CELULA

Dimensiunile medii
 sunt cuprinse între 20-30 microni, exemple: hematiile- 7,5 microni, ovulul- 150-200
microni, fibra musculară striată: 5-15cm.
Componente de bază:
 membrană,
 citoplasmă
 nucleu.

I.MEMBRANA CELULARĂ, un înveliş universal (6 – 10 nm)

1. Roluri
 înconjoară celula, îi dă forma
 asigură homeostazia sistemului celular
 asigură integrarea celulei în mediul ambiant printr-un control riguros asupra schimbului
de substanţe pe care celula îl realizează
 permite desfăşurarea unor reacţii chimice în spaţiul celular, într-o manieră relativ
independentă de mediul extem
 interferează cu toate procesele celulare, pe care le modelează în raport de condiţiile
mediului înconjurător
Deci, membrana celulară îndeplineşte multiple şi deosebit de importante funcţii în viaţa
celulei care însă pot fi rezumate la două: de protecţie şi informaţională.

2. Structura membranei
 au structură fizică şi organizare moleculară unitară.
 alcătuite din2 componente fundamentale structural-biochimice şi funcţionale: un bistrat
lipidic şi proteine

a. Lipidele.
 Alcătuiesc un strat dublu lipidic ca fundament structural
 Bistratul lipidic reprezintă o barieră în calea substanţelor hidrofile sau încărcate
electric; este însă permeabil pentru substanţele lipofile.
 sunt în principal fosfolipide şi colesterol.

Moleculele fosfolipidice
 interacţionează şi se
interconexează prin
cozile lor hidrofobe,
formate din acizi graşi,
în bună parte
nesaturaţi.
 capetele polare,
hidrofile ale
fosfolipidelor sunt
orientate spre mediile
apoase de la exteriorul
celulei şi interiorul
acesteia (citosol).
Colesterolul,
 se orientează spre mediile apoase
 se intercalează printre fosfolipide
b. Glucidele
 sunt glicolipidele și glicoproteinele
 se formează prin complexarea unor lipide sau proteine cu glucide
 au rol informaţional (receptori membranari), fiind atașate pe fața externă a membranei
 sunt puternic încărcate negativ.
c. Proteinele.
 se leagă de bistratul lipidic.
 setul de proteine variază de la un tip de celulă la aItuI.
 reprezintă componenta funcţională, esenţială a oricărei membrane.
 ele conferă specificitate membranelor, bistratul lipidic fiind relativ uniform.
Tipuri de proteine
Proteinele hidrofile
 rămân la exteriorul bistratului lipidic,
 se ancorează, prin legături electrostatice, de capetele polare ale fosfolipidelor.
 se numesc extrinseci.
Proteine hidrofobe
 se afundă în bistratul lipidic, traversându-l parţial sau total
 se numesc intrinseci.
 dacă traversează în totalitate bistratul lipidic şi proemină pe ambele sale feţe (extemă şi
intemă) se numesc proteine transmembranare.
 proteinele intrinseci realizează atât legături hidrofile cât şi hidrofobe cu moleculele
fosfolipidice.
Structura şi distribuţia proteinelor
 moleculele proteice sunt complex împachetate (deci au o structură globulară)
 sunt dispersate pe, şi în bistratul lipidic, ceea ce conferă membranei, în ansamblul ei, un
caracter mozaicat Acest aspect a sugerat şi numele modelului de organizare moleculară
a membranelor biologice „MODELUL MOZAICULUI FLUID”
Conform modelului mozaicului fluid
 moleculele lipidice şi proteice constitutive se pot deplasa,
 membrana în ansamblul ei să sufere deformări ample, necesare pentru realizarea unor
procese metabolice (ex.: formarea pseudopodelor la leucocite în vederea fagocitozei,

Prelungiri citoplasmatice acoperite de membrană

- 1. temporare și neordonate – ex psudopodele leucocitelor
- 2. permanente ex. Microvilii epiteliului mucoasei intestinale și a tubilor renali, cilii
epiteliului mucoasei traheale și desmozomii care solidarizează celulele epiteliale.
TRANSPORTUL TRANSMEMBRANAR SAU SCHIMBURILE
DE SUBSTANŢE DINTRE CELULĂ ŞI MEDIUL AMBIANT
 Acest schimb este strict controlat prin mecanisme diferite; rolul cel mai important în
acest schimb îl are membrana celulară care, datorită structurii sale fizico-chimice,
constituie o barieră pentru majoritatea substanţelor.
 Schimburile sunt absolut necesare realizării metabolismului
 Membrana plasmatică prin structura sa fizico – chimică este o barieră pentru majoritatea
substanţelor adică realizează o selecţie riguroasă a substanţelor deci are permeabilitate
selectivă însuşire care asigură homeostazia celulară
Moduri de realizare ale schimburilor de substanţe la nivel celular
- prin permeaţie care este traversarea membranei plasmatice de către molecule ioni
individuale(i)
- cu ajutorul unor proteine transportoare
- citoza -.este ”ambalarea” substanţelor în vezicule mici, înconjurate de o citomembrană,
urmată de o încorporare a lor în celulă sau, dimpotrivă, eliminarea lor din celulă

1. PERMEAŢIA.
- este traversarea membranei plasmatice de către molecule mici (cam până la 1
micrometru) prin difuzie simplă şi osmoză, procese pasive(fără consum de energie).
a. Difuzia
 este un fenomen pasiv ce constă în deplasarea moleculelor dintr-o zonă unde
concentraţia lor este mai mare spre zona cu concentraţia mai mică
 este un proces lent care contribuie într-o bună măsură la aprovizionarea celulei cu unele
substanţe, ca şi eliminarea din celulă a altora.
 moleculele liposolubile nepolarizate precum oxigenul și hormonii steroizi sau molecule de
dimensiuni mici neîncărcate electric, cum sunt cele de dioxid de carbon, etanolul şi ureea
traversează membrana plasmatică prin difuziune.
 Moleculele mari, polarizate cum este glucoza nu pot traversa simplu membrana ci prin
difuziune facilitată iar ionii pot traversa membrana doar prin canale ionice cu structură
proteică și cu dimensiuni ft mici.
b. Osmoza
Este trecerea moleculelor unei substanţe aflate în soluţie printr-o membrană
semipermeabilă, de la o concentraţie mare la una scăzută, într-un singur sens
 in cazul în care există o diferenţă de concentraţie între mediul extern şi mediul intern
celular, dar moleculele solvite au dimensiuni care nu le permit să traverseze membrana,
echilibrul dintre cele două soluţii este realizat prin mişcarea apei printr-un mecanism
similar cu cel de difuziune.
 presiunea osmotică - este determinată de diferenţa de concentraţie dintre soluţiile de
pe cele două feţe ale membranei plasmatice. Această presiune va determina ca unele
 deci în osmoză moleculele de apă din soluţia mai diluată (unde sunt în cantitate mai
mare) se
mişcă spre
soluţia mai
concentrată
(unde
aceastea
sunt în
cantitate
mai mică).
2. PROTEINE TRANSPORTOARE
 bistratul lipidic membranar este impermeabil pentru majoritatea moleculelor polare şi cu
dimensiuni mai mari. De aceea, ionii, aminoacizii, nucleotidele şi unele glucide (cu
molecule de dimensiuni medii), intră şi ies din celulă, prin legarea la proteine specifîce
ale membranei plasmatice, numite proteine transportoare (proteine cărăuş).
 Fiecare proteină transportoare manifestă o mare specificitate, adică transportă numai un
anumit compus chimic.
Proteina transportoare
 recunoaşte
substanţa pe care
urmează să o
transporte
 leagă substanţa
rezultând o
combinaţie de tip
cheie-broască.
 substanţa este
translocată şi
 eliberată pe faţa
opusă a
membranei.
Odată cu legarea
substanţei, proteina
îşi modifică conformaţia
Tipuri de mecanisme de transport mediat de proteine cărăuşe:
a. transport pasiv (difuzie facilitată)
 substanţa se leagă la proteina cărăuş şi trece prin membrană de la soluţia mai
concentrată spre cea mai diluată.
 transportul are loc în sensul gradientului de concentraţie, ca în difuzie, dar într-un timp
mai scurt.
 nu necesită consum de energie din partea celulei

b. transport activ
 proteina cărăuş transportă substanţa de la o soluţie mai diluată la una mai concentrată
(deci împotriva gradientului de concentraţie)
 necesită un consum de energie celulară.
 proteina cărăuş funcţionează similar unei pompe
Pompa de Na+ şi K+.
 în timp ce ionii de Na+ sunt pompaţi mai mult în afara celulei, (Na + are tendinţa de a
intra uşor în
celule) ionii de K+
sunt pompaţi mai
mult spre interior
(K+iese ușor din
celule) într-un
raprt de 2K+ la
3Na+
 pompa sodiu-
potasiu
realizează,
aşadar, un
schimb ionic (Na+
/ K+ ) împotriva
gradientului de concentraţie şi necesită un consum de energie-celulară
Ionii pozitivi şi negativi sunt repartizaţi inegal pe cele 2 feţe ale membranei,
aceasta fiind polarizată electric. În repaus sarcinile pozitive sunt predominant la
exterior, iar cele negative la interior. În activitate (la apariția unui stimul)
polaritatea se inversează .

3. CITOZA — un alt mecanism prin care celulele realizează schimbul de

substanţe cu mediul ambiant și care asigură pătrunderea sau ieşirea din
celule a
 macromoleculelor - polizaharide şi proteine, agregate moleculare
 particulelor materiale,
 microorganismelor (ex. bacteriile),
Fenomenul de citoză
 constă în formarea unor vezicule în care sunt închise o gamă largă de tipuri de
substanţe, care vor fi fie eliminate din celulă ( exocitoză) sau vor fi aduse în celulă (=
endocitoză)

a. Exocitoza
 substanţele ce urmează a fi excretate (secretate) sunt împachetate în vezicule formate
de cistemele reticulului endoplasmic sau de cele ale corpilor Golgi.
 veziculele formate, sunt transportate spre plasmalemă cu care vin în contact; membrana
veziculei fuzionează cu membrana plasmatică în care se integrează, iar conţinutul său
este deversat la exteriorul celulei.
c. Endocitoza
 Constă în încorporarea în celulă a unor substanţe solvite, particule sau microorganisme
Tipuri
Pinocitoză (de la gr. pinein = a bea)
 Constă în încorporarea macromoleculelor solvite
Etape
 membrana plasmatică se invaginează şi formează o veziculă numită pinozom care
înglobează o mică parte din soluţia ambientală.
 vezicula se desprinde de plasmalemă şi transportă conţinutul său spre interiorul celulei.
 fuzionează cu un lizozom sau cu o vacuolă. Fig. 118 (vezi textul de langa unde este)
Fagocitoza ( de la gr.fagein – a mânca)

 este caracteristică leucocitelor

 leucocitele şi în special macrofagele
realizează un intens proces de fagocitoză,
iar prin aceasta îndeplineşte o triplă
funcţie: imunitară, de curăţare a
organismului şi de reciclare a
substanţelor.
Etape
 se formează expansiuni (similare
pseudopodelor) în jurul particulelor/
microorganismelor
 membrana plasmatică fuzionează
 se formează o veziculă , care se cheamă fagozom în care e sechestrată particula sau
celula
 fagozomul va fuziona cu un lizozom, după care conţinutul său va fi digerat

II. CITOPLASMA
 este situată, între membrana celulară şi învelişul nuclear;
 dpdv fizic este un sistem coloidal în care apa este mediul de dispersie iar faza
dispersată este un ansamblu de micele organice aflate în stare de mişcare
browniană
 se numeşte sarcoplasmă în celulele musculare, neuroplasmă în celulele nervoase
Este formată din:
- substanţă fundamentală numită matrix citoplasmatic, citosol sau hialoplasmă care
este un amestec fluid de substanţe organice şi minerale, solubile în apă; înglobează
organitele celulare şi incluziunile ergastice
- și o parte stucturată reprezentată de
1. INCLUZIUNI CITOPLASMATICE (ERGASTICE)- structuri care au caracter temporar
și sunt produsul unor procese celulare ex: granule de substanțe de rezervă, pigmenți,
produși de secreție.
2. ORGANITE -structuri ce reprezintă partea structurată a citoplasmei

Definiţie
 un compartiment celular delimitat de o membrană simplă sau dublă în care se
desfăşoară procese metabolice specifîce, relativ independente de reacţiile metabolice
care au loc în alte comparttmente.
Sunt
 comune tuturor celulelor - ribozomii, reticulul endoplasmatic, dictiozomii, lizozomii,
mitocondriile, centrozomul.
 specifice anumitor celule - corpii Nissl, neurofibrilele, miofibrilele

A. Organite comune tuturor celulelor

1. Ribozomii
 sunt consideraţi organite chiar dacă ei nu sunt delimitaţi de o membrană. datorită
rolului lor mult prea important în sinteza proteinelor
 sunt organite lipsite de membrană;
 dimensiuni – diametrul – aproximativ 20 nm
 apar sub forma unor granule dispersate in hialoplasmă sau ataşate membranei
reticulului endoplasmic.
 Au fost descoperiţi de George Emil Palade (cercetător de origine română), de unde şi
numele lor iniţial de granulele lui Palade.
Structura
 sunt formaţi din două subunităţi inegale, ambele constituite din molecule de ARN şi
proteine (fig. 121 şi 122).
 sunt, aşadar, structuri ribonucleoproteice.

Rol
 important în sinteza proteinelor.

2. Reticulul endoplasmic – (RE)

 este componenta principală a sistemului endomembranic.
Structura
 un sistem membranar de tuburi anastomozate şi de vezicule mari , (cisterne) aplatizate,
extinse în tot spaţiul celular între membrana extemă a învelişului nuclear şi membrana
plasmatică.
Tipuri sau părţi
 Membrana cisternelor are ribozomi ataşaţi = reticul endoplasmic granular (rugos) (REG)
sau ergastoplasmă
 Membrana tubulilor lipsită de ribozomi = reticul endoplasmic neted (REN) (fig. 109,
122).
Funcţii
 REG este implicat în sinteza de proteine (el transportă proteinele sintetizate de la
ribozomi la cisternele AG pentru a fi împachetate în vezicule secretorii)
 REN are rol în sinteza de lipide şi degradarea unor substanţe nocive (în detoxifierea
celulei), rol în metabolismul glicogenului
 Asigură transportul intracelular fiind un sistem circulator intracitoplasmatic (substanţele
din citoplasmă se află în continuă mişcare)
 Funcţii specifice anumitor celule– reglarea nivelului calciului în celula musculară,
participă la sinteza hormonilor steroizi în celule glandulare
RE - Lipseşte din hematiile adulte
- Din neuroni se numeşte corpusculi Nissl
- Este foarte bine dezvoltat în celulele cu activitate metabolică intensă (hepatocite)

3. Dictiozomii (corpii Golgi) – Fig. 123

Structura - sunt organite formate dintr-un pachet (6-30) de macrovezicule aplatizate
(cisteme), strâns solidarizate din care se
desprind permanent microvezicule
 în ele sunt împachetate substanţe care
vor fi trasferate în alte părţi ale celulei
sau excretate (secretate) la exterior
Număr
 într-o celulă sunt, de regulă, mai mulţi
dictiozomi situați de regulă în apropierea
nucleului în zona cea mai activă a
citoplasmei
 totalitatea lor formează aparatul Golgi
(AG)
 lipsesc din hematiile adulte
 este mai bine dezvoltat în celulele
glandulare/secretoare
Roluri
 prelucrează şi stochează proteinele şi lipidele care “curg dinspre RE”
 rol în excreția unor substanțe celulare.

4. Lizozomii – (din greacă: lisos- a tăia, soma - corp)

 sunt compartimente sferice veziculare, delimitate de o membrană simplă, răspândite în
hialoplasmă, în special în celulele fagocitare macrofage
 conţin enzime digestive hidrolitice (hidrolaze), active doar la pH acid, care asigură
digestia intracelulară
Roluri
 în degradarea enzimatică a unor substanţe și particulelor aduse de la exteriorul celulei =
heterofagie
 în degradarea unor substanţe proprii (fragmente de celule și țesuturi distruse) =
autofagie .

5. Mitocondriile
 Au formă ovală sau rotundă
Structura
 prezintă 2 componente: învelişul şi matrix mitocondrial (fîg. 125).
Învelişul mitocondrial este format din două membrane distincte între care se află un
interspațiu ceea ce îi dă o structură trilaminată. Membrana externă este netedă.
Membrana internă se pliază şi formează numeroase cute numite criste (forme lamelare,
tubulare), ca urmare suprafaţa membranei se măreşte de până la 10 ori. Are rol în
conversia şi stocarea energiei sub formă de ATP, deoarece la nivelul ei în
matrixul mitocondrial se află lanțurile de enzime oxidoreducătoare care
realizează fosforilarea oxidativă adică sinteza de ATP.

Roluri

 funcţia esenţială a mitocondriei este cea legată de respiraţia celulară.

Respiraţia celulară este un proces biologic complex în cadrul căruia sunt degradate
substanţe organice până la substanţe minerale, printr-o serie de reacţii oxidative, cu
eliberarea şi stocarea energiei în interiorul celulei. Energia este eliberată din moleculele
organice şi este înmagazinată în ATP

6. Centrozomul
 organit specific celulelor animale care se divid
 este situat în apropierea nucleului și se manifestă în timpul diviziunii
 este format din 2 centrioli cilindrici dispuşi perpendicular unul pe celălalt înglobaţi într-o
masă plasmatică vâscoasă numită centrosferă,.
Rolurile centrozomului
 în organizarea fusului de diviziune şi deci indirect în ordonarea şi translocarea
cromozomilor acestora spre cei doi poli ai celulei în timpul diviziunii.

B. Organite specifice anumitor celule:

7. Corpusculii Nissl sau corpii tigroizi

 Sunt prezenţi numai în celulele nervoase la animale, în corpul celular şi la baza
dendritelor fiind echivalentul REG în celula nervoasă
8. Neurofibrilele
 Sunt prezente numai în celulele nervoase formând o rețea în corpul neuronal şi în
prelungirile sale
Roluri: rol mecanic, de susţinere și în transmiterea influxului nervos
9. Miofibrilele
 Sunt organite specifice celulelor musculare fiind elementele lor contractile.

III. NUCLEUL

Roluri:
 depozitează cea mai mare parte din informaţia genetică (ADN) a celulei, de unde şi rolul
său de coordonator al tuturor proceselor vitale, celulare.
 declanşează şi reglează toate procesele ce conduc la diviziunea celulară.
 asigură transmiterea caracterelor ereditare (rol fundamental).
 ca o dovadă a rolului important al nucleului - celulele anucleate au o viaţă extrem de
scurtă şi nu se mai pot divide. De exemplu hematiile adulte, anucleate, trăiesc aproximativ
120 de zile şi nu mai sunt capabile de a se divide.
Forma şi poziţia
 de obicei, forma este similară celulei în care se găseşte
poziţia este fie centrală fie parietală/excentrică (celule mucoase, celule adipoase)
Numărul
 majoritatea celulelor au un singur nucleu;
 există celule cu doi (celule hepatice) sau mai mulţi nuclei (fibre musculare striate).
 indiferent de numărul nucleilor există întotdeauna un raport constant între volumul
nuclear şi cel al citoplasmei (1/3, 1/4) raport, pe care-l ţine sub control.
Structura
 la microscopul electronic se observă următoarele componente structural funcţionale:
membrana nucleară dublă, carioplasma, unul sau mai mulți nucleoli (fig. 140, 141).

a. Învelişul nucleul interfazic

 este alcătuit din două citomembrane, separate de spaţiul perinuclear, dar conexate din
loc in loc
 prezintă pori nucleari care asigură schimburi intense de substante dintre carioplasmă şi
citosol precum şi trecerea moleculelor de ARN ca şi subunităţile ribozomale din carioplasmă
spre citosol.
 membrana externă este conexată (continuă) cu membrana reticului endoplasmic, şi este,
ca şi aceasta, de tip rugos (are ataşaţi ribozomi).
b. Nucleoplasma (carioplasma)
 este o soluție coloidală cu aspect omogen.
 cuprinde filamente subţiri și încolăcite formate din granulații fine de cromatină și din
care la începutul diviziunii celulare se individualizează cromozomii alcătuiți din ADN, ARN
cromozomal, proteine histonice, nonhistonice, lipide, ioni de calciu și magneziu
c.Nucleolii
 sunt sferici și lipsiți de membrană
 sunt alcătuiţi din ADN, ARN, proteine şi particule ribozomale (proteine şi ARN)
 se dezorganizează pe parcursul diviziunii celulare