SCURT ISTORIC AL BISERICII ORTODOXE

Dupa cum se stie, cele 3 mari Biserici ale lumii sâ nt : Biserica Catolica,
Biserica Evanghelica si Biserica Ortodoxa. Desi toate 3 sâ nt biserici crestine,
diferenta consta in primul râ nd in doctrina lor bisericeasca.

Pâ na la Marea Schizma din 1054, Biserica a fost una singura, exista o

singura credinta, un singur cult. Dupa cum se stie, Biserica a fost infiintata
de Domnul nostru Isus Hristos, Care a venit pe pamâ nt pentru a ne aduce
noua Mâ ntuirea.

Biserica Ortodoxa este manifestarea vie a Mâ ntuitorului nostru si arata

prezenta Sa in istoria omenirii.

Caracteristicile principale ale Ortodoxiei constau in viata liturgica bogata si

in faptul ca Biserica Ortodoxa urmeaza Sf. Traditie straveche, comparativ cu
alte biserici crestine, care s-au despartit de Biserica Traditionala in primele
10 secole.

Astazi sâ nt apoximativ 300 de milioane de crestini ortodocsi, care urmeaza

credinta si practicile stabilite la cele 7 Sinoade Ecumenice.

Cuvintul “orthodox” inseamna “adevarata credinta”, “adevarata slava”, a

fost folosit in lumea crestina greaca si desemna comunitati sau indivizi, care
pastrau si urmau, ca fiind adevarata( dreapta ) credinta cea stabilita de cele
7 Concilii Ecumenice si erau in opozitie cu cei care nu o faceau, si care erau
numiti “eretici.

Biserica Ortodoxa face parte dintr-o familie de biserici autocefale ( care se

guverneaza singure ), avâ nd in fruntea sa pe Patriarhul Ecumenic de la
Constantinopol, acesta fiind considerat a fi “ primus inter pares” ( primul
intre egali ). Biserica Ortodoxa nu este o organizatie centralizata condusa de
un pontif. Unitatea Bisericii este mai degraba manifestata in credinta
comuna si in comuniunea sacramentelor si nimeni in afara de Domnul Isus
Hristos nu este considerat a fi adevaratul Cap al Bisercii.

Numarul bisericilor autocefale au variat de-a lungul deceniilor. In ziua de

astazi exista, de asemenea, un mare numar de biserici ortodoxe autocefale
ca cele din: Constantinopol ( Instanbul ), Alexandria ( Egipt ), Antiohia ( cu
cartierul in Damasc, Siria ), Ierusalim, Rusia , Serbia, Romania, Georgia,
Bulgaria, Cipru, Grecia, Polonia si America.

Exista, de asemenea, si biserici ortodoxe autonome ( care au cit de cit putina

dependenta canonica asupra bisericii mame ), ca de exemplu cele din:
Cehia, Slovacia, Sinai, Creta, Finlanda, Japonia, China si Ucraina.

De asemenea, exista o diaspora ortodoxa raspâ ndita in toate colturile lumii

si impartita administrativ la diferite jurisdictii ( toate dependente de
bisericile autocefale mentionate mai inainte ).

Primele 9 biserici autocefale sint conduse de patriarhi iar celelalte de

episcopi sau mitropoliti. Aceste titulaturi sâ nt strict onorifice, deoarece toti
episcopii sint in totalitate egali in ceea ce priveste puterea data lor de catre
Duhul Sfint.

Intr-un sens teologic mai pe larg enuntat,” Ortodoxia nu este doar o

organizatie strict pamâ nteasca, care este condusa de patriarhi, mitropoliti,
episcopi si preoti care-si au parohiile in biserica numita oficial “Ortodoxa”,
ci Ortodoxia este “ trupul mistic a lui Hristos, trup al carui cap este insusi
Hristos ( vezi Efes.1:22-23 si Colos.1:18, 24 ). Acest trup nu este alcatuit
doar din preoti, ci este format din toti cei care cred in Hristos, care au pasit
in Biserica intr-un mod legal, prin Sf. Botez, cei care traiesc sau au murit in
credinta si smerenie.

Marea Schizma din 1054 dintre Biserica Vestica si Biserica Rasariteana a

dus la procesul treptat de destramare ( instrainare ) intre Rasarit si Apus,
proces ce a inceput in primele veacuri ale Erei Crestine si a continuat de-a
lungul Evului Mediu. Atit diferentele lingvistice si culturale, cit si
evenimentele politice au dus la aceasta destramare.

Incepind cu sec. IV pina in sec. XI, Constantinopolul a fost centrul Imperiului

Roman de Rasarit sau Bizantin, in timp ce Roma, dupa invazii barbare, a
cazut sub influenta Imperiului Roman de Apus, un rival politic.

In Vest teologia a ramas sub influenta Sf. Augustine de Hippo ( 354 d.Hr.-
430 d.Hr. ) si treptat a pierdut legatura cu traditia bogata teologica a
crestinilor din Rasarit. In acelasi timp marea romana a fost ocupata de
franci.
Diferentele teologice probabil ca s-ar fi putut rezolva, daca n-ar fi existat
doua conceptii diferite cu privire la autoritatea Bisericii. Cresterea
primatului roman bazat pe conceptul originii apostolice a bisericii romane,
care s-a declarat a fi nu numai titulara, dar si ca avâ nd o jurisdictie
autoritara asupra altor biserici, a fost incompatibil cu eclesiologia
traditionala ortodoxa.

Crestinismul din Rasarit considera toate bisericile ca fiind surori, iar prin
primatul episcopului roman intelegeau doar un “ primus inter pares”,
printre ceilalti frati episcopi.

Pentru rasariteni, cea mai mare autoritate, care sa puna capat disputelor
doctrinal nu putea constitui doar autoritatea unei singure biserici sau a
unui singur episcop, ci un conciliu ecumenic al tuturor bisericilor surori.

In decursul istoriei, Biserica Romei a adoptat diferite invataturi crestine,

care nu se bazau pe Sf. Traditie si in final au proclamat invatatura papala ca
fiind infailibila ( câ nd era vorba de predare “ ex cathedra “ ). Aceasta a dus si
mai mult la largirea relatiei intre crestinii de Rasarit si Apus.

Comunitatile protestante care s-au desprins din Biserica Romei s-au

indepartat de-a lungul veacurilor tot mai mult de invataturile Sf. Parinti si a
conciliilor ecumenice. Datorita acestor diferente dogmatice serioase,
Biserica Ortodoxa nu este in comuniune cu Biserica Catolica Romana si cu
cea Protestanta.

Tot mai multi teologi traditionali nu recunosc caracterul ecclesial si salvator

al acestor biserici din Vest, deoarece cele mai multe biserici libere accepta si
sustin faptul ca Duhul Sfint actioneaza si exista intr-o mare masura in
cadrul acestor comunitati, desi nu posed in intregime slava si darurile
spirituale, ca Biserica Ortodoxa.

Multi teologi ortodocsi sint de parere ca intre confesiunile ortodoxe si

eterodoxe, mai ales in ceea ce priveste sfera experientei spirituale,
intelegerea lui Dumnezeu si a Mâ ntuirii, exista o diferenta, care nu poate fi
atribuita doar instrainarii culturale si intelectuale a Rasaritului fata de
Apus, ci este o consecventa directa a abandonarii treptate a Traditiei Sfinte
de catre eterodocsi.

In perioada Schizmei din 1054 dintre Roma si Constantinopol, Biserica

Ortodoxa era raspâ ndita in tot Rasaritul Mijlociu, in Balcani si Rusia, avâ nd
centrul in Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, care era de
asemnea denumita si “ Noua Roma “.

Vicisitudinile istorice au modificat mult structura interna a Bisericii

Ortodoxe, dar chiar si astazi, majoritatea membrilor sai traiesc in acelasi
spatiu geografic. Expansiunea misionara catreAsia si emigrarea in Vest au
ajutat la mentinerea importantei Ortodoxiei in intreaga lume.

Astazi Biserica Ortodoxa este prezenta aproape peste tot in lume si

marturiseste adevarul apostolic, traditia patristica, tuturor oamenilor.

Biserica Ortodoxa este cunoscuta pentu dezvoltarea monasticismului.

Traditia monastica neintrerupta a Bisericii Ortodoxe poate fi plasata
undeva in manastirile din desertul egiptean ( in sec. III d.Hr.-IV d.Hr. ).
Curind monasticismul s-a raspâ ndit peste tot bazinul mediteranian si
Europa, in Palestina, Siria, Capadocia, Irlanda, Italia, Grecia si tarile slavone.
Monasticismul a fost intotdeauna parte a Ortodoxiei, a facut si continua sa
aibe un impact puternic si de durata asupra spiritualitatii ortodoxe.

Biserica Ortodoxa detine un tezaur nemasurat de bogat in traditiile

liturgice, tezaur preluat din secolele de inceput ale crestinatatii. Sensul
Sacrului, frumusetea si grandoarea Liturghiei Ortodoxe , ne fac posibila
prezenta cerului pe pamint, vie si intensa. Arta si muzica ortodoxa au un rol
functional in viata liturgica si ajuta chiar ca simturile trupesti sa simta
maretia spirituala a Tainelor lui Dumnezeu.

Icoanele ortodoxe nu sâ nt doar simple lucrari de arta ce au anumite

functiuni estetice si didactice. Ele sâ nt in primul râ nd modul prin care
experimentam realitatea Imparatiei ceresti pe pamâ nt. Icoanele sfinte
contin adâ ncimea incomensurabila a tainei Intruparii lui Hristos in
apararea careia mii de martiri si-au sacrificat viata.

Sf. Biserica Ortodoxa se identifica cu insasi traditia apostolica, care a fost

unul din criteriile de baza ale Ortodoxiei, traditie ce a fost mentinuta
neschimbata de-a lungul secolelor si a contribuit la mentinerea unitatii si
integritatii Bisericii Ortodoxe in lume.