Ministerul Educației, Culturii și Cercetări al Republicii Moldova

Institutul de Relații Internaționale din Moldova

Facultatea de drept
Catedra drept public și privat

REFERAT
La disciplima: Administrație piblică

Tema: Legile lui Manu

A efectuat:Raileanu Natalia
gr. III DRFF

A verificat:V. Stepaniuc

dr. conf. univ.

Chișină,2019

1
 Cuprins

1. Introducere…………………………………………………………………………...……3
2. Legile lui Manu generalități…………………………………………………………….…4
3. Locul "Legii lui Manu" în literatura sacră hindusă…………………………………...……8
4. Structura societății indiene……………………………………………...…………………9
5. Femeia în învățîtura hindusă……………...………………………………………………10
6. Codul lui Manu și obligativitatea căsătoriei……………………………………………...11
7. Corelația legilor lui Manu cu divorțul, văduvia, poligamia……………………………...13
8. Legile lui Manu despre moștenire și dreptul succesoral………………………………..…15
9. Concluzie……………………………………………………………………………...…16
10. Bibliografie………………………………………………………………………………18

2
 1. Introducere

Civilizația Indusului a apărut în mileniul III î.Hr., pe valea fluviului Indus. În India primii oameni
s-au așezat în nord, între fluviul Indus, de la care se trage numele țării, și fluviul Gange. Au luat
naștere orașele Mohenjo-daro și Harappa. Timp de o mie de ani triburile arienilor dinspre nord au
cucerit India, formând pe valea fluviului Gange numeroase state. India nu a construit aproape
niciodată un imperiu unificat; numai două dinastii Maurya și apoi Gupta, au ajuns sa domnească
aproape în întreaga țară.1

Odată cu venirea la putere a suveranului indian, Ceandragupta Maurya apare prima mare dinastie
indiană. Treptat, membrii dinastiei Maurya își întind dominația asupra întregii Indii, cu excepția
Sudului. Cel mai renumit dintre regii Maurya este Așoka, rege care urcă pe tron în anul 269 i Hr.
El se convertește la budism, religie fondata în India în sec. al V-lea i Hr., încurajând expansiunea
ei. Domnia sa este mult mai bine cunoscută decât a celorlalți regi, întrucât el a pus sa se graveze
textul hotărârilor sale (edicte) pe stânci ori pe stâlpi mari de piatră care au fost descoperiți în
întreaga Indie.

În India, Manu a fost al doilea conducător după Hammurabi care a creat un cod de legi. Legile lui
Manu reprezintă cel mai important cod de legi al Indiei antice,format din 12 cărți , atribuit de
tradiţia hindusă lui Manu. S-au păstrat într-o versiune datând din secolele II î.Hr. – II d.Hr. Conţin
unele reguli care interzic folosirea armelor otrăvite şi atacarea celor lipsiţi de apărare, precum şi
numeroase precepte etico-religioase, având autoritatea unor norme juridice. Conform acestor legi,
arta diplomaţiei constă în iscusinţa de a împiedica războiul şi a consolida pacea. Potrivit regulilor
din legile lui Manu, cele mai complicate probleme ale vieţii internaţionale pot şi trebuie să fie
rezolvate pe cale diplomatică, forţa fiind numai un mijloc subsidiar de soluţionare a disputelor
dintre state. Codul a contribuit la consolidarea sistemului social bazat pe caste.2

Societatea indiană era împărțită în patru caste, conform legilor lui Manu:

-preoții (brahmanii)

-războinicii (kșatriya),

-producătorii (vaisya)

1
Al-George, S., Limba si gândire în cultura indiana, Editura stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti, 1976 (pag. 93)

2
Bongard-Levin, M., India in the Mauryan Age, Moscova, 1973 (pag. 74)

3
-servitorii (sudra). Indienii credeau că după moarte sufletul omului renaște într-un alt trup. Aceasta
se numește reîncarnare sau samsara. Indienii studiau astronomia, matematica, geometria, știința și
medicina. În India capul familiei avea putere nelimitată, iar după moartea sa această putere se
transmite primului născut.

2. Legile lui Manu generalități

Cartea legii lui manu este un cod de legi care a fost intocmai citeva milenii in urma. Data precisa
cind a fost intocmit codul de legi al lui manu nu a fost stabilita. Dispozitiile cartii legii lui manu
poarta un character vadit religios. Legile lui manu cuprinde principii de teologie , de metafizica si
cosmogonie, precept de morala, de pedagogie, de ecomonie, comert. Legea are colorit si sanctiune
religioasa, practice, ca toate legile popoarelor vechi. Textul Legii, care este foarte concis, a fost
lamurit de numerosii comentatori indieni. Printre acestia se numara Covindaragia, Medhatithi si
Kulluka-Batta, despre care nu se stie in ce timp au trait. Acesta din urma este, dupa marturia celor
mai multi sancritologi europeni cel mai de seama.Notiunea de families au sistem de
drept.Denumirea "Marele sistem de drept romano-germanic" sau "familia de drept romano-
germanic" grupeaza sistemul juridic francez si sistemele nationale inrudite: italian, spaniol,
portughez, belgian, romanesc, cel din America latina etc., precum si sistemul german.3

S-a remarcat faptul ca denumirea este conventionala, cu toata influenta hotaratoare a

elementului romanic, cat si a celui germanic - in procesul de formare al acestui mare sistem,
deoarece un mare numar de sisteme nationale cuprinse in aceasta arie, nu isi gasesc sorgintea in
nici unul din aceste doua drepturi, ci reprezinta rezultatul exportului de legislatie practicat de state
ce au detinut altadata intinse imperii coloniale, ca Franta, Spania, Portugalia sau, in mai mica
masura, Italia. Desigur ca aceasta fizionomie contemporana este rezultatul unui proces istoric
indelungat, sinuos, cu perioade de acumulari si de salturi calitative, despre care se vor evoca doar
cateva momente cardinale.

In acest sens, trebuie semnalat rolul pe care l-au avut universitatile medievale in procesul
de sintetizare a dreptului, de formare a unei doctrine juridice cu caracter universal. S-a apelat in
acest scop la marele fond juridic pe care il reprezenta dreptul roman, la virtutile sale incontestabile
in raport cu diversele cutume locale. In receptarea dreptului roman, rolul esential avut de Corpus
Juris Civilis al lui Iustinian, codificarile care au avut loc in secolele al XV-lea si al XVI-lea, aportul
glosatorilor si postglosatorilor la nasterea unui drept roman modernizat cunoscut sub denumirea
de "usus-modernus pandectorum" au pregatit terenul unor noi pasi unificatori in familia dreptului

3
Chatterji, C.J., Filosofia ezoterica a Indiei, Editura Herald, Bucuresti, 2001 (pag. 142)

4
romano-germanic cum au fost: codul bavarez din 1756, codul prusian din 1794, ca si codurile
civile adoptate in secolul al XIX-lea, cum ar fi codul francez sau codul austriac, codul german din
1900, ori codurile elvetiene din 1881, 1907 si 1911. O influenta puternica asupra formarii
sistemului de drept al statelor occidentale a avut-o si dreptul canonic catolic, cu partea sa de "drept
canonic uman" avand ca sursa principala "Opus juris canonici", elaborat in secolul al XVI-lea si
format din reunirea mai multor acte normative fundamentale ale bisericii catolice, precum decretul
lui Gratian din anul 1150, "Decretaliile" papei Grigore al IX-lea s.a.

In afara izvoarelor traditionale, dreptul canonic catolic are si izvoare moderne. Principalul,
pe care se bazeaza, de fapt, intregul drept canonic actual, este asa numitul "Codex juris canonici",
adoptat in anul 1917 si datorat papei Benedict al XV-lea, act care avea in vedere transformarile
care s-au produs in moravurile societatii occidental. "Inchegarea marelui sistem romano-germanic
s-a infaptuit astfel in decursul multor secole, timp in care s-au diseminat diferite fonduri normative.
Dreptul roman, cutumele "barbare" si dreptul canonic - dar indeosebi cel dintai - au reprezentat in
acest proces sursele cele mai insemnate si mai bogate de principii si de norme. Sistemul rezultat
nu se poate insa reduce la nici unul dintre acestea. Sinteza care s-a produs a condus la aparitia unui
drept nou, modern, care a stiut sa se degreveze de toate regulile medievale care ar fi reprezentat
frane in calea dezvoltarii societatii".4

Liniile initiale ale acestei sinteze nu pot fi intelese fara analiza celor doi mari pioni,
sistemul juridic francez si sistemul juridic german, cu privire la care mentionam doar cateva
aspecte, in special din epoca moderna. Istoria dreptului francez se imparte in trei perioade. Cea
dintai, purtand denumirea de "ancien droit", se intinde de la origini pana la data de 17 iunie 1789,
cand s-a format Adunarea Constituanta. Cea de a doua - care este perioada revolutiei franceze -
este cunoscuta sub numele de "dreptul intermediar" si dureaza pana la inceputurile perioadei
codificarilor napoleoniene. In sfarsit, cea de a treia este cea inceputa in timpul imperiului si care
continua si astazi, codurile elaborate sub Napoleon gasindu-si aplicarea pana in zilele noastre. Prin
"ancien droit" (dreptul vechi) se inteleg numeroasele cutume aflate in vigoare pe intreg teritoriul
de astazi al Frantei. Contradictiile dintre cutume, caracterul fragmentar si incomplet al unora dintre
ele au determinat necesitatea redactarii lor. Astfel au aparut marile culegeri de cutume, denumite
"cutumiere" dintre care amintim: "Marile cutumier al Normandiei" din secolul al XIII-lea sau
"foarte vechea cutuma din Bretania" (le tres ancienne cutume de Bretagne) din secolul al XIV-lea.

4
Filosofia indiana în texte (traducere, studiu introductiv si note de S. Al-George), Editura
stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1974 (pag. 172)

5
 In anul 1454, regele Charles al VII-lea a emis celebra ordonanta din Montil les Tours, prin
care a stabilit obligatia redactarii cutumelor, ceea ce a condus la o activitate laborioasa care a durat
mai mult de un secol si a avut ca rezultat stabilizarea cutumelor. In afara dreptului cutumiar trebuie
semnalate ordonantele (edicte declaratii, scrisori patente), acte normative emanand de la puterea
regala, care isi gaseau aplicare pe intreg regatul. Revolutia franceza a furnizat substanta
profundelor transformari legislative petrecute in perioada asa-numitului "drept
intermediar".Sensul numeroaselor legi adoptate dupa 17 iunie 1789 a constat in inlaturarea
mecanismului statului feudal si in crearea unui mecanism propriu celui modern in conturarea
cadrului juridic propice dezvoltarii relatiilor capitaliste. Un moment de referinta in formarea
marelui sistem ramano-germanic il reprezinta elaborarea si adoptarea codului civil al lui Napoleon,
cel mai raspandit act normativ aflat in vigoare in lumea moderna.5

Napoleon nu a fost jurist, ca cei chemati sa redacteze codul adoptat intre anii 1803 si 1804,
sub forma unui numar de 36 de legi, care au fost reunite intr-un singur cod la 21 martie 1804. Dar,
ca om de stat eminent, Napoleon a intuit necesitatea politica a legii civile, a luat parte activa la
dezbateri, s-a ghidat dupa ideea de bine, a impulsionat si a perorat, a dovedit vointa si tenacitate,
a imprimat un stil. A dorit un cod simplu, clar, logic si l-a avut. Multi recunosc in frazele scurte si
limpezi, elocventa sa simpla, spiritul sau incandescent. Se spune ca Stendhal citea zilnic pentru a-
si imbunatati stilul, o pagina sau doua din codul civil. Despre aceasta creatie juridica insusi
imparatul afirmase: "adevarata mea glorie nu consta in a fi castigat 40 de batalii, Waterloo va
sterge amintirea atator biruinte. Ceea ce va trai vesnic este codul meu civil". In forma sa finala
codul cuprindea 2.281 de articole si inlatura vestigiile oranduirii feudale din regimul proprietatii
mobiliare si imobiliare - dreptul de proprietate fiind "drept sacru si inviolabil de care nimeni nu
poate fi privat decat in baza unei juste si prealabile indemnizatii" - din raporturile succesorale, din
relatiile de familie, promovand constant principiile de libertate, egalitate si fraternitate promovate
de revolutia franceza.

La codul civil s-au adaugat codul comercial (1806) si codul de procedura civila (1807),
conturandu-se astfel dreptul privat francez, care a fost apoi receptat in teritorii prin diferite cai de
raspandire, cu un numar enorm de locuitori. Astfel, legea franceza a fost introdusa prin forta
armelor in teritorii supuse imperiului (Belgia, Luxemburg, o parte din Elvetia, din Germania si
Italia - pacea de la Amiens din 1802), infrangerea lui Napoleon neinsemnand abrogarea legislatiei
napoleoniene.Dreptul francez a fost receptat in unele tari datorita calitatilor sale incontestabile si
ascendentei culturii franceze (Romania, Portugalia, Spania, Egipt). Tarile care erau posesoarele

5
Dicționar de mitologie, Colecția Albatros, 1983 (pag. 137)

6
unor vaste imperii coloniale (Spania, Portugalia, Olanda) au exportat legislatia provocand receptari
de gradele 2 si 3. Cel de-al doilea val al receptarii directe a dreptului francez s-a produs in prima
jumatate a secolului nostru in colonii franceze, acesta ramanand in vigoare dupa dobandirea
independentei fostelor colonii.

Cel de-al doilea mare pilon al dreptului romano-germanic il reprezinta sistemul juridic german.
Un moment de seama in procesul de formare a sistemului german este reprezentat de codificarea
realizata in Prusia in anul 1794 care cuprindea reglementari nu numai de drept privat, dar si de
drept constitutional, administrativ, penal si drept canonic. Acesta exprima insa o epoca pe cale de
disparitie, intruchipand spiritul statului politist. Marea perioada de inflorire a dreptului german a
ramas insa secolul al XIX-lea, cele mai insemnate realizari legislative ale acestui secol au fost
codul civil (Bürgerliches Gesetzbuch - B.G.B.) promulgat in 1869 si intrat in vigoare la 1 ianuarie
1900 si codul civil general austriac (Allgemeines bürgerliches Gesetzbuch - A.B.G.B.).Codul civil
german (B.G.B.) - s-a apreciat - reprezinta unul dintre cele mai importante si originale monumente
legislative ale marelui sistem juridic romano-germanic prin elementele sale inedite, limbajul
tehnicist pe care il promoveaza definirea unor concepte de baza, structura sa originala. Astfel,
codul consacra o parte generala care cuprinde toate principiile ce stau la baza reglementarii
raporturilor civile; foloseste termeni cu sens invariabil; reglementeaza in detaliu promovand o
"cazuistica abstracta" dar si clauze generale ca mijloc de adaptare la noi necesitati; are un grad de
formalism mai redus in raport cu dreptul francez s.a.6 Contributia adusa de dreptul german la
configurarea marelui sistem romano-germanic nu se limiteaza la teritoriul Germaniei. Influenta
germana poate fi mentionata in Grecia, Elvetia, Danemarca, Norvegia, Japonia) s.a.

Astazi, poate mai mult ca oricand, problematica femeii sub toate aspectele, se impune in centrul
atentiei in mai toate tarile civilizate ale lumii. Cu mici exceptii, se observa o revenire la matca
fireasca si originara a statutului femeii de fiinta creata de Dumnezeu din barbat, purtand, ca si
acesta, "chipul divin". De altfel, teologia crestin-ortodoxa, plecand de la textul Genezei: "si vor fi
amandoi un trup" prin aceasta intelegand ca vor fi amandoi o unitate, pedaleaza pe ideea ca omul
nu este intreg daca e numai barbat sau daca e numai femeie; omul intreg este barbat si femeie.
Privind cu atentie la societatea contemporana, se observa ca pretutindeni femeia se impune din ce
in ce mai mult in viata sociala, reusind sa-si cucereasca unul cate unul drepturile de care a fost
privata pana acum. Acest fenomen este in plina desfasurare, desi mai exista inca natiuni in sanul
carora ridicarea femeii la un statut de deplina egalitate si demnitate cu cel al barbatului intampina

6
Filosofia indiana în texte (traducere, studiu introductiv si note de S. Al-George), Editura
stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1974 (pag. 154)

7
greutati nu usor de escaladat, ce rezida in faptul ca inegalitatea dintre sexe nu este socotita
accidentala, ci este de drept divin.

3. Locul "Legii lui Manu" in literatura sacra hindusa

Literatura sacra a Indiei se imparte in doua mari categorii de texte: Shruti (a auzi) si Smrti
(memorie). Prima este constituita in esenta din Vede, Brahmane si Upanisade, texte ce se bucura
de o autoritate absoluta, continutul lor fiind accep­tat in mod neconditionat, considerandu-se ca
aceasta literatura a fost transmisa oamenilor de zei. A doua, reprezinta traditia (smrti), si este opusa
revelatiei (shruti), dar ea nu este asezata la acelasi nivel cu cea dintai, cu toate ca este la fel de
sfanta. Ea este o culegere de amintiri care au fost transmise din generatie in generatie, fiind
considerata ca lucrare a omului. Din aceasta pricina continutul, forma si stilul au putut fi diferite
de-a lungul istoriei. Marile epopei Ramayana si Mahabharata, ca si Purana, sunt cuprinse in smrti.
Compusa de personaje "sfinte" cu scopul de a "adapta" revelatia la conditiile specifice epocilor
istorice, ea a dat nastere unui mare numar de lucrari.7

Dintre acestea, o mentiune speciala trebuie facuta pentru tratatele juridice (dharma shastras),
dintre care "Cartea Legii lui Manu" sau "Manavadharmashastra" este cel mai faimos si recent cod
de legi. Se considera ca actuala versiune dateaza dintre anii 200 i.Hr. si 200 d.Hr. Aceste legi sunt
importante pentru ca legifereaza pana astazi, desigur partial, structura societatii indiene. Cuvantul
"lege" (dharma) din titlul cartii nu trebuie luat in intelesul modern, ca o suma de dispozitii sau
prescriptii privitoare la o anume problema sau ca o nor­ma de conduita intr-o directie sau
imprejurare oarecare, ci ca o norma generala de conduita, ca o culegere cat mai completa de reguli
ce trebuie urmate in viata. De aceea, Legea lui Manu cuprinde principii de teologie, de metafizica
si cosmogo­nie, precepte de morala, de economie, politica, juridica, strategie, filosoile etc. In
general privita, Legea are colorit si sanctiune religioasa, ca toate legile popoarelor vechi. De altfel,
cuvantul "dharma", este o notiune complexa si esentiala in cadrul religiei hinduse. In India,
termenul general pentru religie era "arya-dharma", dar in fond, "dharma" inseamna mai mult decat
religie, caci incorporeaza in sine si elemente care nu se circumscriu religiei, precum legea castelor,
legea pro­prietatii, etc. Radacina acestui cuvant inseamna "a se tine impreuna". Este struc­tura
interioara a unui lucru, legea existentei interioare. Este o notiune de etica, care cuprinde un cod de
morala, viata dreapta si curata, precum si intregul cerc de indatoriri si raspunderi ale omului.

Forma originala a "Legii" a fost aceeasi pe care o are si astazi, adica impartita in "slokas" sau
"stante" de cate doua versuri sau distihuri, o specie de metru foarte intrebuintata la indieni. Numai

7
Legea lui Manu : cod de legi civile şi religioase ale Indiei antice București 1993 (pag. 219)

8
intinderea nu este cea actuala. Astazi ea consta in 2684 de stante, pe cand, daca este sa credem
traditia, la inceput ar fi constat in 100 000 si ar fi fost destinate, in aceasta extindere, zeilor, iar
pentru oameni s-ar fi rezumat mai intai la 12 000, dupa aceea la 4000 versuri. Cu privire la autorul
cartii ("shastra" inseamna carte sau stiinta), Manu, caruia i se atribuie compunerea acestei Legi,
nu se stie nimic precis. Ceea ce se spune despre el tine de domeniul mitului. Conform
cosmogoniilor si metafizicii propuse de imnurile vedice, una din cele patru tipuri esentiale de
cosmogonii, este aceea in care se relateaza despre creatia prin despartirea Cerului de Pamant.
Oamenii coboara tot din perechea primordiala Cer-Pamant, iar stramosul lor mitic este Manu,
primul sacrifiant si primul om, fiu al zeului Vivasvat (Rig-Veda X, 63, 1).8

Insasi etimologia cuvantului da marturie ca Manu este socotit primul om, in san­scrita "manii"
insemnand om primordial, iar "manusa", om, Omul, Stramosul Omenirii. Acest nume e purtat in
mitologia vedica de 14 stramosi ai omenirii, dintre care primul, Manu Svayam-Bhuva, este autorul
traditional al vestitului Cod de legi. Se considera ca acest prim Manu este fiul lui Brahma, nascut
nemijlocit de zeul insusi, fiind venerat ca intaiul genitor al intregii omeniri, ca stramosul ei
arhetipal. Cartea intai din "Legea lui Manu" ("Creatia") face referire, insa, numai la sapte Mani,
primul fiind considerat, intr-adevar, Manu Svayam-Bhuva (iesit din Fiinta care exista prin ea
insasi), din care se trag ceilalti sase, si care, de fapt, il indeamna pe "maharsi Brigu" (maharsi sau
muni - este numele ce se dadea ascetilor renumiti prin pietatea si stiinta lor) sa transmita oamenilor
invatatura pe care el si-a insusit-o in intregime de la insusi Manu.

4. Structura societății indiene

Pentru o intelegere cat mai exacta a spiritului acestor "Legi", ca si a situatiei femeii in cadrul
societatii hinduse, oglindita in Manavadharmashastra, trebuie sa dam cateva lamuriri asupra
fundamentului vietii religioase si sociale hinduse, numit "varnasrama-dharma". In cadrul sintezei
hinduse se afla intr-adevar, sis­temul vernasrama-dharma, adica datorie sau lege potrivit cu vama
sau "clasa" si asrama sau "stadiul vietii", referindu-se la stadiul de: discipol, de sef al familiei, de
pustnic si de sannvasin ("cel care a renuntat la lume"). Acest sistem, mai flex­ibil la inceput, a
devenit in cursul primului secol dupa Hristos din ce in ce mai rigid, "varna" (clasa) devenind astfel
"casta", determinata de nastere (jati). Initial, cele trei caste dominante - brahmanii, ksatriya si
vaisya - erau considerate ca fiind "nascute de doua ori'", in vreme ce sudra, mai ales sudra "impuri"
nu se puteau insoti cu clasele "nascute de doua ori", angajate in studiul Vedelor sau in indeplinirea
unor ritualuri vedice. Cu vremea, au fost adaugate numeroase grupuri de casta si subcaste pentru

8
Oldenberg, H., India antica, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1995 (pag 157)

9
a tine seama de casatoriile mixte, diferentierile ocupationale si de treptele de puritate rituala.
Combinatia de "varna" si "asrama" dadea indivizilor o serie specifica de indatoriri si
responsabilitati. Asadar, cele patru sisteme de casta (varna) ca si cele patru trepte individuale ale
vietii (asra-mas): cea de ucenic (brahmacarya), cea de stapan al casei (grihastha), starea de eremit
in padure (vanaprastha) si starea de renuntare (sannyas) au reprezentat fun­damentul vietii
religioase si sociale hinduse, dominand pana astazi structura soci­etatii indiene, care pastreaza inca
osatura traditionala.9

Ca atare, si "Cartea Legii lui Manu" incearca sa prezinte drepturile si obligatiile membrilor
societatii hinduse, urmand treptele ierarhice propuse de sistemul var­nasrama-dharma, castei
brahmanilor alocandu-i-se spatiul cel mai larg (primele sase carti, din totalul celor 12). De altfel,
"Cartea" este un adevarat cod de comportare al castei brahmanice, in ansamblu, ea putand fi
apreciata ca o incercare de justificare organicista a castelor sociale.

5. Femeia în învățîtura hindusă

Dupa aceste consideratii de ordin preliminar indispensabile pentru patrun­derea spiritului autentic
al societatii religioase hinduse, vom incerca sa analizam starea in care se gasea femeia in perioada
clasica (450 i.Hr - 600 d-Hr.), perioada din care dateaza si "Codul Legii lui Manu". La toate
popoarele femeia isi schimba situatia, dupa rolul pe care-l are in viata sociala, devenind pe rand:
sora, sotie sau mama. In lege accentul cade pe ultimele doua aspecte: femeia ca sotie si femeia ca
mama. In primul rand, este important de retinut ca femeia este dependenta in orice moment al
vietii, de barbat, frate, sot sau fiu. Ea nu poate sa se conduca singura, netrebuind sa faca vreodata
ceva dupa vointa proprie: "In timpul copilariei, femeia trebuie sa depinda de tata". In tinerete
depinde de barbat daca i-a murit barbatul de fii, daca n-are fii de rude; o femeie nu trebuie sa se
conduca dupa placul sau.Cu toate ca ea nu este chiar obiect de tranzactie, cum se intampla in
islamism, totusi inferioritatea femeii se desprinde limpede si in "Legea lui Manu", in care se afirma
ca, indiferent de imprejurari, femeia virtuoasa trebuie sa-si respecte barbatul ca pe un zeu.10

Este de remarcat faptul ca cele patru trepte ale vietii individuale (asramas) nu-i privesc decat pe
barbati, femeile neajungand nici macar la stadiul de ucenic (brahmacarya). De obicei, femeile din
clasa superioara erau maritate inainte de pubertate si se presupunea ca meritul religios al sotilor se
va rasfrange si asupra lor. Daca pentru barbat, prima treapta, cea de initiere, era obligatorie si
pre­mergatoare celei in care devenea stapan al casei, Manavadharmashastra afirma ca la femei

9
https://constitutii.wordpress.com/2014/06/24/legile-lui-manu/

10
http://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/dreptul--fenomen-complex-al-vietii-sociale-_extras.pdf

10
ceremonia casatoriei tine locul tainei initierii, prescrisa de Vede, iar ravna lor de a servi barbatilor,
petrecerii pe langa parintele duhovnicesc.11

Pentru ca societatea hindusa depindea mult de etapa de "sef de familie" (gri-hastha), deoarece
acesta are descendenti si asigura astfel perpetuarea societatii, desigur ca aici femeia are un rol
important; de abia in calitatea de mama, ea primea cinstea si respectul ce i se cuveneau, care
trebuiau sa-i fie aduse chiar si de brahmani, pentru ca se considera ca "mama este chipul
pamantului" si prin respectul fata de ea, brahmanul dobandea lumea de jos. Trebuie precizat insa,
ca adevaratul scop al casatoriei nu era descendenta cu orice pret, ci in primul rand aducerea pe
lume a "fiului datoriei", asa cum era numit intaiul nascut de parte masculina. In privinta soartei
femeii in viata viitoare, Legea lui Manu nu da lamuriri pre­cise, dar ca si barbatul, ea este prinsa
in ciclul inexorabil al transfigurarii si propulsarea ei intr-un plan fiintial superior este conditionata
de respectul si dragostea aratate barbatului sau: "Nu este nici un sacrifiu, nici practica pioasa, nici
ajunare care sa priveasca indeosebi pe femei; femeia sa iubeasca si sa respecte pe barbatul sau si
va fi cinstita in cer".

6. Codul lui Manu stipuleaza și obligativitatea casatoriei

Avandu-se in vedere importanta acordata perpetuarii societatii, casatoria era aproape obligatorie,
atat pentru barbati cat si pentru femei, Celibatul fetelor, odinioara admis, nu mai era tolerat decat
pentru motive foarte bine intemeiate, cum ar fi, de pilda, o irezistibila vocatie religioasa.
Dimpotriva, se recomanda parintilor sa le marite inainte de nubilitate. Considerand natura feminina
prin esenta perversa si total instinctiva, legiuitorul prevedea ca o fata, ajunsa la nubilitate, care nu
mai avea rabdare sa astepte ceremonia legala a casatoriei pentru a-si satisface dorintele si
pierzandu-si virginitatea, aceasta nu mai era apta pentru casatorie.

Nici unui barbat nu i se permitea, in mod normal, de a lua in casatorie o fata dintr-o casta
inferioara; daca un barbat din castele superioare "ale celor renascuti", datorita initierii in stiinta
Vedelor si-ar fi luat de sotie o femeie din casta cea mai de jos (a servitorilor), se socotea nu numai
ca-si dezonoreaza numele si aparte­nenta sa la casta respectiva, dar isi cobora chiar toata familia
si semintia la treapta de "sudra". Uniune rituala si sacramentala, cat si sexuala, casatoria trebuia sa
se savarseasca cu toate garantiile, trebuia ca sotii sa fie din aceeasi casta si din doua familii (gotra)
la fel de onorabile si una si cealalta. In orice caz, Codul lui Manu stipuleaza obligativitatea
casatoriei celei dintai a nenascutilor (din primele trei caste) cu femeie din casta lor, neoprindu-i

11
Paussin,V., Brahmanismul, Editura Herald, Bucuresti, 2001

11
insa sa se recasatoreasca, dar sa-si aleaga femeia "dupa randuiala fireasca a castelor", adica
servitorul nu poate lua de sotie decat o sudra, cel din casta negustorilor (vaisya) din a sa si a
servitorilor, Ksatriya din cele doua caste precedente si din a sa, iar brahmanul din aceste trei caste
si din a sa.

Conditiile si indatoririle ce reveneau fetei sau familiei sale la incheierea unei casatorii sunt incluse
in cele "opt feluri de casatorii" care se obisnuiau la cele patra caste: felul lui Brahma, felul zeilor
(dumnezeiesc), al sfintilor, al creatorilor, al spiritelor rele, al muzicantilor ceresti, al gigantilor si
cel mai murdar, al vam­pirilor. De pilda: "Cand un tata cumpara fiicei sale rochie si gateli si o da
dupa un barbat priceput in Scrierile Sfinte si virtuos, pe care el insusi l-a poftit si l-a primit cu
cinste, o asemenea casatorie legala se zice a lui Brahma"; sau: "Cand un barbat primeste mana unei
fete de buna voia ei si dupa ce a facut parintilor si fetei daruri dupa puterile sale, o asemenea
casatorie se zice a spiritelor rele" etc. Bineinteles, ca nu toate felurile erau ingaduite si considerate
legale pentru mem­brii fiecarei caste, ci numai primele patru in special, erau apreciate ca fiind
folosi­toare, caci de pe urma acestora "se nasc copii care stralucesc de slava stiintei dum­nezeiesti
si sunt stimati de toti oamenii virtuosi".12

Femeia nu este socotita chiar un obiect de tranzactie, fant ce rezulta din conditiile cu care se
incheie casatoria, de obicei intre tatal fetei si viitorul sot pentru care zestrea fetei nu era obligatorie
intotdeauna, iar darurile pe care le facea ginerele nu se socoteau de obicei a fi pentru socru, ci
pentru implinirea unei ceremonii religioase sau pentru a le da fiicei sale "Cand un tata da mana
fiicei sale, potrivit randuielii, dupa ce a primit de la ginere o vaca si un taur, sau doua perechi de
acelasi fel, pentru implinirea unei ceremonii religioase sau pentru a le da fiicei sale, dar nu ca dar
pentru el, acest fel (de casatorie) se zice al sfintilor". De alt­fel, stantele urmatoare (51-54) din
aceeasi carte (a treia) subliniaza faptul ca tatal, care cunoaste Legea, nu trebuie sa primeasca nici
cel mai mic dar, cand isi marita fiica, caci omul care primeste un asemenea dar este socotit ca si-a
vandut copilul. Darul pe care l-ar face ginerele nu se socotea deci ca pret de schimb, ci numai un
act de curtenire fata de fata si un semn de dragoste. De aceea, putem spune ca legatura
matrimoniala care sta la baza oricarei organizatii familiale, nu este dupa Legea lui Manu nicidecum
un simplu targ, asa cum se intampla in islamism, unde elementul esential al acestei tranzactii il
formeaza cadoul de nunta, pe care barbatul este dator sa-l faca sotiei sale la incheierea contractului
de casatorie.

12
http://www.cnsas.ro/documente/caiete/Caiete_CNSAS_nr_2_2008.pdf

12
Indiferent de felul casatoriei, femeile maritate trebuiau tratate cu respect nu numai de soti, dar si
de membrii ceilalti ai familiei. Legea lui Manu acentueaza ca in orice familie, in care barbatul
traieste in intelegere deplina cu femeia si femeia cu barbatul, isi are asigurata fericirea pentru
totdeauna. In cartea a IX-a se arata lamurit ca datoriile principale ale femeii sunt legate de
maternitate: a naste copii, a-i creste dupa ce i-a nascut, a se indeletnici in fiecare zi cu ale casei.
Se remarca obligatia pentru barbatul ce se vrea a fi desavarsit de a avea cel putin un urmas, pentru
ca el, in cali­tatea sa de stapan al casei, incorporeaza in sine trei persoane: sotie, el insusi si
copilul.13

De aici, insa, si pana a vorbi de o egalitate a femeii cu barbatul, ramane o dis­tanta, totusi,
apreciabila. Ea trebuie sa-i fie supusa pana la moarte si chiar dupa moartea barbatului, cum vom
vedea mai jos, femeia trebuie sa-i ramana credin­cioasa, traind in casnicie desavarsita. Femeia era
cea dintai care-si inconjura sotul cu respect si nu i se adresa decat numindu-l "fiu al venerabilului
socru". Ea il trata ca pe un stapan si trebuia sa-si dea silinta sa-i indeplineasca dorintele. In schimb,
el o trata in acelasi timp ca pe o sotie, mama, prietena si sfatuitoare. O diminuare a rolului femeii
se vadeste din faptul ca in privinta copilului (in spe­cial, cand era vorba de baiat), Scrierile Sfinte
propovaduiau ideea ca tatal era "sotul mamei copilului" sau chiar "cel care a dat nastere copilului"
scotandu-se in prim plan aportul lui in actul procreatiei. Pentru aceasta, se recurge la o alegorie: a
tarinei si a samantei "femeia fiind socotita de lege tarina, iar barbatul samanta, iar prin con­lucrarea
campului (a femeii) cu samanta (barbatul), se savarseste nasterea tuturor fiintelor insufletite." Dar
in acest proces, puterea de zamislire superioara este cea masculina, argumentandu-se prin aceea
ca "prasila tuturor fiintelor insufletite se deosebeste prin semnele puterii masculine", purtand,
asadar, pecetea tatalui.

7. Corelația legilor lui Manu cu divortul,văduvia,poligamia

Desi obligatia sacra era aceea de a da nastere la copii si de a-si respecta barba­tul chiar si dupa
moarte, femeia neavand voie nici macar sa incerce sa se desparta de sot, caci in acest caz se
considera ca ar expune dispretului amandoua familiile, existau si unele cazuri in care divortul era
legiferat. De obicei, initiativa venea din partea barbatului, dar ea putea, se pare, sa apartina, in
anumite cazuri si femeii. Principalele cauze care-l determinau pe barbat de a-si parasi sau repudia
sotia erau neputinta fiziologica de a-i darui urmasi (in special baieti) si adulterul. La barbati, faptul
de a avea copii de sex barbatesc era extrem de imporportant. Legea lui Manu afirma obligativitatea
barbatului de a-si indeplini obligatiile sale ce decurgeau din treapta de "stapan al casei" (grihastha),

13
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/istoria-dreptului/dreptul-n-india-antica-legile-lui-manu/

13
numai dupa aceea putand trece in alt stadiu de viata, cel de "eremit" (vanaprastha). Una din
obligatii se indrepta spre "mani", adica catre sufletele stramosilor. De aceea, dupa o anumita
perioada de timp, barbatul isi putea alege o alta femeie, daca cea dintai era stearpa sau nastea
numai fete. Cartea a IX-a stipula ca femeia stearpa trebuie inlocuita in al optulea an; cea care naste
numai fete, in al unsprezecelea. Totusi, daca ea e o femeie virtuoasa, sa nu fie inlocuita decat cu
con­simtamantul ei, neputand fi tratata niciodata cu dispret.

Nu toate femeile erau la fel de virtuoase: unele comiteau tot felul de greseli si trebuiau, in
consecinta, sa plateasca tot timpul niste amenzi; al caror tarif era dupa gravitatea faptei savarsite.
Aceste circumstante puteau antrena fie un blam public, fie chiar repudierea. Adulterul era socotit
ca cel din care se naste in lume amestecarea castelor si din amestecarea castelor provine violarea
datoriilor si dis­trugerea neamului omenesc. In cazul barbatilor adulteri, pedepsele erau mai
usoare, ele fiind de cele mai multe ori doar niste amenzi. Totusi, pentru un barbat din casta cea
mai de jos (a servitorilor) violarea unei femei de brah­man atragea dupa sine pedeapsa capitala.
Pentru femei insa, pedepsele erau mult mai grele, variind desigur in functie de circumstanta si de
apartenenta la casta, mergand pana la infamanta expunere a femeii pe magar sau uciderea prin
sfasiere de catre caini intr-un loc public.

In privinta vaduvelor, Cartea a V-a interzice recasatorirea acestora. Femeia vaduva trebuie sa duca
o viata casta si austera, neavand voie sa pronunte numele unui alt barbat. Dimpotriva, vaduva care,
in dorinta de a avea copii, este necredincioasa barbatului sau decedat, "isi atrage pe pamant numai
dispret, fiind exclusa din locuinta cereasca in care este admis sotul ei". Mai mult, orice copil nascut
de o femeie cu altcineva decat cu barbatul sau nu era copilul ei legitim, iar stanta 162 conchide ca:
"nicaieri in acest cod, nu se recunoaste femeii virtuoase dreptul de a lua un al doilea barbat".
Disparitia sotului o punea intr-o pozitie de inferioritate atat pe plan legal, cat si pe plan social. A
doua casatorie nu intervenea decat dupa o perioada de timp, variind intre opt si unsprezece ani,
suficient pentru a se convinge ca prima sotie nu putea darui sotului ei copii, sau in al doilea caz,
cand prima sotie nu-i nastea un baiat.14Poligamia mai putea rezulta si din situatia tinerelor vaduve
fara copii, uneori maritate abia nubile. Desigur, ele erau supuse in general, aceluiasi regim aplicat
vaduvelor mai in varsta, neavand voie sa se recasatoreasca, existand insa o sin­gura imbunatatire
pentru ele: pentru a asigura o descendenta masculina, seful familiei le putea "recomanda" sa se
recasatoreasca. Bineinteles, nu cu barbatul ales de ele, ci cu ruda cea mai apropiata a defunctului

14
https://www.editurauniversitara.ro/carte/istorie75/introducere_in_istoria_dreptului_european_si_extraeuropean/10
064

14
sot, in genere cu fratele lui, chiar daca acesta avea deja o sotie. Aceasta era recasatorirea "prin
atribuire" la a "leviratului", obligatie ce dainuia din timpurile antice.

8. Legile lui Manu despre moștenire și dreptul succesoral

Cu privire la mostenire si la dreptul succesoral, Legea lui Manu o aseza pe femeie intr-o si mai
evidenta stare de inferioritate, pentru ca "sotia, copilul si sclavul sunt socotiti ca neavand nimic
prin ei insisi; tot ceea ce ei pot castiga este proprietatea celui de care depind". Partajul era in general
facut din timpul vietii proprietarului, cand acesta incredinta conducerea familiei fiului sau cel
dintai nascut, inainte de a se retrage intr-o sihastrie. In cazul poligamiei, mostenirea era impartita
tinandu-se seama cu precadere de mamele cu mostenitori si de castele lor, un Ksatriya avand
dreptul sa ia in casatorie, pe langa o femenie din aceeasi casta cu el (care era sotia legitima), cel
putin inca doua sotii de casta inferioara. Daca femeia era privata de dreptul de a detine sau mosteni
bunuri imobiliare, Cartea a IX-a care, printre altele, reglementeaza si impartirea mostenirilor, arata
ca o femeie putea detine si avere proprie. Aceasta era de sase feluri: ceea ce i s-a daruit in fata
focului nuptial, ceea ce i s-a dat cand a plecat la casa barbatului ei, ceea ce i s-a dat in semn de
dragoste, ceea ce a primit de la frate, de la mama sau de la tata.15

Se accentueaza printre altele, pornindu-se de la cele opt feluri de casatorie existente, ca averea
unei femei maritate dupa cele cinci feluri superioare (al lui Brahma, al zeilor, al sfintilor, al
muzicantilor ceresti sau al creatorilor), sa ramana barbatului sau, daca ea moare fara urmasi; pe
cand in cazul averii primite de femeia casatorita dupa cele trei feluri reprobabile (al spiritelor rele,
al gigantilor si al vampirilor), aceasta sa se inapoieze tatalui sau mamei ei, daca ea moare fara
urmasi. Asadar, in succesiune, femeia era lipsita in general de drepturi, ea fiind intot­deauna la
mana sefului familiei, care era tata sau fiu. Cat despre fete, situatia lor nu a fost niciodata bine
definita. In teorie, ele nu mosteneau decat "peculiul" mamei lor, adica averea mostenita de aceasta
de la parintii ei, si isi pastrau drep­tul asupra obiectelor care le erau lasate mostenire personal, dar
nu aveau decat uzufructul bunurilor care le puteau reveni cand era vorba de imobile. Se admitea
in mod curent ca, atunci cand tatal murea, ele sa fie intretinute de fratii lor, care trebuiau sa aiba
grija de cheltuielile de casatorie si de zestrea lor.

La cele expuse mai sus, sa mai adaugam ca femeia mai avea si obligatii ritu­ale, ea trebuind sa se
indeletniceasca cu implinirea actelor religioase zilnice, dar numai cand facea parte din aceeasi
casta cu barbatul ei, amandoi apartinand primelor trei, numite ale celor "renascuti". Cartea a II-a
specifica faptul ca pen­tru curatirea trupeasca, femeia trebuie sa indeplineasca aceleasi ceremonii

15
http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Tipuri-istorice-drept62.php

15
ca si barbatul (e vorba de cel aflat in stadiul de ucenic) la vremea si ordinea stabilita, insa fara
rugaciuni (mantras), ea fiind cu totul exclusa de la savarsirea actelor cu caracter sacramental.

In privinta celor trei cai traditionale pentru realizarea cunoasterii supreme si a eliberarii din lantul
transmigrarii: "calea faptelor" (karma-marga), "calea cunoas­terii" (jnana-marga) si "calea
dragostei" (bhakti-marga), numai cea dintai ii era femeii accesibila. Dar, daca exista o "cale a
faptelor" si pentru femei, aceasta se rezuma la datoria de a sluji cu abnegatie si daruire totala pe
barbatii lor, femeia neputand fi, cum afirma in dese randuri Legea lui Manu, niciodata
independenta.Aceasta este in mare, situatia femeii din societatea hindusa a perioadei clasice asa
cum se desprinde din Cartea Legii lui Manu. Cu mici exceptii, in mai toate privintele, statutul
femeii era unul defavorizat, ea fiind mai tot timpul in umbra barbatului.

Toate aceste scaderi ale societatii hinduse, in care femeia are o situatie destul de precara, isi au,
fara indoiala, cauza in sistemul "Varnasrama-dharma", care a dominat societatea indiana pana
astazi, desi eforturi pentru eliminarea lui s-au facut, incepand cu secolul nostru, in special de catre
marea personalitate politica care a fost Mahatma-Gandhi. Cu toate ca acest sistem poate fi
considerat din exte­rior ca un sistem rigid de nesuportat, unii cercetatori afirma ca din interior, el
pare cu totul diferit: "Desi identitatea ereditara de casta face ca mobilitatea sociala sa fie imposibila
in timpul unei singure vieti omenesti, principiile de Karma si de renastere nu numai ca pot sa
explice conditia prezenta a individului, dar ofera si speranta unei ameliorari viitoare. Aceasta
ameliorare se realizeaza prin implinirea corecta a acelei dharma care inseamna acum seria
completa de indatoriri date de varna si de casta. Se obtine nu o egalitate sociala, ci o stabilitate
sociala bazata pe principiile karmice ale justitiei cosmice si ale evolutiei in etape, catre ultimul
scop, acela al eliberarii."16

9. Concluzie

Legii lui Manu formează cel mai faimos si recent cod de legi. Se considera ca actuala versiune
dateaza dintre anii 200 i.Hr. si 200 d.Hr. Aceste legi sunt importante pentru ca legifereaza pana
astazi, desigur partial, structura societatii indiene. Legile nu trebuie luate in intelesul modern, ca o
suma de dispozitii sau prescriptii privitoare la o anume problema sau ca o nor­ma de conduita intr-
o directie sau imprejurare oarecare, ci ca o norma generala de conduita, ca o culegere cat mai
completa de reguli ce trebuie urmate in viata. De aceea, Legea lui Manu cuprinde principii de

16
https://books.google.md/books?id=3xZ92zkcCUC&pg=PA160&lpg=PA160&dq=legile+lui+manu+reflectii&sour
ce=bl&ots=N0t-9KTUyZ&sig=ACfU3U2wR-DN3mm-lnJbavRZ5pX0AdV1aQ&hl=ro MD&sa=X&ved=2ahUKE
wiqkZTd54TgAhWM_KQKHch6Dz44ChDoATAIegQIAxAB#v=onepage&q=legile%20lui%20manu%20reflectii
&f=false

16
teologie, de metafizica si cosmogo­nie, precepte de morala, de economie, politica, juridica,
strategie, filosoile etc. In general privita, Legea are colorit si sanctiune religioasa, ca toate legile
popoarelor vechi. De altfel, cuvantul "dharma", este o notiune complexa si esentiala in cadrul
religiei hinduse. In India, termenul general pentru religie era "arya-dharma", dar in fond, "dharma"
inseamna mai mult decat religie, caci incorporeaza in sine si elemente care nu se circumscriu
religiei, precum legea castelor, legea pro­prietatii, etc.

Ca orice text sacru, Legile lui Manu tratează omenirea drept ceea ce este, nu în raport cu o utopie.
De fapt, diferenţa dintre o religie şi o ideologie este aceea că prima acceptă lumea aşa cum este ea,
în vreme ce a doua neagă starea de fapt încercând să schimbe lumea în funcţie de un model exterior
ei, intangibil. Religiile vor să schimbe oamenii făcând din ei iluminaţi, sfinţi, eliberaţi, fără însă
ca lumea să preceadă aceste transformări – ideologiile vor “omul nou” (nazist, comunist, fascist,
consumatorist, zionist), într-o “societate multilateral dezvoltată”. Religiile ştiu că omul schimbat
poate ameliora lumea, ideologiile propovăduiesc o nouă dimensiune umană condiţionata de un
mediu propice.

Şi poate nicăieri nu se verifică mai complet realismul religiilor decât în raportul pe care îl au cu
problema Răului. Şi comunismul, şi capitalismul, şi în genere orice platformă-program concepută
de om alege Binele în defavoarea Răului, cel puţin la nivel teoretic (Răul poate fi: sărăcia,
analfabetismul, boala, bătrâneţea, singurătatea, nerentabilitatea, necompetitivitatea, demodarea,
cel de o altă rasă, cel de o altă religie ş.a.m.d.). Antiteza este definita, apoi se suflecă mâinile
gospodăreşte în vederea expansiunii Binelui şi a lichidării Răului. Pas cu pas, prometeul modern
împinge la bolovani, visând transformarea Olimpului într-o bază de agrement pentru tot poporul
(fără excepţie), pe bază de carte de identitate şi de bonuri de masă nominale.

Religia recunoaşte şi ea existenţa Răului, dar în raport cu acesta nu doreşte eliminarea, ci îngrădirea
lui. Răul există, are un loc legitim în această lume, să-i facem deci o matcă prin care să curgă
liniştit! Iar pentru cei care n-au încotro şi trebuie să-l vadă, să fie nişte abluţiuni care să-i purifice.
Aceasta este, în linii mari, ideea care stă la baza acestor versete din Legile lui Manu. A căuta
“Binele absolut” e totuna cu a dori instaurarea “relativului absolut”, adică a unei dimensiuni a
relativului care să invadeze totul fără rest, devenind absolută şi rămânând concomitent relativă.
Nu se poate. Din pacate, se poate incerca.

17
 Bibliorgafie

1. Al-George, S., Limba si gândire în cultura indiana, Editura stiintifica si Enciclopedica,

Bucuresti, 1976
2. Bongard-Levin, M., India in the Mauryan Age, Moscova, 1973
3. Chatterji, C.J., Filosofia ezoterica a Indiei, Editura Herald, Bucuresti, 2001
4. Dicționar de mitologie, Colecția Albatros, 1983
5. Filosofia indiana în texte (traducere, studiu introductiv si note de S. Al-George), Editura
stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1974
6. Legea lui Manu : cod de legi civile şi religioase ale Indiei antice București 1993
7. Legile lui Manu, traducere I. Mihalcescu, Bucuresti, 1920.
8. Oldenberg, H., India antica, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1995
9. Paussin,V., Brahmanismul, Editura Herald, Bucuresti, 2001
10. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/istoria-dreptului/dreptul-n-india-
antica-legile-lui-manu/
11. https://radu-iliescu.blogspot.com/2016/05/legile-lui-manu-despre-pedeapsa.html
12. http://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/dreptul--fenomen-complex-al-vietii-
sociale-_extras.pdf
13. https://constitutii.wordpress.com/2014/06/24/legile-lui-manu/
14. https://www.editurauniversitara.ro/carte/istorie75/introducere_in_istoria_dreptului_europ
ean_si_extraeuropean/10064
15. http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Tipuri-istorice-drept62.php
16. https://books.google.md/books?id=3x-
Z92zkcCUC&pg=PA160&lpg=PA160&dq=legile+lui+manu+reflectii&source=bl&ots=
N0t-9KTUyZ&sig=ACfU3U2wR-DN3mm-lnJbavRZ5pX0AdV1aQ&hl=ro-
MD&sa=X&ved=2ahUKEwiqkZTd54TgAhWM_KQKHch6Dz44ChDoATAIegQIAxA
B#v=onepage&q=legile%20lui%20manu%20reflectii&f=false
17. http://www.cnsas.ro/documente/caiete/Caiete_CNSAS_nr_2_2008.pdf

18