Despre aghiazma mare şi mică

de protosinghel » 04 Noi 2013, 18:28

1. Vreau să precizeze că cuvântul "aghiasmă / αγίασμα" înseamnă atât rânduiala de sfinţire, cât şi apa sfinţită în cadrul

acelei rânduieli. Deci atunci când se spune "aghiasma mică" sau "aghiasma mare" nu trebuie să înţelegem că o apă ar fi mai

sfinţită, iar alta mai puţin, ci că ele au fost sfinţite prin rânduieli diferite. Aghiasma mică sau "sfinţirea mică a apei" (nu sfinţirea

"apei mici") se face ori decâte ori este nevoie de apă sfinţită. Aghiasma mare sau "sfinţirea mare a apei" (nu sfinţirea "apei

mari") se face doar la Bobotează. În trecut se făcea doar în ajun, iar acum şi în însăşi ziua Praznicului. Despre toate acestea a

scris I. Foundoulis în "Dialoguri liturgice", în mai multe răspunsuri din vol. 4-5; (se poate căuta uşor după index).

2. Aşa cum corect observă şi marele liturgist grec Foundoulis, diferenţa de sfinţenie a celor 2 tipuri de aghiasmă ţine mai mult

de "teologia babelor". În cererile din ecteniile şi rugăciunile celor două rânduieli noi cerem aceleaşi lucruri: ca să fie spre

gustare şi stropire, iar ca urmare a consumului sau stropirii, să fim izbăviţi de lucrarea celui rău şi să ni se dea tămăduire

sufletului şi trupului. La sfinţirea apei de la Bobotează nu se cerem absolut nimic în plus, ci doar se face legătura cu "sfinţirea

firii apelor" prin intrarea lui Hristos în Iordan. Asta însă nu schimbă cu nimic datele problemei. Deci aghiasma de la Bobotează

pare mai specială prin simplul fapt că se sfinţeşte o singură dată pe an şi că aminteşte de Botezul Domnului. Dar, până la

urmă, sfinţirea mică a apei tot de Iordan se leagă.

În tradiţiile liturgice locale există diferenţe de abordare a celor două feluri de aghiasmă:

- grecii consumă aghiasmă doar în ziua sfinţirii ei şi numai aghisma de la Bobotează o consumă până la Odovania Praznicului,

dar fără să o păstreze în restul anului sau să o considere superioară celei obişnuite. Aceasta este tradiţia cea mai veche în

Biserica noastră.

- ruşii păstrează aghiasma de la Bobotează şi o consumă doar pe nemâncate, pe când aghiasma din restul anului o pot

consuma şi pe mâncate, numai să fie totuşi cu evlavie.

- românii consumă şi aghiasma mică pe nemâncate, iar cea mare, de obicei, numai după Spovedanie şi, uneori, ca mângâiere

pentru cei care nu se pot împărtăşi.

Eu oscilez între prima şi a doua practică, iar pe a treia o consider exagerată şi motivată şi de împărtăşirea foarte rară cu

Sfintele Taine.

3. Rânduiala actuală a „aghesmei mici”, care conţine şi un Canon către Născătoarea de Dumnezeu (în acrostih) provine din

Constantinopol, fiind legată de „izvorul făcător de minuni” de la Vlacherne, de unde apa se lua ca şi sfinţită gata. Vechile

manuscrise oferă şi alte rânduieli de sfinţire a apei, dintre care cele mai multe se limitau la o rugăciune sau două citite înainte

de Liturghie. Până la urmă însă, în împrejurări neclare, majoritatea cărţilor au început să tipărească doar slujba de la

Vlacherne, adăugând la ea elemente din Utrenie şi Liturghie, dar mai ales din Slujba Aghesmei Mari (de la Bobotează). De

exemplu, în „Slujba Aghesmei Mici”, rugăciunea de după Evanghelie nici până astăzi nu are o epicleză clară, ea fiind adăugată

doar în Molitfelnicul românesc. Rămâne neclară şi problema menţinerii acelui canon theotokologic, care în mod evident se

referă doar la izvorul şi biserica din Vlacherne, unde apa nu se sfinţea prin rugăciuni speciale; (detalii vezi la I. Foundoulis,

Dialoguri liturgice, 574, vol. 5, pp. 273-278).