Scheme pe subiecte Drept Roman

Iulia Scarlat :)

1. Școlile de Drept Roman

- Romaniștii s-au ocupat de reconstruirea valorilor juridice romane
- Popoarele barbare construite pe ruinele fostului Imperiu au elaborat
lucrări de drept inspirate de dreptul roman:
a) Lex Romana Vizigotorum, elaborata de Alaric al II-lea în anul 506
b) Lex Romana Burgundionum, elaborată din inițiativa regelui barbar
Gundobald la începutul secolului VI
c) Edictum Teodorici, elaborată din porunca regelui ostrogot Teodoric cel
Mare în anul 507
- Școala de la Ravenna, Italia, fondată în secolul VII a fost prima școală de
drept roman, care a funcționat până în secolul XI.
- Școala de la Pavia, secolul X
A. Școala Glosatorilor
- Prima !mare! școală de drept roman
- A profesorului Irnerius de la Bologna
- Secolul XI
- 4 reprezentanți ai acestei școli, numiți cei 4 doctori: Martinus, Vulgarus,
Iacobus și Hugo
- Accursius, cel mai strălucit reprezentant, a scris GLOSA ORDINARIA
(Marea Glosă), care cuprindea 96260 de glose
- Metoda de lucru a acestei școli era metoda exegetică, deoarece se limitau
la a da explicații pe marginea textelor de drept roman, explicații numite
glose
- Glosele nu se puteau aplica în practica instanțelor judecătorești, de aceea
se afirmă că această școală nu a avut o finalitate practică
B. Școala Postglosatorilor sau Școala Bartoliană
- Secolul XIV la Bologna
- Fondată de profesorul Bartolo
- Metoda dogmatică, întrucât nu cercetau textele de drept roman, ci glosele
predecesorilor lor
- Au formulat principii
- Germania a adoptat aceste principii în secolul XV, le-a preluat și adaptat
la realitățile proprii, formând Usus modernus pandectarum
C. Școala Istorică a dreptului roman
- În Franța
- Profesorul Andre Alciat
- Au analizat dreptul roman alături de celelalte elemente de cultură și
civilizație romană
- Jaques Cujas a încercat să reconstituie lucrările jurisconsulților clasici pe
baza fragmentelor din Digeste
D. Noua Școală Istorică a dreptului roman
- Secolul XIX, Germania, la Universitatea din Marburg
- Profesorul Friedrich Karl von Savigny
- Metoda lor de cercetare a pus accent pe importanța obiceiului juridic, care
exprimă spiritul poporului
- În a doua jumătate a secolului XIX s-a remarcat Theodor Mommsen, ca
fiind cel mai mare romanist al tuturor timpurilor; acesta a aplicat, în
cercetările sale, metoda dialectică
- Alți romaniști importanți au fost Rudolf von Jhering (Germania), Paul
Frederic Girard (Franta), Pietro Bonfante (Italia)
- !!Profesori ai școlii de la București: Ștefan Longinescu, Constantin
Stoicescu, Constantin Tomulescu, Emil Molcuț

2. Influența dreptului roman asupra dreptului românesc

- 3 momente istorice importante
a) Momentul formării Legii Țării pe fondul juridic traco-roman
- Contopirea dreptului privat roman cu cel trac
- Sistem nou de drept, cu instituții noi, originale
- Pe acest fond apare Legea Țării, dreptul feudal nescris (ius non scriptum)
al poporului nostru
- !!influență DIRECTĂ!! a dreptului roman asupra dreptului nostru
b) Momentul elaborării legiuirilor feudale românești scrise
- Apariția pravilelor bisericești (în limba slavonă, apoi română) și a celor
laice
- A cestea au fost scrise sub influență bizantină
- Dreptul bizantin este dreptul roman din vremea lui Iustinian, adaptat la
realitățile din societatea feudală bizantina => !!influență MEDIATĂ /
INDIRECTĂ a dreptului roman asupra dreptului românesc
c) Momentul elaborării operei legislative a lui A.I. Cuza
- Vechiul cod civil a fost inspirat din Digestele lui Iustinian
- A fost inspirat și din Codul lui Napoleon, dar acesta, la rândul său, era
scris după Digeste
- !!influență DIRECTĂ
3. Diviziunile dreptului roman
- Dreptul roman reprezintă totalitatea normelor juridice instituite sau
sancționate de statul roman, norme organizate în cadrul unui sistem de
drept, structurat în ramuri și instituții juridice.
- Dreptul roman se împarte în drept public și drept privat roman
- Dreptul privat roman cuprinde ansamblul normelor juridice instituite sau
sancționate de statul roman, norme care reglementează statutul juridic al
persoanelor, relațiile dintre persoane cu conținut patrimonial, precum și
relațiile care iau naștere între persoane cu ocazia soluționării proceselor
private
- La rândul său, dreptul privat roman se subdivide în:
a) Dreptul civil (ius civile)
Primul sens:
- Cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile dintre
cetățenii romani
- Cetățenii romani se numeau quiriti, de aceea se mai numeste drept quiritar
(ius quiritium)
- Presupunea un formalism excesiv în elaborarea actelor juridice, încărcat
de formule solemne și gesturi ritualice
- Era inaccesibil necetățenilor, dar, oricum, în epoca veche orice străin
venit la Roma cădea în sclavie, deci nu existau raporturi juridice cu ei
- Ulterior, străinii sunt tolerați și puteau veni de bunăvoie la Roma, find
clienți sau oaspeți
- Raporturile cu peregrinii cad sub incidența lui ius gentium
Al doilea sens
- Jurisprudența = activitatea de cercetare științifică a jurisconsulților, cu
sensul de ius consulti
Al treilea sens
- Întregul drept privat, cu excepția celui pretorian
b) Dreptul ginților (ius gentium)
Primul sens
- Cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile
dintre cetățeni și peregrini
- Întrucât s-a născut în mediul dinamic al relațiilor comerciale, actele de
dreptul ginților sunt suple, flexibile și nu presupun condiții de formă
- Actele se încheie prin simpla manifestare de voință
- Foarte avantajos, devenind dreptul general aplicabil în epoca postclasică
Al doilea sens
- Totalitatea normelor care reglementează relațiile dintre cetățeni, în sensul
actual al dreptului internațional public
 Al treilea sens
- Se confundă cu dreptul natural
c) Dreptul natural
- Conceptul de drept natural însemna, la romani, un sistem de principii
valabil pentru toate popoarele și toate viețuitoarele din toate timpurile
- Valoare pur teoretică, filosofică

4. Documentele dreptului roman

a) Texte epigrafice
- Inscripții gravate pe marmură, bronz, tăblițe de lemn, care ne
oferă informații privind viața romanilor și textele unor legi sau alte
documente oficiale, dintre care reprezintă texte mai importante:
- Lex coloniae genitivae Juliae, tabla de bronz ce cuprinde un fragment
dintr-un viitor regulament prin care Cezar a organizat o colonie
- Tabula Hebana, cuprinde textul unei reforme electorale din vremea
împăratului Augustus
- Lex de imperio Vespasiani, tabla de bronz descoperită la romani și care se
- referă la puterile cu care a fost investit împăratul Vespasian
- Tabulae Herculanensis, table de bronz descoperite sub ruinele orașului
- Herculane și care cuprind textele a două senatusconsulte
- Lex rubria de Gallia cisalpina, lege agrară de împroprietărire
- Tripticele din Transilvania
b) Papyrii
- cuprind textele importante ale unor documente sau scrieri juridice,
- Edictul împăratului Caracalla din anul 212 d.Hr., edict prin care a fost
acordată cetățenia romană tuturor locuitorilor liberi ai Imperiului,
- Manuscrisul pamplisest descoperit la biblioteca episcopală din Verona în
1816 de Barthold Georg Niebuhr care cuprindea Institutele lui Gaius
- Manuscrisul găsit de Medeea Norsa în Egipt, cuprinzând tot Institutele, de
această dată complete
c) Texte istorice și literare
- Titus Livius, Tacit, Suetoniu, Salustiu, Caesar, Cornelius Nepos, Pliniu
(cel tânăr și cel bătrân), Plaut, Terentiu, Cato, Lucrețiu și Horațiu.
-
5. Roma în epoca pretatală
- Fondată în 753 î.Hr.
- Date furnizate de tradiții, legendă
- Legenda întemeierii Romei
- Cele 3 triburi fondatoare ale Romei: latinii, sabinii, etruscii
- Comunităţi gentilice aflate în stadiul patriarhatului
 STRUCTURA SOCIALĂ A ROMEI
a) Patricienii
- Membrii urmași ai celor 3 triburi fondatoare ale Romei
- Poziție dominantă în societate
- Practicau agricultura și păstoritul
b) Plebeii
- Urmașii triburilor autohtone din zona Romei
- Se ocupau cu meșteșugurile și negoțul
- Erau parte la viața economică a Romei, dar excluși de la cea politică
=> conflict :(
Patricienii erau organizați în 3 structuri
A. Ginta
- Nivelul de bază al organizării sociale
- O gintă era compusă din mai multe familii care aveau un element comun
- Existau 300 de ginți
B. Curia
- O curie cuprinde 10 ginți
- Reprezenta o !!!unitate de vot!!!, iar in cadrul curiei se ținea cont de
opinia ginților
C. Tribul
- Un trib conține 10 curii
=> Roma avea 300 de ginți, 30 de curii și 3 triburi.

ORGANELE DE CONDUCERE
A. COMITIA CURIATA
- Adunarea patricienilor, organizați în curii, respectiv ginți
- Lua toate deciziile prin vot
- Votul se făcea la nivel de curie
B. Regele
- Aflându-ne în epoca prestatală, nu putem vorbi despre rege ca un șef de
stat
- Acesta era un simplu conducător militar
- Ales de comitia curiata
- Avea atribuțiuni de ordin religios și militar
C. Senatul
- Format din șefii de ginți
- 300 de membri
- Rol de Sfat al bătrânilor

EPOCA PRESTATALĂ 753 î.Hr. – jumătatea secolului VI î.Hr (reformele lui Servius
 Tullius)
REGALITATEA jumătatea secolului VI î.Hr (formarea statului odată cu adoptarea
reformelor) - 509 î.Hr. când a fost alungat ultimul rege roman
(Tarquinius Superbus)
REPUBLICA 509 î.Hr. – 27 î. Hr. când s-a format imperiul
IMPERIUL 2 etape:
a) Principatul: 27 î.Hr. – 284 d. Hr.
b) Dominatul: 284 d. Hr. – 565 d. Hr., la moartea lui Iustinian
PERIODICIZAREA ROMEI

6. Reformele lui Servius Tullius și Epoca Regalității

- Conflictul dintre patricieni și plebei, fondat pe excluderea acestora din
urmă de la viața politică a Romei, a dus la formarea statului roman
A. Reformele lui Servius Tullius (mijlocul secolului VI î.Hr.)
a) Reforma socială
- A împărțit toată populația Romei (atât patricieni, cât și plebei) în 5
categorii sociale, în funcție de avere
1. cetățenii care aveau o avere > 100.000 ași,
2. cetățenii cu avere > 75.000 ași,
3. cetatenii cu o avere > 50.000 ași,
4. cetaţenii cu o avere >25.000 ași,
5. cetăţenii cu o avere mai mică de 25.000 ași
- Categoriile se împărțeau în centurii, care erau o unitate de vot
- Centuriile, însă, nu aveau un număr egal de membrii
- Centuriile din categoria socială superioară erau formate din câţiva
membri, în timp ce acelea din categoriile sărace aveau sute de membri
- Aşadar, în categoria socială bogată existau mai multe centurii, deci mai
multe voturi
- 98 din cele 193 de centurii se aflau în prima clasă socială => cei bogați
aveau puterea de decizie
b) Reforma administrativă
- Teritoriul Romei a fost împărțit in 21 de triburi, cu sensul de cartiere, 17
urbane și 4 rurale
- La sfârșitul Republicii sunt 35 de triburi
- Apartenența la cetate se face prin apartenența la un trib
=>se întrunesc cele două criterii de formare a statului: al STRATIFICĂRII
SOCIALE ȘI al TERITORIALITĂȚII

B. Regalitatea
- Epoca Regalității începe odată cu reformele lui Servius Tullius și se
termină cu alungarea ultimului rege roman, Tarquinius Superbus, în anul
509 î.Hr
- Regalitatea a fost dominată de conflictele puternice dintre patricieni şi
plebei
- Discriminări pe plan politic: deşi aveau acces la lucrările comitiei
centuraiat, erau excluşi din comitia curiata
- Discriminări pe plan juridic: obiceiurile juridice erau ținute în secret de
pontifi, iar pontifii erau doar patricieni; conflictele juridice dintre
patricieni și plebei erau rezolvate de pontifi, care aveau tendinţa de a nu fi
imparţiali
- Discriminări pe plan economic: nu puteau exploata ager publicus

ORGANIZAREA POLITICĂ
A. Comitia centuriata, care avea atribuțiuni administrative şi judiciare
B. Comitia curiata, alcătuită doar din patricieni, avea atribuţii în domeniul
religios şi în domeniul dreptului privat
C. Regele este acum şef de stat şi are acum atribuţiuni administrative,
militare şi politice
D. Senatul este un organism al statului care dă hotărâri, acestea având doar
caracter consultativ pentru rege

7. Organizarea socială a Republicii

- Conflictele dintre patricieni și plebei continuă, astfel încât patricienii
cedează și încep să adopte politici de nivelare a drepturilor politice și
economice ale celor două
- În secolul III d.Hr., cele două categorii se nivelează
- Apar noi categorii sociale:
a) Nobilii (Ordinul Senatorial)
- Cei care dețineau magistraturi + urmașii lor
- Doreau conservarea Republicii
b) Cavalerii (Ordinul Ecvestru)
- Cei care se îmbogățiseră din afaceri (bancheri, negustori, cămătari)
- Homini nobili (noii îmbogățiți)
- Promovau centralizarea statului, căci era benefică pentru comerț
- La sfârșitul Republicii apare un conflict între nobili și calevri, sfârșit cu
victoria cavalerilor, ceea ce a dus la formarea Dominatului

c) Proletarii
- Proles înseamnă copil în latină
- Oamenii foarte săraci, a căror unică avere erau copiii, în sens propriu, căci
copiii puteau fi vânduți
- Veneau la Roma pentru a trăi pe seama statului
- Voturile lor erau cumpărate de cei bogați panem et circenses
d) Sclavii
- Sclavia devine clasică acum, deci practicată la scară largă
- Inițial, în epoca Regalității, sclavia era la nivel patriarhal, adică sclavul
era considerat un membru inferior al familiei, iar fenomenul sclaviei nu
luase o amploare atât de ridicată
- Acum, sclavii sunt vazuți ca res, adică lucruri, asupra cărora stăpânul avea
ius vitae necisque
- Războiul era principalul izvor de sclavi, căci prizonierii de război cădeau
în sclavie
- Răscoala sclavilor condusa de Spartacus între anii 73 – 71 î.Hr. a
reprezentat un adevărat pericol pentru societatea romană, care a fost
nevoită să apeleze la forțele militare pentru a o reprima

8. Organizarea politică a Republicii

A. ADUNĂRILE POPORULUI
1. Comitia curiata – își pierde importanța, deoarece competențele ei se
limitează la învestirea magistraților cu imperium și cu aprobarea unor
acte importante legate de organizarea familiei și de domeniul succesoral
2. Comitia centuriata – a fost reorganizată în 241 î.Hr, când numărul
centuriilor a crescut de la 193 la 373. Creșterea numărului centuriilor s-a
petrecut în paralel cu redistribuirea lor pe cele 5 clase: prima categorie nu
mai deținea majoritatea centuriilor și, deci, nici a voturilor, ponderea
votului deplasându-se către păturile mijlocii și sărace. Comisia avea ca
atribuțiuni alegerea consulilor,cenzorilor și a pretorilor, adoptarea legilor
și judecarea apelurilor.
3. Concilium plebis – adunarea plebeilor care lua hotărâri obligatorii doar
pentru ei, numite plebiscite; ulterior, din ea fac parte și patricienii, iar
hotărârile ei au caracter general obligatoriu
4. Comitia tributa – adunarea tuturor cetățenilor, organizați în cartiere;
fiecare trib funcționa ca o circumscripție electorală; îi alegea pe questori
și pe edili, judeca procesele penale ca instanță de apel și, ulterior,
dobândește și competență legislativă.

B. SENATUL
- Principalul factor de echilibru în stat
- Administra provinciile și tezaurul
- Coordona politica externă
- Supraveghea întreținerea tradițiilor
- Senatul influența procesul de legiferare, întrucât legile votate de popor
intrau în vigoare numai dacă erau ratificate de Senat
- Numărul de senatori a crescut de la 300 la 600 în timpul împăratului Sula
- 900 de senatori în timpul lui Cezar
C. MAGISTRAȚII
- Magistrații erau înalți demnitari ai statului care exercitau atribuțiuni
administrative, militare și judiciare.
- Erau aleși de popor, de regulă pentru un an (excepție fac cenzorii și
dictatorii)
- Aceasta era o funcție onorifică și colegială
- Magistrații se puteau bucura de imperium (dreptul de comandă,
desemnează posibilitatea magistratului de a convoca poprul în adunări și
de a comanda legiunile romane; îl aveau consulii, pretorii și dictatorii) sau
de potestas (dreptul de a administra, avut de tribunii plebei, cenzorii,
questorii și edilii curuli)
a) Consulii
- Cea mai veche magistratură romană
- Apare după alungarea ultimului rege, când doi consuli au preluat
conducerea statului
- Doi magistrați, căci se făcea distincția între ius și fas
- Se ocupau cu comanda armatei, jurisdicția in domeniul dreptului public si
privat, convocarea adunărilor poporului, numirea și revocarea senatorilor
- Cu timpul, atribuțiile au fost limitate în favoarea altor magistraturi
romane, căci din anul 367 î.Hr. era obligatoriu ca un consul să fie plebeu
b) Pretorii
- Se ocupau cu judecarea proceselor private
- Pretorul urban judeca procesele dintre cetățeni, iar din 242 d.Hr. apare și
pretorul peregrin, care judeca procesele dintre cetățeni și peregrini
c) Dictatorii
- magistratura cu caracter excepţional
- în momente de mare primejdie, romanii suspendau toate magistraturile şi
alegeau un dictator pe termen de 6 luni care exercita întreaga putere a
statului
- dacă pericolul nu era îndepărtat, dictatorul putea fi reales

d) Cenzorii
- Apar in 443 î.Hr
- Sunt aleși pentru 18 luni
- Întocmeau listele electorale pe baza censului de avere
- Odată la 5 ani efectuau recensământul de bunuri și persoane
- Asigurau, alături de Senat, respectarea tradițiilor și moravurilor romane
e) Edilii curuli
- Se ocupau cu aprovizionarea Romei
- Aveau o competenta jurisdicțională limitata, ce viza procesele ce se
nășteau în târguri și piețe
f) Questorii
- Se ocupau cu strângerea impozitului
- Administrau arhivele statului
g) Tribunii plebei
- Erau magistrații aleși dintre plebei
- Principala funcție era aceea de a le apăra interesele
- Aveau drept de veto

9. Principatul
- Crește numărul latifundiilor
- În urma războaielor dintre cavaleri și nobili apare Principatul
- Octavian, nepotul și fiul adoptiv al lui Caesar este proclamat princeps
- El este Imperator Caesar Augustus (imperator = comandant al legiunilor
romane; Caesar = urmașul lui Cezar; Augustus = demn de a fi venerat)
- Se adâncește stratificarea socială: humiliores (cei săraci) și potentiores
(cei puternici, adică bogați)
- Sclavia decade, astfel că apar colonii:
a) Colonii voluntari
- Aceștia luau în arendă unele suprafețe de pământ de la potentiores, munca
lor având bază contractuală
b) Colonii siliți
- Prizonierii de război erau transformați în coloni fără voia lor
- Apar în a doua jumătate a secolului al II lea
c) Colonii servi
- Aceștia erau legați de pământul pe care îl lucrau și puteau fi vânduți odată
cu moșia
ORGANIZAREA POLITICĂ
- Senatul devine o anexă a puterii imperiale, iar hotărârile sale
(senatusconsultele) aveau putere de lege
- Principele era, în sens formal, un magistrat, dar, în realitate, exercita toată
puterea
 - Vechile magistraturi își pierd din importanță; apar funcții noi:
• praefectus pretori, cel mai înalt funcționar, care era comandatul gărzii
imperiale
• praefectus urbi, șeful politiei
• praefectus annone, care asigura aprovizionarea Romei
• legatus Augusti pro praetore, care erau guvernatori ai provinciilor

10. Dominatul
- De la Diocleţian pînă la moartea lui Iustinian
- Societatea romană decade
- Potentiores încep să exercite, pe latifundiile lor, o parte din puterile
statului; ei trăiesc în caste fortificate
- Sclavia decade; se impune colonatul servaj
- Împăratul era stăpân și zeu; conducea statul alături de un Consistorium
principis, un consiliu format din 6-7 oameni
- Senatul ajunge asimilat senatelor municipale
- Magistraturile ajung simple funcții decorative, golite de conținut
- Dignitates (marii demnitari)
- Officia (funcții mai puțin importante)
- 395: imperiul se destramă în Imperiul roman de apus și Imperiul roman de
răsărit
- Imperiul roman de apus a supraviețuit până în 476
- Imperiul roman de răsărit până în 565 (moartea lui Iustinian)
- Apoi, se bizantinizează => Imperiul Bizantin, relațiile feudale înlocuiesc
relaţiile sclavagiste și se generalizează limba greacă; supraviețuiește până
în 1453

EPOCILE IMPERIULUI ROMAN:

- EPOCA VECHE: regalitatea, republica
- EPOCA CLASICĂ: principatul
- EPOCA POSTCLASICĂ: dominatul

IZVOARELE:
Epoca veche obiceiul și legea
Epoca clasică obiceiul (subsidiar), legea, edictele pretorilor, jurisprudența,
senatusconsultele și constituțiunile imperiale
Epoca postclasică dispar restul și se manifesta ca izvor de drept constituțiunile imperiale, iar
obiceiul își redobândește importanța.
11. Obiceiul
a) Epoca veche
- = cutumă
- S-a format în perioada de tranziție de la societatea gentilică la stat
- Prestatal: obiceiuri nejuridice
- Statal: acele obiceiuri convenabile clasei dominante devin obiceiuri
juridice și capătă o sancțiune + apar obiceiuri noi
- Până la adoptarea Legii celor XII Table – izvor unic
- Ținute în secret de pontifi, pentru că aveau interes în a le proteja + nu
exista distincția dintre ius și fas
b) Sfârșitul Epoci vechi – Epoca clasică
- Importanță redusă !dar totuși există!
- Salvius Iulianus – sec al II lea d.Hr. – obiceiul exprimă voința comună a
poporului și are o funcție abrogatoare
* Afirmația sa este doar parțial corecta. Nu este rezultatul voinței poporului,
pentru că obiceiul juridic proteja interesele titularilor puterii politice, dar
poate fi reținută funcția abrogatoare căci, în decursul evoluției societății,
obiceiurile noi tind sa se impună in detrimentul obiceiurilor mai vechi care
cad in desuetudine
- !! în aceste două epoci, obiceiurile popoarelor din provinciile romane erau
recunoscute doar în măsura în care nu contraveneau dreptului roman!!
c) Epoca postclasică
- Producția decade, se revine treptat la economia naturală, deci obiceiul
juridic redobândește importanță

12. Legea (adoptarea + părțile legii)

- Apare în urma conflictului dintre patricieni și plebei; întrucât obiceiurile
juridice erau ținute în secret de pontifi (care erau doar patricieni), plebeii
cer o codificare publică
- În anul 451 î.Hr. apare Legea celor XII Table, prima și cea mai importantă
lege romană
- LEX, două sensuri: lex¸ convenție între două persoane fizice = contract;
lex¸ convenție între magistrat și popor = lege
Procedura de adoptare a legilor:
- Magistrat făcea cunoscut proiectul de lege prin edict
- Poporul dezbătea, în adunări ad-hoc, proiectul de lege
- După 24 de zile, poporul, întâlnindu-se în comitii, se pronunța asupra
legii; nu puteau aduce amendamente, puteau să aprobe sau respingă
- daca erau de acord se adresau cu formula uti rogas, daca nu, utilizau
formula antiquo (să rămână ca înainte)
- Gaius: legea = quod populus romanus iubet atque constituit
- După aprobare, Senatul ratifica legea, dar doar dacă era corespunzătoare
intereselor clasei superioare (deci cenzura activitatea poporului); oricum,
și magistratul avea grijă să nu propună proiecte de lege care ar fi
contravenit voinței senatului (de aceea poporul nu avea voie să aducă
amendamente) => pe scurt, nu-i prea interesa de popor pe bune :(
- Textul legii aprobate era depus în tezaurul statului
- Legea purta numele magistratului care a propus-o
Structura legii:
a) Praescriptio
- Numele magistratului
- Numele comitiilor care au votat legea
- Data votării, ordinea votării
b) Rogatio
- Textul legii
- Capitole, paragrafe
c) Sanctio
- Sancțiunea
Clasificarea legilor:
a) Leges plus quam perfectae: actul anulat și autorul pedepsit
b) Leges perfectae: doar actul anulat
c) Leges imperfectae: doar autorul pedepsit (de obicei amendă)
d) Leges minus quam perfectae: nu prevedeau sancțiune
* ex. Lex cincia: Donațiile nu pot depăși o anumita valoare, dar nu se
menționează care e sancțiunea în cazul în care se depășește limita

13. Legea celor XII Table = Lex Duodecim Tabularum

(= Codul decemviral, după numele comisiei de 10)
- Plebeii voiau codificarea legilor
- Tribunul plebei Terentilius Arsa cere asta timp de 10 ani la rând
- 451 î.Hr. se formează o comisie compusă din 10 persoane (decemvirii
legibus scribundis – zece bărbați care scriu dreptul)
- Comisia a codificat obiceiurile și le-a afișat în forum pe 10 table de lemn
- Plebeii erau nemulțumiți, căci din comisie făceau parte doar patricieni
- În 449 î.Hr., o codificare nouă, din comisie făceau parte 5 plebei
- 12 table din bronz afișate în forum
- Un veritabil cod legislativ
- Drept public și privat
- Reglementări în materii precum proprietatea quiritara, materia obligațiilor
(nedezvoltată – un singur contract, sponsio), instituția familiei, procedura
de judecată
- Legea celor XII Table este un izvor de drept original al romanilor!!!
Există teorii !!!greșite!!! despre cum aceasta a fost preluată de la greci,
cum că Titus Livius și o comisie formată din 5 bărbați au plecat în Grecia
să studieze dreptul și apoi au scris legea, dar !!!e fffff greșit!!!!!
CONSIDERĂM că Legea celor XII Table este pur romană și ilustrează
societatea romană de la acea vreme, prin solemnitatea sa și actele pe care
le prevede!!!!
- Nu ne-a parvenit direct; tablele au fost distruse la începutul secolului VI
î.Hr, când Roma a fost incendiată de gali
- A parvenit pe cale indirectă, pentru că era bine cunoscută de toată
populația romană; Cicero afirmă că erau carmen necessarium – o lecție
obligatorie la școală

14. Edictele magistraților

Generalități
- La intrarea în funcție, magistrații formulau un edict, în virtutea lui ius
edicendi
- Valabil un an (cât mandatul); arăta ce și cum va face magistratul în
exercitarea funcției
- Inițial, formă orală – ex dicere, apoi, afișate pe table de lemn vopsite în
alb (album)
- Uneori, se dădeau edicte ocazionale cu caracter temporar, de scurtă
durată, cu ocazia sărbătorilor etc
- EDICTE:
* valabile tot mandatul (un an) = edicta perpetua
* neprevăzute = edicta repentina
- Edictul pretorului era cel mai important, căci pretorul era magistratul cu
principalele atribuțiuni judiciare
- Pretorii (urbani și peregrini) puneau la dispoziția părților mijloace
procedurale pentru ca ele să își poată valorifica pretențiile legitime
- Când dreptul civil era desuet, pretorul venea în ajutor cu mijloace
PROCEDURALE pentru a sancționa noi DREPTURI SUBIECTIVE
CIVILE; tot pe cale procedurală se creează și instituții noi
- Totul s-a petrecut pe cale indirectă; romanii, fiind f conservatori, spuneau
că praetor ius facere non potest
- În realitate, pretorul avea rol creator și adapta / corecta / suplinea dreptul
civil ca să corespundă noilor realități
- De aceea spunem că dreptul privat roman a evoluat pe cale procedurală
- Edictele erau valabile un an, dar, în practică, magistrații noi preluau în
edictele lor dispozițiile utile din edictul magistratului anterior care se
dovediseră utile
- Prin preluare succesivă de la un pretor la altul, unele dispoziții au devenit
definitive => edictul avea două părți:
*edictum vetus / pars translaticium = partea moștenită din edictele mai
vechi
*edictum novum / pars nova = partea nouă a magistratului
Sistematizarea edictului pretorului
- Context: Hadrian vrea să acapareze puterea imperială și se simte
amenințat de rolul creator al pretorului
- Salvius Iulianus, la porunca împăratului, elaborează un edict definitiv,
zicând că oricum pretorii nu mai aveau ce să adauge, din moment ce
partea moștenită era deja suficient de cuprinzătoare
- Acum, ius edicendi se manifestă doar prin faptul că magistratul propune
edictul spre aplicare
- Edictul perpetuu (cel definitiv adică) a fost reconstituit, pe baza lucrărilor
jurisconsulților, de Otto Lenel
- 4 PĂRȚI: organizarea proceselor, mijloacele procedurale de drept civil,
mijloacele procedurale de drept pretorian, executarea sentinței
15. Relația drept civil – drept pretorian
- Ius praetorium est quod praetores introduxerunt adiuvandi vel supplendi
vel corrigendi iuris civilis gratia propter utilitatem publicam
- Deci dreptul pretorian ajută dreptul civil, îl completează și îl
îmbunătățește în interesul public
- Când dreptul civil era desuet, pretorul venea în ajutor cu mijloace
PROCEDURALE pentru a sancționa noi DREPTURI SUBIECTIVE
CIVILE; tot pe cale procedurală se creează și instituții noi
- Teoretic, pretorul nu creează drept; practic, dreptul pretorian e un veritabil
izvor de drept, prin procedeul specific de a modela dreptul civil
- Nam et ipsum ius honorarium viva vox est iuris civilis – Marcianus:
dreptul pretorian e vocea vie a dreptului civil
- În epoca lui Iustinian, instituțiile de drept civil și drept pretorian se
contopesc, în urma politicii unificatoare a împăratului

16. Jurisprudența
= ius consulti, activitatea oamenilor de știință etc
Jurisprudența sacrală
- La începuturi, pontifii țineau în secret zilele faste și formulele solemne
- Rostirea greșită a formulelor atrăgea pierderea procesului
- Nu a făcut progrese notabile cât a fost secretă + pontifii voiau să mențină
confuzia ius – fas
Jurisprudența laică în epoca veche
- 310 î.Hr. Gnaeus Flavius, dezrobitul lui Appius Claudius Caecus
- ,,furtul dreptului”, ius Flavianum
- Jurisconsulții fac acum o muncă de cercetare și jurisprudența ajunge izvor
formal de drept
- Rezolvau spețe (nu formulau norme de drept) + munca practică
a) Respondere
consultațiile oferite de jurisconsulți cetățenilor în cele mai variate
domenii ale dreptului; Domus iuris consulti totius oraculum civitatis
b) Cavere
consultațiile și explicațiile date de jurisconsulți către cetățeni cu privire
la forma actelor juridice; f necesare, căci actele erau încărcate de un
formalism excesiv iar o formulă greșită atrăgea pierderea procesului
c) Agere
consultațiile oferite de jurisconsulți judecătorilor cu privire la modul
de conducere a proceselor la romani; judecătorii erau persoane
particulare, alese de către părți si confirmate de către pretori si deseori,
in spetele mai complicate, aceștia erau nevoiți sa apeleze la
jurisconsulți pentru a putea afla cum sa conducă procesul
- + exemple jurisconsulți
Jurisprudența în epoca clasică
- Apogeu
- Caracter practic
- Abstractizare și generalizare
2 școli de drept:
- Sabiniană, Marcus Antistius Labeo, Massurius Sabinus, conservatoare
- Proculiană, Proculus, progresivă; inconsecventă, ca urmare dispare în
secolul II î.Hr.
- Jurisconsulți importanți:
- Gaius Cassius Longinus – exponent al scolii sabiniene
- Salvius Iulianus
- Pomporius – cercetător al dreptului
- Gaius – lucrarea lui, Institute, ne-a parvenit pe cale directa
Fun fact: nu știm sigur dacă Gaius a existat şi dacă da, cine era el şi ce
făcea cu viața lui :)
- Aemilius Papinianus [Papinian] - considerat cel mai mare jurisconsult -
princeps juriconsultorum si care scris lucrări cu pregnant caracter
cazuistic numite questiones si responsa
- Iulius Paulus [Paul] – contemporan si elev al lui Aemilius Papinianus
- Ulpius Domitius [Ulpian] – elev al lui Papinian, contemporan si rival cu
Paul
- Herrenius Modestinus [Modestin]
Lucrări: institutiones, sententiae, comentarii ad edictum, digeste

Jurisprudenţa în epoca postclasică: decade

17. Ius publice respondendi şi legea citaţiunilor

Ius publice respondendi
- ius respondendi ex auctoritate principis
- Consultaţii cu caracter obligatoriu oferite judecătorilor
- Sistemul creat de August: efecte doar pt speța legat de care au fost date
- După Hadrian: pt toate cazurile similare
Legea citațiunilor
- Părțile sau avocații invocau jurisprudență falsă pentru a câștiga
- Valentinian al III-lea, 426
- Se putea invoca jurisprudență doar din Papinian, Paul, Ulpian, Gaius,
Modestin
- Soluții controversate: majoritatea opiniilor / a lui Papinian / caz de
paritate, alegea judecătorul

18. Senatusconsultele, constituțiunile imperiale

Senatusconsultele
- Înainte de Hadrian, nu erau izvoare de drept în sens formal
- Prin reforma lui Hadrian, devin izvoare, în contextul în care Senatul
devine o anexă a puterii imperiale
- Împăratul sau un reprezentant al său prezentau propunerea de
senatusconsult, iar Senatul era obligat să o adopte
- = orationes, căci, de fapt, se știa că Senatul va vota propunerea în
favoarea împăratului
Constituțiunile imperiale
- Constituto principis est quod imperator decreto vel edicto vel epistula
constituit
- Edicta - cuprindeau dispoziții cu caracter general, date in domeniul dr.
public sau privat.
- Mandata - reprezentau instrucțiuni date de împărat înalților funcționari de
stat in domeniul dreptului administrativ si al dreptului penal.
- Decreta - reprezentau hotărâri judecătorești date de împărat. Desi, de
regula, aceste hotărâri erau obligatorii numai pt părțile din litigiu,
câteodată ele deveneau general obligatorii, situație in care aveau valoare
de izvoare de drept.
- Rescripta - desemnau consultațiile juridice date de împărat in diferite
domenii deoarece in mod frecvent împărații romani aveau pregătire
juridica. Ele erau acordate atât magistraților, cat si particularilor. Cele
acordate magistraților erau cuprinse într-o scrisoare adresata acestora,
numita epistula. Cele acordate particularilor erau scrise chiar sub textul
celei prin care particularul solicitase consultația juridica; pt. ca unele
rescripte cuprindeau si reguli cu caracter general, aceste consultații erau
periodic sistematizate si ordonate in culegeri, numite liber rescriptorum.

19. Codul, Institutele si Novelele

a) Codul / Codex
- 2 ediții: 529 (nu ni s-a transmis direct); 534 care intitulată “Codex
Repetitae Praelectionis”
- Redactat de o comisie de 10 membri condusă de Tribonian
- Teofil de la Facultatea de drept din Constantinopole și Leontius de la
Facultatea de Drept din Beirut
- Cod – cărți – titluri – constituțiuni (– paragrafe)
- o culegere de constituțiuni imperiale din epoca lui Hadrian până în 534
- cuprinde numai constituțiunile in vigoare
- Fiecare constituțiune are o inscriptio (numele împăratului care a dat-o,
precum si numele persoanei căreia ii era adresata) si o subscriptio (data și
locul emiterii)
b) Institutele / Institutiones
- Manuale de drept adresate studenților dar ! cu forță juridică obligatorie
- 4 cărți – titluri – paragrafe
- Tribonian, Teofil, Doroteu
c) Novelele / Novelae
- Cuprinde constituțiunile apărute după redactarea Codului
- Alcătuite după moartea lui Iustinian de către persoane particulare
- Sunt cuprinse și constituțiuni abrogate

20. Digestele
- O serie de fragmente din operele jurisconsulților clasici, adaptate pentru a
avea aplicabilitate practică
- O comisie de 15 persoane sub Tribonian
- Avocați și profesori din Constantinopole și Beirut
- Iustinian a dat 3 constituțiuni pentru a arăta modul de lucru al scrierii
Digestelor, care mai apoi au devenit prefețele operei
- Pentru a nu exista controverse și contrarietăți între constituțiunile ce
urmau a fi sistematizate, Iustinian a dat 50 de constituțiuni (quinqua ginta
deciziones) prin care a abrogat instituțiile depășite și a favorizat
reglementarea unitară
- Extrase din peste 2000 de lucrări clasice
- 50 de cărți – titluri – fragmente – paragrafe
- Inscriptio la începutul fiecărui fragment, arată autorul și opera din care a
fost citat
- Numerotarea paragrafelor începe cu al doilea, primul nu se numerotează
și se numește principium
- Citarea Digestelor: numărul cărții, al titlului, al fragmentului si al
paragrafului: D.7.5.5.1.
- Pana in sec. al XIX-lea s-a considerat ca fragmentele sunt așezate la
întâmplare in Digeste, după care s-a constat ca, deși cărțile au un conținut
eterogen, titlurile sunt unitare, caci fiecare titlu tratează o anumita
problema de drept. Plecându-se de la aceasta constatare, a putut fi dedus
pe cale inversa modul de lucru al comisiei lui Iustinian.
- S-a constat ca aceasta comisie a fost împărțita in 3 subcomisii, conduse
de: Constantin, Teofil si de Doroteu.
- Textele clasice au fost împărțite in 4 categorii:
* MASA SABINIANĂ - operele lui Masurius Sabinus + opera lui Salvius
Iulianus – subcomisia 1
* MASA EDICTALĂ - comentarii privitoare la edictul pretorului –
subcomisia 2
* MASA PAPINIANĂ - opera lui Papinian – subcomisia 3
* APPENDIX - alte opere ale unor jurisconsulți mai putin importanti –
subcomisia 3

21. Justiţia privată

- În epoca prestatală normele aveau caracter nejuridic, iar oamenii apelau la
propriile mijloace pentru a-şi face dreptate
- Răzbunarea sângelui, legea talionului, invocarea divinității
- După apariția statului, justiția începe să fie preluată de organe specializate
- Noțiunea de justiție publică, în contradicție cu justiția privată, care, deși
sancționată, nu a dispărut complet din statul roman :(
- Justiția privata agresivă – ataci pe cineva pentru a-ți face dreptate, sau
defensivă – ești atacat de cineva care vrea să își facă dreptate
- Justiția privată a fost mereu acceptată: vim vi repellere licet – violența
poate fi îndepărtată prin violență (similar cu legitima apărare din zilele
noastre)
Legi de reprimare a justiției private:
a) Lex Iulia de vi publica et privata !! :)
- Dată în vremea lui August
- Pedepsește cu o pedeapsă publică pe creditorul care ia prin violență un
bun de la debitorul său
b) Decretum Marci
- Creditorul care ia un bun (chiar și fără violență) de la debitorul său pierde
dreptul de creanță
c) Constituțiunea lui Valentinian al II lea din anul 389
- Pedepsește proprietarul care intră în stăpânirea bunului său prin mijloace
violente

22. Caracterele legisacțiunilor

a) Caracterul judiciar
- Prezența în fața magistratului
- Se foloseau termeni specifici
b) Caracterul legal
- Prevăzute în legi
- Termenii folosiți erau preluați din legi
- Legis actiones – acțiuni ale legii
c) Caracter formalist
- Termeni și formule solemne
- Schimbarea cât de mică a vreunui termen ducea la pierderea procesului
- Termenii solemni erau formulați de pontifi
*d) Caracterul secret
- până în 301 î. Hr când Flavius Iulianus a furat formulele solemne și datele
zilelor faste

23. Procedee de citare

 a) In ius vocatio
- Reclamantul cita pârâtul
- Zicea in ius te voco, adică ,,te chem în fața magistratului”
- Loc public, dar nu domiciliul pârâtului, ptc era inviolabil
- Reclamantul îl putea aduce pe pârât cu forța în fața magistratului, dacă
refuzul era constatat cu martori
- Pârâtul putea constitui un vindex care să promită că îl va aduce la proces
- Dacă pârâtul se ascundea, magistratul putea ordona missio in possesionem
b) Vadimonium extrajudiciar – părțile stabileau data la care să se prezinte
în fața magistratului
c) Condictio – somaţia prin care se chema un peregrin

24. Activitatea părţilor in iure (ambele proceduri)

A. PROCEDURA LEGISACŢIUNILOR
- Reclamantul își prezintă pretențiile în termeni solemni
- Pârâtul poate adopta 3 atitudini
a) Recunoașterea în fața magistratului – confessio in iure
- Confessus pro iudicato est – pârâtul care recunoștea era asimilat
condamnatului
- NU SE MAI TRECEA IN A DOUA FAZĂ A PROCESULUI
b) Pârâtul nega pretențiile reclamantului – infitiatio
- Se desfășoară procesul
- Se încheia cu pronunțarea unei sentințe
- SE TRECE ÎN A DOUA FAZĂ
c) Pârâtul nu se apără corespunzător – non defensio uti oportet
- Nu folosea formulele solemne, nu se implica în desfășurarea procesului
- Asimilat condamnatului
- NU SE TRECE ÎN A DOUA FAZĂ
B. PROCEDURA FORMULARĂ
- Nu se mai cer termeni solemni
- Pârâtul putea adopta aceleași 3 atitudini
- În plus: procesele care aveau ca obiect o sumă de bani determinată puteau
fi soluționate prin depunerea unui jurământ - fie reclamantul jură că are
un drept de creanță, fie pârâtul jură că nu are nimic de plată (iusiurandum
necessarium)
- Dacă pretențiile reclamantului erau întemeiate, pretorul îi acorda
reclamantului o acțiune. Eliberarea unei acțiuni înseamnă redactarea
formulei
!! Ultima etapă a fazei in iure a ambelor proceduri este LITIS
CONTESTATIO!!
25. Activitatea părților in iudicio (ambele proceduri)
A. PROCEDURA LEGISACȚIUNILOR
- Părțile vorbeau în limbaj comun
- Se puteau aduce probe, dar nu exista o ierarhie a lor
- Se putea aduce un avocat, patronus causarum
- După pledoarii și analiza probe, judecătorul se pronunța conform propriei
sale convingeri
- Se putea desfășura și în lipsă
- Legea celor XII Table: judecătorul putea să aștepte părțile până la amiază,
apoi dădea dreptate părții prezente (post meridiem praesenti litem
addictio)
Judecătorii:
- O persoană particulară
- Ales de părți și confirmat de magistrat
- Particulari în sensul că nu erau judecători de profesie, însă nu oricine
putea fi judecător
- La început, doar senatorii, apoi și cavalerii
- Iudex unus – judecător unic
- Judeca după propria convingere formată în urma pledoariilor și probelor
- Putea da o sentință de condamnare sau absolvire
- În procesele în care judeca întinderea unui drept (partaj) se numea arbiter
- Existau tribunale permanente și nepermanente
- Nepermanente: compuse dintr-un număr impar de judecători
(recuperatores), judecau procesele dintre cetățeni și peregrini
- Permanente: două tribunale: decemviri litibus iudicandis, judecau
procesele cu privire la libertate și centumviri, procesele despre proprietate
și moștenire
B. PROCEDURA FORMULARĂ
- Foarte similar cu cea anterioară
- Probele erau administrate în funcție de poziția socială a părților
- Se menține regula post meridiem praesenti litem addictio, dar se și admit
unele motive de amânare
Judecătorii: inițial erau senatorii, apoi, după legea Sempronia iudiciaria,
pot fi și cavalerii; August împarte judecătorii în 4 categorii, pe avere.
26. Magistrații judiciari
- Inițial, regele avea autonomia de judecată
- La începutul regalității, atribuții preluate de consuli
- 367 î. Hr. pretorul urban preia jurisdicția contencioasă, iar consulii
păstrează jurisdicția voluntară
- 242 î.Hr. pretorul peregrin organizează procesele dintre cetățeni și
peregrini
- Edilii curuli aveau jurisdicție în târguri
- În Italia, competența le revenea reprezentanților pretorului urban și
magistraților municipali
- În provincii, guvernatorilor
- Magistrații aveau iurisdictio și imperium
Iurisdictio
- Dreptul magistratului de a supraveghea îndeplinirea formelor specifice
procesului prin care părțile urmăreau să-și valorifice pretențiile
Iurisidictio
a) Contentiosa – interesele părților erau opuse, se pronunța o sentință
b) Voluntaria – interesele părților erau comune, proces simulat, dădea
formă juridică voinței părților
Imperium
- Puterea de comandă a magistratului; în sens larg, cuprinde și iurisdictio
- Organizarea instanței = imperium mixtum
- Organizarea armatei = imperium merum

27. Procedee de soluționare pe cale administrativă

a) Stipulationes praetoriae – contracte verbale încheiate din ordinul
pretorului
b) Missio in possesionem – trimiterea reclamantului în detențiunea sau
posesiunea bunurilor pârâtului, pentru a pune o presiune asupra
acestuia din urmă
c) Interdicta – pretorul ordona părților să încheie sau nu un act juridic
d) Restitutio in integrum – repunerea în situația anterioară; se desființa
actul păgubitor pentru reclamant care redobândea dreptul subiectiv
pierdut, dar doar de drept. Pentru repunerea în situația anterioară și în
drept, era necesară o altă acțiune pentru valorificarea dreptului
renăscut.
*restitutio in integrum ob absentiam: din cauza absenței
*restitutio in integrum ob metum : din cauza violentei
*restitutio in integrum ob dulum: din cauza înșelăciunii
*restitutio in integrum ob etatem : din cauza vârstei
*restitutio in integrum ob capitis deminutionem : din cauza desființării
personalității
28. Sacramentum
a) Sacramentum in rem
- Asupra drepturilor reale
- Formule solemne
- Gaius povestește un proces despre dreptul de proprietate asupra unui sclav
- !!aici trebuie să învățați formulele în latină din carte :(!!
- Pe scurt, prima fază din sacramentum e un simulacru. Părțile se prefac că
se iau la bătaie pentru sclav și trag de el în toate părțile. Ambele părți
revendică sclavul și se declară proprietari. Apoi intervine magistratul, care
reprezintă intervenția istorică a statului în vederea reprimării justiției
private. Apoi, partea care a inițiat procesul cere explicații de la partea
adversă.
- Nu folosim termenii reclamant și pârât ptc amândoi vor să revendice
același bun
- Apoi se punea un pariu, un sacramentum. Suma pariului era de 50 sau de
500 de ași, după cum valoarea obiectului litigios era mai mare sau mai
mica de 1000 de ași.
- Inițial, suma era efectiv depusă în templu, apoi doar promisă. Obiectul
litigios era atribuit uneia dintre părți până la finalizarea procesului; avea
datoria de a-l da celeilalte părți dacă aceasta din urmă câștiga
- Judecătorul din a doua fază decidea care parte a depus suma în mod just,
deci indirect cine primește obiectul litigios
- Cel care pierdea, pierdea și banii și obiectul
b) Sacramentum in personam
- Pentru drepturile de creanță
- Nu e bine cunoscut
- Probabil similar

29.
A. Iudicis arbitrive postulatio
- Cererea de judecător sau arbitru în urma dezbaterilor în fața magistratului
- Scop: valorificarea contractelor izvorâte din contractul de sponsio, ieșirea
din indiviziune și valorificarea drepturilor a căror valoare trebuia estimată
de judecător prin litis aestimatio
- Sferă mai largă de aplicare decât sacramentum, căci acela privea doar
obiecte bine determinate
B. Condictio
- Simplificare a lui sacramentum in personam
- Pentru valorificarea de certa pecunia și alia certa res
- Introdus în sec. II î.Hr. prin legile Sillia și Calpurnia
- După dezbaterea în fața magistratului, în caz că răspunsul pârâtului era
negativ, reclamantul se prezenta din nou in iure dupa 30 de zile pentru a
alege un judecător
- Cel care pierdea plătea o sumă variabilă de bani

30.
A. Manus iniectio
- Executarea sentinței ce avea ca obiect o sumă de bani
- Sentința era pronunțată de un particular, deci era nevoie de o nouă
intervenție a magistratului pentru ca aceasta să aibă să fie executorie
- Dacă debitorul nu plătea în 30 de zile de la pronunțarea sentinței,
magistratul pronunța cuvântul addico, ceea ce îl îndreptățea pe creditor
să-l ia pe debitor în închisoarea sa personală
- După 60 de zile în închisoarea privată, dacă debitorul tot nu plătea, putea
fi vândut ca sclav trans Tiberim sau ucis
- În cele 60 de zile era scos la trei târguri succesive, sperând să găsească pe
cineva care să-i plătească datoria
- Debitorul putea constitui un vindex care să conteste datoria; dacă datoria
se dovedea totuși existentă, garantul era obligat să plătească dublu
- Debitorul putea face o convenție ci creditorul în urma căreia să
muncească ca addictus în contul datoriei
- Manus iniectio iudicati (necesita o sentință prealabilă), manus iniectio pro
iudicato (chiar și fără proces), manus iniectio pura (debitorul putea fi
propriul vindex)

B. Pignoris capio
- Luarea de gaj
- Nu era subsecventă unui proces
- Creditorul putea lua un bun de la debitor după pronunțarea unor cuvinte
solemne în faţa martorilor
- Nu își însușea bunul, dar dacă debitorul nu plătea, creditorul putea
distruge bunul
- Scopul exercitării unei presiuni, NU al valorificării creanței
31. Rolul și structura formulei
- Definită ca fiind un mic program de judecata întocmit de pretor in
colaborare cu părțile litigante si prin care pretorul ii arăta judecătorului
din faza a II-a cum sa procedeze in vederea soluționării litigiului (nu ii
 spunea ce soluție sa dea, ci ii fixa cadrul procesual si ii arata care sunt
variantele pe care le are pentru a soluționa procesul)
- Fiecare drept subiectiv avea un model de formulă care trebuia adaptat la
situația de fapt
- Pretorul putea crea formule noi
- Nu exista dreptul dacă nu exista acțiunea corespunzătoare
- Redactarea formulei înseamnă eliberarea unei acțiuni
- Pretorul putea refuza eliberarea de formulă, ceea ce făcea ca pretențiile
reclamantului să nu fie valorificate
Părțile principale
a) Intentio
- se precizează care sunt pretențiile reclamantului
- erau de două feluri: intentio certa și intenio incerta (când dreptul
reclamantului era lăsat la aprecierea judecătorului), care trebuia să
procedeze la un litis estimatio.
b) Demonstratio
- se menționează care este actul sau faptul juridic din care izvorăsc
pretențiile reclamantului (temeiul juridic).
c) Adiudicatio
- este partea formulei prin care pretorul împuternicește pe judecător să facă
un partaj, adică să pronunțe ieșirea din indiviziune
- nu figurează în formulele tuturor acțiunilor, ci numai în formulele
acțiunilor prin care reclamantul cere să se facă ieșirea din indiviziune.
d) Condemnatio
- pretorul îl împuternicește pe judecător să pronunțe o sentință, fie de
condamnare, fie de absolvire.
Părțile accesorii (introduse doar la cererea părților)
a) Prescriptiones (prescripțiunile)
- precizări făcute în fruntea formulei prin care magistratul vine fie în
sprijinul reclamantului – pro actore, fie în sprijinul pârâtului – pro reo
b) Exceptiones (excepțiunile)
- mijloace de apărare prin care pârâtul nu neagă pretențiile
reclamantului, dar invocă anumite fapte de natură să paralizeze acele
pretenții
- excepțiunile au un caracter absolutoriu (+explicație / exemplu)

32. Litis contestatio

- În procedura legisacțiunilor, reprezenta doar luarea de martori la finalul
fazei in iure, care asistau la faptul că părțile aleg un judecător
- În procedura formulară, consta în remiterea unei copii de pe formulă sau
dictarea ei de către reclamant pârâtului
- 3 efecte
a) Efectul extinctiv
- Dreptul dedus în justiție se stinge
b) Efectul creator
- Apare un drept nou, care este mereu de creanță

Natura juridcă Obiectu Cauza juridică

l

Drept inițial REAL BUN CAUZE VARIATE

Drept nou DE CREANȚĂ BANI LITIS CONTESTATIO

Drept inițial DE CREANȚĂ BUN CAUZE VARIATE

Drept nou DE CREANȚĂ BANI LITIS CONTESTATIO

Drept inițial DE CREANȚĂ BANI CAUZE VARIATE

Drept nou DE CREANȚĂ BANI LITIS CONTESTATIO

c) Efectul fixator
- Se stabileau elementele reale și elementele personale

33. Reprezentarea în justiție

- o persoană denumită reprezentant participă la dezbaterile procesului din
împuternicirea altei persoane denumite reprezentat
- inițial, inadmisibilă, în virtutea principiului nemo aliemo nomine lege
agere potest
- reprezentarea perfecta - când efectele sentinței se produc direct asupra
celui reprezentat
- reprezentarea imperfecta - când efectele sentinței se produc asupra
reprezentantului, fiind necesar ca acesta, prin acte ulterioare si distincte,
sa transmită reprezentatului drepturile sau datoriile izvorâte din acea
sentința
- inițial, folosită indirect, pe cale procedurală, prin formula cu
transpozițiune: in intentio figura numele reprezentatului, caci el era
titularul dreptului dedus in justiție, iar in condemnatio, figura numele
reprezentantului, caci el participa efectiv la proces
- reprezentanții: inițial, cognitor (ales cu formule solemne în fața
adversarului), apoi procurator (fără formule solemne, chiar și în lipsa
părții adverse)
- nu se confundă cu avocații

34. Acțiunile
- Procedura veche: acțiunile sau legisacțiunile au fost create în număr
limitat (erau numai 5) și se aplicau numai la anumite cazuri,
- Procedura formulară: acțiunea în justiție a dobândit o aplicațiune generală,
în sensul că orice pretenție legitimă putea fi valorificată prin acțiune în
justiție
- Prin acțiune în justiție înțelegem cererea adresată dereclamant
magistratului de a i se eliberă o formulă
- Eliberarea formulei echivala cu acordarea acțiunii în justiție sau cu
posibilitatea reclamantului de a se judeca

35. Clasificare acțiuni?

36. Forța executorie a sentinței

- Asigurată prin actio iudicati, adică o altă acțiune prin care reclamantul îl
constrângea pe pârît să execute sentința
- Procedura formulară avea sentințe exclusiv pecuniare, deci părțile aveau
după sentință calitățile de debitor și creditor
- Magistratul putea decide ca debitorul neplatnic să fie închis în închisoarea
personală a creditorului sau trimitea creditorul în detențiunea bunurilor
debitorului
- Actio iudicati ducea la un nou proces așadar, unul cu rolul de face prima
sentință executorie; debitorul care pierdea și al doilea proces era
condamnat la plata dublă
a) Venditio bonorum - vânzarea in bloc a bunurilor debitorului insolvabil
 Missio in possesionem
- Pentru a putea supraveghea ca debitorul sa nu-si creeze sau sa nu-si
sporească artificial starea de insolvabilitate, creditorul sau creditorii
cereau magistratului o trimitere a lor in detențiunea bunurilor debitorului
insolvabil (adică le luau ei, dar nu în proprietate, doar le țineau)
- Unul din creditori era desemnat “curator bonorum”, administrator al
bunurilor
- Prima fază dura 30 de zile

 Venditio bonorum propriu zisă

- se desemna un reprezentant al creditorilor in calitate de „magister
bonorum”, stăpân al bunurilor debitorului insolvent, care organiza o
 licitație, la care vindea in bloc bunurile debitorului insolvabil celui care
oferea prețul cel mai mare
- Câștigătorul licitației se numea „emptor bonorum”, cumpărătorul
bunurilor debitorului insolvabil
- Emptor bonorum nu plătea efectiv prețul cu care câștigase licitația, ci,
inițial, doar il promitea,
- Ulterior vânzării silite, emptor se substituia persoanei debitorului
insolvabil si deschidea un nou sir de procese cu fiecare creditor in parte,
pentru a verifica creanțele acelor creditori.
- După procesele ulterioare, putea să plătească suma promisă sau mai puțin,
niciodată mai mult
- Debitorul inițial devenea infam
b) Distractio bonorum
- Bunurile se vindeau cu amănuntul, nu în bloc
- Debitorul nu mai ajungea infam

37. Forța juridcă a sentinței

- Autoritatea lucrului judecat
- La origine, se puteau desfășura mai multe procese pe accesași cauză, ptc
judecătorul era un simplu particular
- În epoca veche, in procedura legislațiunilor, romanii au eliberat principiul
bis de eadem re ne sit actio, adică o legisacțiune nu poate fi folosită de
două ori pentru același drept
- Acesta asigura autoritatea de lucru judecat doar asupra reclamantului, căci
pârâtul nu dedusese niciun drept
- În procedura formulară, reclamantul nu mai putea rededuce dreptul în
justiție în urma efectului extinctiv al lui litis contestatio
- A intervenit jurisprudența, care a formulat principiul res iudicata pro
veritate accipitur, lucrul judecat se considera a fi adevărat, principiu care
era opozabil atât reclamantului, cat si pârtului
- Principiu sancționat prin exceptio rei iudicate

38. Procedura extraordinară

- În afara procesului cu ordo¸ o singură fază
- Magistrații soluționau litigii în virtutea lui imperium
- Dispariția formulei
- Evoluează procedura de citare:
 procedeul oficial de citare se numea litis denuntiatio si reprezenta
un procedeu prin care pârâtul era citat de organele specializate ale
statului
  procedeul semioficial de citare se numea libel,. in care reclamantul
solicita magistratului sa îl autorizeze pe el sa îl citeze pe pârât in
justiție
- Începe să se contureze ierarhia probelor
- Condamnarea ad ipsa rem, adică pârâtul nu mai era condamnat la o sumă
de bani, ci chiar la obiectul ce reprezenta pretențiile reclamantului
- Excepțiunile devin minutorii
- Forța executorie a sentinței era asigurată manu militari