Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
Sarcina de lucru 1
Aprofundeaza cunostintele potrivit căreia Jus Valahicum, reprezinta
un argument al continuitatii la romani. Consultati Cloşcă, Constantin,
Asandului, Gabriel, Istoria Dreptului Românesc, Galaţi, Editura
Fundaţiei Academice Danubius, 2002, p 5- 80
Sarcina de lucru 2
Aprofundeaza notiunile referitoare la aplicarea lui jus valahicum in
afara Tarilor Romane. Consultati Florin Negoita, Istoria statului si
dreptului romanesc, Editura Universitara, Bucuresti, 2008 p 15-85
Voievodatul Transilvaniei
Cum anume s-a produs actul de unificare a cnezatelor şi voievodatelor din
Transilvania, dând naştere la o puternică formaţiune politică centralizată, nu se
ştie prea bine. Ceea ce se cunoaşte cu exactitate este faptul că în secolele XI-
XIII teritoriul românesc a cunoscut ultimele valuri ale populaţiilor migratoare:
pecenegi, uzi, cumani, mongoli şi tătari. Acestea au cauzat enorme distrugeri
materiale şi pierderi de vieţi omeneşti, au frânat dezvoltarea societăţii
româneşti, aflată în acea vreme într-o perioadă de avânt economic şi de
consolidare a vieţii politice şi de stat.
Notarul anonim al regelui maghiar Bela aminteşte în cronica sa Gesta
Hungarorum de existenţa, la sfârşitul secolului al IX-lea, a trei formaţiuni
politice - ducate (voievodate) ––sau “ţări”–– în Banat, Crişana şi Podişul
Transilvaniei, conduse de: Glad, Menumorut, Gelu, urmate la sfârşitul
secolului al X-lea şi începutul secolului al XI-lea de alte două ducate sau
voievodate: unul cu centru la Alba-Iulia, iar al doilea în Banat, având cetatea
de scaun la Morisena (Cenad, jud. Timiş). Aceste două voievodate cuprindeau
teritoriile unor “ţări” ale românilor, fiind mai întinse decât cele precedente,
mai bine organizate şi mai bogate. Totodată, săpăturile arheologice au scos la
iveală cetăţi ca Moigrad şi Moreşti, reşedinte ale unor căpetenii politice. Un alt
izvor convingător este epopea intitulată Viaţa sfântului Gerard de Cenad,
scrisă în prima jumătate a secolului al XII-lea, în care se dau informaţii despre
organizarea voievodatului “bănăţean”, precum şi despre legăturile lui politice
şi religioase cu Bizanţul.
În această etapă, voievodatele româneşti au evoluat de la formaţiuni de
mică întindere spre forme statale mai cuprinzătoare, mai bine organizate, adică
spre realizarea centralizării într-un singur voievodat.Pana la finele secolului al
XI-lea asa numita stapanire maghiara asupra Transilvaniei nu este atestata de
niciun document contemporan: hotarele ungare sau oprit dincolo de Poarta
Muresului, pentru destul de multa vreme si numai la finele acestui secol si la
inceputul celui urmator a fost reluata lupta pentru cucerirea “ Tarii de dincolo
de paduri” , o denumire foarte semnificativa, data de niste oameni care au
privit-o din afara hotarelor ei.
Unul dintre aspectele cele mai relevante ale acestei realitati a constat in
manifestarea voievodului Transilvaniei ca o formatiune politico-statala
autonoma, in raporturile cu Ungaria, iar, pe de alta parte, pentru aproape
intreaga etapa se consemneaza manifestarea elocventa a autonomiilor
romanesti,in raport cu incercarile maghiarilor de a uniformiza situatia, prin
suprapunerea unor institutii si norme peste realitatile romanesti proprii, o clasa
feudala proprie, si-au mentinut autonomiile lor,randuite dupa pricipiile
dreptului romanesc.
Daca “tarile” romane situate in Transilvania au avut de infruntat
expansiunea maghiara, apoi formatiunile statale de la sud si est de Carpati s-au
confruntat cu un nou val de migratori. Pe la mijlocul secolului al XI-lea in
spatiul romanesc s-au deplasat pecinegii, populatie de origine turanica, apoi in
Istoria dreptului romanesc 44
Ştefan Gheorghe Spaţiul juridic medieval românesc
secolul al XI-lea a urmat cumanii, un alt neam turanic.
Astfel, conform ultimelor viziuni ale istoricilor romani, asupra
procesului de constituire a statelor medievale romanesti, de rand cu traditia
autohtona a Romaniilor populare, un anumit rol l-au jucat influenta bizantino-
subslava si prezenta migratorilor turanici. Cumanii au impiedicat expansiunea
Regatului maghiar de la sud si est de Muntii Carpati, oferind romanilor
posibilitatea sa-si creeze formatiuni statale proprii, care plateau tribut
migratorilor. Lucru, de asemenea ştiut, este faptul că în anul 1176, Leustachius
apărea ca voievod al întregii Transilvanii, ceea ce atrage atenţia asupra
unificării care avusese loc în acest spaţiu românesc. Au urmat alţi voievozi ca
Roland Borşa (1284-1293) sau Ladislau Kan (1294 -1315), care au asigurat
unitatea înfăptuită, precum şi un cuprinzător statut de autonomie românească.
Ţara Românească (Muntenia)
A fost constituită ca stat feudal centralizat de sine stătător în prima
parte a secolului al XIV-lea, rezultat firesc al unui proces complex şi
îndelungat de unificare a tuturor formaţiunilor politice româneşti prestatale
existente de secole între Carpaţi şi Dunăre. Pe parcursul veacului al XIII-lea s-
a realizat pe întreg teritoriu amintit o omogenizare etnică în condiţiile
asimilării de către autohtoni a ultimilor migratori (slavi, pecenegi, cumani,
tătari). Se constată o maturizare politică a formaţiunilor existente din spaţiul de
la sud de Carpaţi. Dezvoltarea acestor cnezate şi voievodate a fost stânjenită,
de asemenea, de tendinţele expansioniste ale regatului maghiar, care râvnea cu
insistenţă la supunere faţă de Coroana Maghiară a acestei ţări româneşti.
Periodic, aceste formaţiuni au avut statut de vasalitate faţă de regii unguri.
Aceştia din urmă, fără să aibă vreun drept, cu atât mai puţin accepţiunea
românilor, se considerau suzerani ai cnezatelor şi voievodatelor de la sud de
Carpaţi.
Nu puţine şi nu uşoare au fost confruntările voievozilor români cu
regatul maghiar, în tendinţa şi dorinţa lor firească de a-şi menţine independenţa
deplină. Exemplul cel mai atrăgător îl oferă voievodul Litovoi, care în anii
1272-1277 a refuzat să recunoască suzeranitatea regelui maghiar Ladislau
Cumanul. Intervenţia militară a ungurilor a fost întâmpinată de români cu
rezistenţă armată. Litovoi a căzut în luptă (1277) iar fratele său Bărbat,
succesor la domnie, a fost nevoit să recunoască pentru un timp suzeranitatea
regelui maghiar.
Cel care a conferit românilor de la sud de Carpaţi independenţă şi un
larg prestigiu a fost Basarab (fiul lui Tihomir) care a domnit între anii 1310-
1352, recunoscut ca mare voievod, apoi ca domnitor (unificator) de toţi ceilalţi
cnezi şi voievozi dintre Dunăre şi Carpaţii sudici.
Victoria armatelor sale la Posada (9-12 noiembrie 1330) asupra regelui
maghiar Carol Robert a reprezentat actul de naştere a Ţării Româneşti ca stat
independent, unitar, centralizat şi de sine stătător. Acest fapt a asigurat pentru o
perioadă de circa o sută de ani, organizarea şi dezvoltarea liberă a acestei ţări.
Totodată, noul stat european se va bucura de un real prestigiu în rândul ţărilor
vecine şi în Europa. Crearea unui stat unificat era determinata de mai multi
factori, in primul rand, era necesara asigurarea securitatii drumului comercial,
care lega Europa Centrala cu gurile Dunarii. Veniturile captate de la asigurarea
comertului pe acest drum au intarit forta economica a voievodatelor romanesti.
Procesul istoric de formare a Tarii Romanesti ca stat de sine stator a avut si un
Moldova
Începând cu secolul al XI-lea sunt atestate, la est de Carpaţi, mai multe
formaţiuni politice româneşti, care au ieşit în evidenţă, fiind consemnate în
cronicele vremii. Izvoarele poloneze ce stau la baza Cronicii lui Jan Dlugosz
dovedesc faptul că în anul 1070 “valahii” au luptat alături de Viaceslav de
Polotk împotriva lui Boleslav al II-lea, “cel îndrăzneţ”, regele
Poloniei.Formaţiunile politice româneşti de la est de munţii Carpaţi au urmat
aceeaşi cale ca şi Ţara Românească, în efortul lor de constituire a statului
feudal centralizat de sine stătător, existând în acest caz multe asemănări.
Realităţile social-economice şi politice, existenţa mai multor formaţiuni
politice în regiunea la care ne referim confirmă gradul evoluat la care ajunsese
această zonă. La fel ca în Ţara Românească şi în Moldova, slăbirea dominaţiei
Hoardei de Aur (tătarii) crease condiţii mai bune procesului de unificare a
românilor.
În primii ani ai secolului al XIV-lea este pomenită în zonă o “ţară a
românilor” (Vlachenlant), dar şi aici pătrunsese regalitatea maghiară, care a
organizat în părţile nord-estice ale Moldovei începând din anul 1352 o Marcă
(administrativ-politică) cu capitala la Baia. Conducerea ei a fost încredinţată
lui Dragoş (boier român din Maramureş) care a căpătat titlu de voievod supus
coroanei maghiare.
Lichidarea vasalităţii ce o impuseseră maghiarii aici s-a înfăptuit prin
lupta armată a românilor localnici, în alianţă cu oştenii maramureşeni conduşi
de către căpetenia lor Bogdan de Cuhea. Acesta era un aprig luptător român
împotriva tendinţelor şi practicilor expansioniste ale feudalităţii maghiare.
Profitând de faptul că ungurii se găseau în conflict cu Ţara Românească şi cu
bulgarii, Bogdan din Maramureş a trecut munţii cu o mică armată, şi în
conlucrare cu oştile boierilor moldoveni l-a alungat pe voievodul Balk (1359),
urmaşul lui Dragoş la tronul Moldovei, aflat şi el sub suzeranitate maghiară.
Drept urmare a îndepărtării “împuternicitului” maghiar, boierii moldoveni l-au
ales pe Bogdan domn al ţării Moldovei. Astfel se alcătuia o nouă ţară
românească ca stat independent de sine stătător centralizat. In secolele IX-XIII,
Istoria dreptului romanesc 46
Ştefan Gheorghe Spaţiul juridic medieval românesc
in spatiul situat intre Muntii Carpati si Nistru s-au desfasurat procese similare
cu cele din teritoriile dintre Carpati si Dunare. Cercetarile arheologice ne
permit sa urmarim concentrarea populatiei in jurul unor complexe teritoriale,
aparate de fortificatii in mai multe zone pe cursul inferior al Jijiei ,Bahluiului si
Prutului, in regiunea dintre Prut si Barlad, pe teritoriul dintre Prut si Nistru- pe
valea Ciuhurului, in regiunea codrilor. Constituirea statului moldovean a
urmat, in liniile mari, modelul Tarii Romanesti a Munteniei, deosebirea
constand in faptul ca statul moldovean este opera unui conducator venit de
peste munti. In Moldova a fost o “descalecare” , intai a lui Dragos, apoi a lui
Bogdan , coborati amandoi din Maramures. Cat priveste personalitatea lui
Dragos , date precise despre timpul in care a domnit lipsesc.
Unii istorici insista ca voievodul maramuresan Dragos a fost impus la
domnie de catre regele maghiar dupa anul 1345, cand avusese loc campania sa
la est de Carpati. Campania a fost reusita si voievodatul din Valea Moldovei a
devenit vassal al regelui. Ultima viziune este cea mai des acceptata in
istografia romaneasca. O a doua etapa in constituirea statului medieval
moldovenesc este legata de numele voievodului maramuresan Bogdan din
Cuhea. Dupa o lupta indelungata pentru pastrarea libertatilor romanilor din
Maramures, el a trecut muntii impreuna cu ceata sa militara , stabilindu-se in
Moldova , de unde l-a izgonit pe Bale, fiul lui Sas. Data la care s-a produs
acest eveniment continua sa fie discutata de istorici. Conform unei opinii
evenimentul a avut loc la 1359, cand a fost concomitent respinsa si o incercare
a polonilor de a pune stapanire pe voievodatul moldovenesc.
Este cert faptul ca pe la mijlocul secolului al XIV-lea prin actiunea lui
Bogdan a fost inlaturata suzeranitatea regelui maghiar si voievodatul
Moldovei a devenit stat independent . Chiar la inceputul domniei sale Bogdan
a unificat voievodatul din Valea Moldovei cu cel de la Suceava – Radauti, apoi
cu Tara Serpenitului , cu cetatile ei . Tara Moldovei a mai inclus in
componenta sa si “ culuarul unguresc”- o portiune de teritoriu la Curbura
Carpatilor , care unea stapanirile ungare cu gurile Dunarii si separa Moldova
de Tara Romaneasca . La sfarsitul secolului al XIV-lea teritoriul Tarii
moldovei ajunge pana la Marea Neagra . Prin Moldova trecea un drum
comercial care unea Marea Baltica cu Marea Neagra . Acest drum, numit apoi
“drum moldovenesc”, era protejat de statul moldovean , care beneficia pe
aceasta cale de anumite avantaje economice.
In a doua jumatate a sec. al XIV-lea sub voievozii Petru si Roman din
familia Musatinilor , statul moldovean se extinde aflandu-si granitele intre
Carpatii Rasariteni si Histru , pana la gurile Dunarii si Marea Neagra .
2.1.4. Domnia
Ca instituţie centrală, reprezentativă pentru societatea feudală românească,
domnia la români a constituit elementul de referinţă în evaluarea unor norme
juridice. Această instituţie, asemănătoare altora de acest fel din alte ţări, are
unele trăsături specifice, originale prin reprezentativitatea şi funcţionalitatea ei.
Domnia în cazul românilor a fost rezultatul unui îndelung proces evolutiv şi de
maturizare a societăţii româneşti. Ca expresie a formei politice de stat domnia a
apărut concomitent cu întemeierea Ţării Româneşti (începutul sec. XIV), şi
apoi a Moldovei. În ambele ţări procesul de afirmare a instituţiei amintite a fost
în această privinţă asemănător. Voievodul Basarab devine domn după victoria
românilor de la Posada (1330) asupra regelui maghiar Carol Robert.
Dupa intemeierea statelor feudale romanesti – Tara Romaneasca si
Moldova – a fost necesara constructia unor institutii politice si juridice noi,
menite sa garanteze o functionare normala a societatii, in concordanta cu
conditiile social-economice, politice si demografice din interiorul celor doua
principate, precum si in concordanta cu realitatile internationale. Principiul de
baza a perioadei din viata tinerelor state feudale a constituit in intemeierea unei
institutii centrale menita a guverna in conditii noi. Aceasta institurie centrala,
cu putere suprema in stat, a fost institutia domniei, care a aparut odata cu
intemeierea Tarii Romanesti si Moldovei, fiind rezultatul unui lung process cu
puncte solide de sprijin in institutiile anterioare: cnezate si voievodate.
Gruparea formatiunilor prestatale in diferite tari feudale unitare sub
aspect politic si juridic s-a realizat in jurul voievodului intemeietor, care a
devenit voievod si a luat titlul de domn. In limba slava, voievod inseamna
2.1.6. Dregătoriile
O altă instituţie centrală cu puteri destul de mari a fost dregătoria. Aceste
dregătorii erau numeroase, fiind conduse de către un dregător sau doi;
dregătorii erau înalţii demnitari ai Ţării, numiţi de către domnitor din rândul
marilor boieri, mulţi dintre ei având un exerciţiu îndelungat în Sfatul Domnesc.
Aceşti dregători exercitau diverse atribuţii în cadrul Curţii Domneşti, dar unii
dintre ei funcţionau cu răspunderi pe plan administrativ în teritoriu. Adesea,
competenţele dregătorilor se încrucişau dând naştere la confuzii şi suprapuneri
de atribuţii.
Sistemul dregătoriilor este mai bine cunoscut din vremea lui Mircea cel Bătrân
(1386-1418) în Ţara Românească, şi Alexandru cel Bun (1400-1432) în
Moldova. Dregătoriile au fost, în mare, aceleaşi atât în Moldova cât şi în Ţara
Românească. Acest fapt se datora tradiţiilor comune şi a limbii române,
precum şi a ideii de apartenenţă la acelaşi trecut de cultură şi civilizaţie.
Existau două categorii de dregători: marii dregători, care şi participau la Sfatul
Domnesc (Divan) şi micii dregători, cu funcţii mai mici, nu lipsite însă de
importanţă. Amintim câteva dintre dregătoriile mai importante şi mai
cunoscute: logofătul––şeful cancelariei, având şi atribuţii de ordin judiciar;
marele vornic –– conducătorul slujitorilor curţii, judeca anumite procese
penale; postelnicul––care coordona politica externă; vistiernicul –– avea
răspundere în domeniul strângerii venitului la stat, între altele judeca procese
cu privire la stabilirea şi perceperea dărilor. Începând cu secolul al XVIII-lea,
Istoria dreptului romanesc 54
Ştefan Gheorghe Spaţiul juridic medieval românesc
visteria statului s-a separat de cămara domnească, veniturile domnitorului fiind
administrate de cămăraşi; spătarul –– cu atribuţii militare; banul (specific
Olteniei) –– coordona dregătoria Băniei, dar era subordonat domnitorului Ţării
Româneşti, avea roluri administrative, militare şi judecătoreşti în Oltenia.
Sarcina de lucru 3
Aprofundeaza notiunile cu privire la principalele dregatorii din Tarile
Romane. Dan Top, Istoria dreptului si statului romanesc, Editura Bibliotecii
Pedagogice Nationale Bucuresti, 2007, p20-90
Sarcina de lucru 4
Aprofundeaza notiunile referitoare la statutul juridic al locuitorilor din cele
trei Tari Romane. Sarcina de lucru va fi verificata de tutore. Dan Top, Istoria
dreptului si statului romanesc, Editura Bibliotecii Pedagogice Nationale
Bucuresti, 2007 p 40-84
Sarcina de lucru 5
Aprofundeaza cunostintele despre tipurile de proprietate si tipurile de
categorii sociale din evul mediu romanesc. Sarcina de lucru va fi
verificata de tutore cu prilejul intalnirilor tutoriale. Voicu, Costică,
Istoria statului şi dreptului românesc, Bucureşti, Editura Universul
Juridic, 2006, p 20-100
Sarcina de lucru 6
Aprofundeaza cunostintele specifice succesiunii in cazul mostenirii
bunurilor in dreptul medieval romanesc. Sarcina de lucru va fi
verificata de tutore cu prilejul intalnirilor tutoriale. Voicu, Costică,
Istoria statului şi dreptului românesc, Bucureşti, Editura Universul
Juridic, 2006. p 20-100
Pentru a întări dominaţia asupra ţărilor române turcii vor încorpora o parte din
teritoriile istorice româneşti în imperiu sub formă de sangeacuri sau raiale
precum: Dobrogea, Turnu, Giurgiu, Chilia Cetatea Alba, Braila Tighina sau
Hotin (pentru o vreme chiar şi Banatul cu o parte a Crişanei vor constitui un
paşalâc distinct cu capitala la Timişoara). Teritoriile astfel organizate erau
considerate proprietatea sultanului si supuse legii islamice fiind administrate de
bey sau paşale iar populaţia autohtonă avea un statut tolerat, inferior.
Noua perioadă din istoria ţărilor române va constitui din punct de vedere
politic şi juridic, economic şi social un regres evident ce va slăbi şi mai mult
autoritatea politică a dominitorilor ce vor fi schimbaţi din funcţie după bunul
plac al sultanului şi fiind totodată şi lipsiţi de capacitatea de reacţie (armata se
va desfiinţa treptat, cetăţile importante centre de rezistenţă antiotomană vor fi
dărmate veniturile economice ale domniei limitate, capitalele se vor multa de la
Suceava la Iaşi şi de la Târgovişte la Bucureşti).
Fiind satisfăcute interesele economice (tributul, peşcheşurile, contribuţiile în
natură şi ulterior inclusiv monopolul comercial otoman asupra comerţului
exterir al principatelor) Poarta Otomană va permite pastrarea cel putin formală
a cadrului politic şi juridic intern. Turcii se vor obliga prin aceste tratate să:
respecte frontierele Ţărilor Române, confirme alegerea domnitorilor potrivit
Legii Ţării de către români, garanteze neamestecul în treburile interne ale
Ţărilor Române, protejeze principatele de eventualii agresori externi.
Principala obligaţie a tuturor statelor vasale Imperiului Otoman era aceea de a
îndeplini obligaţiile economice, fiscale precum tributul sau haraciul. Această
obligaţie în cazul românesc va evolua progresiv în raport de gradul de
dependenţă politică tot mai accentuat pe care turcii îl vor impune în mod
constant. Creşterea contribuţiei de la cca 3000 de galbeni al Ţării Româneşti la
începutul secolului al XVI-lea la 10000 la mijlocul secolului pentru ca la
sfarşitul secolului să ajungă la 150000 de galbeni. Pentru Moldova creşterea
pentru aceiaşi perioadă va fi de la 2000 de galbeni la 30000 şi în final de
650000 de galbeni. Transilvania, beneficiind de o poziţie geostrategică
favorabilă nu a fost supusă unor astfel de abuzuri economice din partea Porţii
Otomane creşterea obligaţiilor financiare fiind mult mai moderată de la 10000
de galbeni în 1541 la 15000 în 1575 şi rămânând constantă până la intrarea
acesteia sub dominaţia habsburgică. La aceste se adaugau şi peşcheşurile
(daruri ocazionale sau anuale făcute sultanului, marelui vizir şi altor înalţi
demnitari otomani).
Obligaţiile în natură nu erau deloc neglijabile şi se concretizau în exportul
către imperiul otoman a unor mari cantităţi de cereale, vite şi produse
animaliere, livrate periodic. Pentru perioade de criză, se recurgea la achiziţii şi
contribuţii exceptionale precum şi cai, grâne cherestea necesare efortului de
război al puterii suzerane. Cum Poarta Otomană se afla aproape mereu într-un
conflict prelungit cu vecini săi ne putem închipui ce valoare şi ce ritmicitate
Istoria dreptului romanesc 64
Ştefan Gheorghe Spaţiul juridic medieval românesc
aveau aceste contribuţii în natură.
În vederea satisfacerii necesarului de hrană al imperiului Poarta Otomană va
interzice exportul Ţărilor Române către alte ţări, rezervându-şi dreptul de
monopol. Concomitent bunurile achiziţionate de pe piaţa românească erau
subevaluate astfel încât se situau de 3, 4 ori sub media europeană fapt ce
reprezenta o altă modalitate de sustragere a avuţiei naţionale
Epopeea lui Mihai Viteazul aduce pentru statele medievale româneşti un
momente de repaus în privinţa dominaţiei otomane iar după consumarera acetui
episod se produce o atenuare a dependenţei economice a acestora faţă de
Sublima Poartă. Această atenuare este doar de natură economică şi are caracter
temporar iar după acesta se va produce nouă înrăutăţire a situaţiei economice şi
politice a principatelor române. Vor creşte însă cheltuielile pentru obţinerea
tronului în funcţie atât de pretendenţi căt şi de corupţia generalizată la nivelul
marilor dregători otomani iar contextul geopolitic dat de rivalităţile războiulul
de 30 de ani şi de competiţia dintr Austria, Rusia, Polonia şi Imperiul Otoman
în estul continentului european Orientarea spre Rusia a conducătorilor Ţărilor
Române, tot mai evidentă, şi nîncrederea într-un regim boieresc va contribui la
înlăturarea domniilor pământene şi instaurarea regimului fanariot.
De remarcat, faptul că, instaurarea regimului turco-fanariote va presupune
înlăturarea ultimului drept naţional al populaţiei române din principate în
materie de numire a domnului dintre autohtoni. Clivajul domniilor pământene
în favoarea celor turco-fanariote se va concretiza şi într-o noua etapă de
accentuare asuprire apopulaţiei şi de pierdere a avuţiei populaţiei în favoarea
noilor stăpâni. Cu toate ca îşi păstrează autonomia amestecul otoman în
afacerile interne ale principatelor devine o constantă şi un abuz evident faţă de
care ţările române nu pot face mai nimic. Cu rare excepţii domnitorii şi
principii sunt numiţi acum direct de către turci încălcându-se flagrant
autonomia ţărilor române. Pentru a-şi consolida dominaţia lor turcii vor urmări
schimbarea cât mai des a domnilor, media unei domnii în Moldova a fost
decirca doi ani şi jumătate în Ţara Românească de patru ani şi jumătate iar în
Transilvania de şase ani. Domnitorii şi principii sunt supravegheaţi în mod
permanent de dregătorii otomani şi sunt deasemenea chemaţi periodic la Poartă
unde li se rezervă un tratement aproape umilitor. De asemenea controlul
domnilor şi mai ales al politicii interne şi externe a ţărilor române se face în
mod permanent şi prin intermediul numeroşilor dregători greci şi levantini care
sunt oameni de încredere ai sultanului.
Evoluţia politica externă a celor trei ţări române până la începutul secolului al
XVI-lea este data luptele interne disputate între autoritatea centrală, domnia/
principele şi marii feudali( boierii la răsărit şi sud de Carpaţi şi nobili în
interiorul arcului carpatic. Încercările de salvare a independenţei şi conducerea
frontului antiotoman au fost conduse pe rând de toate cele trei state medievale
româneşti, Ţara Românească, Transilvania şi Moldova, însă, la începutul
secolului al XVII-lea Ţările române ies epuizate din acest conflict şi fără a
avea un sprijin politic extern şi constant, vor trebui să încheie tratate politice,
capitulaţii, cu Poarta Otomană.
Sarcina de lucru 7
Aprofundeaza cunostintele referitoare la natura raporturilor juridice ale
Tarilor Romane cu Poarta Otomana si modul lor de aplicare. Sarcina de
lucru va fi verificata de tutore cu prilejul intalnirilor tutoriale. Dan Top,
Istoria dreptului si statului romanesc, Editura Bibliotecii Pedagogice
Nationale Bucuresti, 2007 p 60-114
Rezumat
Din vechime s-a păstrat şi cultivat la români procedeul ca înstrăinarea unei
moşii să nu se facă la întâmplare. Cel ce voia să vândă un teren proprietate era
dator (obligat) să se adreseze pentru cumpărare mai întâi rudelor, spre a vedea
dacă acestea sunt interesate în cumpărarea acelui teren; numai dacă nu erau
amatori în rândul rudelor se putea adresa (în al doilea rând) celor ce se
învecinau cu proprietatea în discuţie. În cazul când nici aceştia nu erau
interesaţi, caz foarte rar întâlnit, atunci proprietatea respectivă putea fi vândută
la oricine vroia să o cumpere. În situaţia când vânzătorul nu proceda la
consultarea mai întâi a rudelor şi a vecinilor şi făcea vânzarea altcuiva, cei
dintâi puteau acţiona în judecată pe vânzător pentru dreptul de preemţiune
Dominaţia otomană a fost fără îndoială insa o piedică în dezvoltarea normală a
ţărilor române ca de altfel orice dominaţie străină. Din punct de vedere
economic, puterea suzerană va fi interesată ca statele vasale ei să producă cât
mai mult, deoarece o mare parte a bogăţiilor ţării erau trimise spre
Constantinopol însă populaţia nu era interesată în creşterea producţiei.
Teste de autoevaluare
1. Jus valahicum reprezinta:
a) Dreptul cutumiar unitar romanesc;
b)Un drept aplicabil romanilor;
c) O norma de drept imprumutata de romani si folosita in Evul Mediu.
Istoria dreptului romanesc 66
Ştefan Gheorghe Spaţiul juridic medieval românesc
Bibliografie minimală
Apostu, Ioan; Ionescu, Nicolae (2003). Prelegeri de istoria dreptului
românesc. Galaţi: Editura Nitnelav.
Cernea, Emil; Molcuţ, Emil (1996). Istoria statului şi dreptului românesc.
Bucureşti: Editura Şansa.
Cloşcă, Constantin; Asandului, Gabriel (2002). Istoria Dreptului Românesc.
Galaţi: Editura Fundaţiei Academice Danubius.
Firoiu, Dumitru (1996). Istoria dreptului şi statului românesc. Iaşi: Editura
Fundaţiei Chemarea.
Hanga, Vladimir (1993). Istoria dreptului românesc. Iaşi: Editura Fundaţiei
Chemarea.
Marcu, L. P. (1997). Istoria dreptului românesc. Bucureşti: Editura Lumina
Lex.
Voicu, Costică (2006). Istoria statului şi dreptului românesc. Bucureşti:
Editura Universul Juridic.