SRBTORI NCHINATE MAICII DOMNULUI

Sfanta Fecioara este sarbatorita, in chip special, de mai multe ori in cursul anului bisericesc,
prin praznice care comemoreaza nu numai adormirea sau trecerea sa la cele vesnice, ci si alte cateva
momente importante din cursul vietii sale, precum si unele minuni savarsite prin puterea ei, dupa
mutarea din viata aceasta.
Sarbatorile mari, socotite de regula intre praznicele imparatesti:
1. Nasterea Maicii Domnului numita in popor si Santa Maria mica, la 8 septembrie ;
2. Intrarea in biserica a Maicii Domnului numita in popor si Vovidenia sau Ovedenia la 21
noiembrie, in amintirea zilei in care, dupa traditie, Sfintii Ioachim si Ana au adus pe fiica lor
Maria, in varsta de trei ani, la templu, unde ea va ramane pana la varsta de 14 sau 15 ani, ca una
care, inca inainte de zamislire, fusese harazita Domnului, de catre parintii ei ;
3. Bunavestire sau popular Blagovestenia (termenul slav corespunzator celui de Bunavestire), este
praznicul in amintirea zilei in care Sf. Arhanghel Gavriil a vestit pe Sf. Fecioara ca ea va naste pe
Mesia (Luca I, 26-38), cand S-a si zamislit dumnezeiescul Prunc in pantecele Sfintei Fecioare,
prin puterea

Sfantului Duh ; de aceea in Apus aceasta

sarbatoare era numita si Sarbatoarea

Zamislirii Domnului. Ea a fost asezata cu noua luni inainte de nasterea cu trup a Domnului, adica la
25 martie.
4. Adormirea Maicii Domnului numita in popor (mai ales in partile Moldovei) si Uspenia
(termenul slav) sau Santa-Maria Mare, la 15 august. Dupa o pioasa traditie veche, cunoscuta mai
intai in Apus si trecuta apoi si in Rasarit, la trei zile dupa adormirea ei, Sf. Fecioara ar fi fost
ridicata cu trupul la cer, ca si dumnezeiescul ei Fiu.
Unele sarbatori, ca de ex. Bunavestire, desi socotita intre sarbatorile Maicii Domnului, se
refera de fapt si la persoana Mantuitorului, fiind vorba de comemorarea zilei intruparii sau
zamislirii Lui cu trup omenesc.
Sarbatorile cele mai vechi ale Maicii Domnului apar in forma lor prima ca sarbatori ale
Mantuitorului. Dintre ele numai Bunavestire are la baza un eveniment istoric consemnat in Sfanta
Scriptura (Luca I, 26-38) ; celelalte au ca obiect fapte din viata Sfintei Fecioare despre care
evangheliile canonice nu scriu nimic, ci au fost pastrate prin traditie, unele fiind consemnate numai
1

in evangheliile necanonice (apocrife), ca de pilda Intrarea in biserica, adica aducerea la templu a

Sfintei Fecioare, care este istorisita in Protoevanghelia lui Iacov (cap. 7).
Nici una dintre ele nu figureaza intre sarbatorile crestine numarate in Constitutiile
Apostolice; nici una nu pare a fi mai veche decat sec. V, secol in care, cultul Maicii Domnului ia o
dezvoltare, in urma condamnarii ereziei nestoriene la Sinodul al treilea ecumenic (Efes 431). Ceva
mai mult, in Apus, unde cultul marial va lua cu timpul o si mai mare dezvoltare decat in Rasarit,
nici una dintre aceste patru sarbatori nu e cunoscuta inainte de sec. VII, cand apusenii le adopta pe
toate de la Bizant.
Avand in vedere ca, de regula, Biserica a insemnat in calendarul ei si a sarbatorit zilele
mortii Sfintilor, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului ar trebui sa fie aceea a Adormirii ei;
dar stiri documentare despre existenta acestei sarbatori nu avem decit din secolul V inainte. Astfel,
in Siria exista sigur in secolul V. Locul ei de origine este probabil Ierusalimul, caci in vechile
sinaxare georgiene ziua de 15 august reprezenta sarbatoarea aniversarii anuale a sfintirii unei
biserici a Maicii Domnului, zidita in sec. V.
Prima sarbatoare confirmata in documente, dintre sarbatorile Maicii Domnului, este
Bunavestire. Se stie ca, inca din sec. IV sau V, s-a zidit la Nazaret o biserica, pe locul unde fusese
casa in care Maica Domnului a primit

de la inger

vestea ca va naste pe dumnezeiescul Prunc.

Data acestei sarbatori a variat la inceput. Astfel, unii o sarbatoreau in ajunul Bobotezei (5 ianuarie),
iar in unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Bunavestire s-a sarbatorit la 18
decembrie. La Roma, sarbatoarea a fost introdusa de papa Leon II, de origine siciliana si de cultura
greaca (681-683), la inceput ca o sarbatoare locala si cu denumirea de sarbatoare a asteptarii
Nasterii Domnului; dar variatia datei ei a durat in Apus pana in sec. XI, cand data de 25 martie s-a
generalizat in toata lumea catolica de atunci.
In Rasarit insa, data de 25 martie s-a generalizat probabil indata ce Nasterea Domnului a
inceput sa fie sarbatorita peste tot la 25 decembrie, adica inca din prima jumatate a sec. V inainte.
Numai la armeni Bunavestire se serbeaza inca in raport cu data veche a sarbatorii Nasterii
Domnului (6 ianuarie), pastrata la ei, adica la 7 aprilie.
Sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului, exista si la eterodocsii rasariteni separati de Biserica
ortodoxa dupa Sinodul al patrulea ecumenic, adica la coptii egipteni (care o sarbatoresc la 9 mai) si
2

la iacobitii sirieni. Avind in vedere ca acestia n-au imprumutat mai nimic de la ortodocsi dupa
despartirea lor de Biserica Ecumenica, inseamna ca sarbatoarea respectiva era deja in uz si la ei
inainte de aceasta despartire ; inceputul ei trebuie pus deci intre Sinodul III ecumenic (431) si
Sinodul IV ecumenic (451).
Ca si sarbatoarea Adormirii, la origine a fost si ea aniversarea anuala a tarnosirii unei
biserici din Ierusalim inchinate Sfintei Fecioare, zidita intre 430-480, pe locul unde, dupa traditie,
fusese casa parintilor Sfintei Fecioare.
A doua zi dupa Nasterea Maicii Domnului, adica la 9 septembrie, sarbatorim Soborul
(pomenirea) Sfintilor Ioachim si Ana, parintii Nascatoarei de Dumnezeu.
Cea mai noua dintre sarbatorile Maicii Domnului este Intrarea in biserica (ducerea
Fecioarei la templu), sarbatoare de origine ierusalimiteana, care se pare ca a luat nastere in sec. VI.
La 20 nov. 543, Justinian a zidit la Ierusalim, langa ruinele templului, o biserica inchinata Sfintei
Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numita biserica Sf. Maria "cea noua".
Conform obiceiului, a doua zi dupa sfintire, adica la 21 noiembrie, a inceput sa fie serbat hramul
(patronul) bisericii, adica insasi Sf. Fecioara, serbarea fiind consacrata aducerii ei la templu.
Cea mai veche dintre ele este Soborul sau Adunarea Preasfintei Nascatoare de
Dumnezeu adica adunarea (de slujba) a credinciosilor in cinstea Preasfintei Fecioare, care are loc
a doua zi de Craciun (26 decembrie), potrivit regulii dupa care a doua zi dupa

marile praznice se

face pomenirea acelor persoane sfinte care au fost organe ale evenimentului sarbatorit ori au luat
parte la el. Este o sarbatoare pe care o aflam si in ritul sirienilor monofiziti (iacobiti),
inseamna

ca ea dateaza cel putin din sec. V (epoca

despartirii

acestora

ceea ce

de ortodocsi),

originea ei fiind pusa de unii liturgisti in legatura cu Sinodul III ecumenic din Efes (431).
In afara de sarbatorile care comemoreaza evenimente din insasi viata Maicii Domnului,
pietatea ortodoxa a consacrat in calendarul ei si cateva zile (fara serbare) in amintirea unor minuni
savarsite prin puterea Preacuratei dupa adormirea ei:
Acoperamantul Maicii Domnului la 1 octombrie, in amintirea unei minuni

intamplate

in biserica Maicii Domnului din cartierul Vlahernelor in Constantinopol, pe timpul imparatului

Leon inteleptul (886-911), cand Sfanta Fecioara s-a aratat, in toata marirea ei cereasca, Sfantului
3

Andrei cel Nebun pentru Hristos, ca ocrotitoare si mijlocitoare a crestinilor. La greci tin aceasta sarbatoare indeosebi calugarii din Sf. Munte incepand din 1952, sarbatorirea ei se face la greci la 28
octombrie, ca o sarbatoare nationala, in care se aniverseaza respingerea atacului italian din 1940
asupra Greciei. Prin sec. XII sarbatoarea a fost introdusa la rusi, iar de la acestia a trecut si la
romani, praznuindu-se mai mult in manastiri.
In Vinerea din saptamana luminata, numita Vinerea Izvorului Tamaduirii, pomenim
de asemenea

una din minunile

Maicii Domnului.

In fiecare an, in prima vineri dupa Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Izvorul Tamaduirii.
Este un praznic inchinat Maicii Domnului, menit sa arate rolul Fecioarei Maria in lucrarea mantuirii
oamenilor. Numele de Izvorul Tamaduirii aminteste de o serie de minuni savarsite la un izvor aflat
in apropierea Constantinopolului.
Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printro padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l
duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi.
La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: "Nu este nevoie sa te ostenesti,
caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure
potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati". Leon va face ascultare si astfel,
va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe
sa vada.
Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul
Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca
semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in
anul 1453.