Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfântul Vasile cel Mare, Iași

Patrimoniu

Prof.coord.Preot: Coroama Cătălin Gabriel

Absolvent: Crețu Bianca Melissa
2022

1
 Cuprins
Introducere ................................................................................................................................. 3
Capitolul I ................................................................................................................................... 4
Originea căsătoriei ...................................................................................................................... 4
1.1. Unirea dintre Hristos și Biserică model al căsătoriei creștine ..................................... 4
1.2. Specificul istoric al căsătoriei în creștinism ................................................................ 5
1.3. Scopul căsătoriei .......................................................................................................... 6
1.4. Sfintenia casatoriei ca mod istoric si cosmic al vietii crestine in Dumnezeu .............. 7
1.5. Căsătoria creștină, iubirea și viața veșnică .................................................................. 8
1.6. “Un singur trup” .......................................................................................................... 9
1.7. Barbatul si femeia ca persoane si simboluri in istoria mantuirii ............................... 10
1.8.Căsătoria nu este „o afacere, ci o comuniune de viață” ................................................. 11
Capitolul al II lea ...................................................................................................................... 12
Cununia în Sfânta Scriptură ..................................................................................................... 12
2.1.1. În Sfintele Evanghelii ................................................................................................. 12
2.1.2. În Epistolele Sfinților ................................................................................................. 14
2.3. Nunta din Cana Galileii ................................................................................................. 17
Capitolul al III lea .................................................................................................................... 21
Aspecte dogmatice ................................................................................................................... 21
3.2. Raporturile dintre soţ şi soţie, îndatoririle, locul şi rolul fiecăruia dintre ei în familie şi
în Biserică ............................................................................................................................. 21
3.3. Exigenta vocatiei si raspunderea fata de darul iubirii dobandit de soti in casatorie ..... 22
Capitolul al IV lea .................................................................................................................... 24
Păcate împotriva familiei creștine ............................................................................................ 24
4.1. Desfrânarea.................................................................................................................... 24
4.2. Necinstirea soțului/soției ............................................................................................... 25
4.3. Concubinajul ................................................................................................................. 26
4.4. Divorțul ......................................................................................................................... 27
4.5.Căsătoria a doua ............................................................................................................. 28
Petru și Fevronia....................................................................................................................... 29
Sfântul Simon Zilotul ............................................................................................................... 32
Despre modul de a prăznui nunta ............................................................................................. 32
Rugăciunea credincioșilor ce se căsătoresc .............................................................................. 37
Rugăciunea soților unul pentru altul ........................................................................................ 37
Concluzii .................................................................................................................................. 38
Bibliografie............................................................................................................................... 40

2
 Introducere

De ce căsătoria?

Pentru că, după cum bine știm domnul în Facere a zis “Creșteți și vă înmulțiți și umpleți
pământul și-l supuneți; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului, peste toate
animalele, peste toate vietățile ce se mișcă pe pământ și peste tot pământul.” 1 Dar toate
acestea nu se pot face fără binecuvântarea căsătoriei, a nunții care a fost dată de Mântuitor la
Nunta din Cana Galileii.2
Astfel oamenii care sunt aduși împreună de către Dumnezeu, trebuie să se unească prin Sfânta
Taină a Căsătoriei ”Tertulian (secolul al II-lea) scrie despre căsătorie că este „rânduită de
Biserică, apoi confirmată de jertfă (Euharistie), pecetluită de binecuvântare şi înscrisă în
Ceruri de către îngeri”. Orice cuplu creştin care a dorit să se căsătorească a trecut prin
formalităţile cununiei civile, care i-au dat validitate în societatea seculară; apoi, prin
participarea lor împreună la obişnuita Liturghie duminicală, în prezenţa întregii comunităţi
creştine locale, au primit binecuvântarea preotului.
Atunci acordul lor civil a devenit şi „taină” cu valoare veşnică, care transcende vieţile lor
pământeşti, pentru că a fost „înscris şi în Ceruri”, iar nu numai într-un registru secular. A
devenit o unire veşnică întru Hristos.”3
Familia formată după căsătorie este celula de bază a bisericii întrucât în ea se nasc și se
formează oameni, nu numai pentru viața pământească, ci și pentru cea cerească a împărăției
lui Dumnezeu.
Această importanță majoră a familiei este atestată de întreaga istorie a umanității, iar
concepția despre o lume fără familie proprie a lui Platon reluată apoi în sec XVII de Thomas,
este doar o utopie care a încercat să ignore realitatea existenței umane în structurile ei cele
mai profunde.
Cu toate acestea, prin îndepărtarea de Dumnezeu, lumea de azi cunoaște o lepădare pe scară
largă a familiei și a principiilor ei.

1
Facere 1, 28
2
Evanghelia după Ioan 2, 1-11
3
John Meyendorff, Căsătoria ‒ perspectiva ortodoxă, Editura Renașterea & Editura Patmos, Cluj-Napoca, 2012,
p. 35

3
 Capitolul I

Originea căsătoriei

1.1.Unirea dintre Hristos și Biserică model al căsătoriei creștine

Evangheliile nu amintesc explicit despre căsătorie ca Sfântă Taină, însă acest lucru îl face
Sfântul Apostol Pavel în pericopa „Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului,/ Pentru
că bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este cap Bisericii și S-a dat pe Sine pentru ea”.4
Această pericopă cuprinde fundamentul teologic al Tainei Sfintei Cununii. În întregime ea
afirmă caracterul de „Taină”, al unirii dintre bărbat și femeie prin comparație cu unirea dintre
Hristos și Biserică.
Unirea într-un trup a soților în căsătorie este în primul rând o unire naturală instituită de
Dumnezeu încă de la creație, și în acest sens se citează textul “Pentru aceea va lasă tatăl său și
pe mama sa și se uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup”5. În Hristos această unitate
naturală dintre bărbat și femeie devine o unitate după modelul unirii lui Hristos cu Biserica
Sa, de aceea Sfântul Apostol Pavel spune: “Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos și în
Biserică”.6
Modelul relației Hristos-Biserică este pentru Sfântul Pavel important și pentru a preciza
raporturile care trebuie să existe între soții creștini: soția să se supună bărbatului cu iubire, iar
bărbatul să iubească pe femeia sa până la jertfa supremă. Supunerea femeii nu este în
concepția paulină o stare de inferioritate, bărbatul nu este stăpânul ei, ci el este primul între
egali, deoarece cei doi fiind un trup nu mai încape vreo inegalitate între ei pentru că “cel ce își
iubește femeia pe sine se iubește”7.
În legătură cu această pericopă a Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Ioan Gură de Aur, a numit
familia “Biserica mică”.

4
Efeseni 5, 22-23
5
Ibidem 5,31
6
Ibidem 5,32
7
Ibidem 5, 28

4
1.2.Specificul istoric al căsătoriei în creștinism

De la Adam si pana la Domnul , cum se exprima Sfantul Efrem Sirul , Nunta poarta pecetea
unui act religios , pastrand in iubirea conjugala un aspect ,,sacramental” , prin care ea se
distinge de celelalte lucruri private. In gandirea profetica a Vechiului Testament , ea apare sub
infatisarea casatoriei unice , intemeiata pe principiul dragostei eterne dintre cei doi soti. Insa e
mai bine sa precizam ca sub aceasta forma din urma , Nunta nu a ajuns la restaurarea
sfinteniei sale dintru inceput . Restaurarea aceasta e una cu restaurarea firii umane in Hristos ,
precum si a intregii fapturi , si ea nu a putut sa aiba loc decat odata cu inaugurarea Bisericii
Crestine.8 Calea pentru realizarea acestei opere o constitue invatatura Domnului , care se
opune conceptiei iudaice generale privitoare la casatorie . Casatoria unica , din viziunea
profetica, nu a insemnat pentru iudei altceva decat o simpla imagine a unei lumi indepartate ,
un simbol al iubirii lui Iahve fata de poporul Sau, nu insa o norma concreta de viata religioasa.
Lipsa unei idei clare despre existenta vesnica , ca si teama iscata de apropierea mortii , care
poate surpa viata personala , cat si dainuirea neamului ales , au facut sa apara , in iudaism
profunde devieri de la norma morala inspirata de revelatia primordiala. Unii dintre iudei
(fariseii) , odata cu trecerea vremii , desi mai nutreau o oarecare nadejde intr-o viata viitoare ,
nu puteau sa o conceapa decat ca o existenta diminuata, o simpla urma de viata ce dainuie in
seol, pe cand altii (saducheii) si-au pierdut cu totul credinta in supravietuirea personala dupa
moarte. Orice elan catre viata vesnica si care sa exercite nostalgia edenica , era impiedicata de
acceptarea mizeriei morale a conditiei terestre. Astfel , casatoria isi pierdea prefiguratia vietii
eterne , suferind grave avarii in ordinea sfinteniei.
Doua din aceste devieri ies mai deplin în evidență , dând la iveală insuficența naturii căzute ,
absorbită în antagonismul celor doua sexe de corupția erotică:
a)Justificarea poligamiei și concubinajului , intemeiată pe dreptul ce i-a revenit bărbatului în
căsătorie de a-și lăsa femeia după bunul plac , dându-i carte de despărțire “De va lua cineva
femeie şi se va face bărbat ei, dar ea nu va afla bunăvoinţă în ochii lui, pentru că va găsi el
ceva neplăcut la ea, şi-i va scrie carte de despărţire, i-o va da la mână şi o va slobozi din casa
sa, /Iar ea va ieşi şi, ducându-se, se va mărita cu alt bărbat. /Dar dacă şi acest din urmă bărbat
o va urî şi-i va scrie carte de despărţire şi i-o va da la mână şi o va slobozi din casa sa, sau va
muri acest din urmă bărbat al ei, care a luat-o de soţie, /Bărbatul ei cel dintâi care a lăsat-o nu
o poate lua iar de soţie, după ce a fost întinată, că aceasta este urâciune înaintea Domnului
Dumnezeului tău; să nu întinezi pământul, pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l dă de
moştenire.”9
b) Impunerea legii leviratului, dupa ideea ca semnul principal al binecuvantarii lui Israel l-ar
constitui doar inmultirea neamului ,,ca nisipul marii``. In fata acestor false iluzii de viata
religioasa a fariseilor si a saducheilor , bolnavi de osanda pacatului , Mantuitorul pune o
singura solutie : restabilirea vietii in conditiile sfinteniei.

8
Pr.Prof. Dr.Dumitru Radu , Caracterul ecleziologic al Sfintelor Taine si problema intercomuniunii , teza de
doctorat , Bucuresti ,1978, p.309-315
9
Deuteronom 24, 1-4

5
1.3.Scopul căsătoriei

Cele două scopuri ale căsătoriei care apar încă din cartea Facerii (ajutorarea reciprocă a soților
și nașterea de prunci, le găsim și la acesta se mai adaugă unul: acela de a fi un remediu al
concupiscienței ”Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia
necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi,
dar acum ei sunt sfinţi.”10

Astfel în concepția paulină scopurile căsătoriei sunt următoarele:

a) Întrajutorarea reciprocă atât în cele ce privește cele materiale cât și cele spirituale. Cei
doi fiind “un trup“, fiecare dintre ei în sprijină pe celălalt ca pe un mădular al său, de
aceea “cel ce-și iubește femei, pe sine se iubește” . Ei trebuie să se susțină unul pe
altul în urcușul spiritual și de aceea Apostolul îndeamnă pe femei să-și întrebe soții
acasă cele privitoare la credință pe care nu le-au înțeles. Întrajutorarea soților în
urcușul spiritual se vede și mai bine în așa numitu “privilegiu paulin” ”Căci bărbatul
necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte
prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt
sfinţi.”11

b) Nașterea și creșterea de prunci. Acest scop al căsătoriei este scos în evidență de

valoarea saterilogică pe care Sfântul Apostol Pavel o acordă nașterii pruncilor:” Ea se
va mântui prin nașterea de copii, dacă cu simplitate rămâne în credință, în iubire și în
sfințenie”12

c) Căsătoria este un remediu al concupiscenței: „Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi
aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.”13 Dar dacă nu se va înfrâna,
să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească decât să ardă. Acest scop
moral al căsătoriei pe care în întâlnim la Sfântul Apostol Pavel, demonstrează
realismul său și profunda cunoaștere a firii umane, a slăbiciunilor și nestatorniciei ei.

10
I Corinteni 7,14
11
Ibidem
12
I Timotei 2,15
13
I Corinteni 7,2

6
1.4.Sfintenia casatoriei ca mod istoric si cosmic al vietii crestine in Dumnezeu

Fericitul Augustin ne spune ca : ,,Hristos a intarit la Cana ceea ce a instituit in Rai”14.

Savarsind la nunta din Cana Galileii cea dintai minune 15, Mantuitorul a tinut sa ne arate ca
restaurarea firii omenesti in ordinea harului nu poate sa inceapa decat de la izvoarele iubirii. A
trai in iubire , imitand pe Dumnezeu , inseamna a avea raiul pe pamant. Dar prefacerea apei in
vin la aceasta cununie, care este o imagine euharistica, aduce cu sine o intelegere mai
profunda a casatoriei crestine , descoperindu-ne adevarata ei semnificatie : transformarea
insasi a iubirii dintre cei doi soti in realitate noua , transfigurata a Imparatiei lui
Dumnezeu.,,Savarsind acolo cea dintai minune, prin puterea Sa mai presus de fire si dand
perechii ce se casatorea sa bea din vinul iubirii entuziaste turnate de El prin harul Sau, El vrea
sa arate ca incepe inaltarea vietii omenesti in ordinea harului de la intarirea si inaltarea
casatoriei.16 Nunta este o taina , iar taina este expresia sfinteniei supreme. Vorbind despre
casatorie ca de un sacramentum nuptiarum, Fericitul Augustin afirma ca in ea sfintenia tainei
are o putere mai mare decat vitalitatea mamei . Sfintenia face ca Nunta sa nu fie numai o
reflectare sau o imagine a misterului unirii Domnului cu Biserica 17 , ci insasi imanenta
acestui mister in iubirea conjugala. Locul casatoriei crestine in unirea lui Hristos si a Bisericii
se arata intr-un mod foarte izbitor ca o ramificatie a acestei uniri .Viata in comun a celor doi
soti devine viata crestina indumnezeita. ,, Sacramentul casatoriei le confera dreptul la toate
darurile actuale care le sunt necesare pentru serioasele obligatii ce le revin in aceasta noua
situatie. Si daca prin pacat ei pierd gratia sfintitoare , cererea la aceasta gratie le ramane, in
virtutea legaturii sacre pe care ei au incheiat-o ,, in Hristos “ si ,,in Biserica” , iar Taina
Penitentei ii reaseaza in sfintenia prima a casatoriei lor “. Puterea care a prefacut apa in vin si
pasiunea erotica in iubirea harismatica , reface si caminul familiar intr-un altar domestic.
Nasterea de prunci e o cucernica slujba adusa lui Dumnezeu. Parintii participa la jertfa lui
Hristos pentru sfintirea copiilor pe care i-au primit de la Dumnezeu , facand sa fie al lor
cuvantul Domnului din rugaciunea arhiereasca: ,, Pentru ei Ma sfintesc pe Mine Insumi , ca si
ei sa fie sfintiti intru adevar”18.

14
Pr. Prof. D. Staniloae , op. cit., pag.190
15
Ioan 2,1-11
16
Ibidem, pag. 191
17
cf. Efes. 5,32
18
Ioan 17 ,19

7
1.5.Căsătoria creștină, iubirea și viața veșnică

Din textele paralele ale Evangheliilor sinoptice 19, reiese cu evidenta imposibilitatea de a
concepe in viata eterna, existenta unei relatii intre barbat si femeie dupa gandirea iudaica ,
care vede casatoria ca o institutie cu doua functii: unirea pasionala si procrearea. Desi
Mantuitorul , in raspunsul Sau , nu ne da o invatatura pozitiva cu privire la casatorie , El ne
arata felul in care aceasta isi castiga sfintenia initiala. Castitatea e un mod de existenta
consfintit pentru vesnicie , care apartine primilor soti , dupa cum apartine si ingerilor. In Eden
, oamenii au in comun cu ingerii sfintenia si nemurirea. Ingerii , ne invata Sfantul Vasile cel
Mare, ,,chiar de la prima intemeiere a lor si , ca sa zicem asa , de la prima plamadire a fiintei
lor, au avut pusa in ei sfintenia…Tot ceea ce este puternic ,statornic si sigur in sfintenie si
toata virtutea , care este caracteristica puterilor celor sfinte , isi are ajutorul deosebit in
Duhul”. Dupa cadere , Adam marturiseste ca si-a pierdut intr-un fel sfintenia , ajungand in
robia pasionala a unui alt mod de existenta , rusinandu-se de sine si spunand inaintea lui
Dumnezeu: ,, sunt gol” 20. Casatoria crestina e un proces de desfacere din robia pacatului si de
castigare a vietii neprihanite , care este asemanatoare cu modul existentei ingeresti. Fii ai lui
Dumnezeu si fii ai invierii , sotii ,,sunt la fel cu ingerii”21.Cata vreme mai traiesc pe pamant ei
au indatorirea nasterii de prunci. Prin aceasta menire ei copiaza ,,faptele” lui Dumnezeu , cum
ei insisi sunt o copie sau o imagine a firii dumnezeiesti. Viata crestina , zice sfantul Grigorie
de Nyssa ,nu este altceva decat o imitare a naturii lui Dumneze. De aceea sotii isi indeplinesc
vocatia potrivit felului in care lucreaza Dumnezeu.
De fapt, un mijloc important care ajuta pe cei doi soti sa inainteze spre o unire sufleteasca tot
mai adanca este nasterea si cresterea de prunci.22 Prin nasterea de prunci, prin ingrijirea si
cresterea lor, oamenii nu mai traiesc pentru ei insisi, ci pentru altii: viata lor devine daruire si
dainuire in comuniune de iubire.23
Dupa ce Dumnezeu insusi isi incheie activitatea providentiala, odata cu atingerea unei trepte
culminante a ei si inaugureaza pentru intreaga creatie eonul invierii , se intelege ca si sotii isi
incheie misiunea nasterii de copii , imitand oarecum noua lucrare divina si imbratisand un
mod de viata conform cu nemurirea lor creata. In acest fel ,,cei ce se vor invrednici sa
dobandeasca veacul acela si invierea cea din morti, nici nu se insoara nici nu se marita … caci
sunt la fel cu ingerii “24. Dar acest lucru nu inseamna ca ei nu mai sunt soti in veacul invierii.
Taina Casatoriei nu inceteaza prin moarte pentru ca ,, dragostea nu piere niciodata” 2526.
Faptura celor doi soti , in care este imprimat chipul de la creatie , devine loc pur al prezentei
lui Dumnezeu Insusi. Invierea constituie forma perfecta si desavarsita a creatiei , de aceea ea
este si forma desavarsita a dragostei conjugale , un izvor vesnic si infinit de daruire reciproca.

19
Matei 22,23-32 ; Marcu 12,18-27 si Luca 20,27-37
20
Gen. 3,11
21
Luca 20,36
22
Pr. Prof. Dumitru Staniloae,op.cit.pag.200
23
Daniel, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, ,, Daruri de Craciun-intelesuri ale sarbatorii Nasterii Domnului
‘’- Editura Trinitas,Iasi,2005,pag.50
24
Luca 20,35-36
25
I Cor. 8,8
26
Nicolae, Mitropolitul Ardealului , ,, Familia crestin ‘’, in ,, Studii de teologie morala “ , Sibiu ,1969, p.352

8
1.6.“Un singur trup”

Venirea Domnului , la plinirea vremii , pleaca cerurile si aduce in mod real pe pamant
fericirea imparatiei vesnice , bucuria regasirii paradisului pierdut . Iisus Hristos sfinteste
unirea dintre barbat si femeie , in scopul readucerii ei la starea dintru inceput . O inalta din
ordinea naturii, in ordinea harului, invaluind-o, prin participarea Sa la nunta de la Cana, in
ambianta harica ce iradia din Persoana Sa.27 In inteles crestin , Nunta nu mai e un simbol , e
intruchiparea nemuririi si frumusestii scaldata din nou de razele iubirii dumnezeiesti.
Referindu-se la cei doi soti si la casatorie ca la o legatura eterna pe care nimic nu o mai poate
distruge , Mantuitorul adreseaza ucenicilor, ca si altora care ii asculta , aceste cuvinte : ,,N-ati
citit ca Cel care i-a facut de la inceput , i-a facut barbat si femeie ? Si a zis : Pentru aceea va
lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va insoti cu femeia sa si vor fi amandoi un trup. Asa
incat nu mai sunt doi , ci un trup. Deci ce a unit Dumnezeu , omul sa nu desparta.`` 28. Cand
ucenicii insa aud cuvintele Domnului ,in mod spontan marturisesc ca ei prefera sa nu se
casatoreasca . Indisolubilitatea si stabilitatea casatoriei li se par a fi lucruri imposibile. Ei nu
sesizeaza faptul ca Mantuitorul vorbeste in numele unei opere divine care vine sa restaureze
imaginea casatoriei ideale , precum si sa refaca existenta paradisiaca , mai deplin chiar decat
in conditia ei cosmic-primara. De aceea, Hristos tine sa explice sensul pe care El il acorda
unirii conjugale , lamurind ca aceasta este statorinica si vesnica prin harul lui Dumnezeu:
,,Cele ce nu sunt cu putinta la oameni , sunt cu putinta la Dumnezeu``29.
Pentru sotii care se iubesc, dragostea insasi are o valoare harica , netrecatoare , vesnica.
Numai cei care nu se iubesc vad in legatura prin care sunt tinuti unul langa altul un adevarat
blestem, aflandu-se sub asprimea ,,legii``.E o constatare dureroasa pe care Sf. Apostol Pavel o
exprima prin aceste cuvinte : ,,Toti cati sunt din faptele Legii , sub blestem sunt``30. Mai
presus de orice , Mantuitorul vede in casatorie unitatea in dragoste dintre doua fapturi umane
distincte , prefigurata in Eden: ,,Nu mai sunt doi , ci un singur trup``31, repetand cuvinte ce se
afla scrise in cartea Facerii 32. Unirea conjugala este intalnirea a doua suflete neprihanite ,
cand e precedata de alegere libera si intentii curate , cand de o invoiala consimtita de parinti si
cunoscuta de oameni , dobandeste prin confsintirea tainica un caracter divin pe care , in afara
de pacatul adulterului nimic nu-l mai poate nimici sau inlatura.Sfantul Ioan Gura de Aur zice :
‘’Hristos arata ca divortul este si impotriva firii si impotriva legii; impotriva firii, pentru ca se
taie trupul; impotriva legii, pentru ca cei ce divortiaza fac lucrul acesta impotriva lui
Dumnezeu Care i-a unit si a poruncit sa nu se desparta.’’33 Alegerea e fara nici o schimbare ,
iubirea e fara nici o contrafacere , iar invoiala e fara de moarte . In cele doua fapturi care-si
unesc destinul, sunt doua inimi care se recunosc si se regasesc in iubire . Dorinta de a fi un
trup se preface in minunea de a fi doi intr-un duh. Numai iubirea ii face pe soti asemanatori
lui Dumnezeu.

27
Preot Prof. Dumitru Staniloe,op.cit.pag191
28
Mt. XIX , 4-6
29
Lc.18,27; cf.Mt. 19, 26
30
Gal. 3,10
31
Mt. 19 , 6
32
Gen. 2,24
33
Sfantul Ioan Gura de Aur Scrieri I, Partea a Treia,PSB 23 ,,Omilii la Matei’’,Omilia a LXII,II,Traducere,
introducere,indici si note de Pr.D.Fecioru,Editura Institutului Biblic si de Misiune a Bisericii Ortodoxe
Romane,Bucuresti, 1994,pag.717

9
1.7.Barbatul si femeia ca persoane si simboluri in istoria mantuirii

Creat dupa chipul lui Dumnezeu , omul este ,,dualizat``, de la inceput in ,,eu`` si ,,tu`` si
predestinat a trai in vederea iubirii . De aceea , el nu a fost facut ca o fiinta solitara , ci ca o
fiinta in doi . Zidind natura umana , Dumnezeu devine autorul casatoriei . In forma cea mai
veche a referatului creatiei, cea iahvista , se spune in mod expres : ,, Si a zis Domnul
Dumnezeu : Nu este bine sa fie omul singur ; sa-i facem ajutor potrivit pentru el.``34. Crearea
omului este o lucrare care nu ajunge la implinire pana la aparitia femeii . ,,Dumnezeu a creat
coexistenta`` , ne va spune Sfantul Chiril al Alexandriei .35 Eva nu este facuta in vederea
infrumusetarii Edenului , ci pentru a implini ceea ce lipsea din paradis , pentru ca o faptura
omeneasca , luata izolat si considerata in sine , inca nu este omul adevarat. Pe de alta parte ,
femeia este fiinta necesara pentru ca singuratatea lui Adam sa nu fie o paralizare a lumii
spiritului.,,Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu;si , daca a adormit, a
luat una din coastele lui si a plinit locul ei cu carne . Iar coasta luata din Adam a facut-o
Domnul Dumnezeu femeie si a adus-o lui Adam``36. ,,Coasta`` semnifica ceva mai mult decat
asistenta morala , o reala implinire spirituala.,,Scoaterea Evei din Adam inseamna ca Eva a
fost cuprinsa virtual in Adam , si inainte de aducerea ei distinct la existenta``.37Nu mai
lipseste nimic ca universul existentei omenesti , sa oglindeasca cerul , iar viata celor dintai
soti sa ilustreze impartasirea de o fericire al carei substrat e de origine transcendenta.
Intemeierea casatoriei va marturisi in lume ultimul act in timp al iubirii divine creatoare. La
vederea femeii sale barbatul incantat se recunoaste in Eva pe sine insusi si indata pronunta
cuvintele de dragoste :,,iata, acesta este os din oasele mele si carne din carnea mea!``38. De
acum ,,barbatul are in femeie unitatea ajunsa la intimitatea suprema cu el. ``Cuvintele lui
Adam nu contin numai ideea regasirii unui sot in celalalt ci au o extindere care se refera si la
oglindirea in cele doua persoane umane distincte a chipului lui Dumnezeu. Prin femeie ,
Dumnezeu vorbeste barbatului intr-un mod deosebit , mai direct si mai intim , insasi crearea
femeii constituind o revelatie a lumii divine . Iubirea dintre soti este indicativul biblic al
iubirii lui Dumnezeu.39
Nu fara o profunda semnificatie , momentul scoaterii Evei din Adam a fost privit de catre
Sfintii Parinti ca simbol al nasterii Bisericii , traditie sustinuta cu o temeinica argumentare
biblica , in care ,,imago Dei`` se identifica intr-un mod profetic cu ,,via crucis``. Intr-adevar ,
zice Sfantul Ioan Gura de Aur , dupa cum alta data Dumnezeu a extras o coasta a lui Adam
pentru a forma femeia , tot astfel Hristos a dat sangele si apa din coasta Sa pentru a forma
Biserica .Si dupa cum atunci acea extragere s-a facut in extazul somnului lui Adam, tot astfel
ne-a dat sangele si apa la capatul mortii Sale. Mai intai apa si apoi sangele. Si moartea nu a
fost decat ceea ce alta data a fost si extazul , pentru ca tu sa intelegi ca de acum moartea nu
mai este decat un somn. Nu e vorba despre o simpla analogie , ci despre o norma de gandire ,
pe care ortodoxia o pastreaza cu grija , in temeiul careia se stabileste o deplina corespondenta
intre cele doua moment amintite , prin care au inundat in lume , in moduri complet diferite ,
dar simbolic apropiate , izvoarele vietii vesnice.40

34
Gen.II, 18
35
Preot Prof. Dumitru Staniloe, ,,Teologie Dogmatica Ortodoxa vol.III,Editia a III a, Editura Institutului Biblic
si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2003,pag.187
36
Gen.II ,21-22
37
Ibidem, pag. 187
38
Gen.II ,23
39
Preot Prof. Ilie Moldovan,op.cit.pag.80
40
Ibidem, pag. 80

10
1.8.Căsătoria nu este „o afacere, ci o comuniune de viață”

Un aspect asupra căruia insistă morala și spiritualitatea ortodoxă este acela de a nu așeza la
baza alegerii viitoarei partenere de viață avuția sau bogăția. Astăzi, sunt de notorietate și larg
mediatizate cazuri de mezalianțe, de căsătorii „contracte”, vândute sau cumpărate din varii
interese și cu prețul unor compromisuri proporționale, între persoane de vârste mult diferite,
stare socială sau pregătire profesională adeseori total incompatibile.
În ultimii ani, a devenit un „trend” ca persoane implicate în astfel de relații să încheie,
amiabil, „contracte prenupțiale” personalizate, în care să își declare fiecare averea personală
sau „participația” sa, acte juridice având clauze speciale, ca în cazul disoluției cuplului,
fiecare să-și retragă și să-și păstreze bunurile individuale, de la începutul căsătoriei.
Dincolo de spiritul mercantil, astfel de contracte „preventive” demonstrează că soții sau unul
dintre ei a așezat relația lor, de la bun început, sub auspiciile neșansei și ale incertitudinii
stabilității și trăiniciei ei, ca unul care, din debutul acesteia, s-a gândit că ea ar putea înceta
oricând și ar fi bine să se protejeze nu atât sentimental, cât mai ales material.
Referindu-se la adevăratele averi ale sufletului omenesc, Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă:
„Ce folos de bogăție, dacă femeia e cheltuitoare, dacă nu-i înțeleaptă, dacă împrăștie totul mai
repede ca vântul? Ce folos de bogăție, dacă femeia e desfrânată și are nenumărați amanți? Ce
folos de bogăție, dacă e bețiv? Arătând că familia sau căsnicia nu este „târguială, ci
comuniune de viețuire”, nu „un comerț al aurului”, „o afacere, ci o comuniune de viață”, el îi
îndeamnă pe tineri să caute „bogăția cea multă”, „visteria cea mare”, „bunătățile cele
nenumărate” iar acestea sunt trăsăturile unui „suflet bun”, arătându-se prin virtuți.41

41
„Familia Contemporană, între ideal și criză”, Preot profesor dr. Ioan C.Teșu, pag.67

11
 Capitolul al II lea

Cununia în Sfânta Scriptură

2.1. Cununia în Noul Testament

2.1.1. În Sfintele Evanghelii

Păcatul omenesc-păcatul protopărinţilor, ca şi păcatele urmaşilor lor-au afectat profund

legătura căsătoriei, discrepanţa între ceea ce a fost instituţia căsătoriei în intenţia Creatorului,
şi ceea ce devenise ea în realitate, fiind cele mai evidente. Ceva a rămas totuşi, din ceea ce
constituia, harul divin creatural, al unirii dintre bărbat şi femeie, în căsătorie. Această legătură
naturală, deşi slăbită şi desfigurată în multe forme după cădere, prin egoismul descătuşat şi
dezvoltat prin păcat şi, deşi a pierdut prin aceasta harul legat de starea primordială, totuşi ea,,
n-a fost desfiinţată în esenţă,''deoarece, nici natura umană n-a fost distrusă.42
Prin venirea Sa în lume, ,,Hristos întăreşte din nou legătura căsătoriei dintre bărbat şi
femeie, şi o înalţă din ordinea naturii, în ordinea harului, învăluind-o, prin participarea Sa la
nunta din Cana, în ambianţa harică ce iradia din Persoana Sa.
Săvarşind acolo cea dintâi minune, prin puterea Sa mai presus de fire, şi dând perechii
ce se căsătorea, să bea din vinul iubirii entuziaste, turnate de El prin harul Său, El vrea să
arate, că începe înălţarea vieţii omeneşti în ordinea harului, de la întărirea şi înălţarea
căsătoriei.''43 Ceea ce s-a petrecut la acea nuntă, este subliniat şi de o rugăciune de la slujba
cununiei: ,,Care pentru negrăitul Tău har şi multa bunătate, ai venit în Cana Galileii şi nunta
care era acolo ai binecuvântat-o, ca să araţi că din voia Ta se face însoţirea cea după Lege şi
naşterea de prunci dintr-însa.”44
Bărbatului nu-i este îngăduit să-şi lase femeia sa, şi nici femeii bărbatul ei, chiar dacă
Moise a făcut numeroase concesii în această privinţă. Mântuitorul Iisus Hristos îşi
argumentează poziţia pe darul natural al creaţiei:,, Pentru învârtoșarea inimii voastre v-a dat
voie Moise să lăsați pe femeile voastre, din început nu a fost aşa''45 Numai păcatul a fost cauza
dezmembrării unităţii şi indisolubilităţii familiei care sunt rânduite de Dumnezeu: ,,Pentru
aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un
trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu

42
Pr.Conf.Dr.Petre Semen,art.cit.,p.17.
43
Pr.Prof.Dr.Dumitru Stăniloaie, op.cit.,vol.3,p.182.
44
Ibidem,vol 3,p.183.
45
Mt.19,8

12
despartă''46. Si de asemenea, El zice: ,,Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise
să lăsaţi pe femeile voastre...''.
Ruperea unităţii familiei, este îngăduită numai pentru motive de desfrânare. Mântuitorul
Iisus Hristos, spune:,,Iar eu zic vouă, că oricine va lăsa pe femeia sa, afară de pricină de
desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter''47. Deci, indiferent de defectele pe care le
are soţul sau soţia, acestea nu sunt suficiente pentru a desface ceea ce Dumnezeu a legat;
desfrânarea însă, este în stare să desfacă această legătură atât de puternică, căci ea sfâşie
legătura sufletului dintre soţ şi soţie, iar divorţul, uneori, nu face altceva,,decât să oficializeze
o situaţie deja creată.''48 Este un păcat foarte grav, pentru că se încalcă în mod voit şi deliberat,
demnitatea de om, pe care cei doi au primit-o prin creaţie, de asemenea ,,pentru dezordinea
socială pe care o provoacă'’ şi totodată ,,pentru netransfigurarea ei printr-o unire sufletească,
produsă de iubirea spirituală din căsătorie.''49
Dar cu toate că unirea sufletească dintre soţ şi soţie este sfâşiată, ,,legătura căsătoriei nu
s-a desfiinţat între cel ce şi-a lăsat soţia sa, prin faptul că a părăsit-o.''50
Desfacerea căsătoriei pentru infidelitatea conjugală, nu este însă o poruncă pentru soţul
nevinovat. Gestul Mântuitorului de a acorda iertare femeii prinsă în adulter, echivalează,, cu o
recomandare că, într-o astfel de situaţie, să nu se treacă cu uşurintă la divorţ, ci să se caute
îndreptarea celui căzut prin hotărârea lui de a nu mai repeta păcatul.''51

46
Mt.19,5-6
47
Mt.19,9
48
Moliftelnic, ed.a patra, I.B.M.,Bucuresti,1984,p.81-82.

Pr.Lector Mihai Vizitiu, Familia in invatatura Mântuitorului si a Sfinţilor Apostoli, in vol. ,,Familia creştina”
49

azi, ed.Trinitas,1995,Iasi,p.30.
50
Pr. Prof.Dr. Dumitru Staniloaie,op.cit.,vol.3,p.184.
51
Ibidem,p.191.

13
2.1.2. În Epistolele Sfinților
Sfântul Apostol Pavel, la rândul său, face dese referiri la instituţia căsătoriei, la
membrii familiei şi la raporturile dintre ei. Apostolul neamurilor îşi fundamentează învăţătura
pe cea a Sfintei Scripturi a Vechiului Testament şi cea a Evangheliei, reunesc întemeierea
divină a căsătoriei şi a familiei. Ea este un dar al lui Dumnezeu, ca şi fecioria52.53
Indisolubilitatea căsătoriei este şi la Apostolul Pavel un lucru indiscutabil, cei care s-au
despărţit având, după porunca Domnului, doar două posibilităţi: fie să se împace, fie să
rămână aşa, dar fără să se recăsătorească 54. Legătura dintre soţi, operează pe tot parcursul
vieţii de după căsătorie, a celor doi. Numai moartea unuia dintre ei, desparte această legătură.
Apostolul spune:,,Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă
bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul"55. Iar în alt loc
el zice: ,,Căci femeia măritată e legată, prin lege de bărbatul său atât timp cât el trăieşte, iar
dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului. Deci trăindu-i bărbatul, se va numi
adulteră dacă va fi cu alt bărbat; iar dacă i-a murit bărbatul este liberă faţă de lege, ca să nu fie
adulteră, luând un alt bărbat56.
Scopurile căsătoriei sunt, după Sfântul Apostol Pavel atât naşterea de prunci şi iubirea
şi întrajutorarea reciprocă a soţilor, cât şi potolirea poftelor nevinovate, ea fiind şi un remediu
împotriva concupiscenţei.,,Dar din cauza desfrânării-zice Apostolul-fiecare să-şi aibă femeia
sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său...."57. Satisfacerea poftelor trupeşti nu este
acceptată însă, în afara căsătoriei, fiind calificată drept desfrânare. Păcatul desfrânării,
reprezintă o gravă abatere de la chemarea omului de a fi mădular al trupului tainic al Fiului lui
Dumnezeu, Biserica, şi nu mădular al unei desfrânate 58,de a fi sălaş a Duhului Sfânt 59,
Păstrându-şi ,,vasul de sfinţenie şi în cinste"60, dragostea trupească între soţ şi soţia sa nu este
numai legitimă, ci şi voită de Dumnezeu, prin ea realizându-se o comuniune totală de iubire,
care face posibile şi naşterea de prunci, şi într-ajutorarea reciprocă a soţilor.
Raporturile dintre bărbat şi femeie, în familie, se întemeiază pe iubire. Numai iubirea
reciprocă face posibilă înţelegerea deplină a locului şi rolului fiecăruia dintre cei doi în
unitatea familiei. Hristos a restaurat egalitatea dintre soţ şi soţie61.
In cadrul acestei egalităţi ,,fiecare dintre ei au drepturile şi responsabilităţile celuilalt:
dreptul la iubire din partea celuilalt 62, dreptul şi stăpânirea asupra trupului celuilalt 63,
responsabilitatea soţului de a purta grija soţiei sale ca de însuşi trupul lui jertfindu-se pentru
ea după măsura jertfei lui Hristos pentru Bierică 64, responsabilitatea soţiei de a se supune
soţului ei aşa cum Biserica se supune lui Hristos 65.

52
I Cor 7,7
53
Ibidem,p.184.
54
I Cor 7,10-11
55
I Cor 7,39
56
Rom 7,2-3
57
I Cor 7,2
58
Cor 6,15
59
Cor 6,19
60
I Tes 4,4
61
Gal 3,28
62
I Cor 7,3, Efes 5,25;28,33
63
I Cor 7,4
64
Efes 5,25-28
65
Efes 5,24; Col 3,18

14
 ‚,Fiecare persoană este un centru iradiant de energie şi de putere, dar şi un mediu care
primeşte putere şi energie din afară. In căsătorie, soţii se împărtăşesc unul de puterile celuilalt,
de darurile şi virtuţile celuilalt în aşa măsură încât acelaşi apostol afirma că ,,bărbatul
necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin
bărbatul credincios66. Darurile şi calitătile unice se comunică celuilalt pe altarul familiei."67
Întâietatea bărbatului in familie nu este aşadar, o supremaţie despotic; este o întâietate a
iubirii jertfelnice:,,Barbatilor iubiţi pe femeile voastre, după cum si Hristos a iubit Biserica si
S-a dat pe Sine pentru ea''68 si este o supunere plina de aceeaşi iubire,,,prin care femeia
recunoaşte bărbatului rolul conducător si ocrotitor al ei si al întregii familii; precum si
capacitatea acestuia de a se jertfi primul pentru binele familiei.'' 6970. Aceeaşi invatatura se afla
si in concepţia Sfântului Apostol Petru, care sfatuieste pe femei sa se supună barbatilor lor
având o comportare ireproşabila in familie si societate71, iar barbatilor le spune: Voi,
barbatilor, de asemenea, traiti intelepteste cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, si
faceti-le parte de cinste, ca unora care, împreuna cu voi, sunt moştenitoare ale harului
vieţii...''72
Caracterul de taina al casatoriei este exprimat cum nu se poate mai bine de Sfântul
Apostol Pavel in cap.5 din Efeseni73, unde printre altele spune:,,Taina aceasta mare este; iar
eu zic in Hristos si in Biserica''74. Aici, Apostolul vorbeşte despre relaţia dintre bărbat si
femeie in casatorie, inca de la creaţie ca tip sau figura a legăturii mistice dintre Hristos si
Biserica. Sfântul Apostol Pavel,, compara casatoria creştina cu relaţia Hristos-Biserica. Intre
aceste doua realitati exista, desigur, un raport de asemănare, ca de la imagine la modelul sau,
ca de la semn la realitatea semnificaţiei.''
Soţii creştini, ca mădulare ale trupului tainic al luiHristos, ,,participa la taina unitatii si
a iubirii fecunde dintre Hristos Mirele si Biserica Mireasa. Casatoria creştina este astfel nu
numai un semn, ci si mijloc sau instrument al sfinţirii, adică este o Sfânta Taina. De aceea, ,,
casatoria creştina, deşi, ramane asemănătoare oricărei alte casatorii, este împlinirea acestei
taine mari. Taina (sacramentul) nu este ceva ce s-ar afla deasupra sau alături de casatorie, ci
este casatoria ca atare, care este taina pentru cei ce trăiesc incadrati in realitatea Trupului
mistic. Taina desavarseste instituţia de la creaţie.

66
Cor 7,14
67
Pr. Lector Mihai Vizitiu, part. cit, p.31.
68
Efes.5,25
69
Pr. Prof. Vasile Mihoc, Casatoria si familia, p.586.
70
Rom.7,2-3;ICor.7,11,3-17;14,34-35;IICor.11,2;Efes.5,22-2
71
I Petru 3,1-6
72
I Petru 3,7
73
v.22,23
74
v.32

15
Unul din scopurile casatoriei, după cum s-a spus, este naşterea si creşterea copiilor. Legătura
trupeasca nu este justificata daca este privita numai ca un remediu împotriva concupiscentei,
aceasta legătura are in vedere si procrearea. Naşterea de prunci se realizează prin împreuna
lucrarea omului cu Dumnezeu; omul participa la lucrarea creatoare a lui Dumnezeu.
,,Respingând aceasta responsabilitate a procreării, omul respinge asemănarea sa cu
Dumnezeu, respinge pe Creatorul sau si prin aceasta alterează propria sa umanitate.''75
Naşterea de prunci nu este insa singurul mijloc de a dobândi mântuirea. Daca unele
familii nu pot avea copii, nu înseamnă ca pentru acestea nu exista mântuire. Din cele afirmate
de Sfântul Apostol Pavel se poate intelege uşor ca cei care au copii sunt in situaţia de a-si
pierde mântuirea, daca nu-si cresc copiii,,In credinţa, in iubire si in sfinţenie". Naşterea
pruncilor presupune si responsabilitatea naşterii lor,,intru intelepciunea si invatatura
Domnului"76. Ei se nasc curat sufleteşte, curatenia lor fiind recomandata de Mântuitorul Iisus
Hristos tuturor celor care doresc Imparatia cerurilor 77 si aceasta curatenie se cuvine sa fie
păstrata printr-o educaţie susţinuta. In procesul educaţiei, parintii, care sunt primii indumatori
ai copiilor, trebuie sa dea dovada de mult tact. Sfântul Apostol Pavel, se adresează acestora,
zicand:,,Voi parintilor nu intaratati la manie pe copiii voştri"78,,Parintilor, nu atatati la manie
pe copiii voştri, ca sa se deznadajduiasca"79. Copiii au datoria de a-i cinsti la rândul lor pe
parinti, in primul rând pentru a îndeplini porunca a V-a din Decalog invocata si de
Mântuitorul Hristos 80si de Apostolul Pavel 81; in al doilea rând, sa asculte de ei, acesta fiind
un lucru ,,bine plăcut Domnului"82. De altfel, copiii au ca model de ascultare pe Insusi
Domnul Hristos, care a fost supus Maicii sale si dreptului Iosif 83si Care a avut grija de Mama
Sa chiar in clipele grele ale chinurilor84. Aşadar, pentru ca o familie sa fie bine plăcuta lui
Dumnezeu, atât parintii cat si copiii, trebuie sa intretina o atmosfera de pace si buna
intelegere, mulţumind pentru toate lui Dumnezeu.

75
Pr. Lector Mihai Vizitiu,art. cit. p.36.
76
Efes. 6,4
77
Mt. 18,3;19,14
78
Efes. 6,4
79
Col. 3,21
80
Mt 19,1
81
Efs 6,2-3
82
Col 3,20;Efes 6,1
83
Lc. 2,51
84
Ls.19,27

16
2.3. Nunta din Cana Galileii

„Iar a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii. Şi a fost chemat şi Iisus la nuntă. Şi erau şi
Mama lui Iisus acolo şi fraţii Lui" 85.
Am spus şi mai înainte că El era cunoscut mai ales în Galileea. Pentru aceea L-au şi chemat la
nuntă şi S-a dus. Că n-a căutat la vrednicia Sa, ci la binefacerile noastre. Fiindcă Cel Ce nu S-
a socotit nevrednic ca să ia chip de rob 86 cu atât mai mult nu a socotit lucru nevrednic să vină
la nunta robilor. Cel Ce a şezut la masă împreună cu vameşii şi cu păcătoşii, cu atât mai mult
nu a nesocotit să stea la ospăţ cu cei ce erau de faţă la nuntă. Iar ceicare L-au chemat nu aveau
despre El o părere sănătoasă, nici nu L-au chemat ca pe unul din cei mari, ci pur şi simplu ca
pe unul din cei mulţi şi ca pe un cunoscut. Şi acest lucru 1-a lăsat să se înţeleagă evanghelistul
când a zis: „Şi erau şi Mama lui Iisus acolo, şi fraţii lui". Precum au chemat-o pe aceea şi pe
fraţi, aşa L-au chemat şi pe Iisus.
„Şi, terminându-se vinul - zice -, a zis mama Lui: “Nu mai au vin." Vrednic lucru este a
cerceta aici de unde i-a venit Mamei Sale să-şi închipuie ceva măreţ despre copilul ei. Căci nu
făcuse până atunci nici o minune. Fiindcă spune Scriptura că „acest început al minunilor 1-a
făcut Iisus în Cana Galileii" 87.
Iar dacă ar zice cineva că nu este îndeajuns faptul că a zis simplu „în Cana Galileei" spre a
socoti că acesta este începutul minunilor - fiindcă se poate ca aceasta să fi fost cea dintâi în
acel ţinut şi nu cea dintâi dintre toate, căci, de bună seamă, va mai fi făcut El altele, în altă
parte îi vom răspunde ceea ce am spus şi mai înainte. Şi care e răspunsul? Acela pe care 1-a
dat şi Ioan: „Eu nu-L ştiam, ci ca să se arate lui Israel, pentru aceea a venit ca să-L botez" 88.
Dacă din cea dintâi vârstă ar fi făcut minuni, nu mai aveau trebuinţă israeliţii să li-L arate
altul. Fiindcă după ce a ajuns la vârsta bărbăţiei, nu numai celor din Iudeea S-a făcut cunoscut
prin minuni, ci şi celor din Siria şi chiar celor mai de departe, şi aceasta în numai trei ani. Ba
nici de trei ani n-ar fi avut nevoie ca să Se facă arătat, căci îndată după prima minune a şi ieşit
pretutindenea vestea despre El.
Aşadar, dacă Cel Ce a strălucit cu mulţimea minunilor în aşa scurt timp Şi-a făcut tuturor
cunoscut numele, cu cât mai mult, copil fiind, dacă făcea minuni din cea dintâi vârstă, nu
putea să fie uitat numai în atâta vreme! Căci întâmplările ce par nemaiauzite şi care s-au
petrecut cu un copil, timpul le face de două ori mai vestite şi de trei ori, ba chiar de mult mai
multe ori. Însă nimic nu a făcut pe când era copil, ci numai acest lucru îl mărturiseşte Luca, că
fiind de doisprezece ani a şezut împreună cu dascălii templului şi prin întrebările pe care le
punea părea un copil minunat 89.
Dar şi pentru altă pricină, de astă dată raţională, nu a început să facă minuni din cea dintâi
vârstă: fiindcă iudeii socoteau că lucrul acesta este închipuire. Căci dacă mulţi erau bănuitori
faţă de un om în puterea vârstei, dacă făcea aceasta, cu atât mai mult dacă un băieţaş făcea
minuni, mistuiţi cum erau de invidie, 1-ar fi pironit pe cruce mai înainte de vremea cuvenită.

85
In 2, 1-2
86
Flp 2, 7
87
In 2, 11
88
In l, 31
89
Le 2, 46

17
Şi dacă însele lucrurile iconomiei nu au fost crezute de oameni, de unde i-a venit Mamei Sale
să-şi închipuie ceva mare despre El?
Din aceea că El începuse să Se descopere: şi din faptul că a fost arătat de Ioan şi din cele
spuse de El ucenicilor 90. Iar mai înainte de toate acestea, însăşi zămislirea şi cele ce s-au
petrecut după Naşterea Lui i-au dat cele mai înalte cugetări despre Copilul ei.
„Căci a auzit - zice - toate cele despre Prunc şi le păzea în inima ei" 91. Dar pentru ce nu le-a
spus acestea mai înainte de întâmplarea din Cana? Fiindcă, şi asta am mai spus-o, atunci
numai a primit voie să-L facă arătat.
Mai înainte era ca unul din cei mulţi şi ca ei petrecea. Pentru aceea nici nu a îndrăznit Mama
Sa să spună aşa ceva către El. Dar când a auzit că Ioan a venit tocmai pentru El şi că Ia
mărturisit cele pe care I le-a mărturisit, şi că avea ucenici, atunci, nemaifiind vin, luând
îndrăzneală, L-a rugat, zicându-I: „Nu mai au vin". Fiindcă voia ca şi acelor nuntaşi să le facă
bucurie şi pe sine să se facă mai strălucită prin fiul ei.
Şi de bună seamă că s-a întâmplat şi cu ea ceva omenesc, ca şi cu fraţii Lui, când au zis
„Arată-Te lumii" 92, dar de fapt voiau ca ei să se slăvească de pe urma minunilor. De aceea şi
El i-a răspuns mai apăsat, zicându-i: „Ce este mie şi ţie, femeie? încă n-a sosit ceasul Meu",
însă că El se sfia foarte de cea care L-a născut, ascultă-1 pe Luca, cel care povesteşte cât de
supus le era părinţilor 93, iar Ioan evanghelistul arată cum S-a îngrijit pentru ea mai dinainte,
chiar în ceasul răstignirii 94.
Când părinţii trupeşti nu împiedică cu nimic, nici nu se pun de-a curmezişul vreunuia din
lucrurile cele după Dumnezeu, suntem datori şi este de neapărată trebuinţă să-i ascultăm. Iar a
nu face aceasta este primejdie mare. Dar când cer ceva nepotrivit şi împiedică ceva din cele
duhovniceşti, nu trebuie să-i ascultăm nicidecum. Pentru aceea i-a şi răspuns aici astfel, după
cum a făcut-o şi în altă împrejurare, când a zis: „Cine este mama Mea şi fraţii Mei?" 95. Căci
fraţii Săi nicidecum nu aveau despre El părerea care trebuia. Dar fiindcă ea L-a născut, s-a
socotit pe sine îndreptăţită, după obişnuinţa maicilor, ca să-I poruncească toate, când ar fi
trebuit să-L cinstească şi să I se închine ca Stăpânului a toate. De aceea i-a răspuns atunci aşa
Mamei Sale.
Gândeşte-te cum S-a simţit când tot poporul şi gloatele stăteau în jurul Lui şi mulţime de
ascultători îl sorbeau, când le punea înainte învăţătura Sa, iar Mama Sa, venind în văzul
tuturor, L-a întrerupt din cuvântare ca să vorbească cu ea. Ba nici înăuntru nu a voit să vină, ci
El să Se ducă afară, ca să vorbească singur numai cu ea.
De aceea a şi zis: „Cine sunt mama Mea şi fraţii Mei?" Nu ca să o ocărască şi să se înalţe mai
presus de cea care L-a născut. Departe de El aceasta! Ci fiindcă era de folos să n-o lase să
gândească despre El cele mai de jos, ci cele mai înalte. Căci dacă Se îngrijea de ceilalţi şi
făcea toate ca să le pună în inimă părerea dreaptă despre Sine, cu mult mai mult făcea aceasta
pentru Mama Sa. Şi fiindcă era firesc ca nici dacă L-ar fi ascultat să nu fi vrut să se lase
convinsă de Fiul ei - socotind că i se cuvine în tot locul întâietatea, deoarece îi era mamă - de

90
In l, 19-51
91
Le 2, 19
92
In 7, 4
93
Le 2, 51
94
In 19, 25-27
95
Mt 12, 48

18
aceea a răspuns astfel celor care i-au spus că este aşteptat afară. Că nu ar fi putut s-o suie
altfel de la o părere smerită despre El la una înaltă, dacă ea ar fi aşteptat totdeauna să i se dea
cinste de către Fiul său şi nu ar fi venit vreodată la El ca la Stăpânul tuturor.
Şi aici, pentru aceeaşi pricină îi spune: „Ce este Mie şi ţie, femeie?" Dar nu mai puţin şi din
altă pricină de neapărată trebuinţă! Care anume? Ca nu cumva să fie vreo bănuială după aceea
asupra minunilor săvârşite. Fiindcă ar fi trebuit să fie rugat de cei ce aveau nevoie de vin şi nu
de Mama Sa. Cum aşa? Păi cele ce se fac din rugămintea alor tăi, chiar dacă sunt lucruri mari,
adesea le par celor ce privesc mai dinainte ticluite. Dar când înşişi cei ce au nevoie se roagă,
minunea iese de sub orice bănuială, iar lauda este curată şi folosul mare.
Căci şi un medic, chiar dacă ar fi foarte priceput, intrând într-o bolniţă cu mulţi bolnavi, dacă
nu ar asculta nimic de la cei neputincioşi, nici de la cei ce le-au venit în vizită, ci ar mângâia-o
doar pe mama sa, va fi bănuit şi dispreţuit de cei bolnavi şi nimeni, nici dintre cei ce zac în
pat, nici dintre cei ce sunt lângă ei, nu va crede că este în stare să facă ceva bun şi vrednic de
uimire. Pentru aceea a şi certat-o atunci, zicându-i: „Ce este Mie şi ţie, femeie?"
Şi aşa, a învăţat-o să nu mai facă asemenea lucruri în viitor. Căci dacă Se îngrijea până şi de
cinstea Maicii Sale, cu atât mai mult Se îngrijea de mântuirea sufletului şi de binefacerea cea
pentru cei mulţi, pentru care a şi îmbrăcat trup. Nu ca să Se dea maipresus de Maica Sa a zis
aceste cuvinte, ci rânduind multă purtare de grijă pentru ea şi ca să pregătească cu vrednicia
cuvenită minunile ce le va face.
Iar că o cinstea foarte, chiar dacă n-ar reieşi din alte împrejurări, însuşi faptul că a certat-o dă
mai cu seamă mărturie îndestulătoare. Căci prin faptul că i-a atras luarea-aminte a arătat că se
sfia foarte tare de ea. Cum şi în ce fel, vă vom spune în cele ce urmează. Ia gândeşte-te la
femeia care a zis: „Fericit e pântecele care Te-a purtat şi sânii la care ai supt" 96, iar El i-a
răspuns: „Aşa este, dar fericiţi cei ce fac voia Tatălui Meu". Socoteşte că în acelaşi scop au
fost spuse de El şi acele cuvinte. Căci un astfel de răspuns nu era al unuia care îşi respinge
mama, ci al unuia care arată că nu ar fi ajutat-o cu nimic acele vorbe de laudă, dacă ea nu ar fi
fost foarte bună şi credincioasă.
Şi dacă nu îi ajuta cu nimic Mariei să-L nască pe Hristos, dacă nu ar fi avut şi suflet virtuos,
cu cât mai mult pe noi nu ne va putea ajuta cu nimic faptul că avem tată sau mamă sau copil
virtuos, dacă suntem departe de virtutea aceluia.
„Căci fratele - zice David - nu izbăveşte; oare va izbăvi omul?" 97. In nimic altceva - după
harul lui Dumnezeu - nu trebuie să avem nădejdea mântuirii, decât numai în faptele proprii.
Căci dacă singur faptul în sine de a-L naşte trupeşte pe Hristos ar fi fost de vreun folos
Fecioarei, ar fi fost de folos şi iudeilor - căci Hristos era după trup din neamul lor -, ar fi fost
de folos şi oraşului în care S-a născut, ar fi fost de folos şi fraţilor Săi. Dar câtă vreme au fost
cu negrijă faţă de ei înşişi, nu le-a fost de nici un folos înrudirea cu Hristos, ci şi ei erau
osândiţi împreună cu restul lumiijşi atunci numai au fost admiraţi, când au strălucit cu fapta
lor cea bună. Iar oraşul a căzut şi a ars şi nu a avut nici un câştig din aceasta. Au pierit în chip
jalnic şi rudele după trup, neavând nici un câştig pentru mântuire, din aceea că erau rude ,după
trup, de vreme ce nu aveau şi apropierea de virtutea Lui. însă mai mari decât toţi aceştia s-au
arătat apostolii, fiindcă au îmbrăţişat apropierea de El printr-un mod de vieţuire adevărat şi
plin de râvnă, prin aceea că s-au supus cu totul Lui.

96
Le 11, 27
97
Ps 48, 7

19
Să învăţăm şi noi, dar, de aici că avem nevoie în tot locul de credinţă şi de vieţuire luminoasă
şi strălucitoare în virtute. Căci numai acest lucru ne poate mântui. Fiindcă şi rudele Lui,
câtăva vreme, au fost foarte cinstite pretutindeni, dar noi nu le mai ştim nici măcar numele, pe
când viaţa şi numele apostolilor sunt lăudate în tot locul. Prin urmare, să nu cugetăm nimic
măreţ despre neamul bun după trup, ci şi de-am avea mii de înaintaşi străluciţi, să ne sârguim
noi înşine să întrecem virtutea acelora, ştiind că nimic nu vom dobândi de pe urma sârguinţei
altora la judecata viitoare, ba aceasta ne va fi pricină de şi mai mare osândă.
Că fiind din părinţi buni şi avându-i pildă de acasă, nici aşa nu i-am urmat ca pe nişte
învăţători ai noştri. Iar acestea le zic acum fiindcă văd pe mulţi elini, când ne luăm cu ei la
întrebări despre credinţă şi îi îndemnăm să se facă creştini, că vorbesc despre rudenii şi
strămoşi şi zic: „Toţi apropiaţii mei, şi din afară şi casnici, sunt creştini adevăraţi". Şi la ce-ţi
foloseşte asta, ţie, cel vrednic de plâns? Căci aceasta mai mult te va pierde, fiindcă nu te
ruşinezi de mulţimea casnicilor să alergi şi tu la adevăr. Şi iarăşi, sunt alţii, credincioşi, care
nu se grijesc de vieţuirea lor duhovnicească, ci atunci când sunt îndemnaţi la virtute îţi aruncă
în faţă una ca asta: „Tata şi bunicul şi străbunicul erau tare evlavioşi şi sârguitori". Dar mai cu
seamă asta te va osândi, că, fiind urmaş al unor asemenea oameni, ai lucrat în chip nevrednic
de rădăcina din care te tragi.
Auzi ce zice profetul către iudei: „A robit Israel unei femei şi de o femeie era păzit". Iar
Hristos spune: „Avraam, tatăl vostru, s-a bucurat să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat"
98
. Şi oricum am întoarce-o, isprăvile înaintaşilor nu numai că nu sunt spre lauda, ci mai
degrabă spre osânda celor ce se fălesc cu ele.
Ştiind dar acestea, să lucrăm noi înşine toate, încât să putem fi mântuiţi prin faptele noastre,
ca nu cumva să ne înşelăm cu nădejdea în alţii şi atunci la judecată să aflăm că am rătăcit
degeaba, fiindcă nu ne este de nici un folos cunoştinţa aceasta. „Căci în iad - zice -cine se va
mărturisi Ţie?" 99.
Aşadar, să ne pocăim aici, ca să avem parte de bunătăţile veşnice, de care fie ca noi toţi să ne
bucurăm cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi
împreună cu Care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă şi putere în vecii vecilor.

98
In 8, 56
99
Ps 6, 5

20
 Capitolul al III lea

Aspecte dogmatice

3.1. Săvărșitorul Tainei Cununiei

Săvârșitorul Tainei este în Biserica ortodoxă preotul, pentru că prin el vine în fața celor ce se
căsătoresc și în mijlocul lor în mod nevăzut Însuși Hristos, Care pecetluiește legătura naturală
pe care ei o realizează prin consimțirea între ei și care îi menține pe aceștia uniți în El. Prin
preot căsătoria celor doi devine ca o celulă vie a Bisericii, umplută de harul lui Hristos din ea.

3.2. Raporturile dintre soţ şi soţie, îndatoririle, locul şi rolul fiecăruia dintre ei în familie
şi în Biserică

În cadrul raporturilor familiale,Sf.Ap.Pavel precizează îndatoririle pe ca-re soţii le au unul

faţă de altul.Astfel, trebuie să se supună bărbatului ei, pre-cum Domnului, în Domnul; pentru
că bărbatul este acp femeii100; ea trebuie să-şi iubească bărbatul101; să-i dea bărbatului ce-i
datorează dragostea.
Bărbatul trebuie să-şi iubească soţia cu jertfelnicie, după modelul lui Hristos, ca pe sine însuşi
şi să-i dea femeii dragostea pe care i-o datorează.
Aşadar femeia trebuie să se supună în iubire,iar bărbatul să o iubească cu
jertfelnicie.Bineînţeles că nu este vorba de o supunere a femeii în sens de discriminare,
întrucât în concepţia paulină femeia şi bărbatul sunt egali în Hristos :,,Nu mai este… parte
bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus’’102.Aşadar,
primatul bărbatului nu este despotic, ci unul bazat pe nevoi practice, organizatorice, un primat
al respon-sabilităţii, el fiind primul între egali.Acest lucru apare evident în concepţia paulină
prin folosire imaginii corpului care are ,,cap’’ pe bărbat, iar trup pe femeie.Atât,,capul’’, cât şi
,,trupul’’ sunt mădulare fiecare dintre ele şi se com-letează şi intercondiţionează reciproc,
bărbatul fiind ,,cap’’ în sensul respon-sabilităţii.
Această concepţie paulină îşi are fundamentarea teologică prin compararea relaţiei dintre soţi
cu cea dintre Hristos şi Biserică, unde Hristos este,,capul’’,iar Biserica,,trupul’’. 103
În sprijinul celor afirmate,în legătură cu primatul bărbatului vine şi îndemnul paulin care cere
ca bărbaţii să nu fie ,,amarnici’’ cu femeile lor104, afirmaţie care lămureşte faptul că întâietatea
bărbatului nu este una de stăpân, ci de iubire jertfelnică:,,Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre
după cum şi Hrisos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea’’.105
Sf.Ap.Pavel interzice femeilor să înveţe în Biserică, dar acest lucru nu este o discriminare a
femeii.Sf.Ap.Pavel îi prezintă în epistolele sale ca ducând o activitate publică de propovăduire

100
Efes.5,23
101
Tit 2,4
102
Gal.3,28
103
Efes.5,23
104
Col.3,19
105
Efes.5,25

21
pe Barnaba, pe învăţătorii haris-matici, pe membrii ierarhiei bisericeşti şi pe succesorii
acestora.Aşadar nu nu-mai femeii îi interzice să înveţe în public, ci şi tuturor credincioşilor
care nu sunt înzestraţi cu harisma învăţăturii sau cu harul preoţiei, ale căror lucrări sunt
asistate de Sf.Duh.106

Au exista şi femei care au avut diferite harisme, slujiri şi roluri în Biseri-ca primară:harisma
profeţiei107, responsabilitate rugăciunii108,organizarea cultului în casele lor109, predicarea
evanghelie şi didahia110.Două din aceste slujiri sunt menţionate separat în epistole-le Pauline:
diaconiţele 111 şi văduvele112.Toate aceste slujiri demonstrează încă o dată că nu este vorba
despre nici o discriminarea a femeii. Bărbatul şi femeia atât în Biserică, cât şi pretutindeni au
însă îndatorirea de a se ruga: ,,vreau ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte,
fără mânie şi fară şovăire.Tot aşa şi femeile…''113.

3.3. Exigenta vocatiei si raspunderea fata de darul iubirii dobandit de soti in casatorie

Prin constitutia si valoarea sa , creatia insasi ne descopera faptul ca e zidita potrivit iubirii
divine si a vietii treimice. Faptura nu poate exista prin sine , fara sa fie sustinuta de
Dumnezeu, transcendent si imanent in acelasi timp. De data aceasta , transcendenta si
imanenta , departe de a se exclude reciproc , sunt descoperiri ale iconomiei Duhului Sfant.
Dumnezeu este in mod absolut transcendent fapturii, pentru ca numai in aceasta calitate o
poate ridica deasupra ei , conferindu-i un sens superior si o demnitate superioara. Dar tot atat
de mult este si imanent, intrucat numai in intimitatea cu Dumnezeu lumea se poate impartasi
din fericirea izvorata din El. Odata ce a venit la existenta , creatia are nevoie pentru a dainui
sa ramana Dumnezeu in ea. Acest adevar este propriu realitatii care priveste viata conjugala.
Fara ca sotii sa dobandeasca o eternitate fiintiala , prin faptul intemeierii lor in Dumnezeu ,
odata cu dobandirea darului ceresc al iubirii , la creatie si la Cincizecime , ei se bucura de
vesnicia prezentei Lui. Avandu-l pe Dumnezeu in ea , casatoria crestina poarta cu sine
marturia iubirii divine creatoare .
Harul dat celor casatoriti are astfel efecte in societate si in Biserica.,,Atata timp cat privim
casatoria numai in legatura cu aceia care se casatoresc, si nu o raportam la Biserica intreaga si
prin aceasta la lumea intreaga, nu vom intelege niciodata caracterul sacramental al ei, acea
mare Taina de care vorbeste Sfantul Apostol Pavel:,,Iar eu vorbesc in Hristos si in
Biserica”…In acest sens, Taina Casatoriei este mai cuprinzatoare decat familia.Este Taina
iubirii dumnezeiesti, Taina cuprinzatoare a existentei peste tot, si acesta e motivul pentru care

106
I Tim.2,15;II Tim 1,5
107
I Cor.11,5
108
Fapte 1,14
109
I Cor.16,19
110
Rom.16,3
111
Rom.16,1
112
I Tim.5,9
113
I Tim.2,8-9

22
ea intereseaza toata Biserica si, prin Biserica, intreaga lume.O familie sanatoasa e o celula
sanatoasa a edificiului Bisericii si societatii.114
Casatoria este o vocatie speciala pentru a atinge plinirea fiintei in Dumnezeu. ,, Iubirea
schimba insasi substanta lucrurilor”, zice Sfantul Ioan Hrisostom si adauga:,,numai iubirea
face din doua fiinte una singura”.115 Iubirea ajunge o forma a harului spre a depasi starea de
pacatosenie, de separare si de izolare egocentrica.116
Toti mirii si sotii , sacerdoti ai vietii crestine conjugale , sunt chemati sa cunoasca aceasta
iubire dumnezeiasca , sa se impartaseasca de puterea ei unindu-se cu Hristos si intre ei si
marturisind suveranitatea Domnului in ,,ecclesia domestica” in care se afla. Aceasta vocatie
este glasul ce vesteste de-a lungul anilor de casnicie existenta harului Dumnezeiesc al carui
lant de aur numai moartea , si nici chiar cea fizica , ci numai cea spirituala il poate frange si
desface. Ea este , mai intai , apel la iluminare , chemare la cunoasterea lui Dumnezeu in
Hristos , daruita sotilor ca dar al iubirii . In sensul acesta , cunoasterea este o intuitie , o
vedere interioara fundamentala , absolut necesara pentru receptarea unui mesaj divin. Apelul
pe care il transmite Sfantul Duh sotilor este o lumina de Sus , o raza care atinge constiinta
celor in care se oglindeste. Fie ca e vorba de desavarsirea in iubire , fie de nastere de prunci
sau de intrajutorarea reciproca , aceiasi vocatie anticipeaza , dar si face pe soti sa-si asume o
raspundere in casnicie , punandu-le in fata eforturile pe care trebuie sa le depuna in vederea
realizarii scopurilor la care sunt chemati. Trecerea de la cunoastere la raspundere se face prin
dobandirea constiintei unei meniri, care reprezinta ea insasi afirmarea vietii in dragoste. Caci
dragostea cuprinde in sine atat smerenia fata de lucrarea Sfantului Duh prin miri si soti , cat si
libertatea acestora ca fii ai lui Dumnezeu; in timp ce smerenia este chiar dragostea cuiva fata
de Dumnezeu , raspunderea este dragostea lui fata de semenul sau si fata de lume. De data
aceasta , semenul este sotul . Casatoria crestina , ca opera a Duhului Sfant , nu exista decat in
virtutea recunoasterii adevarului mantuitor si al unui simt de solidaritate cu intreaga zidire
prin raspundere.

114
La Pr. Prof. D. Staniloae , op. cit., pag.194;
115
Paul Evdokimov, ,,Ortodoxia”,traducere din limba franceza de Dr.Irineu Ioan Popa, Arhiereu vicar,Editura
Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti,1996,pag.321;
116
Ibidem,pag.321

23
 Capitolul al IV lea

Păcate împotriva familiei creștine

4.1. Desfrânarea

Pentru Sf.Ap.Pavel acest păcat este unul caoital, el fiind aşezat în fruntea listelor de păcate.117
Desfrânarea în concepţia paulină este împotriva învăţăturii sănătoase118,de aceea acest păcat
nu trebuie să se pomenească între creştini ,119ei nu trebuie sa se amestece cu desfrânaţii 120,
nici să umble în desfrânări 121, care sunt fapte ale trupuli 122.Dacă un creştin a căzut în
desfrânare, el trebuie să se pocăiască 123 şi să ucidă acest mădular pământesc care este
desfrânarea 124.Toate acestea întrucât păcatul desfrânării este singurul care are loc în însuşi
trupul creştinului 125, dar acest trup nu e pentru desfrânare, ci pentru Dom-nul 126, întrucât
creştinul a fost încorporat prin Botez în Trupul lui Hristos, de aceea nu poate să facă din
mădularele lui Hristos, mădularele u-nei desfrânate 127.
Gravitatea acestui păcat este clar arătată de Apostol:,,nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli,
nici adulterii… nu vor moşteni Împărăţia lui Dumne-zeu''128.
Păcatul desfrânării în orice formă a sa este împotriva căsătoriei şi familiei creştine şi acest
lucru este evident pentru Sf.Ap.Pavel:,, Cinstita întru totul sa fie căsnicia şi patul neîntinat,
căci Dumnezeu îi va judeca pe desfrâ-naţi şi pe adulteri''. De acea creştinul trebuie să se
ferească de desfrânare întrucât ,,voia lui Dumnezeu aceasta este, sfinţenia voastră: să vă feriţi
de desfrânare''129.

117
Gal.5,19-21
118
I Tim.1,10
119
Efes.5,3
120
I Cor.5,10
121
Rom.15,14
122
Gal.19,21
123
II Cor.12,21
124
Col.3,5
125
I Cor.6,18
126
I Cor.6,13
127
I Cor.6,15
128
I Cor.6,9-10
129
I Tes.4,3

24
4.2. Necinstirea soțului/soției

Afirmând îndatoririle soţilor, Sf.Ap.Pavel arată că femeia trebuie să se supună bărbatului, iar
bărbatul să iubească pe femeia sa130. În-călcarea îndatoririlor fiecăruia dintre ei care constau
în esenţă în iubire, însea-mnă necinstirea unui soţ sau al celuilalt.
Bărbatul cinsteşte pe femeia sa prin iubirea jertfelnică pe care i-o oferă, şi o necinsteşte fiind
,,amarnic'' cu ea, de aceea Sf.Ap.Pavel îndeamnă:,, băr-baţilor iubiţi pe femeile voastre şi nu
fiţi amarnici cu ele.''131
Femeia, de asemenea cinsteşte pe bărbat supunându-se lui în iubire şi îl necinsteşte nefăcând
astfel. 132
Oricare dintre soţi nesocoteşte pe celălalt prin adulter, păcat care duce la excluderea din
Împărăţia lui Dumnezeu. 133
De asemenea necinstirea soţului şi a întregii familii o constituie şi neîn-grijirea copiilor. 134
În definitive, în concepţia paulină orice călcare a principiului iubirii din-tre soţi, şi orice păcat
săvârşit de un soţ este un păcat împotriva celuilalt soţ.

130
Efes.5,22-33
131
Col.3,19
132
Efes.5,22-23
133
I Cor.6,9-10
134
ITim.2,15

25
4.3. Concubinajul

Este păcatul care constă în trăirea unui bărbat cu o femeie ca soţ şi soţie fără a avea harul
căsăroriei dat prin binecuvântarea Biserisii.
În sprijinul acestei idei, amintim doar că pentru Sf.Ap.Pavel modelul căsătoriei este unirea
dintre Hristos şi Biserică, iar căsătoria este ,,taină ma-re'' aşa încât cu siguranţă această ,,taină''
îşi avea începutul în Biserica-Trup a lui Hristos de unde îşi trage căsătoria seva iubirii şi a
sfinţeniei.
Este elocventă în acest sens şi relatarea de la 135în care Sf.Ap.Pavel aminteşte de acei eretici
care opreau de la căsătorie, dupa care Sf.Ap.Pavel afirmă:,, fiindcă tot ce a făcut Dumnezeu
este bun căci se sfinţeşte prin cuvantul lui Dumnezeu şi prin rugăciune'' .136Aceste ultime
cuvinte s-ar putea să se refere nu numai la rugăciunea de dinainte de masă, ci şi la căsătorie.
Existenţa căsătoriei creştine ca Sfântă Taină încă din epoca apostolică este autentificată de
Sf.Ignatie Teoforul care scrie lui Policarp:,,Trebuie ca cei ce se însoară şi cele ce se mărită să
facă aceata ci aprobarea episcopului, ca să fie căsătoria lor după Domnul, iar nu după poftă''.
Toate acestea ne fac să înţelegem că trăirea fără căsătorie religioasă, fără a primi
binecuvântarea lui Dumnezeu, nu a fost acceptată de Sf.Pavel, deoarece în acest mod
căsătoria nu ar mai avea ca model iubirea dintre Hris-tos şi Biserică, întucât iubirea soţilor
izvorăşte tocmai din această iubire şi nu poate exista fără legătura cu ea.

135
I Tim. 4,2
136
I Tim. 4,5

26
4.4. Divorțul

Divorţul este un păcat împotriva indisolubilităţii căsătoriei. Mântuitorul nu îngăduie

despărţirea soţilor decât în caz de adulter. Citând din137, unde se spune că cei doi vor fi un
trup, Mântuitorul Hristos adaugă:,,aşa încât cei doi nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci,
ceea ce a unit Dumne-zeu, omul să nu despartă''. 138
Acestea sunt cuvintele Domnului la care Sf.Ap.Pavel face aluzie atunci când se referă la
divorţ:,,Iar celor căsătoriţi le poruncesc- nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbat-
dar dacă se va despărţi, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei; şi nici bărbatul
să nu-şi lase fe-meia''139.Sf.Ap.Pavel exprimă prin aceste cuvinte indisolubitatea căsătoriei
creştine, adică păstrarea intactă a sfinţeniei şi unităţii organice dintre soţi, voite de Dumnezeu.
Aceasta este ,,porunca'' lui Hristos pe care Apostolul o transmite. Alcătuind prin căsătorie un
trup, soţii crestini trebuie să rămână uniţi până la sfârşitul vieţii:,,femeia este legată câtă
vreme îi trăieşte bărbatul140. Apostolul nu spune nimic despre vreun motiv pentru despărţirea
soţilor, ci spune doar dacă se va despărţi ,,dacă se va despărţi''. Întrucât îşi întăreşte cuvintele
cu autoritatea lui Hristos care îngăduie divorţul în caz de adulter, este clar că şi pentru
Sf.Ap.Pavel motivul acestei despărţiri nu este altul decât adulterul. Şi aceasta pentru că în
concepţia paulină, păcatul adulterului rupe legătura dintre soţi, întrucât ,,cel ce se alipeşte de
desfrânată este un trup cu ea''141. Dar celui ce s-a despărţit, pentru motivul amintit mai sus, îi
rămân două alternative: sau să nu se mai căsătorească, sau să se împace cu soţul său 142.
Alte motive pentru divorţ nu ne sunt date nici de Mântuitorul, nici de Sf.Ap.Pavel. Aceasta
întrucât orice defect ar avea unul din cei doi, soţul celă-lalt trebuie să aplice îngăduinţă,
răbdare şi sacrificial cu care Hristos şi-a înfrumuseţat şi întărit Biserica .143
O situatie deosebită pentru care Sf.Ap.Pavel îngăduie despărţirea soţilor este aceea a
căsătoriilor mixte, între creştini şi necreştini. Soţul creştin nu trebuie să divorţeze de cel
necreştin pe motivul creaţiei, însă despărţirea este îngăduită de Apostol în cazul în care cel
necreştin doreşte să se despartă.144
Aşadar, în concepţia paulină căsătoria este indisolubilă având ca mo-del unirea de nedesfăcut
dintre Hristos şi Biserică. Totuşi, căsătoria poate fi desfăcută în cazul adulterului care rupe
căsătoria, precum şi în cazul soţului necredincios care doreşte să se despartă.145

137
Facere 2,24
138
Mt. 19,6
139
I Cor. 7,10-11
140
I Cor. 7,39
141
I Cor.6,16
142
I Cor.7,11
143
Efes.5,28-30
144
I Cor. 7,13-15
145
I Cor.7,13-15

27
4.5.Căsătoria a doua

În privinţa celor ce, fie după moartea soţului, fie în urma divorţului vor să se căsătorească,
învăţăturile pauline suntclare. Cei rămaşi văduvi trebuie să rămână aşa şi să se dedice
Domnului, iar nu să se recăsătorească.
Totuşi, le este îngăduită recăsătorirea în cazul în care nu se pot înfrâna ,,fiindcă mai bine este
să se căsătorească decât să ardă'' 146 ,sau, mai bine este să se căsătorească decât să se abată ,,pe
urmele Satanei'' 147. În cazul celor divorţaţi li se oferă două alternative: fie să se împace cu
soţul, fie să rămână necăsătoriţi.
Faptul că în concepţia paulina creştinul nu trebuie să se căsătorească decât o data, rezultă şi
din condiţiile impuse celor ce vor să intre în slujirea preoţească, precum şi văduvelor care
urmau să intre sub tutela Bisericii. Astfel, candidatul la hirotonie trebuie să fie ,,bărbat al unei
singure femei'' 148; iar văduvele respective trebuie ,,să fi fost femeia unui singur bărbat''149.
Aşadar, în concepţia paulină creştinul trebuie să se căsătorească o singură dată, afirmând
astfel caracterul ei monogam. În această perspectivă, căsătoria a doua apare ca o concesie
pentru cei slabi pe care ,,dorinţele îi abat de la Hristos'' 150, pentru a nu trăi în desfrânare.
Această con-cesie se aplică doar celor văduvi, pe când cei despărţiţi trewbuie, fie să se
împace, fie să rămână necăsătoriţi 151. Mai târziu, Biserica a aplicat şi acestora din urmă
concesia acordată de Sf.Ap.Pavel văduvelor care nu se pot înfrâna.

146
I Cor.7,9
147
I Tim. 5,15
148
I Tim. 3,2
149
I Tim.5,9
150
I Tim.5,11
151
I Cor.7,10-11

28
Petru și Fevronia

Ziua prăznuirii Sfinților Petru și Fevronia de Murom (25 iunie) este cunoscută în Rusia sub
numele de Ziua familiei, a dragostei și a fidelității.
Sfântul Petru a fost al doilea fiu al Cneazului Iuri Vladimirovici de Murom.
Tânărul Cneaz s-a îmbolnăvit foarte grav şi nimeni nu putea să-l vindece. El şi-a trimis
slujitorii să caute pe cineva care să-l tămăduiască. Unul dintre aceştia a întâlnit-o pe tânăra
Fevronia, o fecioară smerită şi evlavioasă care locuia în casa părinţilor săi care erau apicultori
în satul Lascovo din gubernia Riazan. Ea era foarte înţeleaptă şi cunoştea proprietăţile
plantelor, cu ajutorul cărora vindeca diverse boli. Aceasta i-a transmis Cneazului că îl va
vindeca dacă se va căsători cu ea. Acesta a acceptat, iar Fevronia i-a trimis prin slujitor leacul
prin care Petru s-a tămăduit, însă acesta nu s-a ţinut de promisiune si nu a luat-o de nevastă.
In scurt timp, Cneazul s-a îmbolnăvit din nou şi de această dată a venit personal ruşinat la
Fevronia să o roage să-l tămăduiască. Cunoscând-o şi văzându-i evlavia, virtutea şi
înţelepciunea, Petru i-a promis că se va căsători cu ea după ce se va vindeca. Tânăra i-a
prescris acelaşi tratament ca şi mai înainte şi l-a vindecat pe Cneaz.
Când s-a vindecat complet, Cneazul Petru s-a căsătorit cu tânăra Fevronia. Trăind în evlavie şi
ascultând poruncile lui Dumnezeu, soţii au trecut cu dragoste şi smerenie prin toate
încercările.
In anul 1203, după moartea fratelui său, Petru a moştenit tronul din Murom.
Boierii din oraşul Murom nu au găsit-o pe Cneaghina Fevronia potrivită pentru Petru,
cerându-i să o părăsească. Influenţaţi de soţiile lor, aceştia o respingeau pe tânără datorită
originilor sale.
Odată, unul dintre curteni, care voia să provoace neînţelegere între cei doi soţi, i-a spus
Cneazului Petru că Fevronia, atunci când se ridică de la masă, adună toate firimiturile ca şi
cum nu s-ar fi săturat şi i-ar mai fi foame. Petru a urmărit aceasta şi a văzut că Fevronia,
atunci când s-a ridicat de la masă, a strâns toate firimiturile în mână, aşa cum era obişnuită de
când era copil. Atunci când a rugat-o să deschidă mâna, a găsit tămâie şi s-a răspândit o
mireasmă puternică de mir.
După o vreme, boierii au venit la Cneaz cerându-i să o părăsească pe Cneaghină, spunând că
el trebuie să-şi caute o soţie din anturajul său. Auzind acestea, Cneazul Petru a preferat să
renunţe la putere şi bogăţii, plecând în exil cu soţia sa, navigând de-a lungul râului Oka.
Cneazul era foarte mâhnit de cele întâmplate, dar soţia îl îmbărbăta şi îl mângâia. Fevronia
rămâne nu doar tare în alegerea sa, dar dă şi dovadă de credinţă şi înţelepciune.

29
Inţelepciunea tinerei Cneaghine este evidenţiată şi de următoarea întâmplare: în barca în care
călătoreau Petru şi Fevronia după ce au fost alungaţi de către boieri, era un bărbat cu soţia sa.
De la un timp, bărbatul a început să o privească pe Fevronia cu tot mai mult interes şi pasiune.
Fevronia l-a rugat să ia nişte apă dintr-o parte şi din alta a bărcii, să le guste pe fiecare şi să-i
spună dacă există vreo diferenţă între ele. După ce bărbatul s-a supus şi i-a îndeplinit cererea,
Fevronia l-a întrebat:
"Ce părere ai? E la fel de gustoasă apa?"
El i-a răspuns:
"Da, doamna mea, e la fel de bună."
Astfel, Fevronia l-a îndemnat să nu caute plăceri şi bucurii la alte femei, căci de fapt el nu vă
găsi nimic altceva, aşa după cum nu a găsit nici o diferenţă în apa râului.
Totodată, Fevronia îl îndeamnă să rămână fidel soţiei, căci relaţia dintre o femeie şi un bărbat
are un sens mult mai adânc şi nu poate fi limitată doar la cele trupeşti.
In acea seară, au început să pregătească cina şi Petru a rupt câţiva copăcei pentru a pregăti
focul.
După ce au mâncat, Fevronia a binecuvântat aceste ramuri:
"Să fie binecuvântate, deoarece până dimineaţă acestea vor creşte şi vor fi copaci înalţi cu
multe frunze".
Şi într-adevăr, când s-au trezit dimineaţă, crăcile crescuseră şi deveniseră nişte copaci înalţi cu
coroane bogate.
Prin această minune Fevronia a dorit să-şi întărească soţul în credinţă.
Atunci când pregăteau bărcile pentru a pleca, din Murom a venit un nobil, care le-a povestit
că în oraş au fost mai multe ciocniri violente şi au murit mai mulţi boieri, iar cei care au rămas
în viaţă îi roagă pe Petru şi Fevronia să se întoarcă pentru ca să revie pacea şi liniştea în
cnezat.
Cneazul şi Cneaghina s-au întors la Murom unde sunt primiţi cu bucurie şi dragoste.
Următorii ani au fost minunaţi pentru acest cnezat, deoarece Petru şi Fevronia nu au aşteptat
doar să li se slujească, dar au fost cei care şi-au dăruit slujirea oamenilor, ambii fiind iubiţi şi
apreciaţi de la cei mai sărmani oameni, până la nobilime.
Sfinţii Petru şi Fevronia au ajutat foarte mulţi oameni cu daruri şi rugăciuni. Ei şi-au tratat toţi
supuşii ca şi cum ar fi fost proprii lor copii: îi adăposteau pe pelerini, îi hrăneau pe cei
flămânzi, îi îmbrăcau pe cei goi şi îi ajutau pe săraci în necazurile lor.
Sfinţenia relaţiei dintre Petru şi Fevronia s-a bazat pe dragostea, răbdarea şi sprijinul reciproc.
Anii au trecut şi Sfinţii Petru şi Fevronia au îmbătrânit şi văzând că viaţa lor se apropie de
sfârşit au început să se roage lui Dumnezeu ca să moară împreună, în aceaşi zi. Pentru fiecare
dintre ei, gândul de a trăi în continuare fără celălalt, era insuportabil.
De asemenea, ei au cerut să fie înmormântaţi în acelaşi mormânt şi în acelaşi sicriu. Au mers
apoi împreună şi au luat voturile monahale, Cneazul Petru devenind călugărul David, iar
Cneaghina Fevronia devenind maica Eufrosina.

30
Puţin înainte de adormirea lor, Petru a trimis un mesager Fevroniei care i-a spus:
"Soră Eufrosina, sunt pregătit să mor şi te mai aştept doar pe tine, ca să murim împreună".
Fevronia tocmai broda acoperământul Sfântului Potir din catedrală şi i-a transmis să aştepte
până când îl termină, dar Petru i-a spus că nu mai poate aştepta. Atunci Fevronia, care tocmai
termina broderia, a lăsat totul jos şi i-a transmis că acum pot muri împreună.
Rugându-se, au adormit întru Domnul în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, pe 25 iunie 1228.
După adormirea lor, unii oameni au decis că nu se poate ca un călugăr să fie înmormântat în
acelaşi sicriu cu o călugăriţă. Astfel, au aşezat trupul Sfântului Petru în Catedrala Naşterea
Maicii Domnului, care se afla în interiorul oraşului Murom, iar trupul Cneaghinei Fevronia a
fost aşezat în Biserica Inălţării Sfintei Cruci, ce se afla în afara zidurilor oraşului.
In dimineaţa următoare, poporul a găsit sicriele Sfinţilor Petru şi Fevronia goale, iar trupurile
lor erau aşezate împreună în sicriul de piatră pe care şi-L comandaseră când erau în viaţă la
Catedrala Naşterea Maicii Domnului, care se află în interiorul oraşului Murom.
Neînţelegând sensul celor întâmplate, oamenii au aşezat din nou trupurile în sicrie separate.
In dimineaţa următoare, trupurile Sfinţilor Petru şi Fevronia au fost găsite iarăşi în sicriul de
piatră.
Din acel moment, nimeni nu a mai îndrăznit să atingă trupurile lor sfinte, lăsându-le în
mormântul din Catedrala Naşterea Maicii Domnului din Murom.
Oricine se atinge cu credinţă de mormântul în care se află Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Petru
şi Fevronia, primeşte ajutor şi vindecare în ispite şi boli.
In anul 1547, prin străduinţa Sfântului Macarie al Moscovei, ei au fost proslăviţi drept Sfinţi.
Sfinţii Petru şi Fevronia au fost şi rămân un model de căsătorie creştină, viaţa lor fiind un
minunat exemplu pentru toţi cei care-şi doresc o familiei sau au întemeiat deja una. Ei sunt
Grabnic Ajutători pentru cei care vor să se căsătorească, dar şi pentru cei care întâmpină
diverse probleme în familie.

31
Sfântul Simon Zilotul

Sfantul Apostol Simon Zilotul nu este altul decat mirele de la Cana Galileii. Este cinstit pe 10
mai. La nunta acestuia, Iisus a facut prima minune - prefacerea apei in vin. I s-a dat numele de
"Canaanitul" si de "Zilotul" spre a-l deosebi de Sfantul Petru si de Sfantul Simeon "fratele
Domnului", urmasul Sfantului Iacob la Episcopia Ierusalimului.
Sfantul Simon Zilotul, numit si Natanael, este cel care si-a lasat casa, parintii si mireasa
pentru Mirele cel ceresc. Sfantul Simon Zilotul era de neam din Cana Galileei, cunoscut
Domnului nostru Iisus Hristos si Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de
Nazaret. Odata cu Pogorarea Duhului Sfant, mirele cel din Cana a inceput a propovadui si el,
alaturi de Apostoli, Evanghelia in toata lumea. El a propovaduit in Mauritania, Africa si
Britania, unde si-a dat si sufletul sau, fiind rastignit si ingropat.

Despre modul de a prăznui nunta

Acestea nu v-au fost spuse doar aşa, ci ca să nu mai faceţi nunţi şi danţuiri şi cantări satanice.
Ia aminte ce a găsit diavolul. Fiindcă insăşi firea le-a depărtat pe femei de scenă şi de
necuviinţele de acolo, diavolul a băgat cele de la teatru in apartamentele femeilor, adică pe
afemeiaţi şi desfranate. Această vătămare a introdus-o mai pe urmă legea nunţii. Dar mai bine
zis nu legea nunţii - să nu fie! -, ci moleşeala noastră. Ce faci, omule? Nu ştii Ce faci? O iei pe
femeie pentru intreagă inţelepciune şi pentru facere de prunci! Deci ce caută desfranatele?
- Ca să fie veselia mai mare, ar zice careva.
- Şi nu ţin acestea de nebunie? Batjocoreşti mireasa, batjocoreşti pe cei chemaţi.
Căci dacă prin asemenea lucruri se desfătează, batjocură e acest lucru. Căci dacă a vedea
femei desfranate şi necuviincioase este semn de oarecare cinste, de ce nu o tragi şi pe mireasă
ca şi aceea să le vadă? Intru totul necuviincios şi ruşinos lucru este să bagi in casă bărbaţi
desfranaţi şi dansatori şi orice alai satanic. „Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele”, zice Pavel
(Coloseni 4,18). Lanţ este nunta, lanţ oranduit de la Dumnezeu. Iar dezlegarea lui este desfrau
şi imprăştiere. Este cu putinţă să luminăm nunta şi cu altele, cum ar fi mese bogate şi haine.
Nu opresc acestea, ca să nu por că sunt foarte sălbatic, deşi Rebecăi i-a fost de-ajuns doar
voalul, insă nu le opresc. Este cu putinţă ca nunta să fie impodobită strălucit cu haine, cu
venirea bărbaţilor cu bun-simţ, cu a femeilor cuviincioase. Pentru ce bagi in casă „minunăţiile
”acelea ce aduc bucuria cea rea? Spune ce auzi de la ei! Te ruşinezi să spui? Tu te ruşinezi şi
pe aceia ii sileşti să facă? Dacă e bine ce fac, de ce nu faci şi tu? Dacă e ruşinos, de ce-l sileşti
pe altul? Toate cele de la nuntă trebuie să fie pline de intreaga inţelepciune, toate de cinste,
toate de cuviinţă. Iar acum văd dimpotrivă: sar ca nişte cămile, ca nişte asini. Fecioarei numai
talamusul ii este potrivit.

- „Dar este săracă, ar zice cineva.

- Tocmai pentru că e săracă, trebuie să fie şi cuviincioasă. Să aibă bune deprinderi in loc de
bogăţie. Nu are să dea zestre? De ce o mai injoseşti si in alt chip, făcand-o să se poarte
destrăbălat? Laud cand sunt la nuntă fecioare de faţă care cinstesc pe cea deopotrivă cu ele,
cand sunt femei de faţă care cinstesc pe cea coborată intre ele. Bine a fost randuit acest lucru.

32
Căci două sunt aceste cete, una a fecioarelor şi una a celor căsătorite. Acestea o predau şi
acelea o primesc. Mireasa este intre acestea două: nici fecioară, nici femeie. Căci de acolo
iese şi in partea aceasta păşeşte. Iar de desfranate de ce e nevoie? Ar trebui ca ele să se
ascundă cand e nuntă, ar trebui băgate in groapă căci stricarea nunţii este desfraul, iar noi le
aducem la nuntă. Cand faceţi ceva, ţineţi cont pană in amănunt de cele contrare. De pildă,
cand semeni, cand scoţi vinul din butoaie nu ingădui elemente de acreală. Iar aici, unde e
intreaga inţelepciune, băgaţi acreală? Că acreală e desfranata. Cand pregătiţi mir nu lăsaţi
nimic rău mirositor in vecinătate.
Mir este nunta. Pentru ce, dar, introduci răul miros al noroiului in alcătuirea mirului?
- Ce zici?
- Dănţuieşte fecioara şi nu se ruşinează de cea de o varstă cu ea? Căci ea trebuie să fie mai de
cinste decat aceasta decat mireasa. Din braţele mamei a ieşit, nu de la sala de antrenament.
Căci nu trebuie nicidecum să se arate la nuntă fecioara. Nu vezi in palatele impărăteşti că cei
cinstiţi sunt inăuntru, in jurul impăratului, pe cand cei fără cinste sunt afară? Şi tu, fecioară,
inăuntru vei fi, in jurul miresei, insă rămai curată in casă. Nu iţi afişa fecioria. Se infăţişează
fiecare ceată: una arătand ce anume dă, iar una că o păzeşte pe aceasta pe mireasă.
De ce te ruşinezi de feciorie? Iar dacă tu, fecioară, eşti in acest fel, ceva la fel va bănui mirele
şi faţă de aceea de mireasă.
Dacă vrei, să fii dorită, acestea ţin de vanzătoarele de legume, de bucătărese sau de ceva de
felul acesta. Nu sunt acestea de ruşine? Ruşine este să fii necuviincioasă chiar fiică de impărat
de ai fi. Nu cumva sărăcia te opreşte să fii cuviincioasă? Nu cumva indeletnicirea ta? Chiar
dacă o roabă ar fi fecioară, să rămană in intreaga inţelepciune. Căci in Hristos nu există nici
rob, nici liber. Nu cumva teatru este nunta? Nu, ci taină este şi simbol al unei mari realităţi. Şi
dacă nu te ruşinezi de ea de taina nunţii, ruşinează-te de realitatea al cărei simbol este. „Taina
aceasta”, zice, „mare este, iar eu zic in Hristos şi in Biserică”152. Simbol al Bisericii şi al lui
Hristos este, şi tu introduci desfranate?

- „Aşadar”, ar zice careva, „dacă nici fecioarele nu joacă, nici cele măritate, atunci cine va
juca?”.

- Nimeni. Că ce nevoie e de dans? La tainele misteriile păganilor sunt dansuri, dar la ale
noastre tăcere şi bunăcuviintă, sfială şi măsură. Se săvarşeşte o taină mare! Afară desfranatele,
afară cei necuraţi! Cum este taină? Se adună şi se fac cei doi unu. De ce cand intră idolul la
misteriile păgane nu e dans, nu ţimbale, ci multă tăcere, multă liniştire, iar cand mirii se
unesc, nu făcand un chip neinsufleţit, nici un chip a ceva din cele de pe pămant, ci un chip al
lui Dumnezeu insuşi, tu introduci atata tulburare şi agiţi pe cei ce sunt acolo şi faci de ruşine
sufletul şi il tulburi? Mirii vin să devină un singur trup. Iată, iarăşi, taina iubirii! Dacă cei doi
nu devin una, nu produc mulţi pană răman doi. Dar cand vin la unitate atunci vor produce.
- Ce invăţăm din aceasta? Că multă e puterea unirii. Buna mesteşugire a lui Dumnezeu a
impărţit la inceput pe cel unul in doi; şi vrand să arate că şi după ce l-a impărţit rămane unu,
nu a lăsat să fie indeajuns unul singur pentru a da naştere. Că fiecare din cei doi nu este
nicidecum unul ci jumătatea lui unu. Şi e limpede că doar unul singur din ei nu poate face
copii, după cum a fost şi mai inainte de nuntă.

152
Efeseni 5, 32

33
Ai văzut taina nunţii? A făcut din unul pe unul şi, iarăşi, pe aceştia doi facandu-i unu, in acest
mod ii face unu, incat şi acum din unul se naşte omul. Căci femeia şi bărbatul nu sunt doi
oameni ci un singur om. Şi de aici şi din multe alte locuri primim incredinţare pentru acest
lucru. De pildă, de la Iacov, de la Maria, maica lui Hristos, din zicerea „Bărbat şi femeie i-a
făcut pe ei”153. Dacă unul e capul iar altul trupul, cum sunt doi? De aceea ea femeia ţine
locul ucenicului, iar el al invăţătorului. El al conducătorului, iar ea a celei conduse.
Şi din insăşi plăsmuirea trupului va putea vedea cineva că una sunt cei doi, căci din coastă s-a
făcut femeia şi cei doi sunt ca două jumătăţi tăiate. De aceea şi „ajutor”o numeşte, ca să arate
că una sunt cei doi. De aceea mai intai a cinstit impreuna locuire a tatălui şi a mamei, ca să
arate că sunt una. Şi tatăl, asemenea mamei, se bucură şi de fiica şi de fiul care se căsătoresc,
ca un trup pornit spre propriul niădular. Şi atata cheltuială se face şi atata risipă de bani; şi
asta pentru ca nu suferă să-l vadă necăsătorit.
Ca un trup rupt in două, aşa fiecare din cei doi, de unul singur, este nedeplin pentru facerea de
copii; fiecare, de unul singur, e nedeplin pentru susţinerea vieţii prezente. De aceea şi
proorocul zice: „Rămăşiţă este a duhului tău .154 Şi cum devin un singur trup?

După cum desparţi partea cea mai curată a aurului şi o amesteci cu alt aur, aşa şi aici: primind
femeia ceea ce este mai bun din plăcerea cu care se amestecă, il hrăneşte şi il incălzeşte şi,
punand şi ea cele din partea ei, dă inapoi bărbatului pe copil. Un oarecare pod intre cei doi
este copilul, incat cei trei sunt un singur trup, copilul unindu-i din amandouă părţile pe fiecare
dintre cei doi. Căci după cum dacă sunt două oraşe şi un rau care le desparte, ele devin un
singur oraş dacă se atinge un pod de fiecare parte, aşa e şi aici. Ba şi mai mult in cazul de faţă,
căci insuşi podul este din fiinţa fiecăruia din cei doi. Şi prin această raţiune sunt una, precum
trupul şi capul sunt un singur trup. Căci se despart prin gat. Dar, mai bine zis, nu se despart
prin gat ci se unesc. Căci fiind la mijloc, adună pe amandoi. Şi este acelaşi lucru ca in cazul
unui cor alcătuit dintr-o parte de aici şi dintr-o parte din dreapta, şi astfel devine unul. Căci cei
din cor, strangandu-se şi intinzand unii altora mainile, devin una, pentru că mainile intinse nu
ii lasă să fie două coruri. De aceea a şi vorbit exact. Căci nu a spus „Vor fi un trup , ci „intr-
un trup”; şi e limpede că a spus aşa, fiind legaţi uniţi impreună de copil.

Dar ce, cand nu este copil, nu vor fi cei doi şi atunci un sigur trup? E limpede că sunt. Căci
impreunarea produce acest lucru, revărsand unul spre altul şi amestecand trupurile
amandurora.
Şi după cum, punand mir in ulei, intregul amestec s-a făcut una, aşa şi aici. Ştiu că mulţi se
ruşinează de cele spuse, dar pricina acestui fapt este neinfranarea şi destrăbălarea. Tocmai
faptul că aşa se fac nunţile, că sunt stricate, a făcut să fie invinuită. „Fiindcă cinstită este
nunta şi patul neintinat” 155. De ce să se ruşineze de ceea ce e cinstit? De ce să roşească
pentru ceea ce e neintinat? Acestea sunt ale ereticilor, aceste sunt ale celor ce introduc
desfranate. De aceea vreau să curăţ cu totul nunta, incat să o ridic la nobleţea ei proprie şi să
astup gurile ereticilor. Este batjocorit darul lui Dumnezeu, rădăcina venirii noastre la fiinţă.
Căci mult e gunoiul şi mocirla in jurul rădăcinii.
Aşadar, să curăţăm nunta prin cuvant. Răbdaţi puţin, fiindcă şi cel ce se bagă in mocirla suferă
răul miros. Vreau să dovedesc că nu trebuie să vă ruşinaţi de aceste lucruri, ci de cele pe care

153
Facerea l , 27
154
Maleahi 2, 15
155
Evrei 13, 4

34
le faceţi. Iar tu, lăsand ruşinea pentru acelea pentru păcatele făcute, te ruşinezi de acestea.
Deci nu osandi pe Dumnezeu Cel Ce a randuit aşa. Dar să spun cum şi taină a Bisericii este
nunta. Hristos a venit către Biserică şi S-a născut din Ea şi a intrat laolaltă cu Ea intr-o
impreună vieţuire duhovnicească. „Căci v-am logodit”, zice, „unui singur bărbat fecioară
curată”156. Iar că dintru El suntem, ascultă cum zice: „Din mădularele Lui şi din carnea Lui
suntem toţi”. Cugetand toate acestea acestea, să nu ne ruşinăm de o astfel de taină.

Simbol al venirii lui Hristos este nunta, iar tu te imbeţi?

Spune-mi, dacă ai vedea chipul impăratului, oare te-ai ruşina de el ? Nicidecum. Pricepe că nu
sunt diferite cele ce se intamplă in cazul nunţii, ci este pricină de mari rele. Căci toate la nuntă
sunt pline de fărădelege. „Cuvant de ruşine şi vorbe nebuneşti şi glume să nu iasă din gura
voastră”, Zice apostolul157. Şi la nuntă sunt toate acelea: cuvantul de ruşine şi vorbe
nebuneşti şi glume, şi nu doar aşa pur şi simplu in treacăt, ci se fac mult şi bine. Căci artă a
devenit acest lucru şi laudă mare pentru cei ce se dedau ei. Păcatele au devenit o artă. Şi nu le
urmăm pur şi simplu, ci cu sarguinţă şi cu ştiinţă. Şi mai departe diavolul işi conduce cetele
lui. Căci unde e beţie, e neinfranare. Unde e vorbă de ruşine, diavolul este de faţă, introducand
cele ale sale. Spune-mi, cum săvarşeşti taina lui Hristos cand tu intemeiezi nunta pe acestea şi
chemi pe diavolul?
Poate socotiţi că sunt cam impovărător, insă şi aceasta ţine de multa pervertire a lucrurilor;
fiindcă şi cel ce ceartă, sever fiind, nu ingăduie rasul. Nu auziţi pe Pavel cum zice: „Tot ce
faceţi, fie mancaţi, fie beţi, fie altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi”
158
? Iar voi le faceţi spre ocară şi necinste. Nu auziţi pe proorocul care zice: „Slujiţi Domnului
cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur” 159. Iar voi vă deşănţaţi. Nu este cu putinţă şi să-ţi
faci plăcerile şi să-ţi fie bine. Vrei să auzi de bunătăţile viitoare? Dar mai bine zis nu trebuia
să auzi de cele viitoare, insă fie, mă plec dacă vrei. Nu asculta cele satanice, ci cele
duhovniceşti. Vrei să vezi pe cei ce sunt in cor? Priveşte corul ingerilor!
- Şi cum este cu putinţă să-1 văd?, ar zice careva,
- Dacă alungi acestea lumeşti, va veni şi Hristos la aceste nunţi. Iar dacă Hristos este de faţă,
şi corul ingerilor este de faţă. Dacă vrei, şi acum va face minuni ca şi atunci160. Va face şi
acum apa vin. Şi in chip mult mai minunat va intoarce imprăştierea curgătoare şi pofta rece, şi
o va schimba in duhovnicească. Aceasta inseamnă să facă din apă vin. Unde sunt flautişti nu e
nicidecum Hristos. Insă dacă intră, mai intai ii scoate afară pe aceştia şi atunci va face minuni.
Ce este mai lipsit de plăcere decat alaiul satanic unde toate sunt fără randuială, toate
necuviincioase? Dar şi dacă ar fi ceva cu randuială, iarăşi toate sunt de ruşine, toate lipsite de
plăcere. Nimic nu este mai plăcut decat virtutea, nimic mai dulce decat cuviinţa, nimicmai
dorit decat nobleţea.
Să facă cineva nuntă cum spun eu şi va vedea plăcere. Ce fel de nuntă? Luaţi aminte! Mai
intai, să caute pentru fecioară un bărbat care să fie cu adevărat bărbat şi purtător de grijă al ei,
ca unul care va fi pus cap peste trup. Că nu vreo slugă, ci pe fiica sa i-o va da. Dacă vrea ca
fiica lui să vieţuiască cu plăcere, să nu caute la acel bărbat bani, nici strălucirea neamului, nici

156
II Corinteni 11,2
157
Efeseni 5,4; 4,29
158
l Corinteni l0, 31
159
Psalmi 2, 9
160
cf. loan 2, 1

35
faima patriei, că toate sunt de prisos- ci evlavia sufletului, blandeţea, adevărata inţelepciune,
frica lui Dumnezeu.
Căci de vei căuta unul mai bogat, nu numai că nu vei folosi pe fiica ta, dar o vei şi vătăma,
lăsand-o roabă in loc de liberă. Căci nu odrăsleşte atata plăcere din aur, cată neplăcere din
robie. Insă nu căuta acestea, ci, mai cu seamă, pe unul de aceeaşi cinste. Iar dacă nu e cu
putinţă, mai degrabă să fie mai sărac decat mai bogat, numai dacă nu cumva vrei să-ţi dai fiica
nu unui bărbat, ci unui stăpan. Iar cand cercetezi cu deamănuntul virtutea bărbatului şi ai de
gand să i-o dai, roagă pe Hristos să fie de faţă, căci nu Se va ruşina. Este taina venirii Lui.
Deci, mai cu seamă atunci roagă-L ca să-ţi dea un astfel de peţitor.
Nu fi mai rău decat sluga lui Avraam care, fiind trimis in aşa călătorie depărtată, ştia unde
trebuie să scape. De aceea a şi avut parte de toate. Cand te ostenţi şi cauţi un bărbat pentru
fiica ta, roagă-te. Spune-I lui Dumnezeu: „Pe care vrei Tu randuieşte-l”. Incredinţează-I Lui
lucrul şi, fiind El cinstit cu aceasta cinste din partea ta, iţi va răsplăti. Două lucruri trebuie să
faci: să-i incredinţezi Lui problema şi să cauţi un astfel de bărbat in felul in care El vrea:
cuviincios şi intreg la minte.
Deci, cand faci nuntă, nu inconjura casele nici nu te folosi de oglinzi şi haine. Căci nu spre
fală este evenimentul, nici nu o duci pe fiica ta in alai. Ci, luminandu-ţi casa cu lucruri simple,
cheamă pe vecini şi pe prieteni, şi pe rudenii. Şi caţi ştii că sunt blanzi, pe aceştia cheamă-i şi
indeamnă-i să se indestuleze cu cele ce sunt. Nimeni din cei de pe scenă orchestra să nu fie
prezent. Căci acolo la teatru e cheltuială de prisos şi necuviincioasă.

Cheamă pe Hristos mai intai de toţi ceilalţi. Ştii prin cine il chemi? „Cel care face unuia dintre
aceşti mai mici, Mie Mi-a făcut”161. Nu socoti că e lucru nepotrivit să chemi pe săraci pentru
Hristos. Nepotrivit este să chemi desfranate. Căci a chema pe săraci, aceasta este pricină de
imbogăţire, pe cand aceea, de răsturnare a caselor. Impodobeşte pe mireasă nu cu aceste
podoabe de aur, ci cu blandeţea şi cu sfiala, şi cu haine obişnuite, iar in loc de orice podoabă
de aur şi impletituri ale părului, atarnă-i ruşinarea şi sfielnicia, şi a nu le căuta pe acelea.
Să nu fie nici o agitaţie, nici o tulburare. Să fie chemat mirele, să fie primită fecioara. Masa de
pranz şi cina să nu fie pline de beţie, ci de desfătare duhovnicească. Căci mii vor fi bunătăţile
de pe urma unei astfel de nunţi şi cele ce ţin de viaţa aceasta vor fi in siguranţă. Pe cand
dinnunţile ce se fac acum pe care nu nunţi, ci alaiuri pompe trebuie să le numim, ia aminte
cate rele! Se termină petrecerea de nuntă şi indată apar grija şi frica: nu cumva s-au pierdut
ceva din cele folosite; şi intristarea nesuferită urmează plăcerii, insă această supărare ţine de
părinţi. Dar, mai degrabă, nici mireasa nu este scutită de aceasta. Ci toate necazurile de după
acestea sunt ale miresei. Căci a vedea că toate s-au terminat este pricină de intristare, iar a
vedea casa pustie este prilej de tristeţe. Acolo Hristos, aici Satana. Acolo bucurie, aici griji.
Acolo plăcere, aici tristeţe. Acolo cheltuială, aici nimic de acest fel. Acolo simplitate lipsă
depodoabă, aici impodobire. Acolo invidie, aici nici urmă de invidie. Acolo beţie, aici trezvie,
aici mantuire, aici intreagă inţelepciune.

161
Matei 25, 40

36
Rugăciunea credincioșilor ce se căsătoresc

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, sfințitorul nunții celei de taină și preacurate, păzitorul
nestricăciunii și chivernisitorul cel bun al celor lumești, Cel ce dintru început ai zidit pe om și
l-ai pus, ca pe un împărat, peste făpturile Tale și ai zis: Nu este bine să fie omul singur pe
pământ, să-i facem ajutor; pentru aceasta ai rânduit să lase omul pe tatăl său și pe mama sa și
să se unească cu soția sa (soțul său) și să fie amândoi un trup, iar pe cei ce Dumnezeu i-a îm-
preunat omul să nu-i despartă. Însuți Stăpâne, trimite darul Tău cel ceresc peste mine
nevrednicul robul Tău (roaba Ta) și binecuvântează căsătoria pe care astăzi o întemeiem
înaintea feței Tale. Curățește toate păcatele mele, iartă-mi toate fărădelegile, dezleagă-mi
toate greșelile cele de voie și cele fără de voie; unește gândurile, cugetele și inimile noastre în
dragoste nefățarnică și în credință nestrămutată, îndreptează-ne pașii pe căile Tale, pentru ca
pururea să împlinim voia Ta cea sfântă. Umple casa noastră de toate bunătățile, dăruiește-ne
copii buni și ne învrednicește ca împreună să petrecem viețuire fără prihană, să sporim în tot
lucrul bun și bineplăcut Ție, să plinim cu inimă curată poruncile Tale și să lăudăm și să
preamărim preacinstitul și de mare cuviință numele Tău: al Tatălui și al Fiului și al Sfântului
Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea soților unul pentru altul

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai învățat ca totdeauna să ne rugăm
unul pentru altul, căci așa vom împlini legea Ta și ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu
îndurare și păzește de vrăjmașii văzuți și nevăzuți pe soțul meu (soția mea), pe care mi l-ai dă-
ruit (mi-ai dăruit-o) a petrece împreună până la moarte. Dăruiește-i sănătate și deplină
înțelepciune, ca să-și poată îndeplini datoriile după voia și poruncile Tale. Ferește-l (o) de
ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. Întărește-l (o) în dreapta credință și în dragoste
desăvârșită, ca să lucrăm împreună faptele bune și să ne tocmim viața după sfintele Tale
așezări și porunci. Că a Ta este stăpânirea și puterea în veci. Amin.

37
Concluzii

Intr-adevar inca din Eden li se descopera primilor soti fericirea pe care o pot avea
impartasindu-se de viata divina. Paradisul intai nu este numai gradina dumnezeiasca a
frumusetii nevestejite si a castitatii neintinate , ci si loc al intalnirii sotilor cu Dumnezeu.
Astfel, aflam din Scriptura ca Dumnezeu venea ,,prin Rai , in racoarea serii “162, ca sa stea de
vorba cu barbatul si femeia , ziditi amandoi de El. E vorba despre o intalnire a carei
semnificatie ne-o arata Sfantul Apostol Pavel in cuvintele : ,,Taina aceasta mare este”163.
Semnificatie ce nu se va pierde niciodata in istoria mantuirii ; adesea, cand Sfanta Scriptura se
refera la natura raporturilor dintre Dumnezeu si om , acest lucru il face in termini
matrimoniali. Chiar dupa cadere , casatoria ramane simbolul legaturii despre care vorbim.In
Noul Testament , raporturile lui Dumnezeu cu poporul Sau , caracterizate prin simbolul Nuntii
, sunt referinte la Hristos si la comunitatea mesianica. Hristos este mire164, Biserica este
mireasa Mirelui 165. Toate aceste elemente simbolice au rolul sa mentina fata in fata doua
planuri ce se refera unul la altul si isi descopera sensurile unul prin altul : comuniunea
treimica si comuniunea conjugala.
Valoarea căsătoriei creştine o putem deduce şi din fundamentarea ei teologică, fundamentare
în care Apostolul apelează la revelaţia vechi testamentară, la autoritatea învăţăturilor lui
Hristos, la comparaţiile menite să evidenţieze valoarea acestei taine, precum şi prin afirmarea
valorii soteriologice a unuia dintre scopurile căsătoriei166.
În învăţătura paulină găsim toate carecteristicile fundamentale ale căsătoriei, aşa cum au fost
ele instituite de la creaţie, iar acum restaurate în Hristos. Astfel căsătoria este indisolubilă 167,
monogamă168, scopul căsătoriei este acela al naşterii de prunci 169, iubirea şi întrajutorarea
soţilor 170, iar soţii sunt egali în Hristos 171.
Un loc aparte în concepţia paulină asupra familiei îl ocupă familia celor hirotoniţi. Ca unii ce
slujesc lui Dumnezeu şi oamenilor, ei trebuie să fie un exemplu al acestora din urmă, de aceea
familia lor trebuie să fie o familie model 172. Model trebuie să fi fost şi viaţa de familie a
văduvelor care doreau să intre la batrâneţe sub grija Bisericii 173. Putem constata din întreaga
învăţătură paulină asupra familiei, profundul realism al Sf.Ap.Pavel. El a fost conştient de
slăbiciune şi înclinarea omului spre păcat, de aceea pentru a îngrădi această slăbiciune,
Apostolul face şi unele concesii. Astfel, deşi este bine ca văduvele să rămână în aceastăstare,
totuşi, decât ,,să ardă'' mai bine să se recăsătorească. Tot ca o concesie este şi despărţirea
soţilor în cazul în care unul dintre ei nu este creştin şi doreşte divorţul. Slăbiciune umană o are
în vedere Sf.Ap.Pavel şi atunci când arată valoarea căsătoriei ca remediu împotriva
desfrânării174. Există în învaţătura paulină şi unele aspecte cu character paradoxal, cum ar fi

162
Gen.3,8
163
Efes. 5,32
164
Ioan3,29
165
Apoc. 22,17
166
I Tim. 2,15
167
I Cor.7,10-11
168
I Cor.7,11
169
I Tim 2,15
170
Efes.5,22-29
171
Gal. 3,28
172
Tit 1,6
173
I Tim.8,9-10
174
I Cor.7 ,2-5

38
egalitate soţilor în Hristos 175, în raport cu supunerea femeii faţă de bărbat 176. Nu este vorba
aici de două realităţi care se exclude reciproc, ci de unele complementare acre se întregesc
reciproc.
Astfel soţii sunt egali din unct de vedere soteriologic, între ei nu există o subordonare, ci
bărbatul este doar ,,primul între egali''.
Acest primat nu este unul discriminator, despotic, ci unul practice al organizării şi
responsabilităţii, precum şi unul al iubirii jertfelnice, după modelul lui Hristos 177.

175
Gal.3,28
176
Col.3,18
177
Efes.5,25-29

39
Bibliografie

a. Biblia
b. Daniel, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, Daruri de Crăciun-intelesuri ale
sărbătorii Nașterii Domnului, editura Trinitas, Iași, 2005, p.50
c. John Meyendorff, Căsătoria-perspectiva ortodoxă, editura Renașterea, Cluj-
Napoca,2012, p.35
d. Molitfelnic, ed a IV a, I.B.M., Bucureștini, 1984, p.81-82
e. Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Familia creștină, în Studii de teologie morală, Sibiu,
1969, p.352
f. Paul Evdokimov, Ortodoxia, traducere din limba franceză de Dr. Irineu Ioan Popa,
Arhiereu vicar, editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 1996, p.321
g. Pr. Conf. Dr. Petre Semen, art.cit., p.17
h. Pr. Lector Mihai Vizitiu, Familia în invatatura Mântuitorului și a Sfinților Apostoli, în
vol. Familia creștină azi, ed. Trinitas, 1995, Iași, p.30
i. Pr. Lector Mihai Vizitiu, part. Cit., p.31, 36
j. Pr. prof. Dr. Dumitru Radu, Caracterul ecleziologic al Sfintei Taine și problema
intercomuniunii, teza de doctorat, București, p. 309-3015
k. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, op.cit, p. 182, 183, 184,190, 191, 194, 200
l. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă vol. III, editia a III a ,
editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2003, p.187
m. Pr. Prof. Ilie Moldovan, op. cit. pag.80
n. Pr. Prof. Ioan C. Teșu, Familia Creștină Contemporană, p.67
o. Pr. Prof. Vasile Mihoc, Căsătoria și familia, p.586
p. Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri I, partea a treia, PSB 23, Omilii la Matei, Omilia a
LXII, II, traducere, introducere, indicii și note de Pr. Fecioru, editura Institutului
Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1994, p.717

40
41