Calendarul iulian, calendarul Domnului Iisus Hristos.

Fundamentul
scripturistic al duratei anului. Simbolistica anului de 365,25 de zile.

Pentru oamenii din toate timpurile, anul a fost legat de succesiunea ciclică a
zilelor şi a lunilor, dar mai ales a anotimpurilor. Am văzut în partea a doua a
lucrării noastre cum se formează anotimpurile în decursul unui an, prin
rotaţia zilnică a tăriei, simultană cu parcurgerea de către Soare a cercului
eclipticii în sens invers sensului de rotaţie al tăriei. Prin urmare, definiţia
completă a anului este următoarea:
În astronomia geocentrică scripturistică, anul reprezintă timpul în care Soarele
parcurge întreg cercul eclipticii.
Dacă luăm ca referinţă pe cercul eclipticii punctul echinocţial de primăvară P,
despre care ştim că este fixat în tărie şi se face întotdeauna faţă de
constelaţia zodiacală Peştii, atunci anul poate fi definit ca timpul dintre două
treceri succesive ale Soarelui prin punctul P.
Astronomii moderni ar putea să ne întrebe:
Cum măsurăm exact timpul în care Soarele parcurge întreg cercul eclipticii?
Le vom răspunde că nu trebuie să măsurăm noi acest timp. Durata exactă a
anului a fost bine măsurată şi gândită de către Domnul nostru Iisus Hristos
chiar înainte de a face lumea şi a fost transmisă prin revelaţie supranaturală
directă, în cazul oamenilor din vechime, şi indirectă, prin Sfânta Scriptură,
în cazul nostru.
Reamintim fragmentul din tâlcuirea la ziua a 4-a a Facerii, în care Sfântul
Efrem Sirul afirmă că oamenii cunoşteau anul şi lungimea lui de la Adam:
„Aşadar, aceste 11 zile cu care Luna este mai bătrână decât Soarele şi care i-
au fost completate Lunii în primul an, sunt cele care în fiecare an i se adună
ei de cei care se folosesc de calendarul lunar. Căci acel an n-a lipsit
Adamiţilor, fiindcă în chiar crearea Lunii a fost completată deficienţa măsurii
Lunii. Iar din acel an, şi în continuare, Adamiţii au învăţat să adauge 11 zile
fiecărui an. Cu siguranţă, nu Caldeii au stabilit anotimpurile şi anii, acestea
au fost stabilite înainte de Adam.”
Să vedem în continuare cum aflăm durata exactă a anului cu ajutorul Sfintei
Scripturi. Deoarece valoarea părţii întregi a anului solar, de 365 de zile, a
fost şi este acceptată de către toţi oamenii din vechime şi din ziua de astăzi,
pe noi ne interesează în mod special să aflăm valoarea exactă a părţii
fracţionare a anului.
Din mărturiile evangheliştilor Marcu, Luca şi Matei aflăm că, în timp ce
Domnul era răstignit pe cruce, deasupra întregului Pământ s-a lăsat un
întuneric care a durat timp de trei ceasuri. Iată mărturia evanghelică a lui
Marcu, cea mai bună în ceea ce ne priveşte, întrucât este singura care
aminteşte precis momentul din zi în care Domnul Iisus Hristos a fost
răstignit (Marcu 15, 25-45):
„Iar când L-au răstignit, era ceasul al treilea.
Şi vina Lui era scrisă deasupra: Regele iudeilor. Şi împreună cu El au
răstignit doi tâlhari: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Lui. Şi s-a
împlinit Scriptura care zice: Cu cei fără de lege a fost socotit.
Iar cei ce treceau pe acolo Îl huleau, clătinându-şi capetele şi zicând: Huu!
Cel care dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti. Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi,
coborându-Te de pe cruce! De asemenea şi arhiereii, batjocorindu-L între ei,
împreună cu cărturarii, ziceau: Pe alţii a mântuit, dar pe Sine nu poate să
Se mântuiască! Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să
vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl ocărau.
Iar când a fost ceasul al şaselea, întuneric s-a făcut peste tot pământul până
la ceasul al nouălea. Şi la al nouălea ceas, a strigat Iisus cu glas mare: Eloi,
Eloi, lama sabahtani?, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, Dumnezeul
Meu, de ce M-ai părăsit? Iar unii din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau:
Iată, îl strigă pe Ilie. Şi, alergând, unul a înmuiat un burete în oţet, l-a pus
într-o trestie şi I-a dat să bea, zicând: Lăsaţi să vedem dacă vine Ilie ca să-L
coboare. Iar Iisus, scoţând un strigăt mare, Şi-a dat duhul.
Şi catapeteasma templului s-a rupt în două, de sus până jos. Iar sutaşul
care stătea în faţa Lui, văzând că astfel Şi-a dat duhul, a zis: Cu adevărat
omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!
Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria,
mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi, şi Salomeea, care, pe când era El în
Galileea, mergeau după El şi Îi slujeau, şi multe altele care se suiseră cu El
la Ierusalim.
Şi făcându-se seară, fiindcă era vineri, care este înaintea sâmbetei, şi venind
Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui
Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat
s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de
mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul.”
Evanghelia ne spune că Domnul a fost răstignit la ceasul al 3-lea al zilei de
vineri, adică la ora 9 dimineaţa, iar de la începutul ceasului al 6-lea, adică la
ora 12, s-a lăsat un întuneric peste tot Pământul, întuneric care a ţinut 3
ceasuri, până la ora 15, când, după ce Domnul Şi-a dat duhul pe cruce, s-a
făcut din nou lumină, căci evanghelia ne spune că trupul Domnului a fost
luat de pe cruce după ce s-a făcut seară, adică după ceasul al 12-lea, ceea
ce corespunde orei 18. Ne punem acum întrebarea: ce fel de întuneric a fost
acela dintre orele 12-15? Să fi fost cumva întunericul produs de o eclipsă de
Soare? În nici un caz. O eclipsă de Soare nu poate produce un întuneric care
să dureze 3 ore şi mai ales peste tot Pământul. Chiar dacă Luna s-ar
interpune în faţa Soarelui timp de 3 ore şi nu doar câteva minute, cât o face
de obicei la o eclipsă de Soare, tot nu ar putea să fie întuneric peste tot
Pământul aşa cum spune Scriptura. Într-adevăr, la o eclipsă de soare, conul
de umbră se limitează doar la o anumită regiune ce nu poate depăşi în
lăţime 400 de km. Aşadar tragem concluzia că în nici un caz întunericul de
la Răstignirea Domnului nu putea proveni de la interpunerea Lunii în faţa
Soarelui, cum presupunea Sfântul Nicodim Aghioritul108. De unde a
provenit atunci? Singura variantă posibilă logic este aceea că Soarele nu a
mai strălucit în decursul acestui răstimp, prin urmare nu s-au mai văzut
nici Luna, nici stelele de nicăieri de pe Pământ întrucât, după cum ne-au
învaţat Sfinţii Părinţi, toate astrele de pe cer sunt luminate de Soare.
Majoritatea Sfinţilor Părinţi care au dat explicaţii în legătură cu întunericul
de la Răstignirea Domnului spun că acest întuneric a reprezentat de fapt
noaptea unei zile scurte de 6 ore pe care Domnul nostru Iisus Hristos a pus-
o în evidenţă în mod limpede la Răstignirea Sa.
Ştiind că „simbolurile Lucrătorului Înţelept merg împreună cu timpurile
Lui”, Sfântul Efrem Sirul şi-a pus întrebarea de ce, prin rânduirea mersului
luminătorilor pe cer pe care o cunoaştem, a făcut Dumnezeu anul astfel
fracţionar, când putea să-l facă cu număr întreg de zile şi calendarul s-ar fi
simplificat? Oare nu cumva acea fracţie de 0,25, care arată un număr de 6
ore în plus ale anului faţă de un număr întreg de zile, poartă semnificaţia
unui simbol pus de către Dumnezeu în ea? Şi care să fie acel simbol?
Sfântul Efrem a găsit în această fracţie din zi un simbol mare legat de
întunecarea Soarelui petrecută la Răstignirea Domnului nostru Iisus
Hristos. Iată ce ne spune Sfântul în pasajul din Imnele Răstignirii 6, 5-7,
unde ne oferă cea mai bună tâlcuire duhovnicească a acestei minuni
săvârşite de către Mântuitor pe cruce (vezi volumul Sfântul Efrem Sirianul -
Imnele Păresimilor, Azimelor, Răstignirii şi Învierii, trad. Ioan Ică jr., Editura
Deisis, 2010, p. 219):
„Să fie pus deoparte răstimpul în care lumina s-a întunecat şi iarăşi a
strălucit. Priveşte-l deosebi ca pe o zi! În locul ceasurilor [zilei] El a aşezat
ceasurile de pe urmă ale serii, şi aşa a fost împlinită vinerea neîncheiată: trei
ceasuri de întuneric şi trei de lumină, o noapte şi o zi dau o nouă zi.
O, preînchipuire care vesteşti simbolic dinainte cele trei ceasuri prisositoare!
Tot la patru ani se adună o întreagă zi. Simbol mare! El prefigura cele trei
ceasuri în care avea să domnească întunericul la moartea Sa. Domnul
luminătorilor a înscris în lumină simbolurile Lui şi soarele L-a vestit mai
dinainte.
Cele trei ceasuri prisositoare nu umpleau nici o lipsă; sunt ceasuri care se
revarsă dincolo de măsură. Nu sunt nici o îndreptare, nici o reaşezare, ci mai
degrabă o tulburare, căci aceste trei ceasuri tulbură anul. Ele au fost
aşezate numai ca să vestească cele trei ceasuri de întuneric de la vremea
răstignirii.”
Sfântul Efrem ne arată că fracţia de 0,25, sau de 6 ore dintr-o zi, poate fi
privită ca o zi tainică mai mică ataşată fiecărui an, prin care Dumnezeu a
preînchipuit pentru cei din vechime Răstignirea Sa pe cruce şi ne aduce
aminte nouă, oamenilor de astăzi, de Jertfa Sa.

Apoi, după cum ne tâlcuieşte Sfântul Efrem Scriptura, Domnul Şi-a ales
timpul şi momentul prielnic răstignirii şi morţii Sale tot ca contraponderi la
momentul neascultării şi morţii sufleteşti a lui Adam (în Imnele Bisericii,
51:8, traducerea aparţine lui Sebastian Brock, se găseşte în eseul său The
Luminous Eye - Ochiul luminos, Cistercian Studies 124, Michigan, 1992, p.
33):
„În luna Nisan Domnul nostru a înapoiat datoriile acelui prim Adam: în luna
Nisan El a dat sudoarea Lui în schimbul sudorii lui Adam, Crucea, în
schimbul Pomului lui Adam.
A şasea zi a săptămânii a corespuns cu a şasea zi a creaţiei (…).”109
Înţelegem acum că prin ziua de 6 ore din Vinerea Mare, Domnul Iisus
Hristos a completat în chip simbolic cea de-a şasea zi a creaţiei, tot o zi de
vineri, în care, după cum ştim tot de la Sfântul Efrem, Adam a păcătuit şi a
fost alungat din Rai. Astfel cea de-a şasea zi a creaţiei, rămasă neîncheiată
prin păcatul lui Adam, a fost completată în chip tainic cu ziua cea mică de 6
ore din Vinerea Mare, iar Domnul a prefigurat în chip simbolic Jertfa Sa prin
această zi scurtă care s-a adăugat la valoarea întreagă a anului în fiecare an
de la Facere.
Întrucât am descoperit cu ajutorul Sfântului Efrem semnificaţia simbolică a
părţii fracţionare de 0,25 de zile, suntem în măsură acum să postulăm pe
bază scripturistică valoarea de 365,25 de zile a anului gândit de Dumnezeu
pentru oameni. Aşadar, anul are cu certitudine valoarea de exact 365,25 de
zile pentru că aceasta este unica valoare care corespunde simbolului Jertfei
Sale pus de către Domnul în durata anului. Orice altă valoare a anului ar fi
condus spre un nestorianism astronomic în care am fi putut să-L acuzăm pe
Domnul nostru că este neputincios şi nu a reuşit să facă şi în realitate anul
pe care l-a prevăzut în chip tainic. Dacă cineva este nemulţumit cu acest
decret al nostru pentru valoarea exactă a lungimii anului, îi putem aminti
oricând că astronomia geocentrică pe care o elaborăm se numeşte
scripturistică tocmai pentru faptul că, în momentul în care nu ne putem
baza pe acurateţea experimentului, ne bazăm cu cea mai mare încredere pe
acurateţea revelaţiei date nouă de către Domnul în Sfânta Scriptură. Iar
anul pe care ni-l revelează Domnul în Sfânta Scriptură este anul cu durata
de exact 365,25 de zile, an pe care îl vom mai numi şi an scripturistic.
Să ne amintim acum de anii menţionaţi cu atâta meticulozitate în capitolul
al 5-lea al Cărţi Facerii, din care redăm următorul fragment:
„Adam a trăit două sute treizeci de ani şi atunci i s-a născut un fiu după
asemănarea sa şi după chipul său şi i-a pus numele Set. Zilele pe care le-a
trăit Adam după naşterea lui Set au fost şapte sute de ani şi i s-au născut fii
şi fiice. Iar de toate, zilele vieţii lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani şi
apoi a murit.”
De acum încolo ştim cu siguranţă că toţi aceşti ani au avut lungimea de
365,25 de zile.
108 Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri, p. 415-422

109 In the month of Nisan our Lord repaid

the debts of that first Adam:
He gave His sweat in Nisan in exchange for Adam’s sweat,
the Cross, in exchange for Adam’s Tree.
The sixth day of the week corresponded to the sixth day of creation (...).

Fragment din cartea lui Theodor LEONTESCU -O piatra pentru Goliat,

pag.367-370