UNIVERSITATEA BABEȘ BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

DEPARTAMENTUL DE STUDII INTERNAȚIONALE ȘI ISTORIE CONTEMPORANĂ
SPECIALIZAREA MANAGEMENTUL SECURITĂȚII ÎN SOCIETATEA
CONTEMPORANĂ
DISCIPLINA : PARADIGME, TEORII ȘI ABORDĂRI ÎN STUDIILE DE SECURITATE

TEORIA COMPLEXULUI REGIONAL

DE SECURITATE
STUDIU DE CAZ : ORIENTUL
MIJLOCIU

Student : Tataru Iuliana

Mocanu Claudiu- Gabriel
 Cuprins

Introducere
Capitolul I : Teoria complexului regional de securitate
1.1. Ce este mai exact o regiune?
1.2. Regiunile de-a lungul istoriei
1.3. Complexul regional de securitate
Capitolul II : Studiu de caz : Orientul Mijlociu
2.1. Ce este Orientul Mijlociu?
2.1.1. Antichitatea în Orientul Mijlociu
2.1.2. Colonizările din perioada interbelică
2.1.3. Perioada posteblică
2.1.4. Orientul Mijlociu astăzi

Capitolul III : Teoria complexului regional de securitate în Orientul Mijlociu

Concluzii
Bibliografie
 Introducere

Sfârșitul Războiului Rece (1947-1991) aduce odată cu el schimbări exponențiale în natura și

dinamica sistemului internațional, în relațiile dintre membrii acestuia și desigur, determină
modificarea spectrului securității la toate nivelele. Aceste schimbări determină nevoia de a
redefini conceptul de securitate și părțile sale componente. În acest context, numeroși
cercetători și specialiști caută să adapteze acest concept la noua realitate, realitate marcată de
nevoia de a extinde securitatea, de existența unor numeroși actori și a unui număr mare de
riscuri, amenințări și vulnerabilități. Meritul pentru această adaptare se datorează membrilor
Școlii de la Copenhaga, dintre care îi enumerăm pe Barry Buzan, Ole Waver și Jaap de Wilde.
Prin lucrările lor, aceștia pun bazele noii securități și, după cum era necesar, modifică
conceptul astfel încât să se potrivească cu realitatea și nevoile secolului XXI.

Un prim lucru pe care specialiștii menționați anterior îl fac în procesul lor de reconceptualizare
este să sublineze nevoia de a extinde sectoarele securității, astfel încât să fie cuprinse și cel
politic, economic, societal și de mediu, pe lângă cel militar. Apoi, pentru a facilita înțelegerea
și studiul securității, se folosesc de cinci nivele : cel al sistemelor internaționale, cel al
subsistemelor, al unităților, subunităților și într-un final, nivelul individual.1

Scopul lucrării de față este de a analiza cel de-al doilea sector, cel al subsistemelor, prin
prisma teoriei complexului regional de securitate. Mai apoi, lucrarea aplică această teorie pe
zona Orientului Mijlociu, încercând să descopere dimensiunile unui astfel de complex în zonă.

La baza acestei cercetări se află atât cele trei cărți ale lui Barry Buzan și Ole Waver,
teoreticienii acestei teorii a complexului regional de securitate (People, states and fear;
Security : a new framework for analysis ; Regions and Powers), cât și alte lucrări și studii care
ne-au ajutat să înțelegem în profunzime studiul nostru de caz.

1
Barry Buzan, Ole Waver, Jaap de Wilde, Securitatea. Un nou cadru de analiză, Cluj Napoca,
Editura CA Publishing, 2010, pp. 19-23
 CAPITOLUL I : Teoria complexului regional de securitate

1.1. Ce este mai exact o regiune?

Conform definiției lui Buzan, în termenii securității, regiune înseamnă că un subsistem

distinct și semnificativ de relații de securitate este format de un grup de state care au fost
sortite să se găsească în apropiere geografică unele față de altele.2

Definiția ne oferă cele două elemente esențiale ale acestui concept : existența unor relații de
securitate între membrii grupului și învecinarea lor. La baza acestor regiuni stă ideea conform
căreia amenințările operează cel mai bine pe distanțe scurte, deci, cele mai mari astfel de
amenințări și cele care se pot manifesta cel mai rapid sunt identificate ca fiind cele ce provin
din partea vecinilor. De asemenea, statele sunt unități imobile, ele nu își pot schimba
localizarea – acest lucru duce la nevoia de a asigura, pentru prima dată, zona apropiată. 3

Un factor determinant într-o regiune este tipul de relație existentă între membrii ei : relație de
amiciție, de imparțialitate sau de inamiciție. Astfel, statele pot fi în relații bune, de prietenie și
colaborare, în relații de neutralitate, sau în relații ostile.4 Desigur, fiecare tip de relație
determină dinamica dintre statele unei regiuni, dar și comportamentul fiecărui stat în parte.
Putem compara aici, pentru a înțelege mai ușor, un stat care se află în relații bune cu vecinii
săi și unul care se află în relații negative cu cei de peste granițe. Este clar că, în prima situație,
la nivel individual, statul se va simți sigur și nu va lua măsuri drastice în ceea ce privește
securitatea sa, iar la nivel de grup, statele vor coopera, se vor ajuta reciproc și vor lupta
împreună împotriva altor inamici. În schimb, având în vedere al doilea scenariu, un stat aflat în
relații ostile cu vecinii săi va fi mereu în alertă, se va simți mereu în pericol și își va pune
mereu forțele în gardă, iar la nivel de grup, ceilalți membrii vor face la fel și se vor lovi,
inevitabil, de dilema securității.
2
Barry Buzan, Popoarele, statele și frica, București, editura Cartier, 2014, p. 194
3
Barry Buzan, Ole Waver, Jaap de Wilde, op.cit., p. 24
4
Barry Buzan, op.cit., pp. 195-196
1.2. Regiunile de-a lungul istoriei

În cartea ce fundamentează cel mai bine subiectul acestei lucrări, Regions and Powers, autorii
săi, Buzan și Waver, încep prin a prezenta un scurt istoric al sectorului regional. Ei constată că,
până în anii 1500, nu putem vorbi de regiuni întrucât remarcăm prezența mai multor sisteme
internaționale și astfel, regiunea se traduce în acest caz ca un alt sistem internațional.

Apoi, din 1500 și până în 1945, vedem fenomenul colonizării prin care puterile europene se
extind și domină toate zonele geografice ale lumii. Datorită acestei prezențe europene la nivel
global, nu putem vorbi despre regiuni.

Odată cu 1945, forma pe care o ia sistemul internațional este direct determinată de fenomenul
decolonizării , de Războiul Rece și desigur, de apariția unui număr mare de state noi. Aceste
schimbări fac posibilă apariția regiunilor, dar la un nivel mai redus în comparație cu zilele
noastre, având în vedere dominația celor două state inamice, Uniunea Sovietică și Statele
Unite ale Americii.

Într-un final, odată cu sfârșitul Războiului Rece, noua paradigmă determină organizarea a
numeroase state în regiuni de securitate care sunt, desigur, mai bine conturate și care
marchează o interdependența uriașă între membrii unui astfel de subsistem. Acest lucru se
datorează faptului că mare parte din statele lumii devin cu adevărat suverane, eliberându-se de
influența celor două mari puteri inamice în conflictul rece. Astfel, statele iau decizii pe cont
propriu, fără influențe exterioare impuse și își îndreaptă atenția spre propria lor securitate și
desigur, asupra actorilor care pot determina cele mai periculoase amenințări : proprii vecini. 5
Această eră post -Război Rece favorizează apariția și existența regiunilor și vedem o tendință
tot mai mare a statelor de a se grupa astfel, tendință pe care o putem pune pe seama dorinței
statelor de a-și asigura securitatea și pe baza faptului că statele nu mai sunt dispuse să se
implice în acțiuni care să nu le vizeze direct și care să fie îndepărtate de propriul teritoriu.

5
Barry Buzan, Ole Waever, Regions and Powers. The structure of International Security,
United States of America, Editura Cambridge University Press, 2003, pp. 14-20
1.3. Complex regional de securitate

Tot Barry Buzan ne definește și complexul de securitate ca fiind un grup de state ale cărui
prime preocupări de securitate le leagă laolaltă suficient de îndeaproape, încât securitățile
lor naționale să nu poată fi luate în considerare în mod realist separat una de alta.6 Din nou,
această definiție ne oferă trăsăturile necesare unui complex de securitate : interdependența
dintre membrii unui astfel de grup , interesul comun al grupului – securitatea și nu în ultimul
rând, factorul geografic. Având în vedere faptul că sistemul internațional actual este unul
global, interdependența există între toate statele lumii – dar acest factor este mult mai adânc
înrădăcinat în cazul statelor care se învecinează.7 De asemenea, autorul constată și că aceste
complexe sunt generate de sistemul internațional anarhic și că reprezintă un rezultat al
interacțiunii dintre anarhie și geografie. 8 Cu privire la acest ultim aspect, putem determina de
ce în contextul anarhiei, un stat preferă să își formeze legături cu vecinii săi : pentru că o
amenințare la adresa unui stat este, de obicei, o amenințare și la adresa vecinilor săi ; pentru
că, în general, statele vecine au numeroase elemente în comun de ordin cultural, identitar ;
pentru că mica distanță face ca lucrurile să fie mai sigure și cu costuri mai reduse, inclusiv din
punct de vedere economic, politic ; pentru că un grup de state aliate care luptă împreună au
mai multe șanse de reușită și desigur, putem găsi și altele.

Dinamica, forma și acțiunile unui astfel de complex sunt determinate, în mod logic, de
percepțiile statelor membre cu privire la securitate, amenințări și interacțiuni. Totodată, un
astfel de complex ocupă un rol esențial în interiorul statelor membre, dar și în exterior și mai
ales, în relațiile cu celălalte state.9 Pentru a înțelege această asumpție, luăm un exemplu
apropiat de noi, cazul României ca parte a complexului european. Apartenența României la
acest grup îi determină atât politica internă cât și cea externă, adoptând măsuri și având
percepții comune cu cele ale celorlalte state europene. În plan militar, spre exemplu, adoptăm
aceleași metode de luptă și tactici , dar suntem și ajutați de forțele aliaților și oferim la rândul
nostru sprijin atunci când este nevoie. La nivel extern, identificăm aceleași riscuri și
amenințări și luptăm împreună împotriva lor.

6
Barry Buzan, op.cit., p. 196
7
Barry Buzan, Ole Waver, Jaap de Wilde, op.cit. , p. 27
8
Barry Buzan, op.cit., pp. 196-197
9
Barry Buzan, Ole Waver, Jaap de Wilde, op.cit., p. 27-28
Păstrând aceeași notă, un complex de securitate influențează și modul în care entitățile
externe, ce nu fac parte din complex, identifică ca tot unitar, dar și separat, statele membre ale
unui astfel de subsistem.10 Un stat din exteriorul complexului european poate ar ataca România
la un moment dat, dar este împiedicat de relațiile pe care statul român le are și de ce aceste
relații ar putea determina – sprijin, intervenție pentru cauză română.

Important de menționat este faptul că un complex de securitate poate exista și dacă actorii ce îl
formează nu recunosc existența unei astfel de subsistem– complexele se formează datorită
interdependenței și geografiei – recunoașterea nu este un factor imperios necesar în existența
unui astfel de grup.

Nivelul de interdependență dintre statele unui complex este direct determinat de relația dintre
statele ce îl constituie : putem avea o interdependență puternică, iar în acest caz Barry Buzan
oferă exemplul Indiei și a Pakistanului, sau putem avea o interdependență slabă, cum avem în
cazul Indoneziei și a Australiei. De asemenea, putem avea o interdependență pozitivă, ca în
cazul Suediei și Finlandei, sau una negativă, ostilă, cum avem între Iran și Irak. 11

Concluzie

Analizând cele mai sus prezentate, putem trage concluzia că un complex regional de securitate
este o subunitate, formată din state care se află într-o relație de interdependență adânc
înrădăcinată, care au preocupări comune de securitate ce determină imposibilitatea de a trata
separat securitatea fiecărui membru împarte și care, desigur, formează o regiune și din punct
de vedere geografic.

Acum că avem cadrul conceptual al temei abordate, putem trece la studiul de caz ce reprezintă
partea empirică a acestei lucrări.

CAPITOLUL II : Studiu de caz : Orientul Mijlociu

2.1. Ce este Orientul Mijlociu?

10
Ibidem, p. 27-28
11
Barry Buzan, Ibidem, p. 198-199
Denumirea de Orientul Mijlociu provine din limba engleză modernă și se referă la cea mai
veche regiune a civilizației umane. Totodată, acest termen prezintă zona geografică între Asia
de Vest și Asia de Sud, teritoriu ce include o serie de țări cu o istorie bogată și o diversitate
culturală semnificativă. 12

Deși limitele exacte ale Orientului Mijlociu pot varia în funcție de perspectivă și context, în
general, această regiune cuprinde țări din partea de vest a Asiei și nordul Africii. Principalele
caracteristici ale acestei zone includ cultura și istoria, religia și nu în ultimul rând,
numeroasele probleme de ordin politic.

Orientul Mijlociu este cunoscut, în special, pentru moștenirea sa istorică și culturală – aici au
luat naștere primele civilizații ale lumii, dintre care o amintim pe cea a mesopotamienilor, a
egiptenilor și fenicienilor. Pe lângă acestea, regiunea a fost influențată, de-a lungul istoriei, de
diverse imperii, printre care se numără cel Persan, Roman, Bizantin și Otoman. 13

Mai mult de atât, regiunea în cauză este locul de origine al celor trei mai religii monoteiste :
iudaismul, creștinismul și islamul.14 Reușește, astfel, să aibă o mare importanță sprituală și
religioasă pentru cele trei comunități.

Cât despre problemele politice, regiunea a fost și este în continuare un punct fierbinte pe harta
lumii, conflictele din acest teritoriu fiind de ordin teritorial, etnic și după cum era de așteptat,
religios. Enumerăm aici câteva dintre aceste conflicte : lupta îndelungată între israelieni și
palestinieni, războaiele din Irak și Afganistan, războiul civil din Siria și instabilitatea politică
din Yemen.

Inainte de a prezenta, pe scurt, cele mai importante momente din istoria acestei regiuni, este
important să menționăm că ea este percepută diferit de persoanele ce manifestă un interes în
acest sens și, de asemenea, reprezintă o zonă extrem de diversă și complexă din punct de
vedere cultural, etnic și religios.

2.1.1. Antichitatea în Orientul Mijlociu

12
Peter Mansfield, O istorie a Orientului Mijlociu, București, Editura Humanitas, 2015, p.13
13
Ibidem, p. 17-29
14
Ibidem, p. 23-26
După cum am menționat anterior, regiunea despre care vorbim reprezintă teritoriul în care au
apărut civilizațiile străvechi și astfel, zona care a influențat dezvoltarea ulterioară a lumii.
Această regiune, situată într-un loc strategic între Asia, Africa și Europa, a fost martora unor
culturi și imperii remarcabile. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt Mesopotamia și Egiptul
Antic.

Prima dintre ele, situată între râurile Tigru și Eufrat, a fost leagănul unora dintre cele mai
vechi civilizații umane, dintre care amintim sumerienii și babilionienii. Sumerienii sunt cei
care au dezvoltat primul sistem de scriere, cunoscut sub numele de scriere cuneiformă, iar
babilonienii sunt primii care au format un cod de legi.

Egiptul Antic, la fel ca și Mesopotomania, se formează în jurul unei surse de apă care să le
ofere indivizilor, pe lângă această resursă primară și zone fertile. Astfel, Egiptul apare în valea
Nilului și mai mult de atât, va avea o influență semnificativă asupra culturii și religiei antice.

Aceste două civilizații au fost separate geografic de Deșertul Arab, dar au avut contacte și și-
au influențat reciproc evoluția culturală, economică și politică. Ambele regiuni aveau resurse
distincte și bogate. Contactul comercial dintre cele două era esențial pentru schimbul de bunuri
cum ar fi metalele, lemnul sau pietrele prețioase. În plus, râurile Eufrat și Tigru din
Mesopotamia și Nilul din Egipt erau rutele principale de transport pentru aceste schimburi. 15

Izvoarele istorice din aceste timpuri ne ilustrează că cele două entități s-au și confruntat de-a
lungul timpului pentru controlul teritoriilor din Orientul Mijlociu : “La jumătatea celui de-al
treilea mileniu, babilonienii au fost urmați de egipteni, care cam în aceeași perioadă au
cucerit mai întâi câmpia costieră din Siria. Egiptenii au fost alungați adesea de alți
invadatori, precum războinicii hitiți din Asia Mică, care au acaparat toată Siria în 1450
a.Chr., însă de fiecare dată s-au întors și au redobândit controlul asupra teritoriului”.16

2.1.2. Colonizările din perioada interbelică

Următoarea perioadă istorică asupra căreia trebuie să ne oprim pentru a înțelege Orientul
Mijlociu este perioada colonizărilor. Cele două perioade semnificative care implică

15
Ibidem, pp. 13-48
16
Ibidem, p. 15
expansiunea puterilor străine în această regiune sunt : dominația imperială în timpul secolului
XIX și începutul secolului XX.

În secolele anterior menționate, Imperiul Otoman, care ocupa cea mai mare parte din Orientul
Mijlociu, a devenit o zonă de interes pentru puterile coloniale europene. Astfel, Franța, Marea
Britanie, dar și alte puteri și-au exercitat influența economică și politică în regiune. Existau
până și concesiuni și acorduri care permiteau străinilor să controleze anumite sectoare
economice, cum ar fi infrastructura și exploatarea resurselor naturale. Tot în această perioadă,
apar și serviciile secrete moderne : “Este perioada de pionierat a serviciilor secrete moderne.
Şi, probabil, prima dată când agenţii secreţi vor folosi tema jihadului pentru a-i ridica la
luptă împotriva englezilor pe egipteni şi nu numai.”17

După prăbușirea Imperiului Otoman în timpul Primului Război Mondial, Liga Națiunilor a
împărțit regiunea în mandate controlate de diferite puteri coloniale. Spre exemplu, Franța a
primit mandatul asupra Siriei și Libanului, în timp ce Marea Britanie a controlat Palestina și
Irakul.

Potrivit Ligii Națiunilor, mandatarii trebuiau să pregătească populațiile locale pentru

autoguvernare și să promoveze dezvoltarea socio-economică. Cu toate acestea, realitatea a fost
adesea diferită, iar mandatarii și-au urmărit propriile lor interese geopolitice și geoeconomice
în regiune.18

Locuitorii din teritoriile controlate de către europeni au perceput mandatele ca o formă de

colonizare continuată și au manifestat rezistență în fața autorităților. A existat astfel, o
oarecare tensiune între obiectivele declarate de către Liga Națiunilor și realitățile din teritoriu.

2.1.3 Perioada postbelică

Perioada postbelică a Orientului Mijlociu, mai ales în anii 1950 și 1960, a fost marcată de
schimbări esențiale în peisajul politic al regiunii, iar una dintre figurile cheie ale acestei ere a
fost președintele egiptean Gamal Abdel Nasser.

17
https://historia.ro/sectiune/general/jocuri-politice-in-orientul-mijlociu-in-anii-1916-
566041.html, accesat la ora 15:40, 7.12.2023.
18
Ibidem, pp. 182-233
Nasser a fost o figură centrală în promovarea naționalismului arab și a pan-arabismului 19. A
pledat pentru unitatea arabă și respingerea influențelor străine. În 1952 a condus o lovitură de
stat în Egipt și a devenit președinte doi ani mai târziu. Potrivit propriului său purtător de
cuvânt, noul conducător al Egiptului a fost inițial preocupat de combaterea incompetenței și
corupției. În fapt, scopul său a fost unificarea regiunii sub un singur stat arab.

În 1956, Nasser a naționalizat Canalul Suez, o acțiune care a generat o criză internațională.
Franța, Regatul Unit și Israel eu intervenit militar împotriva Egiptului, dar presiunea
internațională, inclusiv cea a Statelor Unite ale Americii și Uniunii Sovietice, i-a forțat să se
retragă.

Doi ani mai târziu, Egiptul a format Republica Arabă Unită într-o uniune cu Siria. Acest
proiect de unificare a statelor arabe nu a durat mult, dar reflectă idealurile pan-arabe ale lui
Nasser.20

Liderul egiptean moare în 1970, iar succesorii săi au continuat să conducă statul, moștenirea sa
incluzând încercarea de a consolida și uni lumea arabă.21

2.1.4 Orientul Mijlociu astăzi

Situația Orientului Mijlociu de astăzi continuă să fie dinamică și influențată direct de o gamă
largă de factori, inclusiv conflicte religioase, schimbări politice, tensiuni etnice și religioase,
migrație și implicații economice.

Regiunea continuă să fie afectată de numeroase conflicte, conflicte ce au la bază cauze de

ordin religios, politic, teritorial, economic și etnic. Conflictele din Siria, Yemen, Irak și Liban
sunt și au fost de o magnitudine uriașă, având drept rezultat suferințe umane masive, migrație
în masă și determinând instabilitate în toată regiunea.

19
Ideologie care susține unificarea poporului arab într-un singur stat- națiune.
20
Ibidem, p. 278
21
Ibidem, pp. 233-254
Un rol important în acest teritoriu este marcat de puterile regionale și internaționale, dintre
care menționăm Statele Unite ale Americii (și binecunoscuta relație cu Israelul) , Rusia ( și
relațiile sale strânse cu Iranul), Turcia și Arabia Saudită.

Problemele legate de securitate includ amenințări teroriste, precum cele din partea
organizațiilor ISIS, Al- Qaeda și Hamas. Aceste grupări provoacă instabilitate și insecuritate în
toată regiunea, dar și în exteriorul ei.

De asemenea, tensiunile etnice și religioase persistă în regiune, reflectându-se în conflicte

locale de cele mai multe ori. Cele mai cunoscute astfel de tensiuni sunt cele între sunniți și
șiiți, cele două ramuri ale religiei islamice.

La acest moment, Orientul Mijlociu este dominat de conflictul israeliano-palestinian și de

eșuarea eforturilor de a găsi o soluție pentru această problemă ce există în teritoriu încă din
secolul trecut. De asemenea, alte probleme ale regiunii sunt legate de Iran și de proliferarea
armelor nucleare, de conflictul civil din Siria care continuă de 12 ani, războiul din Yemen,
conflictul din Sudan, cel din Libia și altele.

CAPITOLUL III : Teoria complexului regional de securitate în Orientul

Mijlociu

După cum observă autorii cărții Regions and Powers, este imposibil să dăm o dată exactă
pentru momentul în care Orientul Mijlociu devine un complex de securitate – acest lucru se
datorează faptului că nu a existat un moment clar în care statele din zonă au devenit
independente, dar important este și că o parte dintre aceste state, cum ar fi Iran sau Arabia
Saudită, nu au fost niciodată ocupate de către puterile coloniale europene. Cu toate acestea,
putem aproxima că un astfel de complex se formează în zonă odată cu fenomenul
decolonizării – deci, undeva între anii 1945-1948.22

Orientul Mijlociu este în mod clar un complex de securitate standard, adică un sistem anarhic
de stări nesigure, cu regimuri instabile, a căror preocupare majoră este securitatea militară și
unde echilibrul de putere este principiul dominant.23

Important de menționat este că relațiile dintre statele ce formează regiunea în cauză se învârt
în jurul insecurității generate de conflictele și disputele din teritoriu. Pentru a înțelege mai
exact acest lucru, autorii lucrării dezvoltă trei sub-complexe : unul în Levant, unul în Golful
Persic și unul în Maghreb.24

Atunci când vorbim de insecuritatea din Orientul Mijlociu, putem afirmă că etnicitatea și
religia reprezintă importanți factori de instabilitate și conflict. Încă de pe vremea Imperiului
Otoman, întâlnim rivalitatea arabo-turcă și încă din prima jumătate a secolului trecut regăsim
conflictul între arabi și non-arabi (în special evrei). 25 În ceea ce privește religia, insecuritatea
este dată, desigur, de faptul că regiunea reprezintă locul de origine pentru cele mai răspândite
religii ale lumii.

De asemenea, observăm că între statele arabe există o continuă cursă pentru cine să conducă
această lume arabă și astfel, să devină statul nucleu. 26 Totodată, statele arabe văd în cele
islamice o amenințare – și observăm astfel că există conflicte și la nivelul arab-arab. 27

Pentru a înțelege în detaliu acest complex regional de securitate, preluăm modelul lui Barry
Buzan și Ole Waver și tratăm fiecare sub-complex în parte.

22
Barry Buzan, Ole Waver, op.cit., p. 187-188
23
Bettina Koch, Yannis A. Stivachtis, Introducing Regional Security in the Middle East,
https://www.eir.info/pdf/78703?
fbclid=IwAR2PAvAZnzCTSUqQj0OZq6q64CAOv6WRUVm_PdeZUJgn44UQACKimLclwe
s
24
Barry Buzan, Ole Waver, op.cit., p. 188
25
Ibidem, p. 190
26
Samuel Hauntington, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, București,
Editura Litera, 2010, p. 325
27
Barry Buzan, Ole Waver, op.cit., p.190
În ceea ce privește sub-complexul din Levant, aceste este clar dominat de lupta dintre
israelieni și palestinieni, luptă ce începe odată cu anul 1947 și declararea Israelului ca stat
independent. Acest conflict a determinat, pe de o parte, o unire a lumii arabe – datorată alierii
statelor ce susțin cauza palestiniană, iar pe de altă parte, a generat schimbări esențiale în
politica regiunii și în relațiile dintre state.28

Al doilea sub-complex, cel al Golfului Persic, se formează odată cu anul 1971 și dispariția
Marii Britanii din teritoriu. Această zonă se axează pe rivalitatea dintre Iran, Irak și statele
arabe conduse de către Arabia Saudită. Să nu uităm că statele din Golf, cu excepția Iranului și
Irakului, formează ceea ce este cunoscut sub numele de Consiliul de Cooperare al Golfului – o
organizație care, cu timpul, a devenit de cooperare economică, dar care inițial este formată ca
un scut de apărare împotriva celor două state rivale neimplicate, Iran și Irak. La baza
disputelor dintre cele trei state se află elemente de istorie, frontieră, ambiții de putere, dar și
elemente economice, în special cu privire la petrol.29

Ultimul sub-complex, cel din zona Maghreb, este caracterizat de conflictele apărute între
Libia, Tunisia, Algeria și Maroc, dar această zonă nu are o influență majoră asupra întregului
Orient Mijlociu.30

Ne întoarcem la analiza complexului la nivel general și găsim principalele sale caracteristici :

la nivel politic regăsim lipsa democrației, existența regimurilor dictatoriale și nerespectarea
drepturilor omului ; la nivel economic, este prea bine cunoscută bogăția teritoriului în petrol.
De asemenea, o altă caracteristică este prezența în teritoriu a unor entități non-statele, a unor
populații fără stat – kurzii și palestienii.31 De menționat este și antagonismul prezent în
teritoriu între statele pro-occidentale și cele anti-occidentale. În prima categorie putem încadra
Israelul și Arabia Saudită, state dependente de Occident și în special, de Statele Unite ale
Americii, iar în a doua categorie putem vorbi despre Iran sau Irak.32 Observăm astfel că statele
din exterior au și ele un rol în regiune și determină relațiile dintre statele ce formează acest
complex de securitate, dar un rol marginal – nu influențează exponențial dinamica zonei. 33
28
Ibidem, p. 190-191
29
Ibidem, pp. 191-193
30
Ibidem, p. 193
31
Ibidem, pp. 194-195
32
Samuel Hauntington, op.cit., p. 465-466
33
Barry Buzan, Ole Waver, op.cit., p. 200
Un rol definitoriu în formarea complexului regional din Orientul Mijlociu a fost determinat de
cele două războaie din Golf : primul desfășurat între 1990 și 1991, atunci când Irakul condus
de Saddam Hussein ocupă Kuweitul, iar o coaliție internațională se implică și eliberează acest
teritoriu, iar cel de-al doilea desfășurat între 2003 și 2011, când o coaliție condusă de SUA
atacă Irakul pe baza faptului că acest stat dezvolta arme de distrugere în masă.

De ce aceste conflicte au modificat complexul de securitate? Pentru că a dus la o implicare

mare a Occidentului în zonă, transformând în special SUA în protectoare 34. Acest fapt a dus
la formarea celor două tabere menționate anterior, cea pro-occidentală și cea anti-occidentală.
La baza nemulțumirii celei de-a doua tabere stă ideea conform căreia statele occidentale
încearcă să aplice propriul model în teritoriu, model incompatibil cu tradiția zonei. 35 Implicare
SUA a redus numărul conflictelor între state, dar le-a multiplicat pe cele din interiorul lor și pe
cele între actori statali și cei non-statali .36

După ce am prezentat toate acestea, în mod firesc, vine întrebarea : ce face ca această zonă să
fie un complex de securitate și ce elemente leagă, de fapt, aceste state? Răspunsul este unul
simplu dacă îl corelăm cu definiția unui complex. Vedem că teritoriul despre care vorbim
respectă cele trei caracteristici esențiale ale acestei teorii : interdependența, interesul comun și
factorul geografic. Interdependența este dată de numeroși factori, fie ei de ordin identitar,
economic, politic sau militar, iar interesul comun este securitatea. Vedem astfel cum
conflictele din teritoriu influențează toată regiunea și cum statele își construiesc conduita în
funcție de acestea. La întrebarea Ce elemente leagă aceste state, deși ele par a fi mai mult în
contradictoriu?, răspunsul este următorul : în primul rând, factorul geografic și imobilitatea
statului ; apoi, desigur, factorii identitari, istorici, culturali, religioși, economici. Chiar dacă nu
există o relație pozitivă între toate statele subsistemului, o mare parte din ele au o astfel de
relație. Totodată, ele au în comun elemente ce depășesc aceste diferențe de perspectivă și
acțiune.

34
Ibidem, p. 201
35
Samuel Hauntingon, op.cit., p. 333-335
36
Baryy Buzan, Ole Waver, op.cit., pp. 202-203
 Concluzii

Analizând toate acestea, putem trage concluzii veridice atât cu privire la teoria dezvoltată, cât
și cu privire la studiul de caz analizat. Observăm, prin prisma teoriei complexului regional de
securitate, că sistemul internațional actual este mult mai concentrat la nivel regional și de aici,
apare necesitatea de a studia acest nivel în profunzimea sa. Identificăm că mai presus de
securitatea națională a unui stat, se află securitatea sa la nivel regional, iar mai apoi la nivel
internațional. Observăm, de asemenea, că diferențele dintre anumite state nu reprezintă un
impediment în fața unui complex de securitate și că acesta se formează pe baza altor elemente:
interdependența, interesul comun cu privire la securitate și factorul geografic.

În ceea ce privește studiul nostru de caz, Orientul Mijlociu reprezintă poate cel mai interesant
astfel de complex și totodată, cel mai complicat. Exemplul analizat demonstrează cum nu se
poate mai bine cele spuse anterior : importanța regiunilor în era contemporană și depășirea
diferențelor când vine vorba de un complex regional de securitate.

Bibliografie

1. Bettina Koch, , Yannis A. Stivachtis, Introducing Regional Security in the Middle

East, https://www.eir.info/pdf/78703?
fbclid=IwAR2PAvAZnzCTSUqQj0OZq6q64CAOv6WRUVm_PdeZUJgn44UQACKi
mLclwes
2. Buzan Barry, Ole Waver, Jaap de Wilde, Securitatea. Un nou cadrul de anliză, Cluj
Napoca, Editura CA Publishing, 2010
3. Buzan Barry, Ole Waver, Regions and Power. The structure of International Security,
United States of America, Editura Cambridge University Press, 2003
4. Buzan Barry, Popoarele, statele și frica, București, Editura Cartier, 2014
5. Hauntington Samuel, Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, București,
Editura Litera, 2010
6. Mansfield Peter, O istorie a Orientului Mijlociu, București, Editura Humanitas, 2015
7. https://historia.ro/sectiune/general/jocuri-politice-in-orientul-mijlociu-in-anii-1916-
566041.html