LIMBA ROMN

ROLUL STILISTIC AL SLAVISMELOR N LIMBA ROMN CONTEMPORAN

Doctorand TOMASZ KLIMKOWSKI Institutul de Limbi Romanice Universitatea Adam Mickiewicz Poznan, Polonia As a result of the re-romanisation process of the Romanian language, the vocabulary of Slavic origin, which had constituted a major part of the Romanian vocabulary up to that moment, started to lose its significance. Nevertheless, in spite of the fact that the contemporary Romanian language has many styles, registers and semantic fields, all lacking almost totally the Slavic terminology (such as the administrative style, the scientific style), the old set of Slavic words is still present in the colloquial, artistic style, or in the religious terminology, thus contributing to the stylistic diversification of the Romanian language and its possibilities of expression. Printre cuvintele mprumutate de limba romn din alte limbi nainte de perioada reromanizrii, cele de origine slav ocup un loc special. Ne referim nu numai la numrul lor foarte mare n comparatie cu cel al mprumuturilor din limbile: maghiar, turc, greac sau substratul balcanic, ci si la importanta lor. Spre deosebire de aceste limbi, care au transmis limbii romne cuvinte care apartin unor domenii mai specializate (mod, buctrie, realitti istorice), cuvinte a cror frecvent de folosire e destul de redus, limbile slave au furnizat limbii romne termeni care exprim foarte des notiuni de baz, cuvinte cu o circulatie mare n limbajul zilnic al vorbitorilor de limba romn. Se pot da multe exemple de slavisme, care au intrat n fondul principal al lexicului limbii romne (da, ba; nevast, prieten, ceas, grdin, boal, munc, dragoste, rzboi; bogat, drag, prost; a citi, a vorbi, a plti; iat, prea), n vreme ce mprumuturile din celelalte limbi apartin acestui fond numai n mod exceptional (ca ungurescul a se gndi, turcescul haide, grecescul a sosi sau a folosi, paleobalcanicul copil). Importanta cuvintelor de origine slav a sczut odat cu adoptarea masiv a celor de origine latino-romanic. Multe cuvinte slave au disprut complet, fiind nlocuite cu mprumuturi noi, altele s-au pstrat, dar au nceput s fie concurate de cuvinte franceze sau latine (ca rezultat al acestei concurente a luat nastere notiunea de dublet lexical, prin care ntelegem o pereche de cuvinte cu un sens identic sau asemntor: un cuvnt nou, latino-romanic, si altul mai vechi, n cele mai multe cazuri de origine slav). n acest sens, reromanizarea limbii romne, cu pstrarea simultan a mai multor forme neromanice, mprumutate n perioada mai veche, a contribuit la dezvoltarea unui fenomen foarte caracteristic pentru limba romn contemporan pe care prof. Alf Lombard l caracterizeaz n modul urmtor: Foarte bogat n sinonime, n special n sinonime aproximative, bogtie datorat n parte avalansei de cuvinte mprumutate, - romna prezint pentru lexicograf anumite facilitri pe care nu le ofer franceza....1 n acest moment trebuie s facem urmtoarea observatie: n foarte multe cazuri, n ciuda a unei identitti semantice aproape perfecte a dou cuvinte, care creeaz asemenea dublete, ntrebuintarea acestora si valorea lor semantic nu sunt aceleasi. Acest lucru se vede cel mai clar si
1

Alf Lombard apud Gheorghe Bulgr, Dictionar de sinonime, Editia a XV-a, Bucuresti, Editura Palmyra, 1999, pp. 8-9,

225

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

mai evident la nivel de expresii si locutiuni; cu toate c formele (de origine slav) prieten si ndejde pot fi nlocuite n majoritatea situatiilor cu mprumuturile mai noi (de origine latin prin intermediul limbii franceze) amic si sperant; n cazul expresiei prieten la ndejde, dup transformarea ei n constructia *amic la sperant (prin nlocuirea fiecrui element cu echivalentul lui neologic), ea nu numai c nu mai exprim sensul expresiei de la care am pornit, ci si este complet nenteleas si, n general, nu are nici o semnificatie. Plecnd de la premisa aceasta, am vrea s abordm urmtoarea problem: locul vechilor mprumuturi slave n sistemul limbii romne actuale n situatia n care o important din ce n ce mai mare capt mprumuturile recente din latin si limbile romanice occidentale. n primul rnd, putem observa c n registrele si stilurile functionale ale limbii romne terminologia de origine slav nu se foloseste deloc. Acest lucru este firesc n cazul stilului administrativ (oficial) si al limbajului textelor economice, deoarece realitatea de astzi nu poate fi exprimat cu ajutorul cuvintelor legate n mod foarte strns de sistemul social, economic si politic de acum cteva secole. Prezenta unor cuvinte vechi de origine slav este complet exceptional; dintre rarele exemple ale utilizrii unui termen slav n textele de acest fel, putem cita cuvntul dobnd (< a dobndi < sl. dobyti, az dobd a primi, a obtine), folosit foarte des n texte economice contemporane. Alte cuvinte de origine slav apar mult mai rar sau deloc. Cuvintele de origine slav de regul sunt absente si din texte cu caracter stiintific. Terminologia contemporan stiintific nu recurge aproape deloc la vechea terminologie din acest domeniu, insuficient n ziua de astzi. Acelasi lucru este valabil si pentru stilul publicistic, ceea ce este mai putin explicabil, avnd n vedere faptul c textele publicistice contemporane nu au un mai putin caracter polemic si retoric dect multe texte romnesti vechi, scrise n epoca dominatiei culturii slavone. Totusi, lexicul stilului publicistic al limbii romne actuale nu l continu pe cel al vechilor crti, plin de slavisme si slavonisme, ci, mai degrab, pe cel al ziarelor din perioada reromanizrii. n cele trei stiluri: administrativ, stiintific si publicistic, prioritatea apartine, deci, lexicului neologic, mprumutat din francez sau latin. Neologizarea stilurilor n cauz este uneori chiar exagerat, la mod fiind o exprimare extrem de savant si sofisticat, precum si predilectia pentru cuvinte livresti. Uneori se renunt nu numai la slavisme, ci chiar si la lexicul latin mostenit, si se prefer termeni neologici, de fapt, complet de prisos, ca de exemplu.: cord (< lat. cor, cordis) n loc de inim sau Terr (< lat. Terra, fr. Terre) n loc de Pmnt. Lexicul de origine slav are o pozitie mult mai puternic n registrul colocvial si popular al limbii romne. Ce e drept, si aici ptrunde masiv lexicul neologic spre exemplificare, cuvintele imediat si a deranja, care n primele decenii ale reromanizrii erau prea sofisticate pentru stilul colocvial sau, dac erau folosite n vorbirea familiar, sunau chiar pretentios si ironic, acum sunt forme folosite normal si frecvent de toti vorbitorii de limba romn si n vorbirea colocvial. Totusi, exist multe situatii n care este mai natural folosirea unor forme vechi de origine slav dect a echivalentelor lor neologice. De exemplu, pentru stilul colocvial n permanent este mai natural s spunem Ct e ceasul? dect Ct e ora? sau D-mi voie! n loc de Permite-mi! ntr-o msur si mai mare, termenii de origine slav s-au pstrat n limbajul religios. De fapt, toat terminologia religioas traditional a limbii romne este de origine slav sau greceasc (dar si n acest caz fiind mprumutat, de obicei, prin filiera slav), ceea ce este rezultatul adoptrii ritului bizantin de la slavi. De origine latin sunt un numr de termeni de baz ai religiei crestine: Dumnezeu, biseric, crestin, botez, nger, cruce, altar, preot etc. Numele si notiunile de o mare important precum Iisus Hristos, Duhul Sfnt, evanghelie, rstignire, sfnt, rai, iad, greseal, a izbvi, termenii privind organizarea si forma cultului precum slujb, spovedanie, duhovnic, hram, praznic sunt deja mprumuturi slave. Aceste cuvinte sunt folosite n continuare si astzi, ceea ce face ca si terminologia religioas contemporan a Bisericii Ortodoxe Romne s aib un pronuntat caracter slavon, desi deja n secolele precedente a aprut tendinta de a nlocui unele dintre ele cu alte forme. n acest mod, sintagma Sfnta Troit (< sl. Svtaja Trojica), atestat n texte vechi, a

226

LIMBA ROMN

cedat n fata formei Sfnta Treime, cuvntul troit nemaifolosindu-se n sintagma aceasta si fiind rezervat astzi pentru cruce mare, ornamentat cu picturi, instalat la fntni, la rspntii sau icoan cu cele trei fete ale divinittii2. Asa au disprut practic cuvinte ca molitv sau cazanie, nlocuite cu rugciune si predic. Dup cum vedem din exemplele citate, dac n terminologia religioas avem de a face cu o pereche de cuvinte dintre care si unul si altul sunt la fel de vechi, dar au origine diferit (unul e mprumutat din slavon si altul e mostenit din latin), cuvintele latinesti se dovedesc a fi mai expansive si nltur slavonismele. Acest proces poate fi observat si n ziua de astzi; n unele editii contemporane ale crtilor de rugciune ortodoxe gsim cuvntul slav (< sl. slava), iar n alte editii apare n acelasi loc cuvntul mrire, format n romn pe baza unei cuvnt mostenit din latin (< a mri < mare < lat. majorem). Aceasta se refer si la cuvntul mil (< sl. milo), concurat de ndurare (lat. indurare), precum si la blagoslovenie (< sl. blagoslovenije), nlocuit cu binecuvntare (bine + cuvntare). Uneori un cuvnt slav poate fi nlocuit cu un termen de alt origine dect cea latin veche, de exemplu cuvntul pravoslavnic (< sl. pravoslavnyj) a fost nlocuit cu termenul grecesc mai nou ortodox (< gr. ). Un alt exemplu poate fi termenul a mntui (< magh. menteni) care este singurul termen de larg folosire de origine maghiar n vocabularul religios al limbii romne. Cuvntul a mntui a nlocuit aproape complet echivalentul su slav a izbvi (< sl. izbaviti). Cel din urm are acum o valoare mai arhaic si mai poetic, de aceea se foloseste n texte cu caracter mai literar, n timp ce termenul maghiar este mai obisnuit. n afar de aceasta, termenul maghiar este preferat si de catolicii romni. Singura diferent dintre versiunea ortodox si cea catolic a rugciunii Tatl nostru este legat, de fapt, de aceste cuvinte n textul ortodox avem: ci ne izbveste de cel ru (ca si n versiunea slavon: no izbavi nas ot lukavago), iar n cel catolic: ci ne mntuieste de cel ru. Toate nlocuirile acestea nu sunt, totusi, un fenomen asa de frecvent ca s poat ameninta traditionalul limbaj religios plin de slavonisme. Dac au loc asemenea nlocuiri, ele se fac n favoarea termenilor sinonimici vechi, n primul rnd a celor latinesti vechi. nlocuirea termenilor slavi vechi cu niste neologisme romano-latinice (caracteristic limbii romne contemporane n general, vezi mai sus), se face mult mai rar, iar n majoritatea cazurilor, nici nu este posibil. De exemplu, n limbajul Bisericii Ortodoxe e exclus neologizarea sintagmei Duhul Sfnt n Spiritul Sfnt sau transformarea frazei din textul liturghiei Aceasta este Trupul Meu n Aceasta este Corpul Meu. Ambii termeni: Spirit (< lat. Spiritus) si corp (< lat. corpus) sunt considerati prea tehnici ca s poat functiona n terminologia religioas. Trebuie remarcat c asemenea constructii sunt prezente n terminologia folosit de Biserica Unit, care pare a avea cele mai putine rezerve n aceast privint, ntrecnd chiar Biserica Romano-Catolic ce, par dfinition, din cauza caracterului su occidental, ar trebui s fie cea mai deschis spre adoptarea unor termeni neologici. Neologizarea limbajului religios folosit de greco- si romano-catolici poate fi explicat prin dorinta constient de a se distinge de ortodocsi n ceea ce priveste lexicul religios. n mod practic, acest lucru se obtine (mai ales la romano-catolici) prin traducerea textelor religioase din latin sau francez, fr a recurge la textele religioase romnesti traditionale (adic ortodoxe), pentru a evita reproducerea limbajului lor sau din convingerea c trebuie revenit la surse si rdcini occidentale. Unele neologisme, totusi, s-au acceptat si n terminologia Bisericii Ortodoxe. Este adevrat, ns, c e vorba de termeni care nu apartin domeniului doctrinal si dogmatic, ci exprim notiuni legate de organizarea si functionarea Bisericii. De exemplu, n locul formei vechi sobor (< sl. sobor) se foloseste astzi termenul catedral (< fr. cathdrale), iar cuvintele a sluji (< sl. sluiti), mucenic (< sl. mennik), proroc (< sl. prorok) sunt concurate la rndul su de neologismele a oficia (< fr. officier), martir (< fr. martyr), profet (< fr. prophte). Cele mai conservatoare rmn obisnuintele credinciosilor de rnd, care, n permanent, prefer termenii vechi, chiar ntr-o msur mai mare dect fetele bisericesti. Multe forme vechi s-au pstrat numai n limbajul popular, ca de exemplu denumirea Ispas (< sl. Ispas Mntuitorul)
2

conform Dictionarului explicativ al limbii romne, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998, p. 1115.

227

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

pentru nltarea Domnului, Maica Precista (< bg. ) n loc de Maica Domnului. Dar, pe de alt parte, atitudinea din ce n mai putin respectuoas fat de Biseric pe care o au credinciosii, a atras dup sine o vulgarizare a lexicului religios traditional. Termenul pop (< sl. pop < gr. ) a atins chiar conotatii negative care, precum si n cazul altor termeni, desi nu au neaprat o valoare peiorativ, sunt simtite de Biserica Ortodox sau chiar de ctre credinciosii obisnuiti ca fiind mai populare, mai putin potrivite, desi, mai acum cteva decenii sau chiar acum ctiva ani, erau termeni obisnuiti si neutri. Acesta este si un motiv n plus pentru care unii termeni vechi de origine slav ies din uz, iar n locul lor se rspndesc termeni sinonimici existenti deja sau chiar neologisme, mprumutate destul de recent. n afar de terminologia religioas propriu-zis, folosirea slavismelor este caracteristic si stilului publicatiilor cu caracter religios. Asemenea texte sunt, de obicei, foarte retorice, solemne, chiar poetice. Multe texte religioase (precum traducerile Bibliei, textele liturgice, rugciunile) manifest o tendint puternic de arhaizare ce are drept scop, pe de o parte, sublinierea faptului c originalele acestor texte sunt foarte vechi si, pe de alta, intensificarea efectului de solemnitate si poeticitate. Un astfel de efect, caracterul solemn, poetic sau arhaizant al textului, poate fi obtinut, printre altele, prin folosirea cuvintelor de origine slav. Acest lucru este valabil si pentru stilul artistic n general. Ca o exemplificare a acestei constatri, ne permitem s analizm din punctul acesta de vedere poezia Lacrimile de Lucian Blaga: Cnd izgonit din cuibul vesniciei ntiul om trecea uimit si-ngndurat prin codri ori pe cmpuri, l chinuiau mustrndu-l lumina, zarea, norii-si din orice floare l sgeta c-o amintire paradisul si omul cel dinti, pribeagul, nu stia s plng. Odat istovit de-albastrul prea senin al primverii, cu suflet de copil ntiul om czu cu fata-n pulberea pmntului: Stpne, ia-mi vederea, ori dac-ti st-n putint npinjeneste-mi ochii c-un giulgiu, s nu mai vd nici flori, nici cer, nici zmbetele Evei si nici nori cci vezi lumina lor m doare. Si-atuncia Milostivul ntr-o clip de-ndurare i dete lacrimile. 3 n poezia de fat am marcat cu italice cuvintele de origine slav care au sinonime de alt origine (cel mai des cuvinte mostenite din latin sau neologisme). n loc de cuvintele: izgonit, vesnicie, pribeag, istovit, stpn, zmbet, Milostiv se puteau folosi echivalentele lor: alungat, eternitate, refugiat, epuizat, domn, surs, ndurtor, dar valoarea expresiv a slavismelor citate este mult mai mare dect cea a sinonimelor lor. Tot din Blaga (poezia Vreau s joc) provine un alt fragment care ilustreaz foarte bine acest fenomen:
3

Lucian Blaga, Lacrimile n volumul Nouzeci de poezii, Editura Minerva, Bucuresti, 1971, p. 64.

228

LIMBA ROMN

O, vreau s joc, cum niciodat n-am jucat! S nu se simt Dumnezeu n mine un rob n temnit nctusat.4 Si aici observm c autorul s-a hotrt s foloseasc cuvintele slave rob si temnit, desi i stteau la dispozitie sinonimele lor sclav si nchisoare. A optat totusi pentru slavisme din cauza gradului lor de poeticitate si a puterii de expresivitate mai mari. La aceleasi concluzii ajungem dup lectura antologiei de poezie latin medieval tradus n romneste. Citind versiunile paralele ale unei poezii originalul latin si traducerea romneasc, vedem c foarte des un cuvnt latin nu este tradus printr-un cuvnt romnesc care provine de la el, ci printr-un cuvnt romnesc mprumutat din slav, precum n fraza: Sors salutis et virtutis mihi nunc contraria este tradus n romneste: Norocul mntuirii si al virtutii mi este acum potrivnic. 5 Desi latinescul contrarius poate fi redat n romn prin cuvntul contrar care i corespunde etimologic si formal, autorii au preferat s foloseasc slavonescul potrivnic, mai poetic dect neologicul contrar. Sau un alt fragment: Catonis iam rigiditas convertitur ad ganeas, et castitas Lucretie turpi servit lascivie. Strsnicia lui Cato se preschimb n destrblare, iar neprihnirea Lucretiei slujeste nerusinatului dezmt.6 Acolo cuvintele latinesti rigiditas, castitas, servit nu s-au tradus, pur si simplu, prin rigiditate, castitate, serveste, desi s-ar prea c asa ar fi cel mai usor si natural. Totusi, poeticitatea textului si caracterul lui arhaic (originalul s-a scris doar n Evul Mediu) se redau mai bine prin folosirea slavismelor: strsnicie, neprihnire, slujeste. n acest caz ne putem ntreba dac intentia autorilor a fost pstrarea caracterului poetic al textului sau, mai degrab, stilizarea lui arhaic, pentru c folosirea slavismelor n cauz poate sluji ambelor scopuri. Un exemplu al arhaizrii evidente a unui text, realizat prin folosirea termenilor de origine slav, constituie traducerile romneasti ale poeziilor lui Franois Villon: Vleat o mie patru sute cincizecisase eu, robul lui Hristos, Franois Villon, cu gtul prins n lat si frica-n oase am cugetat ca fiecare om
4

Ibidem, p.58. Carmina Burana. Antologie de poezie latin medieval editie bilingv, trad. si coment. de Eugen Munteanu si Lucia-Gabriela Munteanu, Editura Polirom, Iasi, 1998, p. 30 6 Ibidem, p. 22
5

229

ANNALES UNIVERSITATIS APULENSIS. SERIES PHILOLOGICA

asa cum si Vegetiu-o spune si bine cntrii a lui povat: Din vreme s ne strngem fapte bune de nu, ne vom ci n alt viat.7 Aici se pune si o anumit problem: se traduce un text vechi, care trebuie arhaizat atunci, dar textul respectiv apartine literaturii occidentale si prezint o alt realitate politic, social, cultural si ecleziastic. Traductorii operei lui Villon au folosit cuvintele precum cneaz, Precista, letopiset, pop, pentru c sunt singurele care sun suficient de arhaic ca s-l trimit pe cititor n lumea lui Villon, desi termenii acestia oglindesc, de fapt, realitatea medieval romneasc, nu cea occidental. Nevoia arhaizrii a fost simtit, totusi, mai puternic dect fidelitatea fat de realittile istorice de aceea, traductorii au riscat utilizarea unor astfel de cuvinte, chiar cu pretul comiterii unei erori n detalii de ordin cultural. O asemenea problem apare n cazul traducerii romnesti a Divinei Comedii a lui Dante. Problematice sunt deja titlurile celor trei prti ale poemului. Il Inferno si Il Paradiso pot fi traduse ori Iadul si Raiul, ori Infernul si Paradisul. Prima pereche sunt cuvinte romnesti vechi, preluate din slav si folosite curent n romna contemporan. A doua sunt neologisme de origine latin, cu o valoare stilistic putin diferit. Traductorul a putut opta pentru una sau alta, de fiecare dat fcnd totusi o concesie. Alegnd formele slave, consacrate prin traditie, arhaice, dar totodat poetice si expresive, s-ar fi nscris perfect n forma poemului si timpurile n care acesta s-a scris. Dar, n acelasi timp, apar probleme de ordin cultural: iadul si raiul sunt legate prea mult de ortodoxie si n cazul Italiei lui Dante, alegerea lor ar fi fost foarte discutabil si controversat. n schimb, infernul si paradisul sun prea tehnic si prea neologic pentru un asemenea text si cu sigurant nu erau folosite de romnii contemporani lui Dante. Problema devine lipsit de important, dac se ia n considerare un alt factor. A doua parte a poemului poart titlul Il Purgatorio, al crui singur echivalent romnesc este neologicul purgatoriu, notiunea nssi de purgatoriu nefiind cunoscut n doctrina Bisericii Ortodoxe si aprnd abia o dat cu mprumutul latin, care reflect realitatea catolic occidental. Astfel, a fost necesar alegerea formelor infern si paradis, pentru c numai ele au putut s apar mpreun cu singurul posibil purgatoriu, iadul si raiul fiind n aceast situatie inadmisibile. Aici, rezolvarea dilemei a fost facilitat de prezenta unui factor de natur dogmatic, fr de care alegerea nu ar fi fost asa de evident. Unei probleme asemntoare trebuia s i fac fat traductorul romanului Numele trandafirului. Aici, totusi, problema poate fi rezolvat mai usor: romanul lui Eco pretinde a fi o traducere italian a unei traduceri franceze a unui text latin medieval si chiar autorul lui se ntreab ce limbaj trebuie folosit, hotrndu-se, n sfrsit, s foloseasc o limb italian modern. Asa au procedat si traductorii romanului n alte limbi: n polon, de exemplu, s-a folosit un limbaj contemporan, literar, foarte putin arhaizat, pentru c, de fapt, termenii, care trebuiau utilizati cu privire la organizarea bisericeasc, se folosesc n limba polon de foarte mult timp si, desi nu sunt simtiti ca arhaisme (ceea ce nu este necesar, pentru c nu o cere nici textul original), nu au, n acelasi timp, caracter neologic (ceea ce ar reprezenta un mare abuz), fiind ntelese si folosite de vorbitorii contemporani. n romn, problema este alta: textul nu trebuie arhaizat, pentru c nici textul lui Eco nu este arhaizat. ns, se pune problema folosirii termenilor legati de cultura catolic, termeni care n limba romn, din lipsa traditiilor catolice serioase si a oglindirii lor n limba romn, au aprut destul de trziu si au un caracter neologic pronuntat, fapt ce pune sub semnul ntrebrii folosirea lor ntr-un text precum romanul lui Eco, care, s subliniem, pretinde a fi un text
7

Franois Villon, Dania sau Testamentul cel Mic, trad. de Al. Alexianu n Franois Villon ,Poezii, trad. Neculai Chirica, Editura Minerva, Bucuresti, 1983, p. 197.

230

LIMBA ROMN

scris n Evul Mediu. n acest caz, traductorul a decis, totusi, s foloseasc termenii latini n loc de echivalentele lor sau, mai bine-zis, corespondentele lor, cu toate c termenii latini au caracter neologic. S-a preferat ca textul s par mai degrab poate prea modern dect s descrie o realitate catolic cu termenii ortodocsi. De aceea, pe de o parte, n textul romnesc al romanului se evit neologisme prea evidente si n locul lor se folosesc slavisme neutre, nepercepute a fi numai ortodoxe (acceptate si de limbajul catolic romnesc): slujb, Duhul Sfnt n loc de mes, Spiritul Sfnt, dar, pe de alta, n text gsim: abate n loc de staret. Asemenea decizie a fost motivat de caracterul, n general, modern al limbajului romanului, desi traductorul s-a simtit obligat s-i explice decizia cititorului: Pentru a evita totusi ridicolul sau inadvertenta, traductorul s-a ferit, pe ct fluenta si viabilitatea textului i-a ngduit, s foloseasc neologisme curente care, desi intrate organic si firesc n limba romn, pot fi nlocuite cu vechile noastre cuvinte rmase tinere. Este adevrat c nu se putea spune iad pentru infern (...), pentru c s-a considerat c pentru Italia papal din acea epoc slavonescul iad ar fi fost o inadvertent. n schimb, s-au nlocuit frecvent tentatie cu ispit, regret cu prere de ru (...).8 ncheind cu aceste probleme de traductologie, am dori s subliniem nc o dat c, n ciuda unui proces de reromanizare a limbii romne, vechiul fond de cuvinte de origine slav rmne n permanent o parte integrant a vocabularului romnesc contemporan, ceea ce am ncercat s demonstrm. Desi slavismele functioneaz n limba romn actual altfel dect n epocile precedente, iar folosirea lor se limiteaz numai la anumite stiluri si registre, existenta limbii romne fr acestea ar fi de nenchipuit. Slavismele i dau un specific aparte n cadrul limbilor romanice, oferindu-i, n acelesi timp, posibilitti mari de nuantare a discursului. Bibliografie Bulgr, Gh. (1999) Dictionar de sinonime, Editura Palmyra, Bucuresti. Ciornescu, Alexandru (2002) Dictionarul etimologic al limbii romne, Editura Saeculum, Bucuresti. (1998) Dictionarul explicativ al limbii romne, Univers Enciclopedic, Bucuresti. Sala, Marius (coord.) (2001) Enciclopedia limbii romne, Univers Enciclopedic, Bucuresti. Texte suport Blaga, Lucian (1971) Nouzeci de poezii, Editura Minerva, Bucuresti. (1998) Carmina Burana. Antologie de poezie latin medieval editie bilingv, trad. si coment. Eugen Munteanu si Lucia-Gabriela Munteanu, Polirom, Iasi. Eco, Umberto (2002) Numele trandafirului, trad. Florin Chiritescu, Polirom, Iasi. Villon, Franois (1983) Poezii, trad. Neculai Chirica, Editura Minerva, Bucuresti.

Florin Chiritescu, Nota traductorului la Umberto Eco, Numele trandafirului, Polirom, Iasi, 2002, p. 433.

231