PASĂREA SUFLET

Studiu de antropologie culturală indo-europeană

de Gh. Pavelescu

Etnologia românească încrustează pe răbojul vremii în anul 2008 un

semn de hotar în cercetarea eshatologiei populare româneşti cu
ramificaţiile ei universale: apariţia unei sinteze despre un obiect de ritual
cu o semnificaţie adâncă în viziunea despre lume, despre viaţă şi moarte:
Pasărea Suflet - studiul de antropologie culturală indo-europeană,
Editura „ALTIP”, Alba Iulia, 2009. La această temă regretatul profesor
Gheorghe Pavelescu (1915 – 2008) a lucrat o viaţă întreagă după cum ne
mărturiseşte în prefaţa volumului, primul studiu fiind publicat cu şase
decenii înainte sub îndrumarea lui Ion Muşlea în „Anuarul Arhivei de
Folklor” din Cluj. Dintre lucrările asupra căreia s-a aplecat în ultimii ani ai
vieţii aceasta i-a fost cea mai dragă şi a dorit să o desăvârşească. I-a dat
forma finală în primăvara anului 2008 şi aştepta să o vadă tipărită.
Dorinţa i-a fost împlinită postum prin grija fiicei sale Amalia şi cu sprijinul
Consiliului Judeţean Alba, ca un omagiu adus unuia dintre cei mai
însemnaţi oameni pe care i-a dat acest judeţ ştiinţei româneşti.
Volumul cuprinde prefaţa autorului, introducerea, prezentarea altor
contribuţii despre „Pasărea-Suflet”, tema în context indo-european,
contribuţiile lui Ivan Evseev, Romulus Vulcănescu şi Martti Haavio la
această temă şi concluziile. La acestea adaugă rezumatul în engleză,
franceză şi germană, bibliografia selectivă şi anexele cu instrumentele de
lucru folosite: chestionare, indice de autori, informatori, spaţii geografice,
de localităţi, cercetători români şi ilustraţii. În acest fel Gheorghe
Pavelescu sintetizează în cele 276 de pagini tot ceea ce se ştie până în
momentul de faţă despre „Pasărea-Suflet”.
În „Introducere” sunt consemnate rezultatele cercetării riturilor
funerare în privinţa stâlpilor funerari şi a „porumbelului” pus pe stâlp
efectuate în anul 1942 într-un număr mare de sate din judeţele
Hunedoara, Alba şi Sibiu. Mărturiile de atunci dovedesc o deplină stăpânire
a metodei de cercetare pentru că ne aduc în prezent toate detaliile acestui
obiect de ritual funerar: dimensiunea „porumbelului”, culorile folosite după
specificul localităţilor, materialul şi dimensiunile stâlpilor, figurile
încrustate pe aceştia: rombul, rozeta, crucea, linia, zig-zag, funia, elicea,
dintele de lup, elemente florale. Sunt notate diferenţele după vârstă ale
stâlpilor: cu cruce pentru bărbaţi iar la tineri cu „suliţă” şi „porumbel”. Se
precizează că stâlpii funerari cu „porumbel” erau puşi la feciorii neînsuraţi
decedaţi şi la copii dar niciodată la fete sau neveste sau bărbaţi însuraţi.
Sunt descrise şi alte obiecte care însoţesc stâlpul cu „porumbel”: batista
cu un bănuţ legat într-un colţ, un smoc sau un caier de lână, un bucheţel
de flori.
În privinţa semnificaţiilor acestui obiect aflăm că majoritatea
informatorilor credeau că „porumbelul/porumbeii” reprezentau sufletul
tânărului decedat care o vreme (trei săptămâni, nouă săptămâni) colindă
locurile pe unde a umblat în viaţă după care se înalţă la cer.
 Gheorghe Pavelescu emite ipoteza că „imaginea cioplită din lemn a
„Sufletului Pasăre” ar juca rolul, în cadrul unei mentalităţi magice, de
prezentarea efectivă a sufletului lângă mormânt până tece definitiv în
lumea de dincolo.” Iar mai departe presupune că „în timpuri străvechi,
„porumbelul” se punea la orice mort, indiferent de sex sau vârstă, iar
după un timp, să zicem de trei săptămâni, se îngropa lângă stâlp. Mai
târziu, obiceiul pierzând din intensitate, s-a păstrat numai pentru anumite
ocazii, pentru mormintele celor dispăruţi în floarea vârstei, când durerea
celor rămaşi este mai covârşitoare.”
Explicaţiile de dată mai recentă în legătură cu „Pasărea Sufletului”
exprimă o altă serie de credinţe cere se îndepărtează de cele mai dinainte:
ar însemna tinereţea şi nevinovăţia defunctului sau ideea că „viaţa omului
zboară ca o pasăre”.
Este delimitată şi aria de răspândire a obiceiului, altădată mult mai
mare, restrânsă la regiunea subcarpatică (jud. Alba, Hunedoara şi Sibiu),
cu o străveche populaţie autohtonă unde s-a mai practicat până în secolul
al XX-lea.
În continuare autorul urmăreşte în decursul anilor contribuţiile altor
cercetători care fac referinţe la motivul „păsării-suflet” : Petru Caraman,
T. Papahagi, Harald Krasser, ultimul făcând legătura cu un obicei al
longobarzilor din Italia care puneau un porumbel din lemn pe stâlpul
mormântului soldatului căzut în război.
Deosebit de interesant este capitolul întitulat „Pasărea-Suflet” în
cultura dacilor în care se fac trimiteri la alte cărţi precum Religia dacilor de
Dan Oltean, Mitul Marii Treceri de Mihai Pop, studiile lui Nicolae Bot,
Ovidiu Bîrlea, Simion Mangiuca, Cornelia Gangolea, Alexandru Sonoc.
Capitolul „Pasărea-Suflet” în contextul etnocultural indo-european
extinde aria de cercetare pe un spaţiu imens cu ajutorul bibliografiei de
specialitate aflând de existenţa imaginii „Pasărea-Suflet” în mitologia
Egiptului, Mesopotamiei, Greciei, la vechile popoare ale Europei, Americii
şi chiar Australiei. În perspectiva mitologiei comparate „porumbelul” are o
istorie multimilenară fiind prezent în miturile inzilor, triburilor africane,
iacuţilor din Siberia etc. ca pasăre psihopompă, a cărei misiune era să
poarte sufletul spre lumea cealaltă.
După ce reproduce circulara- chestionar lansată de Ion Muşlea în 1940
pentru culegerea informaţiilor despre motivul păsării în riturile funerare,
Gheorghe Pavelescu analizează în comparaţie cu ceea ce a întâlnit pe
teren exegezele întreprinse de Ivan Evseev, Romulus Vulcănescu şi
sinteza lui Martti Haavaio. Incursiunea în legendele care cuprind credinţa
întruchipării sufletelor în păsări demonstrează că aceasta este răspândită
pe întreg globul pământesc. Încercând să răspundă la întrebarea de ce s-a
răspândit atât de mult această credinţă, autorul ne îndreaptă spre modul
de gândire primitiv în care omul nu îşi închipuia sufletul în sensul abstract
de astăzi. Având în minte faptul că omul în vis poate pluti şi cutreiera
tărâmuri îndepărtate fără ca trupul să se mişte, s-a iscat gândul că ceea
ce se mişcă rapid şi felxibil, independent de corp nu poate fi altceva decât
o pasăre. „Pasărea-Suflet”subliniază Gheorghe Pavelescu: trăia în
interiorul corpului şi, în timpul somnului, zbura prin gura deschisă, plecând
în călătorie şi întorcându-se în acelaşi mod. Când venea moartea, „spiritul”
se despărţea de trup – se presupunea – tot prin gura deschisă; şi în acest
caz, sufletul părăsea trupul tot în chip de pasăre. Nu era aceasta
singura concepţie, însă era foarte răspândită, aproape generalizată.
Volumul beneficiază de un spor de deschidere spre lumea ştiinţifică
universală prin rezumatele în limbile engleză, franceză şi germană în
traducerea Amaliei Pavelescu, Doinei Blaga, şi dr. Maria Sass. Totodată
aparatul critic şi ilustrativ este deosebit de bogat conţinând bibliografia
selectivă, anexele cu răspunsul la chestionarele din 1940, selecţii din
materialele publicate pe această temă în publicaţii, o „Strigare a zorilor”
publicată de Simion Mangiuca în „Calendar iulian, gregorian şi poporal
român” din 1883 şi un „Cântec de petrecut” cules în 1994 în Banat. Nu
lipsesc indicele de autori, de informatori, de spaţii geografice „Pasărea-
Suflet” în interiorul şi în afara României. Ilustraţiile cuprind imagini ale
stâlpilor funerari începând cu fotografiile din 1942 din colecţia autorului şi
alte colecţii, desene-document ale autorului de o mare acurateţe a
execuţiei (cimitir, morminte, stâlpi funerari din Purcăreţi, Loman, Pianu de
Jos şi Pianu de Sus, Tărtăria) şi fotografii color.
Parcurgând această minunată carte de ştiinţă dar şi de suflet putem să
ne dăm seama de dimensiunile modelului „Gheorghe Pavelescu” conturat
de prof. univ dr. Ilie Moise ca „ o personalitate a vieţii academice
româneşti, consemnată în toate enciclopediile de specialitate, al cărei
nume se identifică, de aproape şapte decenii, cu momentele de vârf ale
etnologiei contemporane, marcând-o definitiv prin câteva performanţe,
greu de egalat, cu valoare de unicat în istoria disciplinei.” (2005, Omagiu
profesorului Gh. Pavelescu la 90 de ani)