Sensul si roadele crucii

Crețu Bianca Melissa

a XII a C
“Cuvîntul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce
ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu” ( I Corinteni 1, 18 ).
• Dacă privim istoria omenirii de la origini pînă în zilele noastre putem observa
două lemne care au marcat întreaga ei dezvoltare. Primul este pomul
cunoaşterii binelui şi răului din rai, iar al doilea este Crucea pe care a fost
răstignit Mîntuitorul nostru Iisus Hristos; primul, pare a avea viaţă, dar aduce
moarte, al doilea, pare a fi mort, dar aduce viaţă.
• Lemnul pomului din rai a adus moartea pentru om, l-a îndepărtat din rai pe
Adam şi tot neamul omenesc, l-a făcut pe om să-şi cunoască trupul şi toate
plăcerile care sînt legate de el, l-a făcut pe om să înţeleagă ce înseamnă
vitregie, suferinţă, durere. Lemnul Crucii, însă, i-a adus viaţa veşnică, l-a adus
înapoi în rai, l-a făcut pe om să-şi lepede “haina din piele” şi să înţeleagă că şi
trupul poate fi transfigurat, l-a făcut pe om să înţeleagă şi să preţuiască
dragostea lui Dumnezeu, la care se ajunge prin efort, suferinţă, renunţare.
•
Simbolul crucii la popoarele precreştine
•
• Pentru a înţelege semnificaţia şi importanţa Crucii din creştinism trebuie să arătăm rolul pe care l-a avut la
popoarele precreştine şi la iudei. Semnul Crucii avea o semnificaţie diferită în funcţie de civilizaţia şi
cultura acelor popoare la care se regăseşte. Ea era întrebuinţată uneori ca simbolul „focului sacru” şi
simbolul desăvîrşirii cugetării omeneşti. Pentru egipteni crucea în formă de T era socotită semn cosmic şi
era numită „cheia Nilului”. Un simbolism asemănător cu cel egiptean s-a găsit la vechile popoare din
America, linia orizontală a crucii reprezentînd bolta cerească, iar cea verticală ploaia.
• Cercetările arheologice au dat la iveală multe vestigii ale civilizaţiilor vechi, purtînd pe ele cruci de tot felul,
dintre care unele au avut cu siguranţă caracter simbolic religios. Dintre acestea cele mai importante sînt: a)
„crucea cu braţe egale”, zisă şi „crucea grecească”; b) „crucea cu toartă”, întîlnită mai ales la egipteni, şi c)
„crucea gamată”, sau cu numirea indiană, „svastica”. În cele ce urmează vom stărui asupra acestor forme
de cruci, pentru că sînt cele mai răspîndite şi în jurul lor se poartă cele mai intense discuţii .(Pr. Gh.
Rădvan, Sfînta Cruce şi însemnătatea ei, în „Candela”, 1930, p.465-466.).
• a) „Crucea cu braţe egale” este forma cea mai răspîndită în epoca precreştină, fie ca simplu ornament
geometric, fie ca figura geometrică cea mai simplă prin care se putea indica tot ce se întinde în spaţiu:
cerul, pămîntul, direcţia celor patru vînturi, lumina. La asiro-babilonieni această cruce era considerată
simbolul soarelui şi al luminii.
• Cruci cu braţe egale au fost descoperite de arheologul german Schliemann pe olăria şi pe trunchiurile de
coloane dintr-o aşezare presupusă a fi Troia, avînd o semnificaţie solară. La mexicani, era considerată
simbolul lui Tlaloc, zeul ploii şi al fecundităţii, şi purta denumirea de „pomul vieţii” sau „pomul
fecundităţii”. La chinezi, reprezenta pămîntul.
• b) „Crucea cu toartă” are forma unui „tau” grecesc cu o toartă deasupra. La egipteni , crucea în
formă de Τ era socotită semn cosmic şi era numită „cheia Nilului”. Mai tîrziu ea ar fi simbolizat
puterea care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi chiar viaţa însăşi. Din Egipt, crucea cu toartă s-a
răspîndit la fenicieni, reprezentînd simbolul zeiţei Tanit, „acea care dă viaţă”, apoi la toate
popoarele semite.
• c) „Crucea gammată” sau „svastica” este după crucea cu braţe egale, forma de cruce cea mai
răspîndită în lumea precreştină. Cele mai vechi exemplare ale acestei cruci au fost găsite în
Mesopotamia, pe vase pictate elamite descoperite pe locurile unde au fost odinioară oraşele Suza
şi Masian (Diac Prof. Emilian Vasilescu, Formele şi simbolismul crucilor precreştine, în „Studii
Teologice”, XXI (1969), nr. 9-10, p. 651-652.).
• În general, în antichitate Crucea era cunoscută ca obiect de tortură. Crucificarea era considerată
una dintre cele mai înfricoşătoare pedepse pe care le putea născoci mintea omenească şi se aplica
răufăcătorilor înrăiţi, sclavilor fugari, răzvrătiţilor şi uneori ostaticilor. Ea era considerată
moartea cea mai degradantă şi cea mai ruşinoasă.
Cel răstignit era sortit unei morţi lente, dar chinuitoare, nu se învrednicea de nici o consideraţie,
durerea lui nu impresiona pe nimeni şi nu rareori, trupul aflat încă în agonie, era sfîşiat de
păsările răpitoare. Priveliştea era atît de înspăimîntătoare, încît un înţelept spunea înfiorat:
„Răstignirea este moartea cea mai cumplită şi cea mai înfricoşătoare; fie ca aceasta să fie departe
nu numai de trupul unui cetăţean roman, ci şi de ochii, ba chiar şi de cugetul lui” (Cicero, Verr.
V, 64, 66; apud. V. Tarnavski, Arheologia Biblică, Cernăuţi, p. 314.).
• Pedeapsa crucificării era cunoscută şi de către iudei. În Deuteronom găsim o astfel de pedeapsă:
„De se va găsi la cineva vinovăţie vrednică de moarte şi va fi omorît, spînzurat de copac (lemn),
trupul lui să nu rămînă peste noapte spînzurat de copac, ci să-l îngropi tot în ziua aceea, căci
blestemat este înaintea Domnului tot cel spînzurat pe lemn şi să nu spurci pămîntul tău pe care
Domnul Dumnezeul tău, ţi-l dă moştenire” (Deut. 22, 22-23; Iosua, 8, 29; 10, 26-67).
•
Sfînta Cruce în creştinism
•
• În Noul Testament Crucea are o altă semnificaţie decît cea pe care o avea la popoarele
precreştine. Crucea nu poate fi despărţită de Persoana Mîntuitorului Iisus Hristos
care este “mîntuirea păcătoşilor” (Ef.2, 13-22). Prin jertfa de pe Cruce a
Mîntuitorului ea este obiectul mîntuirii neamului omenesc. Răstignirea
Mîntuitorului cu braţele deschise vrea să arate opera de mîntuire orientată către toţi
oamenii. Hristos îi îmbrăţişează pe toţi, “destrămînd duşmănia, prin trupul Său” (Ef.
2., 15). În felul acesta se restabileşte pacea dintre Dumnezeu şi om, dintre om şi
Dumnezeu şi dintre oameni.
• Braţele Crucii au şi ele o semnificaţie aparte. Cel orizontal arată că jertfa
Mîntuitorului se răsfrînge asupra întregii creaţii, restabileşte armonia dintre om şi
creaţie. Braţul cel vertical arată actul de refacere a legăturii dintre Dumnezeu şi om,
dintre ceresc şi pămîntesc, arată posibilitatea de îndumnezeire a omului. Omul nu
mai este un “animal raţional”, ci un “animal îndumnezeit” – după cum afirmă P.
Nellas.
• În creştinism Sfînta Cruce are mai multe semnificaţii:
• a)duhovnicească;
b) de altar de jertfă (jertfelnic);
c) semn dumnezeiesc.
Ca înţeles duhovnicesc
•
• Crucea reprezintă dragostea lui Dumnezeu faţă de noi. Fiul Omului a
luat trup de om pentru a ispăşi păcatele lumii. Învierea Mîntuitorului
este o mărturie a transformării trupului omenesc, restaurarea şi
îndumnezeirea lui. Pentru a învinge moartea Dumnezeu trebuia să
stîrpească sămînţa răutăţii care era pătrunsă în fiinţa umană şi în
creaţie, iar originea răului a fost mîndria.
• Jertfa pe Cruce este un semn al smereniei, un semn al ascultării faţă de
voia lui Dumnezeu ca răspuns la mîndria şi neascultarea
protopărinţilor noştri Adam şi Eva. În această jertfă a Mîntuitorului
se descoperă esenţa iubirii creştine care diferă radical de iubirea
erotică, senzuală, egocentrică din păgînism. Evanghelia ne descoperă
acest adevăr: “Nimeni nu are mai mare dragoste ca aceasta decît ca
viata să şi-o pună pentru prietenii săi” – spune Iisus (Ioan 15, 13).
•
Sfînta Cruce este altarul de jertfă al lui Hristos
• După cum în Vechiul Testament pentru ispăşirea păcatelor se aducea jertfă,
la fel pentru iertarea păcatului comis de protopărinţii noştri era nevoie de
jertfa Mîntuitorului. Dacă în Vechiul Testament locul de jertfă de animale
era socotit sacru, iar cel ce se atingea de el era sfinţit (Ieş. 30, 28-29), este
de la sine înţeles că Crucea trebuie privită ca un simbol al harului sfinţitor
în lume. Prin sîngele Mîntuitorului s-a sfinţit şi Crucea care devine din
obiect de tortură un obiect de sfinţire şi de mîntuire a credincioşilor. Din
acest motiv, Apostolul Pavel spune că Crucea devine din obiect de
sminteală pentru cei necredincioşi simbol al biruinţei şi al mîntuirii (I
Corinteni 1, 18).
Crucea este altarul de jertfă al Mîntuitorului, în felul acesta se descoperă
unitatea adîncă dintre Hristos şi Cruce fără de care nu era posibilă
mîntuirea neamului omenesc. Crucea este altarul de jertfă prin care se
ridică păcatele lumii (Evrei 9,28). Această jertfă sîngeroasă de pe Cruce se
prelungeşte pînă la sfîrşitul veacurilor în mod nesîngeros în Biserică la
Sfînta Liturghie (Mt.28,20). Împărtăşania care se oficiază la Liturghie
reprezintă trupul lui Hristos în chip real care nu diferă cu nimic de cel
oferit apostolilor la Cina cea de Taină de Mîntuitorul. El este puterea
dumnezeiască care ne repară trupul nostru de puterea morţii şi ne ajută să
avem viaţa veşnică ( Ioan 6, 53-59).
Crucea este semnul lui Hristos şi al creştinilor
• Scriptura vorbeşte despre “semnul Fiului Omului” (Mt. 24,30), iar Biserica a văzut în acest semn
Sfînta Cruce, deoarece prin ea dobîndim mîntuirea, cu ea deschidem porţile raiului. Astfel
Crucea devine şi semnul creştinilor ca semn de iubire dintre Dumnezeu şi om, motiv pentru care
noi ne însemnăm cu acest semn (Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Ortodoxia nr. 3, 1978, p. 497-
511).
• Prin închinarea la Sfînta Cruce credincioşii se închină Celui care S-a răstignit pe ea –
Mîntuitorului Iisus Hristos. De aceea credincioşii se închină Sfintei Cruci pentru că prin jertfa
Mîntuitorului se dobîndeşte viaţa veşnică, se restaurează fiinţa umană, adică omul are
posibilitatea să biruie moartea, să se vindece sufleteşte şi trupeşte prin puterea ei. În felul acesta,
omul este chemat la îndumnezeire, la împlinirea lucrării care trebuia s-o facă Adam şi Eva.
• Însemnarea credincioşilor cu semnul Sfintei Cruci are o semnificaţie dogmatică care reflectă
învăţătura de credinţă creştină. Cele trei degete împreunate reprezintă Sfînta Treime –
Dumnezeul tuturor care se află în cer. Cele două degete strînse în palma mîinii drepte reprezintă,
pe de o parte, cele două firi ale Mîntuitorului Iisus Hristos, unirea dintre firea umană şi cea
dumnezeiască, coborîrea lui Dumnezeu pe pămînt, iar, pe de altă parte, îi reperezintă pe Adam şi
Eva care se închină Sfintei Treimi aici pe pămînt. Semnul Sfintei Cruci reprezintă restabilirea
legăturii dintre cer şi pămînt, dintre firea umană şi cea dumnezeiască.
• Părţile trupului care sînt însemnate cu semnul Sfintei Cruci au şi ale un simbolism dogmatic.
Fruntea închipuie cerul, pieptul (pîntecele) închipuie pămîntul, iar umerii închipuie locul şi
semnul puterii. Sfîntul Ambrozie al Milanului spune că fruntea reprezintă sediul cugetării, adică
al mărturisirii lui Dumnezeu prin cuvînt şi gîndire; inima reprezintă sediul iubirii, pentru că
Dumnezeu este iubire şi noi, la fel, trebuie să iubim; braţele reprezintă efortul, activitatea,
munca care trebuie s-o depună credinciosul pentru Hristos.( Pr. Prof. Nicolae Petrescu,
Ortodoxia, anul XLVII nr. 1-2, ianuarie-iunie 1995, p. 102-109).
Bibliografie
• 1. Pr. Gh. Rădvan, Sfînta Cruce şi însemnătatea ei, în „Candela”, 1930, p.465-466.
• 2. Diac Prof. Emilian Vasilescu, Formele şi simbolismul crucilor precreştine, în „Studii
Teologice”, XXI (1969), nr. 9-10, p. 651-652.
• 3. V. Tarnavski, Arheologia Biblică, Cernăuţi, p. 314.
• 4. Anatolie Botnaru, Sfînta Cruce în spiritualitatea ortodoxă, Tîrgovişte, 2003.
• 5. Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Învăţătura creştină despre Sfînta Cruce şi cinstirea ei,
Ortodoxia nr 3, 1978, p. 497-511, http://www.crestinism-ortodox.ro/html/index.html.
• 6. Pr. Prof. Nicolae Petrescu, Dreapta învăţătură despre cinstirea Sfintei Cruci
• Ortodoxia, anul XLVII nr. 1-2, ianuarie-iunie 1995, p. 102-109,
http://www.crestinism-ortodox.ro/html/index.html.
• 7. Monahii John Marler şi Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urmă, ultima şi
adevărata răzvrătire, trad. din engl. de Felix Truşcă, Ed. Σοφια, Bucureşti, 2002.
• 8. Panayotis . Nellas, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie
ortodoxă, Editura Deisis, Sibiu 1999.
• 9. Pr. Prof. Constantin Galeriu, Jertfa Mîntuitorului Hristos, în Îndrumător pastoral-
misionar şi patriotic, Arhiepiscopia Bucureştilor, 1985, pag. 30-34,
http://www.crestinism-ortodox.ro/html/index.html.
•