Duminica si praznicele împărătești

A. Generalități:
1. Ce sunt sărbătorile? (servatoria, de la servo,-are, a păstra, a conserva, a
respecta). Sunt acele zile liturgice mai importante din cursul anului bisericesc, care sunt
închinate comemorării faptelor sau momentelor de căpetenie din istoria mântuirii (de
exemplu Nașterea Domnului, Învierea Sa, etc.) și a principalelor persoane sfinte
(Mântuitorul, Sfinții cei mai venerați de credincioși, etc.) / Sf. Liturghie / zile de odihnă /
slujbe mai pe larg / cruce roșie în calendar, simplă, cu una sau două paranteze.

2. Vechimea și universalitatea sărbătorilor.

3. Instituirea sărbătorilor creștine: la început ca prelungiri ale sărbătorilor iudaice

(duminica, Paștile și Rusaliile, singurele sărbători generale din primele trei secole). Abia în
sec.III apare sporadic și un alt praznic, Epifania sau Teofania. În sec.II apar primele sărbători
de origine pur creștină, cele ale Sfinților Martiri și Mărturisitori, cea mai veche consemnată în
documente fiind sărbătoarea Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei (+155). În sec.IV, după
încetarea persecuțiilor, apar sau se generalizează noi sărbători, închinate Mântuitorului,
Sfintei Cruci, Maicii Domnului, Sfinților Îngeri, sfinților. Până în sec.VI, Calendarul creștin
este aproape definitiv format în ceea ce privește sărbătorile mari de peste an. 4. Cele mai
vechi liste de sărbători creștine: minologhioane, heortologii, martirologii, sinaxare, calendare.
Un rol decisiv în formarea Calendarului (Sinaxarului) ortodox de astăzi l-a avut Simeon
Metafrastul (sec.X), opera lui fiind revizuită apoi de Nicodim Aghioritul (sec.XVIII). 5.
Funcțiile sărbătorilor: a) comemorativă; b) latreutică; c) instructiv-educativă; d) soteriologică.
6. Împărțirea sărbătorilor: a) după dată: cu dată fixă și cu dată schimbătoare; b) după obiectul
și importanța lor: sărbători domnești sau praznice împărătești (închinate persoanelor Sfintei
Treimi și mai ales principalelor evenimente din viața pământească și activitatea
Mântuitorului, ori din istoria Bisericii) și sărbătorile Sfinților (dintre care sărbătorile Maicii
Domnului sunt considerate de unii tot sărbători domnești); c) după bogăția și solemnitatea
slujbelor divine: sărbători mari, cu cruce roșie între două paranteze (cele ale Mântuitorului și
ale Maicii Domnului, la care se adaugă Nașterea și Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul,
precum și Sf. Apostoli Petru și Pavel; slujba este cu priveghere – Vecernie mică și Vecernie
mare, litie, polieleu, Evanghelie și Slavoslovie mare), sărbători mijlocii (Sărbătorile Sfinților
cu priveghere și polieleu, notate cu cruce roșie cu o paranteză, și Sărbătorile Sfinților fără
priveghere – cu o singură Vecernie –, dar cu polieleu, Evanghelie și Slavoslovie mare, notate
cu cruce roșie simplă), sărbători mici (Sărbătorile sfinților cu stihirile pe șase – la „Doamne,
strigat-am...” – și cu Slavoslovie mare – doxologie cântată – și Sărbătorile sfinților cu stihirile
pe șase dar fără Slavoslovie mare – doxologie citită – ambele cu cruce neagră, cu paranteză
sau simplă).

B. Duminica, sărbătoarea săptămânală a creștinilor:

1. Temeiurile instituirii duminicii ca sărbătoare săptămânală:
a) ziua Învierii Domnului;
b) prima zi a creației lumii (Sf. Iustin Martirul și Filozoful) sau începutul zilelor (Sf. Vasile
Cel Mare);
c) ziua Pogorârii Duhului Sfânt și a întemeierii Bisericii. E sărbătoarea Sfintei Treimi – ziua
în care prăznuim zidirea lumii de către Tatăl, răscumpărarea lumii prin Fiul și sfințirea ei prin
Sfântul Duh.