Crucea - instrumentul de tortura datator de viata

Mareste imaginea.

Crucea este recunoscuta ca fiind unul dintre cele mai importante simboluri ale crestinatatii. In vechime, latinii foloseau

pentru cruce termenul "crux“, iar grecii  "stavros“,  desemnand  in primul rand stalpul vertical, fara partea orizontala, pe care erau

rastigniti cei condamnati la moarte. Acest instrument de tortura la pagani a fost sfintit prin sangele Mantuitorului rastignit,

devenind pentru crestini obiect sfant si datator de viata. Pentru crestinul ortodox crucea este, in acelasi timp, simbol al

rascumpararii omului si obiect de cult.  El vede si cinsteste in aceasta, deodata: jertfa Fiului lui Dumnezeu; lemnul crucii pe care

s-a rastignit Domnul, deci altarul Sau de jertfa; semnul crucii, semn al "Fiului Omului" si al crestinului in acelasi timp, cu care

insemnandu-ne ca si cu o pecete, aratam participarea noastra la jertfa sfintitoare a lui Hristos.

Crucea si originea ei antica

Semnul crucii a fost folosit ca simbol sacru, sub o forma sau alta, de catre multe popoare pagane, cu mult timp inaintea aparitiei

crestinismului. In paganism acest simbol avea semnificatii mitice, fiind semnul prin care oamenii exteriorizau legatura cu fortele
supranaturale. Potrivit cercetatorilor crucea si-a avut originea printre babilonienii din Caldeea antica si a fost folosita ca simbol al

zeului Tamuz. Inca din epoca bronzului semnul crucii era folosit de multe popoare ale Europei, ca simbol al consacrarii, si era

pus pe obiectele legate de nou-nascuti. De asemenea, simbolul crucii a fost folosit in civilizatia ariana ca reprezentare mistica a

luminii zeilor sau a focului sacru si chiar a soarelui. Oamenii de stiinta ai antichitatii considerau centrul unirii pamantului cu cerul

ca fiind mijlocul universului. Cele patru brate ale crucii indicau cele patru puncte cardinale.

Crucea in Vechiul si Noul Testament

Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ne dau marturii atat despre preinchipuirea Sfintei Cruci, inainte de rastignirea Domnului pe ea,

cat si despre actul insemnarii cu sfanta Cruce, despre puterea ei divina, precum si despre talcuirea actului de insemnare a

credinciosilor crestini, cu semnul Sfintei Cruci.

Sfanta Cruce este preinchipuita de exemplu, in Vechiul Testament, de "pomul vietii", care a rasarit din pamant, din porunca lui

Dumnezeu, in mijlocul raiului pamantesc, alaturi de "pomul cunostiintei binelui si raului" (cf. Facere 2, 9). " Pomul vietii" este

denumirea metaforica a sfintei Cruci, denumire care apare, cum se vede, chiar pe primele pagini ale Sfintei Scripturi. Acest lucru

il infatiseaza ea, atat in scris in cartile de slujba divina, cat si in mod plastic, in pictura.
Moise a trecut poporul Israel prin Marea Rosie in mod minunat, prin puterea divina a crucii, si l-a scapat de robia politica

egipteana, conducandu-l la libertate. El a ridicat toiagul, si a intins mana sa, drept inainte, peste mare, a despartit apele marii, in

doua, si evreii au trecut marea ca pe uscat. Cand au intrat si egiptenii in mare, pe acelasi drum uscat, ca sa-i inrobeasca, din nou,

pe evrei, Moise, tot din porunca lui Dumnezeu, a intins iarasi mana cu toiagul, si a facut semnul de intretaiere al liniei drepte, pe

care o schitase la despartirea apelor marii. Apele s-au impreunat, si egiptenii au fost inecati, in mijlocul marii (vezi Iesirea 14, 21-

27).

De asemenea, binecuvantarea patriarhala, pe care a dat-o Iacob, cu mainile, celor doi fii ai lui Iosif, Efraim si Manase,

binecuvantare data cu mainile incrucisate, a preinchipuit sfanta cruce, cu peste 1500 de ani inainte de Hristos. "Israel (Iacov),

inadins, si-a incrucisat mainile si i-a binecuvantat.

Noul Testament ne prezinta, mai explicit decat Vechiul Testament, dumnezeiasca invatatura despre importanta Sfintei Cruci.

Crucea este altarul divin real si istoric al crestinismului, altar pe care Domnul Hristos S-a adus, "o data, jertfa, ca sa ridice

pacatele multora" (Evrei 9, 28). Crucea este "puterea lui Dumnezeu" (I Cor. 1, 18), pentru cei ce voiesc sa se mantuiasca, adica

pentru cei ce cred. Cu puterea divina a crucii se lauda Sfantul Apostol Pavel, in slabiciunile sale omenesti si in necazurile si

stramtorarile pe care le indura (cf. Gal. 6, 14). Ea este "pecetea divina" de pe fata dreptcredinciosilor, pecete prin care acestia au

scapat si scapa de urgiile vrajmasilor vazuti si nevazuti.

Tot in Noul Testament Crucea apare semn al Fiului Omului, la a doua venire. Insusi Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai, care

doreau sa afle timpul celei de a doua veniri a Lui, precum si timpul sfarsitului Lumii (Matei 24, 3) ca, intre semnele care vor fi,

"atunci se va arata pe cer" (si) "semnul Fiului Omului" (Matei 23, 30), adica Sfanta Cruce.
Crucea in cultul crestin

Descoperirile arheologice din Palestina au aratat ca semnul Crucii a fost folosit chiar de prima comunitate crestina din Ierusalim.

Printre primele lucrari in care crucea apare ca simbol crestin cu semnificatii mistice, legate de mantuirea oamenilor adusa de

rastignirea lui Hristos, amintim „Octavius“ a scriitorului crestin Minucius Felix, scrisa la sfarsitul secolului al doilea. Apoi,

crucea apare ca semn crestin si la Clement al Alexandriei, care vorbeste despre „semnul Domnului“, care a fost prefigurat de

litera numarul 318 de la Facere 14:14, asa cum se explica si in Epistola lui Barnaba. Pentru numarul 300, s-a folosit litera „T“ din

alfabetul ebraic, fiind evidenta asemanarea cu semnul crucii, iar pentru  „18“, s-au folosit primele doua litere ale numelui „Iisus

Hristos“ (IH), ceea ce arata legatura dintre Hristos si Cruce.

Ιncepand din sec. IV, cinstirea Crucii s-a generalizat, manifestandu-se public si intrand in cultul divin oficial al Bisericii. La

aceasta au contribuit si minunea aparitiei pe cer a semnului crucii, care incurajeaza pe Constantin cel Mare in lupta cu Maxentiu,

pe care il biruieste, punand-o ca emblema pe steaguri, iar apoi pe actele oficiale si chiar pe monede si interzicand a mai fi

rastigniti pe cruce condamnatii la moarte.

Alta minune a fost descoperirea Crucii Mantuitorului (anul 326), chiar pe locul rastignirii Lui. Sfanta Elena, mama imparatului

Constantin cel Mare, a inaltat o mare biserica pe locul calvarului (biserica Sfantului Mormant) si alta pe locul unde s-a aflat

Crucea rastignirii (Basilica Sfintei Cruci), unde a fost sfintita in ziua de 13 sept., anul 335, cand a inceput si venerarea Sfintei

Cruci in cultul crestin.

In anul 431 s-au introdus crucile in biserici si in incaperi, iar folosirea crucilor pe turle nu a aparut decat prin 586. In secolul VI,

imaginea crucifixului a fost autorizata de biserica de la Roma.

Invatatura Bisericii despre cultul Sfintei Cruci a fost formulata de sinodul VII ecumenic de la Niceea (787) si completata de

sinodul local de la Constantinopol (869), cand s-a stabilit si doctrina despre cinstirea Sfintelor icoane: cinstirea Sf. icoane, a

Sfintei Evanghelii si a Sfintei Cruci trebuie sa fie egala.

In Biserica Ortodoxa cultul Sfintei Cruci se manifesta prin sarbatorile inchinate ei. Dintre acestea amintim: Inaltarea Sfintei Cruci

(Ziua Crucii sau Carstov), la 14 septembrie, Duminica Crucii (Duminica a treia din Postul Pestelui), Scoaterea cinstitului lemn al

Sf. Cruci ( 1 august ) si Aratarea semnului Sfintei Cruci Imparatului Constantin (7 mai).

Traditia rasariteana celebreaza mereu Crucea in slujbele speciale (Acatistul Sfintei Cruci, rugaciuni si imne, cantari din Octoih

pentru cele doua zile de post din saptamana) compuse in cinstea si lauda ei, ca pe o fiinta vie. E invocata ca fiind dumnezeiasca,

teologica, ca sursa a puterii datatoare de viata, ca inepuizabila in sensul ei.

Dovada cultului crucii in pietatea poporului sunt crucile memoriale si troitele de lemn si piatra, presarate la rascruci, pe drumurile

tarii. Semnul crucii facut pe frunte este unul dintre riturile cele mai vechi ale Bisericii. Acesta este primul gest crestin pe care il

invata copilul inca din primii ani ai sai, semn fara care omul credincios nu-si incepe ziua de munca, nu se aseaza si nu se scoala

de la masa si cu care se culca linistit pentru somnul de noapte. Marturisirea dreptei credinte este Sfanta Cruce, prin care

credinciosii recunosc unitatea divina in Sfanta Treime si cred in jertfa mantuitoare a lui Hristos, Care pe cruce S-a rastignit pentru

mantuirea neamului omenesc.

     

In Biserica Ortodoxa Romana, numai arhiereul are dreptul de a purta permanent crucea pectorala (pe piept). Acest drept se poale

acorda ca o distinctie si preotilor cu rangul onorific cel mai inalt (iconom-stavrofor). Crucea pectorala este o insigna a demnitatii

arhieresti, un simbol al crucii lui Hristos prin care a fost biruit pacatul. Cand arhiereul slujeste isi pune crucea si rosteste cuvintele

din Sf. Evanghelie: “Zis-a Domnul: Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie"

(Marcu 8,34).

Crucea - cele mai raspandite forme

Se cunosc circa 400 de forme de cruci, dintre care amintim pe cele mai raspandite:

Crucea „Tau“, in forma de „T“ este cunoscuta in mod deosebit ca fiind „crucea din Egipt”, adesea reprezentata cu un cerc sau un

oval deasupra ei.

Crucea latina (crux immissa) cu brate inegale (latura verticala mai lunga), este forma cea mai raspandita la ora actuala. Potrivit

traditiei este crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul.

Crucea decussata - crucea in forma de ,X", pe care a fost rastignit Sf. Andrei, primul dintre apostolii Domnului, care a fost si in

partile noastre, in Scitia Minor (Dobrogea), unde a propovaduit crestinismul (sec. I);

Crucea gammata (lat. crux gammata) - asemanatoare cu "gamma" Γ (litera mare a treia din alfabetul grec), cruce denumita

svastica (cuv. sanscrit) = incarligata, cunoscuta din cele mai vechi timpuri in Orientul indepartat (China) si in Europa, fiind

socotita simbolul soarelui in miscare si ca semn tutelar al bogatiei si mantuirii. Acest semn a fost folosit si de crestini, inca din

sec. IΙΙ, ca forma ascunsa a crucii crestine (de teama persecutiilor). Sapaturile arheologice de la noi au descoperit crucea gammalt

pe monumente si obiecte funerare (vase) din sec. ΙV-VI pana in epoca feudala.
Crucea monogrammatica (lat. monogrammus; gr. μονογραμμοσ; - monogrammos = figura din linii) - semn ce reprezinta o cruce

verticala asemanatoare cu litera „rho" ρ, din alfabetul grec, care combinat cu literele „iota" I si „chi" X , tot din alfabetul grec, au

format o monograma pe care crestinii au preluat-o ca modalitate de a desemna numele lui Iisus Hristos. Acest semn se intalneste

pe multe monumente si inscriptii descoperite la noi - la Tomis, Callatis (Mangalia), Histria si Dinogetia (in nordul Dobrogei),

Biertan (Ardeal). Aceasta monograma crestina s-a numit si constantiniana.

Radu Alexandru

Pomul din care a fost facuta Sfanta Cruce

Mareste imaginea.

Potrivit traditiei crestine, Sfanta Cruce ar fi fost lucrata din trei feluri de lemn: cedru, chiparos si maslin sau chiparos, ulm si

merisor. Acest lucru se intemeiaza pe urmatoarea profetie: "Marirea Libanului, chiparosul, ulmul si merisorul la tine vor veni, cu

totii laolalta, ca sa impodobeasca locasul cel sfant al Meu, si Eu voi slavi locul unde se odihnesc picioarele Mele" (Isaia 60, 13).

Acest "loc" unde se odihnesc picioarele Domnului a fost interpretat ca fiind postamentul de la baza Sfintei Cruci.

"Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui; sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul; sa piara cum piere fumul;

cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul

Crucii si zic cu veselie: Bucura-te, preacinstita si de viata facatoarea Crucea Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce

S-a rastignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, si S-a pogorat la iad si a calcat puterea diavolului si te-a daruit noua pe tine,

cinstita Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmasului. O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi cu Sfanta

Doamna Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu, si cu toti sfintii in veci. Amin!"

Pomul din care a fost facuta Sfanta Cruce

Potrivit traditiei locale, Manastirea Sfanta Cruce din Ierusalim a fost zidita pe locul de unde a fost taiat copacul din care a fost

facuta Sfanta Cruce a Mantuitorului. Se mai crede ca tot aici a fost inmormantat Adam, cu toate ca exista si alte cateva traditii

legate de locul de inmormantare al acestuia, una dintre ele identificand locul cu piatra de pe Golgota, pe care a fost inaltata Sfanta

Cruce.
  

Pomul Sfant, potrivit traditiilor locale, care au si fost infatisate in icoanele zugravite in capela manastirii amintite, a avut la

origine trei seminte (maslin, chiparos si cedru) pe care Avraam i le-a dat-o lui Lot. Luand semintele, Lot le-ar fi plantat langa

cortul sau, udandu-le numai cu apa din Iordan. Din aceste seminte ar fi crescul un capac cu trei tulpini, care a fost folosit mai apoi

pentru facerea Sfintei Cruci, pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos.

Locul exact al radacinii Pomului celui Sfant se afla in incinta manastirii, intr-o capela subterana, fiind incadrat cu marmura si

bronz. Prin partea stanga a bisericii, o usa conduce, printr-un culoar stramt, la camera cu pricina. In aceasta capela sunt asezate

mai multe icoane ce infatiseaza istoria Copacului: Lot, scapand din Sodoma; Avraam, dand lui Lot cele trei seminte; Lot,

plantand semintele; Lot, udand Copacul Sfant, cu apa din Iordan; taierea Copacului si cararea acestuia spre Golgota; pironirea pe

Cruce a Mantuitorului, in vederea soldatilor romani, a Maicii Domnului si a Mariei Magdalena; Rastignirea Mantuitorului Iisus
Hristos.
  

Aceasta traditie, prezenta astazi in Ierusalim, si-ar avea inceputul prin secolul al XIII-lea, cand episcopul romano-catolic Jacopo

de Voragine, din Geneva, o consemneaza in cartea "Legenda de Aur". Acesta, in legenda numita "Viata lui Adam", spune ca Set

ar fi asezat trei seminte diferite in gura lui Adam, mai inainte de a-l ingropa, iar din acestea ar fi crescut acei un pom cu trei

tulpini, una de cedru, una de chiparos si alta de maslin, din care a fost confectionata Crucea Mantuitorului. Set ar fi avut cele trei

seminte de la un inger care pazea portile raiului.

In alta legenda, acelasi autor apusean spune ca Sfanta Cruce ar fi fost confectionata dintr-un lastar provenit din "pomul

cunoasterii binelui si a raului", din care a mancat Adam. Acest lastar ar fi fost plantat de catre Set pe mormantul tatalui sau,

Adam, unde ar fi ramas pana in vremea regelui Solomon. In vremea regelui Solomon, din copacul cu pricina s-ar fi construit un

pod deosebit, pentru a permite trecerea peste o mlastina a reginei din Saba. Traditia mai spune ca regina, simtind un fior in inima

ei, cand a pasit pe acel pod, ar fi ingenuncheat si l-ar fi sarutat. Mai apoi, i-ar fi spus regelui ca prin acel lemn se va intari o noua

imparatie, profetind astfel Imparatia lui Hristos. Neintelegand ce inseamna aceasta, regele ar fi luat lemnul si l-ar fi ingropat pe

un munte, in apropiere de Ierusalim. In vremea Mantuitorului, acel lemn a fost ales pentru Sfanta Cruce, caci parea al nimanui si

foarte rezistent.

Potrivit unei alte traditii, cei trei copaci din care a fost facuta Sfanta Cruce, care au crescut intr-o singura tulpina in conditii

necunoscute, au fost folositi pentru a construi Templul din Ierusalim. In vremea lui Irod, cand Templul a fost reconstruit, lemnul

respectiv, care nu isi mai gasea locasul in noua constructie, ar fi fost lasat intr-o magazie laturalnica. Apoi, cand s-a hotarat

rastignirea lui Iisus Hristos, iudeii ar fi luat acest lemn greu si nefolositor si ar fi facut din el Sfanta Cruce.

Lemnul Sfant, dupa Rastignire

Dupa coborarea de pe Cruce, Sfanta Cruce, impreuna cu celelalte doua cruci, a fost luata de soldati si aruncata intr-o cisterna de

apa din apropiere. Cu timpul, cisterna sapata in piatra s-a dezafectat, iar oamenii au inceput sa arunce in ea gunoiul. Dupa

aproape trei secole, in anul 326, cand Sfanta Imparateasa Elena, mama Sfantului Imparat Constantin cel Mare, a inceput sa caute

Sfanta Cruce, aceasta a poruncit sa se sape in jurul Ierusalimului. Se marturiseste ca, fiind aflate cele trei cruci, Sfanta Cruce a

putut fi diferentiata de celelalte doua prin puterea de tamaduire pe care o avea asupra celor bolnavi.

Lemn din Sfanta Cruce a fost daruit mai multor manastiri si catedrale din lume, ca binecuvantare, iar o mare bucata a fost asezata

in Biserica Invierii, din Ierusalim, sfintita in ziua de 13 septembrie 335. Cinstirea Sfintei Cruci a fost asezata in ziua de 14

septembrie, cand aceasta a fost inaltata inaintea poporului si scoasa spre inchinare, de catre Sfantul Macarie, episcopul

Ierusalimului.

Teodor Danalache
  

Despre autor