Întruparea Mântuitorului

Persoana diviono-umană a Mântuitorului

Este cu totul sigur faptul ca Mânt. S-a întrupat, adică S-a făcut om ,, pentru noi
oamenii și pt. a noastră mântuire,, (art. 3 din Simb. Credinței).
Lămuriri din Sf. Scriptură: ,, Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel
ce era pierdut,, (Lc. 19, 10)
,, Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca săjudece lumea, ci ca săse
mântuiască lumea prin El,, (In. 3, 17)
Sfânta Scriptură nu cuprinde lămuriri speciale referitoare la condițiile pentru
,,plinirea vremii,, , dar Sf. Părinți ne dau lămuriri suficiente în această privință,
toate plecând de la premisa că Domnul știa când trebuia să vină, și anume: Trebuia
să treacă o vreme îndelungată, pentru ca omenirea să se convingă deplin de
experiența trăită, astfel apărând nevoia unui Mântuitor, căci oamenii nu puteau să
se mântuiască prin puterile proprii.
Pe temeiul izvoarelor Revelației, Biserica învață că Iisus Hristos, Mântuitorul
nostru, este Dumnezeu-Om, Dumnezeu adevărat și om adevărat, afară de păcat.
Astfel, în Persoana cea una a lui Iisus Hristos se cuprind două firi:
- Dumezeiască
- Omenească, adevăt afirmat pe baza Sf. Scripturi și Sf. Tradiții.
Iisus Hristos, deși om adevărat, de aceeași ființă cu ceilalți oameni, posedă
totuși două prerogative sau privilegii față de restul oamenilor, anume:
- Nașterea Sa supranaturală.
- Impecabilitatea sau neputința de a păcătui.
Teologia ortodoxă afirmă că temeiul impecabilității absolute a lui Iisus
Hristos stă în unirea ipostatică. Căci dacă subiectul purtător al firii omenești
în Iisus Hristosneste Însoși Dumnezeu Cuvântul sau Logosul divin, atingerea
însăși a lui Dumnezeu de firea umană o curățește de orice păcat. Altfel spus,
firea umană se îndumnezeiește în strânsă unire cu firea divină a Logosului.