UNIVERSITATEA ,,DUNĂREA de

JOS” din GALAȚI

FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE și TEOLOGIE

REFERAT
TEMĂ: CODEXUL LUI IUSTINIAN

PROF. COORDONATOR: Dr. MIHAELA IACOB

STUDENT: VRÂNCEANU ELENA-GABRIELA
ANUL III - ISTORIE
 Codificarea lui Iustinian (527-565) constituie una dintre cele mai importante momente
din întreaga dezvoltare a dreptului roman. Reprezentând un adevărat edificiu juridic, i-au
asigurat lui Justinian o faimă enorma în domeniul istoriei dreptului. Justinian a codificat
întregul drept și a desființat puterea creatoare a dreptului pretorian și pe a jurisconsulților1.
Istoric
Istoria Imperiului Roman.
Începând cu domnia împăratului Diocletian (284 305), Imperiul Roman a intrat într-un
proces de decădere. Situația economică se agravează din cauza scăderii producției agricole și
a răscoalelor; în ciuda politicii duse, pentru dezvoltarea unui puternic aparat birocratic,
centralizat, necesar din punct de vedere militar și administrativ, crește puterea latifundiarilor
(datorită instituției patronatului - patrocinium); Imperiul se întindea de la Eufrat, la Oceanul
Atlantic și din Sahara, la până în Anglia, și de aceea, un singur om nu putea asigura
conducerea politică a acestuia. Mai apoi s-a ajuns la împărțirea Imperiului; împăratul
Constantin cel Mare întemeiază în anul 330 cea de-a doua capitală a Imperiului la
Constantinopol (despărțirea de drept are loc în timpul lui Theodosie ce Mare (anul 395),
fiecare din cele două capitale - Roma cezarilor și Constantinopolul imperialilor îsi revendică
titlul de continuatoare a Romei Eterne. Căderea Romei în anul 476 va face din Constantinopol
continuatorul Romei Eterne, iar impărații din Răsărit se vor considera stăpânii întregului
imperiu. Noua Romă răsăriteană va fi, până la mijlocul secolului al XV-lea, arena principală
de desfăsurare a evenimentelor sociale, politice și culturale2.
Istoria lui Justinian, nepot al împăratului Iustin, născut în apropierea orașului, astăzi
Skoplye. A urcat pe tron în anul 527; istoricul Procopius arată că în cazul rezolvării
problemelor statului, împăratul Iustin îl lua ca sfătuitor pe Iustinian. La adus la
Constantinopol pe Iustinian și a frecventat școli în domeniul politicii, religiei și a deținut o
serie de funcții publice, iar la urcarea sa pe tron, avea deja o bogată experiență militară si
politică, conducând destinele Imperiului de Răsărit timp de 38 de ani. Iustinian a dorit
refacerea Imperiului Roman, reușind chiar pentru un timp acest lucru, în anul 546 cucerește
Roma și edictează constituția sa, Pragmatica sanctio.
Unitatea politică și religioasă pe care o visa Iustinian nu putea fi trainică fără una
legislativă, dar îndemnul de a face codificarea a venit și din motive de ordin practic. Iustinian

1
Ion M.Angel, Drept Roman, ediția a IV-a, Bucuresti 2002
2
Ion M.Angel, Drept Roman, ediția a IV-a, Bucuresti 2002
se considera nu numai monarh suveran, ci și reprezentant al puterii divine pe pământ,
mărturisea că legile erau foarte încurcate și nici o minte omenească nu le poate întelege3.
Comisia de creare
În anul 528 Iustinian a numit o Comisie formată din 10 juriști foarte distinși datorită
științei lor juridice și cu un zel lăudabil pentru interesele statului, în frunte cu Tribonian, cel
mai mare jurist al Imperiului. Justinian nu a participat direct la lucrările Comisiei, dar se pare
că a dat unele sugestii4.
Ca mod de lucru, membrii Comisiei aveau deplină libertate de a face modificările pe
care le credeau necesare pentru a evita contradicțiile, repetițiile și neclaritățile care trebuiau să
fie comasate într-un singur text, să pună de textele într-o formă unică mai clară și concisă5.
Sarcina Comisiei a fost de a reuni și a clasifica constituțiile imperiale, începând de la
împăratul Hadrian până în acel moment, de a revizui cele trei colecții anterioare - codurile:
Gregorian, Hermogenian și Theodosian și de a colecționa constituțiile edictate posterior
ultimului cod.
Codul Gregorian (codex gregorianus) lucrată de un jurisconsult numit Gregorius, a fost
elaborat între anii 291-294. Conţine constituţiunile lui Diocleţian şi a împăraţilor precedenţi,
între care una a lui Septim Sever din 196. Hugo crede că conține consituţiuni ale împăraţilor
anteriori şi chiar de ale lui Hadrian.
Codul Hermogenian a fost o continuare a Codului Gregorian şi întocmit în anul 295 de
către jurisconsultul Hermogenianus. Din păcate, din colecţia hermogeniană au mai ramas
doar 38 de constituţiuni, din unele au rămas decât câteva vorbe. Aşa zice o constituţiune: să
nu poată colonul nici servul să îşi vândă peculiul său şi cel ce îl va cumpăra să fie considerat
că a cumpărat un lucru furat.
Codul Theodosian este o culegere oficială şi ordonată de împăratul Theodosiu al II-
lea în Orient şi cuprinde un ansamblu de constituţii imperiale care datează de la Constantin cel
Mare. Întocmit în 438 şi intrat în vigoare la data de 439, culegerea a fost utilizată şi în partea
occidentală a Imperiului. George Danielopolu afirma că această culegere ,,este împăriţită în
6-10 cărţi. Această compilaţiune este de o mare importanţă, pentru că găsim câteva

3
Ion M. Angel, Drept Roman, ediția a IV-a, București 2002
4
Victor Volcinschi, Daniela Țurcan, Serghei Cebotari, Radu Mandraburca, Artur
Tarlapan,
Natalia Bacalu, Victoria Hîncu, Drept privat roman, Chișinău, 2014
5
Victor Volcinschi, Daniela Țurcan, Serghei Cebotari, Radu Mandraburca, Artur Tarlapan,
Natalia Bacalu ,Victoria Hîncu, Drept privat roman, Chișinău, 2014
constituţiuni care nu sunt atât de alterate ca în compilaţiunea lui Iustinian unde asemenea
figurează, dar unde sunt imposibil de recunoscut, atât sunt de alterate6.
Cele mai importante codificări au fost:
 Edictum Theodorici, dat de regele vizigot Theodoric II, la Narbo, în a doua jumătate
a secolului al V-lea.
 Codex Euricianus, document scris, promulgat de regele Euric în jurul anului 475 d.
Hr. Din acesta, ca document scris, s-a păstrat un fragment. Codul a continuat să fie aplicat
chiar şi după cucerirea musulmană, în drepturile locale (fueros în Spania, forais în Portugalia)
care au renăscut odată cu Reconquista (recucerirea);
 Lex Romana Visigothorum, numit şi Breviarum Alarici, promulgat de regele Alaric
în Provenţa.
 Liber papiensis, Cartea din Pavia, aparţinând longobarzilor, a alcătuit un drept
propriu al acestora. Mai târziu a fost sistematizat într-un manual care a luat numele de
Lombarda şi care a constituit baza învăţământului juridic la Universitatea din Pavia. Metoda
de analiză a acelui text a trecut mai târziu la Bologna şi la Şcoala glosatorilor.
 Lex Romana Burgundiorum, promulgată de regele Gundobad, în regatul Burgundiei,
în jurul anului 500 d. Hr7.

Opera
Codex
Este prima culegere de constituții, care a marcat începutul unei activități legislative de
o mare importanță pentru viitorul Bizantului și al lumii, a purtat numele de Codex Iustinianus
(529); printr-o constituție imperială numită Summarei publicae și s-a stabilit intrarea lui în
vigoare. Codul lui Iustinian a fost început în anul 528 și a fost terminat un an mai târziu, de
către o Comisie format din 10 membri, în frunte cu Tribonian. În acest cod, au fost prelucrate
constituțiile din cele trei codice anterioare, care au fost supuse unei operații de cercetare și de
eliminare a dispozițiilor căzute în desuetudine.
Evocând indirect Legea celor XII table, este format din 12 cărti împărţite pe titluri cu
rubrici (765) ce cuprind în jur de 4.650 de constituţii imperiale la aproape tot dreptul public şi
privat date în epoca principatului şi dominatului, care datează din perioada împăratului

6
Ștefan Cocoș, Drept Roman
7
http://www.cartidedrept.eu/articole-drept/codificarea-dreptului-in-europa-lect-univ-dr-
viziteu-madalina.html
Hadrian (secolul al II lea), până în perioada domniei lui Iustinian, respectiv până în anul
codificării 529d.Hr şi cel al reeditării 4 noiembrie 534d.Hr.. De aici reiese faptul că acest cod
a apărut în 2 ediţii. Prima ediţie „codex vetus” a fost promulgată în 529 iar după 5 ani, a fost
publicată o nouă ediție a codului ,,codex repetitae praelectionis”(codul cu text reînnoit) care
datează din 524; volumul acestuia a fost extins prin includerea a încă circa 300 de constituții8.
Codexul este împărţit în 12 titluri şi fiecare titlu în mai multe paragrafe (fragmente sau
legi). Paragraful 1 al fiecărui titlu nu e numerotat şi poartă numirea de principium,
numerotarea începe cu 2, şi aşa mai departe, până la 27.
Astfel Codexul se împarte în:
Carte I. Dreptul canonic şi dreptul şi obligaţiile funcţionarilor de stat.
Cărţile II-VIII. Dreptul privat.
Cartea IX. Dreptul penal.
Cărţile X-XII. Dreptul administrativ.
Citarea unui cod se face folosind 4 cifre: prima cifră arată cartea, a doua titlul, a treia
constituţia, iar ultima paragraful. Fiecare asemenea lege este însoţită de elemente de
individualizare urmate de o inscripțio-indicare a autorului şi a celui vizat şi urmarea ei de o
subscripțio constând din data și locul publicării9.
Codul lui Iustinian ne-a parvenit în multe manuscrise. Ca urmare a apariţiei acestui
Codex Iustinianus, care sublinia intenţia autorului său de a-şi readuce întreaga operă
legislativă doar în forma acestui cod, practic arată că operele juriştilor romani aduseseră
Romei o faimă nepieritoare.
Din prima ediție, nu s-a păstrat nici un exemplar, dar se știe însă că în cadrul celor 10
cărti în care a fost împărtit Codul, constituțiile au fost inșiruite în ordine cronologică. Fiecare
constituție era precedată de o inscripțio, în care se menționa numele împăratului care o
edictase și al destinatarului, urmată de o subscripțio10.
Digesta sau Pandecta
Constituie cea mai importantă colecție de drept roman. Digestele sunt împărțite în 50 de
cărți, iar acestea în titluri; fiecare titlu este alcatuit din fragmente - extrase mai mari sau mai
mici din operele diferiților jurisconsulți, numărul lor se ridica la peste 9 mii. Inițial, Iustinian
avusese în vedere doar Codul, de o revedere generală avea nevoie nu numai legea
8
Ion M. Angel, Drept Roman, ediția a IV-a, București, 2002
9
https://documents.tips/documents/opera-d-codificare-lui-iustinian.html
10
Victor Volcinschi, Daniela Țurcan, Serghei Cebotari, Radu Mandraburca, Artur Tarlapan,
Natalia Bacalu ,Victoria Hîncu, Drept privat roman, Chișinău, 2014
(constituțiile), ci și ius vetus (operele juriconsulților clasici). Acestea, desi aduseseră Romei o
faimă nepieritoare, ajunseseră să prezinte contradicții, deveniseră neclare și
necorespunzătoare față de nivelul epocii. Sarcina primară de acest gen era să fie întocmită o
chintesență a dreptului roman si un îndreptar sigur pentru practica judecătorească.
Comisia formată din 17 membri, condusă de Triboniu (,,strălucit bărbat și foarte
chibzuit magistru... înzestrat deopotrivă cu darul elocinței și cu talent în stiința dreptului”
caracterizare pe care i-o face Împăratul), a fost înființată la 15 decembrie 530. Mai întâi, au
fost adunate operele jurisconsulților clasici romani și s-a facut o selecție de texte care au servit
drept ghid practicienilor, iar teoreticienilor ca mijloc de informare și documentare pentru
munca de cercetare. Prima subcomisie a cercetat lucrările de drept civil (libri ad Sabinum), a
doua subcomisie s-a ocupat de comentariile asupra edictului pretorian (libri edictum), iar a
treia, de lucrările cu caracter practic, cazuistic (Questiones, Responsa Disputationes); la
acestea, se adaugă appendix (lucrări ce nu intraseră anterior) 11. Autorii Digestelor aveau în
calcul două sarcini:
1. Să păstreze într-o egală măsură, să sistematizeze moştenirea vestiţilor jurisconsulţi
romani care se află într-o stare haotică, precum şi monumentul legislatic, începând cu Legea
celor XII table. Această sarcină sublinia stabilitatea ideii că Bizanţul era succesorul legitim al
Imperiului Roman.
2.Cea de-a doua sarcină constă în elaborarea sistemului dreptului în vigoare în secolul
VI şi înlăturarea acelor contradicţii şi norme învechite prin intermediul unor cuvinte noi și
simplificate. Digestele trebuiau să se conformeze cu noile cerinţe şi condiţii ale timpului. Ca
urmare a acestei acţiuni, rezultatul final constă într-o culegere adaptată nevoilor practice.
Însă nici unul din aceste demersuri nu au fost duse până la un sfârşit din diferite motive: foarte
multe din scrierile vechilor jurisconsulţi nu şi-au găsit locul în această operă.
Comisia a avut dreptul de a elimina contradicțiile și de a îndrepta ceea ce i se părea
neclar, de a înlătura soluțiile căzute în desuetudine și de a pune în acord fragmentele selectate
cu structura social-politică a secolului VI-lea. Au fost cercetate aproape 2000 de cărți
aparținând jurisconsulților romani a caror activitate acoperea 1400 de ani. (dupa afirmația lui
lustinian).
Digestele sunt inspirate numai din doctrină, aceastea au devenit un fel de act cu putere
de lege. Justinian a refuzat orice autoritate doctrinei care s-a format ulterior.

11
Ion M. Angel, Drept Roman , ediția a IV-a, București 2002
 Cel mai bun manuscris al Digestelor, din ceea ce s-a păstrat, datează din secolul al VI-
lea și se numeste Littera Pisana sau Florentina. Versiunea care poartă numele Vulgata este
datorată unor manuscrise din secolul al XI-lea și al XII-lea. Aceste manuscrise contin trei
părți: Digestum vetus, Irifortiatunt si Digestum novum. Digestele au intrat în vigoare prin
constituția Tanta și au continuat secole de-a rândul, se constituie sursa de inspirație și model
pentru aproape toți teoreticienii și practicienii dreptului. Iustinian o numeste „adevăratul prea
sfânt, templu al dreptății”.
Digestele (culegeri) sau Pandectele (colecție care contine totul) reprezintă, atât prin
proporții, cât și prin cuprinsul lor, cea mai importantă parte din opera lui Iustinian; colectiile
de genul acestora au fost necunoscute pâna la Iustinian (cuvântul era cunoscut, dar avea alt
înțeles, ele fiind lucrări de sinteză între dreptul pretorian cel civil) rolul Digestelor era să
reunească, într-un sistem, fragmentele cele mai importante din operele celor mai vestiți
jurisconsulți romani.
Digesta prevăzută a fi realizată în 10 ani, a fost gata în trei ani12. Digestele se bazează pe
împărțirea sistemului de drept în drept public și drept privat; conținutul principal îl formează
fragmentele care se referă la dreptul privat, iar dintre acestea cele mai multe primesc
moștenirile. Fragmentele de drept se referă la dreptul de stat, dreptul internațional, dreptul și
procedura penală.
Sunt date o serie de definiții, sunt formulate o serie de reguli privind interpretarea
dreptului și a actelor juridice (preluate de legislațiile care au urmat). Deși constituie opera de
tradiție clasică, Digestele prezintă elemente noi, introduse în vederea adaptării textelor
clasice, la realitățile din acea vreme (interpolații si tribonianisme).
Interpolațiile materiale erau cele mai importante și se făceau pentru adaptări, ele
constau în modificări care schimbau însăși regula din dreptul clasic (printr-o propoziție putea
fi schimbată o regulă; alteori, foloseau expresia „este mai bine” sau cuvântul „astăzi”); în alte
cazuri era înlăturat termenul pentru instituția dispărută în loc de mancipațio, tradițio; puteau fi
modificări de limba (modemizând terminologia). Descoperirea acestor interpolațiuni este
foarte anevoioasă (folosindu-se diferite metode - compararea directă a textelor, criteriul istoric
sau al anacronismelor, filologic).
Institutiones

12
Victor Volcinschi, Daniela Țurcan, Serghei Cebotari, Radu Mandraburca, Artur
Tarlapan, Natalia Bacalu ,Victoria Hîncu, Drept privat roman, Chișinău, 2014
 Tribonian, împreună cu profesorii Teofil și Dorotheu, au primit sarcină să elaboreze un
manual juridic pentru începători ( din considerațiile lui Iustinian: „mințile fragede nu sunt în
stare să poarte greutatea unei așa de mari înțelepciuni ...”; „studenții se găsesc în antecamera
dreptului și se grăbesc să-i cunoască secretele”). Acest manual purta numele lucrării
jurisconsultului Gaius și Instituționes, pe care îl luase ca model, dar s-a ținut seama și de
nevoile învățământului din secolul VI-lea, a fost publicat în anul 533. Manualul a fost împărțit
în patru cărți, cuprindea numeroase definiții, dar și unele controverse pentru formarea
spiritului juridic la studenți, problemele sunt tratate sistematic, fară a indica autorii și
lucrările, reprezintă o lucrare redactată cu claritate și precizie13.
 Cartea I (Despre dreptate și drept) - Dreptatea este voinţa de a da fiecăruia ce i se
cuvine iar jurisprudenţa, cunoaşterea lucrurilor divine și umane, ştiinţa a ceea ce este drept și
nedrept şi se cuvine a avea o serie de reguli dintre care a trăi în mod cinstit, a nu rănii pe altul
și a da fiecăruia ce i se cuvine, de asemenea, se mai vorbeşte despre diviziunea dintre dreptul
public ce se referă la organizarea statului roman și cel privat ce se referea la interesele
proprii.
 Cartea II - Tratează teme precum clasificarea lucrurilor în lucruri comune publice şi
ale corporaţiilor ca de exemplu: sunt lucruri comune aerul, apa curgătoare, marea, ţărmul
mării, lucrurile sacre neaparţind cuiva, fiind consacrate zeităţilor conform ritualului; lucruri
care aparţin corporaţiilor cum ar fi teatrele și stadioanele.
 Cartea III - Această culegere cuprinde o serie de aspecte ce ţin de materia
succesiunilor. Tratează succesiunile ce se acordă în temeiul legii (dacă cine moare și nu şi-a
făcut testament, averea să îi revine rudelor de gradul I, împaraţii concluzionând că rudele mai
îndepărtate, în special femeile să aibă un drept la moştenire limitat astfel încât să capete cu o
treime mai puţin decât a luat mama sau bunicul.
 Cartea IV - Ultimul manual tratează alte aspecte elementare de drept cum ar fi
obligaţiile ce se nasc din delict, adică dintr-o fraudă cum ar fi furt, înşelăciune, daună sau
datorie. Furtul este însuşirea frauduloasă a unui lucru, cu intenţia de îmbogățire, fie a lucrului
însuşi, fie a folosinţei sau posesiunii lui.
Îndemnul lui Iustianian pentru acest manual este extrem de concis ,,primiţi aşa dar
aceste legi ale noastre cu cea mai mare seriozitate şi arătați-vă voi înşivă atât de pricepuţi

13
Ion M. Angel, Drept Roman , ediția a IV-a, București 2002
încât să puteți nădăjdui că, după terminarea studiilor juridice, să fiți pe deplin vrednici să
cârmuiți statul nostru în diferitele misiuni pe care le aveți14.
Instituționes capătă valoare legislativă, rămânând multă vreme în istoria dreptului ca
prototip al manualului desăvârșit.
Novellae
Codul publicat în 529 a fost însă depășit, deoarece dreptul pozitiv a continuat să se
dezvolte în acel timp, au fost decretate numeroase constituții imperiale și noua ediție trebuia
să le cuprindă și pe acestea.
Comisia a fost prezidată tot de Tribonian, iar noul cod a intrat în vigoare în anul 534.
Codul este împărțit în cărți iar acestea, în titluri; prima carte este dedicată dreptului religios de
stat. Publicarea celei de-a II-a ediții a Codului nu a întrerupt activitatea legislativă a lui
Iustinian care a continuat să emită alte constituții. Acestea au fost denumite Novellae
Constitutiones. Acestea sunt publicate în cea mai mare parte în limba greacă; cu toată tradiția
romanității pe care Iustinian dorea să o păstreze, a trebuit să țină seama ca destinatarii vorbeau
limba greacă (socotită limba comună). În limba latină au fost redactate numai constituțiile
care interesau organizarea centrală a statului și cele destinate provinciilor unde se vorbea
latinește. Novelele sunt expuse foarte amănunţit în timpul domniei lui Iustinian, aceste
constituţii nu au fost întregite într-o culegere unică, nouă ni s-au păstrat doar trei culegeri de
nuvele :
 Una alcătuită din 124 novellae care era o culegere privată al unui profesor de drept din
Constantinopol şi era denumită Epitome Iuliani .
 Cea de-a doua alcătuită din 168 de novellae, era întocmită în timpul domniei
împăratului Tiberius al II –lea.
 A treia, care era alcatuită din 134 novellae, a primit denumirea Authenticum sau
Liber Authenticorum, fiind redactată în limba italiană, probabil în Italia, această culegere
având o valoare oficială15.

Importanță
Cele 4 cărți ale legislației lui Iustinian – Codex, Novellae, Digesta și Instituționes
formează un tot întreg, care de la începutul secolului al XII-lea, va fi cunoscut sub denumirea
de Corpus Iuris Civilis (Colecția dreptului civil). La cele 4 lucrări, s-au adăugat și alte lucrări
precum Biberi Feudorum. Justinian, a căutat soluții pentru a salva societatea romană în
14
Vladimir Hanga, Instituțiile lui Iustinian, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002
15
https://documents.tips/documents/opera-d-codificare-lui-iustinian.html
ultimul stadiu de descompunere. Codificarea lui Justinian desemnează o importanță științifică
ce constă în sistematizarea și unificarea izvoarelor de drept și instituțiilor dreptului roman. Ea
prezintă şi o semnificaţie politică întrucât a fost destinată să asigure perpetuarea relaţiilor de
tip sclavagist exprimând poziţia de clasă a lui Iustinian precum şi a celor pe care îi reprezintă.
Codul lui Justinian s-a reliefat prin evoluția ideilor și instituțiilor juridice atît în domeniul
dreptului public cât și în domeniul dreptului privat. Codul reabilitează şi actualizează
principiile şi legile imperiului roman. Este afirmat dreptul persoanei: sclavii sunt eliberaţi,
femeile sunt mai bine considerate în regimul matrimonial, văduvele şi copiii se iau în
considerare la succesiune, debitorii sunt protejaţi mai bine faţă de creditori, iar pedepsele
crude precum pedeapsa cu moartea sunt înlocuite cu sentinţe mai blânde.
Bibliografie selectivă:

 Emil Morcuț, Drept Roman ,București 2000

 Ion M.Angel, Drept Roman, editi a IV-a, București 2002
 Ștefan Cocoș, Drept Roman
 Vladimir Hanga, Instituțiile lui Iustinian, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002
 Victor Volcinschi, Daniela Țurcan, Serghei Cebotari, Radu Mandraburca, Artur
Tarlapan, Natalia Bacalu, Victoria Hîncu, Drept privat roman, Chișinău, 2014
 https://documents.tips/documents/opera-d-codificare-lui-iustinian.html, accesat
la data de 05.11.2022, ora: 15:30
 http://www.cartidedrept.eu/articole-drept/codificarea-dreptului-in-europa-lect-
univ-dr-viziteu-madalina.html, accesat la data de 05.11.2022, ora: 19:30