Vasile Voiculescu Povara

Doamne, m-am plns c viaa mi-e cumplit de grea,

Te-am rugat s mi-o iein-ai vrut s m-asculi
Mi-ai pus att: s nu mai fie numai a mea,
S-o-mpart cu alii, cu ct mai muli
Am pornit atunci s-mi arunc unora haina
Altora pita, sandalele, banii
Am colindat lumea, m-am despuiat, mi-am pierdut anii.
Tot mai sfietoare mi se fcea povara i taina.
Din nou m-am ntors i m-am jelit.
Doamne, sarcina iat, sporete; abia mai pot.
Privete, sunt strivit: Nu mai da tum-ai sftuit.
Atunci ce s fac?
Tu de-acum primete.
-am nceput s iau de la unii sfat,
De la alii necaz ori durere.
Am primit orice mi s-a dat.
Civa hul i ur mi-au aruncat.
Muli cu lacrimile m-au ncrcat,
Am mprit cu muli dezndejde, rni, suspine,
Mi-au druit atata chin in ct m mir c-a ncput n mine.
Rar de la cineva o lumin i mai rar o tcere.
Toi, n cuul sufletului mi-au turnat numai
Bti, ruini i sfiere
Doamne, darul a crescut mereu nemsurat;
Un munte de obid i nemngiere.
Nu m-ndur din inim s-l smulg.

E al meu, l-am cules, mil de la ei i gnd de la tine.

Fr nici un ps ori grij de mine
Ca s-l duc, mi-ai hrzit atta putere
C de-atunci povara mea
n-o mai simt nici ct un fulg.