Sunteți pe pagina 1din 2

Praznicele împărătești sau Sărbătorile domnești

Sărbătorile sunt anumite zile din cursul anului bisericesc închinate (dedicate) comemorării unor fapte
sau evenimente din istoria sfântă a mântuirii și a cinstirii lui Dumnezeu, a Maicii Domnului sau a
sfinților bineplăcuți lui Dumnezeu. Sărbătorile se deosebesc de celelalte zile prin faptul că noi,
creștinii, încetăm ocupațiile obișnuite și mergem la biserică pentru a participa la slujbele bisericești
destinate prăznuirii (Vecernie, Utrenie și Dumnezeiasca Liturghie). Sărbătorile pot fi cunoscute din
calendarul bisericesc în care ele sunt scrise cu roșu și sunt însemnate cu o cruce între paranteze.
Sărbătorile sunt rânduite de Biserică pentru a da odihnă trupului și pentru a ne îngriji mai mult de
suflet.

Sărbătorile bisericești se împart în trei categorii:

1. Duminica (Ziua Domnului) este sărbătoarea săptămânală a creștinilor în care ne aducem


aminte și prăznuim Învierea Domnului.
2. Praznicele împărătești sau sărbătorile domnești sunt închinate Uneia dintre Persoanele
Dumnezeiești ale Preasfintei Treimi (îndeosebi Fiului) precum și Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu.
3. Sărbătorile dedicate unor sfinți.

Cea mai mare sărbătoare creștină este Praznicul Învierii Domnului (Sfintele Paști), care este numită
în cântările pascale „praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”.

Celelalte praznice împărătești sunt în număr de douăsprezece. Le enumerăm în ordinea anului


bisericesc, care începe la 1 septembrie:

1. Nașterea Maicii Domnului – 8 septembrie;


2. Înălțarea Sfintei Cruci – 14 septembrie;
3. Intrarea în biserică (templu) a Maicii Domnului – 21 noiembrie;
4. Nașterea Domnului – 25 decembrie;
5. Botezul Domnului – 6 ianuarie;
6. Întâmpinarea Domnului – 2 februarie;
7. Buna Vestire – 25 martie;
8. Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor) – dată variabilă (7 zile înainte de Sf. Paști);
9. Înălțarea Domnului – dată variabilă (joi, la 40 de zile după Sf. Paști);
10. Pogorârea Sfântului Duh (Duminica Cincizecimii sau a Rusaliilor) – dată variabilă (50 zile după
Sf. Paști);
11. Schimbarea la Față a Domnului – 6 august;
12. Adormirea Maicii Domnului – 15 august.

S-ar putea să vă placă și