UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

ISTORIE CONTEMPORANĂ A ROMÂNIEI

COLECTIVIZAREA AGRICULTURII ÎN
ROMÂNIA (1949-1962)

STUDENT:
CLAUDIU GABRIEL MOCANU

APRILIE 2022
 CONTEXT

Uniunea Sovietică întemeiată pe principiile marxist leniniste a fost obligată să aplice o

altă formă de organizare politică, iar colectivizarea a fost principalul mijloc folosit în
atingerea acestui scop. Această tehnică va fi cunoscută sub denumirea de „tiparul sovietic” 1
ce va fi aplicată în majoritatea țărilor din Europa de Est neavând decât o reușită parțială chiar
și în Uniunea Sovietică. În 1929 Stalin implementează așa numita deculacizare –
exterminarea culacilor (țărani înstăriți) și colectivizare a agriculturii prin metode de o cruzime
greu de imaginat. Ca urmare a acestui fenomen, unii autori susțin că numărul victimelor
depășește cifra de două zeci de milioane.

România a reprezentat cel mai reușit exemplu de „stalinism după Stalin” 2 prin
folosirea a două mecanisme de bază: poliția secretă română cunoscută sub numele de
Securitate precum și consilierii sovietici cu ajutorul cărora s-a introdus industrializarea rapidă
precum și colectivizarea agriculturii. O serie de etape din formarea Partidului Comunist
Român între care amintim: controlul asupra guvernului în martie 1946, fraudarea alegerilor
din noiembrie 1946, interzicerea Partidului Național Țărănesc din iulie 1947, silirea abdicării
regelui în decembrie 1947, contopirea cu Partidul Social Democrat precum și adoptarea unei
constituții după modelul sovietic au condus spre o multitudine de transformări importante:
restructurarea justiției și a armatei, remodelarea relațiilor dintre religie și guvern,
subordonarea puterii judecătorești celei executive cu ajutorul Armatei Roșii și a consilierilor
sovietici. Neavând suficienți membri, Partidul Comunist Român este dependent în totalitate
de cel al Uniunii Sovietice, fapt ce reiese din toate întrunirile publice sau secrete precum și
din discursurile ținute de diverse personalități ale partidului dintre care amintim declarațiile
Anei Pauker din 1952: „ noi știm ce înseamnă un sfat de la tovarășii sovietici; nu mai
vorbesc de sfatul tovarășului Stalin; noi știm că oamenii aceștia se bazează pe știință și pe
experiența Partidului Bolșevic al URSS și primim așa cum trebuie sfaturile.”3

Influența sovietică era prezentă peste tot în țară, controlând toate domeniile inclusiv armata și
poliția, fapt ce a condus la considerarea României ca fiind „a șaptesprezecea republică
sovietică”4, influențând într-un mod decisiv conducătorii; ei au fost cei care pus în aplicare
colectivizarea agriculturii și au impus eliminarea țăranilor bogați din fermele colective. Tot
1
Gail Kligman, Katherine Verdery, Țăranii sub asediu. Colectivizarea agriculturii în România (1949-1962), Iași
2015, Ed. Polirom, p.66
2
Ibidem, p.67
3
Ibidem, p.69
4
Ibidem, p.71
sovieticii au impus formarea aparatului represiv prin crearea Securității în 1948 după modelul
KGB în locul Serviciului Special de Informații al fostei burghezii, ocupând toate funcțiile de
decizie, fapt ce subliniază încă o dată impunerea tiparului sovietic.

Pentru a înțelege procesul românesc de colectivizare, trebuie să aruncăm o privire

asupra valorilor ce defineau normele sociale ale societății țărănești precomuniste și putem
aminti: hărnicia, munca independentă, legăturile strânse cu familia, cinstea, demnitatea,
afilierea la comunitatea socială. Tocmai aceste norme sunt vizate de promulgatorii
colectivizării prin modificarea cărora vizează o transformare a structurii sociale și a
concepției țăranilor despre ei înșiși precum și a celei ce îi vizează pe semenii lor. Dorința
partidului de a controla mijloacele de producție și remunerație au impus un stil de viață diferit
țăranilor români fapt ce a condus implicit la o sovietizare forțată instituită de vizitele țăranilor
și tehnicienilor ruși cu scopul de a implementa „experiența sovietică”.5

Mulți țărani s-au împotrivit colectivizării fapt ce conduce la adoptarea unor măsuri
represive violente, arestări, confiscări ale averilor din partea autorităților comuniste ale
vremii. În România colectivizarea s-a făcut după modelul stalinist vizându-se eliminarea
inegalităților la nivel rural, modernizarea agriculturii și nu în ultimul rând civilizarea unei
populații considerate a fi barbară conform principiilor formulate de Marx, Engels și Lenin.

Colectivizarea agriculturii a fost rezultatul fărâmițării proprietăților agrare precum și a

crizei din agricultură ca urmare a războiului mondial. Din punctul de vedere al comuniștilor
singura soluție era exploatarea agricolă pe suprafețe întinse, micile proprietăți fiind
considerate nerentabile. La început, comuniștii i-au susținut pe micii proprietari având ca
scop atragerea de partea lor, ca ulterior să pună în aplicare mult mai ușor desființarea
acestora. În realitate, comuniștii erau adepții dogmei marxist-leniniste conform căreia ”mica
proprietate generează capitalism zi de zi, ceas de ceas, spontan și în proporții de
masă„6.Înaintea colectivizării agriculturii s-au introdus colectările ce reprezentau un gen de
impozit pe care țăranul român era obligat să îl plătească statului cu scopul de a asigura hrana
locuitorilor din orașe, a armatei dar și pentru export. Orice împotrivire la plata acestui
impozit era pedepsită cu ani grei de muncă silnică. În 1951 Ana Pauker făcea următoarea
afirmație :„ ..e și azi un mic capitalist în felul lui țăranul individual mic burghez”7

5
Vladimir Tismăneanu, Raport Final,Ed. Humanitas, București 2007, p.425
6
Ibidem, p.425
7
Ibidem, p.427
 Pericolul era aşadar acela ca parcursul României să fie abătut de pe calea luminoasă
ce ducea direct către „viitorul de aur al omenirii”, comunismul. 8 După model sovietic, s-a
decis lichidarea chiaburilor şi deposedarea de pământ a ţăranilor mijlocaşi, în fapt a
majorităţii sătenilor şi cuprinderea lor în Gospodării Agricole Colective.

Se pot distinge trei faze principale în procesul de transformare socialistă a agriculturii:

1949-1953 implantarea prin violență sau persuasiune a structurilor colectiviste; 1953-1956,
ușoara destindere în politica de colectivizare; 1957-1962, accelerarea colectivizării,
folosindu-se mijloace violente.9

Se introduce sistemul cotelor de către regimul comunist cu scopul de a obliga țăranii

înstăriți să renunțe la pământul lor dar și pentru a compensa lipsa de alimente din orașe
precum și pentru necesitatea plății despăgubirilor de război către Uniunea Sovietică. Conform
acestui sistem, țăranii erau obligați să dea statului o bună parte din producția gospodăriilor
lor, care, de cele mai multe ori, era mai mare decât producția însăși. Nu de puține ori țăranii
erau lăsați doar cu grâul de sămânță pentru anul care urma. Prin implementarea acestui sistem
al cotelor, comuniștii au ruinat gospodăriile agricole mari, fapt ce a condus la sărăcirea
satelor românești.

Primul proces de colectivizare

Procesul de colectivizare a început în 2 martie 1949 cu decretul nr. 84 prin care erau
expropriați cei ce dețineau proprietăți cu o suprafață mai mare de 50 ha, decret ce a intrat
imediat in vigoare, proprietarii fiind luați noaptea din case, stabilindu-li-se domiciliul forțat în
alte localiăți, proprietățile lor fiind confiscate în întregime cu tot cu animale, utilaje agricole
și clădiri ce vor deveni sedii GAS, GAC sau posturi de poliție. Tăranii expropriați au fost
prezentați ca fiind moșieri, deși, în realitate era vorba doar de ferme mecanizate. În zilele ce
au urmat, s-a hotărât transformarea socialistă a agriculturii, țăranii fiind împărțiți în cinci
categorii: țărani fără pământ, țărani săraci, țărani mijlocași, țărani înstăriți cunoscuți și sub
denumirea de chiaburi și moșierii.

8
http://www.romania-actualitati.ro/colectivizarea_agriculturii_1949_1962-28102
9
Dan Cătănuș, Octavian Roske:”Colectivizarea agriculturii in Romania.Dimensiunea politica.1949-
1953”,București, Institutul Național Pentru Studiul Totalitarismului, 2004, p. 11
 În ziarul „Scînteia|” se prezintă munca țăranilor din diferite județe: „ Pe locul
țăranului muncitor Marin V. Cotelin din comuna Giuvărăști, județul Romanați, unde s’a arat
cu tractorul, porumbul a crescut de nu se mai vede omul din el, și i-a dat spicul și mătasea”.10

Prima interacțiune a funcționarilor cu țărănimea cu ocazia colectării cotelor, nu a fost

una favorabilă celor dintâi, și în multe locuri țăranii săraci s-au solidarizat cu asa numiții
chiaburi și i-au susținut. Prin urmare începutul colectivizării a fost unul ezitant, unii țărani
înstăriți au fost lăsați cu o mică proprietate, alții au fost deposedați de întregul lor avut.
Neînțelegeri au apărut și în sânul partidului, grupul Anei Pauker a fost îndepărtat de la
conducerea partidului și a secției agrare a CC fiind considerați ca deviaționiști de dreapta și
făcuți responsabili de întârzierile și abuzurile din procesul de colectivizare.11

Primele sate ce au intrat în procesul de colectivizare au fost cele mai afectate de

război și de seceta ce a urmat, țărănimea fiind cel mai ușor de convins de către comuniști. Au
mai intrat tot în prima fază, sate în care apăruse mișcarea anticomunistă din Maramureș și
Dobrogea.

Perioada de stagnare
Între 1953-1956 colectivizarea a cunoscut o perioadă de stagnare. Prin decesul lui
Stalin din 1953, presiunea URSS asupra statelor europene a scăzut. În România colectivizarea
a stagnat, comuniștii focusându-se doar pe consolidarea Gospodăriilor Agricole Colective
deja existente.

Ultimul proces de colectivizare

Etapa de finalizare a colectivizării în forță s-a desfășurat în perioada 1957-1962. S-a
folosit un program pilot în Galați, aplicat apoi și în Constanța fiind considerat un succes. Prin
urmare, aceasta a fost declarată primul județ din țară colectivizat în întregime în noiembrie
1957. Aparatul propagandistic comunist a promovat această reușită ca pe o transformare a
unei regiuni înapoiate într-o regiune cu standarde foarte înalte de viață cu scopul de a
alimenta ambițiile celorlalte conduceri comuniste.

În această etapă, represiunea a atins cote maxime, numeroși țărani care s-au opus au
fost deportați de cele mai multe ori în Bărăgan. Putem aminti comuna Horea, unde cinci

10
Ziarul Scînteia 1949 nr. 1477
11
Sanda Borșa, Mihai Croitor Colectivizarea agriculturii în România: mecanismele legislative ale subordonării
lumii rurale (1949-1962), Cluj Napoca, Ed. Mega 2012, p.39
familii au fost clasificate ca fiind chiaburi, doar pentru a intimida sătenii mai ales pe cei ce nu
doreau să renunțe la propriile parcele de pădure în favoarea statului și deportate în Câmpia
Bărăganului în localitatea Stăncuța Mare împreună cu alte familii din toate colțurile țării,
fiind obligațisă îsi sape bordeie în pământ pentru a nu îngheța sub cerul liber.

La 23-25 aprilie 1962, Gheorghe Gheorghiu Dej sărbătorește procesul de colectivizare

a agriculturii printr-o plenară CC a PRM și a unei sesiuni extraordinare Man la București în
27-30 aprilie 1962, la care participă un număr de peste 11000 de țărani fiind o aluzie la
numărul victimelor in Răscoala din 1907. Tot atunci dej raportează că formele socialiste de
proprietate dețin 96% din terenul arabil precum și 93,4% din suprafața agricolă.

Încă de la început procesul de colectivizare a fost întâmpinat cu rezistență de țărani

care s-au răsculat în nenumărate rânduri în nordul Moldovei și în Transilvania, fiind
împușcați de trupe de Securitate, Miliție și Grăniceri. Sute de persoane au fost anchetate,
familiile acestora fiind deportate în Dobrogea. Represiunea a continuat până la sfarșitul
anului 1950 când mii de țărani au fost condamnați la închisoare și averile au fost confiscate.

Peste 40 000 de persoane au fost deportate din Dobrogea și Banat în Bărăgan în 1949
și din nou în 1951, localitățile în care au fost deportați fiind numite de către Securitate
comune speciale dintre care amintim: Dropia, Pelicani, Ezerul, Olaru în raionul Călărași,
Măzăreni și Zagna în raionul Brăila, Rubla, Schei, Bumbăcari din raionul Călmățui, Brateș
din raionul Galați, Salcâmi, Valea Viilor, Răchitoasa, Moila Gâldăului, Lătești din raionul
Fetești, Fundata și Viișoara din raionul Slobozia, Dâlga Nouă din raionul Lehliu.

Colectivizarea a avut ca rezultat anularea unei clase sociale românești prin folosirea
terorii fizice și psihice impuse de Securitate și Miliție cu efecte pe termen lung, resimțite
chiar și în perioada postcomunistă. S-au folosit metode agreate de politicienii locali, după
moartea lui Stalin, dintre care amintim: Gheorghe Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Teohari
Georgescu, Alexandru Moghioroș, Nicolae Ceaușescu, Janos Fazekas, ion Cozma, Vintilă
Marin.

Concluzie
 Astfel, colectivizarea agriculturii de către comuniști a însemnat o încălcare gravă a
drepturilor de proprietate privată și chiar a distrus concurența slabă dintre micii producători
agricoli. În acest caz, deși este a doua după URSS ca număr în țările comuniste, România are
cel mai mic randament la hectar, iar mecanizările efectuate după 1965 au afectat grav solul și
mediul.
Bibliografie selectivă

Lucrări generale:

Surse primare: Ziarul Scînteia nr. 1477 anul 1949

Surse secundare:

a. Gail Klingman, Katherine Verdery, Țăranii sub asediu. Colectivizarea

agriculturii în România (1949-1962), Iași 2015, Ed. Polirom
b. Vladimir Tismăneanu, Raport Final,Ed. Humanitas, București 2007

c. DanCătănuș,Octavian Roske:”Colectivizarea agriculturii in Romania.

Dimensiunea politica.1949-1953”,București, Institutul Național Pentru Studiul
Totalitarismului, 2004
d. Sanda Borșa, Mihai Croitor Colectivizarea agriculturii în România:
mecanismele legislative ale subordonării lumii rurale (1949-1962), Cluj
Napoca, Ed. Mega 2012