INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL

BUCUREŞTI

FAMILIA LA EVREI
(Seminar La Arheologie)

Profesor: Iulian Iacob

Student: Grigorescu Ionică
Petroiesc Mihai Anton
Anul: II
 Introducere

Cartea Genesei cu episoadele sale din viaţa patriarhilor, a nevestelor

şi acopiilor lor fixază arhietipul imaginilor şi valorilor care vor sta la baza
familiei evreieşti tradiţiomale.
Geniza descrie diferite familii cu problemele lor: neveste sterile şi
rivalităţi între fraţi care ameninţă permanent continuitatea neamului. Teren de
confruntări spirituale, în acelaşi timp, caracterizate prin raporturi strânse
ambivalenţe adânci.1
În Vechiul Testament nu există nici un cuvânt care să corespundă
exact cu cuvântul modern “familie” alcătuită din tată, mamă şi copii. Cea mai
bună aproximare este cuvântul “bayt” (casă), care la început a însemnat un
grup de oameni, iar apoi a ajuns probabil, să se refere la locuinţă.
În Biblie termenul putea fi folosit, nu numai pentru acei acare se
adăposteau sub acelaşi acoperiş, ci şi pentru grupuri mai mai cum ar fi: casa
lui Izrael”. Probabil că un echivalent mai apropiat cu cel de familie este
expresia “bet-ab” (casa tatălui) . cuvântul tradus cel mai adesea prin familie
este “mispaha” care a avut mai curând sensul de “clan” decât cel de “familie”
mai mică, cum seste cazul cu cei 600 de oameni din familia lui Dan strânşi
din cele două sate.2
Acest termen se întâlneste la vechii evrei şi este menţiona de 79 de
ori în Vechiul Testament, fiind adesea destul de nelămurit în traducere.

Componenţa familiei
Tatăl
 Este cea mai în vârstă persoană din familie, este stăpân absolut.
Fii şi ficele constituiau averea lui personală putând dispune de ei
până acolo că-i putea vinde ca sclavi (Exod 21:7). Dacă erau

1
*** Dicţionar enciclopedic de iudaism
2
Dicţionar biblic, Oradea

1
 găsiţi vinovaţi de o greşală serioasă se putea dispune de moartea
lor, predându-i spre sancţiune bătrânilor cetăţii.
 Tatăl era într-o anumită măsură şi preot al casein sau al familiei,
care era chemat să participe la ceremoniile religioase ale
familiei.3
Statutul femeii în familie
La poporul evreu, femeia se bucura de oarecare drepturi şi faţă de
celelalte popoare ea nu era suousă întrutotul autorităţii absolute a soţului său.
Ea nu putea fi vândută de bărbatul său aşa cum făcea cu sclavele sau cu ficele
sale. Dar devenea prin plata preţului de cumpărare, proprietatea soţului, cea ce
făcea să nu fie în egalitartecu bărbatul său.4
Cu toate că nu era egală cu bărbatul, era cu mult superioară cu
femeile din antichitate deoarece ea de numea stăpâna (Baala), pentru că sub
autoritatea ei erau sclavele. Se bucura ca bărbatul său de aceiaşi cinste din
partea copiilor. Era elogiată pentru calităţile sale (Proverbe 12: 41) şi avea
dreptul de a avea dreptul la averea moştenită de la părinţii săi. În caz că era
dezonorată, ea era epărată de legea castităţii, iar legea pedepsea cuciderea cu
pietre pe cel ce săvârşea acest act. După lege ea nu se putea căsătorii numai cu
apribarea tatălui sa a fratelui său mai mare, nu avea voie să facă nici o
făgăduinţă inaintea lui Dumnezeu decât cu acordul soţului său. În viaţa de
familie îi revenea obligaţia de a face toate treburile de gospodărie şi uneori
mergea chiar şi la munca câmpului sau se îngrija de creşterea vitelor.5
Instituţiile familiale : căsătoria şi cereşterea copiilor
1. Căsătoria . nucleul societăţii îl formează familia care se maşte din
căsătorie. După Sfânta Scriptiră, familia este un aşezămant rânduit de
Dumnezeu.
Ea s-a bucurat de mare respent la poporul evreu care în mod figurat

3
Emil Bulgăr, Ţara Sfântă
4
dicţionar biblic stefanus
5
dumitru abrudan, arheologie biblică

2
a considerat că stă la baza orcărei organizaţii politico-sociale şi religioase. În
lumina Sfintei Scripturi, ea apare ca o legătură indisolubilă dintre un bărbat şi
o femeie(Geneza 22:24) şi care va fi zdruncinată de cauza păcatului.
Monogamia s-a păstrat de oamenii cu stare socială modestă şi într-o
formă imperfectă la asirieni şi egipteni, care potriviot obiceiurilor lor, se
admitea o a doua soţie dacă prima nu avea copii.6
Dumnezeu, în vederea înmulţiri şi răsplătirii neamului omenesc a
admis şi poligamia. Familia patriarhului Avraam a cunoscut o formă de
concubinaj trecător din cauză că Sara era stearpă şi ajunsese la o vârstă
înaintată fără urmaşi.
Deasemenea, familia lui Iacov, reprezintă tipul căsătoriei cu mai
multe femei, astfel poligamia devenind ul lucru normal în poporul evreu.
Totuşi, poporul evreu a păstrat monogamia cu excepţia cazurilor când într-o
familie nu existau urmaşi, iar regii şi oamenii bogaţi au urmat poligamia
(1Regi 1:2).
La evrei căsătoria nu are caracter religios şi constă din două
momente: logodna (eres) şi cununia (chatuna). Actul logodnei constă
dintr-un contract încheiat între părinţii sau fratele mai mare al logodnicei şi
părinţii logodnicului în prezenţa martorilor, iar uneori se întăreşte printr-un
legământ7 (Ezechiel 16: 8).
După încheierea logodnei,viitorii soţi purtau numele de mire şi
mireasă, ea nu părăsea casa părintească până la căsătorie şi avea datoria să-şi
păstreze castitatea.
După un interval de timp de la logodnă, urma căsătoria, când
mireasa se împodobea cu voalul de nuntă, de aceea se numea încununată
(kalla). La despărţire părinţii miresei o binecuvântau şi aceasta era condusă de
mire la casa sa, cu cântece şi jocuri unde avea loc ospăţul de şapte zile.
Creşterea copiilor
6
Dumitru Abrudan, Arheologie Biblică, p.127
7
idem

3
 O familie numeroasă era considerată în Vechiul Testament un dar
divin(Levitic 6:9), iar cea fără urmaşi, ca o pedeapsă dumnezeiască
(Levitic 20:21). În perioada perioada patriarhală femeile năşteau în prezenţa
moaşelor(mayalledeth)-Geneza 35:15, sau fără a fi asistate de acestea, aşa
cum se întâmpla mai târziu în Egipt.
Potrivit legii mozaice, lăuza era necurată şapte zile după naşterea
unui fiu şi paisprezece zile în caz că era fică, iar pentru străini ea nu putea
părăsi locul 33 de zile în primul caz, iar 66 în al doilea caz. După trecerea
aceatei perioade era îndatorită să se prezinte la locaşul sfânt ca să aducă
jertfă.8 După legea mozaică, primul născut de sex bărbătesc(bechor) trebuia
răscumpărat cu cinci sicli de argint de la serviciul locaşului sfânt în amintirea
celor 273 întâi născuti cruţati la ieşirea din Egipt(Numeri 3: 46-47). Dreptul
de întâi născut îl avea fiul mamei legitime şi el dădea acestuia mai multe
privilegii faţă de ceilalţi fraţi.
Copilul primea numele imediat după naştere(Geneza 19:37), iar mai
târziu la 8 zile, se tăia împrejur şi devenea membru al comunităţi religioase
(Geneza 17: 12). Fiecare copil purta numele tatălui său fără prenume, iar ca să
se deosebească faţă de ceilalţi, cu acelaşi nume propriu, la 8 zile, când era
tăiat împrejur i se adăuga şi numele tatălui.9
Creşterea copiilor până la cinci ani era asigurată de mamă după care
băieţii erau instruiţi de tatăl sau de un educator. Instruirea constă din iniţierea
copiilor, în scriere şi citire, ca să poată citi Legea şi Cărţile Sfinte şi să
cunoască adevărata înţelepciune, care izvorăşte din frica de Domnul.10
Din Decalog copiii învăţau să-şi respecte părinţii
(Deuteronom 5:16), să nu-i blesteme, ca să nu fie blestemaţi
(Deuteronom 27: 16), şi nici să-i lovească, ca să nu fie ucişi cu piere
(Exod 21:15).

8
Dicţionar biblic Oradea
9
Emil, Bulgăr, Ţara Sfântă
10
Dumitru Abrudan, Arheologie Biblică, p. 126

4
 Educaţia mai implică şi cunoaşterea calculului matematic, însuşirea
normelor de drept public şi particulare. După Vechiul Testament, educaţia are
un rol important în formarea copilului, şi educatorul trebuie aspru în această
privinţă(Proverbe 13:24). Pentru copii avea o deosebită valoare
binecuvântarea tatălui şi mai ales cea dinaintea morţii acestuia( Genesa 27:4).
Părintele avea dreptul absolut în căsătoria ficelor sale, pe care le putea vinde
ca sclave, însă numai în poporul evreu(Exod 21:7). Durata autorităţii sale
ţinea până la căsătoria copiilor săi. Până la exil, educaţia copiilor se făcea de
către părinţi sau educator, iar după aceea în şcoli publice(bet-hamidraş).
La Ierusalim predarea învătăturii din Lege şi explicarea ei se făcea
înporţile Templului. Pe vremea Mântuitorului existau şcoli independente sau
pe lângă sinagogi. În aceste şcoli învăţătorul preda de la catedră, iar copiii îl
urmăreau stând jos, în predarea legii şi a tradiţiei iudaice.11

11
Dumitru Abrudan , Arheologie biblică, p. 126.