Parintele Gabriel Cernauteanu

Meditatii

Originea pomului de Craciun

Daca originea sarbatorii Nasterii Domnului o aflam în Rasarit ( secolul III ),

fiind unita cu Botezul Domnului ( Nasterea se praznuia în noaptea de 5 spre 6
ianuarie, iar Botezul în 6 ianuarie, sub denumirea de Epifanie = Aratare ), geneza
pomului de Craciun trebuie cautata în Apus, la începutul secolului al XVI-lea.
Renumitul teolog si profesor protestant Oscar Cullmann, specialist în
cercetarea istoriei crestinismului primar, în cartea sa “ Die Entstehung des
Weihnachtsfestes und die Herkunft des Weihnachtsbaumes “ ( Originea
sarbatoririi Craciunului si provenienta pomului de Craciun ), Quell Verlag,
Stuttgart 1990, descrie nu numai originea Craciunului si a timpului când a început
sa fie serbat distinct ( separat ) de Botezul Domnului, la 25 decembrie, dar si
originea pomului de Craciun.
Schitam câteva gânduri din acum amintita carte, în care Cullmann expune
în mod riguros stiintific cum a luat nastere obiceiul folosirii si împodobirii bradului
de Craciun, simboluri legate de pom si de podoabele folosite cu acest prilej, ca si
despre locul unde a aparut pentru prima oara aceasta preafrumoasa datina
crestina.
Dintru început crestinii au legat mântuirea de creatie; legatura dintre
pacatul stramosesc si pomul vietii din Paradis ( al carui fruct oprit a fost
identificat cu marul ) va determina aparitia pomului de Craciun.
Se poate vedea cum înca din secolul al IV-lea, Sf. Efrem Sirul descrie în
chip stralucit frumusetea praznuirii Nasterii Domnului. Din timpuri stravechi
crestinii rupeau ramuri din pomi fructiferi ca ciresul, marul, etc., pe care le
puneau în apa spre a înmuguri si înflori în chiar ziua de Craciun, când noaptea
este înca foarte lunga si friguroasa, expresie a gândului ca prin venirea lui Hristos
în lume totul înmugureste si viata primeste un nou sens. Practica acestui obicei
cu caracter simbolic a facut ca pâna la urma sa se recurga la brad, tocmai pentru
ca acesta simbolizeaza mai bine viata si vesnica primavera.
La începutul secolului al XVI-lea, în Elsass, Germania ( în prezent Alsacia,
Franta ), tot mai multi crestini împodobeau portile, usile , ferestrele si interiorul
caselor lor cu ramuri de brad. In anul 1521 padurile de brazi din aceasta regiune
nu numai ca au fost foarte cautate în preajma Craciunului, dar si, literalmente,
devastate, încât a fost nevoie sa se ia în acest scop masuri de protectie.
Dar pomul de Craciun îsi are originea propriu-zis într-un joc intitulat
“Paradisul” ( jucat de copii si adulti în preajma sarbatoririi Nasterii Domnului ) în
care se reproducea scena biblica a caderii în pacat, scena având în centrul ei ca
“pom al vietii” tocmai un brad.
Prima mentiune documentara despre pomul de Craciun este cea din
Kaysersberg, departamentul Oberelsass, localitate în care s-a nascut Albert
Schweitzer ( unde se afla acest document înca de la începutul secolului al XVI-lea
). Iar primul loc despre care se stie sigur ca exista la praznicul Nasterii Domnului
un pom de Craciun este Strassbourg ( în acel timp în Germania ), fiind pus în fata
bisericii-catedrale.
Mai târziu se poate constata o mutare a locului în care era pus pomul de
Craciun, anume, din fata bisericilor, în casele crestinilor, deci o extindere, o
generalizare a acestei datini.
Exista certe marturii care atesta nu numai ca Nasterea Domnului era pusa
în strânsa legatura cu rascumpararea neamului omenesc, dar si ca moartea prin
rastignire a Celui ce se naste ca Mântuitor al lumii a fost împlinita ca sens în
semnificatia praznicului si a pomului de Craciun. Dovada: se agatau de crengile
bradului nu numai mere ( marul fiind identificat, cum s-a spus, cu fructul oprit ),
dar si ostii ( ostie = pâine euharistica, cuminecatura la catolici ). Este aici un
profund sens teologic privind mântuirea: marului ( fructul oprit care a dus la
pacat si la moarte ) îi sta în fata ostia ( ca un antidot, pâinea vietii ).
Cu trecerea timpului, crestinii au pus în loc de ostie biscuiti de diferite
forme si marimi, expresie a noii vieti, mai ales ca în traditia crestina grâul si
produsele lui ( si în primul rând pâinea) sunt simbol al vietii vesnice. Dulceata
biscuitilor însemnând dulceata vietii în Hristos si urmarea virtutilor Lui. Nasterea
Domnului reprezinta din punct de vedere spiritual reintrarea în starea de har în
care au trait primii oameni în Rai.
În felul acesta, jocul de-a Paradisul, cu toata gama de simboluri, a dat sens
pomului de Craciun, transferându-le asupra acestuia, pomul însusi fiind un
simbol. Iar podoabele, toate, semnifica darurile si harurile revarsate asupra
oamenilor prin venirea în lume si în istorie a Fiului lui Dumnezeu.
Împodobirea originara a pomului de Craciun se rezuma la un mar ( sau la
mai multe mere )si ostie ( sau, mai târziu, la mai multe ostii ). Apoi, cum am
aratat, ostiei i-au luat locul biscuitii si dulciurile de tot felul, iar marului sau
merelor, felurite globuri de sticla colorata. Uneori , acestea
( globurile ) stateau alaturi de mere. Cu timpul au aparut si alte elemente de
podoaba ce amintesc de Nasterea Domnului, ca: steaua, magii, pastorii, turme de
oi, miei sau mielul. Aceste figure erau desenate pe hârtii colorate si decupate sau
sculptate în lemn, metal, etc., si împodobeau bradul. La fel si trandafirii. Ideea
folosirii trandafirului la împodobirea pomului de Craciun este legata de textul
paleotestamentar din Isaia 11, 1 unde este vorba de profetia ca Domnul se va
naste din semintia lui David ( “radacina lui Iesei”, tatal lui David ).
În 1662 apare la Hanovra pentru prima oara pomul de Craciun împodobit
cu lumânari, Hristos fiind “Lumina care lumineaza în întuneric” si “Lumina Lumii”.
În decursul secolului al XIX-lea obiceiul de a avea la praznicul Nasterii
Domnului un pom de Craciun trece din Germania în Franta, apoi, în Scandinavia,
Elvetia, Anglia si în alte tari europene, între care si România. În America se va
raspândi abia în a doua jumatate a secolului al XIX-lea.