Sunteți pe pagina 1din 149

Universitatea”Alexandru Ioan Cuza” din Iași Facultatea de Drept Anul universitar 2017-2018 Semestrul I

I. Informaţii generale despre curs

Titlul disciplinei: MEDICINĂ LEGALĂ Tipul disciplinei - opţională

II. Informaţii despre coordonatorul de disciplină

Nume şi titlul ştiinţific: Profesor Univ. Dr. Diana Bulgaru Iliescu Contact e-mail: bulgarudiana@yahoo.com Program consultaţii: conform pagină web

III. Condiţionări şi cunoştinţe pre-rechizite

Înscrierea la curs este optionala.

IV. Obiectivele și competențele asigurate (identice cu cele menționate în Fișa Disciplinei)

1. Obiective:

Obiectivul general

Familiarizarea studentilor cu specificul activitatii si documentelor medico-legale

Intelegerea modului de functionare a retelei de medicina legala

Familiarizarea studentilor cu reteaua de medicina legala in vederea raportarii corecte a documentelor medico-legale

Initierea in documentatia medico-legala, formularea de obiective

Crearea pentru student a deprinderii de a evalua eficienta sociala a spetelor judiciare (masuri de siguranta, etc)

Identificarea situatiilor in care se poate solicita o autopsie medico-legala

Cercetarea la fata locului, activitate in echipa

Identificarea situatiilor particulare in timpul anchetei in ceea ce priveste starea psihica a presupusului autor

Situatiile in care se poate solicita intreruperea/aminarea executarii pedepsei privative de libertate

Obiectivele specifice

La finalizarea acestei discipline, studenţii vor fi capabili să:

Explice termenii medico-legali Descrie leziunile traumatice Utilizeze notiunile medico-legale Analizeze mecanismele de producere a leziunilor traumatice Calculeze timpul de vindecare a leziunilor traumatice

Competenţe profesionale

C1. Intelegerea termenilor de specialitate medico-legala

C2.

Insusirea conceptelor de baza ale medicinei legale

C3. Utilizarea cunostintelor de medicina legala

Competenţe transversale

CT1. Familiarizarea cu specificul medicinei legale, cu specificul muncii in echipa

CT2. Utilizarea eficienta a tehnicilor de invatare si constientizarea nevoii de formare continua

V. Structura cursului – pe unități de învățare, cu indicarea duratei de parcurgere (identice cu cele menționate în Fișa Disciplinei)

Unitatea de învățare 1: Reglementarea legalã a activitãţii medicinei legale, rolul şi valoarea probei medico-legale

în justiţie, Organizarea medicinei legale în România, Legãtura medicinei legale cu ramuri ale dreptului

Responsabilitatea juridică a medicului - 2 ore

Unitatea de învățare 2: Leziuni de violenţã: definiţie, clasificãri, evoluţie, timp şi modalitate de vindecare, efecte

asupra vieţii şi sãnãtãţii.- 2 ore

Unitatea de învățare 3: Expertiza medico-legală a persoanei vii. Expertiza medico-legalã traumatologicã- 2 ore

Unitatea de învățare 4: Expertiza medico-legală a persoanei vii. Expertiza medico-legală psihiatrică - 2 ore

Unitatea de învățare 5: Expertiza medico-legală a persoanei vii. Expertiza medico-legală sexologică - 2 ore

Unitatea de învățare 6: Problematica medico-legală în avort şi pruncucidere - 2 ore

Unitatea de învățare 7: Identificarea în medicina legală - 2 ore

Unitatea de învățare 8: Expertiza medico-legală pe cadavru. Tanatologia medico-legală - 2 ore

Unitatea de învățare 9 : Expertiza medico-legală pe cadavru. Tanatologia medico-legală - 2 ore

Unitatea de învățare 10: Expertiza medico-legală pe cadavru în moartea violentă prin factori mecanici - 2 ore

Unitatea de învățare 11: Expertiza medico-legală pe cadavru în moartea violentă prin factori mecanici - 2 ore

Unitatea de învățare 12: Expertiza medico-legală pe cadavru în moartea violentă prin factori mecanici Asfixii

mecanice - 2 ore

Unitatea de învățare 13: Expertiza medico-legală pe cadavru în moartea violentă prin factori fizici - 2 ore

Unitatea de învățare 14:Expertiza medico-legală în moartea prin intoxicaţii. Moartea violentă prin factori

biologici, psihici, terorism, tortură - 2 ore

VI. Numărul și formatul lucrărilor de verificare pe parcurs

O autopsie medico-legala in sala de prosectura- discutii despre necropsie Testare - traumatologie medico-legala Testare – autopsia medico-legala

VII.

Metodele și instrumentele de evaluare

- Evaluare finală – examen scris: 50% - Evaluare formativă continuă - teste pe parcurs 50%

VIII. Bibliografie obligatorie și resurse suplimentare

Gheorghe Scripcaru, Vasile Astarăstoae, Călin Polirom 2005;

Scripcaru, Medicină legală pentru jurişti,

Ed.

Diana Bulgaru Iliescu, V Astarastoae, G Costea, L Oprea , Expertiza medico-legală în psihiatria , abordare interdisciplinara, Ed Timpul, 2012;

Scripcaru Gh., Astărăstoae V., Principii de bioetică, deontologie şi drept medical, Ed. Omnia Iaşi;

Gheorghe Scripcaru, Medicină legală, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1993;

Unitatea de invatare 1

Reglementarea activităţii de medicină legală în Romania

Activitatea de medicină legală – cadru general

Atribuţiile instituţiilor sanitare care desfăşoară activitate de medicină legală

Reguli generale privind examinarile medico-legale

Reglementarea legalã a activitãţii medicinei legale, rolul şi valoarea probei medico-legale în justiţie Organizarea medicinei legale în România Legãtura medicinei legale cu ramuri ale dreptului Responsabilitatea juridică a medicului

I. Activitatea de medicină legală – cadru general

Activitatea de medicină legală se desfăşoară în concordanţă cu reglementările legale existente şi

anume “ Legea privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală cu cu

modificarile aduse de “Legea Nr 459/2001; OG 57/2001; Legea 271/2004“.

Conform acestei legi, activitatea de medicină legală este parte integrantă a asistenţei medicale

și constă în efectuarea de:

- expertize

- examinări

- examene de laborator

- alte lucrări medico-legale

Acestea vor fi efectuate asupra:

- persoanelor în viaţă

- cadavrelor

- produselor biologice

- corpurilor delicte

Instituţiile de medicină legală sunt singurele unităţi sanitare care efectuează constatări,

expertize, precum şi alte lucrări medico-legale.

Activitatea de medicină legală are drept scop stabilirea adevărului:

- în cauzele privind infracţiunile contra vieţii

- în cauzele privind integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor

- în alte situaţii prevăzute de lege

Activitatea de medicină legală:

- asigură mijloace de probă cu caracter ştiinţific organelor de urmărire penală,

instanţelor judecătoreşti

- la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului.

În desfăşurarea activităţii de medicină legală, instituţiile de medicină legală colaborează cu:

- organele de urmărire penală

- instanţele judecătoreşti,

în vederea stabilirii lucrărilor de pregătire şi a altor măsuri necesare pentru ca expertizele, constatările sau alte lucrări medico-legale să fie efectuate în bune condiţii. Activitatea instituţiilor de medicină legală este coordonată, din punct de vedere administrativ, de Ministerul Sănătăţii.

Activitatea de medicină legală este coordonată, sub raport ştiinţific şi metodologic, de Ministerul Sănătăţii şi de Consiliul superior de medicină legală (cu sediul la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti).

II. Atribuţiile instituţiilor sanitare care desfăşoară activitate de medicină legală Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, precum şi celelalte

institute de medicină legală, în limitele competenţei lor teritoriale, au următoarele atribuţii principale:

a) efectuează, din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau la

cererea persoanelor interesate, expertize precum şi alte lucrări medico-legale;

b) efectuează noi expertize medico-legale dispuse de organele de urmărire penală sau de

instanţele judecătoreşti, precum şi în cazurile de deficienţe privind acordarea asistenţei medicale ori în cazurile în care sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice;

c) execută examene complementare de laborator, solicitate de serviciile de medicină legală

judeţene, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de persoanele interesate;

d) îndeplinesc, pentru judeţele în care îşi au sediul, respectiv pentru municipiul Bucureşti,

atribuţiile ce revin serviciilor de medicină legală judeţene;

e) efectuează cercetări ştiinţifice în domeniul medicinei legale şi pun la dispoziţie

învăţământului universitar şi postuniversitar materiale documentare, precum şi alte mijloace necesare procesului de învăţământ;

f) contribuie la sprijinirea asistenţei medicale atât prin analiza aspectelor medico-legale din

activitatea unităţilor sanitare, cât şi prin efectuarea unor analize de specialitate, la cererea acestora;

g) propun Consiliului superior de medicină legală măsuri corespunzătoare în vederea

asigurării, din punct de vedere metodologic, a unei practici unitare în domeniul medicinei legale pe întregul teritoriu al ţării;

h) avizează funcţionarea a agenţilor economici care desfăşoară activităţi de îmbălsămare şi

alte servicii de estetică mortuară. Serviciile de medicină legală judeţene au următoarele atribuţii principale:

a) efectuează expertize medico-legale din dispoziţia organelor de urmărire penală sau a

instanţelor judecătoreşti, precum şi în cazurile de deficienţe în acordarea asistenţei ori în cazurile în care sunt necesare expertize medico-legale psihiatrice;

b) efectuează orice altă expertiză medico-legală, în cazul în care se apreciază că aceasta nu

poate fi efectuată de cabinetul de medicină legală;

c) efectuează, cu plată, examinări medico-legale, la cererea persoanelor interesate, precum şi

orice alte lucrări medico-legale, cu excepţia celor care intră în competenţa cabinetului de medicină legală;

d) efectuează noi expertize medico-legale, cu excepţia celor care intră în competenţa

institutelor de medicină legală;

e) pun la dispoziţie catedrelor de medicină legală din universităţile de medicină şi farmacie, în

condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale, de deontologia medicală şi de reglementările privind drepturile omului, materiale documentare, cadavre, ţesuturi şi alte produse biologice necesare procesului didactic;

f) pun la dispoziţie Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti şi

institutelor de medicină legală materiale necesare pentru cercetarea ştiinţifică;

g) participă, la cererea instituţiilor sanitare şi a Colegiului Medicilor din România, la lucrările

comisiilor de anchetă, instituite de acestea, şi contribuie, atunci când diagnosticul este incert, la clarificarea cauzelor care au provocat vătămarea integrităţii corporale, a sănătăţii sau decesul

bolnavilor. Cabinetele de medicină legală au următoarele atribuţii principale:

a) efectuează orice expertiză medico-legală, din dispoziţia organelor de urmărire penală sau a

instanţelor judecătoreşti, cu excepţia celor care intră în atribuţiile serviciilor de medicină legală;

b) asigură, cu plată, efectuarea examinărilor medico-legale, la cererea persoanelor interesate;

c) asigură, cu plată, efectuarea altor lucrări medico-legale.

Examinările medico-legale cerute de persoanele interesate se asigură de un medic legist al serviciului de medicină legală sau al cabinetului de medicină legală din raza teritorială de activitate, o singură dată aceleiaşi persoane, pentru aceeaşi faptă.

Expertizele medico-legale se efectuează pe baza principiului metodologiei unitare şi al nerestrictionarii accesului medicului legist la informaţia medicală. Ele se efectuează după o metodologie unitară stabilită de Consiliul superior de medicina legală şi Ministerul Sănătăţii.

Medicii legisti au obligaţia sa păstreze secretul de serviciu şi să asigure protecţia informaţiilor, în conformitate cu normele deontologiei profesionale. În scopul îndeplinirii acestei obligaţii medicii legisti:

- aduc la cunoştinţa persoanelor interesate rezultatul lucrărilor medico-legale numai în cazul în care prin aceasta nu se aduce atingere activităţii de urmărire penală;

- păstrează secretul în ceea ce priveşte lucrările şi constatările pe care le efectuează,

putând folosi materialul documentar al lucrărilor medico-legale pentru comunicări sau lucrări ştiinţifice numai după soluţionarea cauzei. Medicii legisti au obligaţia să respecte principiile deontologiei profesionale şi ale eticii medicale. Medicul legist nu poate fi obligat sa desfăşoare activităţi profesionale care contravin normelor deontologiei profesionale şi ale eticii medicale. Medicul legist care a eliberat un certificat medico-legal nu mai poate participala efectuarea unei noi expertize medico-legale sau la redactarea unui raport de expertiza în aceeaşi cauza. În aceasta situaţie sau în alte cazuri de incompatibilitate, precum şi ori de câte ori medicul legist este împiedicat, din alte motive justificate, să efectueze lucrarea solicitată el este obligat sa comunice de îndată acest fapt, în scris, organului medico-legal competent, pentru a desemna un alt medic legist, arătând şi motivele incompatibilitatii. Actele medico-legale sunt:

- certificatul medico-legal

- raportul de expertiza,

- raportul de noua expertiza

- buletinul de analiza

- avizul.

Raportul de expertiza medico-legală reprezintă actul întocmit de un expert la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi care cuprinde datele privind expertiza efectuată. Certificatul medico-legal reprezintă actul întocmit de medicul legist la cererea persoanelor interesate şi care cuprinde date privind examinarea medico-legală; Buletinul de analiză reprezintă actul întocmit de specialiştii instituţiilor de medicina legală sau de persoanele competente din cadrul instituţiilor de medicina legală, la cererea persoanelor interesate, şi care cuprinde date privind examenul complementar; Avizul medico-legal este actul întocmit de Comisia superioară medico-legală, precum şi de comisiile de avizare şi control al actelor medicale, la solicitarea organelor judiciare, prin care se aproba

conţinutul şi concluziile actelor medico-legale şi se recomandă efectuarea unor noi expertize sau se formulează concluzii proprii. Intrebari de autoevaluare:

- Care sunt atribuţiile instituţiilor sanitare care desfăşoară activitate de medicină legală

- Cum este organizata reteaua de medicina legala

- Care sunt situatiile de eliberare a ordonantei de efectuare a actelor medico- legale

Unitatea de invatare 2

Semiologie medico-legala

a. Leziuni de violenţã: definiţie, clasificãri, evoluţie, timp şi modalitate de vindecare, efecte asupra vieţii şi sãnãtãţii.

b. Modalitatea de descrierea şi interpretarea a leziunilor de violenţă.

c. Leziuni contuze ale pãrţilor moi, sistemului osteoarticular, organelor interne, dinţi.

d. Plãgi tãiate, înţepate, despicate ale ţesuturilor moi şi organelor interne

e. Plãgi împuşcate

f. Plaga muşcatã

Traumatologie generala

Leziuni elementare: Prin trauma, in mod curent, se intelege o modificare lezionala sau functionala

provocata de un factor extern violent, indiferent de natura acestuia ( factor mecanic, fizic, psihic,

chimic, biologic).

Ansamblul tulburarilor locale si generale produse in urma actiunii unui agent extern

determina existenta unui traumatism. Traumatismul, indiferent de natura sa, genereaza o tulburare a

integritatii anatomice si functionale a tesuturilor si organelor afectate, fie imediat ( tulburare primara)

fie la distanta de momentul traumatizant ( tulburare secundara).

Agentii traumatici incriminati pot fi :

1. Agenti mecanici actionează prin transferul bilateral al energiei cinetice între el și corpul

victimei . Ca urmare, aceștia pot determina lezarea organismului:

- fie consecutiv unui mecanism de acceleratie ( agentul traumatic

corpul aflat in pozitie stationara);

in miscare se loveste de

- fie consecutiv unui mecanism de deceleratie ( corpul in miscare loveste un plan fix).

Clasificarea agentilor mecanici:

Agentii mecanici au trei criterii esentiale ( volum, suprafaţa şi forma) in funcţie de care,

literatura de specialitate a creionat diverse clasificări. De subliniat este faptul că gravitatea leziunii este

determinată nu numai de volumul, greutatea şi suprafaţa de contact mare a obiectului traumatic, ci şi

de forţa cinetică cu care obiectul atinge ţesuturile, precum şi de rezistenţa însăşi a ţesutului lezat.

O clasificare a agenţilor mecanici acceptată de cea mai mare parte a literaturii de

specialitate este următoarea:

1)

Corpuri contondente cu suprafaţă mică de lovire

suprafetei de impact pot fi:

(până la 16 cmp), care raportat la forma

a. neregulate

b. regulate

2)

Corpuri contondente cu suprafaţă mare de lovire ( peste 16 cmp)

a. plană sau netedă

b. neregulată

3)

Obiecte cu vârfuri sau lame ascuţite

a. înţepătoare-tăietoare (briceag, cuţit cu vârf ascuţit)

b. înţepătoare (ac, furcă, pilă)

c. tăietoare (brici, sticlă, lamă)

d. tăietoare-despicătoare (topor, satâr, sapă)

4)

Proiectile. În funcţie de aceste tipuri de obiecte, leziunile primare au caractere diferite. Trebuie luat

în considerare şi faptul că, uneori, acelaşi obiect prezintă caracteristici deosebite, în funcţie de formă şi particularităţi, producând leziuni cu morfologie variată. Deasemenea, un alt aspect ce trebuie retinut

este acela ca,

leziunile descoperite cu ocazia examinării medico-legale.

nu întotdeauna este facilă stabilirea tipului de agent vulnerant, cu care au fost create

În plus, aspectul unei leziuni traumatice mecanice nu depinde numai de natura obiectului vulnerant, ci şi de o serie de factori precum:

- intensitatea lovirii

- distanta si direcţia de lovire

- înclinarea obiectului vulnerant în raport cu suprafaţa corporală

- particularitatile regiuni corporale afectate

- existenta la victima a unei patologii preexistente.

2. Agentii fizici, produc leziuni prin acţiunea diverselor forme de energie fizică:

- temperatura ( crescuta sau prea scazuta) , ce poate acţiona la nivel local (arsuri sau degerături de diferite grade) sau general (hipertermie sau hipotermie);

-diferite forme de electricitate (industrială sau atmosferică);

- variaţiile ale presiunii atmosferice;

- diverse forme de energie radiantă.

3. Agenţii chimici, (toxicologie medico-legală) sunt reprezentaţi de diferite substanţe care produc leziuni sau moartea în cadrul intoxicaţiilor acute sau cronice. Actiunea acestor substante poate determina efecte locale sau generale.

4.

Agenţii biologici care pot acţiona ca agenţi traumatici, intoxicaţiile cu plante (ex ciuperci) sau tulburările generate de diverse forme de veninuri ( ex. reptile, animale) indiferent de modul in care acestea ajung in organism.

5. Agentii psihici (ex. emotii puternice) determina trauma psihica insotitoare, pentru evidentierea careia este necesara o expertiza complexa medico-legala psihiatrica.

Traumatologie mecanică

În medicina legală, traumatismul mecanic reprezintă cea mai frecventă şi variată modalitate agresională ca urmare, agentii traumatici mecanici dețin de departe un rol primordial.

Este așadar important ca metodologia expertizei medico-legale traumatologice, pentru a oferi o valoare înaltă actului de expertiză medico-legală, să pornească de la principiul că, examinarea unui traumatizat implică un ansamblu de aspecte ce pot fi sintetizate astfel:

1. obligativitatea expertului de a raspunde doar pe baza datelor obiective si dupa epuizarea mijloacelor de care dispune, la toate intrebarile organelor judiciare;

2. furnizarea de date suplimentare care pot influienta ancheta, ori de cite ori legistul sesizeaza situatii de acest gen;

3. este absolut interzis ca medicul legist sa faca interpretari sau sa ajunga la concluzii cu caracter judiciar;

4. evitarea temporizarii examinarii persoanelor, pentru a se evita dificultatile de interpretare lezionala;

5. respectarea riguroasă a metodologiei de descriere a leziunilor;

6. formularea aprecierilor cu caracter definitiv ( infirmitate, sluțire, etc ) doar după epuizarea completă a tuturor mijloacelor terapeutice.

Toate acestea se pot obține doar printr-o colaborare permanenta a expertului cu anchetatorul, colaborare care insa trebuie guvernata doar de principii etice si fara depasirea limitelor de competenta.

Concluziile actelor medico-legale trebuie să se bazeze pe fapte medicale și medico-legale ce sunt expuse într-o succesiune logică și în mod exhaustiv în cuprinsul actului respectiv. Nu este permisă formularea unor concluzii care să nu aibă o bază de argumentare în cadrul actului medico-legal. Concluziile trebuie să fie clare, formulate într-o manieră sintetică și în orice caz pe înțelesul organelor cărora le este adresat actul respectiv.

Asadar, obiectivele generale ale unei expertize medico-legale traumatologice vor elucida in principal urmatoarele aspecte:

1.

Demonstrarea realitatii traumatismului - se va face prin diagnosticarea leziunilor traumatice si a consecintelor acestora.

2. Data producerii traumatismului – un rol important il are descrierea amanuntita si corecta a leziunilor traumatice, examenele paraclinice recomandate, coroborate cu datele de ancheta ale cazului.

3. Stabilirea mecanismului de producere a leziunilor traumatice si implicit identificarea daca este posibil a agentului vulnerant.

4. Stabilirea legaturii de cauzalitate intre traumatism si efectul acestuia ( prejudiciul cauzat victimei).

5. Aprecierea timpului de ingrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor si a

consecintelor acestora. Zilele de îngrijiri medicale reprezintă criteriul medico-legal direct, major și totodată indispensabil al oricăror concluzii medico-legale, în principal, în traumatologia medico-legala clinică.

Deși este foarte frecvent utilizată, nu numai de către medicii legiști dar și de organele de urmărire penală, instanțele de judecată, etc, această sintagma nu este înțeleasă în același sens de către toți, fapt ce a determinat numeroase controverse în acest sens. Pe cale de consecință, interpretările în dezacord cu sensul real al acestei noțiuni se concretizează fie în tergiversarea soluționării cauzei în justiție, fie într-o încadrare eronată a faptei.

Din punct de vedere medico-legal, pentru aprecierea duratei de ingrijiri medicale necesara pentru vindecarea leziunilor, se va lua in considerare strict intervalul de timp in care persoana vatamata a urmat un tratament medical ( se includ si complicatiile tratamentului si perioadele de recuperare). In aprecierea numarului de zile de ingrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor se va tine seama de urmatoarele trei criterii:

Criteriul diagnostic- presupune interpretarea tipului de leziune traumatică constatată, funcție de localizare, număr, mărime, etc,

Criteriul terapeutic- are în vedere intervalul de timp necesar aplicării oricărei terapii medicamentoase, chirurgicale sau reparatorii adresată leziunii traumatice respective,

Criteriul antecedentelor patologice - care se referă la starea de sănătate a victimei anterioară traumatismului suferit.

Ca urmare, pentru o evaluare cât mai obiectivă a duratei ingrijirilor medicale se va ține seama de gravitatea leziunii, de regiunea corporală interesată, de posibilitatea apariţiei complicaţiilor ca şi de răsunetul funcţional general sau de reactivitatea individuală, in concordanta cu criteriile enunțate anterior.

În situația persoanelor politraumatizate, timpul de îngrijiri medicale apreciat în concluzii se referă la leziunea cu gravitatea maximă, ca urmare, în situația leziunilor multiple timpii de îngrijiri medicale pentru vindecare nu se sumează. Dacă există situații cu mai multi agresori se recomanda acordarea zilelor de îngrijiri medicale pe leziune sau grupe lezionale, tocmai pentru a se putea proceda la încadrarea corecta a faptelor pentru fiecare agresor în parte.

Durata de îngrijiri medicale pentru vindecare se apreciază în baza unui barem care are caracter orientativ, precizând că fiecare caz poate prezenta anumita particularităţi legate nu numai de leziunea propriu-zisă ci şi de reactivitatea organică, vârstă, afecţiuni preexistente etc. Acest barem include cazurile cu limitarea la durata medie a îngrijirilor medicale în cadrul unei evoluţii fiziologice, obişnuite, rămânând ca în celelalte situaţii medicul legist să decidă în raport cu factorii menţionaţi şi cu datele medicale rezultate din observaţiile clinice obiective.

În concluzie, cuantificarea gravității oricărui traumatism exercitat asupra organismului, astfel încît să fie acoperită întreaga sferă a leziunilor traumatice, interpretate prin prisma specificității individuale, nu se poate face decît de către medicul legist, prin aplicarea cumulativă a criteriilor menționate anterior.

Ca urmare , este evident faptul că nu se poate pune semnul egal între numărul de zile de îngrijiri medicale și :

-Perioada de spitalizare, care poate fi mai lungă sau mai scurtă. Trebuie reținut că numai perioada de spitalizare este la latitudinea medicului curant, singurul care poate face aprecieri terapeutice și prognostice legate de vindecarea unui pacient;

-Perioada de vindecare anatomică, respectiv acea perioada în care dispar urmele vizibile ale traumatismului;

- Perioada de vindecare funcțională, care poate fi de luni sau chiar ani.

Concluziile medico-legale trebuie să fie așadar, constatări științifice, absolut necesare juristului în scopul stabilirii adevărului cu respectarea și recunoașterea unui drept la suferință al victimei. Este absolut necesar ca medicul care tratează bolnavul să facă o descriere minuțioasă a leziunilor inițiale întrucît riscurile unor astfel de neglijențe pot fi uneori foarte mari.

Elemente de semiologie medico-legală

Semiologia medico-legală – reprezintă examinarea analitică a tuturor componentelor medicale ale unei leziuni corporale traumatice.

Din punct de vedere anatomo-clinic unei leziuni traumatice se disting următoarele elemente:

1.

localizarea

2. forma

3. dimensiunile

4. înclinaţia

5. culoarea

6. numărul

7. relieful

8. marginile

9. profunzimea

10. aspectul ţesuturilor din jur

11. incluziile asociate

12. semnele de vindecare sau de infecţie

1. Localizarea leziunilor traumatice – se va face în 3 etape succesive

1. regiunea anatomică mare a corpului (ex. Torace, abdomen, membrul inferior drept)

2. regiunea topografică respectivă (ex. Regiunea zigomatică, regiunea brahială anterioară)

3. distanţa faţă de un reper anatomic fix (ex. Plica cotului, piramida nazală, tragus )

Se foloseşte formula mnemotehnică: Pe-În-La

Pe regiunea anatomică mare, În regiunea topografică, La distanţă de un reper anatomic fix.

Este greşita se localiza vag leziunea traumatică (ex. Pe cap, pe torace) fără a se preciza localizarea anatomică cît mai amănunţit.

2. Forma leziunilor se apreciază prin raportare la formele geometrice: triunghi, pătrat, cerc etc. De asemena pot fi sub formă de:

- linie – liniară

- arc – arciformă

- fus – fuziformă

- stea – stelată

Cînd nu se poate preciza forma, se descrie leziunea ca o leziune neregulată

Importanţa aprecierii formei leziunii – pentru precizarea obiectului vulnerant.

3. Dimensiunile leziunii – se vor aprecia în cm sau mm. Măsurarea leziunilor se va face în cele trei planuri: lungimea, lăţimea şi profunzimea (sau înălţimea).

Importanţa aprecierii dimensiunilor leziunii – serveşte la identificarea obiectului vulnerant.

4. Înclinaţia reprezintă direcţia axei principale a leziunii pe suprafaţa corpului. În raport cu axa principală a regiunii unde se află leziunea, înclinaţia poate fi : verticală, orizontală sau oblică. În plăgile penetrante, cu orificiu (glonte, cuţit) se notează înclinaţia mare a orificiului: orizontal, vertical sau oblic pe regiunea unde se află.

Important – stabilirea înclinaţiei leziunii serveşte la stabilirea înclinaţiei glontelui (vertical sau oblic) şi la precizarea modalităţii de ţinere a cuţitului în mână.

Adesea se confundă înclinaţia leziunii cu direcţia lovirii. Orice leziune se face dintr-o anumită direcţie:

- din faţă, din spate,

- de sus, de jos,

- de la dreapta sau de la stînga

5. Culoarea leziunilor traumatice

identificarea obiectului vulnerant. Exemplu:

permite

aprecierea

datei

producerii

acesteia

precum

şi

la

Echimoza – culoare roşie lividă – imediat după traumatism

- culoare albastră violacee – 1-3 zile

- culoare verzuie – 3-5 zile

- culoare galbenă – 7-8 zile

- resorbţia – 10-20 zile

6. Numărul leziunilor traumatice este un criteriu important în justiţie, de apreciere asupra intenţiei

agresorului; cu cît numărul leziunilor este mau mare, cu atât intenţia este mai evidentă

7. Relieful unei leziuni traumatice se exprimă raportat la elementele de vecinătate (ex. hematoame,

fracturi cu deplasare, luxaţii)

8. Marginile leziunii– în special în cazul plăgilor. Acesteea vor fi descrise pentru a identifica obiectul

vulnerant; astfel acestea pot fi:

- margini netede, liniare – în cazul plăgilor tăiate

- margini neregulate, dantelate – în cazul plăgilor contuze

- margini zdrobite, zdrenţuite – în cazul unor ruperi, sfîşieri etc

9. Profunzimea unei leziuni şi în mod particular a plăgilor se apreciază doar prin inspecţie, fără

explorarea şi sondarea acesteia.

Important – profunzimea unei plăgi arată gravitatea acesteia

10. Aspectul ţesuturilor învecinate – reprezintă acele leziuni traumatice asociate pe lîngă leziunea principală (ex. zgârieturi, echimoze dispuse în jurul unei plăgi).

11. Incluziile asociate se cercetează în jurul unei plăgi (ex. pămînt, funingine, pref de puşcă) şi în plagă (ex. sticlă, rugină, glonţ etc).

Important – acestea vor contribui la cunoaşterea mijloacelor şi condiţiilor în care a avut loc agresiunea.

Leziuni elementare

Leziunile produse de agentii traumatici mecanici se impart in doua mari categorii:

1. Leziuni fara intreruperea continuitatii tegumentului ( eritemul, echimoza, hematomul)

2. Leziuni cu intreruperea continuitatii tegumentului ( excoriatia si plaga).

1.1. Eritemul ( roșeața) , reprezinta cea mai superficiala leziune corporala. Ca mecanism de producere a unei asemenea leziuni se poate incrimina fie lovirea usoara, fie o comprimare persistenta care poate determina vasodilatatie prin iritarea terminatiilor nervoase din zona afectata.

Dispare intr-un timp relativ scurt ( 1-2 ore) iar din punct de vedere medico-legal, o asemenea leziune nu necesita zile de ingrijiri medicale pentru vindecare.

1.2.Echimoza ( vânătaia) este una dintre cele mai frecvente leziuni traumatice externe, apărând în împrejurări diverse. Orice traumatism contuziv sau compresiv are drept consecinţă mici rupturi vasculare sub piele şi ieşirea sângelui în ţesuturile din jur. Prezenţa unei echimoze semnifică, în general, un traumatism asupra respectivei regiuni corporale, sub rezerva unor stări patologice preexistente (de exemplu, fragilitate capilară).

Echimoza este o leziune ce nu poate apărea decât în timpul vieţii, fiind deci o leziune cu caracter vital. Apariţia acestui tip de leziune post-mortem este un aspect controversat în literatura de specialitate, în acest caz ea având un alt aspect şi un mod de apariţie diferit.

Echimoza se datorează unei hemoragii localizată în ţesutul subcutanat sau interstiţial, între muşchi, apărute prin zdrobirea directă a capilarelor sanguine. Echimozele apar, în majoritatea cazurilor, la locul unde acţionează agentul vulnerant. Ele pot însă apărea şi la distanţă, prin difuzarea sângelui de-a lungul fasciilor, tendoanelor sau altor spaţii sau prin propagarea undei de şoc.

Întinderea echimozei variază în funcţie de mai multi factori precum: energia cinetică a agentului traumatic, de zona traumatizată, fragilitatea vasculară, de numărul şi calibrul vaselor afectate, insa mărimea echimozei nu este neapărat corelată cu severitatea loviturii.

Evoluţia echimozei de referă la modificările de culoare suferite, care sunt legate de transformările hemoglobinei. De la culoarea roşie, în primele ore, devine albastră, culoare ce persistă 2-3 zile, apoi cafenie (între a treia şi a şaptea zi de la producere), în cele din urmă, înainte de a se resorbi, dobândind o nuanţă verzuie. Echimoza evoluează pe o perioadă de timp variabilă, de 8-20 de zile, durata în timp fiind influenţată de întinderea şi profunzimea leziunii.

Uneori, forma echimozei poate indica felul agentului traumatizant şi chiar direcţia aplicării loviturii, prin reproducerea fidelă a formei suprafeţei de contact.

Din punct de vedere medico-legal, echimoza are importanta deosebita, deoarece:

- atesta realitatea traumatismului ( exceptind echimozele spontane consecutiv unei patologii asociate , care apar la traumatisme minime de cele mai multe ori nesesizabile);

- functie de vechimea echimozei, putem face aprecieri asupra datei de producere a traumatismului;

- localizarea echimozei poate permite uneori aprecieri asupra mecanismului de producere ( lovire cu

sau de corp contondent); uneori , localizarea echimozelor poate sugera un anumit act ( ex : la git,

indica o actiune de comprimare cu degetele);

- numarul echimozelor poate da o indicatie asupra numarului de lovituri ( numarul de leziuni reprezinta numarul minim de lovituri);

- uneori echimozele pot reproduce forma agentului vulnerant, ca urmare, pot ajuta la identificarea acestuia;

- in cazul persoanelor decedate, echimozele, in plus, confirma si caracterul vital al leziunilor.

- in mod normal, echimozele nu necesita timp de ingrijiri medicale pentru vindecare. Exceptie fac

echimozele pe suprafete intinse sau cele generatoare de soc hipovolemic ( traumatic si hemoragic ),

care pot genera situatii de punere in primejdie a vietii victimei.

1.3. Hematomul, reprezintă o acumulare de sânge în ţesut, fiind urmarea unui traumatism contuziv puternic care determină ruperea unor vase cu un calibru mai mare decât în cazul echimozelor, dar cu păstrarea integrităţii epidermului. Hematomul este constituit dintr-o colecţie hematică mai mult sau mai puţin impotantă, localizată, de obicei, în ţesutul conjunctiv lax.

Functie de cantitatea de singe revarsat, pot fi superficiale, vizibile la suprafaţa pielii, sau profunde, unele dintre ele deschizindu-se in diverse cavitati.

Ca şi în cazul echimozelor, vechimea hematoamelor se apreciază după culoarea pielii ca urmare a degradarii hemoglobinei ( pigmentul sangvin). Fiind acumulări mai mari de sânge, hematoamele pot determina tulburări funcţionale, uneori grave, prin compresie.

Importanța medico-legală a acestor leziuni constă în urmatoarele aspecte:

-atestă realitatea unui traumatism de intensitate mai mare;

-în funcție de variația culorii se pot face deasemeni aprecieri asupra timpului scurs de la producerea acestuia;

- poate da indicatii asupra mecanismului de producere;

- cînd hematoamele sunt numeroase şi întinse pe suprafeţe mari, impun acordarea unui număr de zile de îngrijiri medicale, putând chiar pune în primejdie viaţa.

2. Leziuni cu intreruperea continuitatii tegumentului ( excoriatia si plaga).

2.1.Excoraţia

2.2. Plaga

2.1.Excoraţia sau zgârietura reprezintă una dintre leziunile cel mai frecvent întâlnite în practica medico-legală. Leziunea traumatică poate sa afectează doar porţiunea superficială a pielii (epidermul), sau poate sa intereseze si dermul ( caz in care leziunea singereaza).

Mecanismul de producere constă în frecarea de piele a unui corp dur, cu suprafaţă rugoasă, sau a unui corp ascuţit, rezultând o detaşare a epidermului în sensul direcţiei de mişcare. Poate fi limitata in suprafata, sau poate determina o „zona excoriata”, formata din excoriatii lineare, paralele intre ele. Literatura distinge patru stadii in evoluti unei excoriatii:

1. In primele 12 ore se afla sub nivelul pielii din jur. Initial suprafata este umeda ( limfa) , ulterior incepe uscarea leziunii.

2. Dupa 12-24 ore se formeaza o crusta bruna ce reprezinta indiciul de reactie vitala. Aceasta poate chiar depasi nivelul pielii.

3. Dupa 3-4 zile incepe detasarea crustei incepind de la periferie spre centru, detasare care este completa in 6-7 zile.

4. In ultima faza recunoastem persistenta unei urme roz si netede , pentru ca in scurt timp, pielea sa revina la coloratia normala. Se vindeca prin reepitelizarea tegumentului, ca urmare nu lasa cicatrice.

Importanta medico-legala:

- atesta realitatea unui traumatism, indiferent de modul sau de producere ( lovire activa,

pasiva, etc)

- functie de evolutie putem aprecia data producerii acestei leziuni;

- in general, pentru excoriaţii nu se acordă zile de îngrijiri medicale.

2.2. Plaga, in general reprezinta oleziune cu pierderea integritatii tegumentului, cu sau fara lipsa de substanta. Clasificarea plagilor se poate face dupa mai multe criterii si anume: dupa profunzime ( superficiale, profunde) sau penetrante, nepenetrante , transfixiante dupa evolutie ( simple sau complicate), etc.

Clasificarea cea mai importanta din punct de vedere medico-legal este functie de obiectul cu care au fost produse. Intilnim asadar urmatoarele categorii de plagi:

2.2.1 Plaga contuza

2.2.2 Plaga taiata

2.2.3 Plaga intepata

2.2.4 Plaga taiat-intepata

2.2.5 Plaga despicata

2.2.6 Plaga impuscata

Vom trece in revista principalele caracteristici ale fiecarui tip de plaga.

2.2.1 Plaga contuza (zdrobită) se poate produce prin lovire cu sau de un corp dur cu suprafaţă plană sau neregulată, lovire in care rezistenta si elasticitatea pielii sunt depasite. Pot fi plagi cu sau fara pierdere de substanta.

Principalele caracteristici ale plagii contuze sunt :

-profunzime relativ mică, corpul contondent actionind mai mult in suprafata,

-margini neregulate, infiltrate hemoragic,

-fundul plagii poate contine resturi de tesuturi devitalizate, cheaguri de singe, este anfractuos,

- orientarea plagii, în general este în direcţia fibrelor elastice din piele

-daca este localizata intr-o regiune paroasa a corpului se constata in plaga fire de par contuzionate,

- deseori înconjurată de echimoze, excoriaţii prin actiunea corpului contuziv,

-prezenta de punti tisulare care permit tinerea in contact a marginilor plagii, si care reduc dehiscenta acesteia,

-sângerare redusa,principala complicatie a unor asemenea plagi este infectia.

In functie de caracteristicile agentului vulnerant si zona corporala pe care actioneaza acesta, se pot distinge mai multe tipuri de plagi contuze, si anume:

Plagile plesnite apar atuncicindcorpul contondent loveşte pielea aflată imediat deasupra unui plan osos. Asemenea plagi pot avea o formă liniară sau stelată în funcţie de suprafaţa obiectului contondent iar marginile plagii sunt relativ drepte cu mici anfractuozităţi. Au o dehiscenţă relativ mică datorită punţilor tisulare care tin buzele plagii in contact. Pot fi inconjurate, ca dealtfel in orice tip de plaga contuza, de leziuni precum excoriatii si echimoze.

Din punct de vedere medico-legal, diagnosticul diferenţial se face cu plaga tăiată

Plaga muscata poate fi produsa de om sau de catre animale. Examinarea plagii identifica un aspect particular si anume , dispunerea leziunilor pe doua arcuri de cerc a caror concavitati sunt fata in fata si care uneori se pot uni. Leziunile sunt reprezentate de echimoze, excoriatii si mici plagi contuze produse de dinti si a caror distanta variaza functie de specia care a produs leziunea. Astfel, forma plăgii muşcate de om are forma de cerc sau forma ovalară iar plaga muscata de animal este paralelă sau in „U” putind determina chiar si amputarea unui segment ( falanga, ureche, nas, etc). Actiunea arcadelor dentare poate sa fie completata de presiunea exercitata de buze. Recoltarea unor esantioane de saliva de la nivelul plagii pot contribui uneori la identificarea agresorului.

Plaga scalpata este deasemenea o varietate a plagii contuze care are ca mecanism incriminat smulgerea tegumentara in cadrul unor traumatisme de intensitate mare. Asemenea plagi sunt plagi delabrante cu lipsa de substanta importanta. Datorita vascularizatiei abundente a scalpului , asemenea leziuni sunt insotite de multe ori de hemoragii abundente. Trebuie mentionat ca nu exista o proportionalitate directa intre gravitate leziunii scalpului si gravitatea leziunii cerebrale, leziuni ale scalpului minore constituind marca traumatica a unui traumatism cranio-cerebral sever, la fel cum o plaga scalpata, desi foarte impresionanta, poate sa nu fie insotita de nici un fenomen neurologic.

Plaga taiata se produce prin actiunea unor instrumente taietoare cu una sau mai multe margini taioase, iar leziunile produse pot varia in functie de modul in care actioneaza aceste obiecte. Daca obiectul taietor sectioneaza perpendicular tesuturile apar plagi taiate lineare. Daca sectiunea se realizeaza sub un anumit unghi se formeaza plagile in lambou care difera in raport cu dimensiunile instrumentului taietor si adincimea la care patrunde acesta.

Caracteristicile cele mai importante ale plagilor taiate sunt :

-margini perfect regulate, fara insa a se putea aprecia lungimea plagii in raport cu lungimea lamei taioase. Lungimea plagii variaza mai ales in functie de modul in care s-a produs ranirea;

-profunzimea plagii este mai mica decit lungimea;

-buzele plagii taiate sunt de obicei indepartate datorita retractiei tesuturilor si lipsei puntilor tisulare ( dg. diferential cu plaga contuza);

- prezenta la capatul terminal al plagii a unei excoriatii numite „codita plagii”, importanta in stabilirea directiei de sectionare;

- Complicaţiile cele mai frecvente sunt reprezentate de mai rar infecţii.

hemoragie, tulburări de sensibilitate si mult

Din punct de vedere juridic plagile taiate pot fi intilnite in urmatoarele situatii:

- accidente casnice, cădere în cuţit sau pe un corp tăios, căderea unui agent tăios pe corpul victimei,

- crimă, omucideri, accidentale sau intentionate. Este absolut necesara examinarea minutioasa a plagii

pentru diferentierea unei crime de un eventual suicid. De ex , in cazul unei crime la nivelul ţesuturilor anatomice ale gâtului se poate gasi o singură plagă taiata, dintr-o parte în cealaltă, profundă, cu direcţie orizontală ( lipsesc leziunile de ezitare, lipsesc leziunile de aparare pe membrele victimei, etc)

- sinucidere- leziunile au si in acest caz unele particularitati precum, aceea ca, direcţia plăgii la nivelul gâtului este de la stânga la dreapta (pentru dreptaci) si de sus în jos. Plaga este mai profundă iniţial, pentru ca, pe masura ce leziunea avanseaza sinucigasului ii scade forta fizica. Folosirea de obiecte atipice (lame de ras, ciob de sticlă). frecventă Lipsa semnelor de luptă (trebuie interpretat cu maxima prudenta). Sinuciderile prin obiecte taietoare sunt deobicei caracteristice barbatilor,9 Femeile aleg mijloace mai putin dure) iar victimele au de regula si alte tentative suicidare in antecedente.

- disimularea unei crime in scopul disparitiei urmele unui omor. Se recurge la mutilarea, dezarticularea,si chiar desfigurarea cadavrului.

- simulare in unele sinucideri, accidente, atentate asupra persoanei.

Plagile intepate sunt mult mai rare in practica medico-legala decit plagile taiate. Agentul vulnerant ( obiect intepator de tipul ac, andrea, pila, etc) invinge rezistenta tesuturilor prin indepartarea lor laterala, iar gradul de distructie este proportional cu diametrul corpului intepator. In cazul instrumentelor conice şi rotunjite (ex . pila) apar secţiuni transversale sub formă de cerc intrucit, acest tip de obiect ascutit, determină plăgi asemănătoare cu cele produse de un obiect turtit cu două tăişuri. Aceste plăgi sunt întotdeauna în acelaşi sens într-o regiune dată a corpului .

Caracteristicile plagii intepate :

-Prezinta orificiu de intrare ( la tegument). Diametru orificiului cutanat variaza in functie de tipul agentului vulnerant, dar este mai mic decit diametrul acestuia indiferent de tipul sau, intrucit tegumentele se retracta dupa indepartarea lui. Poate varia ca forma de la simplul punct pina la plaga alungita ascutita la capete, asemanatoare cu cele produse prin instrumente taietor-intepatoare.

-Prezinta un canal in profunzimea tesuturilor.Canalul format de agentul vulnerant nu corespunde intotdeauna lungimii acestuia putind fi modificat datorita retractiei diferite a diverselor planuri. Dimensiunile canalului mai depind şi de forţa loviturii, înclinaţia instrumentului şi rezistenţa pe care o opun ţesuturile.

- Orificiul de iesire este inconstant, uneori putind lipsi. Orificiul de ieşire cind exista, este mai mic decât cel de intrare.

Din punct de vedere juridic , plagile intepate pot sa apara in urmatoarele circumstante:

-accidente de munca

-accidentele casnice, in aceste situatii de obicei, nu fac obiectul expertizelor medico-legale

-omucideri ( pruncucideri)

-sinuciderea este posibilă, dar rară

-simulare sau disimulare ( diagnosticul diferenţial se face cu plaga împuşcată)

Plaga taiat-intepata

Plaga tăiată-înţepată este cea mai frecventă leziune produsă prin instrumente ascuţite, agentul vulnerant folosit fiind cel mai adesea cuţitul. Caracteristicile acestui obiect sunt vârful ascuţit şi lama tăioasă, aspectul leziunii variind atât în funcţie de caracteristicile lamei, cât şi de modul în care este manipulat cuţitul. Agentul vulnerant are asadar o actiune in doi timp ce consta din inteparea tesuturilor si taierea propriu-zisa. Plăgile înţepate-tăiate au o gravitate mare si datorită formei lor speciale pot învinge mai uşor rezistenţa hainelor şi a pielii generind plăgi profunde cu mortalitate mare.

Componentele unei astfel de leziuni sunt:

-Orificiul de intrare: Daca obiectul vulnerant are o singura margine taioasa, atunci plaga tegumentara este „in sageata” cu un unghi ascutit, iar in cazul obiectelor cu doua margini taioase, se creaza o plaga „in butoniera”.

-Canalul:poate fi unic sau multiplu ( obiectul este retras incomplet si actionat din nou).

Analizarea canalului se face prin disecţie plan cu plan conducându-ne dupa infiltratul sanguin. Adâncimea canalului este în general mai mare decât lungimea lamei. Hainele şi pielea opun cea mai mare rezistenţă.

-Orificiul de iesire este inconstant, uneori putind lipsi. La o plagă transfixiantă orificiul de intrare nu se destinge de orificiul de ieşire nici prin formă nici prin dimensiuni.

In cazul plagilor multiple este dificil de stabilit daca acestea au fost produse cu acelasi obiect sau cu obiecte multiple.deoarece, acelasi obiect poate produce plagi mici, cind actioneaza numai prin virful ascutit, si plagi mari, care depasesc latimea obiectului daca sunt actionate dupa un plan oblic. Când lama a pătruns perpendicular, plaga este mai mică decât lăţimea cuţitului.

Daca obiectul intepator –taietor

plaga taiata.

( cutit) aluneca pe tegumente, poate determina o simpla

Diferenţa dintre o plagă înţepată şi o plagă tăiată-înţepată are la bază existenţa, în cazul celei din urmă, a unui unghi ascuţit ce corespunde lamei tăioase. Adâncimea şi direcţia canalului plăgii înţepate sunt variabile în funcţie de calibrul instrumentului. Direcţia nu corespunde întotdeauna cu direcţia din care a fost dată lovitura, pentru că instrumentul a putut să alunece sau să devieze dacă a întâlnit un os.

Plaga despicata

Este produsă prin instrumente grele, despicătoare (topor, satâr, sapă, secure etc.). În funcţie de cât de ascuţită este lama, leziunea va fi asemănătoare unei plăgi tăiate sau unei plăgi plesnite. Lungimea plăgii corespunde cu lungimea lamei. Sunt plăgi liniare, cu limb şi mutilante în funcţie de modul de lovire. În lovirea tangenţială a craniului se poate detaşa o porţiune din tăblia externă, cu deschiderea ţesutului spongios iar pe această suprafaţă se pot observa neregularităţi sau particularităţi ale lamei obiectului vulnerant care pot da indicatii uneori asupra tipului de obiect sau chiar a directiei de lovire.

Caracteristici ale plagilor despicate:

-de regula sunt unice, rar multiple;

-este o combinatie intre plaga taiata la suprafata si plaga contuza in profunzime;

- aspect şi forma leziunii variaza in functie de regiunea interesată, natura armei, direcţia si forţa de actiune;

- Profunzimea este foarte importantă, depăşeşte de cele mai multe ori lungimea plăgii. In general au

profunzime mare, ajungând la oase pe care frecvent le fracturează; Intrucit oasele pastreaza forma agentului vulnerant, se poate identifica obiectul.

-marginile plagii au o dehiscenta mare, datorita faptului ca agentul vulnerant actioneaza ca o pană;

- În profunzime se găsesc corpi străini, rugină, fragmente textile. Sunt plăgi de gravitate mare.

Din punct de vedere juridic, asemenea plagi pot sa apara in una din urmatoarele circumstante:

- omuciderea,

- sinuciderea este rara si atesta asocierea unor tulburări psihice,

- simularea, disimularea unei crime – depesaj criminal,

- accident.

Plaga împușcată este plaga care se realizează prin proiectilele armelor de foc.

Caracteristicile acestor leziuni sunt prezența orificiului de intrare, canal și a orificiului de ieșire ( inconstant).

Orificiul de intrare are aspect diferit în funcție de condițiile în care s-a făcut tragerea, dar obișnuit are următoarele caracteristici:

- Lipsă de substanță la nivelul tegumentului de formă rotundă sau ovalară

- Prezența la periferie a unei zone de contuzie ( gulerașul de eroziune)

- Prezenta gulerașului de ștergere, pe marginea internă a zonei de contuzie

- Inelul de metalizare, ce apare inconstant

- Inelul de tatuare, se găsește în jurul orificiului de intrare doar dacă tragerea s-a făcut în limita de acțiune a factorilor suplimentari Canalul, reprezintă drumul parcurs de proiectil în corpul omenesc. El poate întîlni în cale sa fie segmente osoase, fie organe ( cavitae sau parenchimatoase) , care-l fac să piardă din energia sa cinetică, oprindu-se astfel pe traseu. Se crează așadar un canal orb iar proiectilul rămîne cantonat în corp.

Orificiul de ieșire diferă de cel de intrare prin aceea că nu prezintă lipsă de substanță, este mai mare și are aspectul unei plăgi ( stelat, în fantă sau triunghiular) cu marginile răsfrînte în afară.

Intrebari pentru autoevaluare:

Cum se clasifica leziunile traumatice? Care sunt leziunile traumatice fara intreruperea continuitatii tegumentului? Care sunt leziunile traumatice cu intreruperea continuitatii tegumentului? Care este intervalul de timp necesar vindecarii fiecarui tip de leziune traumatica? Care sunt criteriile de descriere a unei leziuni traumatice? Diagnosticul diferential intre diferitele tipuri de plagi? Particularitatile plagii impuscate?

Unitatea de invatare 3

a. Criterii medicale de apreciere a gravităţii leziunilor de violenţă, infirmitatea, invaliditatea, punerea în primejdie a vieţii prin leziuni de violenţă, pierderea de organ, pierderea de funcţie

b. Certificatul medico-legal

c. Simulare, disimulare, sinistrozã, pathomimie, automutilare

Certificatul medico-legal- Este cel mai simplu act medico-legal, care se eliberează întotdeauna

la solicitarea persoanei. Implică aşadar examinarea obligatorie a persoanei si poate fi eliberat ,

conform prevederilor legale existente în maximum 30 zile de la producerea traumatismului.

În vederea eliberării unui certificat medico-legal, persoana ce urmează a fi examinată se

prezintă în cabinetul de consultaţii cu un act de identitate ( buletin, paşaport. În cazul persoanelor

incompetente legal ( minorii) examinarea acestora se face în prezenta părinţilor sau a reprezentantului

legal. In cazul minorilor care au împlinit vîrsta de 16 ani, conform legislaţiei în vigoare, examinarea

pentru constatarea problemelor sexuale ( reproductive) se poate face în absenţa părinţilor sau a

reprezentantului legal întrucît, se consideră că minorul care a împlinit vîrsta de 16 ani poate decide

singur aspra problemelor sale sexuale sau reproductive.

În situaţia persoanelor incompetente din punct de vedere al stării psihice (incompetente real),

examinarea se face în prezenţa tutorelui, care trebuie să facă dovada calităţii sale.

Certificatul medico-legal poate fi eliberat într-una din următoarele situaţii:

- Constatarea unei vătămări corporale, infirmitatii,

- Constatarea unei agresiuni sexuale, vaginale, anale, etc

- Constatarea virginităţii sau deflorarii

- constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcina, viduitate, avort, naştere, lehuzie;

- Acordarea de dispensă în vederea căsătoriei

- Constatarea stării de sănătate, având ca scop stabilirea aptitudinilor unei persoane de a exercita

o anumită activitate sau profesie.

Părţile componente ale certificatului ML sunt:

1. parte introductivă – în care se menţionează:

numele medicului legist care a efectuat examinarea

locul şi data examinării

date privind identitatea victimei: nume, prenume, adresă, vîrstă, seria şi numărul cărţii de

identitate (pentru cei sub 14 ani şi care nu au carte de identitate, se legitimează cu certificatul

de naştere, în prezenţa părinţilor sau a tutorelui legal; ulterior pe CML victima va pune amprenta indexului drept). NU se efectuează examinarea medico-legală în absenţa actelor de identitate.

2. istoricul faptelor – interesează:

numărul agresorilor?

cu ce a fost agresionată victima?

- obiecte contondente

- mijloace contondente

data la care a avut loc agresiunea

Cînd victima a fost spitalizată, istoricul va fi mai amplu prin transcrierea actelor medicale existente( FO, referate medicale). La eliberarea certificatului medico-legal, medicul legist nu poate ţine cont de reţete, bilete de trimitere, şi alte asemenea documente sumare.

3. parte descriptivă – se consemnează:

examenul subiectiv – acuzele subiective ale victimei

examenul obiectiv – conform criteriologiei şi semiologiei medicale şi medico-legale.

examene paraclinice şi de la laborator

examenele care rezultă din colaborarea cu medici aparţinînd altor specialităţi pentru apreciere prognostic şi tratament.

4. parte de concluzii:

În concluziile unui CML trebuiesc consemnate următoarele aspecte:

realitatea traumatismului – se referă la diagnosticul diferenţial al proceselor traumatice faţă de alte procese patologice

mecanismul de producere a leziunilor respective şi agentul vulnerant incriminat

! Cînd agentul vulnerant este un corp contondent se apreciază conform criteriologiei medico-legale:

- dacă leziunea s-a produs prin lovire CUun corp dur (mecanism activ)

- dacă leziunea s-a produs prin lovire DE un corp dur (mecanism pasiv-cădere)

vechimea leziunilor traumatice – aprecierea timpului scurs de la producerea leziunilor pînă la momentul examinării. Medicul legist va confirma sau infirma după caz, dacă leziunile prezentate de victimă coincid cu data declarată în partea introductivă a certificatului.

Importanţa - pentru justiţie, pentru a stabili data cînd a avut loc vătămarea corporală

Exemple:

Echimoza – culoare roşie lividă – imediat după traumatism

- culoare albastră violacee – 1-3 zile

- culoare verzuie – 3-5 zile

- culoare galbenă – 7-8 zile

- resorbţia – 10-20 zile Excoriaţia – crustă roşcată – 1 zi

- crustă maronie – 1-3 zile

- începutul detaşării crustelor – 3-4 zile

- terminarea detaşării crustelor – 7-8 zile; rămîne o urmă albicioasă sau roşcată care dispare treptat fără a lăsa cicatrice aprecierea numărului de zile de îngrijiri medicale acordate pentru vindecarea leziunilor traumatice. De asemenea, se consemnează, cînd este cazul, existenţa uneia dintre posibilele consecinţe ale leziunilor traumatice prevăzute de art. 194 N C.P. Durata timpului de îngrijire medicală pentru vindecare include aprecierea pe baza următoarelor criterii:

- criteriul anatomic – reprezintă timpul necesar pentru refacerea anatomică a regiunii sau organului lezat

- criteriul funcţional – reprezintă timpul necesar pentru revenirea la normal a funcţiilor regiunii sau organului interesat în procesul traumatic

- criteriul terapeutic – reprezintă la aplicrea pentru un anumit tip de leziune traumatică a timpului mediu de vindecare sub influenţa celor mai adecvate mijloace terapeutice A nu se confunda numărul de zile acordate pentru vindecare CU numărul de zile de spitalizare (eroare foarte frecventă).

Aprecierea duratei îngrijirilor medicale este o activitate deosebit de complexă, ce se face de la caz la caz, atât în funcţie de datele medicale clinice, cât şi de obiectivitatea, cunoştinţele şi experienţa medicului legist, care, în aprecierile sale trebuie să precizeze şi raportul de cauzalitate între leziunea iniţială şi efectul final atât sub raportul duratei îngrijirilor medicale cât şi al urmărilor imediate sau tardive. Dacă aprecierile iniţial făcute în concluziile certificatului medico-legal trebuie modificate ulterior ca urmare a unei evoluţii imprevizibile sau a apariţiei complicaţiilor, pot fi aduse completări (doar pe baza unei documentaţii medicale justificative) chiar pe respectivul act sau pe calea unei noi expertize medico-legale.

Medicul legist care a eliberat un certificat medico-legal nu mai poate participa la eliberarea unui alt act medico+legal în aceeaşi speţă.

Din punct de vedere medico-legal, raportat la timpul de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor , acestea se pot clasifica în trei mari grupe, şi anume

Leziuni foarte uşoare – care nu necesită îngrijiri medicale

- eritemul posttraumatic

- excoriaţii sau zone excoriate superficiale

Leziuni uşoare , care se vindecă de regulă într+un timp relativ scurt de până la 10 zile:

- excoriaţii profunde, multiple sau dispuse pe suprafeţe mari

- echimoze multiple sau dispuse pe suprafeţe mari

- echimoze localizate la cap sau orbitopalpebral

- plăgi superficiale

- plăgi ale buzelor sau mucoasei labiale

- plăgi contuze sau tăiate puţin întinse ca suprafaţă şi nepenetrante

- hematoame subcutanate ce nu necesită intervenţie chirurgicală

Leziuni de gravitate medie – care necesită de regulă peste 20 zile de îngrijiri medicale

- fracturi costale multiple

- leziuni ale vaselor de calibru mediu sau mare care necesită sutură sau ligatură

- fracturi ale oaselor craniene (fără tulburări neurologice)

- rupturi ale nervilor periferici cu sutura per primam

- leziuni penetrante toracice sau abdominale fără hemoragie sau leziuni ale organelor interne

Leziuni traumatice grave – pentru care zilele de ingrijiri medicale sunt mai puţin importante decît consecinţele pe care le pot avea asemenea leziuni:

- contuzia cerebrală medie sau gravă cu modificări importante neurologice, comă de diferite grade cu sau fără fracturi craniene

- fracturi complete ale maxilarului superior sau ale mandibulei

- traumatisme toracice sau abdominale, cu hemoragie internă şi leziuni ale organelor cavitare sau parenchimatoase Leziuni traumatice foarte grave, de cele mai multe ori incompatibile cu supravieţuirea, precum

- traumatisme craniocerebrale cu fracturi multiple, contuzie cerebrală gravă, comă prelungită, compresiune cerebrală prin HED sau HSD

- traumatisme vertebromedulare cu fracturi, tasări, luxaţii şi semne clinice evidente de leziune medulară Alte criterii de apreciere a gravităţii leziunilor traumatice se fac în concordanţă cu Art. 194 noul CP. Aprecieri de tipul celor de mai jos au caracter definitiv şi trebuiesc făcute întotdeauna după epuizarea tuturor metodelor şi mijloacelor terapeutice. Aceste aprecieri se fac deobicei la distanţa mare de timp

de

traumatologice.

traumatismul

iniţial

şi

sunt

cel

mai

1. Infirmitatea, invaliditatea

adesea

obiective

ale

unor

expertize

medico-legale

Infirmitatea reprezintă un prejudiciu cu caracter permanent care poate fi de ordin strict morfologic, morfo-funcţional sau numai funcţional. Infirmitatea se constituie ca o modificare sechelară, consecinţa directă a traumatismului sau ca urmare a unei complicaţii.

Important - legătura cauzală traumatism-leziune-sechelă (infirmitate, invaliditate)

Infirmitate se deosebeşte de noţiunea de invaliditate care include în mod obligatoriu un deficit funcţional, care afectează capacitatea de muncă, chiar dacă nu este asociat cu o modificare anatomică. Un invalid este întotdeauna un infirm dar un infirm nu este întotdeauna un invalid.

O altă deosebire este aceea că, infirmitatea vizează întotdeauna latura penală, în timp ce invaliditatea

face referire la latura civilă.

2. Prejudiciu estetic grav și permanent

Reprezintă o deformare permanentă morfologică sau estetică ce prejudiciază evident conformaţia armonioasă de ansamblu a unui segment anatomic. O asemenea modificare sechelară poartă denumirea de desfigurare cînd se referă la faţă sau de sluţire cînd se referă la oricare din regiunile corporale. Sluţirea trebuie în modul cel mai simplu înteleasă ca leziunea ce modifică caracterul nativ al persoanei.

Prejudiciul estetic trebuie să aibă un caracter definitiv, ca urmare, aprecierea acestuia se va face întotdeauna, după epuizarea tuturor mijloacelor terapeutice de remediere.

Pentru aprecierea desfigurării una dintre metodele la care se poate recurge este metoda estetimetrică Hodin pe baza căreia se calculează coeficientul de desfigurare, acesta fiind raportat la numărul de sectoare interesate, felul leziunii.

În cazul leziunilor dentare, indiferent de întinderea lor şi modul de protezare, noţiunea de sluţire se

acceptă doar în edentaţii postraumatice totale la nivelul unui întreg maxilar precum şi în anchilozele

temporo-mandibulare deformante.

3. Avortul postraumaticAvortul posttraumatic se produce indiferent dacă autorul cunoaşte sau nu starea de graviditate a victimei. Cînd ştie acest fapt şi loveşte victima cu scopul de a întrerupe cursul sarcinii (producerea intenţionată a avortului-circumstanţă agravantă).

Probleme medico-legale:

-

felul, localizarea şi intensitatea leziunilor traumatice; În primele trei luni, producerea avortului este dificilă întrucît uterul este protejat de bazin.

-

Prezenţa şi vîrsta sarcinii în momentul lovirii;

-

Realitatea avortului, data primelor semne şi evoluţia acestora

-

Legătura de cauzalitate între leziuni şi întreruperea cursului sarcinii

-

Existenţa unor traume psihice insotitoare

-

Trebuie avută în vedere pierderea cap. de procreere

4.

Punerea în primejdie a vieţii persoanei

Pentru ca o leziune să poată fi apreciată dpdv medico-legal ca punînd în primejdie viaţa victimei se ţine seama de:

- gravitatea în sine a leziunii care în lipsa tratamentului corespunzător va duce în mod sigur la moarte

- certitudinea apariţiei unor complicaţii care pot duce la moarte

- particularităţile de reacţie a organismului şi coexistenţa unor afecţiuni preexistente

Intrebari pentru autoevaluare:

Care sunt partile componente ale unui certificat medico-legal? Importanta certificatului medico-legal in practica judiciara? Definirea si caracteristicile infirmitatii? Definirea si caracteristicile invaliditatii? Criteriile de apreciere a avortului posttraumatic? Criterii de apreciere a duratei timpului de ingrijiri medicale?

Unitatea de invatare 4

EXPERTIZA MEDICO-LEGALA PSIHIATRICA

Generalități Expertiza ml psihiatrică în cazuri civile Expertiza medico-legală psihiatrică în cazuri penale

I. Generalități Expertiza medico-legală psihiatrică, indiferent de natura ei ( in cazuri civile sau penale), constituie un mijloc de probă cu caracter ştiinţific, supusă regimului valorii probatorii obişnuite (adică nu este o probă cu valoare prestabilită), dar supusă în acelaşi timp rigorilor prevăzute de codul penal asupra experţilor care au efectuat-o în situaţia în care aspectele enunţate nu corespund realităţii sau adevărului ştiinţific. În România, expertiza medico-legală psihiatrică, este instituţionalizată, în sensul că aceasta este ordonată pentru a fi efectuată unei instituţii medico-legale, urmând ca şeful instituţiei medico-legale să desemneze medicii care vor efectua expertiza. Din acest moment aceştia devin experţi oficiali, iar expertiza devine atribuţie de serviciu. Astfel, răspunderea celor consemnate devine una individuală, iar în cazul îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu fapta poate fi sancţionată penal, în conformitate cu infracţiunile prevăzute de Codul Penal. In materie de psihiatrie medico-legală întîlnim următoarele tipuri de acte medico-legale:

- Certificatul medico-legal, se efectuează la cererea persoanelor interesate în vederea întocmirii unui act notarial ( act de dispozitie);

- Prima expertiza medico-legală ( civilă sau penală) se face la solicitarea organelor de urmărire penală/instanțelor de judecată

- Noua expertiză psihiatrică medico-legală, se face deasemeni la solicitarea organelor de urmărire penală sau instantelor, ori de cîte ori, prima expertiză nu este concludentă, sau dacă au apărut date medicale sau de anchetă noi. Activitatea de expertiza medico-legală psihiatrică se desfășoară întotdeauna într-o comisie multidisciplinară, alcătuită din legist, psihiatri și psiholog și are la baza examinarea medico-legală a persoanei ce este supusă expertizării. Expertul are obligaţia de a fi obiectiv şi, prin constatările sale, nu trebuie să favorizeze vreuna din părţi. Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică reprezintă o lucrare tehnico – ştiinţifică dispusă de autorităţi abilitate, conform procedurilor de juristprudenţă din fiecare ţară. Bazele teoretice nu diferă major. Astfel, în fiecare ţară există obligativitatea rigorilor ştiinţifice şi respectarea modelului medical în argumentare, lăsând la latitudinea specialiştilor organizarea logică a materialului de redactat.

Rolul fiecărui membru al comisiei poate fi sintetizat astfel:

Medicul legist reprezintă instituţia medico-legală căreia organul judiciar îi dispune efectuarea expertizei, medicina legală fiind interfaţa dintre psihopatologie şi justiţie:

asigură cadrul organizatoric de desfăşurare; urmăreşte respectarea metodologiei; asigură relaţiile interinstituţionale – solicită organului judiciar care a solicitat expertiza materialul necesar efectuării acesteia; informează organul judiciar periodic despre stadiul lucrării; asigură corespondenţa cu alte instituţii medicale implicate; atunci când comisia consideră necesară internarea redactează şi semneaza biletul de internare al pacientului; este garantul aplicării principiilor de etică expertală şi medicală; asigura studiul dosarului anterior examinării persoanei în comisie privind: desluşirea situaţiei juridice;împrejurările comiterii faptei în sensul analizei comportamentului antefaptic; modului de comitere a faptei;comportamentului postfaptic. Medicii psihiatri

efectuează examinarea psihiatrică în conformitate cu standardele clinice uzuale;

orientează asupra modului de interviu ce urmează a fi aplicat;

solicită investigaţiile necesare pe care le analizează contextual, respectiv examen psihologic, investigaţii imagistice, investigaţii electrofiziologice; analize de laborator, alte examene de specialitate (neurologice, endocrine, etc.); stabileşte diagnosticul actual (la data examinării) în conformitate cu ICD în vigoare (ICD-10); stabileşte statusul psihiatric reconstituit pentru momentul săvârşirii faptei; analizează riscurile, periculozitatea socială precum și necesitatea aplicării măsurilor de siguranţă; recomandă măsuri medico-criminologice; acolo unde este posibil, asigură observaţia clinică în condiţii de internare. Stabileste concluziile privind capacitatea psihică, discernământul/competenţa psihică, necesitatea aplicării măsurilor de siguranţă cu caracter medical prevăzute de codul penal.

Psihologul:

efectuează investigaţiile solicitate de către comisie; poate face orice alte investigaţii pe care le consideră utile cauzei; are acces deplin la toată documentaţia cazului; poate asista, fiind chiar recomandat, la lucrările comisiei în calitate de observator în scopul urmăririi discursului şi a expresiei non-verbale a pacientului anterior examinarii psihologice; întocmeste protocolul de examinare psihologică.

Expertiza medico-legală psihiatrică se face deci cu examinarea nemijlocită a persoanei, exceptie

fiind doar cazurile civile în care persoana este decedată și atunci expertiza se face prin analiza întregului dosar, implicit a întregii documentații medicale. Ca și obiective generale ale expertizei putem formula următoarele:

1. Precizarea stării de sănătate psihică a unei persoane. Uneori aprecierea stării psihice se face la distantă mare de un eveniment oarecare, cel mai frecvent infracțional, ca urmare, legistul este solicitat să facă aprecieri asupra stării psihice sau discernămîntului unei persoane la un moment anterior examinării.

2. Aprecieri asupra prezentei sau nu a discernămîntului ( asupra faptei cu caracter penal ) sau a prezentei sau nu a capacitatii psihice ( intr-o cauza civilă).

3. Masurile care se impun in raport cu fapta comisă si cu starea psihică a expertizatului. Acestea pot fi detentia ( cind persoana care a comis o fapta penala are discernamint prezent), aplicarea 109 Ccivil ( obligarea la tratament medical ) sau 110 Ccivil ( internarea obligatorie).

4. Identificarea oricarui alt element semnificativ pentru organele de anchetă.

Expertiza ml psihiatrică în cazuri civile În aceste situații se poate dispune stabilirea tutelei, curatelei sau punerea sub interdicție a unei persoane, datorită incapacității acesteia de a se autoîngriji, de a-si reprezenta interesele sau de a-si administra singura bunurile pe care le detine. Expertizele in cauzele civile enumerate se fac obligatoriu cu examinarea persoanei. In situatia în care se doreste anularea unui act de dispozitie expertiza se poate face si pe baza de documente medicale ( doar în situatia in care persoana implicata este decedată). Ceea ce se urmărește în final printr-o expertiză psihiatrică în materie civilă este dacă persoana examinată are sau nu capacitate de exercițiu funcție de statusul său psihiatric. Capacitatea de exercițiu nu admite situații intermediare, ( persoana examinata are sau nu are capacitate de exercițiu) întrucît nu se semneaza cu jumatate de semnatura iar persoana nu se poate autoconduce doar pe jumatate. Competentele sunt specifice deoarece la fiecare se adauga in coada termenul de referinta (de ex. competenta pentru a contracta, pentru a ingriji copii etc). In punerea sub interdictie, de exemplu, competenta se refera la capacitatea psihica de a se autoconduce si de a-si indeplini coerent drepturile si obligatiile civile. Ca urmare, este important de reținut că, capacitatea psihica este un atribut global al persoanei, iar discernamantul si “competenta” (capacitatea psihica de exercitiu) sunt 2 dintre componentele capacitatii psihice. Capacitatea psihica si discernamantul – ca notiuni strict psihiatrice - sunt definite in legea sanatatii mintale .

Competenta specifica” adică, capacitatea psihica de exercitiu, de a incheia acte de dispozitie, de a se autoconduce etc, se foloseste in cauze civile de tot felul (de aceea se numeste specifica).

Din punct de vedere temporal, competența specifică, se refera fie :

- la timp trecut (pentru acte semnate anterior etc. adica momente anterioare),

- la timpul prezent (ex. pentru participarea la proces, depunere de marturie)

- la timpul prezent + viitor (în situații de punere sub interdictie).

Competența specifică, se refera la capacitatea psihica de apreciere critica a continutului si consecintelor social juridice ale faptelor care au rasunet microsocial (adica anturaj imediat sau mai indepartat).

Pe plan general se refera la capacitatea psihica de a lua decizii in propriul beneficiu fara a deranja pe altii, in conformitate cu prevederile legale in vigoare ale fiecarei tari.

Ca si recomandari, este important de retinut că, în cauzele civile nu se poate impune tratament obligatoriu. Se recomanda dispensarizare/monitorizare activa dar ramane la latitudinea pacientului si/sau a reprezentantului personal (legea sanatatii mintale defineste “reprezentant legal” si “reprezentant personal”), modul cum se implementează aceste recomandări.

În cauzele civile, putem sintetiza următoarele două situații:

dacă capacitatea psihicade apreciere critica a continutului si consecintelor social juridice ale faptelor este integra atunci pacientul este competent adica are competenta specifica sau are capacitate psihica de exercitiu integra- deci pastrata;

dacă, capacitatea psihicade apreciere critica a continutului si consecintelor social juridice ale faptelor este scazuta sau absenta, atunci pacientul este incompetent , adica nu are competenta specifica, deci nu are capacitate psihica de exercitiu.

In punerea sub interdictie, daca capacitatea psihica a persoanei examinate de a se autoconduce, de a decide in propriul beneficiu, de a-si indeplini drepturile si obligatiile civile legale este scazuta sau absenta, inseamna ca persoana expertizată este incompetenta psihic si este cazul de a fi pusa sub interdictie.

Comisia medico-legală psihiatrică are deasemeni rolul de a recomanda persoanei examinate ( prin tutore sau curator) monitorizarea activa constând în dispensarizarea psihiatrica sau chiar institutionalizare daca este cazul.

“In conformitate cu art.211 din Legea 71/2011 privind Legea de punere in aplicare a noului Cod Civil, prin care s-a armonizat terminologia stiintifica actuala cu notiuni perimate, cuprinse inca in unele articole, chiar si ale noului Cod Civil, expertiza medico-legala psihiatrica va opera cu notiunea de competenta psihica specifica fiecarui tip de cauza civila, in sensul ca prin competenta psihica se intelege capacitatea persoanei de a aprecia critic si predictiv consecintele social-juridice ce decurg din exercitarea drepturilor si obligatiilor civile.

Sintagma de competenta psihica inlocuieste termenul „discernamant”, ce este specific numai cauzelor penale, si care reprezinta capacitatea persoanei de a aprecia critic continutul si consecintele social- negative ale faptei comise”.

Expertiza medico-legală psihiatrică în cazuri penale

Într-o etapă premergătoare examinării psihiatrice, experţii trebuie să efectueze o informare completă asupra elementelor constitutive ale infracţiunii. Aceasta se referă la:

a) conţinutul actului infracţional;

b) mobilul infracţiunii;

c) circumstanţele în care a fost săvârşită;

d) modul de realizare a actului;

e) modul de comportare după faptă.

Din analiza acestor elemente se pot deduce intenţia, premeditarea, scopul utilitar sau care justifică comportamentul, din care decurge discernământul în momentul realizării actului şi deci, starea de conştiinţă prezentă sau, dimpotrivă, gravitatea neobişnuită, absurditatea, neinteligibilitatea actului, autodenunţarea etc., care pun sub semnul întrebării starea de conştiinţă şi discernământul