Sinodului de la Iași din 1642;
- Canonizarea sfinților din care amintim Cuviosul Nicodim de la Tismana,Sfântul
Ioan cel Nou de la Suceava.

1
Autocefalia, termen a cărui provenienţă etimologică se regăseşte prin reunirea cuvintelor din limba
greacă,„autos“- (prin sine) însuşi şi „kefali“ - cap, desemnează, în viaţa bisericească, independenţa
unei unităţi bisericeşti constituită la nivel sinodal în cadrul Ortodoxiei ecumenice, faţă de o altă unitate
bisericească, de acelaşi nivel organizatoric.
Odată cu Unirea Principatelor Române din 1859 s-a luat în calcul și reorganizarea
bisericii într-o structură unitară în 3 decembrie 1864 prin elaborarea unui proiect de
lege ce va fi promulgat pe 6 decembrie cu numele de Decretul Organic nr.1703 pentru
înființarea unei autorități sinodale2 și în care se stipula faptul că Biserica Ortodoxă
Română va rămâne independentă față de orice autoritate bisericească străină.

Decretul din 1864 cunoscut și sub denumirea de Legea Sinoidală a constituit temelia
pe baza căreia s-a unit Biserica din Moldova cu cea din Țara Românească precum și
numirea unui mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe în persoana lui Nifon care a avut
titlul de primat al României din 1865 până în 1875.

În februarie 1885 Sinodul transmite pricipalele cereri pentru recunoașterea

autocefaliei, pe 25 aprilie în același an se convoacă Sinodul Patriarhal și se întocmesc
trei documente importante: Tomosul de recunoaștere precum și două scrisori adresate
mitropolitului Calinic Miclescu și primului ministru din acea vreme Dimitrie A.
Sturdza. Patriarhia Ecumenică recunoaște oficial autocefalia Bisericii Ortodoxe
Române la data de 1 mai 1885, pe 7 mai fiind transmisă o scrisoare de mulțumire către
aceasta. În același timp au fost anunțate toate bisericile ortodoxe de faptul că Biserica
Română s-a înfrățit cu cea Ecumenică la fel cum Sinodul Român se înfrățește cu cel
din Constantinopol.

Nașterea Patriarhiei în România

Odată cu Unirea Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918 și Bisericii îi revine

obligația morală de a se organiza omogen sub conducerea Sinodului de la București
fapt ce are ca punct de plecare primăvara anului 1919 prin includerea ierarhilor din
provinciile încorporate de pe tot teritoriul României Mari.

Odată cu alipirea teritoriilor românești reintegrate Ardealul, Banatul, Crișana și

Maramureș având cel mai mare număr de populație românească ortodoxă, este ales
mitropolit primat în fruntea Bisericii Ortodoxe Românești în decembrie 1919
episcopul Caransebeșului Miron Cristea prezent la Marea Adunare Națională de la
Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 precum și la delegația transilvăneană de la

2
Mircea Păcurariu, Istoria bisericii ortodoxe Române, compendiu ediția a II a revizuită și întregită,
Editura Andreiană, Sibiu 2007, p.336
București sosită pentru înmânarea actului de unire cu România a tuturor teritoriilor de
dincolo de Carpați.

Deși Constantin Angelescu ca ministru al cultelor din acea perioadă a dorit

promulgarea în parlament a Statutului de funcționare a Bisericii Ortodoxe Românești
începând cu toamna anului 1920, totuși, la rugămintea mitropolitului Ardealului
Nicolae Bălan, se amână până după adoptarea Noii Constituții din primăvara anului
1923.

În data de 7 decembrie 1924, istoricul Nicolae Iorga prezenta în ziarul “Universul”

nevoia de a înființa rolul de Patriarhie în România cu argumente istorice. Astfel, chiar
și Alexandru Lapedatu menționa în același ziar, necesitatea ridicării Patriarhiei. 3

Astfel în anul 1925 se votează pe 24 martie în Senat și pe 3 aprilie în Camera

deputaților noua legislație bisericească decretată de Ferdinand I pe 6 mai împreună cu
procesul de consfințire la rangul de Patriarhat al Bisericii Ortodoxe Române.

Prima menționare a înființării Patriarhiei Române vine din partea Congresului

preoților transilvăneni de la Sibiu din anul 1919, unde au participat peste 700 de preoți
din Mitropolia Ardealului precum și reprezentanți din vechea Românie dintre care
amintim:diaconul Dr. Nicolae Popescu din partea preoțimii din București, preot Ghe.
Laninschi din Bucovina și Basarabia, dr. Elia Dăianu din partea preoțimii greco
catolice, și unde protopopul Ghe. Ciuhandu a prezentat un referat documentat în acest
sens.

Tot în decursul aceluiași an la Mănăstirea Căldărușani mitropolitul primat Miron

propunea Adunării Constituante progresul Bisericii Ortodoxe Române spre Patriarhat,
propunere ce era susținută și de alte personalități ale vremii din care amintim: regele
Ferdinand, istoricii Nicolae Iorga și Ioan Lupaș, prim ministrul I.C.Brătianu, ministrul
cultelor Alexandru Lapedatu precum și mulți alții.

La sfârșitul anului 1924 mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei propune ca

mitropolia Munteniei cu scaunul mitropolitan la București să fie ridicată la rangul de
3
Autocefalie, Patriarhie, Slujire Sfântă, edit. Institutului Biblic și de misiune al bisericilor ortodoxe
române, pp.251
Patriarhie iar mitropolitul care e și președinte al Sfântului Sinod să poarte titlul de
Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Se emite un document în acest sens care este
semnat și de mitropolitul Nectarie al Bucovinei, de arhiepiscopul Gurie de la Chișinău,
de episcopii Lucian al Romanului, Roman al Oradei, Nicolae al Clujului precum și
Ilarie al Constanței.

Această propunere este prezentată în fața Sfântului Sinod în data de 4 februarie 1925,
documentul fiind citit de mitropolitul Nectarie al Bucovinei, autorul lui neputînd
participa fiind bolnav.

Ca urmare Sfântul Sinod se pronunță în ședința de la aceeași dată în favoarea

propunerii după cum urmează:

1. Se înfiinţează în Ţara Românească pentru Biserica Ortodoxă autocefală Română

demnitatea de PATRIARH.

2. Arhiepiscopul şi Mitropolitul Ungro-Vlahiei se ridică, în calitatea sa de Primat al

României, la rangul de PATRIARH al Bisericii Ortodoxe autocefale Române.

3. Înalt Prea Sfinţitul D.D. Miron, actualul Arhiepiscop şi mitropolit al Ungro-Vlahiei,

devine, în calitatea sa de Primat al României, PATRIARH al Bisericii Ortodoxe
Române.

4. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române se va bucura de toate drepturile recunoscute

de Sf.Canoane şi legile ţării.

5. Hotărârea aceasta va fi înaintată Onor. Guvern spre legiferare printr-o lege specială
şi sancţionată de M. S. Regele.

6. Alegerea, confirmarea şi învestirea viitorilor patriarhi se va face potrivit unei legi

speciale.

7. Nu vor putea fi eligibili la demnitatea de Patriarh decât Mitropoliţii şi Episcopii în

funcţiune ai Sfintei noastre Biserici;

8. Se va comunica această hotărâre şi tuturor celorlalte Biserici surori ortodoxe de

răsărit.
9. Se deleagă o Comisiune alcătuita din I. P. S. Mitropolitul Nectarie şi. P. P. S. S.
Episcopi Vartolomeu al Râmnicului Noului Severin şi Lucian al Romanului, care să
întocmească actul de notificare ce se va face celorlalte Biserici ortodoxe surori şi care
se va înscrie în Condica Sfântă a Sf. Sinod.”4

La finalul acestei întruniri istorice, mitropolitul primat Miron a prezentat o parte din
ideile ce se vor transforma într-un adevărat program al viitorilor săi ani de patriarhat:
1. trimiterea unor tineri teologi la studii peste hotare;

2.dezvoltarea învăţământului teologic ortodox din România, prin crearea de noi

catedre, inclusiv înscopul primirii la pregătire a unor tineri din lumea greacă şi slavă;

3. înfiinţarea unei Academiide muzică bisericească;

4. înălţarea unei „Catedrale a Mântuirii Neamului“, în concordanţă cunoul şi înaltul

rang de Patriarhat al Bisericii Ortodoxe Române.

Înfiinţarea Patriarhiei Române a fost primită, curând după data hotărârii sinodale,de
Senat cu 89 de voturi (din 91 exprimate) şi de Camera Deputaţilor cu unanimitatea
celor 156 de voturi, la 12 şi, respectiv, 17 februarie 1925, fiind promulgată de regele
Ferdinand I la data de 23 februarie a aceluiași an.

Pe data de 1 noiembrie 1925 este învestit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe

Române dr. Miron Cristea. La finalul festivităților primind cârja patriarhală de la
mitropolitul Pimen al Sucevei și Moldovei, regele Ferdinand o înmânează noului
patriarh cu urarea de învestire: ” Îţi încredinţez cârja de patriarh, pentru a păstori turma
Patriarhiei Române“.

Astfel s-a scris istoria memorabilă a înălţării Bisericii Ortodoxe Române la rang de
Patriarhat, cu învestirea şi înscăunarea primului nostru patriarh, în persoana lui Miron
Cristea,fiul de ţărani ardeleni, pe numele său cel dintâi Elie, dăruit Ţării şi Bisericii de
meleagurile mureşene ale Topliţei şi ridicat la treapta episcopală pentru eparhia
bănăţeană a Caransebeşului.

4
https://www.teologiepentruazi.ro/2010/02/04/hotararea-sfantului-sinod-din-februarie-1925-privind-
ridicarea-la-rangul-de-patriarhie-a-bisericii-ortodoxe-romane/ -24.01.2023 accesat la ora 16
“S-a afirmat pe drept cuvânt, că Patriarhatul lui Miron Cristea a fost o mândrie a
Bisericii și o înălțare a prestigiului ei, și că el a lăsat amintirea unui mare om
bisericesc, mare diplomat, mare om de cultură, un modern. O bună intrare a Bisericii
noastre în lumea modernă”.5

Concluzie

În concluzie, consider că ridicarea Bisericii Române la rangul de Patriarhie a fost unul

dintre momentele importane din istoria sa. Cel mai apreciat moment a fost alegerea
ierarhului Miron Cristea fiind considerat primul Patriarh al României.

Bibliografie selectivă.

5
Autocefalie, Patriarhie, Slujire Sfântă, edit. Institutului Biblic și de misiune al bisericilor ortodoxe
române, pp.273
 - Parvu Constantin, Pacurariu Mircea, Floca Ioan, Autocefalie, Patriarhie,
Slujire Sfântă, edit. Institutului Biblic și de misiune al bisericilor ortodoxe
române.
- Olimp Căciulă “Cultele în România”, în Enciclopedia României, Vol. I,
București.

Pagini Web.

https://basilica.ro/85-de-ani-de-la-ridicarea-bisericii-ortodoxe-romane-la-rang-
de-patriarhie/ accesat la ora 18:16.

https://www.teologiepentruazi.ro/2010/02/04/hotararea-sfantului-sinod-din-
februarie-1925-privind-ridicarea-la-rangul-de-patriarhie-a-bisericii-ortodoxe-
romane/ accesat la ora 16:00