Kiriopasha.

Cuvânt lămuritor şi predică la o sărbătoare desfiinţată

În calendrul iulian al Sfinţilor Părinţi de la Niceea, sărbătoarea Sfintelor

Paşti are loc întotdeauna într-o zi de Duminică din perioada cuprinsă între
datele de 22 martie şi 25 aprilie. Deoarece Duminica Învierii poate să fie în
orice dată din intervalul pe care l-am menţionat, ea poate avea loc şi pe data
de 25 martie când se sărbătoreşte Buna Vestire. Atunci când Sfintele Paşti şi
Buna Vestire se prăznuiesc în aceeaşi zi, acest eveniment deosebit de
important este cunoscut sub denumirea de sărbătoarea Kiriopasha sau
Sfintele Paşti ale Domnului.
Pentru cine nu a mai auzit de această sărbătoare, ar putea suna cam ciudat
numele ei. Kiriopasha sau Sfintele Paşti ale Domnului. Cum adică? Nu
toate sărbătorile Sfintelor Paşti sunt ale Domnului nostru Iisus Hristos? Ce
vrea să spună această denumire?
Răspunsul îl vom găsi cu ajutorul Sfântului Dionisie Exiguul, adică Dionisie
cel Smerit, cel care a propus ca anii vremurilor în care trăim să se numere
începând cu anul Naşterii Domnului. El a vrut să vadă în ce dată din
calendarul iulian, în care anii sunt număraţi având ca referinţă Naşterea Sa,
a fost duminica în care a înviat Domnul nostru Iisus Hristos. Cunoscând pe
de o parte ciclicitatea perfectă a Crugului Lunii cu cele 19 date ale vârstei
Lunii după echinocţiul de primăvară, 19 date care se repetă perpetuu şi care
sunt necesare pentru stabilirea sărbătorii Sfintelor Paşti conform regulii
hotărâte în anul 325 de către Sfinţii Părinţi de la Niceea, iar pe de altă
parte cunoscând din tradiţia Bisericii că Mântuitorul a fost răstignit la
vârsta de 30 de ani, cercetând şirul sărbătorilor Sfintelor Paşti din trecut
Sfântul Dionisie a găsit că Domnul Iisus Hristos a înviat în ziua de
duminică 25 martie a anului 31. Dar noi putem cerceta şi mai mult decât
Sfântul Dionisie. Dacă vom coborî în timp în calendarul iulian, conform
aceluiaşi Crug lunar perfect de 19 ani putem afla zilele din săptămână, atât
pentru Întruparea Mântuitorului nostru cât şi pentru Naşterea Sa. Aflăm
astfel că Domnul nostru Iisus Hristos S-a întrupat în ziua de vineri 25
martie a anului 1 şi S-a născut în ziua de duminică 25 decembrie a
aceluiaşi an.
Începem acum să înţelegem de ce această mare sărbătoare, când Sfintele
Paşti sunt de Buna Vestire, se numeşte Kiriopasha sau Sfintele Paşti ale
Domnului. Kiriopasha este sărbătoarea Sfintelor Paşti care corespunde
peste ani cu data exactă calendaristică din anul Învierii Domnului, dată
care coincide şi cu Buna Vestire.
Coincidenţa calendaristică a datei sărbătorii Kiriopasha cu data Învierii
Mântuitorului nostru Iisus Hristos este de o covârşitoare importanţă. De ce?
În primul rând, pentru că precizia cunoaşterii datei unui eveniment este
esenţială pentru fixarea acelui eveniment în conştiinţa oamenilor. Dacă
Domnul nostru a avut puterea de a face ca anii să se numere începând din
anul Naşterii Sale, marcat şi de aplicarea corectă a calendarului iulian, ar fi
fost nedemn de El să nu ne indice precis în acest calendar plăcut Lui şi data
Întrupării, Naşterii şi Învierii Sale.
Aşadar, acestea sunt datele din calendarul iulian cu care Domnul nostru
Iisus Hristos Şi-a marcat din punct de vedere istoric petrecerea printre
oameni: S-a întrupat în data de vineri 25 martie a anului 1, S-a născut
în data de duminică 25 decembrie a aceluiaşi an şi a înviat în data de
duminică 25 martie a anului 31. Reiese că Şi-a desfăşurat misiunea pe
Pământ până la vârsta de 30 de ani. De altfel, Sfinţii Părinţi din timpul
Sinodului de la Niceea cunoşteau foarte bine această informaţie. În Imnele
Naşterii Domnului, Sfântul Efrem Sirul aminteşte în mod deosebit cei 30 de
ani ai petrecerii Domnului nostru Iisus Hristos pe Pământ:
„Cei treizeci de ani cât a fost pe pământ (Lc 3,23), cine a cârmuit toate
făpturile?
Cine a primit toate jertfele, lauda celor cereşti şi a celor pământeşti?
Cu totul a fost în adânc şi cu totul în înălţimi; era cu totul în toate şi cu totul în
fiecare.
Trupul Său se alcătuia în pântece, şi puterea Sa alcătuia toate mădularele.
Fătul Fiului se plămădea în pântec, şi El Însuşi plăsmuia pruncii în pântece(le
maicilor lor).
Puterea Sa (dumnezeiască) în pântece nu era nelucrătoare asemenea
nelucrării trupului Său în pântece.
Tot aşa cum puterea Sa (dumnezeiască) pe Cruce nu era slabă asemenea
slăbiciunii trupului Său pe Cruce.
Căci în timp ce spânzura pe Cruce, cine a sculat morţii la viaţă (Mt 27, 51):
trupul Său sau voia Sa (dumnezeiască)?
Tot aşa, sălăşluia cu totul în pântece, şi voia Sa nevăzută cârmuia toate.
Tot aşa, era spânzurat cu totul pe Cruce, dar puterea Sa zguduia toate
făpturile!” (Imnele Naşterii Domnului 4, 148-166, în Sfântul Efrem Sirianul,
Imnele Naşterii şi Arătării Domnului, trad. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu,
2010, p. 46-47)
şi:
«Naşterea Sa în zilele împăratului cu numele „strălucirii” a făcut să se
întâlnească simbolul şi realitatea: împărat şi Împărat, „strălucire” şi „răsărit”.
Împărăţia aceea a purtat [apoi] crucea Sa. Lăudat fie Cel ce a înălţat-o!
Treizeci de ani [Lc 3, 23] a rămas El pe pământ în sărăcie. Să înălţăm, fraţilor,
laude de tot felul anilor Domnului nostru: treizeci de cununi pentru treizeci de
ani! (...Sfântul Efrem aduce Domnului în continuare laude în versuri pentru
fiecare an petrecut printre oameni şi încheie cu lauda pentru al 30-lea an.)
În anul al treizecilea să mulţumească împreună cu noi morţii care au fost
sculaţi la viaţă prin moartea Sa, [să mulţumească] viaţa care s-a întors înapoi
prin răstignirea Lui, precum şi înălţimea şi adâncul împăcate de El.» (Imnele
Naşterii Domnului 18, 3-4; 36,..., p. 91-92)
Pentru a ne da seama de ordinea şi de intervalul de timp în care avem
sărbătoarea Kiriopasha în calendarul iulian, trebuie să reamintim că în acest
calendar, în care Sfinţii Părinţi de la Sinodul de la Niceea din anul 325 au
hotărât regula de stabilire a datei de prăznuire a Sfintelor Paşti, şirul de date
pentru sărbătorirea Sfintelor Paşti se reia în mod identic după 532 de ani,
perioadă cunoscută sub numele de Crugul Sfintelor Paşti. Prin urmare, ziua
calendaristică a Învierii Domnului, duminică 25 martie, anul 31 de la
Naşterea Sa, este prima dată de sărbătorire a Sfintelor Paşti din primul Crug
al Acestora.
Aşadar, primul Crug al Sfintelor Paşti a fost inaugurat de o Kiriopasha.
Astăzi, în anul 2016, ne aflăm în cel de-al 4-lea Crug al Sfintelor Paşti care a
început în anul 1627 şi se va încheia în anul 2158; primele trei Cruguri ale
Sfintelor Paşti s-au desfăşurat între anii 31-562, 563-1094, 1095-1626, ceea
ce înseamnă că şi în anii 563, 1095 şi 1627 s-a prăznuit sărbătoarea
Kiriopasha. Este bine de ştiut că într-un Crug al Sfintelor Paşti astfel
delimitat, stabilit pe data de referinţă 25 martie anul 31, sărbătoarea
Kiriopasha are loc de 12 ori, fiind distribuită în cadrul acestuia după cum
urmează:

- Crugul Sfintelor Paşti debutează cu un grup de 3 sărbători Kiriopasha

distanţate la 11 ani una de cealaltă.
- după 73 de ani urmează un alt grup de 3 sărbători Kiriopasha distanţate la
11 ani una de cealaltă.
- după alţi 73 de ani urmează un grup de 2 sărbători Kiriopasha distanţate
la 11 ani una de cealaltă.
- după 84 de ani urmează o sărbătoare Kiriopasha izolată.
- după 79 de ani urmează o altă sărbătoare Kiriopasha izolată.
- după 84 de ani urmează ultimul grup de 2 sărbători Kiriopasha din Crug
distanţate la 11 ani una de cealaltă. Între ultima sărbătoare Kiriopasha din
Crug şi prima sărbătoare din grupul celor 3 Kiriopasha, care inaugurează
următorul Crug al Sfintelor Paşti, este de asemenea o distanţă de 73 de ani.
Dacă ţinem cont de distribuirea sărbătorii Kiriopasha în Crugul Sfintelor
Paşti putem lesne afla anii din Crug în care avem această sărbătoare
deosebită.
Astfel, în acest al 4-lea Crug al Sfintelor Paşti în care ne aflăm au fost deja
10 sărbători Kiriopasha în anii 1627, 1638, 1649, 1722, 1733, 1744, 1817,
1828, 1912 şi 1991, şi vor mai fi încă două astfel de sărbători în anii 2075 şi
2086. În anii în care au loc Sfintele Paşti denumite Kiriopasha, în Biserica
Ortodoxă se ţin slujbe mai bogate decât în ceilalţi ani ai Sfintelor Paşti. Atât
Utrenia cât şi Sfânta Liturghie din ziua Sfintelor Paşti sunt împodobite în
plus la sărbătoarea Kiriopasha cu Apostolul şi Evanghelia Bunei Vestiri şi cu
cântări speciale precum Troparul, Canonul cu Irmosul pre 8, Condacul,
Icosul, Prochimenul, Pripelile, Svetlina, Stihirile pre 4 la Laude şi Slava
Bunei Vestiri. (vezi Penticostarul - editia 1936 pag.13 în PDF, 12 în carte.
Nota G.S.)
Spre deosebire de situaţia în care Sfintele Paşti sunt în aceeaşi zi cu
sărbătoarea Sfântului Gheorghe şi prăznuirea marelui mucenic se amână cu
o zi, atunci când Sfintele Paşti şi Buna Vestire sunt în aceeaşi zi, cântările
ambelor praznice împărăteşti se contopesc arătând slujba de Kiriopasha cea
mai împodobită şi cea mai strălucitoare dintre slujbele ortodoxe. Sărbătoarea
Kiriopasha este o sărbătoare rară, dar tocmai raritatea ei, asemenea unei
nestemate de mare preţ, îi pune în evidenţă importanţa şi valoarea. Ultima
dată când a avut loc această cea mai mare sărbătoare creştină a fost în anul
1991 şi a putut fi prăznuită numai în Bisericile autocefale ortodoxe care şi-
au desfăşurat slujbele liturgice la acea vreme în calendarul vechi iulian. În
Bisericile autocefale ortodoxe care au adoptat calendarul îndreptat, precum
cea a României, Greciei şi Bulgariei, sărbătoarea Kiriopasha a fost
desfiinţată.
Domnul ne-a dăruit o astfel de sărbătoare iar noi am desfiinţat-o. Am
desfiinţat-o pentru că am acceptat să trăim în timpul lui Satan, inaugurat de
calendarul astrologic al papei Grigorie al XIII-lea. Am desfiinţat-o pentru că
am acceptat minciunile astrologilor drept adevăr şi am nesocotit adevărul
simbolurilor Domnul nostru din crugurile sfinte ale calendarului iulian. Prin
desfiinţarea sărbătorii Kiriopasha din 1991 ne-am comportat aidoma unor
infractori inconştienţi care au zdrobit cu barosul cea mai frumoasă operă de
artă în care Artistul, Domnul Atotputernic, ne-a înfăţişat cu dumnezeiască
măiestrie simbolurile Sale de viaţă dătătoare. Pierderea este inestimabilă.
Ziua sfântă de 25 martie 1991 a trecut în mod iremediabil. Cum să mai
reparăm răul pe care l-am făcut atunci Domnului Iisus Hristos şi
Preacuratei Sale Maici prin desfiinţarea acestei sărbători care le-ar fi pus
într-o lumină deosebită sacrificiul mântuitor pentru omenire?

Cerem adesea ajutor Domnului nostru Iisus Hristos, Maicii Sale şi tuturor
Sfinţilor, deşi folosim un calendar în care le batjocorim sărbătorile, fie
sărbătorindu-le mai devreme cu 13 zile faţă de timpul sfânt prevăzut de
către Dumnezeu pentru ele, fie desfiinţându-le, precum în cazul Kiriopasha.
Nu facem nimic ca să îndreptăm lucrurile şi apoi ne mai şi mirăm de ce
acestea evoluează fără voia noastră într-o direcţie pe care nu ne-o dorim, o
direcţie în care simţim presiunea vremii lui Antihrist, o direcţie spre care
suntem mânaţi fără să ne putem opune prea mult. Vlădicii noştrii, făcuţi
vlădici nu prin consensul nostru, al credincioşilor care alcătuim Biserica, ci
prin hotărâri luate de sus de către forţe oculte în care sunt infiltraţi slujitorii
lui Antihrist, ne pun adesea în faţa faptelor împlinite. Ruptura dintre noi,
turma de oi a Bisericii lui Hristos, şi cei care au ajuns acum să ne fie
conducători vremelnici este din ce în ce mai mare. Lucrându-se non-stop, şi
duminica şi în zilele de sărbătoare, ni se construieşte în chip văzut, ca să ni
se fure ochii, o catedrală faraonică din bani împrumutaţi de la bancă, adică
de la cei care au luat asupra lor sângele lui Hristos, iar în chip nevăzut, ca
să ni se fure sufletul, se demolează şi ceea ce a mai rămas din catedrala
credinţei noastre ortodoxe prin încălcarea canoanelor stabilite de către
Sfinţii Părinţi ai Bisericii. În curând, este posibil să asistăm şi la construirea
unei moschei după acelaşi model faraonic. Domnul nu ne mai ajută tocmai
pentru că acceptăm astfel de lucruri şi lăsăm pe alţii, duşmani de moarte ai
Lui, să ia hotărâri în locul nostru. Cum să ne mai ajute când, prin astfel de
acceptări care nu reprezintă altceva decât căderi ale noastre, îi arătăm cât
suntem de căldicei şi Îl batjocorim? Înainte de a ne vărsa El din gura Lui, noi
L-am vărsat pe Domnul din gura noastră din care nu mai ies laude pentru
adevăratele Lui sărbători. Primim ceea ce merităm.

[...]

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioşi,
Mai este puţin şi se face dimineaţă, dar văd că, în chip minunat, nu sunteţi
obosiţi. Domnul v-a dat putere să rezistaţi la această slujbă de Înviere
neobişnuit de lungă şi văd că vă dă în continuare har ca să ascultaţi cu
atenţie cele ce doresc să vă spun.
Înviat-a Hristos şi iadul s-a nimicit. Înviat-a Hristos şi niciun mort nu mai
este în groapă. Aceasta este învăţătura Bisericii admirabil spusă în Pastorala
Sfântului Ioan Gură de Aur care se citeşte de secole în noaptea Sfintelor
Paşti.
Prin învierea Sa, Hristos a nimicit moartea şi iadul. De când a înviat Hristos,
moartea noastră nu mai este moarte, ci este un somn din care ne vom trezi
când Hristos ne va învia şi pe noi. De când a înviat Hristos, iadul este
nimicit pentru că aşteaptă neputincios clipa în care va fi desfiinţat şi îi va
scoate afară pe toţi oamenii pe care îi ţine morţi înăuntru. Pentru că Hristos
a înviat, vom învia şi noi şi vom petrece veacurile nesfârşite împreună cu El,
în Împărăţia Sa, unde nu mai este nici moarte, nici iad. Nu există veste mai
bună pentru oameni decât moartea morţii şi a iadului. Aceasta este esenţa
Evangheliei. Însuşi Apostolul Pavel ne învaţă aceasta când spune în Epistola
1 către Corinteni: „dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum
zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor,
nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci
propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră”.
Hristos cu adevărat a înviat şi cu adevărat vom învia şi noi. Aceasta este
vestea cea bună pe care ne-o aduce sărbătoarea Sfintelor Paşti. Aceasta este
Evanghelia Sfintelor Paşti.
Dar aţi auzit cum în această noapte de Înviere s-a citit în mod excepţional şi
Evanghelia Bunei Vestiri. Aţi auzit şi cântările Bunei Vestiri, slujba s-a
lungit mult, dar aţi rămas atenţi. Am să vă explic şi de ce sunteţi într-o
dispoziţie atât de bună încât parcă vă simţiţi de pe acum în Împărăţia
Domnului Iisus Hristos.
În noaptea aceasta aţi primit hrană sufletească suplimentară pentru că aţi
asistat la cea mai strălucitoare sărbătoare creştină, când Sfintele Paşti au
loc de Buna Vestire. Evanghelie înseamnă în greceşte bună vestire. În
noaptea aceasta v-aţi hrănit sufletele nu numai cu Evanghelia Învierii, ci şi
cu Evanghelia Bunei Vestiri. Evanghelie şi Evanghelie! Începutul şi
împlinirea Evangheliei s-au contopit în această sărbătoare a ei care a mai
avut loc acum 79 de ani, în 1912, şi va mai avea loc abia peste 84 de ani, în
2075. De aceea v-aţi pregătit sufletele în mod special, iar Domnul vă dă har
ca să vă bucuraţi în mod deplin de această sărbătoare.
Atunci când Sfintele Paşti sunt de Buna Vestire, adică pe 25 martie, această
zi calendaristică devine deosebit de importantă. Însăşi denumirea sărbătorii,
Kiriopasha, adică Sfintele Paşti ale Domnului, scoate în evidenţă importanţa
zilei, deoarece face trimitere la ziua calendaristică reală a învierii
Mântuitorului nostru. Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a arătat puterea
dumnezeiască şi prin faptul că S-a întrupat şi a înviat în aceeaşi zi
calendaristică la date diferite. S-a întrupat în ziua de vineri 25 martie a
anului 1 şi a înviat în ziua de duminică 25 martie a anului 31. Ca un
Creator atotînţelept, Domnul nostru Şi-a înscris simbolurile
dumnezeieşti şi în datele calendarului Său, calendarul iulian în care
Sfinţii Părinţi au hotărât regula de stabilire a Sfintelor Paşti.
Nu puţine simboluri sunt cuprinse în aceste două date istorice deosebite,
cea a Întrupării Domnului, Buna Vestire, şi cea a Învierii Sale, date unite
prin aceeaşi zi calendaristică, ziua de 25 martie. Vineri 25 martie Întruparea
şi duminică 25 martie Învierea! Aceeaşi zi a anului din calendar, 25 martie,
dar zile diferite ale săptămânii, vineri şi duminică.
Adam a păcătuit într-o zi de vineri, în chiar ziua în care a fost făcut, cea
de-a 6-a a creaţiei. De aceea a fost păcatul său atât de mare. În ziua de
vineri în care l-a creat, Domnul i-a spus lui Adam că poate să mănânce
fructe din miile de pomi ai Raiului dar l-a avertizat să nu mănânce fructe
dintr-un singur pom, cel al cunoaşterii binelui şi răului. Adam însă, după ce
şi-a demonstrat capacităţile extraordinare cu care îl înzestrase Domnul prin
suflarea Sfântului Duh, când în câteva ore a dat nume animalelor peste care
fusese pus stăpân, s-a repezit şi a mâncat primele fructe din viaţa lui chiar
din Pomul interzis.
Dumnezeu i-a dat mii de alţi pomi la fel de frumoşi şi plini de roade
îmbietoare, dar Adam, la uşoara ispită a lui Satan printr-un şarpe
respingător care nu-i dăruise nimic, a nesocotit avertismentul Domnului şi
primele fructe pe care le-a mâncat au fost chiar cele din Pomul interzis. I-a
spus Domnul:
„Negreşit vei muri în ziua în care vei mânca din el!”, dar Adam a mâncat chiar
în vinerea în care a fost creat. A venit Domnul în răcoarea serii ce urma
acelei vineri şi l-a întrebat de ce a mâncat din Pomul interzis. Incapabil să-şi
ceară iertare de la Domnul pentru neascultarea lui, în loc să-şi recunoască
greşeala, Adam a dat vina pe Domnul şi I-a spus că femeia pe care El i-a
dat-o spre ajutor l-a determinat să mănânce. Adam a mâncat din pom în
acea zi de vineri şi sufletul i-a murit pe loc. Trupul său, creat nemuritor, s-a
vestejit şi a murit şi el după 930 de ani în urma acestei morţi sufleteşti din
chiar vinerea creării sale.
Iubiţi credincioşi, să ţinem minte această zi a morţii sufleteşti a lui Adam, o
zi de vineri, cea de-a 6-a zi a creaţiei. O putem numi Vinerea lui Adam,
Vinerea cea Mică, sau Vinerea Morţii, căci în această zi a intrat moartea
în lume şi lumea a devenit stricăcioasă prin păcatul lui Adam. De atunci
toţi oamenii, ca urmaşi ai lui, ca trup din trupul lui, au fost supuşi morţii.
Dar Domnul nostru a îndreptat răul păcatului făcut în acea zi. La timpul
potrivit, El a venit şi a restaurat ziua de vineri a creaţiei Sale, rămasă
nedesăvârşită prin acest păcat. S-a întrupat şi S-a făcut şi Om într-o zi de
vineri, ziua de 25 martie a anului Naşterii Sale, anul 1. Prin moartea Sa pe
cruce din Vinerea cea Mare, El a desăvârşit Vinerea lui Adam şi a făcut-o o zi
completă a creaţiei. În Vinerea cea Mare, prin moartea Sa, Domnul Iisus
Hristos S-a pogorât la iad, căci iadul este împărăţia morţilor. Nici moartea,
nici iadul nu au putut să-L ţină în pântecele lor, căci a înviat pentru veşnicie
în Duminica Învierii, duminica de după Vinerea cea Mare, duminica de 25
martie a anului 31. Pe 25 martie, într-o vineri, S-a îmbrăcat în trupul
muritor al lui Adam şi S-a sălăşluit în pântecele Preacuratei Fecioare
Maria, Maica Sa, iar după 30 de ani de vieţuire între oameni a arătat
acest trup înviat şi nemuritor tot pe 25 martie, într-o duminică. În
această zi istorică de 25 martie a anului 31 Domnul nostru Iisus Hristos
a omorât moartea şi a nimicit iadul. Ziua de 25 martie se arată ca o
punte de legătură între Vinerea Morţii, a lui Adam, şi Duminica Vieţii
veşnice, a lui Hristos. Ea ne adevereşte că Domnul a venit într-o lume a
morţii, lumea vinerii lui Adam, pe care a schimbat-o într-o lume a vieţii
veşnice, lumea duminicii lui Hristos. Iată aşadar marele simbol al
sărbătorii Kiriopasha.
25 martie este ziua de legătură între vechea creaţie, adusă în stricăciune
prin neascultarea poruncii de către Adam, şi noua creaţie făcută
nestricăcioasă de către Hristos, Noul Adam, prin ascultare până la moartea
pe cruce.
Vineri 25 martie anul 1. În această zi de vineri, care ne aminteşte că moartea
intrase în lume în mod absurd prin neascultarea iresponsabilă a omului
Adam, Domnul a găsit omul care şi-a asumat cu responsabilitate credinţa în
Dumnezeu, omul prin care în lume a intrat din nou viaţa veşnică. A găsit-o
pe Fecioara Maria, o fecioară curată şi înţeleaptă care L-a primit cu iubire în
pântecele ei. A găsit omul prin care El Însuşi a devenit Om. Să ne reamintim
începutul Evangheliei Bunei Vestiri a Întrupării Domnului. Pare extrem de
simplă Evanghelia, dar oferă celui care o cercetează cu atenţie nenumărate
bogăţii pentru suflet. Dumnezeu îl trimite pe arhanghelul Gavriil la o
fecioară din Nazaret ca să-i transmită că ea a fost cea aleasă ca să-L
zămislească în pântece şi să-L nască pe Domnul nostru Iisus Hristos Cel
Care va fi împărat într-o împărăţie veşnică. Evanghelia de astăzi ne spune
că:
„a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei
nume era Nazaret, Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif,
din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a
zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată
eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în
sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme,
Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu
şi vei chema numele lui Iisus.
Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi
va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în
veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”
Până aici totul limpede. Îngerul îşi îndeplineşte misiunea de vestitor al unui
eveniment excepţional de important şi de benefic pentru omenire. Ca orice
om normal, Fecioara este surprinsă şi tulburată de apariţia lui Gavriil. Nu-i
mare lucru de cercetat. Aşa a hotărât Dumnezeu, îngerul se supune şi
încearcă prin cuvinte frumoase şi încurajatoare să o liniştească pe Fecioară
şi să-i dea vestea cea bună: Bucură-te, Domnul este cu tine, eşti
binecuvântată, vei avea un prunc deosebit.
Minunea acestei evanghelii de-abia de acum încolo se petrece, căci Maria îi
pune îngerului următoarea întrebare:
„Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de
bărbat?"
Ce fel de întrebare este aceasta? Care este sensul ei? Iubiţi credincioşi, prin
întrebarea pusă, Fecioara Maria îi spune îngerului:
Te rog să-mi explici cum voi putea fi mamă de vreme ce eu doresc să-mi
păstrez fecioria. „Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî
peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care
Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta,
rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună
pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă.”
Îngerul îi risipeşte Mariei temerea: Vei deveni mamă într-un chip minunat
prin Pogorârea Sfântului Duh, prin umbrirea Tatălui şi prin sălăşluirea în
pântecele tău a Fiului. Aici este lucrarea lui Dumnezeu Care pe toate câte le
vrea le poate, căci uite, şi Elisabeta, rudenia ta cea stearpă a devenit mamă
la bătrâneţe.
Gavriil a terminat Buna Vestire a Domnului către Fecioară în acea
dimineaţă a unei zilei de vineri adamice. Era aceeaşi oră în care, la
începutul primei vineri a lumii, cea de-a 6-a zi a creaţiei, Domnul L-a
plămădit pe Adam din ţărâna pământului după sfatul Tatălui Său, iar
Sfântul Duh a suflat peste el dăruindu-i raţiune şi înţelepciune.
De fapt, Evanghelia Bunei Vestiri ne arată şi o altă Bună Vestire decât
cea a Domnului către Maria. E Buna Vestire a Mariei către Domnul, o
Bună Vestire mai simplă, mai omenească, dar tot la fel de frumoasă. Am
putea-o defini ca o Bună Vestire eroică, o Bună Vestire a sacrificiului
prin care Maria îşi pune viaţa în mâinile Domnului:
Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!
Buna Vestire aşteptată de oameni se întâlneşte cu Buna Vestire aşteptată de
Domnul. Urmaşii lui Adam aşteptau de 5000 de ani să se împlinească
prorocia de la Facere în care Domnul i-a spus Evei că din sămânţa ei se va
naşte Cel Care va zdrobi capul şarpelui, iar Domnul aştepta tot de atâta
vreme să apară această sămânţă binecuvântată, Fecioara Maria. Ca să
putem înţelege adevărata dimensiune a Bunei Vestiri a Mariei către Domnul,
să ne aducem aminte numai de reacţia logodnicului ei, bătrânul Iosif, atunci
când a observat că Maria este însărcinată. Voia s-o lase într-ascuns, tocmai
ca să o scape de rigorile legii mozaice care prevedea moartea prin lapidare
pentru soţia sau logodnica adulteră. Credeţi că atunci când arhanghelul
Gavriil i-a spus cum va avea prunc cu păstrarea fecioriei, fără să
cunoască de bărbat, Maria nu s-a gândit la consecinţe? Credeţi că nu i-a
trecut prin minte gândul cel apăsător că urma să accepte o maternitate
pe care nu avea cum să o explice oamenilor?
Cum va reacţiona Iosif, apoi toţi ceilalţi oameni din jurul ei atunci când vor
vedea că are prunc în pântece?
Vedeţi bine, dragi credincioşi, că Maria avea toate motivele să refuze Buna
Vestire a Domnului, căci acceptarea ei însemna pericol de moarte după lege,
dar şi povara morală de a fi considerată o femeie adulteră şi de a fi
abandonată de către propriul ei logodnic. Numai gândindu-ne la aceste
aspecte putem realiza eroismul sublim de care a dat dovadă Maria atunci
când L-a primit cu iubire pe Domnul Iisus Hristos în pântecele ei de
fecioară.
25 martie, ceasul 1 din zi al acelei vineri adamice, a fost momentul cel
mai tensionat din întreaga istorie a omenirii, căci soarta lumii întregi
depindea de decizia Fecioarei Maria. De la vinerea creaţiei când s-a
petrecut şi ispitirea protopărinţilor Adam şi Eva, omenirea nu mai
cunoscuse un astfel de moment hotărâtor pentru soarta ei. Eva ascultase
de sfatul absurd al şarpelui, fără nicio cercetare a intenţiei celui care
glăsuia prin el. Maria a cercetat cu curaj vestirea primită de la Gavriil.
În vreme ce Eva nu avea niciun motiv să accepte să mănânce roadele
pomului interzis, Maria avea toate motivele legii ca să refuze o
maternitate străină de bărbatul ei. Hotărârea corectă a Evei era extrem
de uşor de luat, hotărârea mântuitoare pentru lume a Mariei era extrem
de greu de luat. Spre deosebire de Eva care a luat hotărârea absurdă de
acceptare a ispitei în locul celei responsabile de refuz pe care o putea
lua foarte uşor, Maria avea de ales între acceptarea Bunei Vestiri, o
hotărâre extrem de greu de luat, şi refuzul Bunei Vestiri, refuz care ar fi
fost foarte uşor de decis, fără ca nimeni să-i poată face vreun reproş.
Domnul, îngerii şi întreaga creaţie care gemea sub povara morţii
aşteptau răspunsul ei de om cu adevărat responsabil, iar răspunsul şi
totodată Buna Vestire a Mariei a fost acesta: Iată roaba Domnului. Fie
mie după cuvântul tău!
Sunt cele mai frumoase şi mai importante cuvinte spuse vreodată de către
un om. Fecioara se arată gata de orice sacrificiu pentru Pruncul Care urma
să Se zămislească în chip minunat în pântecele ei. Iar acest sacrificiu tainic
al Fecioarei Maria a deschis calea pentru sacrificiul Domnului Iisus Hristos
pentru noi oamenii. Iubirea nemăsurată a Fecioarei pentru Domnul,
dovedită prin încuviinţarea ei simplă şi eroică, a aplecat cerul şi L-a
pogorât pe Domnul să Se facă Om pentru a ne scoate din moartea în
care ne adusese Adam.
Aceasta a fost Buna Vestire care a făcut din anul acelei zile de vineri 25
martie, anul 1 al omenirii. A fost întâlnirea tainică dintre Dumnezeu şi omul
adevărat, Fecioara Maria, prin care Dumnezeu a devenit Dumnezeu-Omul.
Buna Vestire a fost jertfa unei fecioare curate, căreia i-a urmat Jertfa de pe
cruce a Domnului Iisus Hristos prin care omenirea a fost scoasă din moarte.
Duminică 25 martie anul 31. Este ziua în care Hristos a înviat pentru
veşnicie şi ne-a preschimbat moartea adusă de Adam într-un somn
trecător.
Vom învia în trup de slavă nestricăcios şi vom petrece în veşnicie împreună
cu Mântuitorul nostru. Ştim bine cu toţii, din proprie experienţă, că viaţa
noastră şi-a capătat sensul numai atunci când L-am întâlnit pe Domnul
Iisus Hristos şi am închinat-o Lui. Ce am putea dori mai mult decât să
petrecem în veşnicie cu El, Singurul Care dă sens vieţii noastre? Pentru noi,
cei care credem în Hristos şi ne-am pus nădejdea în El, Învierea Lui este cea
mai mare bucurie. O bucurie înfăptuită şi pentru că Fecioara curată L-a
pogorât printre oameni.
Iată de ce, iubiţi credincioşi, în această duminică de 25 martie când Sfintele
Paşti se petrec de Buna Vestire se cuvenea ca slujba Învierii Domnului să fie
împodobită în mod deosebit şi cu cântările, cu Apostolul, şi cu Evanghelia
Bunei Vestiri, se cuvenea să vorbim în mod deosebit despre tainica legătură
dintre Sfintele Paşti şi Buna Vestire, se cuvenea să vorbim despre
simbolismul acestei date a primăverii prin care ni se binevesteşte în chip
minunat că lumea a fost scoasă din tristeţea vinerii lui Adam şi ridicată la
bucuria veşnică a duminicii lui Hristos. Iată de ce Kiriopasha este nestemata
cea mai de preţ în diadema sărbătorilor închinate Domnului nostru Iisus
Hristos. Însăşi frecvenţa, de 12 ori într-un Crug al Sfintelor Paşti, face din
Kiriopasha o zi prin excelenţă a Evangheliei şi a oamenilor aleşi de Domnul,
căci fiecăruia dintre cei 12 Apostoli aleşi de către Domnul Iisus Hristos să
propovăduiască Evanghelia i s-a alocat în Crugul Sfintelor Paşti o astfel de
sărbătoare, ca recunoaştere a împlinirii misiunii lor. Însuşi faptul că sunteţi
acum aici în Biserică şi participaţi la această sărbătoare extrem de rară în
vremea de azi, căci următoarea Kiriopasha va fi în anul 2075, arată că şi voi
faceţi parte din mulţimea credincioşilor aleşi de către Domnul să-şi
împodobească sufletul cu această nestemată a sărbătorilor Lui.
Acum, după ce am văzut că Domnul a avut grijă ca prin înţelepciunea şi
puterea Sa dumnezeieşti să-Şi înscrie faptele înalte şi în datele calendarului
Său, privim Învierea Domnului cu o credinţă întărită. Înviat-a Hristos şi
iadul s-a nimicit. Înviat-a Hristos şi niciun mort nu mai este în groapă.
Sărbătoarea Kiriopasha ne spune că Domnul a înviat într-o zi de martie
pentru că în aceeaşi zi de martie, cu 30 de ani înainte, o fecioară L-a primit
cu iubire în pântecele ei. Sărbătoarea Kiriopasha ne spune că L-a primit
într-o vineri a lumii stricăcioase, iar El a preschimbat acea vineri într-o
duminică a lumii veşnice.
Veseliţi-vă şi păstraţi această sărbătoare în inimile voastre! Transmiteţi-o
copiilor şi nepoţilor voştri, ca şi pe data de 25 martie a anului 2075 ei să o
sărbătorească în bucurie împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos şi cu
Fecioara Maria, Maica Sa Preacurată. Amin. Hristos a înviat!

Fragment din Theodor Leontescu - O piatră pentru Goliat pag. 475-485