Naștera Mântuitorului gr.

Crăciunul este una din primele sărbători creștine închinate

Mântuitorului. Conform unei vechi tradiţii, recensământul lui Cezar August a avut loc la 25
decembrie 750 Ab Urbe condita (de la întemeierea Romei), în timpul căruia s-a întâmplat Naşterea
Domnului (Luca 2, 1). Era legată de Solstiţiul de Iarnă, când zilele încep să crească şi soarele răsare
mai devreme. Mântuitorul Însuşi fusese numit de prooroci „Soarele Dreptăţii” (Maleahi 3, 20) şi
„Răsăritul cel de sus”, iar Iisus S-a numit pe Sine „Lumină a lumii” (Ioan 9, 5). În secolul al patrulea
în Răsărit Naşterea Mântuitorului se sărbătorea împreună cu Dotezul Domnului, la 6 ianuarie. Fiind o
sărbătoare creștină, poporul roman a lergat numele sărbătorii, de Sfanta Scriptură unde Dumnezeu
este numit şi "Cel vechi în zile” (Daniel 7, 13).

În manualul de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române găsim multe arguemente lingvistice pentru
dovedirea vechimii creştinismului la strămoşii noştri daco-romani. În etimologia limbii române
avem numerose cuvinte cu înţeles bisericesc și majoritatea cuvintelor din limba noastră sunt de
origine latină. Etimologia cuvântului Crăciun, are o lungă și controversată, fiind una dintre cele mai
discutate în lingvistica romanică. Acest cuvânt nu se regăsește în cărțile de cult, însă este foarte des
folosit în popor. Față de alte popoare, neamul nostru românesc folosește ca exprimare a momentului
Nașterii Domnului termenul, ”Crăciun”. Există câteva teorii privino proveniența termenului în sine.

1. Potrivit celor mai mulți cercetători, cuvântul Crăciun derivă din latinescu calatio (acuzativul
calationem), prin contractie devine ”Craciun”, prin care se înțelegea la romani convocarea
poporului de către preoții păgâni, în prima zi a fiecărei luni, dar mai ales în prima zi a
anului, pentru anunțarea sărbătorilor din luna sau din anul respectiv, de aici vine numele de
„Kalendae”. Până în secolul al IV-lea Nașterea Domnului era sărbătorită împreună cu
Botezul, pe 6 ianuarie. Pentru cei botezați în Dacia Romană, dar și la Sud de Dunăre, această
sărbătoare era foarte apropiată de sărătoarea păgână Calatio, de aceea au numit Nașterea
Domnului, Calatio de unde derivă cuvântul Crăciun.
2. Alți cercetători cred că cuvântul ”crăciun”, derivă din latinescul creatio, creationis (ac.
creationem), care este considerată ziua creări sau a facerii lui Iisus, ”în unele cărți bisericești
mai vechi, Cazanii din secolul al XVII, este numită Sărbătoarea Născutului”1. În două
dicționare vechi: Dicţionarul explicativ al limbii române,2 cât și Dicţionarul limbii române
moderne3 se arată că acest cuvânt se traduce cu „naştere”. Au existat voci care s-au ridicat
împotriva sensului de creatio, deoarece era pericolul de a cădea în erezia ariană, care spunea
că Iisus este o creatură, că a fost un timp când El nu exista. Datorită acestei erezii care
amenința întreg Imperiu Roman a fost numită ”Sărbătoarea Născutului”, pentru a arăta
importanța Nașterii Fiului lui Dumnezeu mai înainte de veci din Tatăl, precum și Nașterea
Sa istorică ca om din Fecioara Maria. Totuși, termenul poate avea și înțelesul de creare sau
recreare omului și a întregului cosmos prin Naștera lui Iisus. Așa cum se vedea în icoana
Nașterii se recreează lumea prin Iisus Hristos la care ia parte atât lumea spirituală a

1
Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Știința, Chișinău, 1993, p. 25.
2
***,Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1975, p.
206
3
***, Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1958, p. 195
 îngerilor, cât și lumea materială, păstrori, animale, stele etc. Așadar, se poate observa că
acest cuvânt este pus permanent în legătură cu Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Așa cum precizează Al. Graur și Al Rosetti cuvântul Crăciun se găsește numai pe teritoriile
apropriate ale țării nostre, ceea ce arată că în cazut acesta slavii au împrumutat de la noi termenul și
nu invers, ceea ce este încă o dovadă în plus asupra pătrunderii creştinismului la noi încă din
vremea când Dacia era provincie romană.

Sarbatoarea Christi Natalis, Nativitas Domini, a fost primita din Apus si in Bisericile din Rasarit cu
termenul tradus "Nasterea lui Hristos" sau "Nasterea Domnului".

O data cu generalizarea sarbatorii individualizate a Nasterii Domnului - Dies Natalis, Nativitas

Domini, Christi Natalis - la 25 decembrie in Bisericile din tot Imperiul Roman din a doua jumatate a
secolului al IV-lea si in secolul al V-lea, prima mare sarbatoare bisericeasca a anului se muta de la 6
ianuarie la 25 decembrie, luand cu ea si atributele de An Nou, "Craciunul fiind socotit in popor
drept An Nou - pana astazi, - avand unele caractere ce amintesc in chipul cel mai evident
de "Kalendae Januariae".

Creaţia, cu sensul de dies creationis Christi, are corespondent termenul neogrecesc „Ta Hristugena
(τά χριστούγεννα)”[20] – „la native de Jesus Christ”.[21]