Duminica a 27 a după Rusalii

Vindecarea femeii gârbove-teme de predici

1. Medicina în acord cu învățătura Mântuitorului.

Doctorii au spus, au scos chiar carti si spun mereu cu gura de foc ca alcoolul, tutunul,
avorturile, sunt izvoare ale bolilor si suferintelor. Abia atunci cand se vad neputinciosi, iar
boala i-a pus la pat, incep sa mai rareasca de a se indopa cu astfel de otravuri. Merg la spitale,
dar cum se amelioreaza boala incep din nou acelasi stil de viata, sau si mai rau. Medicina a
descoperit aceste izvoare ale suferintei mai pe urma, dupa Evanghelia si invatatura
Mantuitorului Hristos propovaduita de Sfanta Biserica Ortodoxa, care a aratat cat de grozav
este pacatul, viciile si patimile si cum distrug acestea atat sufletul cat si trupul.
2. Păcatul-izor al suferinței.
Pacatul este pricina a tot raul din lume. Toate suferintele, lacrimile si tulburarile isi au
radacina in pacate. Cine nu stie ce mare rau provoaca intr-o familie un betiv si cate
divorturi se petrec din cauza acestui pacat al betiei. De aici omul ajunge cu usurinta si la
celelalte: desfranare, ucidere, despartire de Dumnezeu. Sunt nenumarate feluri de
suferinte pe pamant din cauza acestor patimi urate, din cauza carora oamenii traiesc intr-
un mare intuneric sufletesc si trupesc. Din pacate se constientizeaza mult prea tarziu
efectele foarte aspre ale pacatului, in ciuda placerilor de moment care sunt inselatoare.
Pcatul are efecte nu doar asupra celui ce-l savarseste, ci si asupra urmasilor: ,,Parintii
mananca agurida, iar copiilor li se strepezesc dintii”.
3. Neputintele trupului nu pot afecta sufletul.
Demonii pot provoca suferinta trupului, dar nu pot incovoia sufletul credincios. Din
intamplarea relatata de pericope evanghelica aflam ca, in timp ce invata sambata intr o
sinagoga, Mantuitorul zareste o femeie garbova, care purta aceasta suferinta de 18 ani.
Femeia statea linistita si asculta cuvantul de invatatura al Mantuitorului, in pofida
suferintei sale, era nelipsita sambata din sinagoga. Poate ca de la o vreme nu se mai
gandea la vindecarea trupului, ci la vindecarea sufletului, la mantuire, la apropierea de
Dumnezeu.
4. Purtarea Crucii individuale cu demnitate.
Femeia garbova, suferinda si smerita, nu a cerut vindecare de la Hristos pentru ca nu
indraznea sa I ceara cea. Ea purta crucea suferintei in smerenie si tacere. Trupul ei
garbov era aplecat de boala, dar sufletul ei era drept, in stare de rugaciune. Dumnezeu
doreste si savarseste vindecarea chiar si atunci cand omul nu mai asteapta sau nu o mai
cere in mod staruitor. Chiar daca Dumnezeu intarzie aparent in ajutorul oamenilor,
suferintele trebuie purtate cu demnitate, caci Dumnezeu lucreaza totdeauna pentru
mantuirea oamenilor.