Pledoarie pentru un calendar crestin unitar

In clipe de reflectie religioasa, este fireasca intrebarea retorica: proiectul de realizare a

unui calendar crestin unitar pentru sarbatorile religioase este benefic pentru credinciosi in
contextul vremurilor actuale? Raspunsul este afirmativ, avand in vedere ca ortodoxia si
catolicismul au in comun credinta in Sfanta Treime(Tatal, Fiul, Sfantul Duh), avand Sfanta Scriptura
(Biblia) ca sursa de revelatie divina.
Evident, acest demers nu afecteaza libertatea de manifestare religioasa, dimpotriva creeaza
premisele pentru unitate in diversitate, armonie si respect.
Factorii de decizie ai Bisericii Ortodoxe si Bisericii Catolice se pot aseza la masa
negocierilor pentru a gasi varianta optima a calendarului religios, in conformitate cu normele
crestinismului.
De exemplu,in fiecare an, toti crestinii pot sarbatori Pastele in duminica imediat urmatoare a
primei luni pline dupa echinoctiul de primavara, Sfanta Lumina fiind adusa de la Ierusalim
sambata seara si distribuita fiecarei parohii.
Apreciez initiativa Bisericii Ortrodoxe Romane de a promova ideea stabilirii unei date
comune pentru Paste la ortodocsi si catolici.
Pentru posteritate, este sugestiva afirmatia din anul 1150 a egumenului manastirii italiene
de la Monte Casino, Bruno de Segni: „Credem cu tarie ca, in ciuda tuturor diferentelor de traditie si de
obiceiuri, intre Biserici poate exista o singura familie legata indisolubil de capul ei, Iisus Hristos, dupa
care prin credinta in El formeaza si Biserica un singur trup”.
In continuare sunt prezentate sintetic informatii despre modul cum s-a ajuns la date diferite
pentru aceeasi sarbatoare in calendarele crestin-ortodox si crestin catolic.
In primele secole ale erei noastre, biserica folosea calendarul iulian, care a fost introdus
de Iulius Cezar la 1 ianuarie 45 i.Hr., in Rusia moderna se numeste de obicei stilul vechi.
Acest calendar a fost folosit destul de mult timp, insa, s-a dovedit ca in timp apar
diferente tot mai mari intre datele calendarului iulian si datele astronomice - o zi in plus se
acumuleaza la fiecare 128 de ani. S-a ajuns astfel ca sarbatorirea Craciunului, care initial a
coincis cu solstitiul de iarna, sa ajunga treptat spre primavara.
Pentru a depasi aceasta situatie, in anul 1582, calendarul iulian din tarile catolice a fost
inlocuit cu calendarul gregorian printr-un decret al Papei Grigore al XIII-lea.
In anul 1583, Grigore al XIII-lea a trimis o ambasada Patriarhului Ieremia al II-lea al
Constantinopolului cu propunerea de a trece la un nou calendar, insa propunerea a fost respinsa
ca neconforma cu regulile canonice de sarbatorire a Pastelui.
Calendarul gregorian a fost adoptat initial de catre bisericile occidentale, cele ortodoxe
au folosit propriul lor calendar, pana in 1923, cand, la un congres tinut la Constantinopole,
majoritatea bisericilor ortodoxe, inclusiv cea romana, au abandonat calendarul iulian, trecand la
cel gregorian, data Craciunului fiind acceasi cu cea din occidentul catolic, dar nu si data
Pastilor, care se calculeaza in continuare diferit.
Tarile protestante au abandonat calendarul iulian treptat, in secolele XVII-XVIII, ultimele
fiind Marea Britanie (1752) şi Suedia.
In Rusia, calendarul gregorian a fost introdus printr-un decret al Consiliului Comisarilor
Poporului, semnat de V. I. Lenin la 26 ianuarie 1918. Alte tari care au adoptat calendarul
gregorian au fost Grecia(in 1924), Turcia(in 1926) si Egiptul (in 1928), iar in Regatul
Romaniei calendarul pe stil nou a fost introdus in anul 1919 de catre guvernul condus de Ion I. C.
Bratianu, astfel ca data de 1 aprilie 1919 a devenit data de 14 aprilie 1919.
Dintre tarile care nu au trecut la calendarul Gregorian se mentioneaza Etiopia, Thailanda
si Coreea de Nord (unde, din 8 iulie 1997, a fost adoptata o noua „Juche reckoning”, al carei
inceput este 1912 - anul nasterii lui Kim Il Sung).
Pentru intelegerea pe deplin a diversificarii traditiilor crestine sunt utile informatii
sintetice din istoria crestinismului, care reprezinta o religie larg raspandita in Europa, partea
centrala si de sud a continentului african, America de Nord şi America de Sud, Australia, si mai
putin in Asia, Oceania si partea de nord a Africii.
Alaturi de iudaism si islamism, crestinismul este o religie monoteista centrata in jurul lui
Dumnezeu trivalent, inteles ca Sfanta Treime – Tatal, Fiul si Sfantul Duh.
Etimologia cuvantului crestin vine din „christianus”, derivat de la Hristos, „Cel Uns”,
Mesia şi Fiul lui Dumnezeu, preluat in greaca prin Christós, care la origine este traducerea din
ebraica a cuvantului Mashiach. Crestinismul s-a dezvoltat imprena cu iudaismul si islamismul,
religii monoteiste pe care le imbogateste cu marturia Noului Testament.
Pentru ca o persoana sa treaca la crestinism, trebuia sa respecte doua acte rituale : botezul
si euharistia (impartasania).
Invataturile crestinismului sunt cuprinse in Biblie sau cartea Sfintei Scripturi, care
cuprinde doua parti : Vechiul Testament si Noul Testament. Vechiul Testament, scris in limba
ebraica, prezinta Geneza sau Facerea Lumii de catre Dumnezeu, caderea in pacat a primilor
oameni, Adam şi Eva, formarea poporului Israel, precum si informatii esentiale despre profeti si
profetii.
Textul mai include şi psalmii – o culegere de rugaciuni si imnuri stravechi de proslavire a
Domnului, Pildele lui Solomon, Cantarea Cantarilor, Cartea lui Iov etc.
Vechiul Testament a promovat un sistem etic riguros, care a rezistat timpului, exprimat
sintetic in Decalog sau Cele zece porunci, pe care Moise le-a primit de la Dumnezeu, pe muntele
Sinai, inscrise pe doua table de piatra.
Noul Testament descrie tulburatoarea viaţa a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trimis
pe pamant sa arate oamenilor calea cea dreapta si sa ispaseasca pacatele acestora prin sacrificiul
pe cruce a propriei sale vieti. Tot aici sunt prezentate Epistolele (Cuvantul lui Dumnezeu catre
primii crestini), precum si Apocalipsa , o carte cu profetii despre sfarsitul lumii.
Invaţatura Mantuitorului poarta numele de Evanghelie, cuvant care provine din limba
greaca şi inseamna „vestea cea buna”.
In Biblie, Iisus Hristos apare in dubla ipostaza – divina şi umana – adevar confirmat de
moartea sa pe cruce, urmata de invierea si inaltarea sa la cer. Fidelitatea fata de esenta
creştinismului primordial este esentiala pentru credinciosi, in ciuda modificarilor pe care le-a
capatat de-a lungul timpului in confruntarea de idei. Cele trei marturisiri de credinta ale
creştinilor, care explica dogmele de baza comune tuturor tendintelor şi confesiunilor aparute,
sunt urmatoarele: simbolul apostolic (anul 50), simbolul niceno-constantinopolitan, stabilit prin
sinoadele ecumenice de la Niceea(325) şi Constantinopol(381), simbolul atanasian(data incerta,
sec.IV-VIII).
Chiar daca Iisus Hristos s-a nascut si a trait in Palestina, mesajul sau este universal, fiind
raspandit in toata lumea de catre apostoli, si, in general, de catre adeptii care au propovaduit
credinţa crestina dincolo de Ierusalim.
Primul martir al credintei in Hristos a fost Stefan, ucis cu pietre de catre evrei. Un rol
important l-au avut apostolii Petru si Pavel, care au pus bazele unor comunitati de crestini, nu
numai printre evrei, ci si printre greci si romani.
Dintre cei zece apostoli doar Ioan nu a sfarşit ca martir. Pe cand era exilat in insula
greaca Pattmos i s-a aratat Domnul şi i-a zis: „Eu sunt Alfa si Omega, Cel dintai si Cel de pe
urma. Scrie carte despre tot ce vezi si trimite-o bisericilor…” Timp de aproape 300 de ani,
adepţii creştinismului au trebuit sa indure persecutiile din partea statului roman dar si dramele
interne provocate de erezii.
Soldaţii si aristocratia romana erau loiale Cezarului si nu acceptau noua ordine a lui
Hristos, care refuza sacrificiile pe altare in numele unor idoli si milita pentru egalitatea sociala.
Imparatul Nero este unul dintre cei mai cruzi persecutori, care a raspandit vestea ca
incendierea Romei este datorata crestinilor, pentru ca acestia sa fie ucisi in amfiteatrele romane.
In aceste conditii, crestinii au trecut la o viata clandestina, mutandu-si in catacombele romane
reuniunile conduse cu intelepciune de episcopi.
Soarta crestinismului s-a schimbat in anul 312, cand Constantin cel Mare, fiul nelegitim
al generalului Constantin Chlorus si al unei credincioase orientale cu numele Elena, a trecut la
creştinism, acordand libertate noii religii prin Edictul de la Milano. Din ordinul sau are loc la
Niceea primul Conciliu al Bisericii crestine, avand ca scop combaterea arianismului.
Dupa anul 394, cand imparatul Theodosius declara crestinismul singura religie oficiala,
templele sunt transformate in biserici, Jocurile olimpice sunt suspendate, pentru ca, in anul 529,
şcoala de filosofie din Atena sa fie inchisa din ordinul lui Iustinian. Se instaureaza astfel, epoca
de aur a Parintilor Bisericii, care au inceput interpretarea Evangheliilor, cel mai important dintre
ei fiind Augustin (354-430). In ierarhia bisericeasca, dintre episcopii care detin rangul suprem, se
detaseaza cel al Romei, care devine Papa, fiind considerat succesor al apostolului Petru, aspect
deloc de neglijat pentru a castiga autoritate asupra lumii crestine.
Alte repere importante ale lumii antice sunt: caderea Imperiului Roman de Apus in
anul 476, cand ultimul imparat roman Romulus Augustulus este detronat de generalul barbar
Odoacru, care si-a luat titlul de rege al Romei, influenta islamica din sec. VIII-XI in bazinul
mediteranean, separarea crestinismului, in anul 1054, in catolicism (biserica apuseana) si
ortodoxism (biserica rasariteana), sub conducerea papei, respectiv a patriarhului de la
Constantinopol, sfarsitul Imperiului Roman de Rasarit, cunoscut si sub numele de Bizant, prin
cucerirea Constantinopolului, in anul 1453, de catre Mohamed al II-lea.
Istoria medievala este o perioada tulbure din viaţa popoarelor, marcata de evenimente
militare cu profunde rezonante politice, precum : razboiul de o suta de ani (1337-1453) dintre
Anglia şi Franta (unde s-a remarcat curajul deosebit al luptatoarei Jeanne d’Arc), miscarea de
eliberare din Spania de sub ocupatia araba (cunoscuta sub numele de Reconquista), lupta
impotriva invaziilor mongole din Europa si Asia, cruciadele desfasurate sub lozinca „razboiul
sfant”, pentru eliberarea Ierusalimului si a „Sfantului Mormant” de sub ocupatie pagana, lupta de
eliberare a italienilor de sub tutela monarhilor germani, lupta antiotomana.
Transformari deosebit de importante in evolutia culturii si civilizatiei s-au produs in
Renaştere. Termenul de Renastere (fr. renaissance, it. rinascimento) deriva din verbul a renaste si
reprezinta o miscare ideologica si culturala din sec. XIV-XVI (Italia), sec. XVI (Franta,
Germania, Tarile de Jos), a doua jumatate a sec. al XVI-lea şi inceputul sec. al XVII-lea (Anglia,
Spania), sec. XVI, XVII şi sec. al XVIII-lea (Tarile Romane), caracterizata prin respectul fata de
om (umanism), reactualizarea valorilor antichitatii, reforma religioasa, progres economic,
descoperiri geografice, aparitia capitalului industrial şi bancar, dezvoltarea oraselor etc.
In sanul bisericii din vest a aparut Reforma – o stare de spirit reformatoare manifestata
printr-o miscare ideologica cu un pronunţat caracter revendicativ, in diverse forme:
- lutheranismul, promovat in prima jumatate a sec. al XVI-lea, in Germania, de Martin Luther,
care s-a ridicat impotriva vanzarii de indulgente si a susţinut o noua doctrina religioasa,
bazata pe mantuirea prin credinta, simplificarea cultului catolic si libertatea credinciosilor de
a interpreta Biblia;
- calvinismul, invatatura propagata la mijlocul sec. al XVI-lea, la Geneva, de Jean Calvin, care se
pronunţa pentru o biserica simpla, fara ritualuri fastuoase si indeamna pe credinciosi sa caute
izbavirea intr-o viata activa si morala;
-anglicanismul, a fost impus in Anglia de Henric al VIII-lea, Tudor, intre anii 1531-1534, care,
dupa ce a luat o serie de masuri pentru restrangerea influentei papalitatii, s-a proclamat seful
suprem al bisericii engleze, careia i-a secularizat o parte din avere ;
-reforma catolica (contrareforma) a fost initiata de papalitate cu sprijinul dinastiei de Habsburg
(Spania) pentru o innoire a Bisericii Catolice.
Este perioada in care au aparut noi ordine monahale, dintre care ordinul calugarilor
iezuiti, infiinţat in 1540 de catre cavalerul spaniol Ignatiu de Loloya, a devenit foarte puternic.
Inchizitia organizata de iezuiti ca tribunal al Sfantului Oficiu a inasprit represiunea prin arderea
pe rug a necredinciosilor. Preocupaţi de educaţie, iezuitii au infiintat colegii si au trimis
misionari in toata lumea pentru promovarea religiei catolice.
Cu toate eforturile papilor, autoritatea acestora a cedat din putere monarhiei absolute,
care se impune chiar si in tari catolice (Franta, Spania). In cele din urma, un conciliu ecumenic
organizat la Trento, in Italia, a impus o disciplina severa clerului catolic si a hotarat transmiterea
credinţei prin catehism sau predica.
In concluzie, cele doua mari religii, catolicismul si ortodoxismul, au aparut in perioade diferite
ale istoriei umanitatii, precum si in zone geografice diferite, mai precis, catolicismul a aparut la Roma
inca din secolul al II-lea, iar Ortodoxia a aparut in secolul al IV-lea, in cadrul Imperiului Roman de
Rasarit (Bizant), fiind influentata de traditiile crestine ale orasului Alexandria si de ganditori crestini
greci.
In anul 1054, disputa dintre cardinalul Humbert si patriarhul ecumenic Mihail Cerularie
pe teme cultice şi de jurisdictie dintre latini si greci a impartit lumea creştina, ruptura dintre
Rasarit si Apus adancindu-se prin trecerea timpului. Incidentul din 1054 a fost reparat formal in
anul 1965, printr-o Declaraţie comuna, facuta public simultan la Roma si Constantinopol de
catre papa Paul al VI-lea si de catre patriarhul ecumenic Athenagora, care au ridicat sentintele de
excomunicare.
Marea Schisma - adica procesul de separare canonica si intrerupere a comuniunii liturgice dintre
Bisericile patriarhiilor de la Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalim (Biserica Ortodoxa de
acum) si Biserica Romei (Biserica Romano-Catolica) – a inceput acum un mileniu si a fost finalizata in
anul 1054, ortodocsii adoptand ritul bizantin si celebrarea liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur, in timp
ce catolicii au continuat cu ritualul latin si liturghia Sfantului Grigore cel Mare.
Alte diferente intre ortodoxie si catolicism:
• Spre deosebire de crestin-ortodocsi, care considera ca omul nu este suficient de capabil pentru a-l
vedea pe Dumnezeu, catolicii cred ca, prin intermediul Duhului Sfant, il pot vedea odata pe Dumnezeu.
Mai mult, Dumnezeu este la ortodocsi principala sursa din care provin Fiul şi Duhul Sfant, doctrina care
este in concordanta cu traditia apostolica, iar catolicii considera ca Duhul Sfant provine de la Dumnezeu
Tatal si de la Fiul.
• Ortodocsii fac semnul crucii cu trei degete unite, mai intai la frunte (in numele Tatalui), apoi la
dreapta (in numele Fiului), la stanga ( in numele Duhului Sfant) si apoi spre pamant ( Amin), in schimb,
catolicii tin palma deschisa si fac semnul crucii de la stanga la dreapta. La ortodocsi, semnul crucii
vine de la Dumnezeu care binecuvanteaza omul, iar la catolici, semnul crucii vine de la omul care se
adreseaza lui Dumnezeu.
• Referitor la „pacatul originar, ortodoxismul susţine ca Iisus Hristos a fost rastignit pentru a
rascumpara pacatul lui Adam şi al Evei (care a fost transmis oamenilor), iar catolicismul considera ca
pacatul originar semnifica faptul ca Dumnezeu l-a pedepsit o singura data pe om, prin Adam, pentru
pacatul stramosesc dupa ce a gustat din fructul cunoasterii, facandu-l muritor şi izgonindu-l din Rai.
• Spre deosebire de ortodoxie, unde bisericile au o arhitectura mai sobra si mai simpla, peretii si
tavanele avand o gama diversificata de fresce (picturi murale), la catolicism exista multe biserici si
catedrale grandioase, care afiseaza o arhitectura impunatoare si decoratii bogate, avand o traditie bogata
in arta sacra, cum ar fi picturile, sculpturile si vitraliile.
• Referitor la icoane, la ortodocşi acestea imortalizeaza spiritualitatea şi ascentismul, personajele
au chipul prelung si trist, in schimb la icoanele catolice chipurile arata mai uman, culorile sunt
mult mai vii. Catolicii adora statuile si sfintii, desi una din Cele zece porunci este: „Sa nu-ti faci
chip cioplit a nimic din ceea ce este pe firmament, nici la ceea ce este pe pamant, nici la ceea ce
este in ape, sa nu te pleci in fata lor si sa nu li te inchini”. 
• In ortodoxie, liderul spiritual al bisericii este Patriarhul (ales de catre Sinodul Patriarhal), care nu are
putere absoluta, cele mai importante decizii fiind luate impreuna cu episcopii. In schimb, catolicismul
are o ierarhie bine definita, cu cardinali, episcopi si preoti, cea mai inalta functie este detinuta de Papa,
care este considerat reprezentantul lui Dumnezeu pe Pamant, deciziile acestuia fiind infailibile si
obligatorii.
• Spre deosebire de tinuta somptuoasa a preotilor ortodocsi, vesmintele liturgice ale preotilor
catolici sunt sobre, intotdeauna de culoare alba, uneori decorate si cu alte culori liturgice.
• Preoţii catolici nu au voie sa se casatoreasca, in schimb preotii ortodocsi se pot casatori, cu
conditia ca evenimentul sa aiba loc inainte de hirotonia acestora.
Desi s-au creat diferente de nuante intre religia catolica si religia ortodoxa, unitatea
crestinismului s-a pastrat, cele doua mari confesiuni recunosc Sfanta Treime (Tatal, Fiul si Sfantul
Duh) si Invierea lui Iisus Hristos, avand in comun Vechiul şi Noul Testament, cultul liturgic, Sfintele
Sacramente sau Taine, cinstirea sfinţilor, sarbatorile si traditiile religioase.
In prezent, Biserica Catolica a devenit in timp cea mai mare si mai influenta biserica crestina
din lume, avand peste un miliard de credinciosi, iar Biserica Ortodoxa are adepti mai ales in Europa de
Est si in tarile din jurul Marii Mediterane.
Creştinismul a marcat istoria omenirii, nu numai prin credinta, ci si prin arta, lasand
posteritatii capodopere greu de egalat.
Orice credincios se raporteaza la religie si prin noţiunea de ,,biserica”(din lat. basilica),
care are urmatoarele semnificatii:
- lacaş sfant pentru practicarea cultului crestin;
- instituţie in care sunt organizaţi credinciosii crestini;
- comunitate religioasa care include adeptii aceluiasi cult.
In funcţie de rangul pe care il ocupa, bisericile ortodoxe pot fi de tip catedrala
(patriarhala, mitropolitana, episcopala), manastire, schit si biserica parohiala.
Din punct de vedere arhitectural, exista urmatoarele variante constructive:
- forma de cruce bizantina, cu brate egale, specifica bisericii in traditie bizantina;
- forma de cruce latina, avand un brat mai lung fata de celelalte, specifica bisericii occidentale;
- planul central sau planul in forma radiala, de tip cruce greaca in care predomina simetria, fiind
studiat in perioada Renasterii;
- planul de nava (sala), avand o configuraţie longitudinala in care poate fi inscrisa o cruce latina.
 Bisericile sunt orientate spre rasarit, avand intrarea in partea opusa. Din pridvor (spatiu
acoperit in exteriorul bisericii) se intra in pronaos, care precede naosul – spatiul principal al
bisericii, in care se desfasoara activitatea religioasa pentru credinciosi.
Pe parţile laterale de nord si de sud ale bisericii ortodoxe se afla stranele destinate
cantareţilor (psalţilor), iar in fata, spre rasarit, este iconostasul (catapeteasma), un perete cu
icoane şi uşi prin care slujitorii bisericii(preoti si diaconi) au acces la altar.
Unele biserici au in naos o structura suspendata - numita amvon – din care se tineau
predicile. Naosul este acoperit cu o cupola, care este sustinuta de turla, un element structural in
forma de cilindru prin care se capteaza lumina. Pe langa cupola principala, in care este pictat
Iisus Hristos Pantocrator, majoritatea bisericilor ortodoxe au si cupole mai mici, care acopera
spaţii secundare.
Stilul romanic, aparut spre sfarşitul secolului al X-lea, introduce o viziune abstracta in
arta, bazata pe o schema conceptuala prealabila. Bisericile au boltile in semicerc, sprijinite pe
ziduri solide, cu ferestre inguste si pereti acoperiti cu picturi. Figurile umane sunt inexpresive, cu
ochii mari, ovali, atitudini rigide si corpurile ascunse sub vesminte bogate. Pictorul nu este
preocupat sa redea perspectiva, procedeul sau favorit fiind stilizarea. Sculptura nu este decat o
alternativa a imaginii pictate, chiar si statuile sunt inserate in structura arhitectonica a edificiilor.
Capitelurile sunt ornamentate cu o flora şi o fauna de o mare diversitate. Alaturi de animalele
cunoscute se intalnesc monstri stranii, tema obsesiva care reflecta angoasa lumii de dincolo.
In sec. al XII-lea, a aparut in Europa occidentala stilul gotic, caracterizat prin forme inalte
si zvelte, arcuri şi bolti ogivale, la care se adauga un numar mare de statui si enorme vitralii care
produc minunate efecte de lumina. Adeseori, formulele arhitectonice ale epocii sunt influentate
de arta araba si bizantina.
O noua orientare artistica are loc in Renastere, orientare spirituala caracterizata sintetic
de Michelet şi Burckhardt prin formula „descoperirea lumii si descoperirea omului”.
Mişcarea umanista a pregatit nasterea capitalismului prin promovarea unei culturi
umaniste, in centrul careia se afla omul ca subiect al libertaţii şi increderii in fortele sale. Arta
plastica a atins apogeul prin reprezentanţii sai de seama : Michelangelo Buonarotti, Raffaelo
Sanzio, Leonardo da Vinci etc.
In cadrul generos al umanismului, artiştii aveau o mare libertate de creatie. Desi in
contractele cu beneficiarii se stipulau anumite conditii, totusi creatorii de arta isi permiteau
introducerea de detalii sau scene din viata, care dadeau originalitate operelor acestora. Au aparut
şi artişti-intelectuali, care isi faceau ucenicia in atelierele maeştrilor, fiind capabili sa utilizeze
raţionamentul matematic in gasirea unor solutii optime de reprezentare. Prin studii de anatomie si
psihologie, ei au reuşit sa redea miscarea si starile afective, sa puna in valoare nuantele, relieful,
jocul de lumini si umbre.
Miscarea antifeudala capata amploare deosebita in epoca luminilor (sec.XVII-XIX), cand
se desfasoara revolutiile burgheze, cand se schimba sistemul politic si se pun bazele culturii
moderne.
In arta, stilul baroc domina in perioada de trecere de la Renastere la Iluminism. Aparut in
Italia, barocul se raspandeste treptat in Europa catolica, fiind in acelaşi timp o stare de spirit
subordonata contrareformei religioase. In arhitectura, pictura si sculptura, barocul promoveaza o
arta triumfala si monumentala prin bogatia de ornamentatii, valorile expresive ale luminii si
emoţia trairilor pline de pasiune, avand reprezentanti de seama, mai ales in Italia (Caravaggio,
Boromini, Bernini, Guarini, Pozzo), Spania (Velasquez, Zurbaran), Flandra (Rubens), Olanda
(Vermeer, Rembrandt).
Singura tara care nu a asimilat barocul este Franta, unde, in locul sau, se contureaza
clasicismul, care capata in timpul lui Ludovic al XIV-lea o dezvoltare deplina. In arhitectura si
artele plastice, reprezentanţii clasicismului francez –Poussin, Lorrain, Georges de la Tour,
Mansart, Le Vau, Le Brun- realizeaza o sinteza intre influentele renascentiste italiene, a celor
antice si a tradiţiilor franceze (caramida policroma, piatra) la care se adauga si unele trasaturi
baroce. Stilul clasic se remarca prin jocul echilibrat dintre orizontale si verticale, spre deosebire
de baroc unde predomina dinamica liniilor curbe.
Biserica romana cinsteşte pe „sfantul, slavitul si intrutot laudatul Apostol Andrei”, unul
dintre ucenicii Sfantului Ioan Botezatorul, care prin anii 60 a ajuns pe teritoriul Scythia
Minor(Dobrogea de azi), unde a crestinat pe stramosii nostri, stabilindu-se intr-o pestera, pe care
a folosit-o ca adapost si loc de rugaciune. Pestera Sfantului Andrei se afla la 3,15 km S-E de
şoseaua Constanţa–Ostrov, langa localitatea Ioan Corvin.
Dupa formarea poporului roman, credinta acestuia a ramas de neclintit in fata
vicisitudinilor istoriei. Stau marturie numeroasele biserici ridicate de domnitori dupa castigarea
unor batalii sau construite prin efort propriu de catre comunitatile de credinciosi. Asa au aparut
bijuterii arhitectonice ca: Manastirea Argesului, Biserica Trei Ierarhi din Iasi, Voronetul,
Moldovita, Sucevita, Agapia, Cozia etc.
Poate ca generaţia noastra va duce la indeplinire proiectul propus de patriarhul Teoctist
pentru realizarea Catedralei Mantuirii Neamului. Ar fi un obiectiv indraznet care s-ar adauga
edificiilor istorice din Romania, tara atractiva pentru turisti, fascinati nu numai de peisajul
mirific, ci si de traditiile, obiceiurile si ospitalitatea romanilor, dar si optimismul, respectul
pentru credinta, dragostea lor de viata si aspiratia la fericire.De fapt, astfel de trasaturi sunt
comune lumii civilizate si diferenţiaza fiinta umana in cadrul biosferei instaurate pe planeta
albastra, aceasta magnifica nava cosmica destinata sa poarte omenirea in istorie.
Se poate afirma ca Homo religiosus respecta binele, frumosul si adevarul, avand
sentimentul iubirii vesnice, pentru ca „Dumnezeu este dragoste”. In Epistola catre Corinteni,
apostolul Pavel scrie : „ Dragostea este indelung rabdatoare,este plina de bunatate; dragostea
nu invidiaza; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se porta necuviincios, nu cauta
folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de
adevar, acopera totul, nadajduieşte totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata… Acum
dar raman aceste trei : credinta, nadejdea si dragostea ; dar cea mai mare dintre ele este
dragostea”.
Este minunat ca omul are capacitatea de a iubi. Dragostea este esenta invataturii
crestine. Iisus a spus: „Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima, cu tot sufletul si cu
toata gandirea ta”. Aceasta reprezinta prima porunca, iar cea de-a doua este: „Iubeste pe
aproapele tau ca pe tine insuti”.
Terra trebuie sa devina planeta iubirii, a frumuseţii, a binelui, a dreptatii, a adevarului si
a credintei in Dumnezeu. Faptele reprobabile sa ramana o amintire urata a trecutului, de care
trebuie totuşi sa se tina seama, pentru a nu se mai repeta.
In speranţa ca mesajul transmis a fost inteles pe deplin, inchei acest studiu despre religie
cu ultimul pasaj din Biblie : „Harul Domnului Iisus Hristos sa fie cu voi cu toti. Amin”.
Bibliografie
1. Biblia sau Sfanta Scriptura, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Romane, Bucuresti, 1982
2. Vietile Sfintilor, Vol 1-12, Editura Episcopiei Romanului si Husilor + Editura Episcopiei
Romanului, 1991-1998
3. Vasile Tudor, Alma Lux, Ed. Agora, Calaraşi, 2001
https://www.academia.edu/39210034/Sinteze_de_religie
https://www.libertatea.ro/lifestyle/diferentele-dintre-ortodoxism-si-catolicism
https://iteach.ro/pg/blog/vasile.tudor/read/129603/pledoarie-pentru-un-calendar-crestin-unitar