SĂRBĂTORILE SFINȚILOR ÎNGERI ȘI ALE SFINTEI CRUCI

A. Sfinții Îngeri
1. Cultul Sfinților Îngeri în antichitatea creștină
- Pe sfinții îngeri îi venerăm și de aceea ei sunt obiective ale cultului de venerare
- Îngerii sunt însă și subiecte ale cultului de adorare a lui Dumnezeu → Liturghia
îngerească
- Cultul îngerilor are un solid fundament vechi-testamentar (Fac. 48, 4; Ieșire 23,
20-23; Iosua 5, 13-16) și nou-testamentar (Apocalipsa 22, 8-9)
- În creștinismul primar constatăm o rezervă față de cinstirea îngerilor (2 motive:
păgânii îi asimilau zeilor; gnosticii – eroilor intermediari între Ființa Supremă și
oameni)
- Din sec. II avem mărturii despre cultul îngerilor dar și mărturii care interzic acest
cult
- Sf. Iustin Martirul și Filosoful enumeră pe îngeri între ființele spirituale pe care le
cinstesc creștinii
- Sf. Irineu declară gnosticilor că Biserica nu invocă pe îngeri
- Origen: cinstirea pe care creștinii o acordă îngerilor nu trebuie confundată cu cea
pe care o dăm lui Dumnezeu
- În sec. IV Eusebiu de Cezareea formulează precis distincția dintre cultul îngerilor
și cel dat lui Dumnezeu
- Sf. Ambrozie recomandă invocarea îngerilor
- Încă înainte de sec. V existau biserici închinate îngerilor
- Numeroase inscripții din primele secole creștine cuprind invocații litonice și
formule de rugăciuni adresate direct sau indirect îngerilor și îndeosebi Sf.
Arhanghel Mihail
- Cultul sfinților îngeri s-a dezvoltat în vechime în special în Egipt, Italia și Siria
(numeroase paraclise, oratorii și biserici închinate lor)
 - O deviere a cultului îngerilor, în Biserica apostolică, este atestată în Colose și
Laodiceea (Coloseni 2, 18) => Canonul 35 de la Sinodul din Laodiceea interzice
cultul îngerilor → a născut controverse
- Cultul Sfinților Îngeri a luat o amploare atât în pietatea particulară cât și în cultul
liturgic începând cu sec. IV
- Forme de exprimare: invocarea lor în rugăciune, consacrarea unei zile pe
săptămână cinstirii lor (luni), slujbe (acatiste, canoane), imnografie, iconografie,
biserici, sărbători
2. Sărbătorile închinate Sfinților Îngeri în tradiția liturgică ortodoxă
- Cinci zile închinate Sfinților Îngeri dar numai una din ele este sărbătoare cu ținere
a. Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri – 8
noiembrie
- Vechimea ei urcă până în sec. V
- La început era aniversarea anuală a sfințirii unei biserici închinate Sf. Arh. Mihail
la termele lui Arcadius din Constantinopol
- Cu timpul a devenit o sărbătoare comună a tuturor Sfinților Îngeri
b. Pomenirea Sf. Arhanghel Mihail în Colose – 6 septembrie
- Aici exista o biserică vestită a Sf. Arhanghel Mihail → loc de pelerinaj
- Sărbătoarea locală a fost generalizată în Ortodoxie pe vremea Împăratului Manuel
Comnenul (sec. XI)
c. Soborul Sf. Arhanghel Gavriil – 26 martie
- Sărbătoare veche, exista probabil în sec. V
- Origine ierusalimiteană, savoită
- Preluată în Bizanț
d. Soborul Sf. Arhanghel Gavriil – 13 iulie
- Comemorarea sfințirii unei biserici sau a unei arătări a Sf. Arh. Gavriil
e. La 11 iunie, o altă serbare a Sf. Arh. Gavriil din Adin
- S-a arătat în sec. X unui călugăr la Muntele Athos și l-a învățat Axionul
B. Cinstita Cruce
1. Cultul Sfintei Cruci în creștinism. Istoria și formele lui de manifestare
- Sf. Cruce este una dintre cele mai importante obiecte de cult
- Cinstim sau venerăm crucea ca instrument al răscumpărării noastre
- La păgâni = obiect de tortură
- Evreii considerau blestem răstignirea pe cruce: „Blestemat este cel spânzurat pe
lemn” (Deut. 21,23; cf Gal. 3, 13)
- Hristos a sfințit Crucea prin Jertfa Sa și prin Sf. Sânge care s-a scurs pe ea
- Crucea a devenit altarul Jertfei Noului legământ, instrument al mântuirii, obiect
de cinstire dar și semn distinctiv al creștinilor
- „Cuvântul crucii, pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim
este puterea lui Dumnezeu” (1Cor. 1, 18)
- „Mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus
Hristos” (Gal. 6, 14)
- Crucea este cel dintâi obiect sfânt al creștinismului, de la început acordându-i-se,
la fel ca și celorlalte relicve ale pătimirii Domnului, un cult religios
- Lemnul Crucii va fi dat pentru trei secole uitării
- Cinstirea semnului sfânt al Crucii era însă generalizată în primele trei secole
- Păgânii îi acuzau, printre altele, pe creștini că adoră Crucea => creștinii numiți
adoratori ai Crucii (σταυρο λάτραί, crucicolae) – aceste atacuri constituie dovezi
indirecte pentru Cultul Crucii
- Apologeții (sec. II-III) justifică în scrierile lor cinstirea Crucii
- Iulian Apostatul – printre ultimii și cei mai înverșunați adversari ai Crucii; reproșa
creștinilor: „Voi venerați lemnul gol al Crucii, făcând semnul ei pe frunte și
înscriindu-l la intrarea caselor voastre”
- Tertulian (sec. II) îi numea pe creștini cinstitori ai Crucii
- Actele martirice dau mărturie că în timpul muceniciei aceștia se însemnau cu
Semnul Crucii sau se închinau spre locul unde le apărea Crucea în viziunile lor
- Semnul crucii era utilizat în numeroase împrejurări sau momente din viață
- Semnul Crucii era reprezentat în inscripții, picturi, sculpturi paleocreștine sau
gravată pe obiecte (relicvarii, bijuterii, lămpi, inele, monezi, sigilii)
- Pe monumentele creștine apare simbolul crucii sub formă de ancoră, litera
grecească T sau X (monograma lui Hristos) care se întâlnesc pe monumentele
funerare din epoca persecuțiilor
- Semnul Crucii era folosit ca simbol creștin
- Începând cu sec. IV se dezvoltă cultul Crucii datorită a două evenimente:
→Apariția minunată pe cer a semnului Crucii prin care Împăratul Constantin
câștigă biruința împotriva lui Maxențiu (312) => este desființată prin lege
răstignirea pe cruce; Crucea ia locul vechilor embleme păgâne (laborum)
→Descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Domnul (326)
- Prin contribuția Sf. Elena s-a descoperit Crucea și obiectele patimilor
- Relicva Crucii a fost depusă în Biserica Sf. Mormânt (Martyrion) ctitorită de Sf.
Constantin și sfințită la 13 septembrie 335
- Numeroșii pelerini care veneau la Locurile Sfinte doreau să venereze Crucea
- Venerarea liturgică a Sf. Lemn se făcea de două ori pe an: 13 septembrie (ziua în
care, potrivit Egeriei, s-ar fi descoperit relivca) și în Vinerea Patimilor
- Crucea a fost furată de către regele Chosroe al perșilor în 614, fiind recuperată și
depusă solemn în Biserica Sf. Mormânt în 629-630
- În 634 Heraclie duce Crucea la Constantinopol și o depune în Sf. Sofia pentru
motivul pericolulu crescând al invaziei arabilor
- Din veacul al VI-lea devine frecvent Crucifixul (Crucea cu chipul Mântuitorului
răstignit)
- Legi imperiale și Canoanele interzic așezarea Crucii în locuri unde ar putea fi
profanată (ex. pe pardoseală)
- Iconoclaștii au exagerat cinstirea Crucii până la idolatrie
- Sinodul VII Ecumenic (Niceea, 787) completat de Sinodul din Constantinopol
(869) formulează oficial învățătura ortodoxă a cultului Crucii => cinstirea dată
icoanelor trebuie să fie egală cu cea dată Sfintei Evanghelii și Cinstitei Cruci
- Forme de manifestare: slujbe (Acatistul Sf. Cruci), slujbele praznicelor Sf. Cruci,
rugăciuni, imne
- Zilele e miercuri și vineri sunt închinate Sfintei Cruci
 - Prezența Crucii ca obiect de cult în Biserică, în case, pe morminte, la răspântii de
drumuri, troițele sau crucile memoriale
- Biserici închinate Sf. Cruci
2. Sărbătorile Sfintei Cruci în tradiția liturgică ortodoxă
a. Înalțarea Sfintei Cruci – 14 septembrie
- Cea mai veche și importantă sărbătoare a Crucii
- Considerată praznic împărătesc
- 2 evenimente stau la baza acestei sărbători:
1. Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în
văzul poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului în ziua de 14
septembrie 335
2. Aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la perși în 629 de către Împăratul
Heraclie și înălțarea ei de către Patriarhul Zaharia al Ierusalimului (14
septembrie 630)
- La început era sărbătoare locală; în sec. V a început să fie celebrată și la
Constantinopol
- În cadrul acestei sărbători se celebrează un ceremonial important al înălțării
Crucii
- Este zi de post pentru că ne aduce aminte de Patimile și de Moartea Mântuitorului
b. Duminica Sfintei Cruci – a III-a din Postul Mare
- Instituită la Constantinopol în sec. VIII
- Este scoasă Crucea în mijlocul bisericii și venerată la finalul Utreniei
- Rămâne aici toată săptămâna a IV-a a Postului Mare
c. 1 august – Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei și de viață făcătoarei Cruci
- în amintirea eliberării minunate a bizantinilor din robia saracinilor pe timpul
împăratului Manuel Comnenul (sec. VII) cu ajutorul Sfintei Cruci
d. 7mai – Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer în timpul împăratului
Constantin (351)
- Crucea este venerată în mod deosebit în Vinerea Patimilor