– CURSURI Drept Bisericesc –

Anul IV, Semestrul I

Curs I – 08.10.2020
Biserica, indiferent de modul de organizare al statului trebuie să fie în
societate, în statul organizat politic și trebuie să se țină cont de faptul că ea trebuie
să-și susțină autonomia sa internă, adică să nu permită vreunei autorități politice
să se amestece în treburile ei interne.
De-a lungul istoriei au existat diferite momente fundamentale pentru acest
raport între Biserică și Stat. Unul dintre ele este acela în care Biserica a fost
persecutată, un altul a fost când Biserica a încetat să mai fie persecutată, iar apoi,
când printr-un document, act oficial imperial primește dreptul să existe din punct
de vedere juridic (să fie persoană juridică).
Din secolul al IV-lea, Biserica a primit o astfel de recunoaștere în Imperiul
Roman de Răsărit, până atunci existau diferite forme de recunoaștere juridică a
Bisericii, care erau inovative (creștinii se adunau în anumite asociații funerare, în
sensul că erau în jurul cimitirelor), apoi este chiar privilegiată ca unică religie
acceptată. Ulterior, Biserica s-a dezvoltat pe întreg mapamondul.
Din punct de vedere al modului de raportare al statelor față de religie, în
ultima perioadă (după Revoluția Franceză în special) s-a născut un concept
modern care preia un concept al dreptului roman, acela al libertății religioase.
Prin acest concept, statele de obicei aleg să respecte orice comunitate care
este prezentă pe teritoriul ei, adică într-un mod indirect să respecte dreptul fiecărei
persoane de a-și alege singură credința. Pasul următorul este cum se raportează la
acele comunități. Mai întâi garantează libertatea religioasă (fiecare poate să
creadă ce vrea), apoi statul trebuie să reglementeze și modul de raportare la
fiecare comunitate pentru că fiecare persoană are o dublă calitate: de cetățean pe
baza căreia trebuie să plătească taxe și impozite, să se supună legii, etc. și o a
doua calitate, aceea de membru al unei comunități religioase, statul trebuind astfel
să aibă o abordare directă cu aceste comunități.

-1-
 Aici, metodologiile de relaționare ale statelor cu comunitățile religioase
sunt diferite și ele pot oscila și în prezent de la o separație totală (în care statul
spune că el este laic și permite totuși exercițiul libertății religioase, dar doar în
spațiul privat, nu-i permite să meargă în spațiul public, iar ca exemple de astfel
de state avem pe Franța și Olanda) până la o identitate totală între Stat și
Biserică (statul își alege o comunitate religioasă și o susține direct într-un mod
privilegiat, spre exemplu, Marea Britanie are acest sistem de reglementare în
sensul că recunoaște toate comunitățile care sunt prezente pe teritoriul ei, dar
există o comunitate istorică care este stabilită, privilegiată, Biserica Anglicană,
fiindcă șeful statului este și șeful Bisericii, iar atunci Biserica respectivă se
identifică cu Statul).
Sunt alte state care nu se duc până la aceste extreme, dar aleg să ofere un
model mai neutru. Statul se declară neutru față de orice credință religioasă
(conceptul de neutralitate religioasă a statului), adică spune că nu are o identitate
religioasă sau confesională și apoi recunoaște comunităților religioase prezente
pe teritoriul său diferite drepturi și privilegii în funcție de contribuția la viața
societății din punct de vedere istoric (vechime, etc.) sau din punct de vedere al
consistenței numerice (cât de mari sunt respectivele comunități religioase).
Acest sistem este unul care a fost inventat în Franța de către Napoleon
Bonaparte, care trebuia să facă față unui război religios între catolici și protestanți
și, pentru aceasta, a pus un colaborator de-al său (pe avocatul Jean Portalis) să
facă un sistem în care catolicii și protestanții să fie mulțumiți, fiind creat sistemul
de „culte recunoscute”. A încheiat un Concordat cu Vaticanul, dar nu i-a
recunoscut acestuia caracterul de act public de drept internațional, ci a fost un act
intern, iar apoi, același tip de acord a încheiat și cu Biserica Protestantă din Franța,
acordând astfel drepturi și responsabilități egale celor două comunități.
Un astfel de sistem este astăzi prezent în mai multe țări europene (Belgia,
Spania, Italia, Austria), chiar și în România. În România a fost introdus în mod
oficial după înfăptuirea României Mari (după 1918), s-a concretizat mai întâi în
Constituția din 1923 și apoi mai clar în Legea din 1928.
Biserica, deși are reglementări interne ale sale (Sfintele Canoane), ea
trebuie să se organizeze într-un stat și acel stat poate să fie un stat în care nici o
comunitate religioasă nu este recunoscută, poate să fie un stat în care o altă
comunitate religioasă decât cea ortodoxă este privilegiată sau trebuie să se
organizeze într-un stat în care există o neutralitate religioasă.
Există deci o multitudine de posibilități în care Biserica trebuie să răspundă
pastoral și să se organizeze și să funcționeze conform legislației din respectivul

-2-
stat. Statul, în astfel de situații trebuie să legifereze, legile acestea putând avea
două subiecte: cele care fac referire la modul de reglementare și de exercitare a
libertății religioase și cele care fac referire la modul de reglementare al activității
Bisericii.
Unul dintre cele mai importante edicte a fost cel de la Mediolanum din 313.
Au existat și legi care făceau referire la Biserică, în special cele date de Justinian,
fiind alcătuit acel Corpus Juris Civilis (o întreagă reformă a religiei romane în
care găsim diferite referiri și la viața Bisericii). Împăratul Justinian a dat și noi
legi (Novelele), iar unele dintre ele au avut caracter strict eclesiastic (reglementau
modul de organizare al Bisericii).
Toate legile care făceau referire fie la libertatea religioasă, fie la viața
Bisericii au fost considerate că au făcut parte dintr-un drept special, acel drept
fiind numit în limba latină cu expresia Ius Ecclesiasticum (Drept Bisericesc).
Acesta reunea toate legile imperiale care făceau referire la Biserică.
În prezent, în marile universități europene, această materie este foarte
dezvoltată, dar a început să aibă și o nouă denumire pentru că statele, atunci când
reglementează în general (statele neutre din punct de vedere religios), ele
reglementează pentru toate comunitățile religioase prezente pe teritoriul lor.
Unii autori, cum ar fi profesorul de la Universitatea din Strasbourg, Francis
Messner, afirmă că nu mai putem vorbi astăzi despre Drept Bisericesc, ci trebuie
să numim această materie „Dreptul Religiilor” pentru că statul legiferează pentru
toate religiile și nu doar pentru una singură.
U.E. nu este o confederație și nu este nici un stat unitar, ci adună mai multe
state care, prin atributele suveranității lor își deleagă o parte către instituțiile
europene, iar altele le păstrează pentru ele. U.E. nu are o Constituție, aceasta fiind
condusă pe baza unor tratate. În acestea sunt prezentate diferite subiecte pe care
statele vor să le reglementeze împreună, printre acestea aflându-se și libertatea
religioasă. În Tratatul de la Lisabona, la articolul 17 se spune că U.E. respectă
libertatea religioasă și modalitățile naționale de reglementare a acesteia, fără a
aduce vreo atingere. În U.E. fiecare este liber să creadă ce vrea, dar în același
timp nu aduce nici o atingere modelelor existente.
România are un sistem de relații Stat-Biserică care a evoluat de la modelul
bizantin la sistemul de culte recunoscute de origine franceză, prima oară în
perioada interbelică, „altoit” în perioada comunistă cu câteva noutăți sovietice,
controlul total al oricărei comunități religioase și diminuarea reprezentației de la
Ministerul Cultelor, care a fost redus la un simplu departament al cultelor.

-3-
 Pe 26 decembrie 2006 a fost dată o lege nouă pentru libertatea religioasă
(489/2006). Această lege este bazată pe același sistem al cultelor recunoscute,
însă aduce câteva lucruri noi:
1) Numărul cultelor este mult mai mare decât în trecut (18 culte
recunoscute – primul fiind BOR);
2) În prezent, sistemul de recunoaștere al statului este pe trei niveluri:
a) Al unui grup religios. Acest sistem nu beneficiază și de o recunoaștere
juridică pentru că grupul religios nu este persoană juridică, ci este o
inovație, el trebuind să devină asociație religioasă pentru a putea fi
recunoscut juridic;
b) Al asociației religioase. Trebuie să îndeplinească condițiile: trebuie să aibă
un statut, un sediu, trebuie să aibă un număr de membri și trebuie să fie
recunoscută și înscrisă în lege la Secretariatul de Stat pentru Culte (ele
beneficiază și de unele drepturi și beneficii).
Dacă acestea vor să devină cult religios, ele trebuie să îndeplinească mai
multe condiții în mod cumulativ: să demonstreze că are o existență de minim 12
ani în mod neîntrerupt pe teritoriul României, apoi să aibă un număr de membri
(1% din populația României potrivit ultimului recensământ) și să fie recunoscută
de către Guvern:
c) Al cultului religios. Statul asigură o parte din cheltuielile referitoare la
salarizare, acordând un sprijin la salarizarea personalului de cult, precum
și diferite ajutoare financiare, fie pentru construirea de locașuri de cult noi,
fie pentru repararea sau întreținerea celor existente, toate făcându-se prin
Secretariatul de Stat pentru Culte.
Pe de altă parte, atunci când ești recunoscut de către stat ca având calitate
de cult trebuie mai înainte să depui un statut de organizare și de funcționare, pe
care statul să îl recunoască printr-o hotărâre de Guvern și să-l publice în
Monitorul Oficial.
În România, imediat după promovarea religiei (după decembrie 2006),
BOR a întocmit un proiect de statut, care a fost aprobat de către Sf. Sinod și
înaintat la Secretariatul de Stat pentru Culte în vederea recunoașterii. Acesta a
fost recunoscut în hotărârea de Guvern 53/2008 și a fost publicat în Monitorul
Oficial. Ulterior, pentru că acestui statut i s-au adus mai multe modificări,
completări sau corecturi, Sf. Sinod a aprobat un nou statut în decembrie 2019, iar
în ianuarie 2020, respectivul statut a fost recunoscut și publicat în Monitorul
Oficial.

-4-
 Statutul de organizare și de funcționare al Bisericii reprezintă actul oficial
prin care Biserica își definește principalele organisme, precum și modalitățile de
organizare și funcționare a acestora. Apoi, pentru fiecare dintre aceste organisme
prezentate în statut există regulamente proprii (legi care reglementează fiecare
domeniu de activitate). În anul 2020 s-au făcut aceste modificări și avem un nou
statut, dar la acest statut există deja mai multe regulamente.
Pentru toate organismele centrale există un regulament propriu, care se
cheamă Regulamentul Organismelor Centrale ale BOR, apoi pentru tot ceea ce
înseamnă judecată în BOR (pentru că pot exista în Biserică situații în care
credincioșii se abat de la învățătura de credință, de la regulile de viață sau de la
diferite reglementări administrative, aceștia trebuind sancționați pentru abaterile
săvârșite). Organismele de autoritate care au această atribuție de judecare sunt
episcopii, dar aceștia nu judecă niciodată singuri, ci împreună cu organisme de
comuniune care îi ajută (Consistoriile). Pentru toate aceste organisme de judecată,
care sunt fie sinodale, fie consistoriale există un regulament, care se numește
Regulamentul Autorităților Canonice și a Instanțelor de Judecată din BOR.
De multe ori, o parte din activitate este consacrată și administrării bunurilor
(preotul paroh trebuie să administreze bine comunitatea, de la parohie, casa
parohială sau ce alte imobile are biserica), atunci existând un regulament care
reglementează toată această activitate de administrare a bunurilor din biserică:
Regulamentul Administrării Bunurilor Bisericești.
Există apoi alte regulamente care reglementează diferite aspecte din viața
Bisericii:
- Pentru monahi există un Regulament al Vieții Monahale, care prezintă
modul în care trebuie să fie organizată o mănăstire, ce raport este între
aceasta și Centrul Eparhial, dar și între stareț și ceilalți viețuitori din
mănăstire, precum și toate responsabilitățile și obligațiile care există în
viața monahală;
- Există regulamente și pentru institutele practice, cum este asistența
socială în Biserică sau există un regulament, spre exemplu, pentru
Comisia de Pictură Bisericească.
În România avem o lege care pune în aplicare principiul constituțional,
conform căruia libertatea religioasă este garantată și protejată. Acest drept nu este
unul național, adică doar pentru cei care sunt cetățeni, ci pentru orice persoană
prezentă pe teritoriul României. Există și o lege din 1922 (103), care garantează
dreptul oricărui cult recunoscut din România de a-și avea propriile capacități de
producție pentru tot ceea ce este necesar pentru cult.

-5-
 Din punct de vedere istoric, acest model (sistem) de culte recunoscute a
început în timpul marilor reforme care au fost făcute în România din punct de
vedere administrativ. Pentru Moldova și Țara Românească avem Regulamentele
Organice. Acele regulamente introduc într-o fază foarte incipientă ceva referitor
la libertatea religioasă, în sensul că nu se mai opun la ceea ce însemnau acele
căsătorii intercreștine sau interreligioase, dar și la o libertate oarecum a altora de
a fi prezente pe teritoriul Țărilor Române.
Ulterior, în Principatele Române Unite, reformele care au fost aduse din
punct de vedere administrativ au dat deja o imagine a Statului în raport cu Biserica
ca având o gândire de tip francez. Abia la finalul secolului al XIX-lea se identifică
în Constituție acel principiu prin care orice cetățean putea să aibă o credință pe
care o dorea el.
Ulterior, după crearea României Mari (în 1923 a fost expus clar principiul
libertății religioase, dar și al sistemului cultelor), după 1928 se concretizează acest
model de relație Stat-Biserică, sistemul de culte recunoscute, care în Franța nu
mai exista (începând cu 1901 este legea separației totale a Statului de Biserică).
Acest sistem a asigurat pacea socială în România Mare pentru că deja România
avea provincii foarte mari unde existau comunități consistente de necreștini sau
neortodocși (turci și tătari care erau musulmani, catolici latini, greco-catolici,
luterani, protestanți, unitarieni, comunitatea iudaică, etc.).
În perioada comunistă, în 1948, acea lege a fost abrogată printr-un simplu
decret care stabilea modul de reglementare a libertății religioase (care spunea că
se garantează libertatea religioasă), dar și regimul de funcționare al cultelor. Unul
dintre culte a fost abolit din rațiuni politice. Prin această lege care conserva
sistemul de culte recunoscute se introduceau și inovații de tip sovietic, prima și
cea mai importantă era controlul sistematic al statului. Prin acest decret se spunea
că nu puteau comunitățile din România să păstorească comunități din afara țării.
Totodată s-a reorganizat Ministerul Cultelor ca fiind un simplu departament al
cultelor (de la instituție ministerială), iar toate activitățile cultelor nu puteau să
existe sau să fie organizate fără aprobarea acestuia.
Facultățile de Teologie au fost eliminate din învățământul public, numai
două institute teologice de grad universitar fiind păstrate (la București și la Sibiu).
Acest decret din 1948 este unul care, deși afirmă garantarea libertății religioase,
prin reglementările sale nu numai că limitează viața religioasă, dar o cenzurează
și o limitează într-un mod violent.
După 1989, libertatea religioasă este din nou garantată de către statul
nostru. Din punct de vedere legislativ au fost mai multe proiecte din 1990 până

-6-
în 2006, dar n-au fost promovate ca lege în Parlament, abia în 2006 a fost
promulgată această lege (489/2006) de către Parlamentul României.
Legea prezintă și câteva chestiuni particulare, în special cele referitoare la
minor, minorul având religia pe care i-o dau părinții sau tutorele legal. După 14
ani, persoana respectivă își poate alege religia împreună cu părinții săi, iar după
16 ani își poate alege singur religia. În această lege, Statul are o abordare, deși
neutră, totuși foarte implicată față de cultele din România. El recunoaște cultelor
mai multe roluri importante ale acestora (vorbește despre istoric, despre un rol de
facto al păcii sociale).
La articolul 7, alineatul 1, Statul Român recunoaște cultelor rolul spiritual,
educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social, precum și statutul
lor de factori ai păcii sociale. Alineatul 2 este dedicat BOR (singurul cult expres
menționat) pentru a arăta că BOR este cultul care a avut și are cea mai mare
contribuție la istoria și la viața societății românești. În articolul 13 este prevăzută
o modalitate de evitare a oricărui conflict interreligios: Raporturile dintre culte,
precum și dintre asociații și grupuri religioase se desfășoară pe baza înțelegerii
și a respectului reciproc. La alineatul 2: Sunt interzise orice forme, mijloace,
fapte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică
adusă simbolurilor religioase. Constituția prevede principiul, legea pune în
aplicare principiul, apoi ea prevede ca toate cultele să aibă statute, iar statutele
sunt puse în aplicare prin regulamente.

CURS II – 22.10.2020
Statutul nostru a fost aprobat printr-o hotărâre de Guvern în 2007 și apoi a
fost completat cu mici adăugiri în 2020. Acest statut are o valoare constituțională,
adică ne arată nouă principiile generale de organizare ale Bisericii și de
funcționare ale ei, iar apoi pentru fiecare activitate din Biserică există
regulamente specifice care pun în aplicare prevederile statutare.
În partea de definire a statutului există o mică parte numită „Dispoziții
generale” unde Biserica doar se prezintă din punct de vedere doctrinar si arată
astfel care este eclesiologia sa. Biserica este o comuniune de Biserici Autocefale
și fiecare Biserică Autocefală este o comuniune de biserici locale, episcopii sau
arhiepiscopii reunite în mitropolii. Eclesiologia ortodoxă este eclesiologia de
comuniune trinitară așa cum ne-o explicitează Pr. Dumitru Stăniloae și că în
această eclesiologie trinitară, toate Bisericile au același rol, aceeași importanță,

-7-
chiar dacă din punct de vedere administrativ ele sunt structurate într-o anumită
ordine.
În primul articol din acest statut se face o definiție a Bisericii: BOR este
comunitatea credincioșilor ortodocși, clerici, monahi și mireni constituiți
canonic în parohii și mănăstiri din eparhiile Patriarhiei Române aflate în
interiorul și în afara granițelor României, care mărturisesc pe Dumnezeu în Sf.
Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt pe temeiul Sf. Scripturi și al Sf. Tradiții și
participă la viața Bisericii prin aceleași Sfinte Taine, slujbe liturgice și rânduieli
canonice.
Există un Vicariat Ortodox Ucrainean în Patriarhia Română care reunește
pe toți creștinii ortodocși ucraineni. În Franța sau prin diferite țări există
comunități ortodoxe doar franceze și astfel ele fac parte din BOR, chiar dacă din
punct de vedere etnic nu sunt români. Noi putem avea această posibilitate atât
timp cât nu există o Biserică Autocefală specifică. În România dacă există o
comunitate sârbă ortodoxă ea nu face parte din Biserica noastră, ci face parte din
Biserica Ortodoxă Autocefală Sârbă.
Se arată și care sunt cerințele minime pentru un credincios:
1) Mărturisirea învățăturii de credință;
2) Participarea activă la viața Bisericii (la Sf. Taine, slujbele liturgice și
rânduielile canonice).
În articolul 2 se face o continuare a definiției Bisericii, dar se merge către
relațiile cu Ortodoxia, arătându-se în ce raport Biserica noastră se află cu celelalte
Biserici Autocefale și cu Ortodoxia în general.
Astfel, la alineatul 1 se spune că: BOR, de origine apostolică este și rămâne
în comuniune și unitate dogmatică, liturgică și canonică cu Biserica Ortodoxă
Universală.
1) Se mărturisește apostolicitatea Bisericii noastre (că Biserica nu este
creată de o anumită convertire a unui prinț sau a unei clase politice, ci
creștinismul a venit în România prin intermediul unui apostol).
2) Se arată că Biserica noastră este și rămâne în comuniune dogmatică,
liturgică și canonică cu Biserica Ortodoxă Universală, adică Biserica
noastră are aceeași învățătură de credință, are același mod de a săvârși
Sf. Taine și celelalte slujbe și oriunde am merge sunt aceleași slujbe și
sunt aceleași rânduieli canonice ca în toată Ortodoxia.
La alineatul 2 se precizează: BOR este autocefală și unitară în organizarea
și în lucrarea sa pastorală, misionară și administrativă. Același mod de

-8-
organizare îl regăsim în toată BOR. Nu avem modalități de organizare diferite în
fiecare eparhie.
Biserica își arată în articolul 3 modul de organizare:
La alineatul 1 se spune că: BOR are conducere sinodală ierarhică, potrivit
învățăturii și canoanele B.O. și tradiției sale istorice. Prin acest articol este
aplicat principiul canonic fundamental ierarhic și sinodal, adică în Biserică este
prezentă conducerea sinodală ierarhică așa cum este prevăzută în învățătura de
credință, în Sf. Canoane și în tradiția ortodoxă.
În alineatul 2: Biserica noastră se administrează în mod autonom. BOR se
administrează în mod autonom prin organisme proprii reprezentativ constituite
din clerici și mireni potrivit Sf. Canoane, dispozițiilor prezentului statut și a altor
dispoziții.
În articolul 4 sunt definite relațiile Bisericii noastre cu statul și cu alte
instituții sau organisme. La alineatul 1: BOR este autonomă față de stat și față de
alte instituții. La alineatul 2 se stabilește modalitatea de relaționare a Bisericii, iar
aici avem în primul rând modul de relaționare cu statul: BOR stabilește relații de
dialog și cooperare cu statul și cu diferite instituții pentru împlinirea misiunii
sale pastorale, spiritual-culturale, educaționale și social-filantropice.
În ultimul articol din dispozițiile generale avem prezentate două lucruri
importante: Se arată mai întâi care sunt membri BOR, apoi arată două
caracteristici importante ale Bisericii noastre.
Astfel avem la articolul 5, alineatul 1: BOR cuprinde pe creștinii ortodocși
din țară și din afara granițelor țării, precum și pe cei primiți canonic în
comunitățile ei. Aceasta este o explicitare a articolului 1, în sensul că arată
efectiv cine sunt membrii Bisericii noastre. BOR are datoria de a-și păstori
propria diasporă, trebuind să organizeze pentru românii care sunt în afara
granițelor activități de asistență religioasă în parohii, mănăstiri, eparhii și
mitropolii. În comunitatea noastră (BOR din afara granițelor) nu se poate intra
decât în manieră canonică.
Prin canonul 7 al Sinodului II Ecumenic (Constantinopol, 381) și canonul
95 al Sinodului Trulan (Sinodul Quinisext, 691-692) s-a stabilit modalitatea
practică de intrare și de revenire în Biserica Ortodoxă.
Cel de-al lea doilea alineat al articolului 5 prezintă două caracteristici
foarte importante ale BOR: BOR este națională și majoritară potrivit vechimii
apostolice, tradiției, numărului de credincioși și contribuției sale deosebite la
viața și cultura poporului român. Se indică deci și următoarele motive: vechimea
apostolică (noi suntem de 2000 de ani), a tradiției (milenară), a numărului de

-9-
credincioși (86% potrivit ultimului recensământ), precum și contribuției sale
deosebite la viața și cultura poporului român. La finalul acestui alineat este o
propoziție care spune: Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului
românesc (definitorie pentru Ortodoxia românească).
În aceste prime 5 articole Biserica se definește pe sine, apoi definește
componența sa, dar și relațiile pe care le are cu statul, cu celelalte instituții în mod
autonom, dar și modalitatea practică de identificare a noastră. În continuare,
statutul prezintă mai întâi modul de organizare al BOR, iar apoi, după ce prezintă
organizarea noastră cu toate eparhiile, mitropoliile, etc. începe cu organizarea
centrală, arătând cum este Biserica organizată la nivel central și, după ce prezintă
toate organismele centrale, face un salt și merge la cea mai mică unitate
administrativă a Bisericii noastre, parohia. Întâi deci prezintă toate organismele
centrale (deliberative, executive și administrative), apoi merge la parohie și
mănăstire și apoi continuă cu modalitatea în care aceste parohii și mănăstiri pot
fi reunite într-un protopopiat, într-un vicariat, apoi într-o eparhie pentru ca apoi
eparhiile să fie reunite în mitropolii. În continuare, statutul prezintă modalitățile
practice de judecată bisericească, apoi cum sunt administrate bunurile și apoi
câteva chestiuni care fac referire la învățământul teologic și la activitățile social
filantropice.
Din punct de vedere central, BOR este Patriarhie (începând cu anul 1925).
Erau două etimologii consacrate de către canoniști: în primul rând se spunea că
termenul de „patriarh” ar însemna primul dintre părinți (de la patér = tată și arhé
= domnie, conducere), iar în al doilea caz că ar desemna pe întâiul al patriei. În
ambele cazuri este vorba de întâiul slujitor al Bisericii noastre.
În țară sunt 6 mitropolii, iar în afara granițelor sunt 4 mitropolii +
încă trei episcopii care țin direct de Patriarhia Română.
Astfel, în țară avem următoarele mitropolii:
1) Munteniei și Dobrogei;
2) Moldovei și Bucovinei (cu reședința la Iași);
3) Ardealului (cu reședința Sibiu);
4) Clujului, Maramureșului și Sălajului (reședința la Cluj-Napoca);
5) Olteniei (sediul la Craiova);
6) Banatului (cu reședința la Timișoara).
În afara granițelor țării avem mitropoliile:
1) Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale (sediul la
Paris);

- 10 -
 2) Germaniei, Europei Centrale și de Nord (cu reședința la Nürnberg);
3) Celor două Americi (cu sediul la Chicago în S.U.A.);
4) Basarabiei (cu reședința la Chișinău).
De când a fost reactivată în 1990, Mitropolia Basarabiei a avut o existență
foarte complicată pentru că din punct de vedere juridic nu a fost recunoscută decât
după ce a obținut la CEDO acest lucru. În prezent, Mitropolia Basarabiei este
pusă oarecum în umbră de autoritățile din Republica Moldovă, care preferă să
aibă o relație mai strânsă cu Mitropolia Moldovei, care este în Patriarhia
Moscovei. În Republica Moldova există două mitropolii, una a Basarabiei (care
este în Patriarhia Română) și cea a Chișinăului și a întregii Moldove (care este în
Patriarhia Moscovei).
Mai sunt câteva episcopii (câteva eparhii) care nu fac parte dintr-o
mitropolie, ci țin direct de Patriarhia Română (fiind sub autoritatea acesteia):
1) Episcopia Daciei Felix, care este în Serbia (cu sediul la Vârșeț) și este
pentru românii ortodocși din Serbia. În Serbia nu este același regim
juridic ca în România. Dacă în România sârbii au episcopia lor
recunoscută de către statul român si au aceleași drepturi ca și Patriarhia
Română, Episcopia Daciei Felix din Serbia nu are încă o recunoaștere
din partea statului său;
2) Episcopia Ortodoxă a Ungariei (care are sediul la Gyula);
3) Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeelande (cu sediul la
Melbourne), fiind cea mai îndepărtată și cea mai nouă care a fost
înființată.
În afară de acestea mai există o altă unitate care se află sub autoritatea
directă a Patriarhiei Române, Vicariatul Ortodox Ucrainean, care are sediul în
municipiul Sighetul Marmației.
Există și unele unități ortodoxe române din străinătate, care nu sunt sub
autoritatea Patriarhiei Române, dar care păstrează legături spirituale și culturale
cu aceasta, fiind vorba în special de cele care sunt în Sf. Munte Athos. Muntele
Athos este sub autoritatea Patriarhiei Ecumenice. Noi avem acolo câteva
comunități care sunt reunite sub numele generic de „Așezămintele Românești din
Sf. Munte Athos” (Schitul Prodromu și Schitul Lacu). Mai există și alte chilii care
păstrează legături spirituale cu Patriarhia Română, fiind totuși sub autoritatea
canonică a Patriarhiei Ecumenice.
În afara țării mai avem unele reprezentanțe și comunități ale Patriarhiei
Române pentru că aceasta, având acest drept de reprezentare, a stabilit diferite
relații cu alte instituții din afara țării:

- 11 -
 1) A Patriarhiei Române la Locurile Sfinte: Așezământul Românesc de la
Ierusalim, de la Ierihon (aici este și un centru de studii și pelerinaje, Sf.
Cuvios Ioan Iacob de la Neamț), de la Iordan;
2) A Patriarhiei Române pe lângă Instituțiile Europene (cu sediul la
Bruxelles), asigurând legătura cu acestea.
Mai avem unele comunități ortodoxe care sunt în diferite state unde există
Biserici Ortodoxe Autocefale, având o anumită reprezentare, un anumit rol de
reprezentare: comunitatea ortodoxă română din Bulgaria (la Sofia), în Turcia (la
Istanbul), în Africa de Sud (în Johannesburg, aici fiind vorba despre Patriarhia
Alexandriei), în Cipru (la Nicossia), în Japonia (la Tokyo și Osaka, acolo este
Biserica Ortodoxă Japoneză autonomă sub Patriarhia Moscovei), în Siria (la
Damasc).
Mitropolia Munteniei și Dobrogei cuprinde 10 eparhii:
1) Arhiepiscopii: Bucureștilor, Tomisului (cu sediul în Constanța),
Arhiepiscopia Târgoviștei (cu sediul al Târgoviște), Arhiepiscopia
Argeșului și Muscelului (sediul la Curtea de Argeș), Arhiepiscopia
Buzăului și Vrancei (sediul la Buzău), Arhiepiscopia Dunării de Jos (sediul
la Galați);
2) Episcopii: Sloboziei și Călărașilor (sediul la Slobozia), Alexandriei și
Teleormanului (sediul la Alexandria), Giurgiului (sediul la Giurgiu) și a
Tulcii (cu sediul la Tulcea).
Mitropolia Moldovei și Bucovinei cuprinde 4 eparhii:
1) Arhiepiscopii: Iașilor (sediul la Iași), Sucevei și Rădăuților (cu sediul la
Suceava), Romanului și Bacăului (sediul în municipiul Roman);
2) Episcopii: Hușilor (sediul la Huși).
Mitropolia Ardealului cuprinde 5 eparhii:
1) Arhiepiscopii: Sibiului (sediul la Sibiu), Alba Iuliei (sediul la Alba Iulia);
2) Episcopii: Oradiei (sediul la Oradea), Covasnei și Harghitei (sediu la
Miercurea Ciuc), Devei și Hunedoarei (cu sediul în municipiul Deva).
Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului cuprinde 3 eparhii:
1) Arhiepiscopii: Vadului, Feleacului și Clujului;
2) Episcopii: Maramureșului și Sătmarului și cea a Sălajului.
Mitropolia Olteniei cuprinde 4 eparhii:
1) Arhiepiscopii: Craiovei, a Râmnicului și cea a Severinului și Strehaiei;
2) Episcopii: Slatinei și Romanatului.

- 12 -
 Mitropolia Banatului cuprinde 3 eparhii:
1) Arhiepiscopii: Timișoarei și cea a Aradului;
2) Episcopii: Caransebeșului (sediul la Caransebeș).
Mitropolia Basarabiei cuprinde 3 eparhii:
1) Arhiepiscopii: Chișinăului (cu sediul în Chișinău);
2) Episcopii: de Bălți (de curând ocupată după aproximativ 75 de ani de
absență, având sediul în orașul Bălți) și cea a Basarabiei de Sud (tot de
curând activată, având sediul în orașul Cahul).
- În Mitropolia Basarabiei mai există o eparhie, Episcopia Dubăsarilor și
a toată Transnitria, dar nu are încă un chiriarh din cauza unei complicate
situații politice din Transnitria.
În Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale avem 3 eparhii:
1) Arhiepiscopii: A Europei Occidentale (cu sediul la Paris);
2) Episcopii: A Italiei (cu sediul la Roma) și a Spaniei și Portugaliei (cu sediul
la Madrid).
În Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord avem doar două
eparhii:
1) Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului (cu sediul la
Nürnberg);
2) Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord (cu sediul la Stockholm).
În Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi avem tot două
eparhii:
1) Arhiepiscopia Ortodoxă Română a S.U.A. (cu sediul la Chicago);
2) Episcopia Ortodoxă Română a Canadei (cu sediul în Montréal).
Înființarea, desființarea, modificarea teritorială sau schimbarea titulaturii
mitropoliilor, arhiepiscopiilor sau episcopiilor se poate face doar prin hotărârea
Sf. Sinod, ținându-se seama însă de cerințele pastoral-misionare, precum și de
organizarea administrativ-teritorială a statului (mai exact de principiile enunțate
în canonul 17 al Sinodului de la Calcedon, 451).
Titulaturile ierarhilor (mitropolițitor, arhiepiscopilor și episcopilor) sunt
întotdeauna a arhiepiscopiei și mitropoliei sau episcopiei păstorite. Pentru
episcopii vicari și arhiereii vicari, titulatura este stabilită însă de către Sf. Sinod
la propunerea Patriarhului României (atunci când este vorba despre episcopii
vicari patriarhali) sau la propunerea chiriarhului (atunci când este vorba despre
episcopii vicari și de arhiereii vicari).

- 13 -
 În Biserica noastră mai există două posibilități de a oferi titulaturi
onorifice, adică titulaturi personale de arhiepiscop onorific sau de mitropolit
onorific. Ierarhii eparhioți din unele scaune chiriarhale, eparhii sau arhiepiscopii,
care au un trecut istoric foarte important recunoscut pentru importanța pastoral-
misionară, administrativă sau cultural-națională sau care s-au distins ei printr-o
slujire chiriarhală deosebită și îndelungată a Bisericii, la propunerea Patriarhului
României, făcută în consultare cu Sinodul Permanent pot primi din partea Sf.
Sinod ranguri cu titlu personal de mitropolit onorific (cei care sunt arhiepiscopi)
sau de arhiepiscop onorific (cei care sunt episcopi), păstrându-se însă locul pe
care ei îl au în dipticele canonic și administrativ al Bisericii (cum este cazul
Înaltpreasfințitului arhiepiscop Nifon al Târgoviștei, care este și mitropolit
onorific, dar am avut spre exemplu și cazul Înaltpreasfințitului Justinian,
episcopul Maramureșului și Sătmarului). Acest titlu este personal și nu devine
succesoral, adică nu se moștenește de continuatorul în scaun. Episcopiile care au
o anumită vechime pot deveni arhiepiscopii tot cu aprobarea Sf. Sinod, dar doar
pe baza unei motivații temeinice.

CURS III – 30.10.2020

Organismele centrale ale BOR
Conducerea Bisericii este una Sinodală (se merge întotdeauna împreună,
nu există un singur lider care-i conduce pe ceilalți, fiindcă noi îl avem pe Hristos,
Capul Bisericii). Responsabilitățile sunt structurate destul de clar: în Biserică
avem anumite organisme care decid pentru Biserică (Sinoade, care sunt alcătuite
din ierarhi și clerici, dar există și Sinoade mixte, adunări bisericești care includ și
mireni).
Aceste Sinoade, luând decizii pentru Biserică se numesc Organisme
Deliberative (cele care analizează o problemă din viața Bisericii și iau decizii
pentru soluționarea acesteia). După ce o decizie este luată de un Organism
Deliberativ, aceasta trebuie să fie și pusă în aplicare, iar atunci avem o a doua
categorie de Organisme, cele care pun în aplicare deciziile luate, numite
Organisme Executive (execută ceea ce s-a hotărât). Pentru ca Organismele
Executive să ducă la îndeplinire foarte corect ceea ce este decis, ele au suportul
unor Organisme Administrative (ajutătoare). Atunci când o decizie, regulă,

- 14 -
hotărâre sau canon al Bisericii nu este respectat, Biserica are și Organisme de
Judecată Bisericească (proprii).

1) Organismele Centrale Deliberative:

- Sfântul Sinod;
- Sinodul Permanent;
- Adunarea Națională Bisericească.

2) Organismele Centrale Executive:

- Patriarhul României;
- Consiliul Național Bisericesc;
- Permanența Consiliului Național Bisericesc.
3) Organismele de Judecată Bisericească:
- În Biserică, acestea sunt specifice fiecărei stări ecleziale în parte: pentru
judecată există organisme de judecată [Sinodul sau episcopul], dar
aceste organisme de judecată nu judecă întotdeauna singure, ci pot avea
organisme ajutătoare, aceste organisme numindu-se Consistorii (lat.
consistere = a sta pe lângă). Termenul de „Consistoriu” a fost
împrumutat în limba română dintr-un termen tehnic, care însemna un
fel de consiliu al unui principe. În cazul nostru, Consistoriul este un
organism care judecă din încredințarea organismului de judecată al
Sinodului sau al episcopului.
- Tipuri de Consistorii:
o Care se ocupă de judecata ierarhilor:
▪ Consistoriul Arhieresc Prim;
o Care este destinat ca instanță de apel pentru ierarhii care au fost
judecați deja de către respectivul Consistoriu:
▪ Consistoriul Arhieresc Ultim – instanța de judecare în
apel a ierarhilor din Biserică;
o Dedicate clericilor sau monahilor, care au fost la rândul lor
judecați de către Consistoriile Eparhiale sau Mitropolitane și
ajung să facă apel:
▪ Clericilor de mir: Consistoriul Superior Bisericesc,
acesta fiind o instanță care judecă acele recursuri ale
clericilor de mir care au fost sancționați cu caterisirea;
▪ Clericilor monahi: Consistoriul Superior Bisericesc
Monahal, fiind dedicat clericilor monahi care fac recurs
dacă au fost sancționați cu caterisirea.

- 15 -
 4) Organismele Centrale Administrative:
- Cancelaria Sfântului Sinod – organismul central bisericesc care
asigură suportul administrativ pentru toate organismele centrale ale
Bisericii. Aceasta are mai multe servicii: de reprezentare, canonico-
juridic, personal de resurse umane, arhivele Patriarhiei Române,
biblioteca Sf. Sinod, registratură, etc.;
- Administrația Patriarhală – este alcătuită din mai multe sectoare de
activitate: unul care se ocupă cu patrimoniul și cultura, altul care se
ocupă cu învățământul bisericesc, altul de problemele economice, altul
care se ocupă de comunicările media, un alt sector care se ocupă cu
relațiile externe bisericești și cu comunitățile din afara granițelor și un
altul care se ocupă cu edituri, tipografii, etc.
Toate organismele centrale deliberative și executive bisericești sunt valabil
constituie doar cu prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor lor.
Apoi, după ce sunt constituie, acestea pot să ia hotărâri cu jumătate + 1 din
numărul celor prezenți.
Atunci când este vorba de votarea în cadrul organismelor deliberative sau
executive, aceste organisme întotdeauna au un vot secret când este vorba de
persoane, dar dacă este vorba despre proceduri care nu implică persoane, atunci
acesta este deschis.
Pentru convocarea unui organism este nevoie ca cel care prezidează acest
organism să îl convoace (președintele). Toate organismele deliberative și
executive sunt prezidate de Patriarhul României. În cazul în care este locum
tenens de Patriarh, acela este cel care face convocarea în calitatea lui de președinte
al respectivelor organisme. Acestea nu pot fi convocate decât în anumite condiții,
care sunt prevăzute în actualul statut:
- Convocarea nu se poate face fără prezentarea unei ordini de zi;
- Convocarea trebuie trimisă cu cel puțin 14 zile calendaristice înainte de
data fixată pentru ședință, însă există și situații excepționale, spre
exemplu atunci când există o urgență, convocarea poate fi trimisă în cel
mai scurt timp posibil (fără a se mai ține cont de cele 14 zile
calendaristice) pentru a putea oferi Bisericii o decizie rapidă, eficientă
și pastorală;
Președintele care prezidează un organism sinodal este cel care deschide
lucrările și cel care închide lucrările (prerogativele întâi stătătorului unei Biserici
Autocefale). Tot el este cel care poate să dea cuvântul membrilor pentru a se
exprima în cadrul ședinței sau pentru a pune pe ordinea de zi anumite

- 16 -
problematici. La finalul oricărei ședințe a organismelor centrale deliberative sau
executive este obligatoriu să se întocmească un proces verbal, prin care se înscriu
cele dezbătute și cele hotărâte (să includă ceea ce s-a discutat și ceea ce s-a
hotărât). Pentru autenticitatea respectivului proces al acestor organisme, este
nevoie ca întotdeauna aceste procese verbale să fie semnate atât de președintele
respectivului organism deliberativ sau executiv, cât și de secretarii care sunt
desemnați. Aceste hotărâri luate au un caracter obligatoriu în întreaga BOR, atât
din țară, cât și din afara granițelor României, nefiind simple recomandări.

Sfântul Sinod
Este cea mai înaltă autoritate a Bisericii, manifestându-se nu doar într-un
anumit domeniu, ci pentru tot ceea ce înseamnă activitatea Bisericii.
Componența: este alcătuit din toți ierarhii în funcțiune (activitate) în BOR.
Din Sf. Sinod nu fac parte ierarhii pensionați sau retrași. Pentru ierarhii care sunt
în funcțiune avem mai multe titulaturi administrative (slujiri ecleziale în
Biserică): în Biserică avem un singur Patriarh, apoi avem mai mulți mitropoliți
(cei care își au reședința într-o eparhie care este mitropolie, având ca
responsabilitatea prezidarea acelui Sinod Mitropolitan), mitropoliți onorifici
(care nu sunt într-o astfel de eparhie, dar care au primit pentru activitatea lor
foarte importantă dedicată Bisericii titlul de mitropolit onorific), arhiepiscopi,
arhiepiscopi onorifici, episcopi, precum și alte trei categorii de ierarhi care-și
desfășoară activitatea din încredințarea unui chiriarh (episcopi vicari patriarhali
– care îl ajută pe Patriarhul României; episcopi vicari – cei care-și desfășoară
activitatea în arhiepiscopii; arhierei vicari – cei care-și desfășoară activitatea într-
o episcopie, ajutându-l pe chiriarhul respectiv).
Calitatea de membru al Sf. Sinod este în același timp și o îndatorire, având
și responsabilitatea de a-și desfășura întreaga lor activitate într-o cooperare
sinodală, într-o comuniune ierarhică sinodală, totodată având responsabilitatea de
a se supune tuturor hotărârilor Sf. Sinod, dar și tuturor prevederilor statutare și
regulamentare.
Ierarhii retrași din funcție, deși nu fac parte din Sf. Sinod, au aceleași
îndatoriri (obligații) de a respecta comuniunea sinodală, dar și de a păstra întreaga
disciplină canonică, respectând prevederile statutare și regulamentare.
În cazul în care nu există un Patriarh, atunci Sf. Sinod este prezidat de cel
care asigură locotenența în ordinea dipticelor BOR (la noi urmează Mitropolitul
Moldovei și Bucovinei, apoi Mitropolitul Ardealului, Mitropolitul Clujului,
Maramureșului și Sălajului, Mitropolitul Olteniei, Mitropolitul Banatului, etc.).

- 17 -
 Sf. Sinod are un singur secretar, acesta fiind desemnat de către Patriarhul
României dintre episcopii vicari patriarhali și este aprobat în această
responsabilitate de către Sf. Sinod.
Sf. Sinod are responsabilitatea de a răspunde pastoral, sinodal și în timp
util la toate problemele care apar în viața Bisericii. Din acest motiv, Sf. Sinod are
responsabilitatea de a se reuni cel puțin de două ori pe an (o dată primăvară și
o dată toamna), însă, Sf. Sinod se poate întâlni și de câte ori este nevoie. În
practica Bisericii noastre, Sf. Sinod se întrunește de cel puțin trei ori pe an,
în trei ședințe tradiționale (cele de primăvară și toamnă care sunt deja prevăzute
canonic și statutar, dar mai avem și încă o ședință de vară, de obicei în luna iulie).
În afară de aceste ședințe de lucru care sunt obligatorii pentru Sf. Sinod,
acesta, ca organism central al Bisericii se poate reuni și în ședințe solemne (la
aceste ședințe pot fi prezenți și alte persoane care nu sunt membri ai Sf. Sinod).
La ședințele de lucru ale Sf. Sinod pot fi invitate de către președinte și alte
persoane specialiste care nu sunt membre (atunci când este vorba despre o
problemă specifică), specialiști, profesori sau de altă specialitate pentru a le
solicita acestora un punct de vedere specializat pentru respectiva problemă care
se dezbate în cadrul ședinței, ele nefiind invitate în plenul ședinței, ci de obicei
merg doar la comisiile sinodale (participarea fiind oarecum redusă).
Atribuțiile Sf. Sinod:
- Sf. Sinod este instanța de judecată exclusivă pentru ierarhi, din acest
motiv, în statut se spune că Sf. Sinod este autoritatea canonică
disciplinară și de judecată centrală a membrilor săi în ultimă instanță (în
primă instanță fiind Sinodul Permanent);
Din încredințarea Sf. Sinod funcționează Consistoriul Arhieresc Ultim, iar
din încredințarea Sinodului Permanent funcționează Consistoriul Arhieresc Prim.
Cu toate acestea, există un caz special în care Sf. Sinod este instanța de judecată
atât în primă instanță, cât și ultimă instanță, atunci când este vorba despre un
singur ierarh, acela fiind Patriarhul României, având în vedere responsabilitățile
enorme pe care le are Patriarhul în viața Bisericii, judecata acestuia făcându-se
exclusiv de către Sf. Sinod.
- Sf. Sinod păstrează unitatea dogmatică, liturgică și canonică, statutar și
regulamentar în BOR (responsabilitate internă) și totodată păstrează și
comuniunea cu întreaga Ortodoxie (responsabilitate externă);
- Sf. Sinod este responsabil în a promova tot ceea ce înseamnă activitatea
de coresponsabilitate (toți ierarhii au aceeași responsabilitate în cadrul
Sf. Sinod), cooperare și consultare între ierarhii săi (sinodalitate);

- 18 -
 Sinodul nu este un organism parlamentar în care să existe dispute sau
diferențe de opinie, ci este eminamente un organism comunional;
- Sf. Sinod examinează orice problemă de ordin dogmatic, liturgic,
canonic și pastoral-misionar (pentru a păstra unitatea) și ia hotărâri în
conformitate cu doctrina Bisericii, cu Sf. Canoane și cu Tradiția
Bisericii pentru a răspunde pastoral la nevoile respective;
- Sf. Sinod este cel care se îngrijește de sfințirea Marelui Mir pentru a
putea răspunde astfel statutului de Biserică Autocefală;
Acesta nu se sfințește în fiecare an, ci atunci când se constată că există o
cerință pastorală, misionară sau este pe final rezerva de Sf. și Mare Mir sau se
preconizează o nevoie mai mare.
- Sf. Sinod analizează propunerile de canonizare a unor sfinți și ulterior
de a emite Tomosul Sinodal de canonizare (orice Biserică Autocefală
are dreptul de a canoniza sfinți);
Procedura pleacă de la eparhia unde rezidă acel propus sfânt, apoi merge
la Sinodul Mitropolitan și abia apoi ajunge la Sf. Sinod, dar Sf. Sinod este
singurul care poate lua o astfel de decizie, de a aproba canonizarea unui sfânt și
de a emite Tomosul.
- Sf. Sinod exprimă o poziție oficială în relația cu Statul în care o Biserică
Autocefală este organizată și funcționează;
Sf. Sinod este autoritatea, organismul central deliberativ care exprimă
poziția oficială a BOR asupra tuturor acelor proiecte de acte normative pe care
Statul le propune cu privire la activitatea cultelor recunoscute din România sau la
învățământul teologic (religios din învățământul public) sau la asistența socială
sau religioasă din instituțiile publice din România, dar și în cadrul altor domenii
importante pentru viața Bisericii noastre și a societății românești. Sf. Sinod este
organismul care aprobă deci această activitate de relaționare cu Statul și stabilește
maniera în care Biserica relaționează (poziția oficială). Sf. Sinod hotărăște și
Patriarhul României reprezintă Biserica.
- Sf. Sinod ia decizii în tot ceea ce privește activitatea internă a Bisericii
noastre, hotărând modul de organizare și de funcționare al Bisericii,
având responsabilitatea deci de a aproba statutul pentru organizarea și
funcționarea Bisericii, dar și regulamentele de aplicare ale lui;
Totodată, dacă există modificări ulterioare, tot el le aprobă la statut sau
regulament. Noi avem un statut aprobat în 2008 de către Guvern, dar apoi, pentru
că au existat modificări ulterioare, Sf. Sinod le-a aprobat și anul acesta (2020) au

- 19 -
fost din nou recunoscute toate aceste modificări de către Guvern în cadrul
Secretariatului de Stat pentru Culte.
- Sf. Sinod poate aproba și acte subsecvente statutului sau
regulamentului. Pe baza Legii Cultelor și pe baza statutului, Sf. Sinod
poate să aprobe și încheierea unor acorduri, unor parteneriate cu diferite
instituții publice centrale;
- Sf. Sinod are responsabilitatea de a exprima poziția oficială a Bisericii
atunci când sunt în societate probleme cu caracter general (dezbateri
referitoare la probleme sociale, etice, morale);
- Sf. Sinod este cel care aprobă alegerea tuturor membrilor săi, dar și atât
înființarea, cât și desființarea sau modificarea eparhiilor;
- Sf. Sinod este cel care emite Tomosul Sinodal pentru înființarea de noi
eparhii (sau de reorganizare a unor mitropolii);
- Sf. Sinod alege (cu o majoritate de două treimi) toți membri săi.
Procedura pornește de la unitatea de bază, pleacă de la eparhie (unde
există un proces de consultare atât cu organismele eparhiale, clericale,
cât și cele în care sunt și mireni), apoi o consultare cu Sinodul
Mitropolitan, iar după acestea urmează alegerea de către Sf. Sinod;
- Când se alege Patriarhul României, Sf. Sinod emite și Tomosul Sinodal
pentru întronizarea sa;
- În ceea ce privește retragerea ierarhilor, Sf. Sinod este autoritatea
responsabilă în mod exclusiv, putând hotărî cu o majoritate de două
treimi retragerea acestora, stabilindu-le și drepturile respectivilor
ierarhi;
- Are responsabilitatea de organism central de judecată al ierarhilor.
Aprobă propunerile de hotărâre ale Consistoriului Arhieresc Ultim;
- Aprobă sau respinge, dar întotdeauna în mod motivat, cererile de iertare
ale preoților și diaconilor care au fost caterisiți;
- Aprobă componența Consistoriului Superior Bisericesc și
Consistoriului Superior Bisericesc Monahal pe baza propunerilor venite
de la Sinoadele Mitropolitane;
- Îndrumă și supraveghează toate organismele deliberative și executive
de la toate eparhiile din țară și din străinătate, în sensul ca acestea să
respecte prevederile canonice, statutare și regulamentare, în ideea ca
unitatea dogmatică, canonică și liturgică să fie păstrată în toate BOR;

- 20 -
 - Este responsabil pentru activitatea externă de relaționare a Bisericii în
ceea ce privește atât toate organismele care sunt ortodoxe, creștine sau
cu caracter religios din afara țării;
Pentru toate aceste organisme cu caracter panortodox sau creștin,
ecumenic, interreligios (fie că este vorba de activități naționale sau internaționale,
Sf. Sinod inițiază și cultivă relații de frățietate cu toate acestea.
- Aprobă înființarea oricărei unități de învățământ teologic, dar doar la
propunerea chiriarhului;
- Pentru predarea orei de religie, Sf. Sinod aprobă toate normele privind
predarea acesteia;
- Aprobă înființarea sau desființarea tuturor instituțiilor media la
propunerea temeinică și bine motivată a chiriarhului sau a Patriarhului
României;
- Pentru toate asociațiile și fundațiile bisericești care au caracter național,
Sf. Sinod are responsabilitatea de a le aproba înființarea, modul lor de
organizare (aprobându-le statutul), cât și desființarea acestora;
Dacă există astfel de asociații, Sf. Sinod este cel care acordă sau retrage
binecuvântarea pentru acestea atunci când nu există o conducere în care să fie
implicate persoane din ierarhia noastră. Pentru a evita orice problemă, Sf. Sinod
monitorizează și supraveghează asociațiilor și le solicită lor să prezinte anual
rapoarte de activitate, în special atunci când este vorba despre activitatea
financiară (dar și cea în general). O activitate importantă este aceea referitoare la
editarea, traducerea și difuzarea Sf. Scripturi, dar și a cărților de cult și acatistelor,
a calendarului bisericesc, a manualelor de teologie, toate acestea fiind apanajul
exclusiv al Sf. Sinod.
- Alte responsabilități fac referire la viața și activitatea ierarhilor trecuți
la Domnul. Sf. Sinod este singura autoritate care poate să aprobe sau să
respingă motivat solicitările primite pentru situațiile în care sunt cerute
documentele referitoare la viața personală a ierarhilor;
- Atunci când se face referire la monahii care sunt propuși pentru a primi
un rang (cel mai înalt, de arhimandrit), acesta se face de către chiriarh,
care îl propune, iar Sf. Sinod aprobă;
- Interpretează într-o formă definitivă și obligatorie pentru toate unitățile
din Biserică dispozițiile care sunt prevăzute în statut și-n regulamente;
Din punct de vedere al manierei în care Sf. Sinod acționează există mai
multe comisii sinodale (în număr de patru) pentru fiecare tipologie de lucru:
1) Comisia pastorală, monahală și socială;

- 21 -
 2) Comisia teologică, liturgică și didactică;
3) Comisia canonică, juridică și pentru disciplină;
4) Comisia care este dedicată comunităților externe, relațiilor
interortodoxe, intercreștine și interreligioase;
Repartizarea problemelor: ele sunt înscrise în ordinea de zi a ședinței Sf.
Sinod de către președinte, președintele înscrie în ordinea de zi tematicile, iar apoi
Sf. Sinod aprobă unde merge fiecare tematică (la care dintre cele patru comisii).
Comisiile analizează, iar apoi întocmesc un referat pe care-l prezintă plenului Sf.
Sinod. Există și situații în care pentru o anumită tematică poate să fie dată spre
examinare comună la mai multe comisii (două sau trei), putând fi o tematică cu
un caracter care să cuprindă atât partea pastorală, dar și teologică și canonică.
În cadrul Sf. Sinod există și unele subcomisii, cum ar fi cea pentru
canonizarea sfinților români. Această comisie are responsabilitatea doar de a
analiza propunerile de canonizare.
La comisii pot fi invitați și specialiști din anumite domenii, aceștia putând
fi clerici, mireni, monahi și ei sunt de obicei cooptați în cadrul comisiei pentru a
analiza și a prezenta puncte de vedere cu referire la acea problemă.
Non-responsabilitatea Sf. Sinod: în statut este precizat faptul că în
atribuțiile Sf. Sinod nu intră acea responsabilitate de a deveni în fața Statului sau
a autorităților sale garant sau reprezentant al organismelor non-guvernamentale,
chiar dacă ele funcționează cu binecuvântarea Bisericii, ci ele (asociațiile) trebuie
să se adreseze direct instituțiilor respective pentru că desfășoară activități
specifice. Așadar, în cazul în care o asociație care are binecuvântarea Sf. Sinod
are o anumită problematică, asta nu înseamnă că Sf. Sinod garantează pentru ea,
fiindcă este o persoană juridică de drept privat (nefiind superioară Bisericii).

CURS IV – 05.11.2020
Sinodul Permanent
Este un organism deliberativ ca și Sf. Sinod și el funcționează între
ședințele Sf. Sinod atunci când importanța unor probleme impune examinarea lor
fără întârziere. Adică, între ședințele Sf. Sinod dacă apare o problemă foarte
importantă există un alt organism mai mic, mai dinamic, care poate să analizeze
aceste probleme. Acest Sinod are ca fundament canonic Sinodul Endemic de la
Constantinopol (920 – Sinodul Endemousa). Sinodul Endemic putea să ia decizii

- 22 -
rapide între ședințele Sinodului plenar de ierarhi rezidenți (care rezidau în capitala
Imperiului).
În Biserica noastră, acest Sinod nu este alcătuit doar din ierarhii care rezidă
în capitala țării noastre, ci este alcătuit din toți mitropoliții în funcție + încă trei
ierarhi (arhiepiscop și doi episcopi chiriarhi), care sunt aleși anual.
Astfel, Sinodul Permanent este alcătuit din toți mitropoliții (în frunte cu
primul mitropolit, care este și Patriarhul României, președintele de drept al
organismului deliberativ), precum și din trei ierarhi eparhioți care sunt aleși anual
de către Sf. Sinod. Sinodul Permanent are 14 membri, 10 mitropoliți, 3 membri
care sunt aleși anual + 1 secretar (secretarul Sinodului Permanent este secretarul
Sf. Sinod, care este ales de către Sf. Sinod la propunerea Patriarhului României
dintre unul dintre episcopii vicari patriarhali).
Președintele Sinodului Permanent (Patriarhul României) convoacă Sinodul
Permanent cu precizarea ordinii de zi (la fel ca la Sf. Sinod), această convocare
se poate face oricând este nevoie.
S.P. ia hotărâri valabile prin consens sau, dacă nu se regăsește consensul,
atunci prin votul a jumătate + 1 din cei prezenți. În perioadele în care Sf. Sinod
nu se poate reuni, S.P. exercită cam toate atribuțiile Sf. Sinod, dar în special el
este mandatat să exprime poziția oficială a BOR în relațiile ei cu Statul în
probleme de interes general ale societății. S.P. are diferite inițiative pe care le
poate lua în ceea ce privește predarea orei de religie, învățământul teologic,
traducerea, editarea și distribuirea Sf. Scripturi și a cărților liturgice, precum și
alte chestiuni referitoare la administrarea bunurilor bisericești, în special în ceea
ce privește înstrăinarea bunurilor imobile bisericești ale Patriarhiei Române, cu
excepția bunurilor sacre, care sunt inalienabile.
Totodată, S.P. are și un rol de organism de judecată, având și o atribuție în
judecata ierarhilor. Astfel, acesta este autoritatea canonică disciplinară centrală
pentru mitropoliți, pentru ierarhii din afara României care sunt în subordinea
directă a Patriarhiei Române (3 la număr) și pentru episcopii vicari patriarhali,
atunci când este o problemă de abatere a acestora.
De asemenea, S.P. este o autoritate de judecată în sensul că el este
autoritatea canonică disciplinară centrală care aprobă trimiterea ierarhilor BOR
în judecata Consistoriului Arhieresc Prim. Pentru a face acest lucru, S.P. are
nevoie de un vot de două treimi dintre cei prezenți. În plus, atunci când este vorba
despre acest Consistoriu Arhieresc Prim, S.P. este autoritatea canonică
disciplinară care și aprobă (tot cu o majoritate de două treimi dintre numărul

- 23 -
membrilor prezenți) propunerea de hotărâre a Consistoriului Arhieresc Prim sau
o poate retrimite acestuia spre rejudecare.
S.P. poate să analizeze anumite probleme pe care fie Patriarhul României,
fie unul dintre membri săi le propune spre analiză în vederea transmiterii
respectivei analize către Sf. Sinod.

Adunarea Națională Bisericească

Acest organism deliberativ este un organism de sinodalitate mixtă, fiindcă
în interiorul acestuia ca și membri se regăsesc atât ierarhi, cât și clerici, dar și
mireni, având astfel reprezentate toate stările bisericești. A.N.B. este organismul
central deliberativ al Bisericii în special pentru probleme administrative, sociale,
culturale, economice și patrimoniale, fără a se exprima pe chestiuni de doctrină,
nici pe chestiuni de rânduială canonică sau chestiuni liturgice, fiindcă aceste
responsabilități le are Sf. Sinod.
A.N.B. este alcătuită din câte trei reprezentanți ai fiecărei Eparhii: un cleric
și doi mireni, care sunt delegați de către Adunările Eparhiale din țară și din jurul
granițelor României (din Republica Moldovă din Mitropolia Basarabiei:
Arhiepiscopia Chișinăului, Episcopia de Bălți și Episcopia Basarabiei de Sud +
două Episcopii în Vest: Daciei Felix în Serbia și Episcopia Ortodoxă Română a
Ungariei) pe o perioadă de 4 ani și ei pot fi aleși doar pentru două mandate, iar
după nu mai pot avea drept de vot, ci doar onorific.
A.N.B. este prezidată de către Patriarhul României, însă secretariatul nu
mai este asigurat de secretarul Sf. Sinod, ci este asigurat de doi secretari laici și
un secretar cleric, care sunt aleși de către A.N.B. Ierarhii Sf. Sinod participă la
lucrările A.N.B. Hotărârile sunt întotdeauna înaintate Sf. Sinod spre ratificare
pentru a putea deveni executorii. Aceasta se întrunește o dată pe an în ședință de
lucru, iar în caz de necesitate ori de câte ori este nevoie. De asemenea, aceasta se
poate reuni și în ședințe solemne (pentru a prezenta anumite chestiuni importante
pentru Biserica noastră).
Atribuții:
- Aceasta susține drepturile și activitățile BOR și tot ea este cea care
avizează regulamente de aplicare ale prezentului statutului, atunci când
este vorba însă de domenii care sunt date în competența sa;
- Stabilește și se implică în a identifica mijloace de ajutorare ale
organismelor și instituțiilor bisericești, de a le susține pe acestea în
activitatea lor;
- Fiind un organism cu competențe în partea administrativă, aceasta este
cea care examinează și aprobă raportul general anual al Consiliului

- 24 -
 Național Bisericesc privind activitatea din BOR și poate lua hotărâri în
ceea ce privește măsurile care sunt necesare pentru buna desfășurare a
vieții bisericești;
- Aprobă contul de execuție bugetară, dar și bilanțul contabil și financiar
al Administrației Patriarhale, al Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii, dar și al tuturor instituțiilor centrale bisericești care au scop
misionar, aprobând și bugetul acestora;
- Are o responsabilitate și pentru românii din afara granițelor. Ea
stabilește în special mijloace de ajutorare a românilor respectivi;
- Cea mai importantă atribuție este de a alege membri Consiliului
Național Bisericesc.
Ea are mai multe comisii de lucru. Dacă la Sf. Sinod avem patru comisii
de lucru, aici avem cinci comisii permanente, care au un președinte, un vice
președinte și un raportor (sau doi):
1) Comisia administrativ-juridică și de validare – validează membri care sunt
aleși pentru un nou mandat de patru ani;
2) Comisia socială și pentru comunicații media;
3) Comisia culturală și educațională;
4) Comisia economică, bugetară și de patrimoniu imobiliar;
5) Comisia dedicată românilor ortodocși de peste hotare și relațiilor externe
bisericești.
La lucrările acestor comisii pot fi invitați și unii specialiști care pot oferi o
anumită analiză, iar la lucrările comisiei pentru românii ortodocși din afara
granițelor (pentru că aceștia nu sunt reprezentați) pot fi invitați și reprezentanți
clerici și mireni ai Eparhiilor Ortodoxe Române din afara granițelor. Dacă
președintele consideră necesar, este posibil ca între ședințe, comisiile să se
întrunească și separat în mod autonom pentru a dezbate anumite chestiuni.

Organismele centrale executive

Sunt cele care pun în aplicare deciziile care sunt luate de către organismele
deliberative: Patriarhul României, Consiliul Național Bisericesc, Permanența
Consiliului Național Bisericesc. În BOR, Organismul Central Deliberativ are
membri pe cei care merg în teritoriu (ierarhi). Ei hotărăsc la nivel central (în
cadrul Sf. Sinod) și tot ei pun în aplicare în Eparhii (unde sunt păstori).
Sistemul nostru este sui generis (care nu se găsește în teoria politică sau în
sistemul juridic de organizare al unui stat), ci este o chestiune specifică

- 25 -
Ortodoxiei, care reflectă în mod practic eclesiologia de comuniune trinitară.
Atunci când Biserica a ales un mijloc de conducere, ea n-a avut alt model decât
pe cel al Preasfintei Treimi, unde avem acea comuniune trinitară, unde toate cele
Trei Persoane sunt egale, dar au responsabilități specifice, pe baza acelei
perihoreze a întrepătrunderii între natura dumnezeiască vedem că și în Biserica
noastră avem o astfel de aplicare.

Patriarhul României
Biserica noastră este Patriarhie din anul 1925. Patriarhul României este
întâi slujitorul Bisericii Ortodoxe Române sau întâistătătorul ei (canonul 34
apostolic) și președintele organismelor centrale deliberative, dar și executive.
Totodată, este și Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei
(în BOR s-a păstrat organizarea mitropolitană și patriarhală din primul mileniu
creștin, adică nu s-a bulversat ordinea ca arhiepiscopul să fie mai mare ca
mitropolitul).
Titulatura sa exactă este: Preafericirea sa, Preafericitul Părinte (numele =
Daniel [în cazul de față]), Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și
Dobrogei, Locțiitorul Tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române sau, pe scurt, Patriarhul României (ambele expresii fiind
echivalente și corecte).
Potrivit Sf. Canoane, dar și tradiției panortodoxe existente și practicii
Bisericii, în cadrul serviciilor religioase, Patriarhul României este pomenit de
către mitropoliți, iar mitropoliții sunt pomeniți de către ierarhii din mitropolie, iar
arhiepiscopii și episcopii sunt pomeniți de către preoții slujitori (ierarhie de
comuniune în ceea ce privește pomenirea lor la slujbe).
Însemne distinctive: o cruce și două engolpioane, este și singurul ierarh
care poate purta haine de culoare albă (reverendă și rasă, culion și camilafcă cu
cruce).
Actele semnate doar de către Patriarhul României: Tomosul Patriarhal,
Gramate Patriarhale, acte patriarhale, decizii și dispoziții patriarhale, acte de
acordare a unor ordine, distincții și ranguri bisericești.
Atribuții:
- În calitate de președinte al Organismelor Centrale Deliberative și
Executive, el este autoritatea care le convoacă și le prezidează;
- Atunci când este un caz de forță majoră (o urgență), el poate convoca
Sf. Sinod în cel mult trei zile (de obicei este o perioadă de 14 zile când
poate să convoace Sinodul cu indicarea ordinii de zi);

- 26 -
 - Când constată că o hotărâre a Sf. Sinod nu mai este favorabilă Bisericii
sau vieții bisericești, el poate convoca Sinodul Permanent într-o ședință
extraordinară pentru a formula și propune Sf. Sinod o nouă hotărâre;
- Doar el poate dispune măsurile necesare pentru a pregăti și a sfinți
Marele Mir, dar el o face întotdeauna nu potrivit ideilor sale personale,
ci trebuie să țină cont de hotărârea Sf. Sinod;
- Reprezintă BOR în relațiile cu autoritățile publice centrale, dar și locale
(atunci când sunt chestiuni de interes național), precum și în justiție și
față de terți. Această reprezentare nu se face întotdeauna personal,
putând fi așadar făcută prin delegați (fie permanenți, fie delegați
speciali pentru respectivul evenimentul care necesită prezența). De
asemenea, el reprezintă BOR în relațiile cu Bisericile Ortodoxe
Autocefale. El este autoritatea care reprezintă BOR și în relații cu
celelalte organizații creștine, biserici creștine sau ecumenice, fie că sunt
din țară sau din străinătate;
- El adresează scrisori pastorale pentru întreaga Patriarhie Române cu
încuviințarea Sf. Sinod sau a Sinodului Permanent;
- Poate efectua vizite canonice în toată BOR, în toate Eparhiile, dar nu o
poate face în mod automat, ci doar la invitația chiriarhilor. Poate face și
vizite irenice (în alte Biserici Ortodoxe pentru a promova comuniunea
cu întreaga Ortodoxie).
Alegerea de episcopi:
Sf. Sinod este autoritatea care alege ierarhii în consultare cu Eparhia
respectivă și cu Sinodul Mitropolitan din zonă. Când este vorba de alegerea unui
nou mitropolit în Biserică, ședința de alegere a acestuia este întotdeauna prezidată
de Patriarh. Dacă este vorba despre alegerea unui ierarh (arhiepiscop, episcop,
episcop vicar, arhiereu vicar), atunci președinția Sinodului este dată de către
Patriarhul României mitropolitului respectiv. El este cel care îl hirotonește pe
respectivul și îl întronizează pe noul mitropolit (dacă nu poate ajunge personal,
atunci întronizarea este făcută de un mitropolit în calitate de delegat al
Patriarhului României.
Tot el emite Gramata Patriarhală pentru întronizarea mitropoliților și
pentru acei chiriarhi ai Eparhiilor din afara granițelor care sunt sub autoritatea
directă a Patriarhului României. Emite și Gramata Patriarhală de ranguri onorifice
pentru ierarhi (arhiepiscopi onorifici sau mitropoliți onorifici).
Când un scaun mitropolitan se vacantează, atunci Patriarhul este cel care
asigură locotenența personal sau numește locțiitor de mitropolit.

- 27 -
 Atunci când o eparhie la rang de Arhiepiscopie sau se face o nouă
Mitropolie, Patriarhul este cel care emite Tomosul Patriarhal pentru proclamarea
ridicării în rang a unei Eparhii după ce aceasta este aprobată de către Sf. Sinod.
Patriarhul are și o responsabilitate disciplinară, fiind cel care poate sesiza
Sinodul Permanent (întotdeauna printr-o adresă scrisă) cu privire la o posibilă
abatere a unor mitropoliți sau ierarhi care sunt în subordinea sa directă, aceasta
fiind transmisă pentru cercetare în judecata Consistoriului Arhieresc Prim.
Patriarhul este ajutat în activitatea sa de mai mulți episcopi vicari
patriarhali. Pentru ca să fie ales un episcop vicar patriarhal, doar Patriarhul
României poate propune Sf. Sinod candidați eligibili pentru această slujire,
propunând în consultare cu Sinodul Permanent candidați pentru slujirea de
episcop vicar patriarhal. Atunci când se organizează alegerea episcopilor vicari
patriarhali, tot el este cel care prezidează respectiva sesiune.
El exercită dreptul de a primi apel de la mitropoliți, iar mitropoliții exercită
dreptul de la ierarhii din Mitropolia lor. Tot Patriarhul exercită și dreptul de
devoluțiune (cuprins în canonul 11 al Sinodului VII Ecumenic, în sensul că
atunci când într-o eparhie sunt probleme de ordin administrativ economic, atunci
întâistătătorul unui Sinod solicită chiriarhului respectiv explicații și numește un
econom care să administreze problemele de acolo), dar îl exercită doar pentru
mitropoliți, iar mitropoliții exercită dreptul de devoluțiune pentru episcopii din
Mitropolia lor.
Atribuțiile Patriarhului în ceea ce privește problematica referitoare la
Organismele Centrale Executive:
- Patriarhul este cel care numește, sancționează și revocă într-o ședință a
Permanenței Consiliului Național Bisericesc tot personalul de
conducere, precum și celelalte categorii de personal clerical sau
neclerical de la Cancelaria Sf. Sinod, de la Administrația Patriarhală și
de la Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă, precum și de la toate
celelalte organisme centrale bisericești cu scop misionar;
- Numește personalul de la unitățile bisericești din țară și din
reprezentanțele, comunitățile și unitățile bisericești din afara țării;
- În ceea ce privește pictura și arhitectura, Patriarhul convoacă și
prezidează ședințele Comisiei de Pictură Bisericească și Arhitectură
Bisericească, fie personal, fie printr-un delegat, fiind și cel care aprobă
sau nu propunerile de hotărâri ale acelei comisii. Tot el sancționează
sau revocă personalul comisiei. Are dreptul exclusiv de a emite,
suspenda sau anula atestatele de pictor sau de restaurator bisericesc,

- 28 -
 făcând-o doar în cadrul unei ședințe a Comisiei de Pictură Bisericească.
Anual, aprobă lista pictorilor și restauratorilor bisericești din Patriarhia
Română pe baza unei propuneri din partea Comisiei de Pictură
Bisericească;
- Este unica autoritate bisericească care, prin decizie patriarhală, dizolvă
Adunările Eparhiale pentru a organiza noi alegeri, iar după acestea tot
el confirmă noile Adunări Eparhiale;
- Dacă există o problemă (un chiriarh nu se mai înțelege cu Adunarea
Eparhială), în cazul în care există acțiuni potrivnice Bisericii din partea
unei Adunări Eparhiale, doar la solicitarea chiriarhului, Patriarhul poate
să dizolve acea Adunarea Eparhială în vederea reorganizării, chiar dacă
nu a expirat termenul de patru ani;
- Patriarhul întemeiază stavropighii (mănăstiri sub directa autoritate a sa,
care se află în altă eparhie, exemplu mănăstirea Techirghiol, care deși
este în Arhiepiscopia Tomisului, ea se află sub autoritatea directă a
Patriarhului). În mod excepțional și cu motivații justificate, Patriarhul
poate întemeia doar cu acordul prealabil al chiriarhului și cu aprobarea
Sf. Sinod;
- El reglementează situația cărții canonice (dosarul care cuprinde întreaga
activitate a unei persoane care a fost hirotonite). Când este vorba despre
trecerea unui cleric dintr-o eparhie în alta, acest transfer se face pe baza
cărții canonice, când este vorba despre un transfer al unui cleric ortodox
român în afara țării, acesta se face cu acordul celor doi chiriarhi, dar
întotdeauna cu acordul și al Patriarhului României. Patriarhul aprobă la
solicitarea unui ierarh ortodox străin cartea canonică de ieșire din BOR
a unui cleric. Aprobă la solicitarea unui ierarh ortodox român trecerea
într-o eparhie (de asemenea și pentru monahi);
- Pentru Eparhiile din străinătate este nevoie de acordul Patriarhului, care
aprobă hirotonia absolvenților de teologie din România pentru toate
comunitățile Eparhiilor Ortodoxe din afara țării, după ce au obținut însă
acordul scris al chiriarhului care le-a dat binecuvântarea pentru studii,
dar și a chiriarhului din afara granițelor care solicită hirotonirea
respectivului candidat. Tot Patriarhul aprobă transferul absolvenților
instituțiilor teologice din România într-o altă Biserică Ortodoxă
Autocefală în vederea hirotoniei după ce se obține în prealabil acordul
chiriarhului ortodox român, care i-a dat binecuvântarea pentru a studia
și după consultarea episcopului ortodox român din acea zonă;

- 29 -
 - Acordă binecuvântarea (aprobare scrisă) pentru toți teologii ortodocși
români care vor să studieze în străinătate (prin intermediul unui sector
din cadrul Administrației Patriarhale, cel Teologic Educațional);
- Acordă binecuvântarea pentru trecerea unor Sf. Moaște de la o eparhie
Ortodoxă Română la alta, întotdeauna fiind informat Sf. Sinod;
- Aprobă solicitările adresate Eparhiilor Ortodoxe Române pentru
pelerinaje cu moaște ale unor sfinți în afara României, informând Sf.
Sinod;
- Pentru activitatea desfășurată, el este ajutat de un Cabinet Patriarhal,
coordonat de un vicar patriarhal;

Consiliul Național Bisericesc

Organism central executiv atât al Sf. Sinod, cât și al Adunării Naționale
Bisericești. Președintele este Patriarhul României. Acesta se întrunește la
convocarea președintelui cel puțin de două ori pe an (sau de câte ori este nevoie).
Are 12 membri care sunt aleși dintre membri A.N.B., câte un cleric și un mirean
reprezentând fiecare Mitropolie din țară, fiind desemnați pentru o perioadă de
patru ani, putând avea maxim două mandate.
Episcopii vicari patriarhali sunt membri de drept ai C.N.B. cu vot
deliberativ. Vicarul administrativ patriarhal, vicarii patriarhali, consilierii
patriarhali și inspectorul general bisericesc sunt membri permanenți ai C.N.B.,
însă aceștia nu au vot deliberativ, ci doar vot consultativ. Secretarul C.N.B. este
vicarul patriarhal care coordonează Cabinetul Patriarhal, iar dacă acesta lipsește,
locul este luat de către unul dintre consilierii patriarhali care a fost desemnat de
către Patriarhul României.
Exercită doar între ședințele A.N.B. atribuțiile acesteia, în special cele
referitoare la susținerea drepturilor și activităților BOR, putând lua măsuri pentru
a sprijini așezămintele culturale, social-filantropice, economice ale Bisericii. El
întocmește raportul anual privind întreaga activitate din BOR, care se prezintă
A.N.B. pentru aprobare. Tot C.N.B. întocmește și contul de execuție bugetară,
dar și bilanțul financiar contabil al Administrației Patriarhale, al Institutului
Biblic și de Misiune Ortodoxă și al celorlalte instituții centrale bisericești cu scop
misionar.
Aprobă modul de administrare a bunurilor mobile și imobile din
Administrația Patriarhală, din Institutul Biblic și de Misiune și din celelalte
instituții centrale bisericești. Decide (după ce obține o aprobare prealabilă a
Sinodului Permanent) înstrăinarea în orice mod a bunurilor imobile ale Patriarhiei
Române.

- 30 -
 Permanența Consiliului Național Bisericesc
Își exercită atribuțiile între ședințele C.N.B.
Se compune din: Patriarhul României (președintele), episcopii vicari
patriarhali, vicarul administrativ patriarhal, vicarii patriarhali, consilierii
patriarhali și inspectorul general bisericesc. Hotărârile se iau prin consensul
membrilor prezenți. Atunci când agenda impune, pot fi invitați să participe la
aceste ședințe și conducători ai Eparhiilor sau unităților bisericești care se află
sub autoritatea directă a Patriarhiei Române. Atunci când Patriarhul nu poate să
prezideze această Permanență, acesta poate să delege președinția unuia dintre
episcopii vicari patriarhali sau a unui delegat de către Patriarh. Dacă nu
prezidează el personal, întotdeauna procesul verbal al lucrărilor este supus
aprobării Patriarhului României, hotărârile devenind executorii decât după
confirmarea în scris a acestuia.
Este cea care se îngrijește și acordă sprijin pentru tot ceea ce înseamnă
păstrarea și punerea în valoare a bunurilor Patriarhiei Române. Ea examinează
orice problemă bisericească din cadrul instituțiilor centrale bisericești și ia
hotărâri în acest sens. Poate face demersuri pe lângă autoritățile publice centrale
și locale pentru obținerea de sprijin destinat fie activităților interne, fie externe.
Decide în privința folosirii bunurilor imobile bisericești ale Patriarhiei, cu
excepția a celor sacre. Aprobă înființarea și organizarea de instituții cu caracter
economic (cu sau fără personalitate juridică) și tot ea poate aproba și desființarea
acestora.
Ședințele au loc săptămânal la convocarea președintelui său. Procesul
verbal al fiecărei ședințe este întocmit de către vicarul patriarhal, coordonator al
Cabinetului Patriarhal. Hotărârile sunt aduse la îndeplinire de către Cancelaria Sf.
Sinod sau de către Sectoarele din Administrația Patriarhală.

CURS v – 12.11.2020
În afară de prevederile din statut există un regulament al Organismelor
Centrale ale Bisericii Ortodoxe Române, unde sunt trecute în detaliu toate
responsabilitățile și obligațiile, dar și modul precis de organizare și funcționare.
Mai există și alt regulament: Al Autorităților Canonice Disciplinare și Instanțelor
de Judecată ale BOR. Regulamentul organismelor centrale a fost aprobat în 2018.

- 31 -
 Organisme centrale de judecată bisericească

În eparhia sa, autoritatea și puterea judecătorească e reprezentată de

episcop, care poate judeca singur sau împreună cu anumiți colaboratori ai săi.
Atunci când judecă singur emite decizii prin care sancționează anumite abateri.
Atunci când judecă cu ajutorul unui organism, acesta se numește Consistoriu. În
Biserica Veche (primul mileniu), termenul este de dicasteriu (lat. = tribunal). În
limba română avem expresia Tribunal Bisericesc.
În partea a II-a a secolului XX s-a încetățenit ca organismele auxiliare care
ajută episcopul să poarte numele de Consistoriu (lat. consistorium = consiliul în
jurul principelui pentru a-l ajuta în luarea unor decizii). Există diferite Consistorii
(mitropolitan, eparhial, protopopesc). Consistoriile judecă din încredințarea unui
organism de autoritate (episcopul sau sinodul de episcopi).
La nivelul organizării centrale a BOR avem două tipuri de Consistorii:
1) Care sunt pentru clericii de mir, preoți și diaconi (doar ca instanță de
recurs când e vorba despre caterisire):
- Consistoriul Superior Bisericesc;
- Consistoriul Superior Bisericesc Monahal.
Cele mai înalte instanțe de judecată pentru clerul de mir sau monahal, care
judecă recursurile împotriva hotărârilor de caterisire, care au fost pronunțate de
un consistoriu eparhial (sau monahal) și menținute de un consistoriu mitropolitan
(sau monahal). Hotărârile celor două Consistorii sunt definitive și irevocabile
doar după ce sunt aprobate de către Sf. Sinod.
C.S.B. – funcționează la Patriarhia Română (București) și este alcătuit din
6 membri titulari și câte un membru supleant pentru fiecare dintre aceștia, preoți
care trebuie să aibă cel puțin gradul I și care sunt desemnați de către fiecare sinod
mitropolitan din țară. Sinodul Mitropolitan desemnează respectivii membri.
Ei sunt desemnați pentru o perioadă de 4 ani, însă pot avea mai multe
mandate, neexistând o limită. Unul dintre membrii C.S.B. este numit președinte
prin decizia patriarhului României, iar C.S.B. are și un grefier, numit tot de
patriarh (printr-o decizie patriarhală), dar acesta trebuie să fie un membru în
cancelaria Sf. Sinod.
C.S.B.M. – funcționează tot la Patriarhia Română, este format tot din 6
membri titulari + 6 supleanți (fiecare Mitropolie din țară îi desemnează – aceleași
reguli ca la C.S.B.), dar ei sunt desemnați din rândul exarhilor de mănăstiri. Unul
este numit prin decizie patriarhală ca președinte al C.S.M.B., iar grefierul este de
asemenea din cancelaria Sf. Sinod.

- 32 -
 Atunci când unul dintre membri dă dovadă de o atitudine părtinitoare în
exercitarea funcțiilor în Consistoriu poate fi imediat revocat de autoritatea care l-
a numit sau confirmat (fie Sf. Sinod, fie Sinodul Mitropolitan).
Hotărârile acestor consistorii sunt întotdeauna puse în aplicare de
Autoritatea Bisericească învestită în acest scop (de obicei eparhiile). Hotărârile
C.S.M.B. devin executive și definitive doar după aprobarea lor de către Sf. Sinod.
O hotărâre a C.S.B. sau a C.S.B.M. are caracter obligatoriu în toate eparhiile
BOR. Dacă un cleric este caterisit decizia este pentru toate eparhiile.
Pe baza autonomiei cultelor (legea 489/2006), întotdeauna acestea nu pot
soluționa decât cauze de disciplină internă, deciziile neputând fi atacate în fața
instanțelor civile (dacă o persoană este caterisită nu poate merge la tribunal,
judecată sau înalta curte pentru a contesta hotărârea, aceasta nefiind de fond).
Din punct de vedere al funcționării acestora, ele funcționează atunci când
este nevoie (dacă nu există recursuri nu se convoacă o ședință de către președinte).
Dacă există un recurs, atunci președintele convoacă ședința Consistoriului și se
demarează întreaga procedură de judecată. Un Consistoriu Bisericesc judecă
exclusiv chestiunile interne.
2) Cel pentru ierarhi:
Pentru toate cauzele de judecată ale ierarhilor BOR, la nivel central
funcționează următoarele consistorii arhierești:
- Consistoriul Arhieresc Prim – instanța de judecată în fond a unei cauze.
Este alcătuit din 5 membri titulari și doi supleanți, propuși de Sinodul
Permanent și aprobați de Sf. Sinod pentru un mandat de 4 ani (având posibilitatea
de a fi realeși). Aceștia sunt aleși doar dintre ierarhii eparhioți, care s-au remarcat
cu o deosebită competență și o corectitudine administrativă. Dintre cei 5 membri
care sunt titulari, doi sunt obligatoriu aleși dintre mitropoliți, unul fiind numit
președinte, iar celălalt vicepreședinte.
Grefierul C.A.P. este ierarhul din țară cel mai nou ales în slujirea de
eparhiot. Ierarhii eparhioți care sunt membri în comisia canonică, juridică și
pentru disciplină nu pot fi aleși membri ai Consistoriilor Arhierești.
- Consistoriul Arhieresc Ultim – instanța de judecată în apel.
Este alcătuit din 13 membri titulari și doi membri supleanți, propuși tot de
sinodul permanent și aprobați pentru un mandat de 4 ani (au dreptul să fie realeși).
Aceștia sunt aleși doar dintre eparhioți, care de asemenea s-au remarcat printr-o
deosebită competență și corectitudine administrativă. 3 dintre ei sunt aleși dintre
mitropoliți, unul fiind numit președinte, iar ceilalți doi vicepreședinți.

- 33 -
 De asemenea, grefierul C.A.U. este ierarhul eparhiot din țară care a fost cel
mai nou ales în această slujire (de eparhiot). Orice ierarh trimis în fața instanțelor
de judecată arhierești, în calitate de acuzat, are posibilitatea de a-și prezenta el
singur apărarea sau poate să fie asistat pentru apărare de un alt ierarh, membru al
Sf. Sinod, care nu face parte nici din instanțele de acuzare și nici din instanțele de
judecată arhierești.
Aceste Consistorii judecă întotdeauna din încredințarea organismului de
autoritate, Sf. Sinod, cel care aprobă sau respinge motivat deciziile acestor
Consistorii (în prezent, Sf. Sinod are 55 de membri). De asemenea există și situații
în care se poate face o revizuire a hotărârii unei instanțe de judecată, iar atunci
cererea de revizuire a cerinței de caterisire sau destituire din treapta de ierarh pot
fi adresate Sf. Sinod, care poate să le trimită spre rejudecare Consistoriului
Arhieresc Ultim dacă sunt respectate condițiile canonice și juridice.
Biserica este un spațiu al iertării, existând posibilitatea de a-i ierta pe
sancționați. În cazul preoților și diaconilor, cererile de iertare pot fi aprobate sau
respinse motivat de către Sf. Sinod pentru aceia care au fost sancționați prin
caterisire și care după recurs au rămas cu aceeași sancțiune, iar după mai mulți
ani au dat dovadă de multă pocăință și îndreptare.
Procedura: dacă ierarhul vede că un preot sau diacon caterisit (primind
decizia finală) după mai mulți ani se pocăiește și se îndreaptă, acesta poate să
ceară iertarea acuzatului, Sf. Sinod putând astfel să aprobe sau să respingă
motivat cererea respectivă (la fel se procedează și în cazul ierarhilor caterisiți sau
pedepsiți).

Organismele Centrale Administrative

Cancelaria Sf. Sinod

Este coordonată de patriarhul României printr-un episcop vicar patriarhal,
care este secretarul Sf. Sinod, care prin decizie patriarhală primește
responsabilitatea de a coordona cancelaria (având colaboratori pe vicarul
administrativ patriarhal și consilierul patriarhal de resort).
Vicarul administrativ patriarhal și consilierul patriarhal pregătesc toate
lucrările pentru convocarea și buna desfășurare a lucrărilor organismelor centrale
deliberative și executive bisericești. Tot Cancelaria este cea care păstrează sigiliul
Sf. Sinod (aplicat pe Tomos sau pe diferite acte oficiale ale Bisericii), fiindcă
toate activitățile deliberative și executive sunt susținute de aceasta, Cancelaria
pregătește pentru publicarea în revista BOR toate datele referitoare la domeniile

- 34 -
vieții religioase din Patriarhia Română. Totodată, ține și evidența modului de
ducere la îndeplinire a tuturor hotărârilor luate de organismele deliberative sau
executive. Tot Cancelaria elaborează corespondența organismelor centrale
bisericești și a președintelui acestora. Cancelaria are mai multe oficii și servicii
în cadrul ei. Pentru a-și îndeplini responsabilitățile ca organism central
administrativ, Cancelaria are următoarele componente:
A) Oficiul de reprezentare și comunicare;
B) Oficiul canonico-juridic;
C) Corpul de inspecție bisericească;
- Acesta are atribuții de inspecție bisericească doar în domeniile următoare:
liturgic, duhovnicesc și administrativ-gospodăresc;
- Este coordonat de inspectorul general bisericesc, care, printre altele, are și
atribuția de referent la Consistoriul Superior Bisericesc (fiind cel care face
și susține partea de acuzare).
D) Serviciul personal (de resurse umane) din Patriarhia Română;
E) Serviciul IT din Patriarhia Română;
De asemenea, tot sub coordonarea Cancelariei există și Biblioteca Sf.
Sinod și Arhivele Patriarhiei Române. Ca orice organism administrativ are o
registratură și un secretariat. Tot în cadrul ei există și un responsabil pentru
protecția datelor cu caracter personal (respectând astfel ultimele îndrumări
primite de la Uniunea Europeană).

Administrația Patriarhală
Are atribuția de a studia și întocmi referate cu privire la toate problemele
bisericești care îi sunt date în competență prin următoarele sectoare:
A) Sectorul Teologic Educațional – se ocupă de probleme educaționale și
teologice (fie că e vorba de o religie, cateheză, învățământ teologic, etc.);
B) Sectorul Social Filantropic – în cadrul căruia funcționează și Federația
Filantropia (cea care reunește toate asociațiile BOR cu caracter social);
C) Sectorul Cultură și Patrimoniu Bisericesc – două componente (două
chestiuni distincte), tot aici avem și Comisia de Pictură Bisericească (există
un regulament special aprobat de Sf. Sinod în anul 2014 în privința
aceasta), precum și Comisia de Arhitectură Bisericească, dar și Centrul
pentru Patrimoniu;
D) Sectorul Comunicații și Relații Publice – tot ceea ce înseamnă comunicarea
Bisericii noastre. Avem Centrul de Presă Basilica, care are următoarele
componente: Televiziunea Trinitas, Radio Trinitas, Ziarul Lumina,
Agenția de Presă Basilica și Biroul de Presă (5 componente în total).

- 35 -
 E) Sectorul Monumente și Construcții Bisericești – cel mai important reper
este Catedrala Mântuirii Neamului;
F) Sectorul relații bisericești interreligioase și comunități bisericești externe –
sectorul care se ocupă de toată partea externă în ceea ce privește
relaționarea noastră. Acesta are două componente principale: de relaționare
externă (dedicată comunităților din afară), precum și oficiul de protocol
G) Sectorul pelerinaje – organizarea agenției de pelerinaj Basilica Travel;
H) Sectorul Stravopighii Patriarhale și Centre Sociale;
I) Sectorul economic financiar – are mai multe servicii (contabilitate,
prognoză financiară, bunuri);
J) Sectorul controlului financiar și auditului intern – legislația din România
obligă pe toate persoanele juridice să aibă un audit intern, care să verifice
corectitudinea actelor.
Numărul sectoarelor se poate modifica (nefiind deci unul fix) doar prin
hotărâri ale permanenței Consiliului Național Bisericesc. Aceste sectoare sunt
coordonate de episcopi vicari patriarhali sau de către delegați ai Patriarhului
României printr-o decizie patriarhală, aceștia colaborând cu consilierii patriarhali
de resort și cei de specialitate.
Aceste sectoare administrative de specialitate studiază problemele
specifice care le intră în competență și comunică (după aprobarea organismelor
centrale – Patriarhul și Permanența C.N.B.) centrelor eparhiale hotărârile
acestora, având responsabilitatea de a ține evidența modului prin care aceste
hotărâri se aduc la îndeplinire.
La Administrația Patriarhală se pot numi, prin decizie patriarhală, unul sau
mai mulți vicari patriarhali, precum și consilieri patriarhali din rândul clerului de
mir (sau monahal), putând avea responsabilități de reprezentare sau de organizare
a unor activități din Patriarhia Română. Numărul se stabilește prin decizie oficială
de către Patriarhul României.
Vicarii patriarhali și consilierii patriarhali se numesc întotdeauna în cadrul
unei ședințe a Permanenței Consiliului Național Bisericesc dintre preoții care sunt
doctori sau absolvenți de masterat, care s-au remarcat prin activități și aptitudini
deosebite, fiind fără impedimente canonice sau condamnări penale. Clericii din
Instituțiile Centrale Bisericești pot fi numiți direct la parohii fără concurs de către
Patriarhul României.
Vicarul administrativ patriarhal, vicarii patriarhali, consilierii și toți ceilalți
au responsabilități care nu sunt înscrise într-un statut (regulament), ci în decizia
de numire dată de Patriarhul României, fixându-se sfera de activitate și atribuțiile

- 36 -
în cadrul sectoarelor pe care le coordonează, ca membri ai Permanenței
Consiliului Național Bisericesc sau ca invitați.
Vicarii patriarhali, vicarul administrativ patriarhal și consilierii patriarhali
participă la ședințele organismelor centrale deliberative și executive bisericești
doar cu vot consultativ, iar la ședințele Permanenței C.N.B. cu vot deliberativ.
Întreg personalul clerical, monahal, neclerical din cancelarie, administrație
și instituții centrale poate fi sancționat sau revocat de către Patriarhul României
într-o ședință a Permanenței C.N.B., fie pentru o activitate necorespunzătoare în
urma deciziei de numire a acestuia, fie pentru abateri disciplinare. Întotdeauna,
autoritatea care îl revocă este Patriarhul, dar nu singur, ci în respectiva ședință a
Permanenței C.N.B.

Mitropolia: Organisme Mitropolitane

Sinodul Mitropolitan
Este cel care coordonează mitropoliile din țară și din afara acesteia, fiind
prezidat de mitropolit. S.M. este alcătuit din toți ierarhii din mitropolie (onorifici,
arhiepiscopi, arhiepiscopi onorifici, episcopi, episcopi vicari și arhierei vicari).
Toate eparhiile sufragane alcătuiesc așadar S.M.
Sinodul Mitropolitan este cel care coordonează toate activitățile comune
ale eparhiilor, dar nu ca o autoritate de cel mai înalt grad, ci în limitele înscrise în
Sf. Canoane, precum și-n statut și regulament. Sinodul Mitropolitan veghează ca
în cadrul mitropoliei să existe o cooperare și consultare ierarhică constantă, astfel
încât să fie promovate credința ortodoxă, unitatea canonică și cea liturgică a
tuturor credincioșilor din mitropolie.
S.M. este autoritatea canonică disciplinară locală pentru ierarhii din
mitropolie în ceea ce privește abaterile acestora. Dacă sunt abateri care sunt mai
mici, ele pot fi sancționate de S.M.
S.M. poate acorda așadar un avertisment, precum și o oprire de la slujire.
Sinoadele Mitropolitane se pot întâlni în ședințe comune dacă există teme
comune. S.M. este convocat de președintele său, mitropolitul. În cazul vacantării
urmează episcopul în ordinea dipticelor din S.M. El ia hotărâri cu jumătate + 1
voturi din cei prezenți. Secretarul este cel eparhial de la arhiepiscopia de unde are
sediul mitropolia, care păstrează procesele verbale ale ședințelor.
S.M. are responsabilitatea (dreptul) de a propune Sf. Sinod înființarea de
noi eparhii, modificarea teritorială sau alte schimbări din mitropolie, dar în
consultare cu respectivele adunări eparhiale și ținând seama de necesitățile

- 37 -
pastoral-misionare, de posibilitățile economice de funcționare și de organizarea
administrativă și teritorială statală. Există un proces nu doar de consultare între
Sinodul Mitropolitan și Adunarea Eparhială din respectiva eparhie, ci și cu
Patriarhul României și toate autoritățile de stat implicate.
S.M. este autoritatea care hotărăște cu privire la înstrăinarea în orice mod
(vânzare, schimb, donație, etc.) a bunurilor imobile bisericești ale centrelor
eparhiale dar și instituțiilor și fundațiilor din cadrul mitropoliei. Dacă o eparhie
dorește să vândă un imobil sau să-l cedeze, aceasta nu poate să hotărască singură,
ci trebuie să i se adreseze S.M., cel care deține autoritatea.
S.M. analizează și avizează solicitările venite de la eparhii din mitropolie
cu propuneri de canonizare de sfinți sau de texte liturgice sau icoane pentru
cinstirea sfinților. Eparhia propune către S.M., iar S.M. analizează și hotărăște
dacă avizează favorabil sau respinge respectiva propunere, iar dacă avizează
favorabil trimite Sf. Sinod spre analiză și aprobare respectiva propunere.
Tot S.M. aprobă tematicile de cursuri pentru personalul clerical (doar
pentru gradul definitiv și gradul II, fiindcă Sf. Sinod este autoritatea care se ocupă
de celelalte tematici).
Atunci când este vorba de alegeri de episcopi, acestea sunt făcute cu o
consultare la nivelul eparhiei (Adunarea Eparhială și S.M.). S.M. este autoritatea
care avizează printr-o consultare deschisă, urmată de vot secret propunerile
chiriarhilor eparhiilor din mitropolie pentru alegerea de episcopi vicari sau de
arhierei vicari. Pentru a ajunge la Sf. Sinod respectivele propuneri, acestea trebuie
să fie în mod obligatoriu avizate de către Sinodul Mitropolitan.
Când este vorba despre desființarea sau înființarea de mănăstiri, nu
chiriarhul poate s-o facă singur, ci S.M. aprobă la solicitarea chiriarhului din
mitropolie înființarea, desființarea sau transformarea mănăstirilor de călugări în
mănăstiri de maici (sau invers), precum și ridicarea schitului la rang de mănăstire.
S.M. aprobă componența Consistoriilor Mitropolitane: Consistoriu
Mitropolitan și Consistoriu Mitropolitan Monahal). Tot Sinodul Mitropolitan
aprobă, modifică și respinge hotărârile acestora. De asemenea, S.M. este cel care
validează sau invalidează hotărârile Consiliilor Eparhiale atunci când este vorba
despre înstrăinare de bunuri, imobile, clădiri sau terenuri eparhiale, având astfel
o foarte mare responsabilitate administrativă în mitropolie.
Mitropolitul este cel care prezidează Sinodul Mitropolitan, fiind cel care
convoacă, prezidează și încheie lucrările S.M. Titulatura mitropolitului este
întotdeauna cea a arhiepiscopiei păstorite și mitropoliei conduse. Întotdeauna, un
mitropolit este și arhiepiscop (la București: Arhiepiscopul Bucureștilor și

- 38 -
Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, în cazul nostru fiind și Patriarhul României;
la Iași: Arhiepiscopul Iașilor, ca semn distinctiv având o cruce pe culion sau pe
camilafcă, dar veșmintele sunt negre, numai Patriarhul este îndreptățit să poarte
veșminte de culoare albă). Stema Mitropoliei este identică cu stema
Arhiepiscopiei de unde provine Mitropolia, neavând deci două semne distincte.
Responsabilitățile mitropolitului:
- În afară de a convoca, prezida și încheia S.M., acesta trebuie să prezideze
ședința Sf. Sinod pentru alegerea de arhiepiscopi și episcopi în Mitropolia
sa (nu prezidează Patriarhul acea ședință, ci respectivul Mitropolit). Tot el
are dreptul de a hirotoni (împreună cu alți ierarhi) pe arhiepiscopii și
episcopii sufragani, iar pe episcopii vicari și arhierii vicari ai Mitropoliei îi
hirotonește împreună cu chiriarhul acestora.
- Mitropolitul este cel care emite Gramata Mitropolitană de întronizare a
arhiepiscopilor și episcopilor din Mitropolie și tot el îi întronizează
personal sau printr-un delegat al său. În cazul în care o eparhie din
Mitropolie se vacantează, mitropolitul este cel care numește locțiitor de
arhiepiscop și episcop. Tot mitropolitul are dreptul de a efectua vizite
canonice în eparhiile din Mitropolie, dar întotdeauna la invitația
chiriarhilor.
- Fiind președintele S.M., mitropolitul exercită dreptul de a primi apel și
dreptul de devoluțiune în eparhiile din Mitropolie. Tot mitropolitul este cel
care convoacă și prezidează sinaxele stareților și duhovnicilor din
mănăstirile din Mitropolie cel puțin o dată la trei ani. De asemenea,
mitropolitul este cel care prezidează Comisia Mitropolitană de Pictură
Bisericească (sunt mai multe comisii: la nivel patriarhal și la nivel
mitropolitan)
- Din punct de vedere al activității de judecată bisericească, mitropolitul este
cel care poate primi acuzații cu privire la episcopii din mitropolia sa. Dacă
le consideră a fi veridice, împreună cu Patriarhul României le poate înainta
Sinodului Permanent printr-o adresă scrisă, solicitând în acest sens ca
respectiva sesizare să fie examinată pentru a se vedea dacă se poate sau nu
să fie trimisă în judecata Consistoriului Arhieresc Prim.
- De asemenea, el are dreptul de a sesiza Sinodul Mitropolitan în situația în
care există presupuse sau eventuale abateri atribuite ierarhilor din
Mitropolie (într-o primă etapă pentru a putea clarifica respectivele situații).
Tot el emite decizia mitropolitană de numire atât a președintelui
Consistoriului Mitropolitan, cât și al Consistoriului Mitropolitan Monahal,

- 39 -
 în acest sens având responsabilitatea de a comunica Patriarhiei Române
numele clericilor de mir sau monahi desemnați de Sinodul Mitropolitan
pentru a fi membri în Consistoriul Superior Bisericesc și în Consistoriul
Superior Bisericesc Monahal.
Mitropolitul aprobă sau modifică sau respinge motivat hotărârile propuse
de Consistoriul Mitropolitan sau de către Consistoriul Mitropolitan Monahal
atunci când este vorba de propuneri de decizie de caterisire a unor clerici.

CURS VI – 19.11.2020
Organizarea Locală
Într-o eparhie putem avea vicariate, protopopiate, parohii și mănăstiri. În
afară de eparhii există și o altă unitate bisericească administrativă care reunește
tot protopopiate, parohii și mănăstiri, dar nu este încă eparhie, ci structură
administrativă care are un caracter misionar-pastoral, numindu-se vicariat.
Vicariatul se află sub autoritatea directă a Patriarhului României, cuprinzând mai
multe protopopiate, parohii și mănăstiri.
Vicariatul se organizează și funcționează pe baza unui regulament propriu,
care este propus de Patriarhul României și aprobat de Sf. Sinod. Conducătorul
vicariatului se numește vicar. Tot personalul de conducere dintr-un vicariat
(vicarul, protopopii), precum și parohii sau stareții de mănăstiri sunt numiți de
Patriarhul României, potrivit regulamentului propriu. Vicarul este ales dintre
preoții din vicariat, iar ceilalți preoți și stareți din această unitate sunt numiți de
Patriarhul României la propunerea vicarului, consultându-se cu chiriarhul locului.
Tot personalul poate fi transferat, sancționat sau destituit tot de Patriarhul
României. Toate unitățile de cult din vicariat primesc Sf. Antimis și Sf. și Marele
Mir, precum și pastoralele direct de la Patriarhul României. Pentru diferitele
activități care sunt în vicariat, Patriarhul României poate apela la chiriarhii din
eparhiile unde se află pentru diferite activități sacramentale, pastorale, misionare,
filantropice. În prezent avem un singur vicariat: Ortodox-Ucrainean cu sediul la
Sighetul Marmației. Alte vicariate vechi au fost transformate în eparhii (cele din
Australia, Serbia, Ungaria).

Protopopiatul (protoieria)
Protopopiatul este o unitate bisericească administrativă care include mai
multe parohii dintr-un anumit teritoriu. Pentru a înființa un protopopiat este

- 40 -
nevoie ca înainte să se facă o analiză pentru a se identifica atât cerințele pastorale
și misionare din respectiva zonă, cât și posibilitățile economice și financiare
existente. După această analiză, chiriarhul poate înființa un protopopiat, dar
întotdeauna această înființare se face cu aprobarea Permanenței Consiliului
Eparhial în cadrul unei ședințe a acestuia. Când se dorește schimbarea limitelor
teritoriale sau desființarea protopopiatului, aceste acțiuni se pot face tot de
chiriarh în același cadru al ședinței a Permanenței Consiliului Eparhial.
Din punct de vedere funcțional administrativ, orice protopopiat are o
cancelarie proprie administrativă, care are ca angajați personal clerical și
neclerical, potrivit necesităților și prevederilor statutare și regulamentare. Tot
personalul este numit de către chiriarh într-o ședință a P.C.E. De obicei se face o
listă cu mai mulți candidați care sunt intervievați la Centrul Eparhial și se ia o
decizie privind numirea acestora pe respectivele posturi.
Protopopiatul are în special responsabilități în ceea ce privește
supravegherea activităților din zona respectivă, dar se ocupă în același timp și de
partea administrativă (tot ce ține de resurse umane și organizare de gospodării a
unităților bisericești din zona respectivă).
Conducătorul protopopiatului este protopopul (protoiereul – primul
dintre preoți). În BOR, protopopul este acel preot care conduce protopopiatul în
numele chiriarhului său. El este numit într-o ședință a P.C.E., dar pentru a se
ajunge la interviu, selecția se face înainte pe baza criteriilor prestabilite. Cei care
doresc să fie candidați trebuie să aibă licența în teologie cu o medie de minim
8,50, apoi să aibă 5 ani de vechime în preoție și să nu aibă impedimente canonice
și nici condamnări penale. Trebuie totodată să există caracteristici personale,
viitorul protopop remarcându-se din timpul slujirii precedente ca preot printr-o
deosebită activitate în slujirea liturgică, dar și în activitatea misionară, pastorală
și canonică, fiind importantă și aprecierea pe care o primește din partea
comunității.
Numirea se face pentru un mandat de 4 ani printr-o decizie chiriarhală în
care sunt înscrise drepturile și responsabilitățile protopopului. Respectivul
mandat poate fi reînnoit dacă în primul mandat protopopul a primit calificativul
maxim la evaluările care se fac periodic.
În cazul în care un protopop nu a respectat prevederile regulamentare sau
statutare, acesta poate să fie sancționat sau revocat din slujire de chiriarh într-o
ședință de lucru a P.C.E.

- 41 -
 Atribuțiile (responsabilitățile) protopopului:
- Își desfășoară activitatea în numele chiriarhului, având dreptul de a
inspecta, de a coordona și de a supraveghea activitatea tuturor parohiilor
din protopopiat (și a filiilor aferentelor parohii);
- În acest sens are obligația de a inspecta cel puțin o dată pe an fiecare
parohie și așezământ social (chilie) din protopopiat, urmărind aspectele:
o Calitatea vieții religioase, aspectele morale și sociale, dar și partea
administrativă (de a verifica arhiva și registrele parohiei, biblioteca,
starea materială a imobilelor, biserica și casa parohială, dar și starea
obiectelor de patrimoniu – dacă acestea există – precum și alte
bunuri bisericești dacă se află în posesia parohiei).
o Atunci când face această inspecție, el trebuie ca la final să înscrie în
registrul de inspecție al parohiei procesul verbal amănunțit cu
descrierea tuturor aspectelor constatate. O copie a acestui proces
verbal trebuie să fie înaintată la Centrul Eparhial, cu raport și
propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la protopopiat.
- Trebuie să facă și propuneri de remediere a problemelor existente și de
sancționare a responsabililor sau de promovare dacă ei s-au remarcat
printr-o activitate bună. Exemplarul trebuie să rămână în arhiva
protopopiatului;
- El este responsabil de supravegherea activității catehetice, pastorale și
misionare, culturale, sociale și filantropice, verificând că toate se fac în
conformitate cu hotărârile Sf. Sinod și ale organismelor eparhiale,
prevederile statutare și regulamentare bisericești în acest sens. Dacă în
această activitate întâlnește situații problematice, el are îndatorirea de a-i
îndruma pe respectivii pentru depășirea acestora;
- Anual, el trebuie să întocmească o situație detaliată cu toate bunurile
mobile și imobile, proprietăți ale parohiilor și filiilor din protopopiat, pe
care trebuie să o prezinte P.C.E.;
- Tot anual, el trebuie să prezinte o situație detaliată cu bunurile mobile și
imobile ale protopopiatului P.C.E.;
- Urmărește ca ordinele și dispozițiile autorităților superioare bisericești să
fie transmise la timp unităților și personalului bisericesc din protopopiat și
să fie aduse la îndeplinire;
- Atunci când e vacantată o parohie sau un post de slujitor, fie de preot,
diacon sau de o altă responsabilitate (cum ar fi cea de cântăreț bisericesc)
din cadrul parohiei, protopopul face propuneri chiriarhului cu privire la

- 42 -
 suplinirea posturilor respective, până când se va organiza concurs de
ocupare al postului;
- El are dreptul de a aproba clericilor din protopopiat efectuarea concediului
legal de odihnă până la 8 zile, asigurând suplinirea postului respectiv cu un
alt cleric din protopopiat și informând Centrul Eparhial despre aceasta;
- Aprobă concediile de odihnă pentru tot personalul neclerical de la
protopopiat și din parohii. Când este vorba de un concediu de odihnă mai
mare de 8 zile pentru o persoană clericală, el trebuie să înainteze la Centrul
Eparhial respectiva cerere pentru a fi aprobată de către chiriarh;
- Întocmește un raport anual general privind întreaga viață bisericească din
protopopiat, pe care îl înaintează chiriarhului și îl face cunoscut preoților
din protopopiat la prima conferință administrativă din fiecare an;
- Atunci când sunt activități care sunt propuse de către organismele parohiale
pentru a fi înaintate către C.E., el trebuie să le avizeze în vederea
transmiterii la C.E., avizând și bugetele anuale ale parohiilor din
protopopiat;
- Avizează și deciziile de inventariere a bunurilor din protopopiat, aprobând
propunerile preotului paroh privind componența comisiei de inventariere a
bunurilor parohiale;
- Pentru a putea desfășura întreaga activitate el coordonează, supraveghează
și răspunde de întreaga activitate a personalului din protopopiat, inclusiv
cel din cancelaria administrativă, în conformitate cu prevederile statutare
și regulamentare, cu dispozițiile date de conducerea eparhială și cu normele
legislației civile în vigoare;
- Întocmește trimestrial un raport pastoral-misionar și financiar privind
activitatea protopopiatului, pe care îl înaintează pentru aprobare P.C.E.;
- Când constată că în protopopiat există clerici merituoși, el poate să propună
chiriarhului acordarea de ranguri sau distincții bisericești respectivilor
clerici sau credincioși din protopopiat. Pe de altă parte, tot el este cel care
susține acuzarea în cauzele aflate în responsabilitatea instanței de judecată
bisericească (consistoriul disciplinar protopopesc);
- Notează clericii din protopopiat și înaintează respectivele propuneri în
vederea definitivării către Centrul Eparhial pentru notarea anuală de către
P.C.E.;
- O altă responsabilitate importantă este aceea de a analiza, împreună cu
ceilalți clerici din protopopiat, configurația confesională și spirituală din
teritoriul protopopiatului, mai întâi în parohii pentru a calibra activitatea

- 43 -
 pastorală și misionară din parohiile protopopiatului, informând despre
aceasta Centrul Eparhial;
- Din punct de vedere legal, protopopul este reprezentantul protopopiatului
și are dreptul de a semna toate documentele în numele acestui organism;
- El este și administratorul tuturor bunurilor mobile și imobile din
protopopiat, în acest sens având obligația de a întocmi și de a ține la zi
inventarul bunurilor protoieriei;
- Pentru că protopopul este reprezentantul oficial al chiriarhului în
protopopiat, el reprezintă protopopiatul în fața tuturor autorităților publice,
locale și tot el reprezintă protopopiatul, dar întotdeauna cu aprobarea
scrisă, prealabilă a chiriarhului în justiție, unde poate merge personal sau
prin delegați.

Parohia
Aceasta reprezintă unitatea de bază din punct de vedere organizatoric a
tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. În cadrul acesteia este desfășurată cea
mai importantă parte a vieții bisericești. Inițial ea era unitatea condusă de un
episcop (terminologie în NT), însă din secolul IV devine unitatea păstorită de un
cleric (preot) în numele chiriarhului.
Definiția în statut: comunitatea creștinilor ortodocși, clerici și mireni care
este situată într-un teritoriu anume și se află sub autoritatea Centrului Eparhial
din punct de vedere canonic, juridic, administrativ și patrimonial și este păstorită
de un preot paroh numit de chiriarhul respectivei eparhii (comunitate). Orice
parohie nu poate fi înființată decât de către chiriarh în cadrul unei ședințe a
P.C.E., ținându-se seama de necesitățile pastorale și misionare din teritoriu. De
asemenea, când se dorește schimbarea limitelor teritoriale (desființarea parohiei)
se hotărăște într-o ședință a P.C.E. O parohie nu se poate înființa singură. Din
punct de vedere legal, o parohie este o persoană juridică derivată a eparhiei
(interdependență cauzată de principiul sinodalității)
Parohia este alcătuită din mai mulți credincioși, reuniți pe principiul
teritorialității (dintr-un anumit teritoriu). În diaspora, neexistând un consens în
organizarea Ortodoxiei, fiecare Biserică Autocefală își organizează propria
diasporă (principiul teritorial și principiul etic – două principii – spre exemplu
avem o parohie ortodoxă română la Paris, alta greacă tot la Paris, alta rusă tot la
Paris, alta arabă, etc. – pentru că în diaspora nu s-a ajuns la un consens în vederea
organizării bisericilor locale ortodoxe). În țară, dar și în țările ortodoxe, parohiile
au acest principiu teritorial foarte clar expus în definiția acestora din statut.

- 44 -
 Există un raport de subordonare canonic și juridic între parohie și Centrul
Eparhial, fiindcă cel din urmă supraveghează și coordonează activitatea
administrativă și patrimonială.
Drepturile parohiei:
Să se țină cont și de necesitățile pastorale și misionare din teritoriu, dar în
același timp un aspect luat în considerație este cel al capacităților economico-
financiare, dacă acea comunitate se poate întreține singură. Dacă o comunitate nu
are această capacitate, Permanența Consiliului Eparhial poate să decidă ca acea
comunitate să nu mai fie parohie, ci să fie alocată altei parohii alăturate, fiind
astfel o filie a acesteia, subdiviziune a altei parohii. Membrii filiei au aceleași
drepturi și responsabilități ca cei din parohie.
Dacă o comunitate de tip filie se dezvoltă, atunci chiriarhul într-o ședință a
P.C.E. poate decide ca aceasta să devină parohie, în funcție de capacitatea
materială de a se susține cu mijloace proprii comunitare. Subdiviziunea formată
nu are o personalitate juridică, ci e parte a unei parohii. Dacă o parohie nu are
posibilități materiale, Centrul Eparhial, printr-o decizie a Permanenței Consiliului
Eparhial poate hotărî ca o parohie fără posibilități materiale și cu un număr mic
de credincioși să fie susținută material de o altă parohie care are astfel de
posibilități.
Drepturile membrilor parohiei:
- Dreptul oricărui credincios este acela de a beneficia de asistență religioasă.
- Orice membru al unei parohii are dreptul de a fi ales și de a alege membri
în organismelor parohiale (Adunare, Comitet, Consiliu).
- Membrii parohiei au dreptul de a beneficia de ajutor filantropic după
posibilitățile parohiei. Pe baza filantropiei, parohia poate să ofere acest
ajutor (pentru că este un drept fundamental al credinciosului), dar
întotdeauna după posibilități (nu vindem biserica pentru că trebuie să
ajutăm pe cineva).
Responsabilitățile credincioșilor:
- Orice membru al parohiei trebuie să susțină și să mărturisească credința
ortodoxă prin toate mijloacele care-i sunt la îndemână (promovarea
activităților de cateheză, dar și mărturisirea publică a învățăturii de
credință).
- De a trăi potrivit învățăturii de credință ortodoxă, nu doar o mărturisim, ci
și trăim potrivit acesteia. El are așadar îndatorirea de a participa la slujbele
oficiate în parohie.

- 45 -
 - El are îndatorirea de a se împărtăși cu Sfintele Taine (de a fi în comuniune
cu comunitatea) și de a înfăptui toate acele fapte specifice milei creștine.
- De a întreține și a ajuta biserica și pe slujitorii săi.
Parohia e condusă de un paroh care este delegat al chiriarhului, preotul
paroh fiind păstorul sufletesc al credincioșilor din parohia respectivă, iar din
punct de vedere administrativ el este conducătorul administrației parohiale și, prin
urmare, este președintele tuturor organismelor parohiale. Preotul paroh
întotdeauna este numit de către chiriarh în cadrul unei ședințe a P.C.E. pe baza
studiilor de teologie și a activității desfășurate, luându-se în calcul calitatea
acestora. El poate fi sancționat sau chiar destituit în cadrul ședinței P.C.E.
Drepturile și responsabilitățile preotului paroh:
- El trebuie văzut în întreaga sa activitate de întreită slujire preoțească
(învățătorească, sfințitoare și pastoral-misionară, chiar dacă e văzut ca un
conducător, el nu are un simplu rol administrativ sau pastoral).
- Preotul paroh are responsabilitatea de a săvârși Sf. Liturghie și laudele
bisericești în toate zilele (duminici, sărbători și în alte zile ale săptămânii),
îndatorirea canonică de a rosti un cuvânt de învățătură (ori el, ori altcineva
care primește binecuvântarea).
- Tot el are responsabilitatea de a săvârși Sf. Taine și ierurgii în parohie
(Activitatea sfințitoare). Și de a organiza în parohie activitățile de catehism,
atât pentru adulții din parohie, cât și pentru tinerii și copiii din parohie, dar
întotdeauna ele sunt făcute după programele aprobate de către C.E. Parohul
aduce la îndeplinire toate hotărârile și apoi trebuie să informeze despre
îndeplinirea lor Centrul Eparhial.
- El trebuie să asigure accesul zilnic în locașul de cult, trebuind astfel să
întocmească un program (cu aprobarea celorlalte organe parohiale), care
trebuie afișat la intrarea în biserică.
- Cu binecuvântarea scrisă a chiriarhului, preotul paroh trebuie să solicite
aprobarea de la autoritatea publică locală (inspectoratul școlar sau
județean) pentru a preda ore de religie la școala din parohie dacă în
respectiva școală nu există deja un cadru titular. Dacă în parohie sunt și alți
preoți, el poate să delege un alt preot din parohie care să solicite cu
binecuvântarea chiriarhului suplinirea pentru predarea orelor de religie din
respectiva școală din parohie. El este responsabil de activitatea catehetică
din parohie, precum și de orele de religie de la școala din parohia sa.
- Tot el are datoria de a întocmi și de a aduce la îndeplinire programul anual
de activități pastorale, misionare, filantropice, sociale, dar și gospodărești

- 46 -
 ale parohiei, adică el, împreună cu celelalte organisme parohiale stabilesc
un program și el este cel care responsabilitatea de a duce la îndeplinire
respectivele prevederi (asigurându-se că tot ce se hotărăște se și întâmplă).
- El este cel care prezidează toate organismele parohiale, având dreptul
(responsabilitatea) de a prezida și a convoca respectivele organisme
parohiale și tot el aduce la îndeplinire toate hotărârile acestora.
- Preotul paroh are responsabilitatea de a avea, de a ține un registru cu
evidența tuturor parohienilor, dar și acele registre mitricale (prin care este
ținută evidența cu cei care se botează în parohie, cu cei care se cunună și
cei care sunt decedați din parohie). El emite și semnează certificatele de
botez și de cununie pentru actele săvârșite în parohie.
- Parohul întocmește și supraveghează registrul-inventar cu toate bunurile
parohiei de orice natură, inclusiv biblioteca parohiei.
- Organizează și ține în bună ordine arhiva parohiei. Pe întreaga perioadă
când este în această responsabilitate are dreptul de a deține sigiliul parohiei
(ștampila).
- Este reprezentantul parohiei în fața autorităților locale, în justiție și față de
terți, însă nu poate să reprezinte parohia în fața acestor autorități decât dacă
are aprobarea prealabilă, scrisă a chiriarhului.
În parohiile mai mari există, pe lângă paroh, și alți preoți sau diaconi (alți
slujitori), care pot fi numiți într-o parohie doar de către chiriarh într-o ședință a
P.C.E. Numărul clericilor dintr-o parohie poate să difere în funcție de necesitățile
pastorale, misionare, dar și de posibilitățile economice ale parohiei. Atât preotul
paroh, cât și ceilalți slujitori au îndatorirea de a locui în parohie, parohul având
responsabilitatea de a se îngriji ca parohia să aibă case parohiale pentru respectivii
clerici.
Într-o parohie, toți clericii sunt egali în drepturi și îndatoriri sacramentale,
învățătorești și pastoral misionare în funcție de slujirea lor. Pentru fiecare preot
slujitor, este necesar ca într-o parohie să i se atribuie un sector foarte bine
delimitat teritorial și care trebuie să fie propus de paroh și aprobat de chiriarh.
Preotul paroh (în calitate de coordonator) are responsabilitatea activității
de catehism, dar acolo unde există mai mulți clerici (și profesori de religie), atunci
tot aceștia au îndatorirea pastorală și misionară de a se implica în activitatea de
cateheză din respectiva parohie.
Parohiile pot să se grupeze în cercuri pastoral-misionare (mai multe
parohii, minim 10, maxim 15 din același protopopiat se pot constitui într-un astfel
de cerc). În respectivul cerc se desfășoară diferite activități bisericești (cum ar fi

- 47 -
conferințe cu caracter misionar, pastoral, cultural sau filantropic). Aceste cercuri
sunt coordonate de către un preot, care este numit de către chiriarh ca fiind
coordonatorul respectivului cerc misionar-pastoral.
Parohia are și ea un organism deliberativ. Acesta, prin excelență este
Adunarea Parohială. Organismul executiv este Consiliul Parohial, iar al treilea
organismul parohial este Comitetul Parohial (organism bazat pe voluntariat,
oarecum administrativ).

Adunarea parohială
Este alcătuită din credincioșii majori din parohie, bărbați și femei, creștini
ortodocși care mărturisesc prin credința și viața lor atașamentul față de Biserică
și față de învățătura ei ortodoxă de credință și față de instituțiile ei. Președintele
Adunării Parohiale este preotul paroh, dar și ceilalți preoți și diaconi (chiar dacă
sunt pensionați) sunt și ei membri de drept ai Adunării Parohiale.
Adunarea Parohială aprobă raportul de activitate al Consiliului Parohial,
raportul de activitate al Comitetului Parohial, avizează bugetul anual al parohiei
spre a fi aprobat de către P.C.E.
Adunarea Parohială se reunește la convocarea parohului o dată pe an în
ședință ordinară, de lucru, în primul trimestru al anului (de obicei în luna
ianuarie). Dacă postul de paroh este vacant, atunci A.P. poate fi prezidată de un
alt preot delegat de către protopop. Pentru a convoca o ședință a A.P. este nevoie
ca respectiva convocare să fie făcută cel puțin cu o săptămână înainte și preotul
să îl înștiințeze pe protopop despre aceasta. În convocare trebuie să fie scris unde
va avea loc ședința, data la care va avea loc, ora și ordinea de zi.
De obicei, este obligatoriu ca preotul paroh să citească respectiva
convocare imediat după terminarea Sf. Liturghii, cu o săptămână înainte de
respectiva ședință, iar după aceasta, respectiva convocare să o afișeze la un loc
vizibil din biserică (pe ușa bisericii sau la avizierul acesteia).
Adunarea Parohială este constituită valabil cu prezența președintelui și cu
cel puțin o zecime din totalul membrilor înscriși în lista membrilor A.P., parohul
fiind obligat să țină o listă cu membrii bisericii. Trebuie să fie cel puțin 10% dintre
aceștia ca A.P. să fie valabil constituită. Dacă cumva la data la care este convocată
respectiva Adunare Parohială nu se reunește numărul necesar de membri pentru
ca A.P. să fie valabil constituită, atunci A.P. va avea loc din nou în aceeași zi,
peste o săptămână, fără să se facă o altă convocare, însă există o singură condiție,
ca la această ședință să fie prezenți cel puțin două treimi din membrii Consiliului
Parohial.

- 48 -
 Adunarea parohială ia hotărâri cu o majoritate simplă, 50%+1 din cei
prezenți. Întotdeauna, lucrările Adunării Parohiale sunt consemnate în scris
printr-un proces verbal, care se păstrează de către paroh, iar cei care vor să
conteste o hotărâre a A.P. o pot face trimițând o sesizare la P.C.E., dar nu oricine
poate să facă astfel de contestații, ci numai acei membri ai parohiei (A.P.), care
au fost prezenți la ședință. Respectivele contestații se pot depune în cel mult 14
zile lucrătoare de la ședința A.P. la protopopiat, care are obligația de a înregistra
respectiva sesizare și de a o trimite la P.C.E. pentru a analiza respectiva
contestație sau sesizare.
Adunarea parohială este cea care alege membrii Consiliului Parohial și
membrii Comitetului Parohial. Tot ea aprobă raportul de activitate al Consiliului
Parohial și al Comitetului Parohial. Tot AP aprobă bugetul anual al parohiei și
după ce-l aprobă îl trimite spre aprobare la P.C.E. Dacă în parohie este nevoie de
inițierea unor lucrări de ridicare, zidire, restaurare, etc., atunci când A.P. este cea
care poate lua hotărâri cu privire la tot ceea ce înseamnă zidirea, restaurarea,
repararea sau întreținerea bisericii și tot ea hotărăște dacă se construiește o casă
parohială sau o altă clădire pentru parohie (un așezământ, un centru, etc.). Dar,
întotdeauna, pentru aceasta, după ce ia hotărârea, ea solicită P.C.E. să verifice
prin specialiștii P.C.E. dacă respectivele proiecte sunt necesare, sunt întocmite în
mod legal și dacă sunt făcute cum trebuie. A.P. ia decizii și apoi le trimite spre
aprobare P.C.E. (fiindcă acolo avem tot ce înseamnă sector juridic).
Tot A.P. poate să examineze și să completeze raportul anual al activităților
din parohie, ea stabilește ce s-a făcut și ce se mai poate face în continuare, în acest
sens ea este cea care avizează și raportul situației economice-financiare a parohiei
în vederea aprobării acestuia de către P.C.E. Totodată, ea poate face propuneri
C.E. cu privire la înstrăinarea unor bunuri ale parohiei (dacă parohia vrea să
vândă ceva, atunci A.P. poate să propună respectiva înstrăinare către C.E., iar
C.E. poate să aprobe sau nu înstrăinarea respectivelor bunuri imobile ale
parohiei).
Tot A.P. aprobă măsurile pentru administrarea proprietăților mobile și
imobile ale parohiei și tot ea supraveghează buna întreținere a acestora (dacă
trebuie să fie închiriat un bun sau dacă trebuie să fie dat cuiva spre administrare,
A.P. hotărăște în acest sens). A.P. mai hotărăște și înființarea și de diferite fonduri
cu scop eclesial, cultural sau filantropic și stabilește și regulile de administrare
ale acestora (dacă trebuie să fie înființat un fond pentru ajutorarea cuiva, A.P.
este cea care poate să aprobe înființarea unor astfel de fonduri și numai ea este
cea care aprobă și regulile pentru administrarea acestora).

- 49 -
 La propunerea Consiliului Parohial, Adunarea Parohială este cea care
fixează cuantumul contribuțiilor benevole de cult, în funcție de necesitățile
parohiei, iar după ce le fixează înștiințează și Centrul Eparhial (atunci când se
stabilește care este contribuția pentru anumite servicii liturgice, Adunarea
Parohială se stabilește și informează Centrul Eparhial despre aceasta).

Consiliul parohial
Este organismul executiv al parohiei, fiind alcătuit din 7, 9, 12 membri
(titulari) în funcție de cât de mare sau mică este parohia (categoria acesteia), se
mai aleg 2 sau 4 membri supleanți. Aceștia sunt aleși de către Adunarea Parohială
pentru un mandat de 4 ani dintre acei credincioși care frecventează biserica și se
remarcă printr-o viață creștină serioasă și sunt respectați de comunitate și nu au
impedimente canonice sau penale.
Activitatea este benevolă și după 4 ani pot fi realeși dacă nu avut probleme
de ordin bisericesc, canonic sau penal. Există și o serie de incompatibilități,
acestea fiind prezente atunci când cei care aparțin aceleiași familii nu pot fi în
același timp membri în Consiliul Parohial, căci trebuie evitate situațiile de
nepotism. Sunt membri de drept cu vot deliberativ și ceilalți preoți și diaconi, dar
și primul dascăl (cântărețul). Dacă se remarcă printr-o activitate contrară
Bisericii, aceștia pot fi revocați de P.C.E. printr-o cerere trimisă de paroh, prin
care înaintează mai departe acest lucru pentru aprobare. Este de reținut faptul că
un membru revocat nu mai poate fi reales timp de 5 ani.
Responsabilități:
Referitoare la activitățile curente ale parohiei. În plus, C.P. desemnează
dintre membrii Adunării Parohiei un delegat pentru alegerea membrilor mireni
din circumscripția respectivă (Adunarea Parohială). Are responsabilități în
privința întocmirii rapoartelor anuale de activitate (financiare) prezentându-le
A.P. El desemnează doi cenzori pentru controlul financiar al comitetului parohial,
care trebuie comunicați protopopului.
Tot C.P. aprobă propunerile parohului în ceea ce privește înzestrarea
bisericii cu veșminte, icoane, cărți de cult și tot ce este necesar pentru serviciul
religios al parohiei. Veghează la aprovizionarea pangarului parohiei cu tot ceea
ce este necesar pentru a fi susținute activitățile misionare ale parohiei.
C.P. poate să încredințeze unui alt slujitor decât parohul administrarea
pangarului, decizie care este consemnată printr-un proces verbal prezentată
protopopului spre aprobare. Totodată, C.P. ia hotărâri cu privire la activitățile de
reparare sau restaurare ale imobilelor bisericii. Tot acesta propune spre aprobare
Consiliului Eparhial transportarea sau transmiterea bunurilor folosite.

- 50 -
 A.P. stabilește cuantumul, dar cel care face propunerea este C.E., iar pentru
a le îndeplini, C.P. se reunește lunar sau de câte ori este nevoie. Convocarea e
făcută de preotul paroh și trebuie să aibă înscrisă ordinea de zi. Ca să fie constituit
statutar trebuie să aibă cel puțin 3 pătrimi dintre membrii săi, dar ia decizii cu 2
treimi din membri. Deciziile sunt consemnate într-un registru special de procese
verbale ale acestuia. Contestarea poate fi făcută în termen de 14 zile de la luarea
respectivelor hotărâri, iar contestația e trimisă la protopop, înaintând cu avizul
său P.C.E. în cel mult 5 zile.

Comitetul Parohial
Este organismul bisericesc care funcționează în parohie pe principiul
voluntariatului, fiind subordonat președintelui (preotul paroh), dar și Consiliului
Parohial. Este ales de către Adunarea Parohială dintre membrii săi și întotdeauna
are un număr dublu de membri față de Consiliul Parohial. C.P.2 este alcătuit din
persoane majore ale comunității parohiale. Are un birou de conducere alcătuit
dintr-un coordonator de programe, secretar și casier.
Pentru controlul financiar al C.P.2 sunt desemnați doi cenzori de către
Consiliul Parohial. Revocarea membrilor C.P.2 se face potrivit procedurii
prevăzute pentru membrii Consiliului Parohial.
C.P.2 are 5 servicii, care la rândul lor sunt conduse de câte un coordonator
numit de biroul de conducere:
1) Serviciul social:
o Cooperează permanent cu asistenții sociali ai parohiei,
protopopiatului și Centrului Eparhial;
o Cooptează în Comitetul Parohial, pentru colaborare, pe asistentul
social sau lucrătorul social de la primăria locală sau, după caz, îl
invită la ședințele Comitetului Parohial;
o Colaborează cu unitățile medicale și sprijină diferite programe de
sănătate;
o Se ocupă cu ajutorarea săracilor, orfanilor, văduvelor și a
vârstnicilor;
o Sprijină integrarea socială a deținuților eliberați din penitenciare;
o Sprijină reinserția socială a tinerilor instituționalizați care, după
împlinirea vârstei de 18 ani, au părăsit centrele de plasament;
o Cooperează cu organizații neguvernamentale în condițiile legislației
bisericești în vigoare;
o Sprijină programul de asistență maternală și adopțiile naționale;

- 51 -
 o Promovează și susține programe social-filantropice ale parohiei;
sprijină și întreține cantina socială a parohiei;
o Cooperează în permanență cu preoții misionari din sistemul de
sănătate, penitenciare și armată, azile, orfelinate, etc.;
o Cu acordul autorității bisericești superioare, colectează ajutoare în
situații de urgență și sprijină constituirea unui fond financiar pentru
astfel de situații;
o Sprijină programele de prevenire și eradicare a violenței în familie,
de combatere a traficului de ființe umane, a drogurilor și altele,
precum și acordarea asistenței spirituale și materiale familiilor din
care părinții au plecat la muncă sau studii în străinătate ori au emigrat
definitiv;
2) Misionar:
o Cooperează cu alte parohii, cu mănăstiri și cu duhovnici din zonă;
o Promovează difuzarea și citirea Sf. Scripturi și a cărților
duhovnicești, cu recomandarea preotului paroh;
o Îl sprijină pe preotul paroh în organizarea unor activități misionare,
pentru o mai bună cunoaștere, păstrare și consolidare a credinței
ortodoxe;
o Ajută la organizarea hramului bisericii, a întrunirilor duhovnicești și
a altor manifestări religioase și sprijină achiziționarea de material
audiovizual cu caracter religios;
o Organizează vizite misionare în spitale, în penitenciare, în centre
pentru ocrotirea copiilor și a vârstnicilor și în familii aflate în
dificultate;
o Menține, în permanență, legătura cu asociațiile bisericești ortodoxe
de pe teritoriul parohiei și al eparhiei;
o Identifică și sprijină persoanele indecise și oscilante din punct de
vedere religios, pentru întărirea lor în credință și participarea la viața
Bisericii;
o Ajută Consiliul Parohial la colectarea Fondului central misionar,
Fondului Filantropia și a unor fonduri speciale în situații de urgență.
3) Cultural:
o Inițiază și sprijină achiziționarea și distribuirea cărților de cult,
icoane, cruciulițe și cărți de zidire sufletească pentru credincioși și
pentru biblioteca parohială;

- 52 -
 o Încurajează în comunitate citirea cărților și a revistelor din biblioteca
parohială, audierea programelor radiofonice ortodoxe și vizionarea
programelor ortodoxe de televiziune;
o Împreună cu profesorii de religie, încurajează participarea elevilor
la Sf. Liturghie și la alte slujbe bisericești, precum și la activități
cultural-educative care promovează credința creștină ortodoxă;
o Sprijină înființarea de capele sau paraclise în școlile din cuprinsul
parohiei;
o Organizează festivități legate de marile sărbători bisericești și
naționale menționate în calendarul bisericesc anual;
o Susține cântarea omofonă și a corului bisericii;
o Organizează acțiuni multiple privind cunoașterea operelor de artă
bisericească, păstrarea și promovarea tradițiilor, a folclorului și a
specificului cultural local și național;
o Înființează și acordă burse de studiu și ajutoare pentru elevii
merituoși și pentru cei din familii cu posibilități materiale modeste;
o Organizează, cu sprijinul profesorilor și donatorilor, meditații
gratuite pentru elevii săraci din parohie;
o Antrenează intelectualii din parohie în activități de promovare a
credinței ortodoxe și a culturii românești.
4) Pentru tineret:
o Promovează cartea religioasă în rândul tinerilor și încurajează
publicarea unei foi parohiale;
o Invită personalități culturale pentru conferințe adresate tinerilor;
o Organizează întâlniri cu tineri, la care sunt invitați ierarhi, preoți, dar
și profesori de teologie;
o Acordă premii în cărți elevilor merituoși din comunitate proveniți
din instituții de ocrotire socială sau din familii și medii sociale
defavorizate;
o Sprijină preotul paroh în ducerea la îndeplinire a deciziilor Sf. Sinod
sau ale chiriarhului locului în probleme de educație a tineretului
școlar de toate vârstele;
o Organizează pelerinaje, excursii și tabere de tineret cu caracter
creștin.
5) Administrativ gospodăresc:
o Se îngrijește de înzestrarea și înfrumusețarea bisericii, precum și de
cimitirul parohial;

- 53 -
 o Se îngrijește de întreținerea monumentelor eroilor și a troițelor de pe
teritoriul parohiei;
o Are grijă de întreținerea curții bisericii, a spațiilor verzi și a incintei
(casa parohială, casă de prăznuire, clopotniță, capelă, muzeu, etc.).
În parohii poate exista și o colaborare, cooperare dintre parohie prin
diferitele ei servicii din comitetele parohiale cu diferite asociații și fundații
bisericești sau cu alte asociații și fundații (ONG-uri specifice fiecărei categorii).

CURS VII – 26.11.2020

Mănăstirea
Mănăstirea nu are o delimitare teritorială în sensul de misiune sau activitate
pastorală pentru că din punct de vedere canonic, dar și statutar este o comunitate
de persoane care s-au hotărât în mod liber să-și ducă viața în înfrânare, sărăcie de
bună voie și ascultare. În funcție de persoanele membre, mănăstirile pot fi de
călugări sau călugărițe, dar niciodată mixte.
Mănăstirea este sub directa autoritate a chiriarhului, care este în acest sens
conducătorul ei canonic. La parohie există și o subdiviziune (comunitate care nu
poate să se mențină singură – filia), avem și la mănăstire o astfel de situație, acea
comunitate nefiind mănăstire, ci schit, existând și o altă posibilitate, metocul
(sunt de obicei în subordinea mănăstirii, dar pot funcționa și sub directa autoritate
a Centrului Eparhial). Catedrala Eparhială are statutul canonic de mănăstire.
Sinodul Mitropolitan este autoritatea care poate aproba înființarea,
transformarea sau desființarea unor mănăstiri. De asemenea, ridicarea unui schit
la rang de mănăstire tot cu aprobarea Sinodului Mitropolitan se poate face, dar
întotdeauna Sinodul Mitropolitan poate lua o astfel de decizie doar la propunerea
chiriarhului.
Această propunere trebuie să fie motivată în primul rând din punct de
vedere pastoral (există personalul respectiv pentru mănăstire?), apoi economic
(poate să se întrețină sau nu singură?) și misionar (motivația misionară, de ce este
nevoie de acea mănăstire în respectiva zonă?). Deciziile se iau întotdeauna pe
baza unei propuneri foarte bine motivate și argumentate.
Când ne referim la schituri sau la metocuri, acestea pot fi înființate sau
desființate sau transformate în schituri de maici sau călugări doar de către

- 54 -
chiriarh, însă când se fac astfel de decizii, chiriarhul are obligația de a informa
Consiliul Eparhial.
Mănăstirea este întotdeauna sub autoritatea directă a chiriarhului, acesta
fiind conducătorul său canonic cu o singură excepție: în cazul în care într-o
eparhie există o stavropighie (în acest caz conducătorul de drept fiind Patriarhul
României). Prin delegație din partea chiriarhului, o mănăstire este condusă de
către un stareț sau stareță. Dacă este vorba despre un schit, atunci conducătorul ei
(numit de tot de chiriarh) este egumenul (sau egumena). Dacă este vorba despre
un metoc, atunci cel numit de chiriarh este administratorul respectivului metoc.
Metocul ține mai mult de Centrul Eparhial, fiind mai redus din punct de vedere
organizatoric decât un schit.
Cum sunt numiți stareții, egumenii sau administratorii? Direct de către
chiriarh. Dar atunci când sunt numiți, ei trebuie să dea dovadă de mai multe
calități: să fie călugări, să aibă o viață deosebită din punct de vedere al trăirii
monahale și spirituale, să aibă studii teologice, iar dacă mănăstirea este una mare
cu obște consistentă, atunci chiriarhul alege starețul dintre cei 3 candidați
desemnați de sobor.
Starețul este din delegarea chiriarhului cel care conduce mănăstirea, dar
niciodată singur, ci are organisme monahale care îl ajută în îndeplinirea
atribuțiilor sale. De multe ori, există situații în care anumiți donatori, bine făcători
sau ctitori încearcă să aibă o implicare mai mult sau mai puțin vizibilă în
organizarea și funcționarea bisericii. Întotdeauna, în orice mănăstire, schit și
metoc, după ce au fost sfințite, nici unul dintre donatori, ctitori, bine făcători,
ajutători nu are vreun drept de proprietate de folosință sau de amestec în
conducerea, administrarea și viața spirituală a acestora.
În mănăstire avem următoarele organisme:
1) Soborul mănăstiresc;
2) Consiliul duhovnicesc și de învățătură;
3) Consiliul economic;
4) Consiliul de disciplină.
Din punct de vedere al reprezentării mănăstirii (și schitului), reprezentantul
acesteia este starețul, atât în fața autorităților centrale sau locale, dar și față de
terți sau justiție. Această reprezentare trebuie făcută cu binecuvântarea (aprobarea
scrisă) a chiriarhului, putând însă să facă asta prin delegați împuterniciți, nu
neapărat în persoană. Din punct de vedere al administrării bunurilor din
mănăstire, aceasta este atribuția starețului sau stareței, dar se face cu ajutorul
Consiliului Economic și al Soborului Mănăstiresc.

- 55 -
 În mănăstiri pot să mai existe și alte instituții și așezăminte (cu aprobarea
scrisă a chiriarhului): pot fi organizate școli teologice universitare (școlile de
pregătire în domeniul asistenței și educației religioase) sau cele de specialitate
(pentru restaurarea patrimoniului bisericesc) sau cele de cântăreți bisericești (la
mănăstirea Neamț există un seminar teologic, dar și alte așezăminte).
Dacă nu se pot organiza școli, se pot organiza totuși cursuri (de arte și
meserii) în sensul de a avea în mănăstiri ateliere de pictură, iconografie, vitralii,
mozaic, sculptură, argintărie, prelucrare a etalului, croitorie, țesătorie de covoare
și orice altă activitate compatibilă cu viața monahală (urmând îndemnul „roagă-
te și lucrează”).
Personalul monahal are responsabilitatea ca pe lângă ascultările din
mănăstire să lucreze și-n aceste ateliere pentru a ajuta mănăstirea, dar și Biserica
în general. Se pot organiza astfel cursuri pentru diferite tematici (îndrumarea
vieții monahale), ținându-se cont de îmbunătățirea calității vieții duhovnicești a
personalului din mănăstiri.
Referitor la persoana care dorește să intre în mănăstire, aceasta trebuie să
facă o cerere scrisă, care trebuie să fie însoțită de o recomandare de la duhovnic
și de la starețul care îl primește. Cererea este înaintată chiriarhului și acesta o
aprobă sau o ia în evidență pentru mai târziu. Pentru ca o persoană să facă o astfel
de cerere, ea trebuie să îndeplinească câteva condiții. Ca să poată face cererea, ea
trebuie să aibă minimum 18 ani, iar dacă este sub 18 ani se poate face cererea
dacă respectiva persoană este peste 16 ani, dar este nevoie de acordul scris al
părinților sau tutorilor legali.
În plus, dacă o persoană îndeplinește această condiție, o alta coroborată cu
aceasta este că respectiva persoană nu trebuie să aibă responsabilități familiare
sau să fie urmăriți penali.
Cum se face intrarea efectivă în monahism (tunderea în monahism)?
Se face întotdeauna doar cu aprobarea chiriarhului și numai după trei ani
de cercetare canonică și viețuire în mănăstire. Derogarea de la această perioadă
de trei ani o poate decide chiriarhul doar din motive misionare urgente (are nevoie
de persoane pentru o anumită responsabilitate). Hirotonia monahilor în slujirea
de ierodiacon sau de ieromonah se face doar cu aprobarea chiriarhului de către
chiriarh sau alt episcop numai după ce aceștia au absolvit o școală teologică și
numai după ce au promovat examenul de capacitate preoțească.
Regulile dintr-o mănăstire:
Toți monahii (inclusiv cei fără ascultări și indiferent de rangurile lor) au
obligația de a se supune tuturor rânduielilor bisericești, mănăstirești, comune

- 56 -
pentru întreaga obște (aplicarea se face în mod unitar). Monahii și monahiile, în
virtutea votului monahal al ascultării, nu pot să se prezinte în fața autorităților
publice (instanțelor judecătorești) fără aprobarea prealabilă scrisă a chiriarhului,
chiar dacă sunt chestiuni de ordin personal. Atunci când monahii doresc să se
transfere, chiriarhii își dau acordul când este vorba despre trecerea dintre două
eparhii, iar pentru transferul într-o altă Biserică Ortodoxă Autocefală este nevoie
de avizul, solicitarea chiriarhului și de aprobarea Patriarhului României.
Atribuțiile starețului:
- Starețul are responsabilitatea de a organiza întregul program al mănăstirii,
astfel încât respectivul așezământ să fie un loc de aleasă viață
duhovnicească, de evlavioasă participare la slujbe, de zidire sufletească și
de practicare a virtuților creștine, atât pentru buna comuniune a celor din
mănăstire, cât și pentru cei care vin să se închine în mănăstire. Acest
program nu e făcut în mod dictatorial, ci împreună cu celelalte organisme
ale mănăstirii.
În respectiva mănăstire trebuie promovate toate acele îndeletniciri
spirituale și materiale potrivite cu sfințenia locului respectiv care să vină în
ajutorul viețuitorilor mănăstirii și a credincioșilor care vin la mănăstire.
- Trebuie să fie cel care veghează ca toți viețuitorii din mănăstire, din
schiturile sau metocurile mănăstirii care dau dovadă de evlavie și de
înclinație spre studiu să fie trimiși cu aprobarea chiriarhului la studii, în
mod special în instituțiile de învățământ teologic.
- Starețul, împreună cu organismele de conducere trebuie să asigure tuturor
viețuitorilor din mănăstire condiții adecvate vieții chinoviale (viața de
obște). În relațiile exterioare ale mănăstirii, el are obligația ca, împreună cu
Centrul Eparhial să organizeze sau să susțină (în funcție de posibilitățile
financiare) diferite activități misionare, social-filantropice sau culturale.
- O responsabilitate foarte practică și pragmatică a starețului este aceea de a
avea îndatorirea de a aproviziona mănăstirea, schitul sau metocul cu
lumânări și bunuri de colportaj numai de la Centrul Eparhial. Există
sancțiuni dacă se abate de la îndeplinirea acestei responsabilități.
- Starețul este responsabil de administrarea bunurilor din mănăstire.
- El este reprezentantul legal de drept al mănăstirii din decizia chiriarhală de
numire a lui și semnează toate documentele în numele și pentru respectiva
mănăstire.
- Există obligația de a inventaria bunurile. În acest sens, starețul are datoria
de a încredința membrilor Consiliului Economic o parte din bunurile

- 57 -
 mobile și imobile înscrise în inventarul general pe bază de inventare
speciale. Astfel, economului mănăstirii i se încredințează obiectele din
gospodăria mănăstirii, casierului casa de bani cu tot fluxul de bani,
eclesiarhului biserica cu tot ce are și ține de slujbele serviciilor liturgice și
religioase, arhondaricului toate cele ce țin de casa de oaspeți, iar
trapezarului i se încredințează tot inventarul referitor la trapeza mănăstirii.
Dacă există și un schit, egumenul este cel care are atribuții atât de ordin
gospodăresc, cât și disciplinar, deținând toate inventarele respectivului
schit.
- Tot el are obligația de a gestiona corect și transparent bunurile imobile,
putând s-o facă direct sau indirect prin delegații săi. O grijă specială trebuie
să fie pentru acele bunuri care fac parte din patrimoniul cultural sau
național.
- Trebuie să păstreze în siguranță toate bunurile și documentele de valoare
ale mănăstirii în cooperare cu Centrul Eparhial (bibliotecă cu manuscrise,
cărți rare, muzeu cu obiecte prețioase).
- Ca administrator, starețul are responsabilitatea de a supraveghea și a lua
măsurile necesare pentru restaurare, conservare și protecție a bunurilor din
mănăstire, trebuind să fie atent la legislația în vigoare dacă acestea sunt
supuse unei legislații specifice.
- Are responsabilitatea ca, împreună cu întreaga obște, să întrețină, repare
sau restaureze toate edificiile mănăstirii, precum și orice alt bun (fiind
astfel un bun gospodar și administrator).
Patrimoniul mănăstirii este administrat cu obștea, dar potrivit hotărârilor
luate de Soborul Mănăstiresc și de Consiliul Economic.
Atribuțiile Consiliului Economic:
- Consiliul Economic are responsabilitățile economice și este cel care
întocmește proiectul de buget la începutul fiecărui an, precum și raportul
economic al mănăstirii, pe care le supune spre avizare Soborului
Mănăstiresc, apoi merg la Permanența Consiliului Eparhial spre analiză și
aprobare.
- Consiliul trebuie să prezinte în fiecare an și apoi Permanenței Consiliului
Eparhial o informare scrisă asupra veniturilor și cheltuielilor bisericești,
inclusiv cele pentru activități sociale, filantropice, culturale, precum și
referitoare la bunurile patrimoniului mănăstiresc împreună cu inventarul
tuturor bunurilor mobile și imobile din proprietatea, dar și din folosința
mănăstirii.

- 58 -
 - Aprobă propunerile stareților sau ale eclesiarhului referitoare la
achiziționarea de icoane, obiecte de cult, veșminte și orice este nevoie
pentru serviciul religios din mănăstire.
- Consiliul economic decide și cu privire la executarea de mici reparații, fără
să se mai transmită la Permanența Consiliului Eparhial.
- Consiliul Economic este cel care are responsabilitatea registrului de
venituri și cheltuieli, care este ținut de casieri și verificat de către Consiliul
Economic.
- Acesta aprobă și toate documentele de plată încheiate de casier. O
responsabilitate este aceea că el trebuie să vegheze ca aprovizionarea
pangarului mănăstirii cu colportaj să se facă numai de la Centrul Eparhial
(lumânări, calendare, obiecte de cult, etc.) pentru ca astfel să fie susținute
activitățile misionare ale eparhiei respective.
Atribuțiile Soborului Mănăstirii:
- Avizează toate documentele aprobate de Consiliul Economic.
- Avizează proiectul de buget și raportul economic financiar anuale, care
sunt întocmite de Consiliul Economic și înaintate spre aprobare
Permanenței Consiliului Eparhial.
- El poate să ia hotărâri referitoare la tot ceea ce înseamnă activități de
rectificare, dar și de conservare sau restaurare a bunurilor, dar trebuie să
solicite aprobarea scrisă la Permanența Consiliului Eparhial pentru a fi
verificată legalitatea și calitatea proiectelor respective.
- Poate face propuneri spre aprobare Permanenței Consiliului Eparhial
referitoare la dobândirea de bunuri imobile bisericești și mănăstirești,
transmiterea folosinței acestora (închiriere, comodat, arendare, etc.),
grevarea cu sarcini, afectarea de servituți, cu excepția lăcașurilor de cult (și
a acelor bunuri care sunt sacre). Când vrea să înstrăineze (să vândă,
schimbe, doneze, cedeze), Soborul Mănăstiresc trimite această hotărâre
spre analiză și aprobare Consiliului Eparhial.
- El verifică inventarul cu bunurile mobile și imobile și le înaintează
Permanenței Consiliului Eparhial.
Toate mănăstirile beneficiază de un control preventiv al activităților, atât
al celei spirituale, cât și administrative și sacramentale. Controlul administrării
bunurilor mănăstirești, al casei și al gestiunii se face de către exarh, el fiind și
coordonator al activităților. În cazul în care nu este prezent exarhul, în afară de
sectoarele de resort ale Centrului Eparhial care pot controla administrarea

- 59 -
bunurilor mănăstirești, chiriarhul poate să delege un alt consilier eparhial care să
facă acest lucru ca delegat al său.
Înainte de a intra în viața monahală există două trepte (slujiri monahale):
cea de novice (frate sau soră), apoi cea de rasofor (sau rasoforă) pentru a ajunge
la treapta de monah sau monahie. Din punct de vedere al titlurilor administrative
sau rangurilor bisericești și clericii monahi pot avea anumite ranguri, de asemenea
și monahiile.
Rangurile monahale: cei care sunt ierodiaconi pot fi hirotesiți arhidiaconi,
iar ieromonahii pot avea trei ranguri monahale (singhel, protosinghel și
arhimandrit). În cazul maicilor, acestea pot fi stavrofore (și deci pot purta cruci).
Din punct de vedere al autorității care conferă acest rang, rangurile de arhidiacon,
singhel, protosinghel și stareță stavroforă se acordă de către chiriarh pentru
monahii din eparhii. Rangul de arhimandrit se acordă de către chiriarh, dar doar
după aprobarea prealabilă a Sf. Sinod la recomandarea Sinodului Mitropolitan.
Chiriarhul face propunerea S.M., iar acesta avizează propunerea de acordare de
rang de arhimandrit și o înaintează Sf. Sinod spre aprobare.
O situație excepțională poate fi atunci când în mănăstire se află un arhiereu
sau ierarh retras. Acesta poate să fie desemnat stareț de către chiriarh, iar dacă nu
este desemnat stareț, obștea mănăstirii e datoare să-i creeze acestuia înlesnirile
necesare traiului și totodată să îi dea cinstea cuvenită demnității arhierești.
Din punct de vedere al organizării vieții monahale, o responsabilitate
importantă a chiriarhului e aceea de a organiza cel puțin o dată pe an o consfătuire
a stareților și a egumenilor din eparhie, care se numește Sinaxa Stareților și
Starețelor. Se prezintă și analizează diferite probleme specifice în cadrul acesteia
în privința realizării unui schimb de experiență duhovnicească și administrativă
și de a adopta cele mai bune măsuri în scopul îmbunătățirii vieții și disciplinei
monahale.
La aceste sinaxe monahale eparhiale, chiriarhul poate să invite și pe
duhovnicii din mănăstiri, atunci când consideră că este necesar acest lucru.
Mitropolitul trebuie ca cel puțin o dată la trei ani să reunească sinaxe ale stareților
și starețelor din eparhiile mitropoliei respective, la care participă toți ierarhii
Sinodului Mitropolitan pentru examinarea unor aspecte specifice vieții monahale
din zonele respective, la care pot fi chemați și duhovnicii din mănăstiri.

- 60 -
 Curs VIII – 03.12.2020
Pregătirea personalului din
instituțiile bisericești
Pentru Biserică există instituții atât la nivel liceal, cât și la nivel universitar
(pentru licență, master, doctorat și postdoctorat). Învățământul teologic
preuniversitar și universitar este dedicat pregătirii viitorilor slujitori ai Bisericii.
În toate școlile există posibilitatea de a urma și cursuri de religie ortodoxă.
Pentru pregătirea întregului personal avem mai multe instituții de
învățământ teologic. Acestea sunt integrate în învățământul public (școli de
cântăreți, seminarii și facultățile de teologie sunt toate parte a instituțiilor publice
și de stat din România și nu sunt instituții private). Practica cu instituții private a
existat doar în perioada comunistă (când era denigrată și marginalizată religia).
Etapele pregătirii persoanelor pentru a sluji Biserica:
- Posibilitatea de a participa la orele de religie din școlile de stat și private,
de la clasa 0 până la clasa a 12-a;
- Pentru învățământul de după clasa a 8-a există școli specializate pentru cei
care vor să-și dedice activitatea Bisericii:
o 1) Școli de cântăreți bisericești, specializați pentru a coordona
cântarea liturgică în biserică (la strană sau cântarea corală);
o 2) Seminariile teologice, care sunt licee, dar au o programă
specializată dedicată cunoștințelor de teologie ortodoxă;
o 3) Facultățile de teologie ortodoxă, care sunt integrate în
universitățile de stat din România.
- În funcție de necesitățile specifice, BOR poate să înființeze sau să
organizeze și unități proprii de învățământ teologic sau de cercetare
științifică sau formare profesională, precum și alte unități de învățământ
propriu (în unele parohii există grădinițe cu specific ortodox sau școli
primare, care sunt private și au un caracter profund ortodox). De asemenea,
BOR organizează pentru clericii săi și cursuri de formare profesională
(pentru a obține gradele specifice, definitiv, II și I);
- Toate instituțiile de învățământ teologic sunt destinate pregătirii
personalului de cult, a profesorilor de religie, a clericilor, dar și a altor
specialiști necesari activității religioase și sociale a Bisericii (la facultate

- 61 -
 există și specializările teologie didactică, asistență socială sau altele
dedicate picturii bisericești sau care țin de restaurarea patrimoniului);
- Aceste unități de învățământ teologic (preuniversitar în special) se
înființează, organizează și desființează de către eparhii și, pentru a se
organiza, au nevoie atât de avizul Sinodului Mitropolitan, cât și de
aprobarea Sf. Sinod.
Toate planurile și programele pentru învățământul preuniversitar sunt
aprobate doar de către Sf. Sinod după ce sunt avizate de către Sinoadele
Mitropolitane (programa pentru școală este astfel stabilită pentru a avea un
învățământ unitar în întreaga BOR).
Cele de tip universitar, departamentele și facultățile de teologie se
înființează, organizează și desființează numai de către eparhii și doar cu
aprobarea Sf. Sinod. Eparhia propune și prezintă toate documentele necesare, dar
Sf. Sinod este singurul organism care poate da aprobarea înființării. Planurile și
programele sunt aprobate tot de către Sf. Sinod. Modul de organizare și de
funcționare și specializarea acestor instituții se stabilesc prin regulamente și
hotărâri specifice formulate de către Sf. Sinod.
În ceea ce privește personalul didactic din aceste unități de învățământ
teologic care sunt integrate în învățământul public de stat din România, acesta se
recunoaște, se titularizează, se promovează și sunt recunoscute de către ministerul
de resort, iar aceste titularizări și promovări se fac pe baza legislației în vigoare
din România, dar și a acordurilor încheiate între BOR și MEN. Toate titularizările
și promovările nu pot fi făcute decât cu acordul prealabil (în scris) al chiriarhului
eparhiei respective.
Unitățile de învățământ teologic, atât cele de tip preuniversitar, cât și
universitar se află sub autoritatea doctrinară (dogmatică) și canonică a Sf. Sinod
și a chiriarhului din eparhia respectivă și sub autoritatea administrativă a
autorității publice în ceea ce privește raportul acestora. Aceste instituții au o dublă
subordonare: din punct de vedere doctrinar, canonic și moral se află sub
autoritatea chiriarhului și a Sf. Sinod, iar din punct de vedere academico-științific
și administrativ se află sub autoritatea publică respectivă.
În cadrul Cancelariei Sf. Sinod, dar și în cadrul eparhiilor există inspectori
pentru a inspecta din punct de vedere doctrinar, canonic, liturgic, duhovnicesc și
administrativ-gospodăresc instituțiile de învățământ. După cum la Patriarhia
Română există un sector dedicat învățământului religios, cunoscut drept
„Sectorul Teologic Educațional”, tot așa în eparhii există „Sectorul Învățământ și

- 62 -
Activități cu tineretul”, sectoare care au obligația și dreptul de a coordona
activitățile desfășurate, precum și de a inspecta unitățile de învățământ.
Admiterea candidaților se face doar cu aprobarea (binecuvântarea)
chiriarhului eparhiei respective. În cazul în care o persoană care nu este ortodoxă
dorește să studieze într-o facultate de Teologie Ortodoxă, aceasta trebuie să
solicite în scris acest lucru chiriarhului respectivei eparhii, iar apoi cu acordul
Patriarhului României poate fi acceptată la cursuri (în special la master sau
doctorat, fără a îngrădi dreptul și libertatea acesteia).
Predarea religiei:
Eparhiile au responsabilitatea de a organiza predarea orei de religie
ortodoxă atât în învățământul public, cât și în cel privat în toate unitățile din
eparhie. În acest sens trebuie să existe un număr suficient de profesori de religie
sau numărul acestora trebuie să fie suplinit dacă este necesar de către clerici.
Planul de învățământ și programa sunt aprobate de Sf. Sinod pentru a asigura o
unitate în ceea ce privește predarea religiei în BOR.
Personalul didactic care dorește să predea religia în unitățile de învățământ
trebuie să obțină binecuvântarea (aprobarea scrisă) a chiriarhului. În parohia unde
există o unitate de învățământ (în care sunt predate ore de religie), parohul are
datoria de a asigura atât prezența profesorului la ora de religie, cât și asistența
religioasă în respectivele unități de învățământ (pentru a exista astfel o colaborare
strânsă între paroh și profesor de religie).
În situațiile în care vreun cadru didactic, cleric sau mirean, ar săvârși vreo
abatere și s-ar dovedi acest lucru, atunci chiriarhul poate să retragă
binecuvântarea respectivului pentru a mai preda fie religia, fie ore în instituții de
învățământ teologic. Retragerea se face în baza unei analize: prin legea nr. 1/2011
– „legea educației naționale” – sunt arătate condițiile din punct de vedere al
activității didactice care trebuie îndeplinite, dar și cele care țin de cercetare,
precum și reguli pentru a fi profesor și pași pentru a obține titularizarea.
O altă activitate este aceea a cercetării științifice-teologice:
Noi avem atât studii de licență, cât și de masterat și doctorat. În școlile de
teologie pot exista sau nu școli doctorale, precum și activități de cercetare. Aceste
școli doctorale pot fi înființate, organizate sau chiar desființate numai cu
aprobarea Sf. Sinod la solicitarea respectivei facultăți de teologie. Totodată, Sf.
Sinod este cel care aprobă programa pentru școlile doctorale și tot el coordonează
activitatea acestora. Cei care vor să studieze în aceste școli au obligația de a obține
în prealabil binecuvântarea scrisă a chiriarhului și apoi de a susține examenul de

- 63 -
admitere dacă întrunesc mai multe condiții de ordin academic (cea mai importantă
fiind a avea o medie de minim 8,50).
Metodologia de selecționare a celor care vor să devină slujitori ai
Bisericii în diferite activități:
În cadrul celei mai mici dintre unități, parohia, există mai multe categorii
de slujitori: preotul paroh, care este coordonatorul parohiei, alți preoți sau diaconi
slujitori, personal neclerical, cântăreții bisericești (primul cântăreț), putem avea
și cateheți, alții care ajută la serviciul liturgic (paracliserii), precum și un întreg
personal care poate să deservească parohia (clopotar, îngrijitor, gropar, etc.).
Pr. paroh este numit de către chiriarh într-o ședință a P.C.E. De asemenea,
atât cântăreții bisericești, cât și cateheții, paracliserii și tot personalul neclerical
este numit tot de către chiriarh într-o ședință a P.C.E. la propunerea parohului,
care este făcută împreună cu Consiliul Parohial. Atunci când aceștia sunt numiți,
ei trebuie să îndeplinească următoarele condiții: cântărețul trebuie să fie bine
pregătit pentru cântarea și practica liturgică, paracliserul, clopotarul, groparul și
îngrijitorul sunt numiți pe baza unor recomandări ale parohului și ale Consiliului
Parohial ca fiind oameni serioși și dedicați vieții și misiunii Bisericii.
Pentru personalul clerical este nevoie de mai multe condiții: preoții și
diaconii dintr-o parohie sunt întotdeauna aleși dintre cei licențiați în teologie,
absolvenți de master sau doctori în teologie, obligatoriu specializarea teologie
pastorală, care au susținut și promovat examenul de capacitate preoțească. A treia
condiție constă în a fi căsătorit (dat fiind faptul că în BOR nu sunt preoți celibi).
Numirea se face prin concurs, iar aprobarea se face în cadrul unei ședințe a
Permanenței Consiliului Eparhial, putând să fie existe totuși o singură excepție
pentru clericii din instituțiile centrale bisericești și cei din cele administrative
eparhiale, care pot fi numiți slujitori la parohii direct (în cadrul celor centrale
bisericești direct de către Patriarhul României).
Pentru a putea candida în vederea numirii într-un post de diacon sau preot
toți candidații trebuie să corespundă condițiilor canonice, statutare și
regulamentare. Hirotonia trebuie să fie făcută pentru un altar (nu să fie făcută fără
o destinație precisă), cei care sunt numiți trebuind să fie numiți la o anumită
parohie cu postul lor clar. Într-o parohie poate exista (sau nu) un cleric pentru a
desfășura activități pastorale sau misionare, frecvența slujirii nu poate fi îngăduită
decât cu aprobare scrisă a chiriarhului (nu intră situațiile când sunt invitate pentru
hram și alte persoane clericale ca să slujească împreună cu preotul paroh, ci atunci
când respectivul cleric vine frecvent pentru a desfășura activitățile pastoral-
misionare din parohia respectivă).

- 64 -
 În parohie mai avem personalul reprezentat de cei care sunt citeți sau
ipodiaconi. Hirotesia acestora (întru citeț sau ipodiacon), chiar dacă este pentru
copil, trebuie făcută pentru un anumit altar (nu fără destinație, la fel ca hirotonia
preotului sau diaconului).
Între personalul clerical și chiriarh există un raport de slujire și de misiune,
care este liber asumat. Când este asumat acest raport? Când se face mărturisirea
solemnă la hirotonie. Atunci, conform acestei mărturisiri sau declarații solemne,
semnate de către candidat și rostită public se prevede acest raport de slujire și
misiune. După ce este hirotonit și numit într-o parohie, clericul respectiv primește
o decizie chiriarhală prin care i se prezintă toate drepturile și îndatoririle pe care
le are în slujirea lui de diacon, preot sau paroh. Există două momente principale:
1) mărturisirea de credință rostită solemn și public; 2) decizia chiriarhală de
numire în care sunt trecute drepturile și îndatoririle noului hirotonit.
Există mai multe tipuri de parohii:
1) Parohii urbane: pentru a fi numit într-o parohie urbană dintr-un municipiu
sau oraș, clericii pot susține un concurs doar dacă au minim 5 ani de
vechime în cler;
2) Parohii rurale: dacă un cleric dorește transferul de la o parohie rurală la
una urbană este nevoie ca acesta să aibă minim 5 ani vechime de la ultimul
transfer sau de la numirea sa.
Există o excepție în cadrul parohiile rurale unde nu se prezintă candidați,
caz în care chiriarhul poate să numească direct și absolvenți de seminar, care au
promovat însă examenul de capacitate preoțească (chiar dacă nu sunt absolvenți
de teologie pastorală din cadrul facultăților).
În cazul transferurilor pentru care este nevoie de 5 ani de slujire există
posibilitatea unor excepții în situații misionare urgente, însă un astfel de transfer
se face o singură dată și numai dacă acest lucru se impune pentru că respectiva
persoană are anumite calități sau merite deosebite.
Clericii de la parohie nu pot fi membri și nu pot participa la activitățile unor
asociații, fundații sau organizații de orice tip dacă nu obțin în prealabil
binecuvântarea chiriarhului, adică aprobarea lui scrisă. Este interzis clericilor (dar
și monahilor) să înființeze sau să facă parte din organizații de tip sindical.
În BOR, statutul de cleric (precum și cel de monah) este incompatibil cu
exercitarea oricăror activități personale cu caracter economic, financiar și
comercial, care contravin moralei creștine sau aduc prejudicii spirituale sau
morale Bisericii.

- 65 -
 Chestiuni tehnice pentru clerici:
După ce sunt numiți după o anumită perioadă, clericii pot să promoveze
prin obținerea gradelor profesionale (definitiv, II și I). Aceste promovări sunt
necesare pentru că pentru a putea promova (și a se putea transfera deci de la
parohii) trebuie să aibă un anumit grad. Așadar, se organizează cursuri la centrele
mitropolitane, fiind obligatorii ca o formă continuă de perfecționare a
respectivilor clerici. Există o metodologie specifică care a fost aprobată de către
Sf. Sinod.
Întotdeauna, atât doctorii în teologie, absolvenții de master și licențiații în
teologie, cât și cei de la seminar nu pot fi hirotoniți într-o altă eparhie decât cea
de unde au primit binecuvântarea. În astfel de cazuri, ei trebuie să obțină
documentele necesare de ieșire canonică din eparhia respectivă din care ei provin.
Numirea monahilor:
Sunt hirotoniți de către chiriarh după ce se obține aprobarea în P.C.E.
Aceștia trebuie să aibă în primul rând studii teologice (seminar, facultate, master,
etc.) și să aibă binecuvântare, recomandarea starețului lor și a Consiliului
Mănăstirii. În ceea ce privește personalul neclerical din mănăstire, aceștia sunt
numiți întotdeauna direct de către chiriarh. Tot personalul clerical din mănăstiri
și din catedralele eparhiale care au statut de mănăstire se numește direct, fără
concurs, de către chiriarh (un călugăr nu dă concurs pentru a fi numit într-o
mănăstire). În decizie sunt înscrise și drepturile și responsabilitățile respectivului
cleric monah, fie că este la o mănăstire, fie că este la o catedrală, decizia făcându-
se pe baza unei decizii oficiale chiriarhale.
Dacă un cleric vrea să se transfere de la o eparhie la alta este nevoie de
aprobarea ambilor chiriarhi și de schimbarea cărților canonice. Dacă este nevoie
de transferul clericilor din afara țării în țară e nevoie de acordul chiriarhilor și
aprobarea scrisă a Patriarhului României. Pentru primirea unor clerici din alte
Biserici Ortodoxe Autocefale într-o parohie a BOR, aceasta se face cu acordul
chiriarhilor și cu aprobarea Patriarhului României (fiindcă el are responsabilitatea
relațiilor externe).
În ceea ce privește alegerea ierarhilor, organismul responsabil este Sf.
Sinod, însă alegerea se face printr-un proces de cooperare cu eparhia unde este
ales respectivul ierarh și cu Sinodul Mitropolitan de unde este respectiva eparhie.

- 66 -
 Curs IX – 10.12.2020
Numirea și alegerea ierarhilor
În Sf. Sinod avem mai multe categorii de ierarhi în ceea ce privește
responsabilitatea lor administrativă:
- Cea mai înaltă demnitate este cea de Patriarh al BOR;
- Mitropoliții, care prezidează Sinodul Mitropolitan;
- Chiriarhul (episcop sau arhiepiscop);
- Ierarhii vicari, pentru care avem trei categorii: episcopii vicari patriarhali
(ierarhii vicari ai Patriarhului), episcopi vicari (ierarhi vicari de la
arhiepiscopie), arhierei vicari (care țin direct de episcop).
Autoritatea care alege un ierarh este Sf. Sinod, însă face acest lucru în
cooperare cu organismele eparhiale și cele mitropolitane.
Când poate Sf. Sinod să organizeze o alegere de ierarh? De obicei, Sf.
Sinod este constituit statutar cu prezența a jumătate + 1 dintre membrii săi. Însă,
dacă în acea ședință trebuie să se organizeze alegerea unui ierarh este nevoie de
un cvorum cu majoritate calificată, adică Sf. Sinod este constituit statutar în cazul
alegerilor de ierarhi doar cu prezența a trei pătrimi dintre membrii săi.
Cine prezidează alegerea? Sf. Sinod este convocat și prezidat de către
Patriarh, care și închide lucrările acestuia. Însă, atunci când sunt alegeri de ierarhi,
președinția sinodală a respectivei ședinței de alegeri poate fi dată și altora:
- Atunci când se face alegerea de Patriarh, președinția o asigură cel care este
locum tenens de Patriarh;
- Când se face alegerea de mitropoliți, președinția este deținută de către
Patriarh;
- În cazul alegerii de chiriarhi, președinția ședinței de alegere este dată
mitropolitului respectivei mitropolii. Dacă trebuie să fie ales un nou
episcop într-o eparhie, atunci Patriarhul îl invită pe mitropolitul de unde
este respectiva eparhie ca să prezideze respectiva ședință de alegeri, iar
apoi preia Patriarhul președinția ședinței sinodale după ce se încheie
alegerea respectivului episcop pentru a arăta responsabilitatea sinodală și
la nivel mitropolitan.
Cine poate să fie ales ca episcop? Este vorba de eligibilitate. Pentru ca să
se organizeze o ședință de alegere a noului ierarh este nevoie ca acea slujire să fie
vacantă. Sf. Sinod trebuie ca în cel mult 60 de zile de la vacantarea respectivului
post să organizeze alegerea (poate să fie cazul de vacantare când nu mai este un

- 67 -
chiriarh sau poate să existe vacant un post pentru că a fost înființată o nouă
episcopie).
Pentru respectiva alegere există o procedură care implică și consultarea
clerului și mirenilor din organismele eparhiale și mitropolitane, dar până atunci
trebuie să fie întocmită o listă de candidați eligibili pentru slujirea de mitropolit,
arhiepiscop sau episcop.
Condițiile ca să poată fi înscris un ierarh în respectiva listă:
o Ierarhul care are vârsta peste 70 de ani sau este de mai puțin de 7 ani
întronizat într-o eparhie nu poate fi înscris pe lista de candidați
eligibili;
o Nu se poate ca un ierarh să treacă de la o eparhie la altă eparhie cu
același rang;
Sf. Sinod poate să aprobe în mod excepțional ca astfel de condiții să nu fie
respectate, dar trebuie să fie motivate respectivele decizii doar de către apărarea
credinței ortodoxe sau de situații de urgență misionare. O astfel de hotărâre poate
fi aprobată de către Sf. Sinod prin vot secret cu două treimi din numărul voturilor
valid exprimate.
Criteriile de eligibilitate pentru slujirea de Patriarh al României:
Pentru această slujire este eligibil oricare dintre mitropoliți, arhiepiscopi și
episcopi, care au o vechime de minimum 7 ani ca ierarhi eparhioți și care s-au
impus în conștiința Bisericii, dar și a societății printr-o viață curată, printr-o
cultură teologică aleasă, printr-o demnitate eclezială, printr-un zel misionar și un
simț deosebit administrativ-gospodăresc.
Alegerea de Patriarh al României:
Sf. Sinod este prezidat de mitropolitul cu cea mai mare vechime în slujirea
de arhiereu și care, la începutul ședinței, anunță public că nu acceptă să fie înscris
în lista de candidați. Respectivul mitropolit prezidează Sf. Sinod și, în acea
ședință, Sf. Sinod stabilește, printr-o consultare deschisă, urmată de un vot secret,
lista cu doi candidați dintre cei care sunt înscriși în lista eligibililor. Lista o
stabilește Cancelaria Sf. Sinod pe baza condicii sfinte (pe baza informațiilor
referitoare la data hirotoniei, data instalării, întronizării, etc.).
După aceea, Sf. Sinod transmite această listă către Sinodul Permanent.
Sinodul Permanent este de asemenea prezidat tot de mitropolitul cu vechimea cea
mai mare în slujirea arhierească și care nu candidează și, Sinodul Permanent se
consultă într-o ședință specială cu membrii Adunării Naționale Bisericești (clerici
și mireni) și cu membrii Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, la care
se adaugă directorul Seminarului Teologic din București și decanul Facultății de

- 68 -
Teologie. Se prezintă lista cu cei doi candidați (ierarhi) și se solicită votul dacă
acea listă este validată sau mai trebuie să fie completată motivat cu încă un ierarh
eligibil (fiind vorba de o majoritate simplă, de jumătate + 1).
În continuare, lista cu cei doi sau trei ierarhi este retransmisă Sf. Sinod, iar
acesta organizează alegerea de Patriarh, votul fiind întotdeauna secret, iar Patriarh
ales al României devine ierarhul dintre cei doi sau trei care a obținut două treimi
din totalul voturilor valid exprimate (majoritate calificată). Dacă nu obține,
votarea este repetată până la obținerea de către unul dintre candidați a majorității
de două treimi (dacă sunt trei candidați, după prima rundă intră doar cei doi).
Președintele Sf. Sinod anunță solemn numele celui ales, întronizarea se
face ulterior, iar hotărârea Sf. Sinod este transmisă printr-un Tomos Sinodal.
Alegerea mitropoliților:
Pentru această slujire sunt eligibili toți mitropoliții onorifici, arhiepiscopii
onorifici, episcopii eparhioți, care au o vechime de cel puțin 7 ani de la întronizare
în eparhia pe care o păstoresc și au cel mult 70 de ani. Dacă există situații
excepționale (nu sunt ierarhi eligibili sau este o problemă de diaspora), atunci, pe
lista ierarhilor eligibili pot fi incluși după o consultare a chiriarhilor lor și
episcopii vicari patriarhali, episcopi vicari sau arhierei vicari, iar Sf. Sinod este
organismul care trebuie să aprobe acest lucru. Lista de ierarhi eligibili este
întotdeauna întocmită de Cancelaria Sf. Sinod.
Pentru alegerea de mitropoliți, Patriarhul este cel care prezidează ședința
Sf. Sinod. Înainte de a se ajunge la Sf. Sinod, Sinodul Mitropolitan respectiv
(unde urmează să fie ales un mitropolit) este de asemenea prezidat de Patriarhul
României, care asigură locotenența în cazul vacantării unui scaun mitropolitan,
el putând să asigure această locotenență personal sau poate să desemneze un
locțiitor.
Înainte de a se organiza alegerea de mitropolit, Sinodul Mitropolitan
respectiv trebuie să stabilească, printr-o consultare deschisă, ce este urmată de un
vot secret consultativ, o listă de doi ierarhi eligibili. Apoi, după ce este stabilită
respectiva listă, Sinodul Mitropolitan se consultă într-o ședință specială cu
Adunarea Eparhială a eparhiei vacante, la care se adaugă toți membri, clerici și
mireni din celelalte eparhii ale mitropoliei, care sunt delegați de Adunarea
Națională Bisericească. Se mai adaugă decanul Facultății de Teologie și
directorul Seminarului Teologic din respectiva mitropolie. Organismul
consultativ poate să păstreze numărul de doi membri sau poate să mai adauge încă
un candidat.

- 69 -
 După această consultare, lista cu doi sau trei candidați este trimisă către Sf.
Sinod pentru alegere. Sf. Sinod, înainte de a organiza alegerea de mitropolit,
analizează propunerile de ierarhi și validează această listă sau, dacă este necesar,
cu majoritate simplă poate să mai adauge încă un ierarh în lista celor eligibili.
După ce stabilește această listă finală de candidați (de doi, trei sau patru),
Sf. Sinod organizează alegerea și se votează secret, iar mitropolit este ales cel
care a obținut jumătate + 1 din totalul voturilor valid exprimate.
Alegerea de chiriarh (episcop sau arhiepiscop):
Eligibili pentru această slujire sunt, de obicei, cei care sunt episcopi și se
face o distincție între eligibilitatea pentru arhiepiscop și eligibilitatea pentru
episcop.
- Pentru slujirea de arhiepiscop sunt eligibili episcopii eparhioți, episcopii
vicari patriarhali, episcopii vicari și arhiereii vicari, care au vârsta cuprinsă
între minimum 35 de ani și maximum 70 de ani și au o activitate frumoasă
în Biserică, lista fiind stabilită de către Cancelaria Sf. Sinod.
- Pentru slujirea de episcop sunt eligibili episcopii vicari patriarhali,
episcopii vicari, arhiereii vicari, precum și arhimandriții și preoții văduvi
prin deces:
o Dacă este vorba de ierarh vicar, ei trebuie să întrunească aceleași
condiții ca la arhiepiscop (minimum 35 de ani și maximum 70 de ani
și să aibă o activitate aleasă);
o Dacă este vorba despre un arhimandrit sau un preot văduv, atunci
aceștia trebuie să întrunească următoarele condiții: să aibă minimum
35 de ani, să aibă o recomandare de la duhovnic pentru slujirea de
arhiereu, să fie licențiați în teologie, absolvenți de master sau doctori
în teologie, iar pentru licență trebuie să aibă minimum 8,50, apoi
trebuie să aibă și câteva condiții referitoare la activitatea academică,
să aibă cel puțin o carte sau 10 studii teologice publicate.
Din punct de vedere clerical, aceștia trebuie să fie de cel puțin 5 ani
hirotoniți și să aibă și activitate administrativă sau academică, să fie cunoscători
a cel puțin o limbă de circulație internațională și să fie buni oratori sau buni
comunicatori. Chiriarhul lor trebuie să lea dea o recomandare scrisă pe baza
curriculumului lor și a memoriilor de activitate.
Etapele pentru alegerea unui episcop sau arhiepiscop:
- Sinodul Mitropolitan trebuie să stabilească, printr-o consultare deschisă, ce
este urmată de un vot secret, o listă cu doi candidați (fie că e vorba de
ierarhi, fie că e vorba de clerici);

- 70 -
 - Lista este transmisă către Adunarea Eparhială a eparhiei vacante pentru că
Sinodul Mitropolitan trebuie să se consulte cu Adunarea Eparhială a
eparhiei vacante respective, la care participă și un decan și un director de
seminar dacă aceștia există în eparhie;
- În cadrul acestei consultări se poate vota fie păstrarea listei cu doi
candidați, fie adăugarea a încă unui candidat, putând avea astfel doi sau trei
candidați pentru slujirea de episcop sau arhiepiscop;
- Sinodul Mitropolitan transmite lista către Sf. Sinod, care analizează lista și
poate să o valideze sau să mai adauge încă un candidat dacă va considera
necesar acest lucru, printr-un vot secret și prin obținerea a jumătate + 1
dintre voturile valid exprimate.
- După ce se stabilește această listă de doi, trei sau patru candidați, Sf. Sinod
trebuie să organizeze alegerea, însă putem observa că avem și situația în
care există și candidați care nu sunt ierarhi, și atunci, înainte de a organiza
alegerea, Sf. Sinod trebuie să dispună cercetarea lor canonică privind Sf.
Canoane care se referă la demnitatea și slujirea de arhiereu, apoi la
prevederile statutare referitoare la atribuțiile Sf. Sinod și a celorlalte
organisme centrale, precum și la atribuțiile ierarhilor eparhioți și ierarhilor
vicari și o analiză a priorităților pastorale și misionare din BOR și a
principalelor activități din aceasta. Cercetarea canonică se face la Comisia
Canonică, Juridică și pentru Disciplină a Sf. Sinod, care poate să propună
Sf. Sinod ca acei candidați să rămână în lista de candidați pentru că au fost
validați sau să nu mai fie pentru că nu îndeplinesc condițiile;
- După aceasta, Sf. Sinod procedează la alegerea episcopului sau
arhiepiscopului, înscriind pe buletinul de vot candidații care au fost
validați. Astfel se purcede la votarea secretă, iar episcop sau arhiepiscop
ales devine acel candidat care a obținut jumătate + 1 din numărul voturilor
valid exprimate (în caz de paritate vor decide sorții).
Alegerea ierarhilor vicari:
Atunci când este vorba despre episcopii vicari patriarhali, Patriarhul
României propune doi candidați dintre arhimandriții sau preoții văduvi, care
întrunesc condițiile menționate mai sus (minimum 35 de ani, licențiați în teologie
cu 8,50, absolvenți de master, doctorat și care au publicat o carte sau cel puțin 10
studii, care vorbesc o limbă străină și care s-au remarcat printr-o slujire aleasă de
minim 5 ani, etc.) și apoi, propunerea respectivă este supusă unei consultări către
Sinodul Permanent, care, dacă validează pe cei doi candidați trimite lista către Sf.

- 71 -
Sinod, iar acesta alege prin vot secret pe unul dintre cei doi. Înainte de a face
alegerea, candidații trebuie cercetați canonic.
Episcopii vicari, dar și arhiereii vicari se aleg astfel: chiriarhul propune
doi candidați și apoi se consultă cu Sinodul Mitropolitan. După ce candidații sunt
validați de către Sinodul Mitropolitan, atunci lista cu cei doi este transmisă Sf.
Sinod și urmează aceeași procedură (candidații trebuie să îndeplinească aceleași
condiții ca cele menționate mai sus).
După această desemnare, ei merg la Sf. Sinod și, în cadrul Comisiei
Canonice, Juridice și pentru Disciplină sunt cercetați canonic pe baza CV-ului lor
și a memoriilor de activitate, dar și prin tot ceea ce înseamnă activitate a Sf. Sinod,
a chiriarhului, a episcopului, arhiereului vicar, dar și pentru activitățile din
Biserică.
Atunci când este vorba despre o astfel de cercetare canonică, nu este
suficient un CV în sensul de enumerare a etapelor din viață și a formării, ci, în
spatele acestui CV trebuie să fie copii după toate documentele necesare (de la
actele de identitate la actele de studii, apoi actele de hirotonie sau hirotesie,
precum și tot ceea ce înseamnă activități incluse în memoriul de activitate).
Ședința pentru alegerea de ierarhi vicari este prezidată de Patriarhul
României, iar el este cel care, după alegerea ierarhilor vicari, eliberează și actul
de confirmare a alegerii de ierarhi vicari. După ce sunt hirotoniți, chiriarhul lor
trebuie să le facă și o listă de atribuții (decizia chiriarhală de atribuții, care este
aprobată de către Sf. Sinod).
Niciun ierarh nu poate să fie ales dacă nu a obținut jumătate + 1 din voturile
valid exprimate, dar nici nu poate fi ales dacă nu a întrunit un număr de voturi
egal cu o treime din numărul ierarhilor prezenți.
În diaspora, eparhiile din afara granițelor au și ele statute proprii. Unele
episcopii țin direct de Patriarhia Română (cum este Episcopia Ortodoxă Română
a Australiei și Noii Zeelande). Aceste eparhii au un regim diferit, în diaspora fiind
destul de dificil în a identifica candidați pentru slujirea de ierarhi.
Pentru alegerea de episcopi, arhiepiscopi sau mitropoliți pentru eparhiile
din afara granițelor, Sf. Sinod poate să aleagă din cei 1 sau 2 candidați propuși de
Adunarea Eparhială a eparhiei vacante, dar acest lucru trebuie să fie înscris și în
statutul lor. Dacă o Adunare Eparhială propune un singur candidat, iar Sf. Sinod
nu-l alege pe acela, atunci Adunarea Eparhială trebuie să propună un al doilea
candidat pentru a fi ales.

- 72 -
 După ce sunt aleși există două posibilități: dacă cel ales nu este ierarh,
atunci el trebuie să fie hirotonit episcop, iar dacă cel ales este episcop, atunci el
trebuie să fie întronizat.
Hirotonia poate fi făcută de minimum 3 ierarhi, întotdeauna trebuind să fie
prezent mitropolitul. Pentru întronizarea Patriarhului României, atunci Sf. Sinod
emite o Gramată Sinodală de întronizare. Dacă trebuie întronizat un mitropolit,
atunci Patriarhul României emite o Gramată Patriarhală pentru întronizarea
mitropoliților sau pentru întronizarea episcopilor care sunt autoritatea directă a
Patriarhiei Române. Dacă este vorba despre întronizarea unui episcop sau unui
arhiepiscop, atunci mitropolitul respectivei mitropolii emite o Gramată
Mitropolitană pentru întronizare. Pentru episcopii vicari patriarhali, episcopii
vicari și arhiereii vicari, Patriarhul României emite actul patriarhal de confirmare
a alegerii.
După ce este ales, Biserica are o responsabilitate față de autoritățile publice
centrale. După alegere, Patriarhul României are îndatorirea de a informa pe
președintele României, pe prim-ministrul României și instituțiile publice centrale
de resort despre alegerea unui nou ierarh, despre data când va fi hirotonit sau data
când va fi întronizat.

Curs X – 18.12.2020
Administrarea bunurilor bisericești în BOR
Totalitatea bunurilor care se află în proprietatea unităților de cult sau a
asociațiilor și fundațiilor construite de Biserică, precum și bisericile fundaționale
și bisericile destinate unui scop eclesial sunt bunuri bisericești, făcând astfel parte
din patrimoniul bisericesc.
Biserica poate avea și bunuri în folosință. Acestea care sunt în folosința
unităților de cult au regimul bunurilor bisericești și ele trebuie să fie evidențiate
în registre separate cu menționarea expresă a documentelor, în baza cărora
unitatea de cult exercită dreptul de folosință asupra lor.
Din punct de vedere al destinației avem două categorii de bunuri:
1) Bunuri sacre – sunt cele care, prin sfințire (sau binecuvântare), sunt
destinate cultului divin. Acestea sunt inalienabile, insesizabile și
imprescriptibile, iar proprietatea asupra lor aparține exclusiv Bisericii.

- 73 -
 Bunurile sacre devin sacre prin sfințire în raport cu Biserica. Imediat după
sfințirea acestora, Biserica intră în proprietate cu toate cele aferente.
Bunurile asimilate celor sacre care beneficiază de același regim juridic ca
acestea sunt:
o Casa parohială, vatra parohială și mănăstirească, incinta Centrului
Eparhial, Mitropolitan sau Patriarhal, reședințele chiriarhale, chiliile
mănăstirilor, muzeele de artă eclesială, bunurile de patrimoniu și
cele prețioase cu valoare artistică, istorică sau materială (picturi,
sculpturi, miniaturi, documente, țesături, etc.).
2) Bunuri comune – sunt acelea care sunt destinate întreținerii bisericilor și
slujitorilor acestora, a operelor culturale de caritate, asistență socială și
medicală, precum și alte scopuri ale Bisericii:
o Așezăminte și instituții culturale, filantropice, medicale, terenuri
agricole, păduri, grădini, etc.
Pentru drepturi patrimoniale avem acțiunile care țin de bani (fonduri,
averea în numerar, etc.) și alte garanții bancare.
Aceste bunuri sunt văzute ca o sursă de venit în sine. Biserica nu deține ea
în sine un animal, ci el devine bun comun al unei mănăstiri. Terenurile trebuie să
fie folosite conform prevederilor statutare, regulamentare și dispozițiilor stabilite
de organismele bisericești competente.
Normele sunt stabilite de către Sf. Sinod. Dacă există suspiciuni, procedura
cercetării este stabilită de Sinodul Mitropolitan sau, dacă se află sub jurisdicția
Patriarhiei, demersul este determinat de către Sinodul Permanent.
Cum poate fi înstrăinat un bun? Cele sacre nu pot fi înstrăinate, ci numai
cele comune. Vânzarea, înstrăinarea și alte acțiuni privitoare la bunurile imobile
dintr-o eparhie sunt stabilite (și deci aprobate sau respinse) de către Consiliul
Eparhial.
Cum se poate primi un bun? Permanența Consiliului Eparhial este
organismul care aprobă dacă se acceptă sau dacă se primește bunul respectiv.
Grevarea cu sarcini este aprobată tot de către Permanența Consiliului Eparhial. În
cazul în care este vorba de bunuri de la Centrul Eparhial, iar acestea trebuie
înstrăinate, vândute, etc., în respectiva situație nu mai intervine Centrul Eparhial
de unul singur, ci acesta poate lua hotărâri doar cu aprobarea prealabilă a
Sinodului Mitropolitan. Bunurile de la o mitropolie sunt ale arhiepiscopiei
respective. Când se vorbește de mitropolie ca proprietar de drept al bunurilor
trebuie să se înțeleagă că se face referire la arhiepiscopia respectivă.

- 74 -
 Ce se întâmplă cu bunurile dacă se desființează ceva? Proprietatea
asupra întregului patrimoniu se transmite unității de cult superioare ierarhic, care
dispune de titlul de proprietar.
Ce se întâmplă cu bunurile donate unor unități de cult dacă respectivul
donator le cere înapoi? Orice este intrat în patrimoniul unităților de cult rămâne
în proprietatea acestora, de aceea nu se poate face obiectul revendicării lor
ulterioare. Bunurile din afara granițelor sunt supuse legilor din statele respective.
Edificiul de cult sau bisericesc
Din punct de vedere legal, edificiile bisericești sunt:
o Bisericile parohiale din filii de cimitir, fundaționale, izolate,
paraclise, catedrale, mănăstiri și din străinătate;
o Biserici din unități publice: în armată, în penitenciar, în spital, în
așezămintele sociale, în unitățile de învățământ.
Biserica parohială este proprietatea parohiei respective, fiind integrată în
patrimoniul eparhiei sub al cărei autoritate se află. Dacă sunt mai multe biserici,
chiriarhul este cel care stabilește care este cea parohială. Tot chiriarhul stabilește
și care sunt paraclisele chiriarhale.
Anexe ale lăcașului de cult:
o Clopotnița, agheasmatarul, capela, casa parohială, cancelaria
parohială, muzeul, pangarul, etc.

Cimitirele
Sunt de trei categorii: parohiale, mănăstirești și eparhiale (spre exemplu Sf.
Nicolae Străulești).
Administrarea cimitirelor se face:
- În parohie de către Consiliul Parohial;
- În mănăstire de Consiliul Economic Mănăstiresc;
- În eparhie de către Permanența Consiliului Eparhial.
În cimitirele bisericești, precum și în celelalte este absolut interzisă
condiționarea oficierii slujbei înmormântării de plata oricărei taxe sau
contribuții benevole fixate de organismele parohiale.
Cine poate înființa cimitire? Parohia, mănăstirea și eparhia sunt cele care
pot înființa cimitire bisericești, însă înființarea acestora trebuie făcută cu
aprobarea Permanenței Consiliului Eparhial.

V.I.P.
- 75 -