Sunteți pe pagina 1din 31

DREPTUL FEUDAL SCRIS

Pravilele bisericesti - primele legiuiri feudale scrise.



Prin utilizarea autoritatii sale spirituale si avand sprijinul statului feudal, biserica ortodoxa
romn a fost in masura sa elaboreze norme de conduita care sa fie aplicate pe intregul teritoriu
al tarii. In scopul consolidarii statului feudal si al centralizarii puterii, domnii erau interesati sa
introduca noi reglementari juridice si sa le asigure un caracter uniform, spre deosebire de
normele legii tarii care prezentau o serie de particularitati regionale.
Pravilele bisericesti au avut un caracter oficial intrucat erau intocmite din ordinul domnului sau
al mitropolitului tarii si pe cheltuiala acestora.
Dispozitiile continute in pravilele bisericesti erau obligatorii atat pt clerici, cat si pt laici, atat in
domeniul religios, cat si juridic, intrucat in conceptia autorilor de pravile, dispozitiile de drept
civil, penal si procesual tineau tot de domeniul religios.
Deoarece biserica ortodoxa romn se afla sub autoritatea spirituala a patriarhiei de la
Constantinopole, domnii si mitropolitii romni au respectat intru totul regula ca pravilele se
intocmesc numai dupa izvoare canonice bizantine.
Procesul crestinarii populatiei daco-romane si apoi al populatiei romanesti a inceput inca din
timpul dominatiei romane si a continuat si dupa retragerea aureliana, fondul principal de cuvinte
al vocabularului religios fiind de sorginte latina. Patrunderea masiva a slavilor la sud de Dunare,
a dus la ruperea contactului direct al romanitatii nord-dunarene de Bizant, astfel incat, in
feudalismul timpuriu, influenta bizantina s-a exercitat pe filiera slava.
Slavona devine limba cancelariei domnesti si a cultului ortodox, si ca atare primele pravile
bisericesti sunt redactate in limba slavona. Dar ea nu era si limba poporului romn, fiind
cunoscuta de un nr restrans de persoane, nici macar toti clericii nu cunosteau limba slavona.
Incepand din a 2-a jumatate a sec al XVI-lea, pravilele bisericesti incep sa fie redactate si in
limba romna. Ambele tipuri de pravile au fost multiplicate ca manuscrise, iar din sec al XVII-
lea apar si pravilele tiparite.

Cele mai importante in limba slavona:
Pravila de la Targoviste din 1452 scrisa de gramaticul Dragomir din porunca lui
Vladislav al Tarii Romanesti;
In Moldova: Pravila de la Putna din 1581
In Tara Romaneasca - Pravila de la manastirea Bistrita (din Oltenia) din 1636.
Izvoarele acestor pravile au fost bazilicalele si celelalte texte din legislatia imparatilor
bizantini, nomocanoanele parintilor bisericii si o lucrare intitulata Sintagma alfabetica.

Pravilele in lb romna:
Pravila Sfintilor apostoli (se mai numeste si Pravila de la Ieud dupa numele localitatii
din Maramures unde a fost descoperit in 1921, in podul unei biserici, singurul exemplar
din aceasta pravila care s-a pastrat);
Pravila cea mica tiparita in Tara Romaneasca la 1640 din porunca domnului Matei
Basarab in 2 editii identice.


Continutul pravilelor bisericesti este extrem de eterogen: alaturi de textele cu caracter
juridic sunt introduse si texte din alte domenii (extrase din lucrarile parintilor bisericii, tabele de
calculare a timpului, cronici). Dispozitiile juridice nu sunt sistematizate pe ramuri si institutii
juridice, astfel incat normele de drept civil alterneaza cu cele de drept penal, cu cele de drept
procesual si cu cele de drept canonic.
Prin continutul lor mistic si prin discrimarile sociale pe care le consacra, pravilele
bisericesti au contribuit din plin la consolidarea relatiilor de productie de tip feudal.
Totodata, avand in vedere izvoarele folosite la elaborarea lor, pravilele bisericesti au marcat
inceputul procesului de receptare a ideilor si institutiilor juridice romane, astfel cum au fost ele
adaptate la realitatile feudale ale bizanului. Din acest moment, influenta dreptului roman asupra
dreptului romanesc a inceput sa se exercite pe cale indirecta, adica pe filiera bizantina.
Mai mult, pravilele bisericesti au un continut asemanator, mergand pana la identitate, in
toate cele 3 tari romne, ceea ce denota unitatea de conceptie a dreptului nostru si reprezinta o
continuare fireasca a unitatii de reglementare a legii tarii.
Pravilele bisericesti au avut si o finalitate practica pt faptul ca ele erau destinate sa se
aplice in activitatea tuturor instantelor de judecata. Cu toate acestea, exista putine documente
care sa ateste ca hotararile judecatoresti erau date in baza pravilelor bisericesti, fapte explicabile
prin aceea ca hotararile in materia penala sau in materia dreptului familiei se dadeau in general in
forma orala si chiar daca se dadeau in forma scrisa, nu indicau textul din pravila pe care se
intemeiau sau nu ni s-au pastrat intrucat partile nu erau interesate sa pastreze asemenea
documente. Dimpotriva, s-au pastrat hotarari judecatoresti date in litigiile referitoare la materia
proprietatii pt ca toate hotararile se dadeau in forma scrisa, iar partile erau interesate sa le
pastreze. Toate aceste hotarari indicau textul din pravila pe care se intemeia solutia pronuntata.

Avem si o hotarare celebra care ni s-a pastrat intr-un litigiu dintre Maria si Florica. Florica era
fiica legitima a lui Mihai Viteazul, iar Maria era fiica naturala. Aceasta hotarare se gaseste intr-
un hrisov domnesc, litigiul fiind castigat de fiica legitima a lui Mihai Viteazul.

















Hrisoavele legislative

La origine, hrisoavele domnesti erau acte cu caracter individual de aplicare a
dispozitiilor Legii tarii la anumite cazuri particulare. La sfarsitul sec al XVI-lea si inceputul sec
al XVII-lea apar hrisoavele legislative care contin norme cu caracter general aplicabile tuturor
subiectelor de drept.
Printre primele hrisoave legislative emise de domnii romani se numara si Asezamantul
lui Mihai Viteazul din anul 1525 care, referindu-se la taranii dependenti, preciza care pe unde
va fi, acolo sa ramana in veci. Plecand de la o interpretare eronata a prevederilor acestui
asezamant, unii istorici romani au afirmat ca, prin acest asezamant, Mihai Viteazul ar fi legat de
glie pe taranii dependenti. Interpretarea corecta a dispozitiilor asezamantului trebuie facuta prin
raportare la contextul istoric in care acesta a fost adoptat. Mihai Viteazul a fost nevoit sa emita
acest hrisov in timpul invaziei otomane a Tarii Romanesti, la presiunea boierilor din dreapta
Oltului. Prin acest asezamant, Mihai Viteazul nu i-a legat de glie pe taranii dependenti, ci a
modificat dispozitiile Legii tarii, care, anterior datei emiterii asezamantului, ii legase de glie pe
taranii dependenti, obligandu-i pe stapanii feudali, pe ale caror mosii se refugiasera taranii
dependenti, sa-i predea stapanilor lor.
In anul 1585, in fata invaziei otomane, foarte multi tarani dependenti de pe mosiile situate in
stanga Oltului au fugit din calea invadatorilor pe mosiile din dreapta Oltului. Potrivit dispozitiilor
Legii tarii, ei ar fi trebuit predati stapanilor lor, insa prin acest asezamant Mihai Viteazul a
permis boierilor din dreapta Oltului sa-i retina pe acesti tarani dependenti pe mosiile lor. Aceasta
dispozitie se aplica si taranilor liberi fugiti pe mosiile din dreapta Oltului, creandu-se astfel o
noua categorie de tarani dependenti, asa-numitii rumni de legatura.
Dispozitii siminare au fost adoptate si in Moldova, in timpul domnilor Stefan Tomsa si
Miron Barnovschi. Dupa acesta data, numarul hrisoavelor legislative a crescut semnificativ.





















Pravilele laice
Au fost adoptate aproape simultan in TR si Mld, la mijlocul secolului 17, ca o necesitate a puterii
centralizate de a interveni cu reglementari in diverse domenii ale vietii sociale.
Pentru boieri, pravilele laice erau in acelasi timp si mijloace de limitare sau de ingradire a
puterii domnesti, intrucat, asa cum ne spune Grigore Ureche, acolo unde nu-s pravile, din voia
domnilor multe strambatati se fac.
Cartea romaneasca de invatatura
-elaborata de logofatul Eustratie din porunca domnului Vasile Lupu in anul 1646
-tiparita la tipografia Manastirii Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, ctitoria domnului Vasile Lupu.
Titlul acestei pravile este semnificativ, ilustrand el este o initiativa romaneasca, iar lucrarile
straine care au stat la baza elaborarii acesteia au fost codificate intr-o viziune proprie, in cadrul
unui efort de sinteza cu elemente de originalitate.
In al doilea rand, termenul de invatatura nu are un sens didactic, ci unul juridic, acela de
dispozitie obligatorie care atrage sanctionarea celor care nu asculta de aceste invataturi.
Izvoarele pravilei sunt Legea agrara bizantina (nomos ghiorghicos), apoi lucrarea penalistului
italian Prospero Farinacci, Praxix et teorice criminalis.
Indreptarea Legii sau Pravila cea Mare
- elaborata de Daniil Panoneanul, din porunca domnului Matei Basarab la 1652
- tiparita la Targoviste
-avea o prefata scrisa de mitropolitul Stefan al Tarii Romanesti.
Si titlul acestei pravile este semnificativ, aratand ca scopul ei este influentarea in sens pozitiv a
comportamentului uman, prin dispozitii legale noi.
Pravila cuprinde pe langa versiunea muntenizata a pravilei moldovene si o traducere a unei
lucrari bizantine: Nomocanonul lui Mihail Malaxos. Totodata, aceasta pravila include in partea
finala si unele chestiuni de interes general din diverse domenii: medicina, filozofia, gramatica si
diverse chestiuni de drept canonic.
Referindu-ne la dispozitiile juridice din cele doua pravile, trebuie sa spunem ca ele sunt
asemanatoare; sunt structurate in pricini, glave si zaciale (sectiuni, capitole si articole) si pot fi
grupate in doua parti: prima parte, care contine normele ce reglementeaza relatiile sociale din
agricultura, si a doua parte, normele de drept penal.
Normele care reglementeaza relatiile sociale din agricultura se refera la:
legarea de glie a taranilor aserviti
dreptul stapanilor feudali de a-i urmari pe taranii aserviti si a-i readuce pe mosii
interdictia pentru ceilalti stapani feudali de a-i primi pe taranii fugari si obligatia de a-i
preda stapanilor lor
obligatiile de renta feudala ale taranilor aserviti fata de stapanii feudali si dreptul
stapanilor feudali de a-i pedepsi pe taranii care nu-si executa obligatia de plata a rentei
feudale
norme referitoare la paza hotarelor, a recoltelor si a celorlalte bunuri agricole
norme referitoare la cresterea vitelor, la impartirea recoltelor si schimburile de terenuri.
Partea a doua include dispozitii de drept penal:
Infractiunile continua sa fie denumite vini si sa fie clasificate in vini mari si vini mici, insa ca
element de noutate, la calificarea infractiunii se au in vedere o serie de elemente, cum ar fi:
pozitia subiectiva a faptuitorului (gandul faptasului), momentul si locul savarsirii faptei.
Se introduc categorii juridice noi, extrem de moderne, cum ar fi spre pilda tentativa, recidiva si
complicitatea.
Totodata, sunt reglementate:
cauzele care inlatura raspunderea penala: nebunia, legitima aparare, ordinul superiorului;
cauze care atenueaza raspunderea penala: varsta sub 10 ani, mania, batranetea
cauze care agraveaza raspunderea penala: calitatea de boier, in cazul savarsirii infractiuni de
hiclenie.






































Voievodatul si principatul Transilvaniei

La venirea lor in Transilvania, triburile maghiare au gasit deja formate stratificarea
sociala si relatiile de productie de tip feudal, formele de proprietate ale feudalismului, precum si
institutiile politice feudale, in cadrul carora pe primul plan se afla institutia voievodatului. Toate
aceste realitati ale lumii feudale au cunoscut in Transilvania o evolutie specifica pe fondul
instaurarii dominatiei maghiare.
La venirea lor in Transilvania, ungurii se aflau intr-un stadiu primitiv de organizare sociala, mai
exact in comuna primitiva, in democratia militara; nu aveau institutii proprii de tip feudal, si
atunci le-au preluat pe cele ale romanilor, utilizandu-le apoi ca instrumente de reprimare sociala
si nationala a acestora. Pe de alta parte, intrucat nu puteau domina populatia romaneasca
majoritara, din cauza numarului lor mic, ungurii au procedat la colonizari masive cu sasi si secui,
fara a putea schimba insa compozitia etnica a Transilvaniei, in care populatia autohtona
romaneasca a continuat sa reprezinte majoritatea absoluta.
Asa cum rezulta chiar din documentele cancelariei maghiare, inca din secolul al IX-lea,
pe intregul teritoriul Transilvaniei si in Campia Panonica, erau constituie numeroase formatiuni
prestatale de tip feudal romanesti (cnezate, voievodate, tari). In cadrul procesului de supunere a
Transilvaniei de catre unguri, s-a dat o lupta acerba intre nobilii romani si nobilimea desprinsa
din randul cotopitorilor, desemnata prin termenul generic de neme. In cadrul acestui proces
distingem doua etape.
In prima etapa, intre sec XII si XIV, nobilii romani sunt inca mentionati alaturi de nobilii
maghiari, sasi si secui in documentele cancelariei maghiare, dovada ca ei inca exercitau pe
teritoriile pe care le conduceau si pe care uneori le aveau si in proprietate, atributiuni
administrative, judiciare si militare, mai ales ca aparatul de stat al voievodatului nu era pe deplin
constiuit.
Insa din a doua jumatate a secolului al XIV-lea, si in special dupa 1437, drepturile feudalilor
romni sunt incalcate sistematic, acestia fiind in cele din urma exclusi, impreuna cu intreaga
populatie romaneasca de la viata politica a Transilvaniei.
Astfel, prin unio trium nationum, acea intelegere din 1437, intre unguri, sasi si secui, populatia
romaneasca a fost exclusa de la viata politica a Transilvaniei. In acest context, doar un numar
foarte mic de nobili romni si-au pastrat pozitiile economice si sociale, doar aceia care au
acceptat trecerea la catolicism si maghiarizarea. Ceilalti nobili romni au decazut treptat, in
randurile micii nobilimi si mai apoi in randurile taranimii dependente. Atributiile cnejilor, juzilor
si voievozilor romni au fost preluase de catre nemesi, de catre conducatorii comitatelor, de
conducatorii scaunelor sasesti si secuiesti, precum si de catre reprezentatii bisericii catolice, care
au dus o sustinuta politica de reprimare a romanilor ortodocsi, pe care ii considerau schismatici
(dupa schisma din 1054).






Organizarea centrala a voievodatului Transilvaniei

In epoca voievodatului, Transilvania a avut organe centrale proprii de conducere, datorita
organizarii sale autonome, ca o entitate statala distincta de regatul maghiar.
Pana in secolul al XII-lea, dominatia maghiara se exercita doar asupra partii de nord-vest a
Transilvaniei, organizata sub forma unui principat, acest principe aflandu-si insa sediul la curtea
regelui maghiar. Constatand ca nu pot supune Transilvania doar prin forta, maghiarii au fost
nevoiti sa accepte formele traditionale de organizare ale romanilor si sa colaboreze la inceput
cu nobilimea autohtona, voievodatul extinzandu-se la intregul teritoriu intracrapatic.
In acest context, s-a constituit voievodatul Transilvaniei. Primul voievod al Transilvaniei, atestat
documentar este Leustachiu, in anul 1776. Voievozii Transilvaniei, dintre care multi erau de
origine romana, desi erau vasalii regilor maghiari, s-au manifestat de-a lungul intregii existente a
voievodatului ca reprezentanti ai intereselor feudalilor locali si au cautat permanent sa inlature
dominatia maghiara. Unii dintre ei au si reusit pentru perioade istorice scurte sa transforme
Transilvania intr-un regnum distinct de regnum hungariae.
Voievodul
organ suprem, cu atributiuni administrative, judiciare si militare
ajutat de vice-voievod si de un aparat de dregatori care, in Transilvania, nu a atins
nivelul de dezvoltare din Tara Romaneasca si Moldova din cauza subordonarii
Transilvaniei fata de regatul maghiar si a largii autonomii de care se bucurau
unitatile administrativ-teritoriale, comitatele, scaunele sasesti si secuiesti.
Congregatia generala a nobililor
organ reprezentativ, compus din delegati ai comitatelor, clerului, oraselor,
scaunelor sasesti si secuiesti si taranilor liberi proprietari de pamant.
la inceput, si romanii faceau parte din, dar ultima congregatie la care au participat
nobilii romni fiind in 1291.
Odata cu inaintarea dominatiei otomane spre centrul Europei, Ungaria intra si ea in componenta
Imperiului Otoman, devenind paalac (Paalacul de Buda), iar Transilvania devine intre 1541 si
1683 principat autonom aflat sub dominatia otomana, ca si celelalte doua tari romane.
In timpul principatului dependent de Turcia, organele centrale de conducere ale
Transilaviei era principele, consiliul intim al principelui si dieta Transilvaniei.
Principele:
ales pe viata de dieta si confirmat de sultan, insa de multe ori, sultanul proceda la
numirea principelui fara a mai consulta dieta.
Dieta de la Turda din 1542, care a consfintit crearea principatului Transilvaniei ca
stat tributar Turciei, a conditionat alegerea pricipelui de respectarea de catre
acesta a privilegiilor nobilimii ale celor patru religii recepte ale lui Unio Tribum
Natiorum si a legilor votate de dieta Transilvaniei, ceea ce a insemnat instaurarea
in Transilvania a unui veritabil regim nobiliar.
Dieta Transilvaniei, spre deosebire de congregatia generala a nobililor,
organ de stat cu activitate permanenta
are ca principala atributiune alegerea principelui si votarea legilor Transilvaniei
membrii dietei erau recrutati numai din randul celor trei natiuni privilegiate si ale
celor patru religii recepte.

Consiliul intim al principelui
un organ cu activitate permanenta
alcatuit din inaltii dregatori ai Transilvaniei + un reprezentant al bisericii catolice
avea ca principala atributiune supravegherea activitatii principelui.















Dreptul scris in Transilvania in timpul voievodatului si al principatului
dependent de Turcia

3 tendinte:
Tendinta factorilor locali de a consolida autonomia Transilvaniei;
Tendinta centralizatoare promovata de regii maghiari;
Tendinta populatiei autohtone si majoritar romanesti de a-si apara traditiile si institutiile
juridice consacrate de Legea tarii, inclusiv prin codificarea vechilor obiceiuri si fortarea
autoritatilor de a recunoaste aceste codificari.

Potrivit celor trei tendinte, dreptul din Transilvania s-a constituit pe baza a doua sisteme
juridice: pe de o parte, dreptul romnilor transilvaneni, care a imbracat urma Legii tarii si care a
reprezentat sistemul de drept predominant, cel putin in epoca voievodatului, si apoi sistemul
juridic discriminatoriu pentru romani impus de reprezentantii celor trei natiuni privilegiate si de
statul maghiar, incepand de la mijlocul sec al XIV-lea si prin care romanii au fost exclusi de la
viata politica si juridica a tarii. Insa acest ultim sistem nu a fost niciodata recunoscut sau acceptat
de populatia romaneasca.
Dreptul scris al voievodatului Transilvaniei cuprinde Decretele regale, Unio Trium
Natiorum, tripartitul lui Verboczi si statutele Tarii Fagarasului.
Decretele regale erau date:
cu privire la privilegiile nobilimii si obligatiilor taranilor iobagi
cu privire la organizarea financiara, judiciara si militara.
Dintre cele mai importante decrete regale mentionam Decretul regelui Andrei al II-lea din
1222.
Unio Trium Natiorum este intelegerea din 1437 dintre nobilii maghiari si reprezentatii
sasilor si secuilor, prin care romanii au fost exclusi de la viata politica si juridica a Transilvaniei,
puterea urmand a fi exercitata numai de catre reprezentatii acestor trei natiuni zise privilegiate.
Tripartitul lui Verboczy este o culegere de drept elaborata de juristul Stefan V din
ordinul regelui Vladislav al III-lea al Ungariei. Lucrarea a fost intocmita in 1514-1517, dar nu a
fost niciodata promulgata oficial, intrucat evenimentele s-au precipitat si Ungaria a disparut in
urma infrangerii de la Mohach. Cu toate acestea, Tripartitul lui V s-a aplicat in practica
instantelor de judecata pana in 1848, utilizarea acestei lucrari fiind consacrata si prin Diploma
Leopoldina din 1691.
Asa cum ii arata si numele, lucrarea are o structura tripartita:
privilegiile nobilimii
procedura de judecata
statutul juridic al iobagilor, consacrand legarea de glie a acestora.
Statutele Tarii Fagarasului reprezinta o codificare, cuprinzand principalele institutii
juridice romanesti ale Legii tarii.
Tara Fagarasului a fost mult timp o feuda a domnilor Tarii Romanesti, insa in secolul al XV-lea,
ea a fost inclusa in Universitas Saxorum (obstea sasilor din Transilvania). Acest eveniment a
marcat o incalcare a drepturilor stravechi ale romanilor si s-a izbit de o puternica rezistenta a
populatiei romanesti, care a culminat cu o serie de rascoale intre 1503-1508, una dintre
revendicarile sculatilor fiind aceea de a se codifica vechile institutii romanesti. Aceasta
revendicare a fost satisfacuta in 1508 prin intocmirea Statutelor Fagarasului, redactate in limba
latina, cu precizarea facuta in preambul si in partea finala ca ele s-au dat la propunerea
romanilor.
Textul statutelor reda intr-o forma fidela, dar concentrata obiceiul juridic romanesc. Forma este
concentrata deoarece se pleca de la ideea ca aceste obiceiuri sunt bine cunoscute de populatia
romaneasca care le aplica din generatie in generatie.
Din analiza continutului Statutelor Fagarasului rezulta unitatea normativa si de aplicare
a obiceiului romanesc in toate cele trei tari romane, inclusiv in Transilvania, unde oprimarea
nationala a romanilor a reprezentat o constanta a politicii factorilor de conducere, recrutati dintre
membrii celor trei natini privilegiate.
Este remarcabil faptul ca doar cu trei decenii inainte de disparitia statului maghiar si de
incetare a dependentei Transilvaniei fata de Ungaria, autoritatile erau nevoite sa recunoasca si
sa codifice obiceiurile romanilor, care s-au pastrat intr-o forma nealterata.































Dreptul in Transilvania in timpul principatului dependent de Turcia

Dupa caderea si disparitia statului maghiar in urma bataliei de la Mohach, Dieta
Transilvaniei intalnita la Sighisoara in 1540 a hotarat ca pe viitor Transilvania se va conduce
dupa legi proprii, iar legile din Ungaria isi inceteaza aplicabilitatea pe teritoriul Transilvaniei, cu
exceptia Tripartitului lui Verboczi. Dat fiind acest vid jurific, in timpul principatului dependent
de Turcia a fost adoptat un numar impresionant de legi, si ca atare la un mom dat s-a simtit
nevoia sistematizarii lor in colectii de legi.
Fundamentul dreptului public cu caracter discriminatoriu al Transilvaniei a ramas unio-trium
nationum.
Prima colectie de legi adoptate de dieta Transilvaniei - in timpul domniilor celor 2 principi
Racoti (1540-1653): aprobatae constitutiones regni transilvaniae et partium hungariae et
isdem anexarum.
A doua culegere de legi - in timpul domniei lui Mihai Apafi - intre 1654 si pana la sf
principatului: compilatae constitutiones regni transilvaniae et partium hungariae et isdem
anexarum.
Ulterior, cele doua culegeri de legi au fost reunite in una singura denumita aprobatae et
compilatae constitutiones. In cadrul acestei culegeri unice, legile sunt grupate sub doua criterii
cronologic si al domeniului de aplicare:
legi care privesc organizarea de stat;
privilegiile feudalilor
legi care se refera la procedura de judecata si diverse probleme administrative
legi cuprinzand drept canonic.
Toata legislatia adoptata in timpul principatului dependent de Turcia e patrunsa de tendinta
promovarii intereselor celor 3 natiuni privilegiate si ale celor 4 religii recepte. In acest context
sunt reglementate foarte amanuntit obligatiile taranilor iobagi fata de nobili, fata de biserica
catolica si fata de stat. Aceste obligatii s-au inrautatit in special in ceea ce ii priveste pe romani,
acestia fiind considerati tolerati si suportati pro tempore. Totusi, este semnificativa utilizarea
cuvantului regnum in titulatura acestor colectii de legi, cuvant care la epoca respectiva
desemna o entitate statala de sine statatoare, un stat suveran.










Transilvania ca principat autonom dependent de Austria

Dupa esecul imperiului Otoman la asediul Vienei 1683 asistam la contraofensiva
habsburgica.
1688, trupele austriece patrund in Transilvania, acesta devine stat vasal Austriei, statut care e
recunoscut de Dieta Transilvaniei intrunita la Fagaras cu precizarea ca si pe viitor desemnarea
principelui Transilvaniei se va face potrivit vechilor reguli (el urmand sa fie ales de catre Dieta
Transilvaniei).
1691 e adoptata Diploma Leopoldina, prin care imparatul Leonid I al Austriei se obliga sa
respecte autonomia Transilvaniei, insa in 1699 Mihai Apafi al II-lea renunta la drepturile sale de
principe al Transilvaniei, in favoarea imparatului Austriei, care devine si principe al
Transilvaniei, creandu-se astfel o uniune personala intre Transilvania si Austria.
Noul statut juridic al Transilvaniei este recunoscut si pe plan international, (de imperiul Otoman,
prin tratatul de la Carolwitz). In 1722 este adoptatapragmatica sanctiune, in baza careia se
stabileste ca alegerea principelui Transilvaniei se va face dupa aceleasi reguli care guvernau
succesiunea la tronul Austriei.
Transilvania este condusa de catre un reprezentant al imparatului care este un
guvernator al Transilvaniei purtand titulatura de presedinte al Deputatiei Tarii. =
administratia civila a principatului.
Armata din Transilvania era condusa de un general care uneori cumula si functia de
guvernator si atunci se numea presedinte al guvernului.
Guberniu aflat sub supravegherea directa a Cancelariei Aulice de la Viena. In cadrul ei
se infiinteaza o Camera Aulica Transilvana in 1695.
Comisariatul Tarii, care controla aprovizionarea armatei din Transilvania si
Tezauratul, care administra finantele Transilvaniei .
In epoca dominatiei habsburgice asistam la incercarea autoritatilor austriece de a-si apropia
unii fruntasi ai vietii culturale si religioase romanesti, amagiti cu perspectiva acordarii uorn
drepturi pentru populatia majoritara si autohtona a Transilvaniei care incepe sa-si afirme
constiinta nationala. Astfel, amagiti de propunerile austriece, in 1697, o parte dintre fruntasii
bisericii ortodoxe din Transilvania intalniti in Sinodul de la Alba Iulia, prezidat de Episcopul
Teofil, hotarasc in principiu unirea Bisericii Ortodoxe a Transilvaniei cu Biserica Catolica
de la R.
Imparatul Leopold acorda scutirea de obligatii iobagesti pentru preotii uniti, desi initial
promisese scutirea de obligatii iobagesti inclusiv pentru taranii uniti. In 1701 , Leopold extinde si
asupra taranilor uniti aceasta scutire de obligatii iobagesti , insa prevederea nu s-a aplicat nefiind
acceptata de Dieta Transilvaniei.
In 1744 , imparateasa Maria Tereza da un rescript imperial prin care natiunea romana este
recunoscuta ca natiune distincta a Transilvaniei, insa Dieta Transilvaniei a intervenit si de
aceasta data cu o interpretare restrictiva in sensul ca dispozitiile restrictului se aplica doar
nobililor si clericilor & ca nu este vorba de o a 4a natiune alaturi de cele 3 natiuni privilegiate,
ci lipituri la cele 3 natiuni privilegiate.




Dreptul in Transilvania in timpul dominatiei habsburgice

Dupa instaurarea dominatiei habsburgice au continuat sa se aplice toate legiuirile feudale
anterioare: unio trium natiuonum, tripartitul lui Verboczi, aprobatae et complilatae
constitutiones, aplicare recunoscuta de Austria prin art 1 al Diplomei Leopoldine din 1691.
In 1693 a fost adoptata rezolutia Alvintiana, prin care s-a organizat in cadrul
cancelariei de la Viena o camera Aulica Transilvana cu rol de supraveghere si control
asupra guvernului provincial al Transilvaniei.
Pragmatica Sanctiune 1722 care stabileste regulile privind succesiunea la tronul
Transilvaniei. (aceleasi ca regulile privind succesiunea la tron in Austria)
Dieta Transilvaniei din 1714 a adoptat o dispozitie privind fixarea numarului zilelor de claca:
pentru taranii iobagi la 4 zile pe saptamana
Pentru jeleri la 3 zile pe saptamana
Aceste dispozitii au fost amendate in 1747 de imparateasa Maria Theresa, printr-un rescript
imperial care stabileaca maxim 4 zile pentru taranii fara vite si maxim 3 zile pentru taranii cu
vite.
Printr-un alt rescript imperial din 1769: Punctele Regulative, Maria Theresa ii invita pe
nobilii Transilvaniei sa stopeze abuzurile asupra taranilor iobagi.
Niciunul dintre aceste rescipte nu s-a aplicat efectiv in Transilvani, ambele fiind respinse de
Dieta Transilvaniei.























Regimul turco-fanariot
A fost instaurat in Tarile Romane in 1711 (Moldova) si in 1716 (Tara Romaneasca), dupa
mazilirea domnilor Dimitrie Cantemir si Constantin Brancoveanu si a durat pana la revolutia lui
Tudor Vladimirescu in 1821, iar in cadrul evolutiei istorice acestui regim distingem 2 etape:
Prima etapa : de la instaurare pana la pacea de la KuciuK - Kainargi, in 1774
A doua etapa : 1774-1821
Prima faza = apogeul dominatiei otomane asupra tarilor romane, perioada in care aceasta
dominatie a atins punctul maxim.
Imperiul Otoman a instaurat un monopol total asupra comertului exterior al Tarii
Romanesti in sensul ca acestia nu puteau exporta decat in Imperiul Otoman cereale si
alte produse agricole la preturi mult sub valoarea produsului.
Sarcinile fiscale au crescut continuu si s-au diversificat, spolierea fiscala a acestora fiind
o constanta a politicii domnilor fanarioti.
Domnii Tarilor Romane sunt oarecum integrati in ierarhia administrativa otomana,
dar Tarile Romane nu au devenit pasalac turcesc, ci continuat sa se manifeste ca entitati
statale distincte.
Politica otomana consta in schimbarea frecventa a domnilor si practica mutarii acestora
dintr-o tara in alta, durata medie a domniei fiind 2 ani-2 ani jumate. In acest context
domnii fanarioti erau preocupati de asigurarea resurselor financiare necesare pt
recuperarea investitiilor facute la preluarea domniei, dar si pt asigurarea resurselor
financiare necesare pentru o noua investire in calitatea de domn. Ei mai erau preocupati
de capatuirea clientelei lor politice, cu ajutorul careia executau exploatarea fiscala a
tarilor romane.
Dupa pacea de la KuciuK Kainardji, influenta Rusiei incepe sa se faca simtita, iar dominatia
otomana se afla in declin=> Rusia se manifesta ca o putere protectoare. Sub masca apararii
crestinismului ortodox, Rusia incearca sa isi sporeasca influenta in Balcani, in dauna Imperiului
Otoman. Ca un efect pozitiv al trataului de la KuciuK Kainardji, mentionam inlaturarea
monopolului otoman aupra comertului exterior al tarilor romane, acestea fiind libere sa isi
comercializeze produsele pe piata europeana la preturi corespunzatoare produselor.
Se mentine ridicat nivelul de spoliere fiscala, insa unii dintre domnii fanarioti sunt de origine
romana, astfel incat dominatia exercitata asupra tarilor romane de catre imp otoman cunoaste un
recul.









Evolutia dreptului in prima faza a regimului fanariot

-autoritatea legislativa in aceasta perioada este timida.
-sunt adoptate totusi si unele pravile noi:
Nomocanonul lui Gheorghe din Trapezunt, elaborate in 1730 in limba greaca in Tara
romaneasca din porunca domnului Nicolae Mavrocordat, el cuprinde drept canonic.

Manualul de legi intocmit de marele Paharnic Mihai Potinov, din porunca Domnului Stefan
Rahovita. Acest manual are 3 volume, cuprinde atat drept canonic cat si drept laic si primele
dispozitii de drept comercial.

Afirmarea influentei ruse asupra tarilor romane este ilustrata de traducerea in limba romana si
tiparirea unei importante pravile rusesti si anume Ecaterina a II, insa cel mai imp moment al
evolutiei dreptului in prima faza a regimului turco-fanariot o reprezinta reformele lui
Constantin Mavrocordat.
CM este cel mai imp domn fanariot al primei faze acetui regim, a avut 10 domnii: 6 in TR si 4 in
M, insumand 22 ani de domnie, record absolut pt acea perioada. Era un erudit si a condus tarile
romane in spiritul absolutismului iluminat, infaptuind reforme majore, care vizau modernizarea
staului in raport cu noile realitati economice si sociale si consacrarea si pe plan juridic a noilor
relatii de productie de tip capitalist.
1740-1742 CM a intreprins o serie de reforme pe care le a publicat in 1742 in revista Mercure de
France.
I reforma , in domeniul organizarii bisericii: clerul a fost scutit de plata darilor, dar atributiile
de judecata ale clericilor au fost limitate si s-au infiiintat epitrofii manastiresti pt administrarea
averilor manastirii, pt ca foarte multe manastiri romanesti erau inchinate manastirilor grecesti de
la muntele Athos, iar clerul grec care administra averile manastiresti comitea o serie de abuzuri.

I I reforma in domeniul statutului juridic al boierilor: CM a stabilit ca aceasta calitate de boier
decurge in mod indisolubil din indeplinirea unei slujbe in cadrul aparatului de stat si nu din
exercitarea dreptului de proprietate asupra unei mosii. In functie de pozitia slujbei in ierarhia
statala, boierii erau impartiti in 2 categorii: boierii veniti si urmasii lor, se numeau neamuri, care
erau scutiti de plata darilor(toate), si boierii mazili(de rang inferior) scutiti de plata unor dari.

I I I reforma: administrativa: CM numeste la conducerea judetelor si tinuturilor 2 ispravi: unul
cu atributiuni administrative si unul cu atributiuni judiciare, ceea ce insemna un prim pas pe
calea afirmarii principiului separarii puterilor in stat.
CM introduce sistemul remunerarii dregatorilor pentru slujbele lor.

I V reforma: fiscala: pana la CM numarul darilor si impozitelor era exorbitant, CM le uneste pe
toate in una singura, suprima unele dintre dari: Sama Obsteasca, care era platibila in 4 sferturi,
cuantum care apoi a crescut pana la maxim 12 sferturi.



V reforma: sociala: in acest domeniu, CM a avut o pozitie retrograda, in sensul ca a interzis
stramutarea taranilor aserviti de pe mosii si a introdus prestatii in munca fara stabilirea unei
limite. Toate acestea au dus la un fenomen de bejenie in masa, adica taranii aserviti au fugit de pe
mosii, multi refugiindu-se in Sudul Dunarii, adica in Imperiul Otoman, unde sarcinile fiscale
erau mai mici.
1746(1 martie) printr-un hrisov in Tara Romaneasca, CM a stabilit iertarea de rumanie a celor
care se intorceau in tara pe baza unor certificate emise in acest sens de divanul domnesc, taranii
astfel iertati de rumanie se puteau stabili oriunde, iar fostii stapani nu ii mai puteau urmari si
readuce pe mosia de pe care fugisera. Aveau insa obligatia de a munci un numar de zile pe an, si
de a plati dijma pe produsele obtinute de pe terenurile pe care le cultivau. Acest hrisov avea un
viciu juridic, deoarece nu preciza data pana la care taranii fugiti trebuiau sa se intoarca pt a
beneficia de prevederile asezamantului de la 1 martie 1746. Atunci, fenomenul de Bejenie s-a
amplificat, tot mai multi tarani fugeau pt a se puteau intoarce si sa beneficieze de prevederile
hrisovului. Pentru acest motiv, la 5 august 1746, CM a dat un nou asezamant mai clar prin care a
stabilit eliberarea tuturor romanilor , stapanii lor fiind invitati sa ii elibereze fara plata, in caz
contrar, urmand a fi eliberat contra sumei de 10 taleri.
1 iunie 1749, pe cand era domn al Moldovei, CM a dat un asezamant similar privind eliberarea
gratuita si neconditionata a vecinilor, adica a taranilor dependenti din Moldova.

Importanta reformelor

Situatia taranilor se imbunatateste doar din punct de vedere formal (ei nu mai sunt tarani
dependenti, ci oameni liberi), insa pe fond nu asistam la nicio imbunatatire pt ca aceste
invoieli agricole dintre tarani si boieri erau niste contracte de adeziune, clauzele fiind
stabilite de boieri, fara ca taranii sa poata avea posibilitatea de a le negocia datorita
situatiei lor economice precare.
A existat tendinta boierilor de a insera in cuprinsul acestor contracte clauze extreme de
impovaratoare, ceea ce a necesitat interventia domnilor fanarioti care, printr-o serie de
Urbarii au stabilit:
numarul maxim de zile de claca
dijmele la tarla care trebuiauplatite
obligatia taranului clacas de a nu parasi satul pana cand nu-si indeplinea aceste obligatii
decat cu acordul boierului pe a carui mosie lucre; in caz contrar , boierul era indrituit sa il
aduca inapoi manu militari.

Prin reformele lui CM nu au fost insa desfiintate toate formele de dependenta de tip feudal, au
mai ramas anumite categorii de persoane aflate in stare de dependenta scutelnicii &
poslusnicii. (ei aveau obligatii fiscale doar fata de boieri, nu si fata de stat.)
Scutelnicii = persoane care indeplineau in cadrul curtilor boieresti anumite servicii care
necesitau o calificare
Poslusnicii = persoane care indeplineau in cadrul curtilor boieresti servicii simple, necalificate.



Evolutia dreptului in cea de-a doua faza a regimului turco-fanariot

Pe fondul declinului dominatiei otomane asupra tarilor romane, in cea de-a doua faza a regimului
turco-fanariot, activitatea de elaborare a dreptului a cunoscut o dezvoltare semnificativa,
elaborandu-se numeroase pravile & legiuiri cu caracter special, ce prezinta particularitati
importante atat sub aspectul continutului & formei.
In primul rand, observam ca ponderea cea mai insemnata in cadrul izvoarelor utilizate pentru
elaborarea acestor pravile o au codurile burgheze europene: Codul civil francez 1804, Codul
civil austriac din 1811 (la randul lui are ca model codul civil francez). Alaturi de aceste coduri
burgheze europene, la elaborarea pravilelor au fost avute in vedere si dispozitiile dreptului
bizantin, precum si dispozitiile legii tarii.
In al 2lea rand, legiuirile adoptate in cea de-a doua faza a regimului turco-fanariot se deosebesc
de cele anterioare prin maniera de sistematizare extreme de moderna apropiata de aceea a
codurilor burgheze europene.
In ceea ce priveste forma lor, ele sunt de regula elaborate in versiuni bilingve: in romana &
neogreaca.
Clasificam legiuirile adoptate in cea de-a doua faza a regimului turco-fanariot in nomocanoane
si legiuiri laice bizantine & legiuiri romanesti.
Din prima categorie mentionam Nomocanonul lui Antim Ivireanu: Capetele de Porunci,
reeditat in 1785, prima editie fiind tiparita in 1714 .
Avem apoi traducerea din limba greaca in limba romana a Hexabiblului lui Constantin
Armenovulos, realizata de marele paharnic Toma Cara .
Din cea de-a doua categorie, acestea se impart in 2 categorii :
1.pravile care nu au fost adoptate in mod oficial, ramanand la stadiu de lucrari cu caracter
privat
2.pravile care au fost promulgate in mod oficial de catre domni





Pravile care nu au fost adoptate in mod oficial:
1. Pandectele lui Toma Cara 1806 din ordinul domnului Alexandru Moruzi, proiectata a
avea 3 parti persoane; lucruri; actiuni.
Din aceste trei parti a fost realizata doar partea intaia.
2. Avem manualul juridic al lui Andronache Donici 1814. Este primul cod civil roman, o
lucrare extrem de valoroasa, foarte bine elaborata atat pe planul continutului cat si sub
aspectul tehnicii de reglementare, judicios structurata, dar pe care domnul Moldovei
Scarlat Calimah nu a promovat-o oficial din 2 considerente:
- Andronache Donici era un reprezentant al miscarii carvunarilor din Moldova, dezavuata de
domnul Scarlat Calimah;
- Andronache Donici se afla intr-o rivalitate de ordin personal cu alti 2 mari pravilisti ai epocii:
Cristian Flechtenmacher, Anania Cuzanos, care la randul lor erau favoritii ai domnului Scarlat
Calimah.

Legiuirile care au fost promulgate de catre domn si au dobandit un caracter oficial:
A.legiuiri cu caracter de cod
B.legiuiri speciale

A. In ceea ce priveste legiuirile cu caracter special, doua sunt mai importante, si anume:
Sobornicescul Hrisov, elaborat la 1785 din porunca domnului Alexandru Mavrocordat si
Ponturile sau Urbariile, acte normative cu caracter special care reglementau relatiile
dintre boieri si taranii clacasi, numarul zilelor de claca si nartul cantitatea de munca ce
trebuia prestata intr-o zi de claca.
Cel mai important este Pontul boierescului, care a fost promulgat si elaborat in 1805 , in
timpul domniei lui Alexandru Moruzi.
B. Din prima categorie fac parte: Pravilniceasca Condica, Codul Calimah, Legiuirea
Caragea







Pravilniceasca condica a fost elaborata in 2 versiuni :
-versiunea in limba romana care se numeste - Mica randuiala juridica
-versiunea in limba neogreaca care se numeste - Sintagmation Nomicon
Aceasta pravila a fost elaborata din porunca domnului Alexandru Ipsilanti in 1775 , insa datorita
opozitiei imperiului otoman a putut intra in vigoare abia in 1780.
Izvoarele acestei pravile sunt :
-Legea tarii
-Bazilicalele
-Jurisprudenta sau Povetele
-Doctrina juridica moderna lucrarile lui Montesqiou si Becaria.
Nu se cunoaste autorul acestei pravile, dar este presupus Ienachita Vacarescu.
S-a aplicat de facto pana la adoptarea Legiuirii Caragea, adica pana in 1818 si de jure, pana
la intrarea in vigoare a Codului Civil Alexandru Ioan Cuza 1865.

Adoptarea a intampinat opozitia imperiului otoman deoarece prin intermediul sau se introduce
un sistem procedural si o organizare judiciara extrem de moderna, in vederea evitarii
imunitatii de jurisdictie de care se bucurau resortisantii statelor europene din imperiul
otoman, cu motivarea ca imperiul otoman este o tara islamica, care se conduce dupa Sharia, iar
organizarea judiciara si procedura sunt de esenta feudala.
S-a urmarit a se sublinia faptul ca tarile romane sunt crestine, ca nu sunt parti integrante ale
imperiului otoman, ci entitati statale distincte, avand o organizare judiciara si un sistem
procedural la nivelul tarilor din apusul Europei .









Codul Calimah
-Se mai numeste si Condica ivil a Moldovei, elaborata din initiativa domnului Scarlat Calimah
care a decis, in 1813, infiintarea unor comisii de juristi insarcinate cu elaborarea acestei pravile.
Are 2 versiuni, ca si Pravilniceasca condica:
- versiunea in limba neogreaca, promulgata de domnul Scarlat Calimah in 1817
-versiunea in limba romana, promulgata ceva mai tarziu in 1833.
Izvoarele acestei pravile sunt Legea tarii, Dreptul Bizantin, Codul civil francez si Codul civil
austriac.
Codul este structurat 2032 de articole, are o parte introductiva cu 24 de articole, 3 parti
principale, Dritul persoanelor, Dritul lucrurilor, Inmarginirile ce privesc dritul
persoanelor dimpreuna cu al lucrurilor.
Codul are si 2 anexe continand regulile aplicabile concursului creditorilor si licitatiei. In acea
parte introductiva exista o mentiune extrem de importanta, potrivit careia: in materiile in care
pravila nu prevede, urmeaza a se aplica dispozitiile legii tarii. Altfel spus, Legea tarii ramane
un drept comun in toate materiile.











Legiuirea Caragea
-elab din ordinul domnului tarii romanesti Ioan Gheorghe Caragea la 1818 si a intrat in vigoare
la 1819
-autorii acestei pravile sunt: Athanasie Hristopol si logofatul Nestor (mare logofat al dreptatii in
Divanul Domnesc, adica un fel de ministru de justitie si a fost primul roman profesor de drept la
Scoala Domneasca). Proiectul legiurii intocmit de logofatul Nestor si Athanasie Hristopol a fost
revizuit de stolnicii Constantin si Ionita Blceanu.
-Lucrarea este structurata in 6 parti, primele 4 reprezinta un cod civil, partea a 5-a - cod penal,
partea a 6-a - cod de procedura.
Primele 4 parti -> despre obraze (materia persoanelor), despre lucruri (materia bunurilor),
despre tocmeli (materia contracte), despre daruri si mosteniri (materia liberalitatilor).
A 5-a despre vini,
A 6-a despre ale judecatilor.













Principalele institutii reglementate de pravile

Institutia proprietatii

Dreptul de proprietate evolueaza in aceasta perioada in directia degajarii proprietatii
feudale de stravechiul drept de folosinta al taranilor, proces inceput prin reformele lui
Constantin Mavrocordat.
Trecerea de la conceptia proprietatii divizate de tip feudal la conceptul de proprietate
absoluta, concept specific societatii burgheze si epocii moderne, este prezenta in cuprinsul
pravilelor adoptate in cea de-a doua faza a regimului turco-fanariot, in sensul ca in pravile se
precizeaza ca atributele proprietatii pot fi impartite intre 2 persoane, dintre care una sa aiba
dritul fiintei lucrului, iar cealalta dritul folosului lucrului, potrivit vechiului sistem, insa se
precizeaza ca atributele proprietatii pot fi reunite si asupra unei singure persoane, iar atunci
dreptul de proprietate este desavarsit sau absolut.
Aceeasi tendinta se degaja si din textele care prevad ca raporturile dintre boieri si tarani se
stabilesc pe baza unui contract de emfiteoza (arendare), asa cum precizeaza Legiuirea Caragea.
Altfel spus, aceste raporturi nu mai au o baza legala, ci o baza contractuala. Aceasta inseamna o
recunoastere indirecta a dreptului absolut de proprietate al boierilor asupra mosiilor lor.
Prin incheierea contractelor de emfiteoza prin care se transmite folosinta unei parti din mosie
catre taranii clcai nu se aduce nicio atingere dreptului absolut de proprietate al boierilor
asupra mosiilor lor.
Dreptul absolut de proprietate al boierilor, se extinde acum si asupra altor categorii de
terenuri decat celor agricole, si anume: pasuni, paduri, fanete etc, ceea ce inseamna ca utilizarea
acestor terenuri de catre tarani pentru satisfacerea unor necesitati economice este conditionata de
plata unei taxe numita zeciuiala, ceea ce inseamna recunoasterea indirecta a proprietatii
absolute a boierilor exercitata asupra acestor categorii de terenuri.
Prin interpretarea tendentioasa a unor institutii juridice, domnii fanarioti si-au propus sa
desfiinteze drepturile stravechi de proprietate atat ale boierilor romni, cat si ale taranilor
asupra terenului lor, in folosul clientelei lor politice.
Domnul Scarlat Calimah, cu ocazia discutarii proiectului Codului Calimah in sfatul de
obste al tarii, pretindea ca la origine, toate pamanturile au apartinut domnului si, ca atare, nu
poate exista proprietate privata asupra pamantului, decat in baza unui hrisov de danie
domneasca, astfel incat toate pamanturile stapanite fara hrisov de danie urmau sa treaca in
stapanirea domnului, in calitatea sa de titular al lui dominium eminens.
Sfatul de obste al Moldovei a respins aceasta interpretare, aratand ca, potrivit Legii Tarii,
sunt pamanturi domnesti numai terenurile pustii si pustiite, dar, chiar si daca am admite ca la
origine toate terenurile au fost domnesti si au ajuns instapanirea unor boieri sau in stapanirea
taranilor fara hrisov de danie, ele au intrat oricum in proprietatea acestora potrivit bazilicalelor,
prin efectul uzucapiunii de 40 de ani, prescriptio longissimi tempore, care se aplica si imobilelor
domnesti.





















Materia persoanelor

In pravile, clasificarea persoanelor se face dupa noroc in slobozi (oamenii liberi), robi si
sloboziti. Sunt oameni liberi si taranii clacasi care lucrau pe mosiile boierilor denumiti in pravile
locuitori.
Legislatia adoptata in aceasta perioada da expresie interesului boierilor de a spori numarul zilelor
de claca. Astfel:
Pravilniceasca condica prevede un minimum de 6 si maxim de 12 zile de claca pe an
Legiuirea Caragea, un minim 12 de zile de claca, dar cu un nart sporit.
Asistam totodata la cresterea impresionanta a numarului scutelnicilor si poslunicilor, adica cei
ce se aflau in stare de dependenta personala fata de boieri si nu aveau obligatii fiscale fata de
stat.
Un hrisov dat in 1814 in tara romaneasca pune capat acestei practici, aratand ca, in niciun judet,
numarul scutelnicilor si al poslunicilor nu poate fi mai mare decat numarul birnicilor.

In ceea ce-i priveste pe robi, acestia erau asimilati lucrurilor, insa se bucurau totusi de o
capacitate juridica limitata, in vederea asigurarii anumitor interese economice ale proprietarilor
lor. Spre pilda, robii puteau sa apara ca reprezentanti ai stapanului in raporturile cu alte persoane.

Exista, ca un element de noutate, dispozitii referitoare la persoanele juridice care sunt
structurate in capitole distincte, fapt explicabil prin aparitia primelor societati comerciale, pe
fondul dezvoltarii fara precedent a productiei si schimbului de marfuri. Aceste societati
comerciale sunt numite tovrii in Pravilniceasca condica si in Legiuirea Caragea si persoane
moraliceti in Codul Calimah.
In Codul Calimah si Legiuirea Caragea sunt reglementate anumite aspecte privind tovriile
negutoreti, adica societatile comerciale, si anume:

- formarea capitalului social;
- administrarea societatii;
- raspunderea asociatiilor;
- impartirea castigurilor;
- stingerea tovarasiei.







O alta materie reglementata de pravile o reprezinta familia, rudenia si casatoria.

Toate aceste institutii sunt reglementate in mare masura plecand de la dispozitiile dreptului
bizantin.
Rudenia putea fi duhovniceasca sau rudenie de sange, aceasta din urma sub intreita linie, spune
Codul Calimah:
suitoare dreapta linie adica ascendenti
pogoratoare dreapta linie, adica descendenti
laturalnica dreapta linie, adica colaterali.
Legiuirea Caragea spune ca rudenia de sange e tot de 3 feluri:
de sus;
de jos;
de alaturi.
Sunt interzise casatoriile intre crestini si necrestini si intre slobozi si robi. Copiii rezultati
dintre o persoana sloboda si un rob erau oameni liberi. Legiuirea Caragea admite in materia
casatoriei si asa-numita separatie de corp a sotilor adica despartirea in fapt.
In ceea ce priveste zestrea, s-a prevazut regula pretuirii, adica a evaluarii bunurilor
miscatoare, a bunurilor mobile, cu exceptia robilor si animalelor, cu efectul ca, in cazul
inapoierii zestrei, sotul trebuie sa raspunda pentru valoarea fixata in momentul pretuirii si nu in
momentul in care trebuie sa restituie zestrea.
In Pravilniceasca Condica se prevede o exceptie in ceea ce priveste robii, sotul trebuie sa
restituie la inapoierea zestrei acelasi numar de robi cu cel mentionat in foaia de zestre.
Adulterul sotiei era destul de aspru sanctionat, in sensul ca ea pierdea zestrea, care
trecea in proprietatea sotului si, in plus, sotia adultera era inchisa in manastire.
Aici exista niste deosebiri: in Codul Calimah se prevedea ca, daca din casatorie nu au rezultat
copii, intreaga zestre revine sotului, iar daca acesta nu isi ia sotia din manastire timp de 2 ani,
ea ramane inchisa in manastire pe tot parcursul vietii. Legiuirea Caragea restrange dreptul
sotului la jumatate din zestre, iar sotia nu mai poate fi inchisa in manastire, ba mai mult, se
prevede si sanctionarea sotului vinovat.
In ceea ce priveste obligatia de inzestrare, Codul Calimah prevede ca ea revine parintilor si
bunicilor, daca parintii nu mai sunt in viata, bunicilor, iar legiuirea Caragea prevede ca aceasta
obligatie revine fratilor, ca un corolar a principiului masculinitatii.

Totodata, sunt reglementate pe principii moderne si sistemul raspunderii civile si sistemul
raspunderii penale. La baza ambelor forme de raspundere, sta principiul raspunderii personale,
atat in civil, cat si penal.
Pravilniceasca condica dispune ca sotia nu raspunde pentru datoriile si actele si faptele de
comert savarsite de sot si nici pentru faptele penale ale acestuia, comise fara participarea ei.
La fel, nici parintii nu raspund pentru actele de comert si infractiunile savarsite de catre copiii
lor, daca acestia sunt majori si nu se mai afla in intretinerea lor.


Institutia Succesiunilor

Mostenirea- legala =ab in testa
-testamentara
In ceea ce priveste mostenirea legala, au vocatie succesorala cele 3 categorii de sange pana la
gradul 8 inclusiv si sotul supravietuitor.
Daca sotul supravietuitor vine in concurs cu copiii, dobandeste o cota virila cat a unui
copil, nu in proprietate, ci in uzufruct.
Daca sotul supravietuitor vine in concurs cu copii ai defunctului dintr-o casatorie
anterioara sau alte categorii de rude de sange, dobandeste o cota de 1/6 pana la 1/3 in
proprietate.
Daca nu exista rude de sange, sotul supravietuitor dobandeste intreaga mostenire.
Daca nu exista nici sot supravietuitor, succesiunea se declara vacanta si va fi culeasa de
catre stat.
Mostenirea robului fara mostenitori revine stapanului acestuia .
Toate legiuirile adoptate in cea de-a doua faza a regimului turco fanariot consacra rezerva
succesorala, denumita trimiria, asa-numita parte a sufletului, adica o treime din mostenire care
era destinata cheltuielilor de inmormantare si pomenire ale defunctului.

Deosebiri
Codul Calimah prevede ca succesiunea se deschide si in cazul mortii civile a persoanei, pe care
o numeste moarte politiceasca.
Totodata, Pravilniceasca condica si Legiuirea Caragea raman consecvente traditiei si consacra
privilegiul masculinitatii, precum si dreptul de protimis al barbatilor in ceea ce priveste bunurile
mostenite, insa toate pravilele prevad ca fetele care au fost inzestrate nu pot cere sinisfora
(colatio dotis = raportul bunurilor dotale = aducerea bunurilor dotale la masa succesorala si
nici nu pot fi obligate la acest lucru).
Codul Calimah prevede ca acei copii din afara casatoriei, copiii naturali au drept de mostenire la
averea parintilor lor chiar in concurs cu fiii legitimi, insa Legiuirea Caragea, in spiritul traditiei
romane confera copiilor naturali vocatie succesorala doar la mostenirea mamei.
Era reglementata institutia dezmostenirii care se putea face pentru motive intemeiate si
determinate.
De asemenea, este reglementata mostenirea testamentara care se defera pe baza testamentului
intocmit de defunct, fie in forma scrisa: diata, fie in forma orala, in prezenta a 5 martori, acestia
putand consemna, dar ca martori, ultima vointa a testatorului.
Codul Calimah exclude din categoria martorilor la testament anumite persoane cum ar fi: robii,
femeile si saracii.







Dispozitiile legiuirilor adoptate in cea de-a doua faza a regimului turco-
fanariot cu referire la materia obligatiilor

Spre deosebire de pravilele anterioare, Legiuirea Caragea prevede multe dintre principiile de
baza ale contractelor, iar Codul Calimah dezvolta o adevarata teorie generala a obligatiilor,
consacrand ca izvoare de obligatii: legea, tocmeala (contractul) si vatamarea pricinuita cuiva
(delictul).
Ambele legiuiri clasificau tocmelile dupa forma lor in: scrise si nescrise sau prin viu grai, iar
Codul Calimah mai distinge intre tocmelile unilaterale si cele bilaterale/sinalacmatice, in
functie de efectele lor.
Contractele unilaterale sunt cele care genereaza obligatii doar in sarcina uneia dintre partile
contractante (contractul de imprumut), iar contractele bilaterale sunt cele care per a contrario
genereaza obligatii in sarcina ambelor parti contractante (contractul de vanzare).
Conditiile de existenta si validitate ale contractelor erau: capacitatea, consimtamantul,
obiectul si cauza.
Capacitatea era denumita vrednicia persoanelor, fiind reglementata amanuntit in Codul
Calimah, unde se afirma principiul ca tot omul se socoteste vrednic de a-si castiga drituri, insa
dupa randuielile hotarate de catre legi, aceste legi insa, rastrangeau capacitatea in functie de
anumite discriminari de tip feudal, atat pt drepturile politice, cat si pt drepturile civile.
Erau considerati nevrednici (lipsiti de capacitatea de a contracta) si aceia care fusesera
condamnati pt o infractiune grava pe tot timpul executarii pedepsei.
Potrivit Legiuirii Caragea, consimtamantul trebuia sa fie lipsit de sila si viclesug.
Codul Calimah prevedea ca obiectul contractului trebuie sa fie in comert, adica in circuitul
juridic civil.
Legiuirea Caragea reproduce dupa modelul Codului Napoleon, principiul cauzei licite si
morale, potrivit caruia tocmeala impotriva pravilelor si a naravurilor celor bune nu se
intocmeste.
In ceea ce priveste reglementarea propriu-zisa a contractelor, Preavilniceasca Condica
contine numeroase dispozitii privind contractul de imprumut, iar Codul Calimah si Legiuirea
Caragea cuprind dispozitii referitoare la celelalte contracte: vanzarea, donatia, schimbul,
comodatul, depozitul, mandatul, arenda, enfiteoza, chezasia, zalogul.


contractul de vanzare:

Este reglementata amanuntit atat in Legiuirea Caragea si Codul Calimah, corespunzator
nivelului de dezvoltare la care ajunsesera relatiile de productie de tip capitalist.
Din punctul de vedere al formei, vanzarea se putea realiza in forma scrisa, ceruta ad
validitatem, in Legiuirea Caragea, atunci cand vanzarea avea ca obiect, imobile si robi, sau in
forma orala.
Erau institutite anumite incapacitati la instrainare, spre ex, ecumenii nu puteau vinde averile
manastirilor pe care le administrau.
Erau instituite anumite incapacitati la cumparare: necrestinii nu aveau dreptul de a cumpara
mosii.
Aceste interdictii sunt prevazute in Codul Calimah.
Era reglementata, totodata, si anularea vanzarii, denumita stricarea vanzarii, pt leziune, atunci
cand pretul vanzarii era mai mic de jumatate din valoarea de circulatie a bunului vandut, asa
numita laezio enormis, din vremea lui Justinian.
Vanzarea putea fi mentinuta daca cumparatorul completa diferenta respectiva.

contractul de donatie

Donatiile erau denumite daruri, in amblele legiuiri, si erau prevazute cauze de revocare a
donatiilor. Erau reglementate darurile de logodna, darurile de dinaintea nuntii si cele din a
doua zi dupa nunta.

contractul de imprumut

Preavilniceasca Condica, care reglementeaza in detaliu acest contract stabileste
obligativitatea formei scrise, ceruta ad validitatem, stabileste mentiunile pe care inscrisul trebuia
sa le cuprinda, precum si necesitatea prezentei a cel putin 3 martori pt a se evita o eventuala
tagaduire ulterioara a inscrisului de catre debitor.
Daca debitorul nu platea la scadenta, creditorul se adresa instantei, care stabilea, in cazul in care
imprumutul era garantat cu zalog, vanzarea bunului zalogit la licitatie publica, creditorul urmand
a se indestula din pretul obtinut.
Daca imprumutul era garantat cu garanti personali, deenumiti chezasi, acestia aveau beneficiul
de discutiune.
Legiuirea Caragea introduce conceptul de cambie (polita/carte de imprumutare). Toate
legiuirile admiteau existenta dobanzii la sumele datorate si nerestituite, dobanda fiind fixata la
maxim 10% pe an, cu interzicerea anatocismului (dobanda la dobanda). Aceasta reglementare
nu a oprit practica dobanzilor camataresti, ba mai mult decat atat, s-a conturat practica tinerii la
munca a taranilor debitori de catre creditorii lor, in contul dobanzilor la sumele imrpumutate.
contractul de arenda
Este amanuntit reglementata si inchirierea imobilelor cu destinare de locuinta, ce sunt
varietati ale lui locatio rei (locatiunea unui lucru). Legiuirile prevad acordarea dreptului de
protimis, co-propietarilor, atunci cand se arendeaza un bun stapanit in indiviziune.
Arenda, la randul ei are mai multe varietati reglementate in pravile: contractul de emfiteoza
si contractul de claca.
Sunt prevazute in amanunt obligatiile taranilor clacasi fata de mosieri, dijma pe care acestia
trebuie sa o plateasca la tarla, nr zilelor de claca, interdictia de a cladi, a defrisa, a aduce
imbunatatiri, cu privire la suprafetele arendate, fara acordul proprietarului, specificandu-se,
totodata, vechile monopoluri de tip feudal, pe care boierii le aveau pe mosiile lor.
Se prevedea, totodata, ca gospodaria, casa si pamanturile defrisate, care au apartinut taranului
clacas, fugit de pe mosie sau decedat fara mostenitori legali, reveneau stapanului mosiei
respective.
Materia dreptului penal
In aceasta materie, infractiunile sunt denumite in continuare vini, si se clasifica dupa acelasi
criteriu al gravitatii lor in: vini mari si mici, iar conceptul de infractiune este in continuare legat
de persoana infractorului.
Ca un element de noutate, sunt introduse dispozitii ce vizau oprirea abuzurilor slujbasilor
domnesti, spre ex: Pravilniceasca Condica, incrimineaza abuzul de putere al judecatorilor, fata de
impricinati, precum si abuzul de putere al ispravnciilor, fata de locuitorii judetelor; luarea de mita
de catre judecator
O alta categorie de infractiuni reglementata amanuntit este aceea a infractiunilor indreptate
impotriva savarsirii justititei: plastografierea, mai grava daca actul este un inscris oficial;
marturia mincioasa, cei condamnati pt aceasta fapta fiind trecuti intr-o asa-numita condica a
siretilor (un inceput de cazier judiciar).
In materie comerciala este incriminata fapta celor care prezentau in mod fraudulos ca sunt
in incetare de plati (faliment), pt a se sustrage de la plata datoriilor catre creditorii lor.
Ca un element de progres este accentuarea raspunderii personale, atat in privinta
despagubirilor penale, cat si in privinta despagubirilor civile.
De asemenea, este realizat un oarecare progres in ceea ce priveste sistemul de dozare al
pedepselor. In Legiuirea Caragea se face distinctie pe plan sanctionator, intre omorul cugetat si
omorul necugetat.
ORGANIZAREA INSTANTELOR DE JUDECATA SI DREPTUL PROCESUAL
Instantele se constituie ca organe colegiale, ierarhizate si specializate, in cadrul unui sistem
modern introdus prin Pravilniceasca Condica.
judecatoria dupa la judete, compusa dintr-un judecator, un logofetel pt tinerea
condicilor, 2 slujitori pt treburile marunte ale instantei (aprod, agent procedural).
Ispravncii pastrau in continuare dreptul de a judeca, fie singuri, fie impreuna cu
judecatorul din cadrul instantei respctive.

departamenturile.
La Bucuresti existau 2 departamenturi, unul cu 7 si unul cu 8 judecatori;
la Craiova, functiona o judecatorie compusa din 4 boieri judecatori, avand competenta in materie
civila
la Iasi functiona departamentul al doilea pt pricinile civile mai mici si divanul judecatoresc
pt pricinile civile mai mari.

In materie penala:
la Bucuresti exista un departament al vinovatiilor, denumit criminalion
la Craiova, o instanta similara, alcatuita din 3 boieri judecatori
la Iasi, un departament al afacerilor criminale.

In privinta litigilor cu element de extraneitate, avem in Tara Romaneasca un departament al
strainelor pricini, iar in Moldova, departamentul treburilor straine.

departamentul velitilor boieri, si in Oltenia divanul boierilor de la Craiova. Aceste
instante judecau in prima instanta litigiile dintre boieri, si ca instanta de apel, apelurile
impotriva hotararilor celorlalte departamenturi.

divanul domensc, instanta suprema, prezidata de catre domn.

In ceea ce priveste procedura de judecata, se fac pasi importanti in directia modernizarii
acesteia: in afara procedurii obisnuite sunt introduse proceduri speciale, procedura executarii
silite prin vanzarea la licitatie publica a bunurilor falitului, procedura falimentului in materie
comerciala, procedura cambiala in materie comerciala.
Se introduce obligativitatea motivarii hotararilor judecatoresti si redactarilor in forma scrisa.
Se introduce sistemul reprezentarii in justitie prin mandatari numiti vechili, sau prin avocati
numiti vechilii de judecati.