Codul Calimach

Iacob Loredana, Gr. I

La începutul secolului al XIX-lea în Moldova, se observă necesitatea existenței unei

structuri legislative bine definite care să corespundă nevoilor societății moldovenești. Astfel va fi
creată una dintre cele mai importante legiuiri de ordin preponderent civil din această perioadă
denumită Codul Calimach în timpul domniei lui Scarlat Callimachi, ultimul membru al acestei
familii domnești care se va bucura de titlul de domn al Țării Moldovei.
Trebuie reamintit totuși și de existența vechilor legiuiri ce au precedat sistemul normativ
adoptat în anul 1817. Unul dintre primele astfel de legiuiri i-a aparținut lui Vasile Lupu însă textul
de lege era tradus aproape în întregime din textele grecești de drept ce au aparținut lui Constantine
Harmenopoulos („jurist” la curtea imperială bizantină în secolul al XIV-lea). Problema principală
însă o reprezenta inaplicabilitatea acestui cod la peisajul legislativ din Moldova, nefiind nici o
dispoziție luată din cutuma deja existentă 1. De asemenea și Alexandru Mavrocordat din dorința
de a soluționa anumite probleme de ordin juridic va impune Condica Pravilnicească pentru
interzicerea daniilor făcute de către persoanele sărace celor bogate (fapt ce se realiza în scopul
finalizării anumitor vânzări-cumpărări ascunse). Tot în cadrul acesstei condici era stipulat faptul
că înaintea finalizării unui schimb de moșii era necesar realizarea unei cercetări pentru stabilirea
corectitudinii acestui transfer de proprietate. În cea de a doua anaforă se oferea o mai mare grijă
țiganilor care nu mai puteau fi despărțiți proprii copii 2.
Cu toate acestea a existat în continuare nevoia unui sistem de legi mai complex care să
acapareze într-o mai mare măsura latura civilă a orânduirilor legale. Acest lucru se poate observa
în hrisovul de promulgare al Codului Calimach: „..și după Vasile Lupu a cărui condică cuprindea
numai dispoziții penale, domnitorii să slujiau de nevoie de izvorul din care legile lui fuseseră
extrase (...)” 3. Înainte de a prezenta sistemul legislativ de la 1817 este necesară o scurtă prezentare
a celui ce a dorit înființarea codului civil pentru a înțelege mai bine motivele personale ce au dus
la luarea unei astfel de decizii într-o vreme și într-o țară în care oricum domnii nu-și puteau exercita
funcția pe o perioadă foarte îndelungată de timp.

1
A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. III, București, 1896, p. 174.
2
Idem, Istoria și genealogia casei Callimachi, București, 1897, p. 114.
3
Theodor Codrescu, Uricarul, IV, Iași, 1857, p. 303-304.

pg. 1
 Scarlat Callimachi s-a născut la Constantinopol în anul 1774. Tatăl său Alexandru a fost
domn al Moldovei între anii 1795-1799. Scarlat făcea parte din cea de a treia generație de
domnitori proveniți din această familie care se stabilise încă din anul 1716 (când Ioan Theodor
Callimachi; primul membru al familiei care va ocupa scaunul țării; va ocupa funcția de sub-
dragoman sau ajutor de treziman a lui Grigore Ghica) în Imperiul Otoman. Cu toate că rădăcinile
neamului său erau stabilite în Moldova el era odrasla cea mai grecizată a familiei chiar dacă acesta
amintea cu mândrie obârșia sa moldovenească. Cu toate că fusese învățat de mic atât franceza,
latina cât și turca el obișnuia să vorbească cu toți boierii din cadrul curții domnești în greacă 4.
Scarlat a avut mai multe domnii în Moldova (în perioadele 24 august 1806 - 26
octombrie 1806, 4 august 1807 - 13 iunie 1810) ocupând și scaunul Țarii Românești pentru o
scurtă perioadă de timp (februarie-iunie 1821). Însă acesta și-a desfășurat cele mai importante
proiecte la nivel politic în timpul domniei sale în Iași între anii 1812-1819. În cea de a treia sa
domnie în Moldova, domnul țării va găsi un stat fără jumătate din suprafața sa inițială după ce
Basarabia intrase în componența Imperiului Rus. Astfel odată ajuns domn peste noul stat acesta iși
va propune un amplu proiect de stabilizare a situației interne a țării. Acest lucru se poate observa
și din corespondența sa cu diplomatul austriac Metternich din 23 ianuarie 1813 în care Scarlat
Callimachi preciza că dorește să „...Reconstruiesc o administrație zguduită de schimbările
timpului, să restabilesc o ordine statornică și folositoare interesului general și să mă gândesc la
ușurința unui popor nenorocit ce-mi e încredințat, sunt mari datorii...” 5. Un discurs asemmănător
apare și în hrisovul de promulgare al codului unde Callimachi precizează datoria pe care o are un
oblăduitor față de supușii săi și importanța legilor pentru fericirea oamenilor, asigurându-li-se
astfel „o dreaptă egalitate” 6. Probabil condus de aceste idei demne de un „despot luminat” (și
într-o oare care măsură și de anumite idealuri revoluției franceze) Scarlat va întocmi ceea ce tatăl
său încercase în timpul domniei sale și nu izbutise și anume o nouă condică de legiuiri7.
Pentru realizarea acestui proiect legislativ domnul țării se va consulta cu întreg Sfatul
domnesc care va fi de acord cu acest plan. Cu toate că se hotărâse ca principală necesitate

4
Sorin Iftimi, Colecția de portrete a familiei Callimachi (secolele XVIII-XIX) în Cercetări istorice (Serie
nouă), XXXVI, Iași, 2017, p. 232.
5
N. Iorga, Documente privitoare la familia Callimachi, vol. I, București, 1903, p. 162, nr. CIX.
6
Theodor Codrescu, Idem, p. 306.
7
N. Iorga, Op. cit., p. CCIX.

pg. 2
elaborarea codului civil lui Scarlat Callimachi îi va aparține și inițiativa întocmirii unui cod penal,
însă această intenție nu se va concretiza până în anul 1826 în timpul domniei lui Mihai Șuțu8.
Pentru a începe lucrările a fost creată o comisie a traducătorilor încă din anul 1813 a cărei
scop principal era acela de a aduna și traduce Împărăteștile Pravile ce se foloseau în țară (în
principal coduri de legi bizantine). Printre persoanele care au format această comisie se vor regăsi
și oamenii care vor întocmi Codul Calimach (este vorba despre Anania Cuzanos, Christian
Fletchtenmacher). De asemenea, voevodul va cere și adunarea tuturor legilor și obiceiurilor țării
atât în materie civilă cât și criminală/penală dorind să fie precizate pentru fiecare dintre acestea
izvoarele lor această întrebuințare revenindu-i unui comitet ce-și începe activitatea de abia în anul
1815. Trebuie menționat și faptul că se va crea un dicționar de termeni juridici, tipărit sub
denumirea de „Scară a cuvintelor celor streine și a celor făcute din firea limbii, care cuvinte au
cerut neapărată trebuință a se metaharisi în alcătuirea pravililor” 9.
Pentru elaborarea propriu-zisă a codului de legi domnul țării se va folosi de importanți
jurisconsulți și de cunoscători ai obiceiurilor țării. Dintre persoanele cu pregătire juridică îi vom
menționa pe Christian Flechtenmacher, Andronachi Dronici, Anania Cuzanul (cunoscut și sub
numele de Pravilistul) și Constantin Scheleti. În afară de aceste persoane au mai participat la
întocmirea codului și Mitropolitul Veniamin, vistiernicul Petrachi Negri ( tatăl lui Costachi Negri),
Costache Conache, logofătul Iordache Ghica, logofătul Grigoraș Sturza (cumnatul lui Scarlat
Callimachi) și fiul acestuia Miahil Sturza (ce va ajunge domn al Moldovei). Pentru a înțelege
importanța acordată acestui proiect vom face o scurtă prezentare a celor 4 jurisconsuli observând
astfel pregătirea acestora în domeniul juridic10.
Christian Flechtemnacher, saș de origine din Transilvania, născut la Brașov a fost doctor
în filosofie și drept la Viena, era un iscusit poliglot cunoscând latina, greaca, franceza și româna .
Acesta va fi adus în Moldova ca învățător al copiilor boierilor Lascarachi și Grigoraș Sturza. Cel
mai probabil lui Flechtemnacher i se datorează influența codului austriac (ce apare în anul 1811)
ca plan și metodă de abordare a problemelor de ordin juridic în cadrul Codului Callimach. În anul
1819 acesta ocupa funcția de pravilist al Moldovei, funcție creată în timpul domniei lui Scarlat

8
Petru Miculescu, Cristian Clipa, Istoria instituțiilor juridice în spațiul românesc, Editura Mirton, Timișoara,
2004, p. 101-102.
9
Andrei Rădulescu (coord.), Introducere la Codul Calimach, Ediție critică, Editura Academiei, București,
1958, p. 4.
10
A. D. Xenopol, Istoria și genealogia casei Callimachi, București, 1897, p. 117.

pg. 3
Callimachi pentru a exista posibilitatea modificărilor anumitor legi ce s-ar demonstra a fi
inaplicabile. Christian Flechtemnacher a avut și o activitate didactică bogată. În anul 1828 acesta
se va afla la Academia Domnească din Iași în calitate de profesor de limbă latină urmând să predea
în anul 1830 la Academia Mihăileană cu ocazia inaugurării Facultății de drept, predând primul
curs de legi în limba română în calitate de pravilist al statului. Acesta este și autorul a mai multor
manuscrise și memorii nepublicate însă. Într-una dintre acestea, mai exact în nr. 12 ce este păstrat
în Biblioteca Academiei Române, Flechtemnacher comentează și analizează în 80 de pagini Codul
Calimach precizând și izvorul fiecărui paragraf din cod 11.
Un jurist renumit la începutul secolului al XVIII-lea în Moldova a fost și Andronachi
Donici. Acesta a învățat la Școala Domnească din Iași urmând ca să-și desăvârșească studiile la
Constantinopol. Datorită pregătirii sale a ocupat numeroase funcții precum cea de ulcer, vel ban,
agă, mare postelnic , președinte al Departamentului străinilor pricini și mare logofăt al Țării de Jos
urmând ca mai apoi să aibe aceeași funcție și în Țara de Sus. În anul 1814 Donici elaborează un
cod civil (Manualul juridic Andronache Donici) însă aceasta nu s-a bucurat de o recunoaștere
oficială cu toate că a reprezentat un bun instrument ajutător pentru practicienii dreptului, el fiind
redactat în limba română, având o structură modernă cu reglementări bazate pe situația
contemporană din țară 12
.Despre Anania Cuzanul, și Constantin Scheleti nu se cunosc la fel de
multe informații. Anania Cuzanul, grec de origine și-a petrecut o mare parte în Moldova în calitate
de profesor la Academia Domnească. Cât despre Constantin Scheleti cunoaștem faptul că acesta a
ocupat pentru prima dată funcția de Pravilist al Moldovei.
În istoriografia românească au apărut multe discuții în legătură cu contribuția acestor
persoane la întocmirea Codului Calimach. Din păcate nu există o certitudine care să ne identifice
principalul autor al acestui cod. Având în vedere faptul că acest cumul de legi a fost publicat prima
dată în limba greacă fiind folosiți termeni juridici neoelenici, neidentificabil în lucrările de drept
anterioare, s-a considerat că Anania Cuzanul fiind grec de origine ar trebui să fi avut cel mai mare
aport la realizarea lucrării. Cu toate acestea afirmația este una eronată căci toți cei care au participat
la elaborarea codului cunoșteau greaca. Știm chiar faptul că Flechtenmacher și Donici ofereau
consultații în grecește13. Așa cum am precizat în rândurile anterioare, codul Caliamch a fost

11
Ibidem, p. 118.
12
Elena Tereza Danciu, The Calimach code after two hundred years în Literature, Discourses and the
Power of Multicultural Dialogue, XIII, Arhipeleag Press, Tîrgu Mureș, 2017, p. 314.
13
Andrei Rădulescu (coord.), Op. cit., p. 8.

pg. 4
întocmit după modelul codului austriac fiind chiar folosite comentariile lui Franz von Zeiller
(autorul codului austriac). Acest fapt ne poate duce la ideea că Flechtenmacher ar fi fost principalul
autor al lucrării. De asemnea el este menționat primul în hrisoavele ce-i prezintă pe colaboratorii
domnului. Cu toate acestea nu există cel puțin până la acest moment mai multe indicii care să
sugereze faptul că juristul transilvănean ar fi avut cea mai mare contribuție la întocmirea codexului
14
.
Au existat de asemnea și discuții, în mediul istoriografic românesc în legătură cu izvoarele
folosite la întocmirea „manualului” de legiuiri. Trebuie precizat de la început faptul că în hrisovul
de promulgare al codului este menționat faptul că principala sursă al acestuia au fost Basilicalele
(texte juridice alcătuite în sec. IX-X din ordinul împăraților bizantini Vasile I și Leon al VI-lea) și
alte lucrări de drept roman și greco-roman15. Cu toate că se pot observa multe asemănări între
codul austriac și cel moldovenesc este greșit să considerăm faptul că s-a recurs doar la întocmirea
unei simple traduceri. Ceea ce a dorit Scarlat Callimachi a fost întocmirea unui sistem legislativ
care să se plieze pe nevoile de ordin juridic ale Moldovei, nu o copie după un peisaj juridic străin.
Există întradevăr pasaje copiate după codexul austriac din 1811 și nu numai după cum recunoaște
chiar domnul Scarlat Callimachi „...cu privire la creșterea orfanilor și asigurarea averilor lor ne-
am hotărât să schimbăm modurile și să pornim de la cele mai nouă coduri europenești...” 16. Este
important de observat și ceea ce preciza diplomatul Raab (diplomat austriac) aflat în Iași în
scrisoarea trimisă pe 28 august 1818 la Cancelaria de Curte și Stat din Viena „Pentru întocmirea
acestui cod care face cinste principelui domnitor, a servit de model codul austriac, legile sunt ca
ale noastre dar au fost păstrate acele dispoziții care aici sunt în folosință în puterea obiceiurilor
ce se aplică” 17.
La o cercetare mai amplă juristul și academicianul Andrei Rădulescu preciza că
asemănarea celor două coduri este una cât se poate de normală având în vedere faptul că ambele
se bazau pe normele romane și greco-romane. Diferența însă este dată de modul de prezentare a
legilor din cadrul Codului Calimach și limbajul modern ce este folosit în aceste texte. De asemenea
în cadrul lucrării de legiuiri moldovenești s-au observat și câteva articole după modelul codului
civil francez. Au mai fost folosite de asemenea și anumite hrisoave ale domnilor anteriori, cutume

14
Ibidem, p. 9-10.
15
Ibidem, p. 23.
16
Theodor Codrescu, Op. cit., p. 307.
17
N. Iorga, Op. cit., p. 295, nr. CCXXXI.

pg. 5
și lucrări de drept precum Sobornicescul hrisov al lui Alexandru Mavrocordat din 1785 și manualul
legislativ a lui Andronache Donici 18.
Codul a fost publicat în trei părți în limba greacă. Titlul lucrării generale a fost Codul civil
al Principatului Moldovei. Prima parte cuprindea o introducere despre legile politice și despre
dreptul persoanelor și a fost tipărită în Iași în anul 1816 la tipografia grecească de la mânăstirea
Trei Ierarhi. În cea de a doua parte a lucrării erau prezentate drepturilor reale și speciale a
proprietății. Ultimul capitol prezintă „înmărginirile ce privesc dritul persoanelor și al lucrurilor”
fiind tipărit un an mai târziu. Hrisovul de promulgare va fi întocmit și semnat de către domn pe 1
iulie 1817. Cunoaștem faptul că lucrarea a fost trimisă înainte de promulgare și unor învățați străini
pentru ca domnul țării să aibe mai multe opinii în legătură cu aceast cod. Există chiar și mărturia
diplomatului englez aflat în Iași în acea perioadă, William Wilkinson care preciza faptul că un
manuscris al codicelui s-ar afla la Oxford 19
. De asemenea codul a fost trimis și lui Alexandru
Callimachi. Acest fapt se poate constata prin faptul că în fruntea volumului se va afla o scrisoare
de mulțumire a lui Scarlat Callimachi față de tatăl său în care acesta își arată recunoștința pentru
educația pe care acesta o primise „...Prea înălțate stăpâne, prea cinstite și iubitorule părinte! Iată
coroana creșterii și învățăturii mele datorite îngrijirii părintești, iată rodul dorințelor tale
auguste, iată îndeplinirea planurilor tale mărețe...” 20.
După cum am precizat în paginile anterioare Codul Calimach a fost scris pentru prima dată
în limba greacă fiind promulgat în anul 1817. De abia în 1833 acesta va exista și în limba română.
Cu toate acestea Domnul Scarlat Callimachi a avut intenția ca legiuirile sale să fie publicate și în
limba țării în timpul domniei lui. Acest lucru se poate observa în hrisovul de promulgare în care el
precizează faptul că „...Astfeliu s-au desăvârșit acest al nostru Codu Polițienescu, alcătuit mai
întâiu în obicinuita aici în țară limbă Nou-elinească, și apoi tradusă în acea pământenească...”
21
. Este posibil ca să fi existat deja un manuscris tradus în limba țării însă să nu fi avut timp să fie
publicat ca urmare a mazilirii domnului și în cele din urmă traducerea să se fi pierdut. Însă nevoia
traducerii codului s-a simțit din ce în ce mai mult urmând ca în cadrul Regulamentului Organic să
se precizeze faptul că este menținut în vigoare Codul Calimach fapt ce a dus la necesitatea
treducerii acestuia.

18
Andrei Rădulescu (coord.), Op. cit., p. 25.
19
Elena Tereza, Op. cit., p. 315.
20
Dan Simonescu (coord.), Bibliografia românească veche 1508-1830, București, 1936 , p. 167.
21
Theodor Codrescu, Op. cit., p. 308.

pg. 6
 Din această cauză s-au organizat două comisii. Una era însărcinată cu examinarea
proiectelor juridice, iar cea de a doua trebuia să traducă și să completeze codul civil. Cunoaștem
faptul că aceste comisii erau alcătuite din următoarele persoane: logofătul Costache Conache,
logofătul justiției Costache Sturza, postelnicul Neculai Canta, aga Alecu Balș, căminarul Ecovachi
Veisa și cei doi jurisconsulți ai statului: Flechtenmacher și Damaschin Bojinca. Unii membrii ai
comisieu însă nu puteau fi prezenți atunci când era nevoie de ei din cauza diferitelor atribuții date
de funcțiile lor. Prin urmare logofătul dreptății Costache Sturza se va vedea nevoit a crea o nouă
comisie din dorința de a termina într-un timp cât mai rapid traducerea codului. Astfel în prefața
lucrării în lista celor care au ajutat la traducerea codului sunt trecuți: președintele tribunalului
Botoșani Petrache Asachi, Christian Flechtenmacher și Damaschin Bojinca. La 5 decembrie 1833
marele logofăt al dreptății Costache Sturza prezenta Obșteștii Obișnuite Adunări un exemplar al
condicii civile 22.
Codul este alcătuit din 2032 de articole și a fost structurat în trei părți. În prima parte
referitoare la persoane, ne sunt prezentate raporturile dintre ele, căsătoria, drepturile părinților și
ale copiilor și tutela acestora. În această lucrale persoanele sunt clasificate „după noroc” în slobozi,
robi și sloboziți. Cu toate că rolul femeii în cadrul vieții publice continua să fie exclus aceasta se
bucura de un regim juridic mai permisiv. Astfel femeia era liberă să încheie acte juridice, ea era
proprietara bunurilor dotale pe toată durata căsniciei iar în caz de divorț aceste bunuri intrau în
patrimoniul ei. De asemenea, femeia care se căsătorea cu un rumân nu își asuma statutul acestuia
23
. Ca urmare a apariției unor forme de societăți comerciale pe teritoriul Moldovei, în cod s-a
încercat definirea acestui termen fiind explicat faptul că „...o asemenea tovărășie se socotește ca
o singură persoană moralicească, spre deosebire de cea firească” 24. În ceea ce privește desfacerea
căsătoriei se observă o mai mare indulgență oferită bărbatului în comparație cu femeia. Astfel dacă
infidelitatea bărbatului putea fi tolerată până la un anumit punct, pentru necredința femeii în relație
divorțul era acordat fără probleme.
Dreptul de proprietate, reglementat în cea de a doua parte a codului cuprinde numeroase
dispoziții referitoare la diviziunea bunurilor, dobândirea proprietății, posesiunea, indiviziunea și
servituțile 25.

22
Andrei Rădulescu (coord.), Op. cit., p. 13-14.
23
Elena Tereza, Op. cit., p. 316.
24
Codul Calimach, art. 40.
25
Elena Tereza, Op. cit., p. 318.

pg. 7
 Codul Calimach are însă și anumite influențe feudale ce se pot observa prin existența robiei,
privilegiilor de clasă, situației femeii, clăcășia și deosebirilor ce se făceau între creștini și
necreștini. Cu toate acestea el a reprezentat un important pas în dezvoltarea Moldovei în principal
în plan legislativ. Existența unui set de legi bine întocmit care să reprezinte un reper clar pe plan
juridic a însemnat un moment de stabilizare a unei țări care avusse de suferit la sfârșitul secol. Al
XVIII-lea și începutul sec. al XIX-lea.

pg. 8
 Bibliografie

 Codrescu, Theodor; Uricarul, IV, Iași, 1857.

 Codul Calimach, Ediție critică, Editura Academiei, București, 1958.
 Danciu, Elena Tereza; The Calimach code after two hundred years în Literature,
Discourses and the Power of Multicultural Dialogue, XIII, Arhipeleag Press, Tîrgu
Mureș, 2017.
 Iftimi, Sorin; Colecția de portrete a familiei Callimachi (secolele XVIII-XIX) în
Cercetări istorice (Serie nouă), XXXVI, Iași, 2017.
 Iorga, N.; Documente privitoare la familia Callimachi, vol. I, București, 1903.
 Miculescu, Petru; Clipa, Cristian; Istoria instituțiilor juridice în spațiul românesc,
Editura Mirton, Timișoara, 2004.
 Simonescu, Dan; Bianu, Ioan; Hodoș, Nerva; Bibliografia românească veche 1508-
1830, București, 1936.
 Xenopol, A. D.; Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. III, București, 1896.
 Idem, Istoria și genealogia casei Callimachi, București, 1897.

pg. 9