Cultul Sfintei Cruci n crestinism

Istoria si formele lui de manifestare

Printre cele dinti si mai importante obiective ale cultului nostru relativ (de veneratie) se afl Sfnta Cruce, instrument binecuvntat al rscumprrii obstesti si individuale a oamenilor. Obiect de tortur si de groaz pentru pgni, ca si pentru evrei (''Blestemat este cel ce spnzur pe lemn ...''. Deut XXI, 23 si Gal. III, 13), Crucea a fost sfintit prin sngele dumnezeiesc scurs pe dnsa si a devenit instrument de mntuire, obiect de cinstire, semn distinctiv si pricin de mndrie si de laud pentru crestini. ''Cuvntul de cruce este sminteal pentru iudei, nebunie pentru pgni, dar pentru noi (crestinii) mntuire,'' spune Sf. Apostol Pavel (1 Cor. I, 18, 23). De aceea, spune el n alt parte, ''mie s nu-mi fie a m luda dect numai n Crucea Domnului nostru Iisus Hristos ...'' (Gal. VI, 14. Comp. si Col. I, 20 si II, 14; Efeseni II, 16 s.a.). nc de la nceput s-a acordat deci un cult religios Sfintei Cruci, ca oricrora dintre sfintele relieve care aduceau aminte de jertfa mntuitoare a Domnului. Crucea este, ntr-adevr, cel dinti obiect sfnt al religiei noastre, pe care istoria ni-l nftiseaz clar ca bucurndu-se de un cult relativ. Este adevrat c Crucea originar - aceea pe care s-a rstignit Domnul - din pricina mprejurrilor istorice vitrege, care caracterizeaz istoria crestinismului primar, va rmne pentru un timp dat uitrii si ngropat sub temeliile templului pgn, prin a crui zidire mpratul Adrian cuta s acopere urmele materiale ale evenimentului Crucificrii si nvierii lui Hristos. Dar cinstirea semnului sfnt al Crucii era asa de general n primele trei secole, nct ea nu avea adversari dect pe pgni. ntr-adevr, unul dintre obiectivele atacurilor pgne mpotriva religiei celei noi era ''adorarea'' crucii de ctre crestini care scandaliza mentalitatea pgn si pe care pgnii, nentelegnd-o, o rstlmceau si o denaturau, numind n derdere pe crestini adoratori ai Crucii (spaurolatrai, crucicolae). Dar tocmai atacurile acestea constituie astzi dovezi indirect despre existenta unui cult crestin al Crucii n acea vreme. Apologetii crestini din secolele II si III sunt nevoiti s rspund si s restabileasc adevrul, justificnd cinstirea Crucii; asa fac, de exemplu, Tertulian, Minucius Felix, Origen s.a. Ceva mai trziu (sec. IV), printre ultimii si cei mai nversunati adversari ai Crucii, l aflm pe impratul Iulian Apostatul, care reprosa crestinilor: ''Voi venerati lemnul gol al Crucii, fcnd semnul ei pe frunte si nscriindu-l la intrarea caselor voastre ...''. Dar nu lupsesc nici dovezile directe despre ncrederea, cinstea si respectul cu care crestinii nconjurau Sfnta Cruce n primele trei secole. Pe la sfrsitul secolului II si nceputul secolului III, Tertulian numeste pe crestini cinstitori ai Crucii (Crucis religiosi). Cele mai vechi acte martirice arat pe martiri pecetluinduse cu semnul Sfintei Cruci n clipele dureroase ale judectii si ptimirii lor sau nchinndu-se spre locul n care le apare Sfnta Cruce n viziunile lor. Un mod de a exprima pretuirea fat de Sfnta Cruce era ntrebuintarea deas a semnului ei n numeroase mprejurri si momente din viata crestinilor (la desteptarea din somn, la culcare, la mas, la munc etc.), despre care ne ncredinteaz, de ex., Tertulian si Origen, precum si purtarea ei ca amulet protectoare de ctre crestini. Trecnd de la textele literare la monumente, arheologia ne arat ct de des era reprezentat semnul Sfintei Cruci n inscriptii, picturi, sculpturi, gravura obiectelor portative (pe relicvarii, bijuterii, lmpi, inele, monezi, sigilii etc.), dintre care multe s-au pstrat pn azi. Din pricina situatici speciale a crestinismului n primele trei secole, semnul Sfintei Cruci e reprezentat ns, de obicei, pe cele mai vechi monumente, n

forme deghizate sau n simboluri, ca de ex., ancora, tridentul, litera greceasc T (Crux commissa) sau monogramul, n diferitele lui variante (Crux decussata, C sau CI etc.), care se ntlnesc pe numeroase monumente funerare din epoca persecutiilor. Prima reprezentare sigur datat a Crucii pe un monument crestin apare incizat pe peretele unei case din Herculanum, nainte de anul 79; alta o gsim mai trziu n inscriptia de pe un altar din Palmiria, din anul 134. n inscriptiile si epitafele din picturile catacombelor gsim de vreo 20 de ori semnul Crucii, iar ultimele descoperiri arheologice din Palestina ne-au adus noi mrturii csemnul crucii era folosit ca simbol crestin pe osuarele din necropolele apartinnd chiar membrilor primei comunitti crestine din Ierusalim. Din sec. IV nainte, cinstirea Crucii din devotia particular crestin ia o mare dezvoltare si ncepe s se manifeste n chip public, trecnd n cultul obstesc si oficial al Bisericii. La aceasta au contribuit ndeosebi dou evenimente istorice: Cel dinti e aparitia minunat pe cer a semnului Crucii, prin care mpratul Constantin cel Mare cstig biruinta mpotriva lui Maxentiu (312); faptul acesta determin pe mprat si pe succesorii lui s desfiinteze prin legi speciale pedeapsa rstignirii pe cruce, obisnuit pn atunci la romani. De aici nainte, semnul Crucii ia locul vechilor embleme pgne (dragonul sau altele) pe steagurile ostasilor (labarum), pe scuturile lor, pe diademele si sceptrul mpratilor, pe monezi si acte oficiale, pe diptice etc.; l gsim ns si pe monezi ale regilor din provinciile periferice ale imperiului, crestinate mai de mult, cu un secol naintea lui Constantin cel Mare. Al doilea fapt determinant n evolutia ulterioar a cultului Sfintei Cruci a fost descoperirea (dezgroparea) Crucii originare, pe care a fost rstignit Domnul; descoperirea a avut loc pe la 326 si se datoreste struintelor Sfintei Elena, conform unei traditii pioase, consemnat la multi scriitori si Printi bisericesti din secolele IV-V, ca de ex., istoricul Eusebiu, Sf. Chiril al Ierusalimului, Sf. Ambrozie, Fer. Ieronim, Teodoret, Rufin, Socrate Scolasticul, Sozomen s.a. Toti acestia vorbesc si despre cultul dat att Sfintei Cruci ntregi ct si prticelelor ei, dispersate n lumea ntreag nc din sec. IV, precum atest Sf. Chiril al Ierusalimului; acestea erau mult cutate, mbrcate n aur si argint si purtate la gt, ca o bijuterie de mare pret, spun Sf. Ioan Gur de Aur si Sf. Paulin de Nola. ''Intreaga Biseric din toat lumea venereaz cuiele cu care a fost tintuit Hristos si lemnul cinstit al Crucii,'' spune diaconul Rusticus. ndat dup descoperirea adevratei Cruci, cinstirea ei a fost ncadrat n cultul liturgic al Bisericii. Punctul de plecare al acestui cult public si oficial al Sfintei Cruci a fost sfintirea din 13 septembrie 335 a marii biserici zidite de mpratul Constantin cel Mare pe locul Calvarului si al ngroprii Domnului (vestita biseric a Sfntului Mormnt, sau Martyrion, cu basilica Sfintei Cruci), n care a fost depus, tot atunci, spre pstrare, cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperit de curnd. Vederea, atingerea si cinstirea acesteia deveni unul din obiectivele de cpetenie al multimilor de pelerini care ncepur s se ndrepte de acum nainte ctre Locurile Sfinte. Expunerea (artarea) si venerarea liturgic (public si solemn) a Sfntului Lemn avea loc la nceput de dou ori pe an: o dat la 13 septembrie (ziua n care, precum spune pelerina apusean Egeria, a fost aflat Sfnta Cruce) si a doua oar n Vinerea Patimilor. Ceremoniile sfinte care aveau loc n aceste dou zile la Ierusalim le descrie pe larg, spre sfirsitul secolului IV, pelerina Egeria. Mai trziu, din pricina afluentei crescnde a credinciosilor, venerarea general, solemn, a Sfintei Cruci se fcea n trei zile consecutive din Sptmna Patimilor: Joi, Vineri si Smbt. Restituirea Sfintei Cruci, furate la 614 de ctre regele Chosroes al persilor, si depunerea ei solemn (la 629-630) de ctre mpratul Heraclius n biserica Sf. Mormnt din Ierusalim adug o nou strlucire cultului public al Sfintei Cruci. Dup cinci ani (634), din pricina pericolului crescnd al invaziilor arabe

asupra Pmntului Sfnt, tot mpratul Heraclius aduce Sf. Cruce la Constantinopol, depunnd-o n Biserica Sf. Sofia. Prti mici din ea se afl mprstiate n toat lumea crestin (unele din ele ajungnd si n tara noastr). Prin veacurile VII-VIII, ceremonia liturgic a expunerii si venerrii publice si solemne a Sfintei Cruci, din Vinerea Patimilor, a fost importat si n Apus. Ct priveste ntrebuintarea general a semnului Sfintei Cruci si veneratia obsteasc de care se bucur el n toat lumea crestin din secolele III-IV nainte, e amintit de numerosi Sf. Printi si scriitori bisericesti, dintre care amintim pe: Clement din Alexandria. Sf. Ciprian, Origen, Sf. Ioan Gur de Aur, Asterie al Amasiei, Teodoret, Fericitul Augustin s.a. Dup ncetarea persecutiilor, Crucea disimulat n simboluri si Crucea monogramatic cedeaz cu ncetul locul Crucii simple, latine () sau grecesti (). Din sec. V nainte, pietatea artistilor crestini ncepe s mpodobeasc figura Crucii cu flori si piese scumpe (Crux gemmata), asa cum o ntlnim n desene din catacombe, n celebrele mozaicuri din basilicile italiene zugrvite n acest timp (San Vitale, Sant'Apolinarie Nuovo si Mausoleul Gallei Placidia din Ravena, Sf. Pudentiana din Roma s.a.), sau pe sarcofagele pstrate n muzeul Lateran din Roma. Din sec. VI nainte, devine frecvent Crucifixul (Crucea cu chipul Mntuitorului rstignit pe dnsa), care lu o mare dezvoltare mai ales n arta si pietatea apusean. Legi ale mpratilor Teodosie si Valentinian au interzis sculptarea, pictarea sau gravarea semnului Sfintei Cruci n locuri necuviincioase sau n care ar fi riscat s fie profanat prin clcarea cu picioarele, ca de ex., pe pardoseala bisericilor, dispozitie pe care mai trziu a consfintit-o si Sinodul trulan (692), prin canonul 73. Sinodul VII ecumenic (Niceea 787), completat de sinodul local din Constantinopol de la 869, formuleaz apoi oficial doctrina exact a Bisericii n ceea ce priveste cultul Sfintei Cruci si al sfintelor icoane, preciznd c cinstirea dat icoanelor trebuie s fie egal cu cea dat Sfintei Evanghelii si Sfintei Cruci. Dup aceast epoc, cinstirea Sfintei Cruci lu un mare avnt si constatm, mai ales n cultul bizantin, noi forme si mijloace de a se manifesta, ca de ex., slujbele speciale alctuite n cinstea si spre lauda ei (ca Acatistul Sfintei Cruci, vezi Ceaslovul Mare), care se adugar la cele mai vechi, ale srbtorilor nchinate Sfintei Cruci, sau diferitele rugciuni si imne (canoane, condace, stihuri, tropare etc.), compuse de inspiratii imnografi n acelasi scop si ncadrate treptat n rnduiala diferitelor slujbe sfinte din crtile ortodoxe de slujb. Asa sunt, de ex., cintrile din Octoih, pentru cele dou zile ale sptminii care au fost nchinate amintirii si cinstirii deosebite a Sfintei Cruci si a Patimilor, adic Miercurea si Vinerea. Prezenta nelipsit a Sfintei Cruci n toate lucurile scumpe evlaviei crestine: n sfintele locasuri (mai ales n sfntul altar si deasupra tmplei sau catapetesmei), n casele credinciosilor, la mormintele mortilor din cimitrie, la margini si rspntii de drumuri sau n locuri unde s-au ntmplat nenorociri ori fapte memorabile (crucile memoriale sau troitele de lemn sau de piatr, asa de larg rspndite mai ales la noi, romnii), constituie o alt dovad a pretuirii si respectului cu care evlavia ortodox a nconjurat totdeauna semnul sfnt al Jertfei Domnului si al mntuirii noastre. Cinstirea Sfintei Cruci n pietatea crestin particular si n cultul liturgic (public) al Bisericii s-a manifestat, precum am vzut pn acum, prin numeroase forme, ca de ex.: facerea semnului Crucii sau nchinarea si invocarea ei n diverse mprejurri si momente, venerarea lemnului Sfintei Cruci, pelerinajele, zidirea de biserici nchinate Sfintei Cruci, ca cele ridicate n sec. IV la Jerusalim si Roma, cuvntri si imne de laud n cinstea Sfintei Cruci s.a. Dar cea mai important form este aceea a srbtorilor, adic a zilelor liturgice anume ornduite de Biseric spre venerarea (cinstirea si nchinarea) Sfintei Cruci, despre care am si pomenit, pe scurt, pn acum, referindu-ne la trecut.

II. Srbtorile Sfintei Cruci n cultul ortodox Cea mai veche si mai important dintre srbtorile ortodoxe nchinate cinstirii Sfintei Cruci este nltarea Sfintei Cruci (''UfwaiV Vou staurou sau Etauroyyaueia, Vozdvijenie Kresta), la 14 septembrie, pe care, precum am vzut, unii o numr ntre praznicele mprtesti. n aceast zi srbtorim de fapt amintirea a dou evenimente, deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci, despre care am pomenit mai nainte, si anume: Aflarea Crucii pe care a fost rstignit Mntuitorul si nltarea ei solemn n vzul poporului, de ctre episcopul Macarie al Ierusalimului, n ziua de 14 septembrie din anul 335. Aducerea sau ntoarcerea Sfintei Cruci de la persii pgni, la anul 629, pe timpul mpratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste n biserica Sfntului Mormnt (a Sfintei Cruci) din Ierusalim, dup ce patriarhul Zaharia a nltat-o n vzul credinciosilor, la 14 septembrie 630. Dup mrturia unei cronici anonime, srbtoarea nltrii Sfintei Cruci ar fi luat fiint n anul 335; n acel an, n ziua de 13 septembrie, a avut loc sfintirea celebrei basilici construite de mpratul Constantin cel Mare deasupra mormntului Domnului (Marturiou, Martyrium), iar a doua zi, fiind adunati acolo cu acel prilej multi episcopi si credinciosi, episcopul Macarie al Ierusalimului a artat, pentru prima dat, de pe amvonul bisericii, sfntul lemn al Crucii Rstignirii, pentru ca s-l vad si s-l venereze toti cei de fat. De atunci a rmas definitiv ziua de 14 septembrie ca srbtoare a ''nltrii'' sau ''Artrii'' Sfintei Cruci. Cu timpul, srbtoarea principal de la 13 septembrie, adic aniversarea anual a sfintirii bisericii lui Constantin, care prilejuise nltarea solemn a Sfintei Cruci, a rmas n umbr si, desi a fost celebrat prin slujba zilei, care figureaz nc n Mineiul ortodox pe septembrie (la ziua de 13), ea a rmas ca o simpl inainte-prznuire a srbtorii nltrii Crucii, de a doua zi (14 septembrie), pe care a trecut accentul principal. La aceasta s-a adugat si amintirea aflrii Sfintei Cruci, care se srbtorea pn atunci la date diferite: la unii n Vinerea Patimilor, la altii n Lunea Pastilor. Cu toate c pelerina apusean Egeria afirm c aflarea Crucii a avut loc n aceeasi zi n care s-a sfintit biserica Sfntului Mormnt, adic la 13 septembrie, se pare c, la nceput, Aflarea Sfintei Cruci si nltarea Sfintei Cruci au fost srbtori separate si serbate la date diferite, asa cum, de altfel, le gsim nc pn astzi la unele popoare crestine. Astfel, pe cnd nltarea Sfintei Cruci se srbtoreste pretutindeni (inclusiv la catolici) la 14 septembrie, Aflarea Sfintei Cruci e srbtorit n Biserica apusean la 3 mai: Inventio Sanctae Crucis, srbtoare care asociaz cultul Crucii cu Festivittile pascale, fiind la origine aniversarea anual a sfintirii basilicii Sfintei Cruci din Roma, zidit de Sfnta Elena n amintirea Crucii salvatoare, care se artase pe cer fiului ei. Aici Sf. Elena a adus apoi o parte din lemnul Sfnt al Crucii descoperite de ea, care se pstreaz pn acum. La abisinieni si n Biserica din Alexandria, Aflarea Crucii se serbeaz la 4 mai, iar la copti si la arabi la 6 martie. Ca o reminiscent a vechii srbtori a Aflrii Sfintei Cruci (de la 6 martie), trebuie privit n calendarul ortodox de azi Duminica a treia din Presimi, numit a Sfintei Cruci. Fiind srbtoare de origine palestinian, la nceput nltarea Sfintei Cruci avea un caracter local. Serbarea ei era limitat la Ierusalim, unde, precum am vzut, se pstra lemnul Crucii Rstignirii, de la descoperirea lui pn la 634 (635), cnd a fost dus la Constantinopol. Procesiunea solemn, prin care se cinstea odinioar Sfnta Cruce n Cetatea Sfnt, s-a pstrat de altfel acolo pn astzi n rnduiala slujbei din ziua de 14 septembrie. Cu timpul, srbtoarea s-a ntins si n prtile Constantinopolului (sec. V), unde ceremonialul ei a primit o nou strlucire si dezvoltare, mai ales din sec. VII, de cnd Sf. Lemn a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol (634-635), generalizndu-se treptat, pn prin sec. VI, n toat Biserica de Rsrit. n calendarul roman, srbtoarea a fost introdus de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine, iar n Biserica Armean, nltarea Sfintei Cruci face parte dintre primele cinci

srbtori mai mari si are dat variabil, fiind srbtorit n Duminica cea mai apropiat de 14 septembrie (ntre 11-17 sept.). Spre deosebire de alte praznice mprtesti, nltarea Sfintei Cruci se serbeaz cu post, pentru c ea ne aduce aminte de Patimile si moartea Mintuitorului. A doua srbtoare important a Sfintei Cruci este Duminica a treia din Postul Pastilor, numit Duminica Crucii, cu dat variabil, instituit la Constantinopol n sec. VIII. Caracteristica slujbei din acest dou srbtori principale ale Sfintei Cruci este ritualul scoaterii solemne si venerrii sau nchinrii Sfintei Cruci, care are loc ntre Utrenie si Liturghie. El nlocuieste si aminteste ceremonia liturgic a expunerii (artrii sau nltrii) solemne si a venerrii generale a Sfintei Cruci, care avea loc odinioar la Ierusalim, apoi si la Constantinopol, n Vinerea Patimilor din cultul bizantin, dar a pierdut din importanta si strlucirea de odinioar, fiind eclipsat de ritualul posterior al Prohodului; n schimb, si-a pstrat amploarea si importanta din vechime la sirieni, la coptii egipteni si la armeni. n calendarul ortodox mai avem nc dou srbtori, mai putin importante, ale Sfintei Cruci (fr serbare), si anume: Ziua de 1 august, care coincide cu nceputul postului Snt-Mriei si se numeste Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei si de viat fctoarei Cruci, n amintirea liberrii minunate a grecilor din robia saracinilor, pe timpul mpratului Manuel Comnean (sec. VII), cu ajutorul Sfintei Cruci. La Constantinopol se serba prin procesiunea cu lemnul Sfintei Cruci. n unele biserici (rusesti) se face sfintirea apei mici. Alt srbtoare (fr tinere) a Sfintei Cruci este la 7 mai, cnd prznuim pomenirea artrii semnului Sfintei Cruci pe cer n timpul mpratului Constantie (fapt petrecut probabil la 351 si relatat ntr-o scrisoare a Sfntului Chiril al Ierusalimului ctre mpratul Constantie). Slujba zilei aminteste acest eveniment, slvind Sfnta Cruce (vezi Mineiul pe mai, ziua 7). n cadrul Octoihului, avem, de asemenea, dou zile pe sptmn consacrate cinstirii speciale si permanente a Sfintei Cruci n serviciul divin zilnic al Bisericii Ortodoxe, si anume miercurea si vinerea. n aceste zile, cntrile Octoihului de la toate glasurile, care se combin cu cele ale sfintilor din Minei, cinstesc Patimile Domnului si Crucea Rstignirii, instrumentul ptimirii Lui si altarul pe care Iisus S-a adus pe Sine jertf pentru mntuirea lumii. * Pr. Prof. Dr. Ene Braniste