CULTUL SFINTEI CRUCI PLANUL LUCRARII1. INTRODUCERE22. ISTORIA CULTULUI SFINTEI CRUCI33. RAPORTUL CRUCE INVIERE64.

CINSTIREA CRUCII IN CULTUL DIVIN7A) IN CULTUL PARTICULAR7B) IN CULTUL LITURGIC8C) IN CARTILE DE CULT96. CONCLUZII15BIBLIOGRAFIE16 1. INTRODUCEREIn centrul credintei crestine sta marturisirea evenimentelor de baza din viata si opera lui Hristos, care au schimbat raportul dintre om si Dumnezeu: "Caci v-am dat, intai de toate, ceea ce si eu am primit, ca Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi, si ca a fost ingropat si ca a inviat a treia zi, dupa Scripturi" (I Cor. 15, 3-4). "Noi propovaduim pe Hristos rastignit" (I Cor. 1, 23).in propovaduirea sa si in actele sale sacramentale, Biserica, are menirea sa faca "aducere-aminte" de jertfa si invierea lui Hristos: "Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea, ca ori de cate ori veti manca painea aceasta si veti bea paharul acesta, moartea Mea veti vesti, invierea Mea veti marturisi" (Liturghia Sfantului Vasile).Hristos s-a supus mortii pe cruce dupa propria voie, dar pe nedrept, din cauza pacatului nostru: "jertfa Sa este ispasitoare, adica eficace pentru noi, numai daca, in acelasi timp noi recunoastem ca El este neinviat pentru jertfa Sa si recunoastem ca sufera pe dreptate, din cauza pacatelor noastre. Aceasta recunoastere este conditia de a primi rascumpararea data prin Cruce". Termenul grecesc corespunzator lui "cruce" (subst. stauros; verb stauroo; lat. subst. crux, verb crucifigo, "eu tintuiesc pe cruce") are sensul primar de stalp sau barna verticala, iar sensul secundar este acela de stalp folosit ca instrument de pedeapsa si executie. in Noul Testament este folosit in acest ultim sens. Substantivul apare de 28 de ori, iar verbul de 46 de ori. in Vechiul Testament nu a avut loc crucificarea infractorilor vii. Executia se facea prin omorare cu pietre. Totusi, trupurile moarte erau uneori atarnate pe lemn ca un avertisment (Deut. 21: 22-23; Ios. 10:26), iar un asemenea trup era considerat blestemat (Gal. 3:13) si trebuia coborat de pe lemn si ingropat inainte de lasarea noptii (Ioan 19:31). In afara de stalpul vertical (crux simplex) pe care victima era legata sau trasa in teapa, existau trei tipuri de cruci. Crux commisa (crucea Sf. Anton) avea forma literei "T" de tipar, iar unii cred ca era derivata de la simbolul zeului Tamuz, litera tau; Crux decussata (crucea Sf. Andrei) avea forma literei "X"; Crux immissaera crucea obisnuita, alcatuita din doua barne in forma de (+). 2. ISTORIA CULTULUI SFINTEI CRUCIDupa cum bine stim, crucea a fost un instrument de tortura din cele mai vechi timpuri. Crucificarea a fost practicata de fenicieni, de cartaginezi si mai tarziu

a fost practicata pe scara larga de romani. Numai sclavii, provincialii si infractorii de teapa cea mai joasa erau crucificati, iar cetatenii romani numai foarte rar. Crucificarea era cea mai cumplita condamnare la moarte, dupa cum relateaza Sfanta Scriptura: "trupul lui sa nu ramana peste noapte spanzurat de copac. Ci sa-l ingropi tot in ziua aceia, caci blestemat este inaintea Domnului tot cel spanzurat pe lemn si sa nu spurci pamantul tau pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l da mostenire" (Deut. 21: 23).Acesta, se pare, era motivul pentru care romanii foloseau acest mod de executie, diferit in diverse parti ale Imperiului Roman si tot acesta se pare ca a fost motivul pentru care fariseii si saducheii cerusera lui Pilat condamnarea lui Iisus la rastignire: "Cand L-au vazut deci arhiereii si slujitorii au strigat: Rasigneste-L ! Rastigneste-L !" (In. 19, 6), pentru ca El sa ramana in memoria poporului ca un blestemat. Dar lucrurile nu au iesit conforme cu planul lor ci cu planul lui Dumnezeu si asa, tocmai prin aceasta "spanzurare pe lemn", s-a implinit Scriptura, piatra pe care o nesocotisera ziditorii a ajuns in capul unghiului. Crucea a ajuns cel dintai obiect sfant al crestinilor, fiind sfintita de sangele si trupul Mantuitorului, care a suferit si a murit pe ea pentru salvarea noastra:"... a devenit instrument de mantuire, obiect de cinstire, semn distinctiv si pricina de mandrie si de lauda pentru crestini". Interesul scriitorilor Noului Testament fata de cruce nu este arheologic sau istoric, ci Hristologic. Ei sunt preocupati de semnificatia eterna, cosmica, soteriologica a ceea ce s-a intamplat o data pentru totdeauna in moartea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pe cruce. Din punct de vedere teologic, cuvantul "cruce" a fost folosit ca o descriere sumara a Evangheliei mantuirii, ca Mantuitorul Hristos "a murit pentru pacatele noastre". Astfel "propovaduirea Evangheliei" este "cuvantul crucii", "predicarea lui Hristos cel crucificat" (1 Cor. 1:17).Istoria Crucii ne-o infatiseaza ca pe cel dintai obiect sfant al religiei noastre, bucurandu-se de un cult relativ. Cinstirea Crucii devenise asa de generala in primele trei secole incat unul din motivele atacurilor impotriva religiei crestine in acea vreme era tocmai venerarea Crucii care scandaliza mentalitatea pagana si pe pagani, pe care acestia neintelegand-o, o rastalmaceau si o denaturau, numindui in deradere pe crestini cruciolani adica, Adoratori ai Crucii. Tocmai aceste atacuri pe care le adresau paganii, in lucrarile lor, crestinilor, au facut ca sa avem consemnari din cele mai vechi timpuri despre existenta cultului Crucii. Marii apologeti crestini, Tertulian, Minucius Felix, Origen si altii, s-au vazut obligati sa raspunda acestor atacuri

mentionandu-le in operele lor.Despre crestini, Caecillius spunea: "...se cunosc intre ei dupa anumite semne, ... povestesc despre un om ucis, despre lemnele unei cruci, pentru care ei fac ceremonii funerare". Pe la sfarsitul secolului II si inceputul secolului III, Tertulian numeste pe crestini cinstitori ai Crucii acestia insemnandu-se cu semnul ei sau purtand cruci ca amulete protectoare:"... Sfantul Procopiu martir din timpul persecutiilor lui Diocletian (303), purta la gat o cruce de aur si argint ... " Din cauza persecutiilor, in primele trei secole, semnul Sfintei Cruci se gaseste reprezentat sub forme deghizate sau simboluri pe foarte multe monumente: ancora, tridentul, litera greceasca T (Crux commissa) sau monogramul, in diferitele lui variante (Crux decussata, X sau X suprapus cu P etc).Prima reprezentare sigura si datata a crucii pe un monument crestin apare incizata pe peretele unei case din Herculanum inainte de anul 79. Urmatoarea reprezentare clara a Crucii, in ordinea vechimii, o gasim in inscriptia de pe un altar din Palmiria, datand din anul 134, iar in inscriptiile si epitafele din picturile catacombelor, se gasesc circa 20 de cruci.Ultimele descoperiri arheologice din Palestina dovedesc ca semnul crucii era folosit ca simbol crestin pe osuarele din necropolele primei comunitati crestine din Ierusalim.Mai tarziu, la patruzeci de ani de la oficializarea crestinismului, Iulian Apostatul reinvie paganismul si marginalizeaza crestinismul, detronandu-l de pe inalta sa treapta pe care il ridicase Constantin cel Mare - unchiul sau si il ataca in scrierile sale reprosand crestinilor venerarea Crucii:"Voi venerati lemnul gol al Crucii, facand semnul ei pe frunte si inscriindu-l la intrarea caselor voastre... " Sigur ca reactia marilor scriitori bisericesti ai vremii, nu a intarziat sa apara si din operele lor reiese clar faptul ca crestinii acelor vremuri aveau un cult dezvoltat al Crucii, in cadrul caruia o venerau.Folosirea cotidiana a semnului Sfintei Cruci si veneratia unanima de care se bucura el dupa secolele III-IV, este mentionata in operele lor de catre numerosi Sfinti Parinti si scriitori bisericesti ca: Clement Alexandrinul, Sfantul Ciprian, Origen, Sfantul Ioan Gura de Aur, Asterie al Amasiei, Teodoret, Fericitul Augustin si altii.Dupa incetarea persecutiilor Crucea deghizata in simboluri si monograme revine la formele simple, iar din secolul V incepe sa fie impodobita cu flori si pietre scumpe, Crux grammata. Din secolul VI, mai ales in arta apuseana, se impune Crucifixul, Crucea cu trupul Mantuitorului rastignit pe ea.Imparatii Teodosie si Valentinian interzic prin edicte severe sculptarea, pictarea sau gravarea Crucii in locuri necuviincioase sau in care ar risca sa fie

profanata prin calcarea cu picioarele. Acelasi lucru este hotarat si de Sinodul VI Ecumenic (680-681) si intarit la noi de Pravila Bisericeasca:"Crucea cea facatoare de viata... trebuie s-o cinstim cum se cade. De aceea dandu-i cinstire cu mintea, cu cuvantul si cu simtirile, hotaram ca sa se stearga cu totul formele crucii care se face pe pardoseala, ca nu cumva calcand peste ele, sa se batjocoreasca semnul izbavirii noastre. De acum, incolo, cei ce vor mai face chipul crucii pe pardosele, sa se afuriseasca" . 3. RAPORTUL CRUCE INVIERECrucea reprezinta unul din cele dintai simboluri crestine reprezentand patima si moartea prin rastignire a lui Iisus Hristos. Identificata de la inceput ca fiind "semnul Fiului omului" (Matei 24, 30) si stindardul Bisericii (Is. 5, 26). Crucea devine calea de a urma pe Iisus din Nazaret, imparatul rastignit (Macabei 8, 34-35). De-a lungul veacului, martirii au aratat ca nu exista experienta a imparatiei lui Dumnezeu fara Cruce (Fapte 7, 55-56). "Pentru Sfantul Ignatie, Biserica isi are radacina in lemnul Crucii, crestinii fiind ramurile acesteia". Crucea este inerenta intruparii rascumparatoare si iubirii lui Dumnezeu fata de om. Traditia rasariteana n-a separat Crucea de inviere si tocmai de aceea n-a separat intruparea de indumnezeire. Numai in lumina invierii se vede realitatea tragica a Crucii si a pacatului, dar si puterea si stapanirea lui Dumnezeu. invierea a dat Apostolilor adevaratul sens al Crucii, adancimea sacrificiului, dar si maretia iertarii si iubirii divine. De aceia Crucea este o piatra de poticnire pentru necredinciosi (1 Cor. 1, 20-23).In pietatea ortodoxa, venerarea Crucii este nedespartita de lauda invierii: "Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si Sfanta invierea Ta o laudam si o marim". Pe de alta parte Crucea descopera starea de pacat a lumii si responsabilitatea omului pentru organizarea infernala a lumii si veacului acestuia.Pentru Sfantul Apostol Pavel, argumentul invierii se bazeaza pe realitatea hristologica: "ne aflam inca si martori mincinosi ai lui Dumnezeu pentru ca am marturisit impotriva lui Dumnezeu ca a inviat pe Hristos, pe Care nu L-a inviat, daca deci mortii nu inviaza, nici Hristos n-a inviat" (I Cor. 15, 15 - 16).4. CINSTIREA CRUCII IN CULTUL DIVINa) IN CULTUL PARTICULARCinstirea Sfintei Cruci in cultul particular al fiecarui crestin in parte, cat si in cultul publicliturgic al Bisericii s-a manifestat din cele mai vechi timpuri, prin numeroase forme, cum ar fi: insemnarea cu semnul Crucii, invocarea Crucii in diverse imprejurari, venerarea Lemnului Sfintei Cruci in locasurile care adapostesc relicve cu lemnul sfant al Crucii, pelerinaje la Locurile Sfinte unde au fost depuse aceste relicve, zidirea de

biserici inchinate Sfintei Cruci, asezarea ei pe turlele bisericilor, pe mormintele crestinilor, in casele credinciosilor, la raspantii de drumuri si insemnarea cu ea a locurilor unde s-au intamplat fapte memorabile. Toate acestea arata intr-un mod mai elocvent decat orice alta exprimare, pretuirea si evlavia pe care au manifestat-o si o manifesta crestinii, din cele mai vechi timpuri fata de Sfanta Cruce.Astfel, la capitolul inchinat Sfintei Cruci, in Pravila Bisericeasca, se defineste "Crucea", cu argumentele de netagaduit ale Sfintei Scripturi:"Crucea este steagul crestinatatii, caci pe ea S-a rastignit Domnul Iisus, asa cum a fost simbolizat de sarpele de arama (Num. 24,5-9; In. 3,14-16). Ea este semnul Fiului Omului si al Bisericii Sale (Matei 24,30). Ea este altarul rascumpararii neamului omenesc din robia pacatului stramosesc (Ef. 2,14-16; Ev. 7,25; 10,11-12; Col. 2,14). Ea intruchipeaza suferinta pe care trebuie s-o rabde un adevarat crestin, care se devoteaza sa slujeasca Domnului (Mt. 10,38; 16,24; Lc. 9,23; Gal. 6,14). Pentru noi, insa, Crucea este pecetea lui Hristos Dumnezeu si icoana vietii noastre (Gal. 3,1; Apoc. 7,2-5;14,1). Inca de la invierea Mantuitorului, Sfintei Cruci i s-a acordat un cult religios, ca oricaror alte relicve care aminteau de jertfa Lui mantuitoare, iar semnului Sfintei Cruci un cult particular deosebit.Incepand cu prima jumatate a secolului IV, cinstirea Sfintei Cruci incepe sa se manifeste cu o amploare deosebita in cultul public, ocupand un loc de seama in cultul oficial al Bisericii.B) IN CULTUL LITURGICIn cultul liturgic al Bisericii, cinstirea Sfintei Cruci a intrat, la 13 septembrie 335, cu ocazia sfintirii "Bisericii Sfantului Mormant" de la Ierusalim, unde a fost expusa spre vedere miilor de pelerini care veneau s-o vada, s-o atinga si sa i se inchine.Expunerea si venerarea liturgica, publica si solemna a Sfantului Lemn al Crucii aveau loc, la inceput, numai de doua ori pe an: la 13 septembrie si in Vinerea Patimilor.Cu timpul, din cauza numarului tot mai mare de pelerini care veneau la Locurile Sfinte, solemnitatea de cinstire liturgica a Sfintei Cruci, a inceput sa se faca in ultimele trei zile ale Saptamanii Patimilor: Joi, Vineri si Sambata.Prin veacurile VII-VIII, ceremonia liturgica a Sfintei Cruci din Vinerea Patimilor, a trecut si in Apus, iar in acelasi timp si in Orient. In perioada prigoanei iconoclaste, Sfanta Cruce a ramas la loc de cinste si chiar au fost momente de exacerbare a cinstirii ei, ca in cazul sectei stavrolatilor, dupa cum mentioneaza istoricul Nichifor Calist.Doctrina exacta a Bisericii in ce priveste cultul Sfintei Cruci este stabilita la Sinodul VII ecumenic de la Niceea in anul 787 cu ocazia reintroducerii oficiale a cultului icoanelor, cand se precizeaza ca:"... cinstirea data

icoanelor trebuie sa fie egala cu cea data Sfintei Evanghelii si Sfintei Cruci".Dupa incheierea perioadei de furie iconoclasta, cinstirea Sfintei Cruci ia un mare avant, mai ales in cultul Bizantin, in care apar noi slujbe speciale alcatuite in cinstea si spre lauda ei in completarea celor vechi si totodata apar canoane, condace, stihuri, tropare si alte rugaciuni, care sunt incadrate treptat in randuiala diferitelor slujbe sfinte din cartile ortodoxe: Acatistul Sfintei Cruci, Cantarile din Octoih pentru cele doua zile ale saptamanii, Miercurea si Vinerea, inchinate cinstirii deosebite a Sfintei Cruci si a Patimilor.C) IN CARTILE DE CULTCinstirea Sfintei Cruci o regasim si in cartile de cult, ca de exemplu:in "Liturghier" intalnim randuiala slujbei la scoaterea Sfintei Cruci in ziua de 14 septembrie, la inaltarea Sfintei Cruci.Catre sfarsitul doxologiei de la Utrenie, preotul cadeste Sfanta Cruce asezata pe un disc pe Sfanta Masa, iar cand se canta "Sfinte Dumnezeule...." si clopotele suna, preotul ia discul cu Sfanta Cruce si tinandu-l in dreptul fruntii ocoleste pe dupa Sfanta Masa si iese din altar pe usa dinspre miazanoapte mergand inaintea lui un purtator de lumina. Ajuns in mijlocul Bisericii, preotul zice: "Cu intelepciune drepti!". Aseaza discul cu Sfanta Cruce pe analog si o cadeste crucis, apoi luand discul cu Sfanta Cruce cu ambele maini il ridica la frunte, si stand inaintea analogului, cu fata la rasarit zice: "Multumeste-ne pe noi, Dumnezeule".Se zice de 100 de ori "Doamne miluieste", in timp ce preotul se pleaca incet cu Sfanta Cruce pana la pamant si din nou se ridica incet.Se spune de 500 de ori "Doamne miluieste" preotul facand aceleasi gesturi ca si mai inainte.Preotul pune discul cu Sfanta Cruce pe analog si se canta de 3 ori "Crucii Tale", in timp ce preotul face metanii inaintea Sfintei Cruci, o saruta, face din nou metanie si plecandu-se spre dreapta si stanga, intra in Sfantul Altar, iar credinciosii din Biserica, vin pe rand si se inchina ca si preotul, sarutand Sfanta Cruce, in timp ce la strana se canta cele randuite din "Minei".Terminandu-se inchinarea si sarutarea Sfintei Cruci, preotul vine in fata analogului, se inchina din nou si luand Sfanta Cruce, o duce si o pune pe tetrapod (iconostas), unde ramane pana la Odovania sarbatorii (21 septembrie).In "Molitfelnic" intalnim randuiala care se face la punerea temeliei Bisericii si la infigerea Crucii.In randuiala acestei slujbe se face precizarea ca nimeni nu poate sa puna temelie de Biserica, fie de piatra, fie de lemn, decat numai episcopul sau cu binecuvantarea lui un protopop ori un preot, pe care va voi sa-l trimita.Daca se va zidi Biserica din piatra se sapa santuri la locul unde va fi temelia si se pregateste piatra si tencuiala si pe o

piatra patrunghiulara se deseneaza ori se sapa o cruce, iar sub cruce, daca va voi episcopul, se pregateste un loc pentru punerea Sfintelor Moaste. Se aseaza inscriptia cu numele praznicului sau Sfantului caruia i se inchina biserica, cu precizarea moastelor ce se afla aici si a datei, acestea inchinate in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.Se pregateste o Cruce mare de lemn si locul in care sa se infiga acea cruce, adica o groapa unde are sa se infiga prestolul. Daca biserica va fi de lemn, atunci nu se fac santuri, ci numai o groapa sub peretele altarului dinspre rasarit pentru punerea pietrei patrunghiulare si alta pentru punerea Crucii, la locul unde va fi prestolul.Dupa ce sau pregatit toate acestea, ierarhul, loctiitorul se imbraca in toate vesmintele arhieresti, respectiv cele preotesti in biserica cea mai apropiata de locul unde se pune temelia, si iese cu tot clerul, doi cate doi, diaconul mergand inainte cu cadelnita, iar preotii cu cruci. Sosind la loc pun Sfanta Evanghelie si Sfanta Cruce pe masa si luand proestosul, cadelnita si cadind masa in chipul crucii de 3 ori zice diaconul: "Binecuvanteaza parinte".Se citesc rugaciunile incepatoare, diaconul zice ectenia mare. Se canta apoi dupa caz, troparul praznicului. Se duce si se pun pe masa doua vase, unul cu apa curata, altul cu untdelemn. Mai tarziu, proestosul luand crucea, o afunda in apa crucis, cantand troparul: "Mantuieste Doamne poporul Tau si binecuvanteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Acest tropar se canta de 3 ori. Dupa citirea altei rugaciuni proestosul, luand apa sfintita, stropeste cu ea locul unde are sa fie infipta Crucea zicand o rugaciune catre Mantuitorul. Preotii, impreuna cu proestosul luand Crucea, o infig la locul pregatit, cantand un alt tropar. Proestosul, cu fata la rasarit, inaintea Crucii infipte, citeste o rugaciune catre Dumnezeu Tatal. In "Panihida" intalnim randuiala binecuvantarii si sfintirii crucii ce se aseaza la mormant.Fata de randuiala care se face la punerea temeliei Bisericii si la infigerea crucii, aceasta este mai putin complexa si mai scurta. Crucea este binecuvantata si citita la cimitir, de catre preot. Pe ea se inscriu numele celui adormit, ziua, luna si anul cand a trecut la cele vesnice.Pentru imnografia ortodoxa, foarte popular si cunoscut este, alaturi de Acatistul Sfintei Treimi, Acatistul Maicii Domnului cel inchinat Sfintei Cruci. Acesta este alcatuit din 13 condace si 12 icoase, fiecare icos terminandu-se astfel: "Bucura-te, Cinstita Cruce, pazitoare a crestinilor !". in acatist se descopera puterea Crucii, minunile pe care le infaptuieste asupra crestinilor ce o venereaza. in

laudele aduse ei este numita: "usa tainelor", "sprijinirea sarmanilor", "pazitoare a crestinilor", "odor vestitor al Cuvantului", "izbavirea vechiului blestem", "stingatoarea focului ratacirii", etc.In omiliile sale, Sfantul Ioan Gura de Aur, atrage atentia asupra crestinilor care nu fac semnul Sfintei Cruci cu bagare de seama.Sfintii Parinti, prin canonul 73 al Sinodului VI ecumenic, afurisesc pe profanatorii semnului Sfintei Cruci, zicand: "Crucea cea facatoare de viata, aratandu-se noua mantuire, trebuie sa punem toata silinta spre a da cinstirea cuvenita Aceluia prin care ne-am mantuit din greseala cea veche. Drept aceia, si cu gandul si cu cuvantul simtirea, dandu-i Ei inchinaciunea, inchipuirile Crucii care se fac de unii pe fata pamantului, poruncind a se sterge cu tot chipul, ca nu cu calcarea celor ce umbla sa se ocarasca semnul biruintei noastre. Deci, de acum inainte, cei ce fac chipul Crucii pe fata pamantului poruncind sa se afuriseasca". 5. SARBATORI IN CINSTEA SFINTEI CRUCIDintre sarbatorile ortodoxe inchinate cinstirii Sfintei Cruci, cea mai veche si mai importanta este "inaltarea Sfintei Cruci" oficiata la 14 septembrie, cand se sarbatoreste amintirea a doua evenimente deosebite din istoria ei: Aflarea Crucii si inaltarea ei solemna in vazul poporului de catre episcopul Macarie al Ierusalimului, in ziua 14 septembrie 335 si Readucerea Sfintei Cruci de la Persi in anul 629, de catre imparatul bizantin Heraclios, care a depus-o cu mare cinste in Biserica Martyrion din Ierusalim, dupa ce patriarhul Zaharia a inaltat-o in vazul credinciosilor la 14 septembrie 630.Dupa Cronica Alexandrina aflarea Sfintei Cruci s-ar fi intamplat in anul 320, dar istoricul Sozomen, in Istoria Bisericeasca, o plaseaza dupa Sinodul I Ecumenic, iar pelerina apuseana Egeria, in "Peregrinatio ad Loca Sancta" spune ca aflarea sar fi intamplat la 13 septembrie 335, ziua de sfintire a Bisericii Martyrion.Dupa o cronica anonima, sarbatoarea s-ar fi infiintat in anul 335 cand, la 13 septembrie s-a sfintit Biserica Sfantului Mormant, construita deasupra mormantului Mantuitorului, iar a doua zi in 14 septembrie, fiind adunati acolo multi episcopi si credinciosi, episcopul Macarie al Ierusalimului, a aratat-o pentru prima oara spre a fi vazuta si venerata. De atunci a ramas ca zi a sarbatoririi "inaltarii" sau "Aratarii Sfintei Cruci", ziua de 14 septembrie. incetul cu incetul sarbatorirea sfintirii Bisericii Martyrion, principala la inceput, si-a pierdut din importanta si desi a fost celebrata prin slujba zilei de 13 din Mineiul ortodox pe septembrie, ea a ramas ca o inainte-praznuire a sarbatorii inaltarii Crucii de a doua zi. Tot in aceasta zi se serbeaza si Aflarea Sfintei Cruci, care se serba pana atunci la date diferite, la

unii in Vinerea Patimilor, la altii in Lunea Pastilor.Aflarea Sfintei Cruci si inaltarea Sfintei Cruci au fost sarbatori separate, serbate la date diferite. Astfel, in timp ce inaltarea Sfintei Cruci se serbeaza peste tot la 14 septembrie, Aflarea Sfintei Cruci este sarbatorita de Biserica Apuseana la 3 mai, sarbatoarea avand la origine aniversarea anuala a sfintirii bazilicii "Sfintei Cruci" din Roma, zidita de Sfanta Elena in amintirea Crucii care se aratase pe cer fiului ei. La abisinieni si in Biserica din Alexandria, Aflarea Sfintei Cruci se serbeaza la 4 mai, iar la copti si arabi la 6 martie. Ca o reminiscenta a acestei sarbatori de la 6 martie, trebuie privita "Duminica Sfintei Cruci" din calendarul ortodox.La Ierusalim, in ajunul sarbatorii se face si astazi slujba arhiereasca a Privegherii cu Litie in Biserica invierii, iar a doua zi dupa Liturghie, proestosul slujbei poarta Sfanta Cruce mergand in procesiune la locul aflarii Sfintei Cruci unde, dupa ce se face o rugaciune, episcopul Taborului merge cu toata procesiunea la Golgota si face inaltarea solemna a Sfintei Cruci si Apolis.La Constantinopol, sarbatoarea de la 14 septembrie era precedata de patru zile pregatitoare, in care se facea inchinarea Crucii, iar in ziua de 14 septembrie se facea inaltarea solemna, sarbatoarea prelungindu-se pana duminica urmatoare.Inaltarea Sfintei Cruci se sarbatoreste cu post, pentru ca ea ne aduce aminte de Patimile Mantuitorului.Duminica a treia din Postul Pastilor numita Duminica Crucii, este a doua sarbatoare a Sfintei Cruci in ordinea importantei. Ea are data variabila si a fost instituita la Constantinopol in secolul VIII.Caracteristica slujbei la aceste sarbatori este ritualul scoaterii solemne si venerarii sau inchinarii Sfintei Cruci, care are loc intre Utrenie si Liturghie. El simbolizeaza ceremonia liturgica a aratarii solemne si a venerarii generale a Sfintei Cruci, care avea loc la Ierusalim, iar apoi si la Constantinopol, in Vinerea Patimilor din cultul bizantin. in ultima vreme, ritualul si-a pierdut din stralucire eclipsat fiind de ritualul Prohodului. Astazi, la noi, sambata seara, la Vecernie are loc randuiala pregatirii Sfintei Cruci pentru "scoaterea de a doua zi".Totusi, la sirieni, la armeni si la copti, cultul si-a pastrat importanta si stralucirea din vechime. O alta sarbatoare a Sfintei Cruci, mai putin importanta (fara tinere) este ziua de intai august, care coincide cu inceputul postului Sfintei Marii, si se numeste "Scoaterea Cinstitului lemn al Cinstitei si de viata facatoarei Cruci", in amintirea minunii liberarii grecilor din robia saracinilor, pe timpul imparatului Manuel Comnenul, cu ajutorul Sfintei Cruci. La Constantinopol se serba prin procesiunea cu lemnul Sfintei Cruci, iar in unele biserici rusesti se

facea sfintirea apei mici. Alta sarbatoare a Sfintei Cruci, tot fara tinere este la 7 mai, cand pomenim praznuirea aparitiei semnului Sfintei Cruci pe cer, in timpul imparatului Constantin, fiul lui Constantin cel Mare, fapt petrecut, dupa cate se pare, in 351 si relatat de catre Sfantul Chiril al Ierusalimului intr-o scrisoare imparatului Constantiu. Slujba zilei aminteste acest eveniment, slavind Sfanta Cruce.In serviciul divin zilnic al Bisericii ortodoxe, mai avem doua zile pe saptamana consacrate cinstirii speciale si permanente Sfintei Cruci, miercurea si vinerea. in aceste zile, slujbele cinstesc cu Patimile Domnului si Crucea Rastignirii, altarul pe care Mantuitorul S-a adus pe Sine jertfa sangeroasa pentru mantuirea noastra. 6. CONCLUZIIDupa Sfanta Euharistie, Crucea este obiectul sfant cel mai venerat al religiei noastre ortodoxe, ea facand parte din cultul relativ al Bisericii.Cinstirea Sfintei Cruci in pietatea crestina particulara si in cultul public-liturgic al Bisericii, s-a manifestat din cele mai vechi timpuri prin numeroase forme.Folosirea semnului Crucii atat de frecvent de catre crestini in viata de toate zilele, precum si prezenta nelipsita a Sfintei Cruci in toate locurile scumpe evlaviei crestine, arata in modul cel mai elocvent posibil pretuirea si respectul cu care evlavia ortodoxa a inconjurat totdeauna semnul sfant al Jertfei Domnului nostru Iisus Hristos si a mantuirii noastre.In afara de aceasta, Crucea este un simbol al unirii noastre cu Hristos, nu doar in virtutea faptului ca noi urmam exemplul Lui, ci in virtutea a ceea ce a facut El pentru noi si in noi. in moartea Lui inlocuitoare pe cruce, pentru noi, noi am murit "in El" (2 Cor. 5:14). BIBLIOGRAFIEa)TRATATE, MANUALE1.Bria, Pr. Prof. Dr., Ion, "Credinta pe care o marturisim", Editura I.B.M. a B.O.R., Bucuresti,1987; "Dictionar de teologie ortodoxa", Bucuresti, 19942.Braniste, Pr. Prof. Ene, "Liturgica generala", Bucuresti, 1993;3.Runcan, pr. Lect., Nechita, "Crestinismul in primele trei veacuri - Compendiu istoric", Constanta, 1997; "Istoria literaturii patristice din perioada persecutiilor autocrestine", Constanta, 1999;4.Sachelarie, Ieromonah Nicolae, "Pravila bisericeasca", Bucuresti, 1999. b) IZVOARE1.Acatistier, Editura I.B.M. a B.O.R., Editia a III-a, Bucuresti, 1987;2.Liturghier, Editura I.B.M. a B.O.R., Bucuresti, 1987;3.Molitfelnic, Editura I.B.M. a B.O.R., Bucuresti, 1992. Anunturi Google

Ia examenul PMP din prima 14, 15, 20, 21, 22 septembrieInscrie-te acum la cursurile PMP! www.pmaccess.ro