Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
canonice
Cea mai importanta sarbatoare a crestinatatii este Invierea din morti a Mantuitorului, e
parga si asigurarea ca toti cei care cred in El vor invia cu trupurile din morminte.
Praznicul Invierii e zi de mare bucurie fiindca este "incepatura celor adormiti" (I Cor. 15,
20), pentru ca, "Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi..., si a fost
ingropat isi a inviat a treia zi, dupa Scripturi" (I Cor., 15, 3-4). "Pastele crestin este
sarbatoarea amintirii sau a comemorarii anuale a Invierii din morti a Mantuitorului,
eveniment care constituie piatra unghiulara a credintei noastre in divinitatea Lui si in
invierea mortilor".
Urmarind problema datei serbarii Pastilor pana la sinodul I ecumenic, vom vedea ca
aceasta problema a provocat neintelegeri si deosebiri in sanul Bisericii primare : "O
prima controversa pascala a tulburat Biserica in veacul al II-lea : comunitatile din Asia
sarbatoreau Pastile la data de 14 Nisan oricare ar fi fost ziua saptamanii, in timp ce altii o
sarbatoreau Duminica. Desi acest conflict a luat forme foarte acute el s-a potolit repede.
Bisericile care urmau practica sarbatorii Pastilor la 14 Nisan au acceptat duminica pentru
aceasta sarbatoare, conform datei generale".
Dar au aparut apoi si alte abateri de la practica Bisericii cu privire la sarbatorirea Pastilor.
Amintim in acest sens pe paulinieni, petrinieni si partidul ebionito-iudeu, care nu se
puteau dezlipi de iudaism si care insistau pentru ca toti crestinii sa tina seama de
prescriptiile legii iudaice in viata lor, deci si privitor la sarbatoarea Sfintelor Pasti. "Tot in
primele veacuri ale Bisericii, multi iudaizanti sarbatoreau Pastile nu numai conformandu-
se datei evreilor, ci chiar dupa obiceiul lor. Quartodecimanii ioanisti, (in Asia
Proconsulara) sarbatoreau Pastile in seara zilei de 14 Nisan, asa cum era indicat in cartea
Iesire 12, 6-6. Aceasta sarbatoare a quartodecimanilor era numita "Pastile rastignirii", iar
trei zile mai tarziu serbau "Pastile invierii".
Aceste practici si obiceiuri ale unor crestini le putem explica prin faptul ca in primele
veacuri crestinatatea lega serbarea Invierii Domnului de Pastile iudeilor. Fata de aceste
neintelegeri, Biserica a cautat sa adopte unele hotarari prin care data amintirii Invierii
Domnului sa se serbeze Duminica. Acest lucru ni-l relateaza marele istoric bisericesc
Eusebiu de Cezareea : "Episcopii se adunara pentru a decide. Ei convenira ca nu trebuie
sa celebreze misterul invierii decat Duminica, si facura cunoscut aceasta in toata lumea".
Cu toate hotararile aduse cu privire la data serbarii Sfintelor Pasti, in patriarhia Antiohiei
au aparut unii crestini in cursul veacului III, care tineau si ei Pastile dupa obiceiul
iudeilor, desi ei nu le serbau decat numai in zi de Duminica, insa aceasta duminica
trebuia sa cada in sap-tamana azimelor iudaice. Saptamana azimilor iudaice, uneori din
cauza calculului gresit al iudeilor, cadea inaintea echinoctiului de primavara. Acesti
crestini care isi serbau Pastile in cadrul saptamanii azimilor evreiesti se numeau
protopashiti. Biserica i-a combatut pe acesti rataciti, sustinand ca Pastile trebuie serbate
dupa echinoctiul de primavara. De fapt, atat Biserica din Alexandria cat si Biserica din
Roma tineau neclintit practica ca Pastile sa se serbeze in Duminica care urmeaza dupa
luna plina de dupa echinoctiul de primavara. Si in aceasta practica, au existat deosebiri.
Acestea se datorau faptului ca la cei din Alexandria echihoctiul era fixat pe data de 21
martie, pe cata vreme la Roma era fixat pe data de 18 martie. O alta deosebire intre
Orient isi Occident era si calcularea ciclului lunar. O a treia deosebire consta in aceea ca
cei din Alexandria serbau Pastile in Duminica care urma imediat dupa luna plina, in timp
ce romanii sarbatoreau Pastile in Duminica urmatoare in cazul ca luna plina de 15 zile
cadea intr-o zi de sambata sau Duminica.
Pentru a se ajunge la un acord in problema serbarii Pastilor, sinodul de la Arelate din
Galia, din anul 314, hotaraste in canonul 1, ca "Pastile trebuiesc serbate in toata lumea la
aceeasi data lunara. Totodata sinodul insarcineaza pe episcopul Romei, Silvestru, ca sa ia
intelegere in aceasta directie cu toti episcopii lumii". De fapt, sinodul de la Arelate a
intentionat sa anihileze divergentele dintre crestini. Aceste divergente, dupa cum
marturiseste Eusebiu, s-au iscat si intre conducatorii Bisericilor din Orient si Occident.
Asa cunoastem discutia purtata intre Sf. Policarp (episcop de Smirna) cu Anicet
(episcopul Romei). Discutia nu a dus la nici un rezultat, datorita faptului ca fiecare tinea
la obiceiul si practica Bisericii lui. Policarp se conforma practicii serbarii Pastilor dupa
regula stabilita de Sfantul Ioan si de alti Apostoli, pe cand Anicet urma traditia
predecesorilor.
Desi diferitele practici dintre crestini cu privire la data serbarii Pastilor nu atingeau esenta
si semnificatia dogmatica a sarbatorii, totusi se simtea nevoia unei unitati intre crestini in
aceasta privinta. Invierea fiind evenimentul central si esential al invataturii Bisericii,
crestinii au tinut inca din primele veacuri sa o serbeze pe cat a fost cu putinta exact in
ziua cand Mantuitorul a rupt legaturile mortii si a inviat cu slava. Mantuitorul a acceptat
patimile si moartea pe cruce pentru toti oamenii, deci se cuvine ca toti sa-I serbeze sfanta
Lui inviere la aceeasi data. Prin serbarea Pastilor la aceeasi data, se mai urmarea si
indepartarea crestinilor de traditiile si de practicile iudaice.
Intre hotararile cu caracter canonic cu privire la data serbarii Sfintelor Pasti, avem chiar
inainte de sinoadele ecumenice, canoanele Sfintilor Apostoli. Aceste canoane n-au fost
asternute in scris de catre Sfintii Apostoli, insa ele ne redau in mod fidel invataturile
Sfintilor Apostoli transmise pe calea traditiei apostolice.
In canonul 7 apostolic se hotaraste : "Daca vreun episcop, sau presbiter, sau diacon va
sarbatori sfanta zi a Pastilor cu iudeii inainte de echinoctiul de primavara, sa se
cateriseasca" .
Din textul canonului putem desprinde doua hotarari esentiale. Prima hotarare se refera la
ierarhia bisericeasca si implicit la toti crestinii care aveau obligatia sa nu serbeze invierea
Domnului in aceeasi zi cu Pasca iudaica. Cea de-a doua hotarare indicata de acest canon
se refera la stabilirea "momentului astronomic pentru fixarea zilei, in care crestinii trebuie
sa serbeze invierea lui Hristos si da ca norma hotaratoare echinoctiul de primavara".
Chiar imparatul Constantin cel Mare, care a cunoscut realitatea problemelor bisericesti
din acea epoca, si care a convocat si patronat acest sinod ecumenic, era si el preocupat de
rezolvarea acestei arzatoare probleme. Parintii intruniti in acest sinod intentionau sa
formuleze hotarari care sa fie universal valabile, obligand pe crestini sa le observe si sa le
duca la indeplinire. "Nu cunoastem in amanunt dezbaterile referitoare la data serbarii
Sfintelor Pasti, ci consemnam numai rezultatul acestor dezbateri pe care il avem sintetizat
in enciclica sinodului si in scrisoarea circulara a imparatului".
Modul in care a fost dezlegata problema ne este dat in continuare cu acesti termeni : "Toti
fratii din Orient, care altadata sarbatoreau Pastile cu evreii le vor sarbatori de acum
inainte cu romanii, cu noi si cu toti cei care din toate timpurile le-au sarbatorit in acelasi
timp ca noi".
Prin scrisoarea circulara a imparatului, se face cunoscut tuturor celor care n-au participat
la sinod ca : "Atunci cand se va pune problema cu referire la ziua Pastilor, sa cugete toti
ca este un lucru convenabil ca toata lumea sa sarbatoreasca invierea in aceeasi zi. De fapt,
ce ar putea fi mai frumos si mai drept, decat sa vedem aceasta sarbatoare, care ne da
nadejdea nemuririi, celebrata de catre toti intr-o intelegere deplina si in acelasi chip".
In concluzie, Constantin cel Mare afirma ca hotararea unanima a Sfintilor Parinti este ca
Sfanta sarbatoare a Pastilor sa fie tinuta de catre toti in aceeasi zi. Imparatul insa nu
spune lamurit in care zi trebuie sarbatorita Invierea Domnului. Din enciclica sinodului, ca
si din scrisoarea imparatului Constantin, se desprinde totusi faptul ca sinodul a convenit
ca Sfintele Pasti sa fie sarbatorite in legatura cu cele doua fenomene astronomice, in
vederea unei uniformizari a datei Pastilor in intreaga crestinatate, adica echinoctiul de
primavara si luna plina.
In perioada Sinodului I ecumenic de la Niceea, notiunea de echinoctiu de primavara a
castigat o adanca semnificatie teologica. Dupa o marturie din secolul IV, echinoctiul de
primavara era "icoana" reprezentativa a timpului primordial prin care Dumnezeu a
separat lumina de intuneric, poruncind in ziua a patra a creatiei ca aceasta lumina sa fie
data de soaire, pentru zi, si de luna, pentru noapte. Din hotararea Sinodului I ecumenic, ca
si din scrisoarea imparatului Constantin, nu putem afirma ca sinodul ar fi stabilit o
anumita metoda sau regula pentru sarbatorirea Pastilor, dar putem reconstitui hotararile
sinodului cu privire la data Pastilor anume :
- Aceasta sarbatoare trebuie sa fie celebrata in aceeasi Duminica de catre toate Bisericile ;
- Bisericile din Orient care se bazau pe calculul evreilor din acea vreme trebuie sa
abandoneze aceasta practica.
Dupa Sinodul de la Niceea, problema serbarii Pastilor a continuat sa se puna din nou.
Aceasta si datorita faptului ca intre Biserica romana si alexandrina s-au ivit neintelegeri
cu privire la calculul pascaliei. Asa se explica faptul ca dupa 16 ani, la sinodul local din
Antiohia (341), se reia discutia in legatura cu data serbarii Sf. Pasti.
Tot in legatura cu data serbarii Sfintelor Pasti, dar mai ales cu modul de a se face
cunoscuta aceasta data in Biserica, se ocupa si hotararile cuprinse, in unele canoane ale
celui de al optulea sinod local din 419 tinut in Cartagina. Stim ca la Sinodul I ecumenic
de la Niceea s-a hotarat ca episcopul Alexandriei sa se ocupe cu stabilirea datei Pastilor si
sa o anunte tuturor Bisericilor. Aceasta pentru ca Alexandria era centrul astronomic cel
mai important din acel timp. La sinodul din Iconiu (393) s-a hotarat ca Biserica din
Africa "sa-si castige informa-tiunea de la Biserica Cartaginei in privinta zilei Pastilor.
Hotararea aceasta a fost confirmata in sinodul din Cartagina din 397 si in sinodul din 419.
Sinodul din Cartagina tinut in 419, confirma prin canonul 51 hotararile cu privire la
eparhiile din Africa care aveau indatorirea sa trimita cate doi reprezentanti la sinoadele
tinute anual la Cartagina, in ziua de 21 august. In cadrul discutiilor acestui sinod, Biserica
din Cartagina anunta episcopilor veniti din Africa data serbarii Pastilor din anul urmator.
Episcopii la randul lor anuntau aceasta data credinciosilor pe care ii pastoreau.Aceeasi
hotarare este luata si de canonul 73 al aceluiasi sinod de la Cartagina din 419.
Aceasta lipsa de unitate s-ar putea explica si prin faptul ca "nici Apostolii nici urmasii lor
imediati n-au dat o norma precisa care sa prescrie modul serbarii Pastilor, asa cum a
facut-o legea lui Moise pentru evrei... Apostolii nu si-au propus deci ca sa legifereze cu
privire la zilele de sarbatoare, ci sa invete o cale dreapta a evlaviei fata de Dumnezeu...
Dupa cum multe alte lucruri s-au statornicit dupa obicei pe regiuni, la fel sarbatoarea
Pastilor a avut in cadrul diferitelor comunitati crestine celebrarea ei caracteristica plecand
de la unele obiceiuri traditionale, datorita faptului ca nici un Apostol n-a fixat in privinta
aceasta pentru nimeni vreo lege. Chiar faptele demonstreaza ca din vechime, sarbatoarea
si-a gasit practica in diferitele comunitati (derivand) mai curand de la obicei decat de la
lege". Chiar in secolul V istoricii Socrate si Sozomen, confirma ca existau inca deosebiri
fata de hotararile Sinodului I de la Niceea, in legatura cu sarbatorirea Pastilor.
Cu toate acestea, in timpul unei lungi perioade de mai mult de un mileniu (525-1582) si
mai ales intre sfarsitul secolului VIII si a doua jumatate a secolului XVI s-a stabilit "o
unitate aproape perfecta in intreaga lume crestina relativ la sarbatorirea Pastilor -, aceasta
unitate fiind intretinuta de unitatea calendarului".
Dupa cum se stie, calendarul nostru isi are originea in opera stiintifica a marelui astronom
antic Sosigenes, care a intocmit un calendar la porunca imparatului roman Iulius Caesar,
calendar de care avea nevoie la conducerea imperiului. Acest calendar a fost adoptat si de
Biserica crestina pentru nevoile ei religioase, fiind cunoscut in istorie sub numele de
calendarul iulian, dupa numele marelui imparat roman. Calendarul iulian, desi a fost
foarte utilizat de Biserica, el avea totusi defectele lui, in comparatie cu calendarul
astronomic.
Datorita calculului gresit al lui Sosigenes, calendarul iulian ramanea in urma fata de
calendarul solar sau astronomic, ajungandu-se astfel ca in secolul XVI d.Hr., diferenta
dintre echinoctiul real (astronomic) de primavara si cel civil sa fie de zece zile, lucru care
a facut sa se calculeze gresit si luna plina, deci si data Pastilor. Aceasta ramanere in urma
si defectiune a calendarului iulian, a fost observata de unii astronomi inca din veacurile
XIII si XIV. Asa s-a ajuns la necesitatea indreptarii calendarului, fapt care a avut loc pe
timpul papei Grigorie al XIII-lea, in anul 1582. Pana la aceasta data n-au existat diferente
intre Rasarit si Apus in problema datei serbarii Sfintelor Pasti. Nici schisma din 1054 n-a
putut separa cele doua Biserici in aceasta problema fiindca ambele erau de acord in
folosirea aceluiasi calendar, care-si pastra inca structura lui originara.
"Reforma gregoriana a calendarului a rupt pentru prima data unitatea crestina cu privire
la calendar, si la data serbarii Pastilor. Bisericile ortodoxe reprezentate atunci de
patriarhul Constantinopolului, au refuzat reforma ca provenind dintr-o initiativa romano-
catolica. Men-tinand deci calendarul iulian neindreptat, care era in urma pana atunci fata
de calendarul astronomic cu zece zile, Bisericile ortodoxe au continuat sa celebreze
sarbatoarea Pastilor urmand "stilul vechi" si tabelele lui pascale gresite, care indicau
echinoctiul de primavara si luna pascala la date care nu mai corespundeau de multa
vreme cu datele lor exacte, indicate de stiinta astronomica".
Reforma calendarului care s-a realizat in cele din urma de Conferinta interortodoxa de la
Constantinopol din 1923, a complicat mai mult situatia. Bisericile ortodoxe care au
acceptat acest calendar indreptat, au cautat totusi ca in privinta datei Pastilor sa se
mentina in vechiul stil combinat cu noul calendar. Astfel, s-a ajuns la un calcul mixt in
sensul ca sarbatorile cu data schimbatoare ca si sarbatoarea Pastilor sa se tina sub vechiul
stil, iar sarbatorile cu data fixa sau neschimbatoare sa se tina dupa calendarul indreptat.
"Nici conferinta interortodoxa de la Moscova, din anul 1948, n-a adus nimic nou in
aceasta problema. In ce priveste data serbarii Pastilor s-a hotarat mentinerea vechiului stil
in toate Bisericile ortodoxe. In problema calendarului s-au formulat recomandari ca toti
ortodocsii, indiferent de nationalitatea lor, sa tina si sa respecte calendarul Bisericii
Ortodoxe de pe teritoriul in care se afla.
De aceea, s-a ajuns ca unicul calendar care era utilizat la inceput de catre intreaga
crestinatate sa fie astazi frant in mai multe variante, care explica lipsa de unitate a
crestinilor si in sarbatorirea Sfintelor Pasti. La aceasta scindare a calendarului au
contribuit si unele neintelegeri confesionale, precum si faptul ca unele Biserici au ridicat
problema calendarului la rangul de dogma".
Pe linia adoptarii unui calendar comun au avut loc si cele doua simpozioane la Roma, in
mai 1969, sub egida romano-catolicilor, la care au participat si ortodocsii, si la Atena in
iunie 1969, sub egida ortodoxa la care au participat si romano-catolicii.
La Congresul de la Chambesy-Geneve, care s-a tinut intre 28 iunie si 3 iulie 1977 s-a
studiat iarasi problema unei sarbatoriri comune a Pastilor de catre toti crestinii in aceeasi
Duminica.
Delegatii au scos in evidenta unele puncte referitoare la aceasta problema. Este relevata
problema dimensiunii pastorale a serbarii comune a Pastilor. Se mentioneaza in raportul
respectiv ca din punct de vedere sociologic, o modificare a datei serbarii Pastilor ar fi
cauza de dezbinare in sanul Bisericii, care ar duce la tulburari si nemultumiri.
Credinciosii nu sunt pregatiti pentru o asemenea schimbare. Se manifesta grija fata de
integritatea Bisericii Ortodoxe.
Un alt punct care se desprinde din cuvantul delegatilor intruniti in aceasta Comisie este
acela ca Bisericile ortodoxe trebuie sa ramana credincioase hotararilor Sinodului de la
Niceea cu privire la data serbarii Sfintelor Pasti. Nerespectarea hotararilor Primului Sinod
ecumenic comporta riscul de razvratire a credinciosilor. In continuare se arata ca cererea
pentru sarbatorirea comuna a Pastilor nu provine din initiativa Bisericii Ortodoxe, ci este
o problema cu implicatii exterioare. In momentul actual Biserica Ortodoxa nu simte
nevoia unei schimbari a datei serbarii Sfintelor Pasti. In raportul Comisiei se face
mentiunea cu privire la crestinii din diferite zone geografice, precum si la situatia
Bisericilor Ortodoxe care au adoptat noul calendar.
O problema care ar trebui rezolvata este si aceea referitoare la masura in care acceptarea
noului calendar de catre Bisericile Ortodoxe, care astazi urmeaza calendarul vechi, este o
conditie absolut necesara in vederea celebrarii comune a Pastilor. In legatura cu aceasta.
Comisia interortodoxa din 1971, zice in raportul sau : "Calea cea mai buna de urmat, deci
pentru a rezolva problema calendarului si a Pastilor, este ca toate Bisericile Ortodoxe
locale sa accepte noul calendar ortodox, in ceea ce priveste sarbatorile mobile si Pastile.
Hotararea panortodoxa asupra calendarului comun si asupra sarbatorii comune a Pastilor
va trebui sa fie obligatorie pentru toate Bisericile ortodoxe locale.
Problema serbarii Sfintelor Pasti este totusi o problema actuala, intrucat dupa douazeci de
veacuri de traire crestina, crestinatatea cauta mereu solutii, care sa fie acceptate de toate
Bisericile, pentru stabilirea unei date comune in vederea sarbatoririi Sfintelor Pasti in
aceeasi zi. Este o dorinta exprimata in repetate randuri.
Problema, fiind numai o problema de cult, toate sinoadele care s-au ocupat de data
serbarii Sfintelor Pasti au pus in primul rand accentul pe grija Bisericii, ca Pastile crestine
"sa-si pastreze toata independenta lor fata de Pastile iudeilor, care au fost numai o
prefigurare a Pastilor crestine".
Se stie ca in Biserica veche s-a. acceptat pana la urma principiul sarbatoririi Sfintelor
Pasti la aceeasi data. Calendarul, nefiind o problema dogmatica, ci se cauta ca prin el sa
se intareasca unitatea in cadrul Bisericilor ortodoxe. Unica solutie este ca aceste Biserici
sa intre, prin adoptarea calendarului indreptat si sa ramana in formulele vechi ale
Sinodului I ecumenic de la Niceea. Nu se poate merge pe doua calendare. Se cere
imperios ca sa se intre in fagasul adevarat al Ortodoxiei, introducand in noul calendar
pascalia de veacuri a Bisericii. Daca se pastreaza calendarul indreptat alaturi de vechea
pascalie, Sfintele Pasti pot cadea intre 3 - 8 mai, fiind incalcate unele din randuielile
ortodoxe. De aceea, pascalia trebuie revizuita, si reasezata potrivit ultimelor rezultate
stiintifice.
Dovada ca, prin indreptarile de pana acum ale calendarului, nu s-au adus schimbari in
problemele credintei, sunt sfintele slujbe ale tuturor sarbatorilor noastre, care au ramas
mereu aceleasi pana acum. Si cat de frumos si edificator ar fi ca in loc de a le praznui cu
intarzierea de pana acum, sa le praznuim la vremea pe care o arata semnele anului celui
adevarat, ceresc, asa cum au hotarat Sfintii Parinti de la Niceea si asa cum le praznuiau
crestinii atunci. Canoanele formulate atunci au urmarit randuiala si practica sarbatoririi
Pastilor "asa cum a fost primita si pazita din timpul mortii si invierii Domnului nostru
Iisus Hristos, independenta de serbarea Pastilor iudaice". In viata Bisericii, au existat
perioade in care crestinatatea intreaga serba Sfintele Pasti la aceeasi data. Deosebirile s-
au ivit odata cu indreptarea calendarului, pentru ca unii crestini nu au inteles ca aceasta
problema nu este de natura sa prejudicieze mantuirea, ci, dimpotriva, armonia, pacea,
intelegerea conduc la mantuire.
Hotararea sinodului de la Niceea n-a fost aceea de a determina intr-un mod precis data
Pastilor, ci de a elimina dezacordul existent in Biserica in acel moment, statornicind
invierea ca simbol al unitatii. De aceea mai ales azi, dupa douazeci de veacuri de viata
crestina, dupa framantari si discutii duse uneori pana la schisma, Invierea Domnului
trebuie sa devina simbol al unitatii tuturor crestinilor.
Cuvintele Mantuitorului sunt, in aceasta privinta, norme de urmat : "Ramaneti intru Mine
si Eu in voi. Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita,
tot asa nici voi, daca nu ramaneti in Mine... Daca paziti poruncile Mele, veti ramane intru
iubirea Mea, dupa cum si eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman intru iubirea Lui"
(Ioan 15, 4, 10).
Bisericile trebuie sa se angajeze in gasirea unei formule potrivite, care sa fie acceptata de
intreaga crestinatate pentru serbarea Pastilor la aceeasi data in scopul strangerii si
pastrarii unitatii crestine, "fara insa ca aceasta sa afecteze in vreun fel credinta si
invatatura Bisericii, formulata ele catre sinoadele ecumenice si pastrata prin traditie".