Ziua Domnului

Sabatul era ziua de odihnă în religia mozaică. Sabatul începea vineri după apusul
soarelui și se încheia sâmbătă seara1. În Biblie este enunțat principiul ca o zi din șapte să fie
respectată ca fiind o zi sfântă pentru Dumnezeu. Potrivit motivului de-a respecta sabatul pe
care ni-l dau Cele zece porunci, înțelegem că Însuși Dumnezeu în actul creației ne dă
exemplul odihnei sabatului. De aceea sabatul este un decret al creației (Ieșirea 20, 8-11)2.
Această zi a fost stabilită de Dumnezeu pentru poporul evreu „Şi a binecuvântat Dumnezeu
ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a
făcut şi le-a pus în rânduială” (Facere 2, 3)3.
Din punct de vedere etimologic cuvântul „sabbath”, înseamnă a se odihni, a înceta
lucruș. Cu acest termen fiind desemnate și celelalte sărbători care urmau ciclul de șapte zile,
cum sunt: anul sabatic (Levitic 25), anul jubileu și orice altă sărbătoare instiutită de
Dumnezeu (Levitic 16, 31; 23, 11). Pentru vechii israeliți orice sărbătoare era deci
considerată un sabat, pentru că se serba în primul rând prin încetarea oricărei activități4.
Cinstirea sabatului se explică prin însăși denumirea sa de „ziua Domnului”. Prin
respectarea acestei zile se urmărea în același timp consolidarea și păstrarea credinței
monoteiste. Serbarea zilei de sabat avea două aspecte: unul negativ, care se referă la oprirea
oricărui lucru, chiar și pentru străini, sclavi și animale, și unul pozitiv, în sensul că această zi
trebuia rezervată preocupărilor spirituale. Ziua de sabat era rezervată exclusiv lui Dumnezeu.
De aceea era considerată drept o zi de petrecere spirituală cu Iahve, căci prin participarea la
adunarea sfântă credinciosul „își afla desfătarea sa în Domnul” (Isaia 58, 13).5
Numărul şapte este în cinste la iudei, deoarece Dumnezeu a poruncit să nu fie cinstit la
întâmplare, ci cu pedepse foarte grele, în caz de călcare a poruncii (Numeri 15, 32-36).
,,Dumnezeu n-a poruncit aceasta fără motiv, ci pentru anumite motive mistice, pe care le
înţeleg bine bărbaţii duhovniceşti şi cei înzestraţi cu harul profeţiei” 6. Dumnezeu, cunoscând
grosolănia, iubirea de plăcerile trupului şi înclinarea completă către materie a poporului
israelitean şi cunoscând în acelaşi timp şi lipsa lui de judecată, a poruncit să se ţină sâmbăta,
1
Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura
Diecezana, Caransebeș, 2001, p. 419.
2
*** Dicționar Biblic, Editura Cartea creștină, Oradea, 1995, p. 1139.
3
*** Concordanță biblică tematică, Editura Trinitas a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000, p. 445.
4
Conf. Dr. Pr. Petre Semen, Arheologie biblică în actualitate, Editura Trinitas a Mitropoliei Moldovei și
Bucovinei, Iași, 1997, p. 217.
5
Ibidem, p. 218.
6
Pr. Constantin Galeriu, Sfinţirea timpului, ziua de odihnă — ziua învierii, în revista ,,Ortodoxia”, nr. 2/1981, p.
156
în primul loc ,,ca să se odihnească şi robul şi vita”, după cum este scris (Ieşirea 10, 10;
Deuteronom 5, 14), deoarece ,,bărbatul drept are milă de sufletele vitelor lui” ( Pildele lui
Solomon 12, 10); în al doilea loc, ca să fie, prin despărţirea de grijile materiale, ,,liber spre a
se aduna către Dumnezeu, ca să-şi petreacă toată ziua a şaptea în psalmi, în imne, în cântări
duhovniceşti, în studiul dumnezeieştilor Scripturi şi să se odihnească în Dumnezeu. Când nu
era lege şi nu era nici Scriptura inspirată de Dumnezeu, nici sâmbăta nu era afierosită lui
Dumnezeu” 7.
Mântuitorul Însuși, în timpul vieții pământești, acinstit sâmbăta, căci încă nu înviase,
nu se făcuse pârga creației înviate. Dar știind de învierea Sa și aflând despre aceasta de la El
și ucenicii Săi, relativizează în oarecare măsură cinstirea sâmbetei, punând-o mai prejos decât
Duminica, fără să o egalizeze cu totul cu celelalte zile. În unire cu El se va trăi și de creștini
încă din această viață în lumina veșniciei, sau în ziua fără sfârșit a învierii Lui. Acum cei ce
cred în El nu vor mai cunoaște numai pe Dumnezeu Cel ce se reține în odihna Lui de la
ridicarea creațiunii la treapta învierii, sau a unirii depline cu El, ci pe Dumnezeu Cel întrupat
și înviat, unit cu ea. Acum a apărut în deplină lumină „Ziua Domnului” – Dies Dominica,
ziua plină de Hristos Cel înviat și putința celor ce cred în El de a se uni cu El încă de acum
(Fapte 2, 20; I Corinteni 1, 8; Filipeni 1, 6; I Tesaloniceni 5, 2)8.
Înlocuirea sabatului cu duminica constituie unul dintre cele mai importante
evenimente ale Noului Testament. De abia după edictul de la Milan (anul 313), Duminica
devine zi de repaus oficial. Până atunci, creștinii se întâlneau pentru săvârșirea Euharistiei fie
sâmbătă seara, fie duminică dis-de-dimineață9. Referindu-se la aceasta, Pliniu cel tânăr,
guvernatorul Bitiniei și Pontului, la sfârșitul secolului I, scrie împăratului Traian de felul cum
petrec creștinii ziua Duminicii, că adică, înainte de răsăritul soarelui, se adună și cântă
cântece în onoarea Mântuitorului, numind ziua duminicii și ziua Soarelui, în amintirea că
Dumnezeu a creat în prima zi lumina (Facere 1, 12), zi în care Mântuitorul Hristos, Soarele
dreptății a înviat10.
Duminica sau Ziua Domnului nu a fost fixată de Biserică în calitate de zi de odihnă,
ci este cea mai mare zi: Ziua I, în Vechiul Testament, ziua despărțirii întunericului de lumină
(Facere 1, 5), iar în Noul Testament, Ziua Învierii Domnului (Matei 27, 1), cea mai mare

7
P. I. David, De la Sabatul mozaic la Ziua învierii Domnului: sărbătoarea creştinilor, în revista ,,Ortodoxia”,
nr. 2-3/1994, p. 61.
8
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Sâmbăta, ziua morților – Duminica, ziua Învierii și a vieții fără sfârșit, în revista
„Ortodoxia”, nr. 2/1981, p. 131.
9
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă A-Z, Ediția a II-a revizuită și completată, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 423.
10
Pr. Dr. Simion Popescu, Ziua Domnului, în revista ”Biserica Ortodoxă Română”, Nr. 6/1928, p. 535.
minune săvârșită de Dumnezeu pentru mântuirea noastră (I Corinteni 15, 17-19) și zi de
sărbătoare, zi de cugetare, zi de îngrijire a sufletului (Psalmi 118, 24). Deci Hristos n-a
desființat legea, ci a plinit-o, i-a dat rostul ei cel adevărat și universal: „Legea prin Moise s-a
dat, iar harul și adevărul prin Iisus Hristos au venit” (Ioan 1, 18). Noi, creștinii nu mai suntem
sub lege, ci sub har, sub înviere (Romani 6, 14), Hristos ne-a răscumpărat (Galateni 3, 13)11.
Primii creștini proveniți din evrei serbau Ziua Domnului. Sfântul Ignatie Teoforul,
episcopul Antiohiei, scrie în epistola trimisă de către el creștinilor din Magnesia următoarele:
„așadar, cei care au trăit în rânduielile cele vechi și au venit la nădejdea cea nouă, să nu mai
țină sâmbăta, ci Duminica, în care și viața noastră a răsărit, prin El și prin moartea Lui”12.
Despre desființarea Sabatului și înlocuirea ei cu „o altă zi”, ca cea de Sabat, a grăit
Domnul, în chip deosebit, cu o mie de ani înainte, prin proorocul și împăratul David: „M-am
jurat întru mânia Mea: Nu vor intra întru odihna Mea” (Psalmi 94, 12)13.
Duminica a fost prăznuită, ca zi de bucurie și de mare sfințenie de Biserică și
întreaga creștinătate din ziua învierii Domnului, necurmat, de aproape două mii de ani. Iar ca
zi de odihnă ea a fost ținută de la Constantin cel Mare chiar și de păgâni, sau necreștini14.
Un alt înțeles al expresiei „Ziua Domnului” face referire la cea de-a doua venire a
Mântuitorului. Textele scripturistice care vorbesc despre „ziua cea mare” sau „ziua aceea”,
indicând astfel a doua venire a Domnului explică ceea ce numim, astăzi „ziua Domnului”.
Această esxpresie este considerată de către unele grupări sectare ca o venire imediată și
iminentă, fixând pentru aceasta diferite termene. Această părere greșită este în contradicție cu
toate datele și precizările din Noul Testament. Deosebit de cuvintele categorice ale
Mântuitorului Hristos care zice „De ziua și ceasul acela nu știu nici îngerii din ceruri, nici
Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24, 36), fiindcă „ziua aceea va veni ca un fur noaptea” (I
Tesaloniceni 5, 2), adică fără veste15.

Bibliografie:
11
Diac. P. I. David, Ghid thematic pe temeiul Bibliei în dialogul asupra credinței creștine, Editura
Arhiepiscopiei Bucureștilor, București, 1985, p. 34.
12
Scrierile Părinților Apostolici, p. 168, apud *** Învățătura de credință creștină ortodoxă Catehism, Editura
Episcopiei Ortodoxe Română, Oradea, 1996, p. 305.
13
Pr. Ioan Mircea, Duminica – Ziua Domnului Împărăteasă și Doamnă, în revista „Ortodoxia”, nr. 2/1981, p.
178.
14
Ibidem.
15
Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1995, pp. 577-578.
 1. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992.
2. *** Concordanță biblică tematică, Editura Trinitas a Mitropoliei Moldovei și
Bucovinei, Iași, 2000, p. 445.
3. *** Dicționar Biblic, Editura Cartea creștină, Oradea, 1995.
4. *** Învățătura de credință creștină ortodoxă Catehism, Editura Episcopiei
Ortodoxe Română, Oradea, 1996.
5. BRANIȘTE, Pr. Prof. Dr. Ene, BRANIȘTE, Prof. Ecaterina, Dicționar
enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezana, Caransebeș, 2001.
6. BRIA, Pr. Prof. Dr. Ion, Dicționar de Teologie Ortodoxă A-Z, Ediția a II-a
revizuită și completată, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1994.
7. DAVID, Diac. P. I., De la Sabatul mozaic la Ziua învierii Domnului:
sărbătoarea creştinilor, în revista ,,Ortodoxia”, nr. 2-3/1994.
8. DAVID, Diac. P. I., Ghid thematic pe temeiul Bibliei în dialogul asupra
credinței creștine, Editura Arhiepiscopiei Bucureștilor, București, 1985.
9. GALERIU, Pr. Constantin, Sfinţirea timpului, ziua de odihnă — ziua învierii,
în revista ,,Ortodoxia”, nr. 2/1981.
10. MIRCEA, Pr. Dr. Ioan, Dicționar al Noului Testament, Editura Institutului
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995.
11. MIRCEA, Pr. Ioan, Duminica – Ziua Domnului Împărăteasă și Doamnă, în
revista „Ortodoxia”, nr. 2/1981.
12. POPESCU, Pr. Dr. Simion, Ziua Domnului, în revista ”Biserica Ortodoxă
Română”, Nr. 6/1928.
13. SEMEN, Pr. Conf. Dr. Petre, Arheologie biblică în actualitate, Editura
Trinitas a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1997.
14. STĂNILOAE, Pr. Prof. Dumitru, Sâmbăta, ziua morților – Duminica, ziua
Învierii și a vieții fără sfârșit, în revista „Ortodoxia”, nr. 2/1981.
15. ȘERB, Pr. Teodor, Călăuză biblică, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara,
1977.