Introducere

Ideea dreptului scris apare în perioada feudalusmului, manifestându-se întâi sub formă
religioasă elaborate de mitropoliți și alte fete bisericești din postura domnească, oferindu-i
astfel un caracter oficial. Având în vedere că bisericile ortodoxe din cele două ţări româneşti
se aflau sub autoritatea Patriarhiei de la Constantinopol, izvorul acestor legiuiri bisericeşti le-
au constituit nomocanoanele bizantine, aşa cum mai târziu le vor constitui legiuirile laice.

Până în secolul al XV-lea, Legea țării a fost singurul izvor de drept în țările române. Primele
noastre legiuri scrise au fost pravilele bisericești deoarece, conform vremurilor, consolidarea
și menținerea puterii politice erau în strânsă legătură cu influență Bisericii. Acest sprijin era,
în primul rând, datorită faptului că biserica avea autoritatea spirituală necesară pentru a-i
determina pe cetățeni să respecte dispozițiile dreptului scris. În al doilea rând, biserica avea
organizarea ierarhică la scară întregului stat, fiind astfel în măsură să asigure aplicarea
legislației scrise pe întregul teritoriu al statului.

Pravilele bisericești cuprind dispoziții atât în domeniul religios, cât și în cel juridic.

Având în vedere că limba oficială a statului, precum şi limba bisericii era limba slavonă,
primele pravile bisericeşti apar redectate în această limbă, în special pe lângă mănăstiri, în
Ţara Românească începând încă din sec. al XV-lea şi în Moldova la sfârşitul sec. XV-lea , pe
tot cuprinsul sec. al XVI-lea şi la începutul sec. al XVII-lea.

Aparitia primelor pravile

În epoca feudalismului timpuriu, în sudul Dunării s-au format statele slave. Așa se explică
influență creștină a Bizanțului exercitată prin filiera slavă. Odată cu întemeierea statelor
feudale românești a fost consacrată regulă după care toate reglementările bisericii ortodoxe
trebuiau să aibă că model nomocanoanele bizantine (colecții de legi imperiale bizantine și de
hotărâri ale sinoadelor bisericii ortodoxe de la Constantinopol). Domnii țărilor române au
respectat această regulă, dar au preluat nomocanoanele bizantine prin intermediul statelor
slave, deci în limba slavonă. Limba slavonă a devenit limba cancelariei domnești și a cultului
religios cu toate că poporul și nici măcar toți preoții nu cunoșteau această limba. Abia pe la

2
jumătatea secolului al XVI-lea, pravilele bisericești au început să fie redactate și în limba
română. Întâi au fost multiplicate sub formă de manuscrisuri, urmând că în secolul al XVII-
lea să apară primele pravile tipărite.

Pravilele scrise in limba slavona

Cea mai veche pravilă scrisă în limba slavonă este Pravilă de la Târgoviște , scrisă în
anul 1452 de către grămăticul Dragomir din porunca domnitorului Vladislav al ÎI-lea al Țării
Românești. În 1474 a fost elaborată Pravilă descoperită la Mănăstirea Neamțului de către
ieromonahul Ghervasie această fiind surpriză pentru Ștefan cel Mare cu ocazia vizitei la
mănăstire. Ambele pravile au fost inspirate din Sintagma alfabetică a lui Matei Vlastares, la
care s-au adăugat extrase din pravilele și comentariile părinților bisericii(Ioan Postnicul, Ioan
Critul, Nichita Eracleanul, Nichifor al Constantinopolelui). Avem apoi Pravilă de la
Bisericani din 1512 (în ținutul Neamțului), iar apoi cea de a două Pravilă de la Mănăstirea
Neamțului din 1557, Pravilă de la Putna din 1581, Pravilă de la Mănăstirea Bistrița a
Moldovei din 1618 și Pravilă de la Mănăstirea Bistrița a Olteniei din 1636. Aceste pravile,
scrise în limba slavonă, au în comun unitatea de conținut, deoarece la baza lor au stat aceleași
izvoare, precum: -texte ale unor legiuiri bizantine, -lucrări ale părinților bisericii, -dispoziții
referitoare la organizarea ierarhică a bisericii ortodoxe, -Sintagma alfabetică a lui Matei
Vlastares. Această din urmă a fost scrisă în 1335 la Salonic și cuprindea o înșiruire de norme
de comportare în societate, precum și norme de drept.

Pravilele scrise in limba romana

Incepand cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea apar primele pravile bisericesti srise in
limba romana, fiind aplicate in toate cele trei tari romane.

Acestea au fost:

- Pravila Sfintilor Apostoli, scrisa si tiparită la Brasov de către diaconul Coresi intre anii
1560 si 1580. Se mai numeste si Pravila de la Ieud, deoarece un fragment din aceasta
pravila a fost descoperit in 1921, la Ieud, in Maramures;

- Pravila Sfintilor dupa invatatura marelui Vasile, aparuta in Moldova la începutul secolului
al XVII-lea, pravila care are un continut aproape identic cu cel al Pravilei de la Ieud.;

3
- Pravila aleasa a fost scrisa in 1632 de catre logofatul Dragos Eustratie, in Moldova.

- Pravila de la Govora, cunoscuta si sub denumirea de Pravila cea mica, a fost scrisa in
1640 din porunca lui Matei Basarab.

Continutul pravilelor bisericesti

Toate pravilele bisericeș2, atât cele scrise în limba slavonă, cât și cele scrise în limba română,
cuprind reglementări cu caracter juridic, precum și texte fără caracter juridic referitoare la istoricul
Sinoadelor, părinții bisericii, fragmente de cronici, tabele pentru calcularea 2mpului și formulare
pentru redactarea unor acte oficiale. Dispozițiile cu caracter juridic nu sunt sistema2zate pe materii,
asEel încât dispozițiile de drept civil alternează cu cele de drept penal sau de drept procesual, iar
normele de drept canonic alternează cu cele de drept laic. Cele mai multe dintre textele juridice fac
referire la persoane, organizarea familiei, logodnă, căsătoria, divorțul și rudenia.

De pildă, în materia persoanelor sunt cuprinse dispoziții discriminatorii care în

esență îndeamnă la supunere pe țăranii aserviți; în materia organizării familiei
existau reglementări privind căsătoria și modurile sale de încheiere, logodnă dobândește
un caracter contractual, pierzându-și caracterul religios, divorțul pentru motive
determinate.

Referitor la rudenie, despre care se arată că poate fi în sus,în jos și de mijloc – colaterală,
precum și privind adoptiunea, care în continuare este văzută că o împlinire spiritual, copiii
adoptați fiind numiți copii de suflet. Este reglementată și moștenirea în materia succesiunilor,
fiind prevăzute cauze de dezmostenire, precum și reguli de realizare a partajului succesoral, a
impartelii moștenirii.

În materia contractelor, sunt reglementate emfiteoza, superficiea, vânzarea, donația,

împrumutul,depozitul, garanțiile

Prevederile referitoare la contracte sunt identice cu cele din dreptul bizantin.

Dispozițiile de drept penal sunt marcate de concepția bisericii cu privire la infracțiuni și

pedepse. Astfel, infracțiunile sunt considerate păcate, iar pedepsele se consideră a fi aplicate
în scopul ispășirii păcatelor. De exemplu, omuciderea este denumită păcatul uciderii.

4
Pedepsele prevăzute în aceste pravile erau: fizice – bătaia, mutilarea și pedeapsa capitală –
sau duhovnicești – mătăniile, rugăciunile și posturile.

Odată cu elaborarea pravilelor bisericești se receptează cel de al doilea strat al influenței

dreptului român. Dar spre deosebire de Legea Țării, care a receptat influență română pe cale
directă, în pravilele bisericești influență română s-a exercitat în mod indirect prin filiera
bizantină, în primul rând prin intermediul nomocanoanelor și al legiuirilor împărătești, ce au
adaptat dispozițiile dreptului român la realitățile feudale ale societății bizantine.

Aplicarea și importanta pravilelor bisericeşti

Primele atestări în istoria dreptului românesc scris sunt Pravilele bisericeşti. Acestea au
apărut în secolul al XV-lea și fost redactate în limba slavonă, cu caractere chirilice. Având în
vedere că toate aceste opere juridice au izvoare comune, conţinut asemănător
nomocanoanelor, aceleaşi prevederi canonice ale părinţilor bisericeşti, articole împrumutate
din legislaţia bizantină de stat, precum şi reglementări de organizare bisericească, observăm
unitatea canonică şi dogmatică, manifestată la românii răspândiţi în toate cele trei ţări, cu
creştinismul bizantin. Cea mai des întâlnită formă de dobândire a bunurilor era donația . Act
ireversibil prin care donatorul cedează odată cu bunul fizic, toate drepturile patrimoniale
asupra acelui bun. Astfel, în toate Pravilele se regăsește normă care prevede că bunurile
donate la intrarea în mănăstire să nu mai poată fi revendicate de novici , în cazul în care
aceștia ar dori să revină la viața de laică. De asemenea, un aspect comun tuturor pravielelor
este legat de păcatul simoniei văzut în multiplele sale forme şi interpretări. Textele de lege
sancţionează practicile de îmbogăţire ale clericilor prin exploatarea harului dumnezeiesc pe
care ei l-au primit în dar (conform Matei X, 8). Nu doar simonia este privită că mijloc ilicit
de îmbogăţire, ci şi alte fapte ilicite, precum furtul, camăta, sperjurul, neguţătoria,
complicitate şi alăturare la infracţiuni cu scop financiar, şi chiar dorinţa clericilor de a se
mută în comunităţi creştine (parohii sau eparhii) mai înstărite financiar. Pentru o faptă că
sperjurul, săvârşită pentru bani, preotul va fi oprit de la slujire pe o perioadă de trei ani, timp
pe care îl va petrece în abstinenţă, sărăcie şi ascultare de stareţ, într-o mănăstire pe care o va
alege episcopul, potrivit Pravilei a două de la Neamț. Administratorul de drept al bunurilor
eparhiei era episcopul, de a cărui binecuvântare depindea înstrăinarea oricărui bun mobil și

5
imobil. Astfel, în Pravilă de la Neamţ este prezentată gravitatea păcatului călugărului care ar
sustrage bunuri din avutul mănăstirii, cu scopul de a-şi ajută rudele. Pravilele a două de la
Neamț și cea de la Bistrița Moldovei menţionează o rânduială care constă în aruncarea
banilor nejustificaţi gășiţi asupra unui monah sau în chilia acestuia, rostindu-se cuvintele:
„ argintul tău spre pagubă să fie şi nimeni cu frică de Dumnezeu să nu ia nimic din el, căci
totul va fi luat de focul veşnic ». Şi aşa va fi îngropat fără a i se săvârşi (cânta) slujba de
pomenire. Tot argintul agonisit de acel călugăr va fi împărţit săracilor şi nimic nu va rămâne
în mănăstire” se menționează în Pravile. Prin acest gest se arată că mai importante decât
bunurile materiale sunt onestitatea şi nobleţea sufletească.

CODUL CALIMAH si Leguirea lui Caragea :

Avand în vedere Codica ţivilă a Moldovei (Codul Calimah - 1817), Legiuirea lui
Caragea (1818), Regulamentele Organice ale Valahiei şi Moldovei (1831-1832)
aproximativ toate sunt colecţii de legi tipărite în care se reflectă evoluţia poporului
român,avand de-a lungul perioadelor , toate aspectele de organizare ale societăţii
civile.

Totodata regăsim ca oricare domn din Ţara Românească şi din Moldova la acea data,
urcând pe scaunul de domnie, iei dorea să aducă o serie de îmbunătăţiri în cele mai
importante domenii ale societăţii. Justiţia era fericita întotdeauna de o atenţie sporită
atât din partea autorităţilor politice, cât şi din partea Bisericii care media, cu ajutorul
acestor oameni important politic, realizarea unor noi liste de legi, actualizate şi clare
care să reglementeze noile şi complexele relaţii sociale. Fără a se depărta de
principiile dreptului roman, legislaţia românească, având specificităţile poporului
român, a cunoscut mereu procese de înnoire şi actualizare.

Așadar și Biserica ca și putere cu importanta ridicată în acele timpuri a beneficiat de

legi care să o protejeze de abuzuri şi vicioase gestionări din partea administratorilor
români sau străini.

6
Proprietatea bisericească dobândind ca legi importante ce era protejata de
abuzuri şi vicioase gestionări din partea celor ce administrau fie romani sau
străini.

Codul Calimach

Așa cum am dedus din informațiile găsite reprezintă un cod civil al Moldovei, alcătuit
de Cristian Flechtenmacher şi A. Cuzanos, cu alături de susținerea lui Andronache
Donici din care citez “ După moartea lui Scheletti, este numit jurisconsult, cel de-al
doilea astfel de post fiind al lui de Damaschin Bojincă. Împreună cu acesta a
participat la realizarea Codului Calimach. Domnul Mihail Sturdza l-a făcut "căminar".
A fost jurisconsult oficial al statului până în 1841, când a demisionat “, Damaschin
Bojincă şi al altor jurişti, şi promulgat de domnitorul Scarlat Callimachi (Calimach) în
1817.

Acest cod a devenit mai consecvent abia după 1833, când s-a definitivat, prin
traducere, redactarea în limba română a codului, in tandem cu cea greacă.

Pentru a realiza alcătuirea acestui cod s-a urmărit să se îmbine dreptul local cu cel
bizantin, folosind ca model principal, codul civil austriac.

Ramsitele trăsăturilor feudale au contribuit la introducerea normelor de drept

burghez, realizându-se astfel începuturile descompunerii orânduirii feudale şi ale
formării în Moldova a relaţiilor bazate pe proprietatea privată şi pe capital.

Așadar Codul Caragea al Ţării Româneşti îmbinat alături de Codul Calimach la 1

decembrie 1865 abrogat şi înlocuit cu Codul civil, valabil pe tot cuprinsul
Principatelor Unite din acea data.

În concluzie , putem sa deducem că Pravilele bisericești constituie un prim cod de

legi scrise în limba română destinat să ajute autoritatea judecătorească, fiind un
monument juridic important şi un monument de valoare al culturii şi limbii poporului
nostru. De asemenea, nu trebuie uitat faptul că dezvoltarea dreptului scris în Ţara

7
Românească, determinată de centralizarea puterii laice şi bisericeşti, nu a înlăturat cu
uşurinţă vechiul obicei al pământului, legat în mare măsură de raporturile sociale
născute în cadrul obştei agrare.

Raporturile feudale de exploatare, a discriminărilor boierimii şi clerului, împletirea

normelor laice cu norme bisericeşti sunt ilustrate cu numeroase texte din pravilă care
ne înfăţişează totodată şi unele aspecte ale obscurantismului lumii medievale. De
altfel, în această perioadă unele instituţii juridice cutumiare au fost înlăturate, cu toate
că ele au fost încorporate în legile scrise, având în vedere că în etapa de criză a
orânduirii feudale s-a accentuat codificarea pe ramuri de drept a normelor juridice prin
publicarea unor noi coduri fiind uşurată în acest fel trecerea la sistemul de drept
burghez în perioada care a urmat după abolirea iobăgiei.

Mai mult, influenţa romană s-a manifestat sub forma sintezei între dreptul dac şi cel
roman, pe terenul căreia s-a format şi a evoluat dreptul nescris românesc, astfel încât
elementele de drept roman s-au adaptat la cerinţele proprii feudalismului timpuriu
caracterizat prin existenţa devălmăşiei şi a solidarităţii comunităţii umane, ajungând
ca în dreptul roman să dobândească funcţii noi

_________________

-Predescu, Lucian, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum,

Bucureşti, 1999

UNIVERSITATEA AUREL VLAICU

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ILARION V. FELEA

Administrarea bunurilor Bisericii Ortodoxe Române potrivit reglementărilor

ecleziale şi legislaţiei de stat din secolul al XV-lea şi până în prezent’’ Ierom.
Iachint Cătălin Vardianu ARAD 2018

• Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român,

Editura Politică, București, 1962-1964 ^ „Damaschin Bojincă”,
Gemeinsame Normdatei, accesat în 17 octombrie 2015

- Miculescu, Petru; Clipa, Cristian, Istoria instituţiilor juridice în spaţiul

românesc, Editura Worldteach, Timişoara 2007 ISBN 973-87808-8-8
.

8
Concluzii

Pravilele bisericeșți reprezintă un prim cod de legi scrise în limba română menit să̆
sprijine autoritatea judecatorească, fiind un monument juridic important și o avuție a culturii
şi limbii poporului roman. Fiecare domn din Ţară Românească şi din Moldova, urcând pe
scaunul de domnie, a dorit să aducă o serie de îmbunătăţiri în cele mai importante domenii
ale societăţii. Justiţia s-a bucurat întotdeauna de o atenţie sporită atât din partea autorităţilor
politice, cât şi din partea Bisericii care media, prin reprezentaţi de seamă, realizarea unor noi
colecţii de legi, actualizate şi clare care să reglementeze noile şi cmplexele relaţîi socieale.
Fără să se îndepărteze de principiile dreptului român, legislaţia românească, având
specificităţile poporului român, a cunoscut mereu procese de înnoire şi actualizare De
asemenea, nu trebuie uitat faptul ca dezvoltarea dreptului scris în Ţară Românească,
determinată̆ de centralizarea puterii laice şi bisericeşți, nu a înlăturat cu uşurinţă vechiul
obicei al pă̆mântului, legat în mare măsură de raporturile sociale născute în cadrul obştei
agrare. Proprietatea bisericească a avut parte de legi care s-o protejeze de abuzuri şi
gestionări vicioase din partea administratorilor români sau străini. Consacrarea raporturilor de
exploatare feudală̆, a discriminărilor în folosul boierimii şi clerului, împletirea normelor laice
cu norme bisericeşți sunt ilustrate cu numeroase texte din pravile care ne înfățișează totodata
şi unele aspecte ale obscurantismului lumii medievale. Mai mult, influenţa română̆ s-a
manifestat sub formă sintezei între dreptul dac şi cel român, pe terenul careia s-a format şi a
evoluat dreptul nescris românesc, astfel încât elementele de drept român s-au adaptat la
cerinţele proprii feudalismului timpuriu caracterizat prin existenţa devălmăşiei şi a
solidarităţii comunitaţii umane, ajungând că în dreptul român sa dobândească funcţii noi.